![]() |
Am träit azi, poate, cea mai cea situatie de "Fabulä cinematograficä" de când am deschis topicul ästa.
Din consideratie pentru un prieten al nostru care e entuziast si plin de bune intentii, dar încä la început de drum, voi eluda anumite detalii, punctând numai reperele principale. Am fost invitat la proiectia unui film de amatori, unde m-am întâlnit cu devil_doll. In rest, sala era plinä de apropiati ai realizatorilor, plus fostul admin al forumului nostru. Nu voi insista asupra produsului proiectat pe ecran, descriindu-l doar, vag, ca pe un fel de clonä a lui "Rockman" cu Adi Avortzel, dar incomparabil mai lungä, si cu temä gravä: drogurile e rele. Din nefericire, lipsa unui îndrumätor de proiect si a unor profesionisti care sä-i ajute pe sufletistii diletanti a împins totul într-un ridicol atât de atroce, încât de la un moment dat devil_doll si cu mine am fost nevoiti sä recurgem la colacul de salvare al umorului, din motive de legitimä apärare. Astfel s-a creat atmosfera propice "dialogului" dintre realizatori si public, care face si obiectul descrierii de fatä. Au mers sub ecran (echivalentul lui "pe scenä") realizatorul (cel care încercase sä scrie scenariul si sä sugereze un fel de regie), ajutoarea lui, doi liceeni care apäruserä pe post de protagonisti, si un personaj straniu, despre care se spunea cä ar figura pe generic într-o oarecare relatie cu functia de "operator". (Explicatie conexä: imaginea väzutä nu folosise încadraturi, sharff-uri, ecleraj si alte mijloace specifice, dând clar de înteles cä pelicula nu avusese un operator, sau mäcar un cameraman, ci doar o persoanä care pornea si oprea aparatul.) Totusi, exista amintitul titular al acestei functii, care îndeplinea un alt rol: vorbea foarte mult. Cele mai interesante momente erau acelea când punea punct, iar realizatorul îi lua microfonul, pentru a-i mai da cuvântul si altcuiva. Dar personajul deschidea o nouä frazä, si cinci minute vorbea färä microfon. Atunci, realizatorul îi dädea din nou microfonul, iar personajul vorbea urmätoarele cinci minute la microfon - pânä punea din nou punct (dupä care procesul se repeta). Rapelul la finalul "Croazierei" lui Daneliuc era frapant. Microfonul a asimilat jocul, astfel încât, când în sfârsit realizatorul a început sä spunä ceva, sunetul s-a oprit; a pornit iar; din nou s-a oprit; si tot asa, pânä când realizatorul l-a pus jos si a continuat färä microfon. Nu mult, cäci personajul mult vorbitor a intervenit vorbind iar; si la microfon, si nu. In mod läudabil, realizatorul a reusit sä le dea cuvântul colaboratoriolor säi. Protagonistul a spus cä se bucurä foarte mult cä e acolo, si ne multumescte cä am venit. Protagonista a spus la fel. Ajutoarea realizatorului a spus cä ea nu e actritä. Personajul cel logoreic a spus un proverb. Nu l-am retinut, cäci nu avea nici o legäturä ostentativä cu subiectul discutiei, distingându-se mai ales prin valentele sale intrinseci. In continuare, s-a legat o discutie între cele cinci persoane de sub ecran. Au conversat probleme de teorie si practicä a realizärii filmelor, de constiintä socialä si de necesitate a prevenirii consumului de droguri, timp de vreo zece minute. In salä nu se auzea, asa cä spectatorii se uitau la ei cu multä räbdare. Citatul din "A fost sau n-a fost" de Porumboiu era evident. Apoi, personajul cuvântätor a cuvântat sälii alte zece minute, inclusiv despre faptul cä pentru a face filme e nevoie de bani. Un spectator licean a intervenit, spunând cä e nevoie si de pile. In urmätoarele opt minute si jumätate, cei doi interlocutori au controversat amiabil despre ce anume e mai important: banii sau pilele? (Devil_doll si cu mine nu ne mai puteam stäpâni - de mult - îndreptându-ne spre un infarct bilateral dezvoltat.) Dupä ce n-au ajuns la nici o concluzie, personajul discursiv a discursat sälii încä cinci minute, pânä când realizatorul, cu mult curaj, l-a oprit, anuntând cä timpul de închiriere a sälii expirase. Evenimentul s-a încheiat cu aplauze si felicitäri. Participantii au solicitat un sequel. Erau sinceri, ceea ce plaseazä totul într-o luminä si mai interesantä. In timp ce ieseam din salä, am primit un S.M.S. de la I.M.M. care fusese invitatä si ea si-mi spunea cä încä nu plecase de-acasä, întrebându-mä cum sä ajungä. Nu i-am spus. |
e vorba cumva de prietenul films4all?
