:) Look at this!:

Little Miss Sunshine - 8/10: Fiind un americanofil, ma asteptam la mai mult de la acest film: Michael Arndt dezvolta un scenariu armonios, legat bine, condimentat cu un umor ca o ploaie de vara si cu micile drame ce duc spre o comedie neagra scrisa bine dar careia ii lipseste forta esentialului: What is the point? "Invinsi sunt cei ce nu incearca, noi (ei) am (au) incercat.", (fraze motivante spre actiune si gasite in mai toate publicatiile de Arta Succesului de la noi din tara si peste hotare) culminand cu finalul in care teoriile acestea se prabusesc pur si simplu: familia asta ciudata si normala in acelasi timp se distra mai bine decat familiile celorlalte participante la ravnitul titlu prestigios de miss, fericirea lor spulbera orice necaz ce pare la un moment dat catastrofal si menit a traumatiza.
Desi bucatile secventiale sunt geniale, spectaculoase (razi cu hohote la scena claxonului ce nu se mai oprea cand apare politistul pervers sau numarul de stripptease din final) pe ansamblu cade in confuzia simplista anterioara. Motivatiile se leaga bine, personaje originale create de nota 10 cu ajutorul actorilor: Alan Arkin interpreteaza genial un "mos" excentric, Abigail Breslin da viata unor caractere pe hartie (si merita nominalizarea!) iar Paul Dano (Dwayne) este un campion numai prin faptul ca a trecut acest casting extrem de dificil; Steve Carell ce a ridicat umorul la cote maxime peste Jim Carrey in Bruce Almighty are toate aplauzele de partea sa, de asemenea.
Prin schema se intrepatrunde cu Magnolia: lipsa genului, comedia neagra si chiar muzica aia catolica, cheia succesului, etc.
Expresia asta cu: le va schimba viata într-un mod pe care nici unul dintre ei nu si l-ar fi imaginat. pe mine unul ma lasa rece si acesta este motivul depunctarii pana la 8/10.
In concluzie: umorul acid, realismul construit credibil il apropie spre Un Alt American Beauty si poate de aceea a impresionat atat de mult Academia.

:) azi dimineata am dat pe cinemax 2 sa revad cu placere "Inherit the wind", versiunea cu regretatul Jack Lemmon si George C.Scott, desi un remake, mi s-a parut foarte bun, in comparatie cu ce mi-a fost dat s avad in ultima perioada in materie de cinema.

Il recomand, si incerc sa dau de el...

eh, esti tu prea pretentios... e un film d nota 10!
si cum adik: what is the point?! adik c, tu astepti d la un film sa-ti provoace revelatii mistico-filozofice sau c? it's only a movie, vorba lu hitch!

Corect! Si totusi, cu alte filme am fost mult mai dur. Do you remember "Three hundred - Termopilae"? :)
Exact! Daca nu aduce nimic nou fata de ce stiam despre viata sau alte filme atunci nu-si are rostul sa se laude ca a luat Oscarul pt scenariu. Insa am avut ce-am avut cu ideea, per total & fazic scenariul este excelent. Finalul a fost lipsit de creativitatea surprinzatoare cu care filmul ma obisnuise, ca s-o spun pe sleau.
PS: Sunt pretentios cu mai multe, chiar si cu mine insumi.

Madadayo. sunt familiarizat cu opera lui Kurosawa, vazandu-i mai bine de trei sferturi din filmografie. filmul de fata e ceva cat se poate de intim pentru Kurosawa, un fel de requiem (fiind si ultimul film al sau, maestrul aflandu-se la o oarecare senectute). relatia personajului cu batranetea este complet opusa de cea din Ikiru. interesanta relatia acestuia cu fostii sai elevi si ritualul pe care acestia il oficiaza pentru aniversarea profesorului lor. din indrumator a trecut in postura de protejat. momentul cheie este pierderea pisicii si inlocuirea acesteia. anii trec, viata merge inainte. cu el, fara el, cu pisica, fara pisica. finalul releva senzatia unei morti linistite; linistea constand in refrenul filmului: nu inca!
nu obisnuiesc sa dau note, dar pe o "scara Kurosawa" de la 7 (mai putin nu se poate) unde as situa Donzoko si 10 (Ran) ii dau 8.

