18. Vraja mării

Când vin pe plajă stau uimită
De a ta încântătoare vizită!

Valurile tale sunt plete
Ce alunecă ușor pe nisip, poleite.

Se răsfiră-n aer,
Zboară, chemate de un fluier.

Rază albastră, mai pură,
În contrast cu alb.

Mă scald în tine
Când strălucești ca o lumânare.

O! Fiică a oceanelor
Deja mi-e dor.

Străluceai în depărtare
Ieri.

Blânda cărare ce ducea către tine
A dispărut.

Valurile tale până la perdeaua cerului
Nu se mai rugau Soarelui.

Rochia ta albăstruie
Și valurile tale de muzică...s-au dus.

M-aș mai legăna deasupra mării
Cu ochii către norii cenușii.

Aș mai descoperi valuri gingaș de mari
Dincolo de ochii tăi, cândva ?

2005

19. Trandafirul

Trandafir cu aspect fin,
Ce te arăți așa frumos și lin ?
Bântuiești în al meu gând
Cu fiecare al tău rând.

Păsărele cu pene rare
Zburând ca și frunzele călătoare
Peste dealuri și păduri verzi
Peste orizont, pline le vezi.

Frunză, frunzișoară verde,
Te văd în zilele calde,
Luminată de soare, fără vânt
Sau rază pe câmpie surâzând.

Natura, mama noastră,
Sub bolta ta cea divină
Roiesc gândăceii și buburuzele
De iau parte și cele vesele.

Pe un pui de vânt, cu vuiet,
Intri încet în al meu suflet...
Copacul cel duios se legăna
Și șoptea o poveste cu voce lină.

Caii din herghelie-s la goană
Pe un vârf de deal lăsat de toamnă.
Frunzele roșii și galbene
Sunt acum ale primăverii leagăne.

Spicii de pe pământ,
Doborâți de un puternic vânt
Cu o preamărită putere
Încălzeau puțin pământul tare.

Veștile despre sosirea primăverii
S-au dus peste albite câmpii.
Lacrimă de soare-n ploaie
Brodată cu fulgi de poezie.

În noua primăvară vei auzi noua muzică
De la privighetori la cuci și încă!
În codrii-mbrăcați-n straie noi
Se aud acum peste brazi și munți.

Alba-i mantie peste adormitul trandafir
În luminoase și secrete străluciri;
Sub caldele raze ce acopereau grădina
Se anunțau noile domnii ale primăverilor!

2005

20. Toamna

De prin dealuri răsare toamna,
Iar baba vară îi dă coroana.
Întreaga natură a aplaudat,
Primind-o la tronul aurit.

Toamna-regină adusese o cutie
De unde au ieșit frunze de măreție
Când natura fusese o placă de rugină
Cu crengi cu aspect de lut spart.

Toamnă cu privire de zeiță mândră,
Această purtare-i acum foarte clară
Ca freamătul unei frunze-i roua
Azi i-am înțeles frumusețea.

2005

21. Simfonia ploii de toamnă

Cerul posomorât al toamnei,
Pe câmpia veștezită,
Vărsa lacrimi grele
Și nu va mai răsări soarele.

Toate frunzele moarte
Ca-ntr-o furtună zburate
Înnegresc cerul trist...
Peisajul neputând să-l gust.

Odată, frumoasă și uscată,
Acum - natură moartă.
Nobilă Toamnă,
Te privesc în această poezie.

Priviri monotone și despuiate,
Cuvinte încercănate
Pe o frunză udă
Și pe alte frunze moarte.

Mai fuse și ultimele raze - uitate
Pe altarul cerului gri
Iar norii albi călători...
Imaginile lor sunt pierdute.

Plouând, plouând întruna
Cu lacrimi multe
Precum nici una
Dintre toamnele înstărite...

Buline de apă pe bluza naturii,
Flori de lacrimi
Ce țes simfonii cu vântul
În note asurzitoare!

Baloane transparente
Se zăreau în zări
Sub privirea mea se spărgeau
Călcând griul monoton al străzilor.

Simfonia ploii de toamnă
Se lucrează și se auto-perfecționează
În această primă dată
Când sunt o buimacă spectatoare!

2005

22. Ușoara ploaie-n amurg

Se pogorî o ușoară ploaie
Din cupa cerească,
Uneori, cu melancolie,
Alteori, cu bucurie.

Vântul rece corpul-mi-nfioară
În amurg,
Pletele-mi-s deșirate-n aer
Ca și cum tu ai sufla dintr-un fluier.

Câțiva stropi mă ating,
Invitată,
Să gust din această apă
Ca să fiu proaspăt botezată.

2005

23. Noiembrie

Vântul rece
Îmbătrânit și amnezic
Mi-a uitat culoarea ochilor
Dansând spre alte timpuri...

