repet intrebarea Frank, n-o da cotita.

Nu pot sa cred ca in sala de cinema unde ai vazut tu filmul /daca zici asta/ nu a ras chiar nimeni. Atunci este foarte nasol pentru Serban in primul rand. E totusi un film, nu un studiu despre viata grea a puscariasilor din Ro.

vrei sa afli ceva? sala de cinema era goala!
cu exceptia mea si-a ta, evident!
(mincinosule!)

N-ai înțeles! Eu n-am zis că nu ar fi avut de ce să existe umor în film. Eu am semnalat numai absența lui.

În fond, poate am râs și eu dar nu-mi amintesc când. De-asta l-am rugat pe flăcău să-mi re-amintească în care secvențe se putea râde.
Ce naiba, de ce nu citiți exact și complet ceea ce scriu? Am zis:
„Realizatorii filmului s-au luat prea în serios ca să ne mai ofere șansa de a zâmbi măcar.”

Ba am înteles, dar am vrut sä fiu mai elocvent: am semnalat si motivatiile umorului, nu numai prezenta lui.

Serios?? Iubire fraternă?
Se consideră că un film, sau o operă de artă, este cu atât mai bun cu cât lasă loc la mai multe interpretări. Dar nu chiar diametral opuse, cred eu.
Artistul nu dă soluţii, doar prezintă situaţia. Talentul constă în a prezenta astfel situaţia, încât toate interpretările, oricât de diferite ar fi între ele, să se susţină. Dacă situaţia prezentată are goluri, pot lua naştere interpretări eronate.
De exemplu, mi se părea mult mai important să se discute aici despre motivul pedepsirii unui minor cu 4 ani de detenţie, decât despre numărul de ani pe care urma să-i primească după evadare. Chiar nu are importanţă dacă vor fi 2 sau 20.
Important este că şi-a trădat fratele mai mic, l-a părăsit revenind în puşcărie, nu s-a sacrificat pentru el. A scăpat hăţurile şi a intrat cu oiştea-n gard. Justificările nu-şi au rostul. Nu am văzut niciun gest din partea fratelui mai mic din care să rezulte că abia aşteaptă ca fratele mai mare să fie din nou alături de el. Ce a încuviinţat, a încuviinţat de frică. Şi mama tot de frică a jurat. Nu a apărut niciun element nou, de luat în seamă, din care să rezulte că şi-a schimbat atitudinea.
Toate telenovelele de doi bani se bazează pe păstrarea unui jurămănt.
Alta ar fi fost situaţia dacă acela care îl provoca ar fi fost scuipat de ceilalţi puşcăriaşi, sau luat la bătaie de aceştia! Atunci s-ar fi justificat întoarcerea lui Silviu la puşcărie.

Păi are, pentru că în primul caz ar fi vorba de o operetă, pe câtă vreme în al doilea avem de-a face cu o tragedie, cu distrugerea unei vieți.


Goluri, dar și scăpări și mai ales premise greu de acceptat, ca și în 4 luni..., unde eroul negativ risca mulți ani de închisoare pentru un capriciu pe care și-l putea satisface ieftin și fără complicații.

Problema gravă a celor două filme e alta. Îngăduie-mi să încep cu o anecdotă.
În ultimele luni ale războiului din Pacific, atunci când japonezii nu mai aveau practic flotă, comandanții unității speciale de atac Kamikaze au stabilit că niciun atac sinucigaș nu își mai poate permite să irosească inutil vieți și echipament, astfel că un militar dotat cu explozibil trebuia să ia cu sine pe lumea cealaltă cel puțin zece inamici, un avion sacrificat odată cu pilotul trebuia să scufunde cel puțin o navă de război inamică de dimensiuni reduse, iar o navă mică sacrificată trebuia să ducă pe fundul oceanului un vas de linie al dușmanului.
Șerban și Mungiu ne propun un schimb păgubos: sacrificarea unei ființe umane pentru salvarea unei alte (singure) ființe umane, cu aerul că ne oferă soluții morale de urmat. Eroic și înălțător e ca puțini să se sacrifice pentru mulți. Chiar sacrificarea criminalilor de către comunitate se ia în considerare în multe țări dezvoltate (așa cum se întâmpla și la noi în perioada în care codul penal prevedea pedeapsa capitală) numai odată cu existența celei de-a doua victime și oricum această sacrificare are loc tocmai pentru a proteja viitoarele (numeroase) victime, prin descurajarea altor potențiali ucigași.
Soluția propusă de cei doi cineaști în cele două filme ale lor premiate este stupidă și absurdă. Orice spectator cerebral și care mai respectă specia umană e dezamăgit și dezgustat de idealismul găunos și care îi satisface numai pe cei auto-suficienți, pe cei care îi împart pe oameni în „noi” și „ei”, după criterii abjecte, pe cei dispuși să se înregimenteze fără prea multă cumpănire prealabilă unei cauze oarecare „din principiu” (deși e vorba de cele mai multe ori de principii meschine, de interese mărunte și personale, de pasiuni frivole), cauză pentru care socotesc că orice devine permis - trădarea, crima, lipsa de respect față de celălalt și umilirea cinică a lui.