ai o viatza grea, bag seama... :(
ideea mea era k 'lms' kiar aduce cva nou - e un film cu o familie disfunctionala (cum s-au facut zeci, dk nu sute...) kre imprumuta formula asta tembela & tipic americaneask a 'concursului + happy end' pt a spune cva ironic, pina la urma, dspr societatea americana...
si asta e kinda original 8)

Intr-adevar, esti pe undeva pe aproape, eu nu as numi-o "viata', ci "perioada" care pana la urma depinde de tine "cat timp" va fi grea (care si asta e interpretabil caci a fi pretentios implica multe sacrificii pt a nu cadea in compromisuri, te multumesti cu mult si e greu sa ai acel "mult". Dar asta e o smekerie, ce ai zis tu, ai nimerit-o dupa atitudinea mea, nu dupa ce am zis ;) Iar a fi pretentios cu tine insuti nu inseamna obligatoriu ca trebuie sa ai o viata grea. Probabil mai trebuie sa adaug ca ziua in care am vizionat "Little miss sunshine" a fost una cat se poate de fericita si mai adaug: chiar daca si perioada era una antonima cu grea, tot 8 i-as fi dat. :P Dar uite ca m-am departat cam mult off-topic insa m-ai pus intr-o situatie dificila generalizand o panorama existentiala vazuta doar dintr-un singur unghi spatio-temporal.

Paragraful de mai sus demonstreaza intr-un fel limitat (tinand cont si de lipsa de experienta) ca viata reala poate fi mult mult mai interesanta decat un film. Parca pana si Camasa de forta vazuta trecator aseara pe hbo avea un subiect mai incitant decat LMS. Tot nu sunt de acord cu mesajul, iar ce spui tu cu ironia mi se pare o exagerare, doar trecerea unui mesaj secundar trecut pe plan principal, esti prea spiritual. Imi aminteste de disputele alea legate de 432 cum ca Mungiu a dorit sa exprime o inconstienta a tineretului (din ziua de azi).
In concluzie, or fi fost interpretari paralele, dar daca scenaristul a dorit asta inseamna ca ori nu s-a priceput sa le exprime atat de expresiv ca restul scenariului, ori a vrut cam mult vis-a-vis de capacitatea lui creativa.
Inca o dara repet: filmul mi se pare bun, nota de 8 este una foarte buna, Psycho a primit 10, si crezi ca de LMS se va vorbi peste 40 de ani??? Nu cred...

Goya's Ghosts

un moment de sclipire marca jean claude carriere (scenaristul care a colaborat si cu bunuel): inchizitorul fanatic, torturat de tatal victimei, semneaza o declaratie in care recunoaste ca este maimuta, subminind autoritatea bisericii si infailibilitatea metodei "interogatoriului". o ireverenta ce-mi aminteste de scena cu exhibitionistul si calugarii din fantoma libertatii

citeva cadre si tablouri care evoca monstrii si cosmarurile din opera tirzie a lui goya, ca si cum ochiul pictorului, martor al ororilor vremii, s-ar fi suprapus peste lentila aparatului de filmat

nimic special, nimic vibrant. forman nu se mai aventureaza, a fost asimilat de hollywood

