Buna asta. E ca si cum ai zice ca romanii o duc bine pentru ca politicienii conduc Mercedesuri. Intervii cu bisturiul intr-un esantion imens si iei acei 2-5% care iti avantajeaza opinia, una cam cinica si lipsita de compasiune.

Daca o sa cauti mereu exceptia si extraordinarul in orice pelicula, vei pierde intelesul multor filme care prezinta si observa tendinte reale, dar nespectaculoase defel.


Ce teary-eyed imagine? Filmul asta nu incearca sa-ti induca mila fata de personaje. Si normal ca toata lumea e o victima a batranetii, de fapt e ceva firesc. Te nasti, traiesti si mori.

Oricare ar fi evidentele Twins le intoarce dupa bunul plac. Cand se dau exemple, afirma ca nu le ia in considerare. Cand gaseste un exemplu cat de cat benefic in ceea ce sustine il posteaza triumfator. (asta nu e de rau, ceea ce am scris, doar ca nu e pastrata linia :-* )
Filmul asta nu isi propune sa provoace mila. Sa fim seriosi Twins! Chiar Harry, este unicul personaj din film care realizeaza ca viata ii este in propriile maini. Problemele sunt in toate celelalte categorii: adolescentii care fug de acasa, tinerii care nu isi gasesc calea, adultii care nu au un viitor propriu si apeleaza la parinti pentru ajutor, si de ce nu, fica-sa care trecuta bine de prima tinerete are 4 ex soti. Asa ca, nicidecum Harry nu este o victima. Prin felul lui deschis, el incearca sa ii inteleaga, sa ii ajute, (a asculta pe cineva, a ii arata ca ii intelegi ratacirea de moment e de cele mai multe ori mai folositor decat a-l critica). El este singurul dintre toate personajele care ramane cu acel optimism final cum ca totul se poate. Oricand poti reincepe. Niciodata nu e tarziu.

Legat de afirmatia ta ca e un film pentru persoanele varstnice, si asocierea Bambi cu acest film, iarasi o gasesc ciudata, ca sa nu ma exprim la fel ca si la afirmatia lui Daudet via Steinhardt.
Motivul pentru care am propus acest film a fost "obscuritatea" de care se bucura in randul publicului romanesc si de ce nu, a publicului in general. De aceea are si foarte putini votanti, iar, asa cum era normal, majoritatea, sunt in categoria 45+.
Dar hai sa ne uitam la o alta productie a aceluiasi regizor, productie care, datorita proprietarului drepturilor (20th Century Fox Japan), nu are expunere euro-americana. Pretul este prohibitivi... cam ca in cazul propunerii tale Twins la acest turneu, asa ca...
An Unmarried Woman. Sper ca nu o sa incerci sa ma convingi ca este un film pentru pensionari si asta. Nu cred ca apare vre-un pensionar prin cadru nici ca figurant. Ia sa analizam cifrele:
Aged 18-29 351
Aged 30-44 697
Aged 45+ 1062... eh?! Si asta e un film plin de sex, dialoguri.... neortodoxe, viata depravata ce mai. Iar tinta lui pare sa fie inca o data bunicii. (these sexual maniacs). they eat a lot of bananas; probably:))

Legat de citatul tau din Schwartz, un colaborator al Rotten Tomatoes, (sper ca nu facem comparatie intre Ebert si Schwartz nu? :-/ ), dar de dragul argumentului, acolo se vorbeste de "for my taste". Iar putin dupa, se face chiar un mic elogiu vis-a-vis de interpretarea actoriceasca... Acum stiu teoria ca... nu joci teatru pentru premiu, dar ce sa vezi, in orice domeniu, presa, televiziune, literatura, chimir, fizica, medicina, muzica sau chiar bussines un Nobel, Pulitzer, Emmy, etc. sunt visul oricui implicat in domeniul respectiv...

A ta, Robert. Sau n-ai zis tu: "bătrânețea nu e despre vinovați, ci despre victime."? Si apropo, cand citez si apoi dau un raspuns, raspunsul se refera in primul rand la ceea ca am citat si nu la film. Ca vad ca unii au inteles ca as fi zis despre film ca vrea sa provoace mila, ceea ce e cazul doar intr-o mica masura.
Nu stiu, la fel ca majoritatea oamenilor eu cam cunosc lucrurile evidente. Nu ma atrage sa vad un film care imi arata ce stiu deja. Si cu atat mai putin un film ca Harry and Tonto care falsifica ceea ce stiu deja pentru a face placere audientei. Repet ce am spus in primul mesaj, nu il acuz ca falsifica realitatea, asta e un demers valid artistic, dar pur si simplu nu e genul meu de film. Si daca sustinatorii filmului ar fi spus: "da, dom'le, nu e profund sau realist, dar ma amuza,emotioneaza si ma lasa feeling warm and fuzzy inside" n-as fi avut absolut nicio obiectie. In schimb observ o tendinta de a gasi in el "lucrurile marunte care dau sens vietii", "respect deosebit interiorizarii unor stari" etc si atunci imi pare rau, dar nu mai pot sa fiu de acord.

na, zic eu, daca n-am facut-o.