din cate am citit pe aici, am convingerea ca este el...da' intreb asa... |
nu mai intreba..e retoric..si retorica pura ;)
|
@pitbull
LOL. |
Originally Posted by Carmine Galante:
multa rabdare ai pitbull zau dak nu... :lol: |
Originally Posted by lady_mystyque:
buna, acesta este topicul cu fabule despre care mi-ai spus? n-am reusit sa-ti raspund atunci, imi pare rau. |
Originally Posted by musetell:
da asta e topicu uitate mai sus si ai sa vezi... tramvaiul... |
Originally Posted by lady_mystyque:
ha, ha,,,un tramvai numit dorinta... :hmm: |
Originally Posted by keepwalking:
|
Am si eu una auzita recent. D. un bun prieten din copilarie, se indragostise de o tipa pe nume Diana dar in acelasi timp mentinea o legatura mai mult sau mai putin amoroasa cu o alta Diana dintr-un alt oras. 2-1. Diana (2) stia de prima fiindca D. o rugase sa nu il deranjeze in momentele in care era cu Diana, iubita. De fiecare data cand D. se intalnea cu Diana, Diana era anuntata de intalnirea celor astfel incat toata lumea sa fie impacata, mai ales falusul lui D. Intamplarea n-avea sa decurga perfect pentru totdeauna asa ca odata cand cei doi indragostiti erau impreuna la o cafea, telefonul lui D. suna. D. manevreaza telefonul direct din buzunar dar in acelasi timp disimuland intr-o discutie seaca demna de un actor slab. Opreste apelul. Pe urma inchide telefonul. Fara sa se uite la telefon nici macar o clipa. Manufactura 100 %. Dupa o vreme parca instinctul feminin al Dianei banuia ceva asa ca il intreba pe D. cat e ora. Din nou discutii menite sa distraga atentia, pif-paf degetele se miscau in buzunar, telefonul se aprinde. Il scoate mandru si zice ora. Telefonul reactioneaza violent si anunta primirea unui mesaj. Ghici de la cine? Pe fata lui D. se citeste tensiunea. Inca odata instinctul feminin imbibat cu curiozitate actioneaza si Diana il intreaba pe D. cine trimise mesaju. Intre timp D. citea mesajul care avea un iz de dorinta ceva de genu:''Dorinta nr.1 bla bla bla... Dorinta nr.2 trilu-lilu si tot asa. Inca odata nesimtirea lui D. actioneaza acesta acuzand serviciile telefonice pentru mesajul Non Stop pe care il primise, in timp ce citea mesaju. Diana ii smulge fulgerator telefonul din mana si vede mesajul. Nervii se acumuleaza si se sparg in valuri de isterie. D. este parasit. Scuzele nu-si au rostu. D. iese si el afara nervos. Trafic. Ia telefonul cu miscari spasmotice. Suna. La capat de linie se aude un alo frant. Replica lui D. : "Api bagami-as poola in dorintele tale"- cu voce maximala. Lumea isi intoarce privirea spre el, unii amuzati altii dand note penibile situatiei. Ulterior cei doi s-au impacat iar amanta a fost uitata. Sau poate ascunsa mai bine.
|
Drägutä situatie, si bine observatä... De remarcat urmätoarele:
- Nu e genul de sine stätätor, autosuficient, care contine o "poantä" centralä, un anume "punct culminant", ci face parte din categoria situatiilor mai ample, care sunt interesante doar luate în ansamblu (vezi si exemplul dat de mine cu proiectia de film, mai sus tot pe pagina asta). Finalul, cu replica din statia de autobuz, are haz mai mult ca un "bobârnac", nu se leagä 100% organic cu restul actiunii. - Ca atare, meritä sä fie retinutä ca "model", în linii mari: adaptatä, situatia se poate integra într-o comedie; träsätura ei definitorie este paranoia bigbrotherianä a telefoanelor mobile: faptul cä nu te mai poti desprinde de sistem, cä nu mai ai intimitate, cä... vorba lui Tudor Chirilä, din "Fericire în rate": "Nu te mai poti ascunde, esti mult prea conectat / Nu mai poti sä fii singur, esti identificat." Cum sä mai ai un moment de liniste cu Diana 1 (sau 2), când continuä sä te tinä în lesä (celularä) Diana 2 (sau 1)? Ca atare, o asemenea secventä (sau episod, sau chiar film întreg - desi e cam riscant sä ne lungim atât de mult numai pe ideea asta) s-ar axa pe mecanica precisä si fatidicä a momentelor cu SMS-urile, întrebatul orei, minciunile, smulsul telefonului, etc... - Indräznesc sä sper cä D. avea penis, nu "falus" ;) (care e un element de costum/recuzitä/decor reprezentând penisul erectat, în ritualurile dionisiace; sau, mai recent - vezi "simbol falic", tot o reprezentare simbolicä a virilitätii, în psihologie, psihanalizä, artä, etc.) |
Originally Posted by hellsteed:
|
tre sa recunosc ca din toata povestea asta eu ma distrez cel mai bine fiindca il cunosc foarte bine pe omul ala si reactia lui e cat se poate de indreptita si liniara cu constiinta lui. La bautura, D. are o filosofie folclorica demna de un batran al satului. Ceva de genu : "Mama mi-e foame rau. Vreau mamaliga." Mama: " Dar n-avem faina fiule." . "Fa si fara"- raspunse copilu.