The Road to Guantanamo 7/10 Un film violent admitand aceasta violenta ca: necesara, poate obligatorie. Realismul brutal, sincer, corect dpdv rasial, deci obiectiv, zdruncina un sistem cica nascocit impotriva focarelor de razboi tocmai prin teroarea inconstienta ce aminteste de holocaust, de cele mai negre clipe traite de umanitate. Nu m-au impresionat premiile (regia o vad chiar alambicata) , controversele iscate (lucru deja stiut si totodata previzibil)...nu mai poti sa razi, sa spui ca nu s-a intamplat nimic, haosul e tot iar nesiguranta te invaluie in aceasta lume cam la modul reactiilor unei fetite violata de un politist.
Replicile care mi-au ramas in minte, exact prin suficienta lor: "Lumea nu este un loc placut." / "Asa ceva se intampla numai in filme." te fac sa te cutremuri si sa zici: "La draqu' cu Rambo!". Si sa concluzionam ca o zi de 11 septembrie a schimbat fata umanitatii si a iscat o paranoia in inima dreptatii e un aspect minor, ceea ce traiesc (ce au trait) baietii aia e de domeniul maleficului, sadismului si tu cel care citesti, poate nu ai fi rezistat. Ma asteptam oricand la un erou sa sara in sarmele alea ciuruit, revoltandu-se dar Produsul rugaciunilor lor chinuite a adus Ordinea cu un happy-end mototolit si amar.
Cum teroarea naste teroare, se intra intr-un cerc vicios oglindit ceva mai limpede in Babelul lui A.G.Inarituu, fidel in esenta, Drumul spre Guantanamo aminteste coerent de Fahrenheit 9/11 al lui Moore Michael, film detasat prin calm, umor si nepresiunea suferintei, dar, doar aminteste.
Incearca sa te pui in locul lor si vei intelege. Stangacia cocktailizata dintre documentar si drama il strica, regia te ameteste, scenariul e confuz pe la inceput, muzica palid nimerita, actorii joaca "acceptabil" spre "mai jos", nu se pliaza pe retina prin accesoriile astea, doar incearca sa fii empatic.
Michael Winterbottom m-a impresionat prin Jude (in regula, ecranizare) si daca aici misca camera cam prost, senzatia ti-o implanteaza excelent: scene ca: apa stoarsa din carpa umeda de la cadavru / mirosul de sange / carcera parca luata din nostalgicul hedonic Lock up te invart in spirala vartejului plumburiu: lumea nu e un loc placut!
Sunt eliberati fãrã a li se aduce nici un fel de acuzatie. acest: "Razboi Impotriva Terorismului"!
Un prieten mi se plangea la telefon pe la inceputul anului: "Am vazut Saw 3! Baaai, ce-i chinuia p'-aiaaa!"...

Aliens - Misiune de pedeapsa - 9.5/10 Un film de nota 10 dar comparandu-l cu celelalte 2 filme ale lui Cameron (se stiu care) i se potriveste mai bine acest 9.5. Un sequel (tot n-am inteles de ce criticii l-au primit atat de bine tinand cont de repulsia lor fata de filmele cu big-budget (35 de milioane $ in cazul de fata) reusit. Si reusit este sufiecient caci a spune foarte reusit echivaleaza cu reusit la Aliens.
Ripley (cata nostalgie! prima data tradus in romaneste il vazusem prin septembrie '98, incepea scoala si mai imi alunga din depresia specifica oricarui elev :D - si aveam senzatia ca vad un film la cinema) pleaca pe planeta aia blestemata sa recupereze ce mai era de recuperat, adica nimic, caci masinile biologice cu acid clorhidric (sulfuric? altul?) se comportasera ca o bomba nucleara: se inmultisera ca un virus prin gazdele umane, bineinteles, in final, dupa ce le lasa sa-si faca de cap cu trupa de marina special antrenata pt astfel de situatii de criza (Vasquez, uin personaj femeia-luptator clasic ce surprinde si azi prin taria de caracter si umorul imbibat cu testosteron), Cameron le rade la randu-i cu bomba atomica, specia continua sa supravietuiasca spre celelalte continuari deoarece mama-alien-Regina e desteapta si lasa un scaiete d-ala, samd, o serie ce a scris istorie in filmul SF. Prefer acest gen decat rezultantele din Star Wars, e mai credibil, thriller-verosimil, plin de suspans si originalitate, mai credibil!
Dialogul succint se potriveste ca o manusa pe genialitatea produsului final al lui Cameron - un regizor (preferatul meu) ce a declansat prin lumina aia a lui albastra si creaturile lui Stan Winston (pe cat de SF pe atat de reale si demne de colectionat (figurine si abtibilduri) de orice fan infocat) + sound-ul ce nu ar trebui neglijat, bip-bip-urile alea din ce in ce mai alerte ce avertizeaza sosirea extraterestrilor plonjand imaginatia tuturor creatorilor de pc-games, + bataile metalice marca Terminator, seriozitatea manifestata prin cadrele devenite memorabile. Si cum merg cu armele alea grele prin tunelurile construite special pt film, gratarele sub care se ascund "gandacii" colcaitori si pe cat de greu de anihilat pe atat de exterminatori.
Lumina, scenografia, navetele copy-paste din Terminator si modificate nitel exterior la caroserie, tempoul regizoral si scenaristic, personajele unice, povestea reluata si imbogatita perfect din primul Alien al lui Ridley Scott, suspansul atat de trezitor de fiori si intunecat, chiar si genericul ala sta parca sub semnatura lui Jim Cameron, fac din acest film cel mai bun din serie, a doua continuare reusita din istorie dupa Terminator 2 si probabil in top 10: Cele mai memorabile science fiction-uri turnate vreodata.