Fața istoriei
A întors de la mine
Fila îngălbenită
A timpului bătrân.

Culorile toamnei
Cad răsfirate în tabloul umed
Pe asfaltul de plumb
În pași sonori de dans...

Murmurul
A grăit
Către viitor
Al său monolog.

2005

24. Spini

Roșii trandafiri
Cu ochii-și ascunși
Își înfingeau durerile
În frunzele cu roua de dimineață.

Sânge, trandafir, roșu,
Cald curgea pe frunză
Precum lacrimile de pe obrazul unei femei
Desfăcând acelei frunze vieți.

Boboc de trandafir, renaștere furată,
Apune în mormântul său,
Dedesubtul frunzelor toate
Cu același foc furat - răzbunare dulce!

2005

25. Lacul înghețat

Când noaptea fremăta,
Iar luna cânta
Cu razele sale argintii
În infinit mii,
Razele poleite-n diamant -
Strălucirea lacului înghețat,
În ochii mei uitat,
De infinitul uitării,
Atunci am adormit.

2005

Notă:
Într-adevăr, această poezie este povestea unui vis.

(fotografia este făcută de mine, de aceea m-am semnat)

26. Curs de neoprit

Lin treceau anii, la fel ca și norii
Prin ochii mei pierduți,
Amintiri acre, suspine amare
Când s-au retras ca și mine, fără putere.

Anii trecuți au trecut și vor mai trece...
Nu am puterea să opresc Timpul
Și nu am ce altceva să fac
Decât să visez mai departe și să rămân cu gândul.

2005

27. Lănțișorul de smaralde (varianta I)

Parfum de frunză răspândit
Pe mine, ca o plăcută atingere.
Vântul mi-a dăruit
Smaralde de mare încântare!

Acest lănțișor strălucește
Pe gâtul meu se privește.
În bătaia soarelui, pe fereastră
Alungate de Vânt, zburară.

Purtate de briza lor ascunsă
În paradis - o poveste spusă -
Au fost legănate sub privirea mea senină
Chemate de mirosul de toamnă.

2005

Lănțișorul de smaralde (varianta II)

Parfumul frunzei răspândit pe mine asemeni unei plăcute atingeri...
Vântul mi-a dăruit o bijuterie de smaralde,
Pe gâtul meu strălucesc,
Dar, dinadins:
În bataia soarelui, dincolo de fereastră, îndată libere zburară
Purtate de briza lor-n micul lor paradis
De sub al lor copac, chemate de mirosul de primăvară.

2007

28. Frunză de toamnă

Cerul senin în plină zi
Aroma unei frunze verzi
Zilele se micșorează
Și sunt binecuvântați de raze.

Mândrul tău alai de contemplare senină
Pentru frumusețea de toamnă;
Zboară, tu, frunză veștezită,
În luminișul naturii de rochie colorată.

O altă frunză, simțind sosirea sublimă
Dânsa-i roșie ca și culoarea anonimă
Toamnei discrete cu surprinderea ei
Și mâinuțele naturii pline de bijuterii.

Multicolore pentru dânsa,
Cu multe rochii, multe pentru dansuri
În o mie de culori orientale,
Toate-s exotice și toate frunzele-s prezente.

Du-te și tu!

2005

29. Flori de aur

Sub privirea mea umilă
Se flutura de aur crizantemei petală
Gingașă ca finețea ce-o exprimă,
Gânduri frumoase, îmi urmă.

Pictate pe perete, flori acoperite,
În vază, în viață ținute,
Drăgălașele petale de aur,
Rămân cu imaginea lor de aur.

Mi-e drag acest tablou,
Ele, gândind gingaș și elegant
Le privesc cu gând de alint.
Mi-e drag acest tablou.

O crizantemă aplecându-se
Parcă să-mi șoptească, sfioasă,
Cu privirea-i gingașă
Fiindu-mi fidelă, mereu grațioasă.

Flori gătite în vaza-i trăsura lor elegantă
Plimbare-n aer mireasmă pipăită
Atrasă de mirosul aerului gol
Dar neplecând, rămâne somnorosului vânt.

Tămâia, parfum îmbietor,
În sufletul meu îngălbenit de vreme,
Se împrospătează cu florile de aur
Încântare datorată farmecului aurului.

2005

30. Bradul de Crăciun
unui copil

Copac, copăcel,
Unde privești mândru și vesel ?
O, drag brad frumos
Ești mereu luminos!

Scoți în evidență
Ramurile groase, Alteță!
Fie și pentru scurt timp
Tu o să fii un scump!

Pe aleea ninsă de zăpadă
Mai lucește câte o lumină caldă
De la un bec sfios
Pitit după vreun ac țepos.

