Excelent topic...
Microbul l-am luat de mic copil ... mama lucra la cinematograf si stiam deja cum vedeam pe bulevard ca troleibus-ul nr. 43 duce "la mama la film" ...
Microbul la mine nu a pornit de la filme ale unor regizori mari ci pur si simplu de la magia filmului. Daca mergeam cu "baietii din cartier" sau singur stiu ca mergeam de cel putin 3-4 ori pe saptamana la filme. Si filme am vazut cu miile. Chinese, indiene, rusesti, si americane grupa mare. Veneam acasa si noroc aveam cu bunicu care aducea din Bridgeport casete VHS cu filme. Deci de mic viata se concentra in jurul filmului. De aia vad tot ce se poate vedea si nu sunt aspru cu unele filme pe care altii le trateaza cu violenta.

Multi mi-au zis ca este o faza trecatoare asta cu "microbul" filmului dar dupa 18 ani de "infestare" nimic nu s-a schimbat. Nu o sa arunc nume de mari regizori sau titluri de filme care au lasat amprenta asupra cinematografiei mondiale ci o sa mentionez ca iubesc filmul ...

pace voua cinefililor

:lol:

Chiar ? :shock: Nu stiam ca filmul lui "Ion Tamplaru" poate da un asemenea efect (de febra).
"Ce farmec mai au tigarile daca stii ca nu o sa mai mori fumandu-le ?" :)

Ehee, ce vremuri!
Päi (aka "deci"), a fost cam asa:

La 3 ani, eram cu guvernanta la ea acasä (bäää, färä bancuri naspa, da? ;) ) si a venit fiicä-sa cu bilete la "A dispärut o navä", cu Jerry Lewis. N-au avut încotro, m-au luat cu ele. Tata a aflat c-am fost spectator disciplinat si m-a dus la "Cälätoriile lui Gulliver" si la "Cippolino". Si pe urmä, sä te tii!

Au urmat, evident, sutele de Pardaillani, Winnetzi, Cäpitani Blood, etc.

Inevitabila "pläcere vinovatä" a fost mai degrabä un "rite of passage vinovat", la 11 ani, când am väzut "Mihai Viteazul", al lu' stim noi cine. ;) Nu peste mult, am citit un reportaj despre cum s-a filmat, si ce mi-am zis: "gata, regizor mä fac!"

Asa cä între 11 si 15 ani, am început sä mä uit SERIOS la filme, sä citesc si cronici, sä ascult ce mai elucubrau Latrinel Coproiu si Cälin Cäliman miercurea seara la telecinematecä, etc. Cred cä primii "mari" regisori pe care i-am descoperit au fost Orson Welles, Hitchcock, Truffaut. Iar primul actor favorit al meu care nu dädea cu toroipanu' (cel mult, trägea din buzunarul trenciului, în câte-un final de Henri Verneuil), a fost Jean Gabin.

La 15 ani, pus serios pe pregätire (din timp!) pentru facultate, m-am înfipt într-un cineclub, am început sä väd si filme de circuit restrâns (eternele copii-pirat alb-negru traduse la microfon, etc.), sä conversez cu oameni de meserie si, abia atunci, sä înteleg cu adevärat ce înseamnä cinematograful.

In sfârsit, la 18 ani, m-am enervat pentru prima datä la un Nicolaescu ("Revansa"), si mi-am dorit ca altul, mai breaz, sä-mi fi insuflat, odinioarä, "microbul".

Anul urmätor - intrarea la facultate, si-am început sä mä tâmpesc.
1984 - absolvirea facultätii, si-am început sä mä trezesc si sä-mi adun mintile la loc.

2005 - pe drumul spre vorba lui Jean Gabin, dintr-un vechi cântec de la radio: "Je sais... qu'on ne sait jamais."

planteaza tu un film ca ala in mintea unui pusti de 12 ani, adauga la context toate bombonelele care rulau pe vremea aia sub numele de filme si-o sa obtii un matrix avant la lettre cu vreo zece megatone mai explozibil decat el.

carpenter da - meserie pe campie; la fel si john dahl, un alt favorit al meu din lista de 'secunzi' pe care lumea nu-i prea stie.

de acolo sunt celebrele replici:

i've come here to chew bubblegum and kick ass, and I'm all out of bubblegum,

it's the golden rule, whoever has the gold, makes the rules si

the world needs a wake up call gentlemen, we're gona phone it in.

se pare k nu-s singurul care a inceput cu Carpenter. Good job good job! :D

Mie imi placea la Studio Martin ca, desi conditiile de vizionare erau deampulea (nu stiu cum se scrie deampulea corect, de-a-m-pulea, cred) puteai sa stai la masa cu cinzeaca in fata, sa maninci snacksuri si sa vorbesti lejer cit timp dura filmul.

da misto coincidenta. ca sa vezi de ce e in stare Bette :D
De fapt, pe atunci cred ca faceam confuzie cu o scena similara din "pe aripile vantului" unde Rhett Butler o obliga pe Scarlett sa imbrace o rochie rosie. Dar nu are acelasi impact. Figura lui Bette Davis cand intra in sala balului e monumentala. Parca ai primi o palma pe viata.

Superb film. Eu nu l-am descoperit in vremea eugeniilor, mentosanelor si a bomboanelor mentolate de-ti spargeai dintii in ele. Oricum m-a marcat, un ilustru "b", film cult pentru unii.

deci, de-asta imi scoteai tu mie ochii cu 'filmele de serie B' acum doua luni. :P

eu am evoluat ciudat. de la un blockbuster care mi-a luat ochii la 11 ani, 'independence day', am inceput sa merg constant la cinema (o data pe saptamana, cel putin). a urmat pasiunea groteasca pt filme de groaza gen 'slasher' de serie B - filmul care 'mi-a atras atentia': 'i know what you did last summer'. a urmat craven, 'friday the 131313131313...th', raimi s.a.m.d.

probabil cu trecerea timpului si educatie am prins gustul pt hitchcock, apoi pt filmul european (dupa ce filmul american pana pe la '70 il stiam binisor), impulsionat, ce-i drept, de gusturile unor apropiati. din snobism, cu alte cuvinte.

filmul european, de altfel, nu-l consum (cu interes, nu cu abnegatie) decat de-un an si-un pic. doar atat ! :(( mai am multe de invatat.