ah, c t invidiez... sa revezi ordet, gertrud :love:
iar state of things e si wendersu meu preferat...
good choice m8! 8)

Hammett e cel mai prost film al lui Wenders. Nu merita mai mult de 6 din 10, si asta gratie luminilor si-a incadraturilor meseriase. Frederic Forrest e scapat complet din mina: fals, dind replici de parca ar citi de pe prompter, cu o cautatura mereu timpa, defazat ca timp de reactie si depasit ca putere de intelegere a personajului Dashiell.

se zice The State of Things. macar atita fair play pentru un film dupa vizionarea caruia se cere mai mult decit precizarea locatiei. zi si tu ceva despre parabola, personaje, omagiul subtil adus filmelor lui Sam Fuller - asta functionind ca parte pentru intreg, fiindca filmul e un elogiu in sine adus cinematografului ca arta -, soundtrack-ul de exceptie, cu Joe Ely, The Del Byzanteens (trupa lui Jarmusch din tinerete) si una dintre cele mai fine pese muzicale de s-au compus vreodata - Girl's Imagination.

Kings of the Road mi se pare cel mai bun produs din perioada germana, cu o treapta peste Alice in the Cities, desi Rudiger Vogler rupe inima si gura tirgului pe oriunde trece. chiar - ca tot e unul din actorii fetish ai lui Wenders - cred ca genul lui ar fi fost mai potrivit in rolul lui Hammett. unde mai pui ca-l recomanda si inteligenta.

Vazut aseara Capcana viitorului (2007), adica asta.
Criticile sunt dezastruose dar mie m-i se cam rupe pula de critici. Filmul mi-a placut, Cage imi place din ce in ce mai mult, cu fiecare film pe care-l vad cu el. In Next,care ar fi un dezastru total fara actor, un lung sir de clishee insailate (destul de bine ce e drept), rushi rai care vor sa arunce America in aer cu bombe nucleare, FBI plin de gadgeturi dibace care nu sunt in stare sa prinda teroristii, victime docile care se lasa neputincioase macelarite/ cutitate bla bla bla ...., Cage joaca magistral, aducandu-mi aminte de rolul din Leaving Las Vegas. Aceeasi privire pierduta de om neinteles, haituit, un pseudo magician (Frank Cadillac) cu un numar mic la un casinou obscur din Las Vegas, bautor de martini pe strada, un tip care poate vedea viitorul cu exact doua minute ca acesta sa se intample. Gagica e misto si atat. Cam asta e rolul gagicilor in filme, cu mici exceptii (ex. Stone in Casino).
Povestea e prea alambicata ca s-o expun p-aici, nici nu am keful si dispozitia necesara. Sar multe masini in aer, bombe, comploturi, matrixuri reincarcate. Finalul e previzibil dar frumos. Ce raman peste toate astea ? Un Cage sclipitor, care poate juca bine si intr-un film prost si-o aparitie fugara al unui Peter Falk care a imbatranit frumos.

Pentru asta 9/10

http://www.cinemagia.ro/forum/viewtopic.php?t=13569

Lust, Caution -- minunat film! cam lungit pe ici pe colo, dar... overall, I adore this NC-17...
Cei care se ocupa de rating-uri au ramas probabil paralizati de cum toate regulile care fac un film sa aiba rating R in loc de NC 17 au fost incalcate regulat si consistent... :D

And of course, I fell in love with Tony Leung.

