Cinemagia Forum - Cronica unei morţi (ne)anunţate

ªtefan Iordache a fost internat la Spitalul Elias
11/09/2008
Actorul ªtefan Iordache a fost internat la Spitalul Elias pentru investigaþii medicale, potrivit purtãtorului de cuvânt al spitalului, Valentin Calu.
Dr. Calu a mai declarat cã ªtefan Iordache a cerut sã nu fie fãcute publice date despre starea sãnãtãþii sale sau despre diagnostic.
Potrivit unor surse apropiate, actorul, în vârstã de 67 de ani, suferã de leucemie.
________________________________________
26 iulie 2008
ªtefan Iordache: ultimul interviu

Rar te sunã ªtefan Iordache. ªi trebuie sã fie ceva important. Asta se întîmplã acum! De la celãlalt capãt al firului, maestrul mã întreabã despre o anume seratã mondenã pe care nu vrea sã o frecventeze. Îl invit pe loc la interviu ºi mã ºocheazã. "Hai sã o facem, va fi ultimul meu interviu”. În timp ce conduc maºina spre localitatea de lîngã Bucureºti unde stã, mã întreb ce l-a mîniat atît de tare.

Intru în satul pãzit de pãdure, în care stã maestrul. E alt aer decît în Capitalã, deºi nu sîntem departe. Înþeleg de ce a fugit aici. Ne aºteaptã în poartã ºi ne invitã într-un superb univers arhaic, în care s-a retras. Aici pregãteºte rolurile, citeºte, îngrijeºte via, cultivã meri, face vin, taie iarba. Revine la matcã.

E ultimul interviu?
Da. ªi nu numai atît, este ultima mea apariþie în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea.

De ce?
Nu mai vreau sã trãncãnesc. La ce foloseºte? Sînt mîhnit. Nici vehement ºi nici supãrat. Mîhnit. Vorbim cu toþii în vînt, pentru cã nimic nu se schimbã. Aleg sã nu mã mai implic în societate. O fac pentru prima ºi ultima oarã. Ceea ce trãim este o telenovelã. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelã nu mai este suficient pentru ce trãim. E o manea. De prost gust. Decît sã vorbesc fãrã rost, nu-i mai bine sã mã uit la salcia asta?

Dar sînteþi un reper pentru România!
Crezi? Lumea mã ºtie mai degrabã pentru cã am cîntat cu Sanda Ladoºi ºi mai puþin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai fãcut eu. Nu mã indigneazã asta, ba chiar privesc situaþia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alþii destulã.

Dar poate cã nu o meritã.
Eu ºtiu? Nu vezi cine vorbeºte azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, îþi pun ºi eu o întrebare. Niciodatã nu am ºtiut ce înseamnã vedetã. Explicã-mi tu!
Dupã pãrerea mea, vedetã este personajul care are cu ce sã se legitimeze profesional, care are popularitate ºi care cautã sã stimuleze mereu aceastã imagine.Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sînii goi, pozatã în porumb, e?

Eu cred cã nu, maestre. Vã înþeleg. Tabloidele greºesc cînd umflã personaje gen Alina Plugaru.
Cine e fata asta? Dupã nume, o fi bunã sã-mi are niþel pãmîntul?

Mã îndoiesc.
Vezi cum e cu vedeta? Poþi sã o pui pe fata asta lîngã Radu Beligan ºi Marin Moraru? De altfel, acesta este motivul pentru care ei nu se considerã vedete ºi acelaºi lucru cred ºi eu. Eu nu mai vreau în aceastã lume.

Alegeþi sã vã refugiaþi aici, pe aceºti 3.000 de metri pãtraþi care mi se par un paradis, cu pivniþã, vie, rãsaduri, pitici de grãdinã, cu veranda asta minunatã.
Da. Acest loc este ca o mînã. Face parte organic din mine. Auzi liniºtea asta compactã? Aici poþi trãi liniºtit. Am cumpãrat o mie de metri aici în 1982, cu banii luaþi de la filmul "Glissando”. Erau 90 de pruni aici. Pe primii 40 i-am tãiat chiar eu, cu fierãstrãul pe care îl vezi acolo, în cui, lîngã pivniþã. Apoi încã douã mii, dupã revoluþie. Crezi cã aº fi avut bani pentru aºa ceva?