Tocmai de aceea nu am comentat nimic la ce ai scris. By the way, gluma din screenshoturile tale e aproape singura la care am ras si eu din film. :)

Vezi ca ai confundat forumistii, altii erau cu victimele si mila.
Bun, daca iti doresti un film care sa te minta frumos l-ai gasit. Sau sa-ti confirme propriile tale pareri false despre viata, ca "totul se poate" :|
Nu am vazut aceasta productie si nici nu exista vreo sansa sa o vad. Dar cu rezerva asta, da, mi se pare ca e un film pentru actuala generatie a treia. Chiar in momentul cand a fost lansat, avand un personaj principal care divorteaza dupa 16 ani de casatorie, se presupune ca nu era tocmai un film care sa vorbeasca despre problemele cu care se confrunta tineretul, nu-i asa? :) Iar in cei aproape 40 de ani de la lansare, singurii care isi amintesc din experienta proprie societatea si moravurile de atunci sunt pensionarii de azi.

Si ce, ti se pare ca m-am referit la mila? Nici vorba. Victime suntem toti in fata batranetii, ne vine tuturor randul sa fim ignorati la un moment dat, intr-o forma sau alta. Nu are nicio legatura cu mila filmul. Nu acolo bate. Remarca aia nu se refera la mila, ci la un curs firesc al vietii, care se termina pentru toti la fel.


Deci, m-am cam lamurit. Tu te uiti la un film ca sa vezi si sa afli lucruri noi. Si totusi, acum ceva timp ai propus El Metodo, o copie latino dupa 12 Angry Men si ai spus ca e un film mai bun. In fine, fiecare cu ale lui.


Si daca ar fi fost cazul sa fie asa, tot nu-i o critica valida. Filmele nu trebuie sa simuleze realitatea. Filmele pot sa-ti dea speranta, sa-ti arate cum ar trebui sa fie lucrurile s.a.m.d.. Nu are nicio legatura imaginea pe care o adopta un film cu parerile tale despre viata. Numai tu faci asocierea asta. Daca apreciezi doar filmele care iti confirma prejudecatile/ideile fixe nu ajungi nicaieri.

Tare-as fi curios sa citesc ce-ai scrie despre un film ca It's a Wonderful Life. Sau despre un film ca Shawshank Redemption.

Cu Twins nu o scoatem niciodata la capat. Oricat de evidente ar fi unele lucruri, el tot va gasi ceva sintactic, morfologic, de punctuatie care sa fie criticat si astfel sa concluzioneze ca nu e asa.

Daca afirmatia de mai jos, reiterata pentru a intari ideea nu inseamna mila, (bineinteles ca in cazul lui e amestecata cu tone de sarcasm), atunci eu nu mai stiu sa citesc in limba romana. Ceea ce se prea poate acum ca vb spaniola, citesc recenzii in engleza -ceea ce ma solicita si ma chinui foarte tare - si scriu in romana... ;)

" Imaginea aia teary-eyed despre batranete e jalnica, vai saracii de ei... Saracii de ei au avut o viata intreaga sa realizeze ceva, macar in ceea ce priveste capacitatea de a intelege lumea. "

Legat de restul... efectiv nu are rost. Mie filmul mi-a placut, nu e o capodopera a cinematografiei mondiale, dar e un clasic bun care nu s-a devalorizat nici dupa 40 de ani.

Ps. de Bob & Carol & Ted & Alice ai auzit sper.
Intre 18-29 456 de votanti si peste 45, 1164. Si asta este pentru batrani?
Legat de faptul ca spui ca singurii care urmaresc moravurile si metehnele societatii de atunci sunt batranii de astazi... suna extrem de prost. Acum ce sa facem? sa urmarim doar blockbustere pentru ca un The Godfather este pentru bunicii nostri? Doamne fereste.

Corolar, declar acest turneu un turneu de pensionari avand in vedere ca 50% din filme sunt vechi de aprox. 40 de ani. Unde mai pui ca avem doua care bat spre 50... :-S

Ps2. il suspectez pe Twins de instigare la polemica si de prefacere intentionata. Refuz sa cred ca are astfel de pareri care demoleaza in cel mai brutal mod cu putinta tot ceea ce a sustinut in anii de cand activeaza pe acest forum. Vrea doar sa ne provoace ca sa faca turneul mai interesant. >:D<

Compararea cu filmul lui Lynch nu este una potrivita dpmdv. Asta e un film de autor, are o amprenta unica, un stil unic. Mazursky face filme atat de reale cum eu nu am vazut un alt regizor al acelor ani. Si are un ciclu de filme in mai toata cariera lui. Lynch pe de alta parte, a realizat un film biografic, care nu prea are amprenta Lynch din filmele care l-au consacrat. El practic incheie un ciclu cu ul al doilea film biografic dupa remarcabila realizare din Omul elefant. Dar, inca o data, nu este tipic Lynch.