... incalEcate, rather! :P
oricum, 'regulat' is the right word here... :lol:

ps ai vazut 'the savages'? mie mi-a placut mult!

vazut cu intarziere excelentul 'irina palm', o poezie suava despre relatii si compromisuri: relatia dintre o bunica vaduva si nepotul grav bolnav, relatia dintre patronul unui sex club si anagajata acestuia, relatia dintre varsta a treia si prima iubire, relatia dintre o vaduva casnica si anturajul middle-class, relatia dintre minciuna si confesiune, relatia dintre mick jagger si marianne faithful, relatia dintre penis si palma, relatia dintre cinematografia lui beaucarne si muzica belgienilor de la ghinzu, relatia dintre spectatorul plictisit de arthouse movies si bucuros sa redescopere un cinema de suflet. 9/10

hi there! :)

nope, n-am vazut, dar se pune pe lista!
ce-am mai vazut: 'across the universe' al lui julie taymor, care desi mi s-a parut inegal, mi-a placut... muzica beatles are acum o noua dimensiune! unele interpretari mai bune decat originalul!! impreuna cu imaginile evident... si ma gandesc la "i wanna hold your hand" sau "strawberry fields". dana fuchs - minunata janis joplin! 'Hellter, skelter" - abso-f***-lutely amazing! this lady rocks! joe cocker minunat si el! mai putin m-a atins "somewhere in the way she moves", intotdeauna mi-am imaginat altceva acolo... dar per total, julie did it again. am aflat cu ocazia asta ca j.t si picteaza... and as usual, elliott goldenthal on the score :love:

Vine si la noi, luna asta. Facem topic pe forum, la "Acum pe ecrane".

da; vazut la berlinala, scris acolo. apoi proiectat si la tiff, recomandat si acolo...
dar n-am inteles UNDE era - in film - rel. dintre jagger & faithfull??
in orice caz, regizoru (care are peste 60 d anishori) este abia la al 2lea lungmetraj...

pt europe

am ratat k un zevzec 'across the universe', p urma intelesesem k nu mai intra pe ecranele noastre... glad to learn this ain't so & abia astept sa-l vad! :P 'titus' & 'frida' mi-au placut mult - poate k si asta trebuia sa s keme cva gen 'lucy'... ;)

Apocalypto - 10/10. Fara cuvinte. Magnific!

Fargo, fratii Cohen. Este primul film al celor doi frati pe care il vad.Ce sa zic, inteleg perfect abordarea seaca si rece, inteleg atractia celor doi fata de absurd, imi plac contrastele care apar ca niste hauri uriase atat la nivel de conversatie intre personaje cat si la nivelul modului in care acestea isi duc viata ( a fost de-a dreptul traumatizant pentru mine sa urmaresc indiferenta cu care localnicii perimetrului in care se desfasoara cateva crime trec de la a discuta despre moartea acelor oameni la cum se prajesc mai bine ouale)...
Dar dincolo de asta, Fargo nu mi-a placut. Ii lipseste energia aceea vitala si nu are pic de lirism, evident, pentru ca nici nu urmareste asta. Cred insa ca e un film extraordinar de bun de vazut cand ai chef sa vezi un film atipic cu crime, care nici nu prea se ia in serios pe sine, cand simti nevoia de sumbru si black comedy....

pentru mine Fargo este un punct sensibil. un fel de alfa si omega al genului. intrigile lui Jerry mi-au amintit dintr-un anumit punct de vedere de carismaticul Iago din Othello. ba chiar tot filmul mi-a amintit de Shakespeare. iar prin imaginile statice cu zapada si masini se creaza (nu odata) o atmosfera hipnotica. atmosfera creata si de muzica lui Burwell. mi-am dat seama de acest lucru ascultand soundtrackul (chiar recomand). dupa aceea, la o noua vizionare am fost atent si la acest detaliu extrem de semnificativ. un scenariu scris de Joel si Ethan este intotdeauna un lucru precis si categoric. iar camera aia, pff... atat de rece, precum zapada si sangele criminalului.
repet, cand vine vorba de cateva filme (printre care si Fargo) obiectivitatea mea = 0.

ps: Buscemi :love:

si eu am facut greseala downloadarii de pe un blog, iar calitatea s-a dovedit infecta. Ladykillers a mers pentru o comedie care nu vrea sa spuna prea multe. nu as spune ca e cel mai slab, ci e cel mai putin gandit (nu dvpd al faptului ca e remake).
oricum, din nou ambii sunt regizori si ambii producatori. de scris scenariul il scriu impreuna de la Blood Simple...

