Ca si 'Tape' al lui R. Linklater, 'Closer' nu a reusit sa se desprinda integral de (piesa de) teatru a lui Patrick Marber. Cind vad conventiile astea teatrale adaptate pentru cinema - de exemplu, schimbarile in timp si spatiu sint prezentate atit de abrupt incit imi lasa impresia unei scenete pe care se schimba repede-repede decorurile, fara ca scenografilor sa le pese daca efectul este sau nu realist, iar daca alunecarile astea in mai multe planuri temporale te fac sa inghiti povestea, sau nu. Nu cer insert-uri pe ecran care sa imi aminteasca unde si cind se intimpla lucrurile, chiar ma enerveaza, dar nici sa plimbi personajele din niste decoruri in altele, doar ca piesa sa nu fie monotona. Si multe dintre locatiile (sau reconstituirea in studio a laboratorului foto, cabinetului doctorului, etc) prezente in film sint strict functionale intr-un mod evident. E ca si cum ar scrie cu litere mari: el este doctor, deci trebuie sa il vedem in cabinetul alb. Ea este fotografa, deci are laborator luminos si poze cu straini. Ea este striperita, trebuie neaparat sa joace pe o scena cu lumini rosii.
Asta una. In al doilea rind, lasind la o parte faptul ca imi lipseste organul necesar pentru a ma introduce in sufletul povestii - un scriitor se indragosteste de o striperita care inainte avea un prieten de care s-a despartit brusc pt ca nu il mai iubea; acelasi tratament i-l aplica si scriitorului; scriitorul este un lunatic, un sensibil, si isi mai face inca o prietenea, pe Julia Roberts, fotografa cea stearpa; care fotografa se combina cu doctorul, care doctor se combina cu striperita si chiuie cu toti in caruselul prieteniei. Ce e asta, fratre? Dangerous liaisons? Toate legaturile astea inter-sexe trebuie sa fie asa de complicate? Sa jongleze cu nuante? Daca arata un cuplu monogam nu mai era un film pretentios, I gather. Nu se sondau variabilele cum trebuie. Pe linga asta, si nu regret deloc sa o spun, caracterele si replicile lor sint as boring as would have been a f*** between the good ole dr and the sad blue-eyed writer, singurii care nu au apucat inca sa se limbareasca intre ei. Cine p*** mea vorbeste in viata reala ca aia? Atit de mult? Si atit de phoney? Si unde mai vezi personaje asa de schematic conturate? Regizorul si scenaristul filmului cred ca au vrut sa iasa ceva ultra-complicat, chestii din astea subtile, sufletul omenesc si relatiile interpersonale sint al dracu de complexe, da' nu prea pun botu', ca ii vad pe ei asa de fakeri. (Paranteza: singura faza care mi-a placut a fost chatul intre cei doi barbati, dintre care unul, scriitorul, normal, was impersonating a young lady so good that the dr was getting ready to wank.)
Jude Law era barbat bine, stia sa traga cu pusca, cum de l-a lasat el pe bunul doctor sa ii f**** fetele? Julia Roberts e destul de mihnita asa in general, nu pare genul sa stirneasca pasinui ascunse (bine camuflate, chiar, pasiunile astea). Natalie Portman, fata cea pitica, o arde ingeuna, ca Bonham Carter in Fight Club sau Winslet in Eternal Sunshine, then in the end she turns bitchy and spits. Bunul doctor, pe asta am uitat cum il cheama, e un barbat care se duce la currrrve si se poarta cu toate femeile ca cu niste currrrve. Normal, asa face un barbat ca el care umbla tot timpul nebarbierit.O-au. f*** that. Desi e facut de barbati, 'Closer' asta e film de p****.
|