Putem intra în pivniþã?
Nu. E greu, trebuie sã ridici un chepeng din casã.

Înseamnã cã intraþi rar acolo.
Nu, dimpotrivã (îi lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cît mîna! Am fãcut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A ieºit cam tare de data asta. V-aº da, dar nu e indicat pe canicula asta.

L-aþi lucrat singur?
Nu. Nu uita cã eu sînt crescut în vie. Bunicul meu avea douã hectare de vie. Avea douã sute de oi, pe care le-am pãzit, aºa cum, de mic, am cules via. E normalã armonia mea cu acest loc. În fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii,
Trebuie cîntat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Piþa, pe celãlalt vecin, Papaiani, pe Miticã Popescu ºi l-am cules împreunã. ªi l-am pus pe Nicu Gigantu sã-l cînte.

E o tradiþie cîntatul vinului?
Nu, dar cred cã, decît sã faci ºi sã bei vinul de unul singur, mai bine îl arunci la canal.

V-a plãcut ºueta.
Mi-a plãcut cîrciuma, mai corect spus. Într-o anumitã perioadã, mergeam în cîrciumi ca sã observ oamenii, ca pregãtire pentru un anumit rol. Plãcerea a fost sã stau la ºuete, pentru a comunica. ªi ca ieºire din starea rolului.
Da. Îþi fac o mãrturisire. Dacã aº lua viaþa de la început, nu ºtiu dacã aº face la fel. Am avut ºansa, dar ºi neºansa unor roluri mari. ªansa este cã am devenit apreciat, neºansa e cã toate aceste roluri mi-au mãcinat cumplit nervii. Dacã aº fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aº mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uitã-te la colegii mei de generaþie, care-s ingineri sau doctori. Aratã de parcã-s copiii mei.

Nu vã cred. Sînteþi un om nãscut pentru teatru.
Eu joc teatru, pentru cã nu ºtiu sã fac altceva! Dacã ºtiam sã montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit sã devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Cînd am dat admitere la Medicinã, am fãcut vizita medicalã la facultatea de teatru. Iar cînd am ieºit de acolo, mi-am notat într-un jurnal cã niciodatã nu aº vrea sã trãiesc printre asemenea oameni. Dacã teatrul e inima mea, atunci aflã cã inima mea a fost cuceritã treptat, în timp. Hmmm, am senzaþia cã Dumnezeu m-a luat pe pãr ºi m-a tras în sus. ªtii, în adolescenþã eram foarte jos.

Nu vã mai place noua generaþie din teatru?
Acum ºapte ani, într-un interviu, Marin Moraru mi-a zis cã nu vede pe nimeni ca un demn urmaº al generaþiei sale.
Nu era departe de adevãr. Copiii de azi nu mai au respect pentru meserie. Nu ºtiu cum sã plece mai repede de acolo. E adevãrat, au ºi multe tentaþii. Joaacã la TV, în reclame. Unii fac facultatea de teatru ca sã ajungã prezentatori, manechini, secretare. Sigur, în societatea modernã, trebuie sã ºtii teatru ca sã vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era în aceastã posturã.

Oamenii privesc altfel teatrul?
Da. Am terminat facultatea acum 45 de ani, plus patru ani de ºcoalã rezultã cã sînt pe scenã de 49 de ani. Eu îmi fac meseria aºa cum am pornit-o. Vin la teatru cu trei ore înainte de spectacol, repet textul, intru în stare. Numai Miticã Popescu face ca mine. Este ºi el un maniac al teatrului. ªi, de 30 de ani, nu mi s-a întîmplat sã joc cu sala goalã. Dar publicul s-a schimbat, s-a pervertit. Vrea sã rîdã la teatru, lucru care a intrat subliminal în urma influenþei unor trupe ca "Vacanþa Mare”, "La bloc”. Actorii tineri greºesc ºi ei. Cred cã ºi dacã ar juca Hamlet ar vrea sã facã lumea sã rîdã. Dacã tinerii se simt frustraþi de ce a zis Marin, sã arate, nu sã-l critice!

Dar în societate, în vîrful ei, nu vedeþi pe nimeni care sã vã placã?
Pe nimeni. Vãd doar oameni deºtepþi, dar necinstiþi. La noi, gura bate scaunul, ca sã nu zic altfel.