Pepi, Luci, Bom este debutul lui Pedro Almodovar. este pe gustul meu. buget redus, cu bani de pe la prieteni. intra in aceeasi categorie cu Pink Flamingos al lui John Waters: spargerea barierelor si a tabuurilor. contine cateva scene memorabila (Bom urinand pe Luci, violul lui Luci etc.). este un film realizat destul de stangaci, chiar marele regizor spunand ca filmul se construieste de-a lungul unui lant de greseli. greseli care nu fac ca filmul sa fie prost, ci original. se intalnesc diverse teme pe care Almodovar le va developa si in filmele ce vor urma: prietenia si intimitatea femeilor, homosexualitatea, arta strazii samd.

La Graine et le mulet. e genul de film care imi place dinainte intrucat merge pe o poveste simpla, umana, cu mult impact, fara artificii suplimentare de scenariu, sau de alta natura. Un francez de origine maghrebina de 61 de ani e concediat (nu mai e rentabil) si hotareste sa deschida un restaurant de couscous cu peste. :)
si filmul ma serveste din plin cu ce asteptam. mi-au placut cateva secvente in mod deosebit: disperarea cu care fata vitrega o roaga pe mama sa mearga la seara de deschidere a restaurantului: un lung plan-secventa in care actrita (nu stiu cine e, dar e monumentala) trece prin toate starile in strategia de convingere, la care mai adauga si o sumedenie de injurii, care se dovedesc intr-un final utile :love:
Scena in care tatal si fiica cutreiera birourile administratiei franceze ca sa obtina autorizatie si bani pentru restaurant e geniala. foarte desteapta pozitia regizorului: ironie de-abia perceptibila la adresa acestor functionari care afiseaza un aer de superioritate disimulata fata de cei doi, pe care evident nu ii considera francezi 100%. si se opreste unde trebuie, fara sa intre in nici un fel de discursuri politico-etnice.
si cel mai tare: scena in care femeile in bucatarie se chinuie sa puna o ditamai marmita pe aragaz, isi pierd forta si scapa o parte din sos. in acel moment toata sala a scos un strigat de incordare. :w00t: asa ceva nu am vazut nici la filmele de groaza. Kechiche e un regizor de mare forta daca reuseste sa creeze tensiune in jurul deschiderii unui restaurant de couscous.

si totusi... filmul dureaza 2:30h. nu ca ar fi lung pentru acest subiect, dar multe scene sunt impinse pana la saturatie. sunt exploatate dincolo de potentialul lor dramatic. uneori iti vine sa zici "gata, am inteles". si totusi Kechiche nu intelege si ne toaca marunt pana devine insuportabil.
personajul masculin principal (tatal cu restaurantul) e exasperant prin atitudinea de caine batut. te intrebi daca chiar vrea sa deschida restaurant sau e impins de la spate de familie. Iar scena cea mai enervanta si inutila, dupa mine, se petrece la sfarsitul filmului, unde niste pusti ii fura motoreta . si ce face tatal, in timp ce invitatii ajung la restaurant? alearga dupa aia ca sa isi recupereze, e drept, singurul mijloc de transport. dar in acel moment alte evenimente pareau importante.
in concluzie, cred ca de data asta, cu toata inclinatia mea pentru povesti simple si fara trucuri, filmul avea nevoie de niste artificii de scenariu si de montaj. pentru mine e de 8/10. dar si de data asta sunt printre putinii car nu il apreciaza 100%.

Asta : http://www.imdb.com/title/tt0340163/
Sunt multe chestii care scartiie, cine sunt aia cu masca, FBI-isti falsi :lol: , finalul neclar (care e faza cu Smith, de ce-l lasa personajul lui Bruce Willis sa scape etc), dar filmul este magistral executat, are niste cadre de te lasa cu gura cascata. Merita citite si comentariile de pe imdb.
9,5 / 10