Împodobit cu beteală,
Ai o față veselă,
Împodobit cu globuri
Reflecți ale noastre gânduri.

Zăpada de pe tine
Va aluneca în serpentine,
Drumuri lungi sau scurte
Pe brațele tale late.

Vor dansa globurile
Și vor dansa vesele
Pe bradul verde
Unde oricine te vede!

2005

31. Cântec de leagăn în Ajun
unui bebeluș

Nani, nani în Ajunul Crăciunului,
(nani) la mami în brațe,
(nani) copilaș cu ochișori de înger
(nani) lasă pleoapele jos
(nani) copilașul mamei
(nani) îngerașul mamei
(nani) înger drag
(nani) răsfățatul zilelor ei
(nani) dormi...

Nani, nani în Ajunul Crăciunului, (bis)
(nani) copilaș cu năsuc
(nani) drăgălaș
(nani) îngeraș
căci mâine vei vedea Crăciunul...

2005

32. Zorii zilei


Zorii zilei
Zi revigorantă,
Mă udă…
Ud limpede.

În acest moment,
Mintea e limpezită.
Ca după ploaie.
Totul e limpede!

Gânduri clarificate
În ziua aceasta,
În zorii zilei,
În mintea mea…

Bruma limpede
Căzând revigorant,
Perdea de ceață
Care mă udă…

De pe cer se arată
Trandafirii norilor albi,
Iar pe acele albe petale
Se mai adăpostea câte o pasăre.

În șoapte tainice
Se mai ridica
Și chiar mai tainic,
După-amiaza dispare;

Câte un fir rebel
Mai spune adio,
Dar: -îi spune duios -
Nu mă părăsi!

Ca o fată în alb,
Firava brumă din zori
Ai zilei acesteia
Pleacă fără urme.

Pură, cu atingeri
Inexistente, ca de zeiță
Neafectate,
Sunt de neatins.

Dincolo de brumă,
De pământul moale,
Dorm micile râme
Neștiind de sus.

Iarbă cu viață
Proaspăt udată,
Mai doarme și acum,
Mai dorm și râmele…

În jurul lumii
Tăcere tăcută.
Se vor strânge zgomotele
Când va veni Soarele.

De acum încolo,
Se scurg clipele,
Acele momente mărunte
Ale clepsidrei vieții.

Timp de piatră
Vrea și grăbește viața
Să se trezească
Doar, doar s-o duce bruma!

Ca un refuz,
Firava brumă,
Ghicind ca o înțeleaptă,
Nu dorește să se topească…

O! Îndurare!
Bătrâne Timp,
Oprește, fie și pentru o clipă
Arzătorul Soare să se arate!

Valuri de aer,
Ce trec liniștite
Țesute cu argint,
Când căldura se apropie.

Acea nemiloasă
Căldură ce te topește
Făr’să vrei,
Face ce vrea cu tine…

Precum o zi de vară,
Totul se încălzește,
Soarele arzător
Nu va mai vrea să plece…

Iar Timpul ticălos,
Prelungește agonia;
Toropeala te cuprinde
Neștiind când se sfârșește!

Așa va rămâne,
Cât e ziua de lungă,
De dimineața pân’seara
Și așa în continuare.

Sfârșit neștiut,
Ca un lung infinit.
Nu se știe când
Va veni seara cea dorită.

Așa va rămâne,
Amiaza călduroasă.
Ascunde-te! Unde?
Nu știm, vai de noi!

E caniculă mare!
Ce ne strânge
Cu ghearele morții,
Și ne secătuiește!

Natură! Dă-ne pace!
Veșnică slujinică
A crudului Timp,
E prea lungă agonia!

Clipe nemuritoare
Și ființe muritoare,
Așa se chinuiesc,
Indiferent de voință…

Fatalitate!
Cu un cuget de evadare
De a scăpa de sub jugul
Înrobitei călduri…

Răcoarea mult dorită
Se întrevede la orizont
Când pe unda apei
Se profila Soarele.

În amurgul violet,
Copacii freamătă,
Păsările, pete negre pe cer
Trec necruțătoare.

Din infern și înapoi
Mai șoptește câte o piatră
Un ochi de poveste
Ce pare neadevărată.

Totul pare să fi trecut.
În negru elegant
Se îmbracă Doamna natură,
Frumoasă oricând.

Puritate sfântă
A serii încântătoare;
Așa vei rămâne:
Rece de-a pururi.

Când vei mai trece,
Câte un zgomot va mai scăpa
Câte o șoaptă va mai mărturisi
Cât ești de frumoasă!

Ca ființă nemuritoare
Vei mai veni mâine
Să mă binecuvântezi
Cu răcoarea ta!