Vai de mine si de mine...!
Nici vorbä de asa ceva!
Astea nu sunt ore de dirigentie, sau gazete de perete cu "Asa da, asa nu!", sau cuplete de-ale lui Radu Zaharescu, care ne învätau cu simt de räspundere: "Päi e bine? Nu e bine! Pam-pamm!"
Sunt filme artistice, cu continut dramatic, care nu-si propun nici un moment sä "ofere solutii morale de urmat" sau sä înfiereze cu mânie proletarä atitudinile imorale/amorale. Ele povestesc niste întâmpläri de viatä, transfigurate artistic în mod complex, cu bunele si cu relele lor - vizând (si atingând) zone morale mult mai profunde (nu ale exemplelor si verdictelor, ci ale meditatiei si analizei). Tocmai în asta stä valoarea lor. Incomparabil mai mult câstigäm în plan moral dacä, empatizând cu Silviu, participäm la toate greselie lui, îl întelegem dar nu-l aprobäm, îl iertäm dar nu-l urmäm, decât dacä vedeam o peliculä educativä schematicä, bunä ca material didactic pentru orele de educatie cetäteneascä.
Päi, nu?
Päi, da!

Înțeleg foarte bine ceea ce spui. Dar pe erou și pe cineast nu-i înțeleg.
Firește că noi sesizăm erorile lui Silviu, dar nu cumva atitudinea „scârbitului” e prea înțelegătoare?
Îți mărturisesc că din momentul în care e cuprins de delir eu unul nu mai empatizez cu el. Din acel punct, filmul devine prea lipsit de credibilitate și de echilibru etic. Fiind definit ca victimă, rămânem de partea lui numai atâta vreme cât rămâne victimă, adică până atunci când se transformă în agresor. Prea i se satisfac toate solicitările, prea e brutal în mod disproporționat.

Că frumos le zici, coane, şi câtă dreptate ai!
Nimai că nici eu nici Ipu nu am lăsat niciun moment impresia că ne-am fi dorit o peliculă educativă. Discutam despre goluri, lipsuri şi scăpări ale acestui FILM ARTISTIC.
Nu ştiu ce-şi propun, dar asta fac. Atitudinea regizorului faţă de personajele sale este evidentă, iar înfierarea cu mânie proletară a societăţii care nu i-a asigurat TOTUL lui Papan Chiliban este concludentă.
Transfigurarea artistică nu trebuie să înnăbuşe povestea, pentru că se obţin efecte inverse. Nu e cazul tău, al meu sau al lui Ipu. Ci al elevilor mei, adolescenţi care participă la toate greşelile lui Silviu, nu îl înţeleg, dar îl aprobă şi îl urmează. E vina şcolii, nu-mi spune!
Nu au reţinut decât versurile cântecelor din film.

Deceniul acesta a inceput de 7 luni.

nu, intamplator, userul cu deceniul a nimerit-o:)
secolul acesta a inceput in 2001, prin urmare si deceniul a inceput in acelasi an, incheindu-se in 2010.
din 2011, inclusiv, vom fi in al doilea deceniu.

Technic vorbid, dar cand vine vorba de topuri se numara altfel. Doar nu s-a chinuit toata lumea la sfarsitul lui 2009 sa faca casament 'best of the noughties' degeaba.

Radu Muntean: "Eu când vreau să fluier, fluier" ar putea să le placă americanilor

Lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, propunerea României la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină", pentru ediţia din 2011, ar putea să fie pe placul Academiei de film americane, este de părere regizorul Radu Muntean.

"Eu când vreau să fluier, fluier" este "un film de succes. A avut succes şi în străinătate, a câştigat Ursul de Argint la Berlin, a avut succes şi la noi", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Radu Muntean. În ceea ce priveşte criteriile pe baza cărora s-a făcut propunerea României la premiile Oscar, ediţia din 2011, Muntean este de părere că nu sunt relevante şi că reprezentanţii Academiei de film americane nu ar fi interesaţi de ele.

"Îmi scapă criteriile după care este ales un film, dar până la urmă nu e important. Puţin îi interesează pe americani de aceste criterii. Totuşi, ("Eu când vreau să fluier, fluier", n.r) s-ar putea să aibă mai mult succes decât alte filme. S-ar putea să le placă americanilor. E greu de zis. Orice fel de participare la Oscar e greu de intuit", a mai spus Muntean.