Dacã n-aþi fi fost actor, ce aþi fi fost?
Nu chiar ospãtar, dar sigur patron de restaurant.

ªi de ce n-aþi încercat?
Am încercat. Cine naiba o fi inventat cîrciuma? Unul deºtept din preistorie, care a vãzut cã doi nu au unde sã bea un pahar, aºa cã i-a chemat la el ºi a cerut sã fie plãtit pentru asta. Prin 1990, am încercat sã fiu patron. Am luat o firmã, împreunã cu alþi prieteni ingineri, dar n-am ºtiut sã ne descurcãm. Aveam 5.000 de vaci ºi multe altele, dar au murit multe animale, pînã cînd am vîndut-o lui Urzicã, cel cu Coleus-ul, dacã-l mai ºtii. Am luat, tot cu prietenii ãºtia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent – cã acolo se gãseau þigãri pe vremuri – o cîrciumã, zisã "La Papa”, dupã numele fostului patron. Dar n-a mers.

Aveþi nostalgii?
Nu am decît nostalgia tinereþii. E lucru de mare preþ tinereþea ºi tîrziu am înþeles asta. Dar fiecare vîrstã are rostul ei.

Dacã aþi fi fost mai tînãr în 1989, cine ºtie cum ar fi fost viaþa.
Da. Pentru mine, schimbarea a venit tîrziu. E bine cã a venit, dar gîndeºte-te, am trãit în douã sisteme ºi nici nu ºtii ce greu e sã scapi de anumite spaime. Libertatea pe care am primit-o a fost prost înþeleasã.

Cînd staþi aici, pe verandã, ºi vã gîndiþi la trecut, nu regretaþi cã nu aveþi urmaºi?
M-ai lovit în punctul slab. Regret foarte mult. Dar m-a luat vîltoarea vieþii. Mã gîndeam mereu sã treacã ºi anul în care eram, sã-mi fac meseria bine. ªi a trecut vremea. E cea mai mare tîmpenie din viaþa mea.

Aþi avut însã prieteni.
Nu cred cã existã prieteni, ci doar momente de prietenie.

Nu-mi spuneþi nimic de cele trei pisici ale dumneavoastrã?
Te rog, sînt chiar niºte vedete. S-a pripãºit pe lîngã mine ºi le-am crescut cu drag. Oamenii îmi aruncau pisici peste gard, pentru cã ºtiu cã-mi plac.

(Dincolo de verandã, în casã, doamna Mihaela, soþia maestrului, citeºte "Confidenþial”, iar lîngã ea toarce un motan negru, Cascarache, preferatul lui ªtefan Iordache. Aflãm cã cel gri, care a dormit tolãnit pe scarã tot timpul, pe nume Makelele, atacã supremaþia în sufletul stãpînului.
Al treilea pare a fi plecat.)

Aþi renunþat la casa din Bucureºti?
Nu, dar nu-mi mai place oraºul. E groaznic, de 15 ani mã extrag din el cît pot de mult. Ceea ce devine greu. Înainte fãceam 45 de minute pînã aici, acum fac douã ore. Asta e þara în care cad pãsãrele pe ºosele, dãrîmate de basculante, nu de cataclism. Sîntem de rîsul Bangladesh-ului.

Soþia dumneavoastrã m-a rugat sã nu aparã în acest interviu. Dar vreau, totuºi, sã-mi vorbiþi despre ea.
Ce sã-ºi spun? Cã ea a insistat atunci, în 1982, sã iau acest teren? Înþelegi? Pentru un bãrbat este important sã aibã lîngã el o femeie care sã-l înþeleagã. Ca sã fie clar: dacã acest pãmînt e ca mîna mea stîngã, Mihaela e ca mîna mea dreaptã. ªi ea face parte din mine.

Care e sensul vieþii?
Vrei sã-þi spun cuvinte mari. Cred cã sensul vieþii îl ºtie doar Dumnezeu. Noi nu putem decît sã încercãm sã influenþãm niþel ce ne-a dat el. Asta e important, sã slujim viaþa.

Sînteþi mulþumit de viaþã?
Sînt unul dintre oamenii care dau extemporal searã de searã, la spectacol.

Dupã cum se vede, aþi luat notã mare, adicã aþi învãþat bine lecþia.
Se pare cã da.

Cristian Brancu