Cu gust de medicament,
Mă alini, ca un vis mi se pare.
Măiestriei vieții continue
Tu îi dai glas!


2005

33. Te invoc

Un soare cu foi de ceară
Precum o păpădie cu puf ușor...
Când suflu-i o ninsoare rară.

Te invoc să-mi luminezi inima,
Cu toată căldura de o ai!

Iată!
Păsările zboară prin văzduh
Atinse de duhul vântului
Și tu ?
Ce te lași așa așteptat ?

Floare aurie de pe boltă,
Da, Tu,
O! tu, cel cu razele senine de odată
Curge-le și acum ca o cascadă!

Razele de foc prin cer le plimbai
Ca o cupolă de aur străluceai...

Cu dorința-mi arzătoare, te invoc!
Să arunci cu raze de foc
Și să luminezi al meu loc.

Ca pânzeturile calde să mă învălui,
În lumină și adevăr,
În aer să-ți plimbi razele,
Preafrumoasele tale fiice!

Soare, că așa te numești,
Cu rochiile de mătase să te arăți,
În diferite nuanțe de auriu...
Vino!

Tu, Soare, agață-ți fața pe cer,
Ca să semeni cu aureola unui înger!...

La braț cu doamna neagră nu poți fi,
nici cu doamna argintie!...
Tu poți avea momentele tale de glorie,
Când te invoc!

Dar...
Foile de ceară
Au apus în seară
Și în iarnă.

2006

34. Ghioceii

M-am dus în grădină.
Flori pitice stăteau la lumină.
Dânsul desfăta cu razele lui leneșe
Dantela petalelor gingașe.

Ghiocei, agrafe,
În pământ-nfipte
Știam
Al înfloririi moment.

Vestea noului anotimp:
Palate din rai
Scurmate
Ca nici un nou mod de creație.

Acești
Oaspeți
Naturali
Scriu
O
Poezie
De
Rară
Frumusețe.

Toți aveau capete de clopoțel,
Pălării;
Printre ei, zări un boboc,
Drag plăpând ghiocel
Cu puncte verzi pictate-n lumină vie,
Îmi pari cel mai gingaș!

Pânză albă,
Pălării
Dezvăluite de dânsul;
Alai de contemplare;
Musafirii pământului;
Cu purtări elegante
Printre firicele de pământ.

Mai târziu:
Câteodată
Se mai întindeau leneș,
Ivindu-seră pe pământ,
În acest trist moment
Când
Natura
Era
Tăcere de mormânt.

2006

35. Prim anotimp

Primăvara-i o bomboană de lumină nouă
S-o privești, s-o guști și să-ți fie proaspătă
Clipa din fața unei zile-i grele dulce-amăruie
Mintea-i îndulcită ca dragostea unui mac de grădină.

Aburii ușori ca mireasma nopții ușoară
Îmi îmblânzește sufletul sălbatic prin nări
Străbătând întregul meu corp transpirat
Ca și cum aș fi fost într-un deșert uscat.

Iar eu, cu întreaga-mi ființă mă minunez
De această renaștere nevisată nici de pictori
Ce se-nfățișa-n culori atât de amețitoare
Încât ar fi drogat și pe cel mai pur dintre cei puri.

2006

36. Drăgălașe

Flori drăgălașe din grădina bunicii
Cu smerire și bună speranță mă invită
Să le privesc cochete între ele.

Fiecare petală scuturându-se în soare dansând
Încă din grădină, îmi mut privirea
La frunzele tremurânde de pe gard.

De m-ai întreba: cred
Grădina mea e cea mai frumoasă
Din toate grădinile din vale.

Musculițele n-au treabă dansând.
Înțepătura unei albine, necurată plăcere
Ca să se așeze pe cea mai frumoasă floare.

De aș fi știut azi-dimineață
De grădina mea cea înflorită,
Cât e de însuflețită, aș fi venit mai devreme!

2006

37. Nebunia trandafirilor

Grădina luminată cu plin Soare
Pe o bucată de pământ, o splendoare:
Boboc de trandafir roșu
Înflorea în fața mea.
Mândru, își arăta frumusețea.

Un alt trandafir
Se înălța încet, în grădină
El este de seamă musafir
Cu ai săi spini pe tulpină
Și îmbogățea grădina cu mireasma sa.

În grădina mea frumoasă,
Cei doi trandafiri-s mângâiați,
De amabilele raze, cu plăcere-s satisfăcuți.
Iar câte o rază somnoroasă
Se mai furișa după un nor.

Trandafirii mei, creați de natură pentru mine,
Cu gingașele lor petale, cu miresme ce mă îmbată,
Cu culori aprinse…
Ei sunt florile mele.

2006