Pe mine scandinavii ma intriga, dar in acelas timp imi place linistea din filmele lor.
La americani sunt de acord cu ricutza.

Cand vrei sa evadezi din cotidianul anost, filmele americane (mai ales cele vechi, grandioase si glamuroase) sunt cele mai indicate. Hollywood-ul a invatat (si absolvit cu brio) arta de a te transpune, pentru 2 ore, intr.o dimensiune paralela, in care poti fi oricine/orice doresti: de la steaua in devenire, la gangsterul cel mai de temut, la avocatul care dejoaca planuri conspiratoriale, la copilul care salveaza lumea povestilor, pilot sau eroul care salveaza lumea de tot felul de catastrofe. Filmele americane sunt placute nu numai pentru exercitiul de imaginatie propus, ci si pentru efectul catarhic.
Dar oricat ar fi de frumoase, pentru mine au un mare neajuns : majoritatea sufera de boala happy-endingului (cu atat mai urata cu cat e mai tras de par). Sure, fara el, cum de si.ar mai indeplini rolul pentru care au fost create (distreaza poporul; k unde e circ si paine, nu e revolutie), da' la un moment dat ti se acreste de atata fericire (cum din prea mult zahar sub diverse forme dai in diabet; si mori, intr.un final)!
De aceea prefer filmele europene, vechi si noi. Au si ele happy-endingurile lor, dar de cele mai multe ori iti arata lumea asa cum e ea, cu bune si rele, cu frumos si urat, cu scursori si maicute, cu umbra si lumina, si.ti da posibilitatea sa te cutremuri de frica sau sa razi in hohote, si sa apreciezi prin comparatie propria.ti viata. K pana la urma asta e scopul: nu sa vrei sa evadezi , ci sa vrei sa traiesti.

Cinema Novo. Mie-mi plac ritmurile latino. Si Bunuel. Iaca ce zic unii despre filmul cel mai premiat al curentului:

Deus e o diabo na terra do sol ("Black God--White Devil"), made by Glauber Rocha in 1963. This film succeeds in integrating a whole series of disparate elements: the montage technique of Eisenstein and the poetry of the literatura de cordel of northeastern Brazil; the rich texture of Visconti's films and the dynamic quality of Westerns; the preoccupations of the social documentary and the choreography of samurai films; the psychological introspection of Stanislavsky and the distancing of Brecht; the choral complexity of opera; the lyricism of the Bachianas brasileiras of Villa-Lobos and the simplicity of folk melodies; specific details about Rocha's native region; and the general problems of underdevelopment.

Un adevarat film de "criza" pentru noi plangaciosii.