În acelaşi timp, regizorul Cristi Puiu este de părere că trimiterea unei propuneri din partea României pentru premiul Oscar este mai mult un act de rutină, care nu are semnificaţii deosebite. "Povestea asta cu Oscarul este o prostie. Au şi ei o chestie de bifat şi o bifează. Cine sunt aceşti specialişti care aleg filmele? Ce altceva poate însemna o nominalizare la Oscar sau chiar câştigarea premiului decât capital de imagine, să ne putem spune că nu suntem nici noi aşa tâmpiţi", a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristi Puiu.

În opinia regizorului, pentru profesioniştii din industria filmului, premiile nu contează cu adevărat, fiind mai mult un instrument de marketing. "Pentru oamenii care se mişcă în industria asta, premiile sunt mai mult un instrument de marketing. Sigur, unii vor zice că spun asta pentru că nu am fost eu ales şi că strugurii sunt acri. Cine vrea să mă creadă, bine, cine nu, nu", a mai spus Puiu. Pe de altă parte, regizorul Corneliu Porumboiu este de părere că "Eu când vreau să fluier, fluier" este un film bun.

"Este un juriu care se ocupă cu alegerea asta. Este foarte bine. Este un film bun. Dacă juriul a ales asta, este bine", a declarat pentru MEDIAFAX Porumboiu. Un juriu format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic de film, Mihai Chirilov, critic de film, directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (Cluj-Napoca), Dana Duma, critic de film, Dinu Tănase, director de imagine şi regizor, şi Eugen Athanasiu, critic de film, a ales, cu o majoritate de cinci voturi, ca lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", în regia lui Florin Şerban, să reprezinte România la secţiunea "cel mai bun film străin" a premiilor Oscar, la ediţia care va avea loc în 2011, a anunţat Centrul Naţional al Cinematografiei.

"Mă bucură lucrul acesta, dar nu trebuie să facem un spectacol din el, deoarece este o propunere pentru nominalizare. Încă nu s-a încheiat procesul. Mă bucur că filmul a fost socotit", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX Florin Şerban. Pelicula "Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, este primul film românesc din ultimii 17 ani care a intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin şi a reuşit să ia şi două premii importante: marele premiu al juriului - Ursul de Argint şi distincţia "Alfred Bauer".

„Eu când vreau să fluier, fluier”. Ce şanse are să obţină o nominalizare la Oscar (Gândul)

Lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, este propunerea României la premiul Oscar, la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină", pentru gala care va avea loc în 2011

Şase critici de film şi un regizor au făcut parte din juriul care a ales să trimită la Oscar "Eu când vreau să fluier, fluier", filmul regizat de Florin Şerban care a câştigat la Festivalul de la Berlin marele premiu al juriului - Ursul de Argint - şi distincţia "Alfred Bauer". Între ei, Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic de film, Mihai Chirilov, critic de film, directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (Cluj-Napoca). "E onorant să fii propus pentru nominalizarea la Oscar, e onorant şi pentru mine, şi pentru echipă să fii cel mai bun film din ţară. Dar până să ajungi să fii nominalizat mai e, fiecare ţară trimite câte o propunere, se strâng astfel vreo 80 de propuneri, dar doar cinci filme sunt nominalizate", a declarat Florin Şerban pentru Gândul.

Membrii Academiei americane de film decid care vor fi fericiţii nominalizaţi la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină" în ianuarie, dar să ajungi între primii cinci presupune mult mai mult decât să faci un film bun. "Sunt angajate firme de lobby, trebuie să-ţi faci o publicitate agresivă, seamănă cu o campanie pentru preşedinţia SUA", a văzut regizorul român. Dacă te uiţi ce filme străine au câştigat Oscarul, vezi că membrii Academiei americane de film premiază spectacolul, bugetul considerabil şi originalitatea unei pelicule. "Originalitatea, una dintre caracteristici o avem sigur, coroborată cu un anumit tip de spectacol. Dar niciodată Academia americană de film n-o să îşi dea cu stângul în dreptul şi nu o să premieze un film cu buget prea mic. Asta nu înseamnă că este imposibil, nu sunt pesimist", continuă Florin Şerban.

"Eu când vreau să fluier, fluier" a avut un buget de circa 900.000 de euro, din care finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în valoare de 250.000 de euro, infim dacă e să compari cu sumele vehiculate în industria americană de film. Totodată, proiectul "Eu când vreau să fluier, fluier" a primit două premii la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo: în 2009 a primit servicii de postproducţie în valoare de 80.000 de euro, iar în 2008 a primit premiul The Magic Box Service la CineLink.