Eh, de filmul asta am mai tot amintit (cel al lui Carpenter).

"Relatia" mea cu cinematograful e mult mai ampla si a inceput cu autohtonele pe care le-am cam vazut de la A la Z. Cu timpul am depasit faza asta si m-am indreptat spre filme cu "F".

Oricum filmul autohton e necesar in formarea culturii cinematografice.

corect. dar, din pacate, sunt ignorate atat de tare de media.

imi permit sa adaug si "I thought you were dead" si "Call me Snake" din din way too cooool-ul "escape from new york" :)


Revenind on-topic, "cinefilia" a inceput sa ma cuprinda urmarind postul Acasa TV, atunci cand obisnuia ca in fiecare seara la ora zece sa ne surprinda cu Fellini, Visconti sau Woody Allen. In primii ani de studentie a urmat Cinemateca si clasica perioada de adoratie pentru "rusi", Bunuel, neo-realismul italian, expresionismul german etc.

Acum am intrat intr-o perioada decadenta, din moment ce a intre a vedea pentru a treia oara "Die Hard III" si Kubrick-ul sau Truffaut-ul ce asteapta de trei luni in "to see list" ii aleg fara ezitare pe willis & mctiernan. Deasemenea, imi dau seama ca "scufundarea" in anime-uri nu aduce nimic bun pentru cinefilia mea, oricat de jazzy-like (cowboy bebop, primele lupin) sau vechi ("panda kopanda" lui Takahata) ar fi.

M-ai surprins aici.

stiu ca nu am atat skill c si voi in privinta filmelor, dar o sa va zic, cum am inceput sa ma uit la filme:
- pe vremea cand eram sigur acasa cand veneam de la scoala in clasa 2-3 ... tata avea un prieten inchiriator :D de VHS-uri shi aducea casete imprumutate shi acasa... shi cine se chiombea toata ziua la ele??? EU!! pot sa spun ca Terminator 2, home alone 2, Cataratorul, Cel mai buni dintre cei mai buni, le stiu pe deasupra :D
-apoi a urmat vremea calculatorului, acum 6 ani, cand, odata cu pc-ul am facut rost shi de 2 cduri cu Mumia :D ...
de atunci mi-au trecut prin mana zeci shi zeci de filme de imprumut la cre ma uitam pe pc shi apoi le stergeam ...

schimbarea a fost atunci cand mi-am luat boxe shi statie (30W) shi le-am montat pe pc...se pare ca atunci m-am indragostit de film, cand am vazut starsheep troopers la 30W intr-o camera de ap.
tot de atunci m-am apucat de colectiont filme pe cd... shi am inceput sa ma uit la cate un film sau 2 in fiecare zi...apoi imdb, apoi cinemagia...
acum am ajuns la ~400 filme pe cd ... dar pacat ca nu prea mai am timp sa ma uit la ele :((

Drägutä, trupetii äia erau ai NAVELOR stelare. De "vitei lunari" am mai auzit, la H.G. Wells, dar de "OI stelare", încä nu! :shock:
Altminteri, frumoasä initiere, si tipicä pentru generatia voasträ. O singurä remarcä s-ar impune: vremurile fac ca tot mai multe asemenea "molipsiri" sä ocoleascä zona filmelor cu adevärat importante. Asa cä, din päcate, chestia cu "vizionati, bäieti, orice, numai vizionati", e cam cu dus-întors... Pas alergätor la cinematecä, via topicul nostru "Cultura cinematograficä - cum se face?"
http://www.cinemagia.ro/forum/viewto...?t=5003&hist=0

:lol:

da, ca sa arat ca sunt binevoitor, scrie 'starship troopers'. ;)

La mine e mai scurt:
Dancer in the Dark, apoi, la scurt timp, Fight Club. De la astea s-a declanºat totul la mine.

În prezent nu pot sã mã declar cinefil convins, pentru cã îmi plac niºte/anumite filme, nu neapãrat filmele ºi cinematografia în general, aºa cum ºi în muzicã îmi plac doar anumite muzici ºi nu muzica în general. Cred cã cel mai bine e a selecta din fiecare artã ce e mai de valoare, cã garbage e peste tot. Nu cred cã e "sãnãtos" sã consumi orice doar cã te-ai îndrãgostit de domeniul respectiv, devenind sclavul sãu.

Eu credeam cã e mai miºto sã faci filme decît sã le vezi. Cred cã ai o satisfacþie mult mai mare ca creator (ex. regizor, scenarist ºi ceilalþi) decît ca consumator (sã priveºti ce au fãcut alþii). scuzaþi cacofoniile. Iar "vãzutul" de filme nu se poate numi meserie decît în cazul criticilor, pentru restul lumii e doar consumaþie.
De fapt, pînã nu le încerci pe toate, nu ºtii ce e mai frumos. Cunoºti cazuri de critici de meserie care s-au apucat de regizat ºi au avut ºi succes? Sau dimpotrivã, de regizori care s-au lãsat de regizat ºi s-au apucat de criticã?

p.s. ce vrei sã spui prin "þi se întoarce înzecit"?

Ma faci sa rad. Cahiers du Cinema. Jean Luc. Francois. Etc.