Sunt foarte deacord cu aerul placut de libertate. Mie muzica si felul de filmare mi-a dat pentru o clipa senzatia ca urmaresc Huckleberry Finn. :) Un aer tineresc, uosr aventurier... super.

Sorry, dar mie The Straight Story mi s-a parut mult mai ''de autor'' , si personal decat Harry and Tonto. Personajul principal, accentul pe imagine si calatorie, ritmul lent , poetic , mi s-au parut mult mai autentice si ''true-to-life'' decat filmul acesta. Pt mine e o clasa peste din aceasta privinta. Harry and Tonto, pe de alta parte, mi s-a parut destul de comercial pentru perioada in care e facut, cu cateva aspecte de autor (fara sa fii vazut alte filme de el)

parerea me e ca atunci cand vorbim de un film de autor, automat ne gandim la o productie tipica; In care sa gasim filosofia de a face film a acelui regizor. E clar ca in orice productie este mana regizorului, doar ca unele filme sunt atipice pentru o anumita persoana, pentru portofoliul lui de pana atunci si pentru cel viitor. Cand spuneam ca Mazurky are astfel de productii raspandite pe intreaga lui cariera, ma refeream la acest stil de a face filme, de a prezenta societatea americana a acelor ani intr-un fel fidel.
Pe cand filmul lui Lynch este atipic. Lynch nu face astfel de filme in mod normal. Filosofia lui de a crea este cu totul alta. Enigmatica, haotic-controlata, misterioasa... ce mai? stie toata lumea stilul lui Lynch.
Pacat ca nu ai incercat sa urmaresti macar capodoperele lui Mazursky. Sunt altfel... In fond de aceea am facut si aceasta propunere. Este anul in care acest regizor a trecut in nefiinta si chiar nu am vazut niciun articol macar despre aceasta pierdere. Este totusi un regizor care a lasat in urma prea multe filme ce au intrat in patrimoniul cinematografic mondial. Este cel ce a pus piatra de temelie a carierei lui Robin Williams distribuindu-l in Moscow on the Hudson (1984). A fost un mare descoperitor de talente, tinand cont ca 9 din cele 17 proiecte pe care le-a condus au avut protagonisti nominalizati sau castigatori la cele 3 mari festivaluri ale lumii (Oscar, Cannes sau Golden Globe). E totusi o realizare, mai ales tinand cont ca bugetele filmelor lui au fost foarte modeste. Si iarasi de remarcat este ca toate, dar toate au adus profit. Lucru cu care nu se pot lauda multi regizori.