În viitorul apropiat, "Eu când vreau să fluier, fluier" va avea premiera în SUA şi în Canada, unde este reprezentat de o casă de distribuţie micuţă, dar puternic, crede Florin Şerban. După părerea lui, filmul are şanse să prindă la publicul american fiindcă e construit în jurul unui erou, un erou cu aspiraţii, un erou care merge până la capăt. Dar asta nu înseamnă neapărat că o să le placă şi celor care decid cine merge la Oscar şi cine nu. "E o comisie extrem de mare, în care există mari producători care au produs filme acum 30 de ani şi care nu accepta nici măcar filmele independente americane", spune Florin Şerban.

Şi regizorul Radu Muntean crede că filmul ar putea să fie pe gustul americanilor. "Îmi scapă criteriile după care este ales un film, dar până la urmă nu e important. Puţin îi interesează pe americani de aceste criterii.

Totuşi, s-ar putea să aibă mai mult succes decât alte filme. S-ar putea să le placă americanilor. E greu de zis. Orice fel de participare la Oscar e greu de intuit", a declarat el pentru Mediafax. Pe de altă parte, regizorul Cristi Puiu vedea în trimiterea unei propuneri româneşti la Oscar un act de rutină. "Povestea asta cu Oscarul este o prostie. Au şi ei o chestie de bifat şi o bifează. Cine sunt aceşti specialişti care aleg filmele? Ce altceva poate însemna o nominalizare la Oscar sau chiar câştigarea premiului decât capital de imagine, să ne putem spune că nu suntem nici noi aşa tâmpiţi", a declarat Cristi Puiu pentru Mediafax.

Nominalizările, anunţate pe 25 ianuarie

Propunerile ţărilor trebuie să fie primite de Academia americană de film până la 1 octombrie şi fiecare ţară poate avea o singură propunere. Nominalizările la premiile Oscar 2011 vor fi anunţate pe 25 ianuarie, la Samuel Goldwyn Theater din Los Angeles, iar cea de-a 83-a gală a premiilor Oscar va avea loc, tot la Los Angeles, pe 27 februarie 2011. Anul trecut, propunerea României la premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină a fost "Poliţist, adjectiv", de Corneliu Porumboiu.

Foarte puține filme a căror acțiune se petrece în peste 90% din timp într-un spațiu de câteva mii de metri pătrați i-au impresionat vreodată pe americani. E greu de crezut că filmul lui Șerban...

Dar de ce crezi tu Ipu-le,ca americanii sau Academia Americana de film - aicia m-ai derutat usor - vor tine cont de spatiul narativ in care se desfasoara actiunea?
Just era sa vii cu ceva exemple,nu doar cu o speculatie nefondata,bazata pe un "ghici"personal.
Vorba lui L.Damian:"Nu poti fi profet in tara ta."
Si chiar daca esti,poti fi oricand placut-contrazis,nu-i asa?:D

Poate e că doar o intuiție personală, cum spui, dar e greu de crezut că un film aproape minimalist îi poate fascina pe cei din AAF într-așa măsură încât să-l aleagă între primele 5-6 din aproape o sută de filme. Ai noștri l-au propus pentru că nici nu prea aveau altceva de oferit, dar nu e ceea ce le-ar putea atrage atenția americanilor, pentru că ei sunt interesați de filme cu un stil apropiat de cele selectate în competiția filmelor lor.

Nici nu voi incerca sa inteleg ce-ai vrut a spune prin "aproape minimalist",si nu te supara,te rog,ca sunt un fanatic al argumentarilor.:D
Anyway...

"dar apropiat stilului lor"este:e compilatie de cinema "de observatie"cu cinema "de improvizatie" - desi e greu de precizat unde se imbina aceste tendinte - ,basca ca-i filmat "din mana"(vezi Van Sant si Aronofski,mai nou).
Nici nu-i mai voi pomeni pe fratii Dardenne,cu care un anumit critic a facut interminabile (si injustificabile)comparatii - "ala cu teribilism pustesc".Stie Pitt la cine ma refer...
Ma rog...
Ma rog sa le placa.:D

"Eu cand vreau sa fluier, fluier"
 

Cu tot respectul pentru regizor, actori si echipa de productie, eu am ramas dezamagita de aceasta productie.
Reclama este sufletul comertului si pot spune fara doar si poate ca aceasta strategie de marketing m-a facut curioasa cu privire la acest film. Nu mi s-a parut nimic interesant, ba dimpotriva situatii specifice filmelor romanesti: saracie, mizerie, delicventi, rromi, manele, consumatori de droguri, toate acestea reprezentand reteta de succes pentru a sublinia in lume si mai mult conditia umila a Romaniei si a populatiei acesteia.
Am ramas cu o mare curiozitate in urma catorva productii din ultima perioada gen "Eu cand vreau sa fluier, fluier" sau "Weekend cu mama": de ce producatorii romani nu se axeaza si pe niste comedii de calitate care sa ne descreteasca fruntile? Nu este suficient ca avem cu totii mii de probleme, pentru a le mai vedea expuse si in filme?