|
Originally Posted by hellsteed:
glumeam si eu :P nu ma lua in seama |
Un prieten de-al meu lucra la un magazin de telefoane si accesorii telefoane. Si cum ma perindam destul de des pe la el, din curiozitate am luat caietul de reclamatii si am ramas marcat de urmatoarea poveste. Era de prin iarna 2005.Suna de genu: Ma numesc Gigi Gigel domiciliat in ....... cu seria de buletin..... adresa..... doresc sa reclam faptul ca la cumpararea telefonul Nokia 3410 mi s-a spus ca bateria ma va tine 2500 de minute si in fapt m-a tinut 2498 min si 16''. Cand m-am intors la magazin sa reclam incidentul, domnul I. s-a comportat si a vorbit cu mine ca si cu un taran(nu stiu de unde stia ca sunt taran) insa nu mi-a placut tonul lui arogant. Solicit inlocuirea telefonului caci daca nu, veti vedea voi. Semnat Gigi Gigel
|
lol!!!!!!!! :lol: :lol: :lol:
da ce puii mei ala a stat langa telefon ca sa vada ca tine numa 2498min si cel mai importanta16 sec duamne ca mare iti este gradina... cat despre prietenu tau. numa din nume era simplu sa-ti dai seama ca e taran si la o asemenea reclamatie .... nicic cu multa rabdare nu prea poti sa rezisti... asta merge la unu din filmele alea cu oameni prosti... :lol: |
Nemuritorul domn Läzärescu
Acum 45-60 minute, lângä piatä. Epileptic cäzut pe trotuar, între douä masini (la umbrä, din fericire), zvârcolindu-se în spasme. In linii mari, lucrurile au evoluat normal: dintre sutele de oameni care treceau, câtiva s-au oprit sä-i dea atentie. Farmacista din apropiere si un om simplu din piatä au sunat în total de sase ori la salvare - care a venit în vreo douäzeci de minute, i-au acordat primul ajutor, apoi l-au dus la urgentä. Dar, douä detalii iesite din comun: Cea mai energicä a fost o tânärä doamnä turcoaicä, înaltä si foarte grasä, îmbräcatä în port traditional elegant si scump, care-si plimba copilul cu cäruciorul si nu stia o boabä româneste (singurele cuvinte pe care le-am înteles au fost: "ambulans", "epilepsi", "musulman", "cristian"). Mi-a läsat cäruciorul în grijä, fuga-n piatä, a venit cu o sticlä cu apä, l-a stropit, l-a räcorit, l-a etc. Prima replicä a asistentei medicale, când a ajuns lângä el: "Ai bäut, tataie...?" Läzäresciada nu se dezminte... |
Dupa vizionarea filmului, cu destul de mult timp in urma, am trecut prin Mures si eram cu niste prieteni. Vorbeam cu ei si deodata din greseala uitandu-ma ....asa cum mergi pe strada .... la voia intamplarii.... zaresc o fata cunoscuta. Un batran atat de simplu dupa vorba dupa port....... Era imbracat in blugi si cu capul cumva in pamant adancit in ganduri. L-am recunoscut pe Ion Fiscuteanu. Era cam la cateva luni dupa ce castigase filmul.... Dupa aceea am primit tot acolo o invitatie la teatru si l-am recunoscut din nou juca rolul medicului, sau vraciului, nu imi mai aduc bine aminte bine ce rol juca ......al reginei Elisabeta.
A fost interesant sa-l vad in carne si oase imediat dupa lansarea filmului, era cam la o luna dupa ce filmul avusese premiera in Bucuresti. |
Originally Posted by lady_mystyque:
pai ideea e ca chestia era scrisa la misto... si tipu la care se referea ca e taran, e nici mai mult nici mai putin decat ceea ce este. |
Cea mai tare fabula. Dupa A.LS. a urmat prezentarea noilor uniforme scolare impuse in cele doua licee din zona, ca urmare a ordonantei de consiliu local nr. nu stiu care :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: Unii chiar sunt disperati.
|
All times are GMT +2. The time now is 17:50. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.