Harry and Tonto mi se pare o fresca a Americii anilor 70. Cind ma gindesc la America anilor 70 ma gindesc la drifters, oameni fara un suport real in viata, oameni fara echilibru, oameni care nu-si gasesc locul. Filmul nu mi se pare a fi un road movie, pentru ca, dupa mine, road movie-ul implica o transformare interioara a celui care calatoreste, care se dezvaluie treptat pe durata filmului in acompaniamentul peisajului, ori in cazul de fata, personajul aflat la drum este egal, nu se schimba, nu e influentat de ce se petrece in jurul lui, e ca un ghid intr-un muzeu, care ne prezinta diverse exponate. Filmul ne prezinta o paleta foarte pestrita de personaje, toti avind in comun instabilitatea, fie ca tine de confortul fizic si/sau psihic, cum e in cazul lui Burt, care iese cu o pusca in brate cind aude zgomot in casa, emotional, in cazul lui Shirley, material, in cazul lui Eddie sau pur si simplu oameni care nu stiu ce vor, nepotul care nu vorbeste, pustoaica fara minte fugita de acasa. Cel mai putin ni-l prezinta pe Harry, motiv pentru care nici nu se poate spune ca este un film dedicat virstei a treia. Inclin sa cred ca asta a fost intentia autorului, un spectacol al Americii cu Harry si Tonto pe post de moderatori iar prezentarea de la inceputul filmului doar o inducere in eroare, o gluma putin amara. Asa cum la spectacolul lui Letterman nu aflam mai nimic despre David Letterman, tot asa, mai nimic nu ni se spune despre Harry, in afara de ceea ce e evident: e vaduv, are copii si pisoi. Nu zic ca nu i-a iesit filmul lui Mazursky, dar, pentru mine, prezentarea asta detasata e un minus destul de mare al filmului. Poate altii au vazut geniul acolo unde vad eu golul, asa cum un alt film cu multe premii Oscar ne arata frumusetea Americii intr-o punga goala care se plimba timp de zece minute in fata camerei (figura de stil care mi-a placut foarte mult). La polul opus mi se pare interpretarea lui Art Carney, care reuseste sa faca dintr-un personaj modest, banal, inarmat cu un pisoi si un limbaj liber un turnesol de emotii. Nu stim nimic despre Harry, dar il vedem cum se enerveaza, cum sufera, cum se distreaza. Filmul nu e sentimentalist, nu zaboveste prea mult pe nici una din emotii, pe nici unul din personaje, inclusiv pe iubirea din tinerete. Am fost extrem de placut impresionata de scena din azil, a fost extrem de umana, fara sa vrea sa ne traga de mina in fata batrinetii, a singuratatii, mai ales intr-un loc atit de impersonal cum e azilul. Si fara sentimentalismul amintirilor, din contra, usor amuzanta. Filmul are o latura destinsa, amuzanta, in contrast cu severitatea cu care critica societatea, prin personajele ei. Din nou, pentru mine, latura asta amuzanta e putin cam prea stridenta, aici chiar ma deranjeaza ca vrea sa mi-o bage in ochi. Nu multumesc, prefer sa ma amuz cind vreau eu, la ce dialoguri vreau eu, nu am platit biletul la teatru si acum imi scot banii rizind cu gura pina la urechi la orice gluma demodata, pot oricind sa inchid televizorul si sa merg la culcare. M-a deranjat teatralitatea anumitor scene, dar actorii au salvat scenele de fiecare data, asa cum a fost masa in familie, unde a fost invitat si janitorul. Fantastica prezenta lui. Fantastic dansator! Cea mai amuzanta scena mi s-a parut cea din inchisoare, cu vraciul care iti ia durerea cu mina, la propriu, dar discuta despre cum i s-a stricat blenderul si cit de fericita va fi nevasta cind o sa-i duca altul in loc. Mi-a placut si comisvoiajorul, dar nu pentru poanta rasuflata cu pisicile (iarasi teatralitatea de care nu as fi avut nevoie), ci pentru ineditul personajului, un cowboy care vinde suplimente si-ti da retete plus gluma “good women, bad nutrition”. Motanul merita si el un premiu, un Oscar al felinelor.

2.75 stele

Harry and Tonto

Prima jumatate de ora a filmului e foarte buna. In ciuda faptului ca nu este chiar cea mai originala premisa, perspectiva unei relecturi a lui “Umberto D” in stilul american a anilor ’70 mi s-a parut destul de incitanta. Asa ca trebuie sa recunosc ca am fost profund dezamagit in momentul in care a aparut fiul lui Harry. Poate ca aveam alte asteptari, dar dupa acel moment ‘’Harry and Tonto’’ a devenit un alt film: road-movie-ul geriatric in care eroul (insotit sau nu de companionul animal) strabate tare in lung si-n lat, vizitandu-si copiii si nepotii, inevitabil toti cu probleme de viata si adesea interpretati de actori celebri. Ceea ce nu este un lucru rau in sine, dar parca de la un moment dat incep sa se adune cliseele (intalnirea cu prostituata, excursia la inchisoare etc.) Iar, sincer, eu care am pornit cu gandul la un “Umberto D” sau la un “Make Way for Tomorrow”, am gasit filmul asta lipsit de impact emotional. Dar poate ca asta este doar problema mea.

Cele mai reusite momente mi s-au parut acele conversatii random pe care Harry le are cu diferiti tovarasi de drum – precum taximetrista sau omul cu sandwich-ul – conversatii care nu duc nicaieri, dar sunt un prilej pentru cateva poante reusite. (- You want some ? - Er… My cat is hungry…) Astfel de mici vignette sunt bine-venite intr-un film care totusi are anumite pretentii despre mesajul pe care vrea sa-l transmita (despre varsta a treia, despre diferentele intre generatii, despre familiile modern bla-bla etc.) Trebuie totusi sa-l admiram pe Mazursky, care stie cum sa faca un astfel de film – fara inflorituri, fara „figuri de stil”, lasand povestea sa curga in ritmul ei lent, “fiziologic”. “Harry and Tonto” mi se pare un film minor al cinematografiei (semi-independente) americane a anilor 70, dar standardele epocii (Scorsese, Hal Ashby etc.) erau atat de ridicate incat nu se putea sa nu iasa o productie “de calitate”.

2 stele

Final de votare:

oneflyride 2.75
Twinsen 2
Mercutio 2.5
White1 3
aniela07 2.5
robertsandu 3.5
sigalia 1.5
alali 3.5
rvn 3
anaemona 2.75
MinRep 2


Participanti = 9; Total puncte = 29; Medie = 2.64