Meet John Doe 9/10. Inainte sa intru pe forumul CineMagia nu credeam ca un film din 1941 ma va tine cu sufletul la gura si va fi mai interesant ca unul din 2007. Un film ce curge sanatos si natural inainte fara sa dea inapoi deloc, creste exponential si transcede de la comedie la drama cu o dezinvoltura si o indemanare laudabila.
Ideea e cea mai puternica. O ziarista vazandu-se o posibila victima a unui sistem capitalist scrie din disperare o pseudo-scrisoare despre un barbat ce vrea sa se sinucida in Ajun de Craciun. Succesul pe care il are aduce posibili candidati la "rolul" de John Doe dintre care se detaseaza Gary Cooper - actorul ideal pt acest personaj fatalist.
Amuzant teribil prin personajul traumatizat de "Inrobitii" unui sistem, filmul creste exponential riscand sa se incline intr-o parte sau in alta, a fortarii scenariului dar nu o face, gratier plot-point-urilor mai mult decat inteligibile: tulburatoare!
"Cunosc sentimentul. Aproape toata viata am fost singur si flamand.", acesta este John Doe, cel in care ne regasim cu totii socandu-ne prin actualitatea zilei de azi din Romania si nu numai, semnalul de alarma al unui capitalism pe cat de atragator, pe atat de imperfect ma duce cu gandul la cartea de doctrine economice din facultate ce credeam ca nu va insemna mare lucru in viata in afara textelor aride. Desi comedia arunca pozitivul si speranta ostentativ prin unitatea utopica indusa de reclamatia impotriva stadiului in care a a ajuns civilizatia, observam azi dupa 60 de ani ca actualitatea este de-a dreptul infioratoare amintind retrograd de Chuck Palahniuk cu apocalipticul mesaj. Din advertisingul inselator, puterea presei: cum poti manipula masele prin evocarea si exploatarea nevoilor lor, metamorfozeaza in politic fara scrupule. Dar de s-ar opri aici! Nu! Continua prin deliciul repliclor spre punctuld e unde eroul nu mai poate da inapoi: John, cel real, devine legat si ireversibil de cameleonicul joc social ce incantase masele, urmeaza sa capete valente profunde, anti-comedie, de drama psiho-scociala unde The Character: Gloata, ajunge din simplu cititor mintit o vietate devoratoare prin simbioza asemenea statului leviatanic al lui Kafka. Atunci cand jurnalista vrea sa-l ajute la ultimul sau discurs, Ordinul Justitiei o impiedica si-i sta-n cale la propriu. Inevitabilul esec al demascarii eroului, surprins printr-o replica religioasa se prabuseste intr-un final al sacrificiului pentru crezul utopic, eroul ramane sa traiasca pentru tot restul vietii imbibat si devorat de acest sistem infect si greu mirositor.

transcende

Hartia va fi albastra, partial. M-a plictisit, sforaitor. O sa-l termin alta data, poate il salveaza partea a 2-a.

The Queen - O interpretare ridicola si tabloida a unor evenimente deja exploatate pana la insuportabilitate de diverse grupuri de interese. Filmul ideal pentru milioanele de naivi care iau drept adevar ceea ce vad la televizor (sau cinema). Cronicile unanim favorabile ma fac sa ma indoiesc de inteligenta rasei umane. :P

Am reuºit în cele din urmã sã vãd Broken Flowers. Cel mai bun moment al întregului film este cel în care îi oferã tânãrului niºte filozofii de viaþã:
"Trecutul a rãmas în urmã, viitorul încã nu a venit, tot ce avem este aici, prezentul!" (asta dupã ce s-a întors din cãutãrile sale în trecut)

No Country for Old Men - 8/10, cel putin asa l-am votat pe IMDb. Ma asteptam la altceva, dar nu-s dezamagit.

Am rasfoit forumurile aferente filmului, pe IMDb, si m-am minunat ce controverse a starnit; discutii despre "inteligenta de a intelege arta !" <-- probabil o fraza care o sa-mi rasune comic pana-n primvara. :lol:

In fine, filmu-i bun, isi merita nominalizarea la GG, si, desigur, inevitabil la Oscar, ptr ca e diferit. (si apropo de diferit: nu inteleg de ce mereu se considera ca un film diferit de tipar, (adica "nu ca restu' unde asa si asa, si te astepti ca x sa se z.) este automat bun, artistic)). Cartea n-am citit-o, nici nu ma grabesc, dar filmul e cel putin interesant; analiza (deep) de caracter spun ei. Inca nu m-am dezmeticit complet ca sa vorbesc argumentat de film, ma rezum sa-l recomand spre vizionare inainte de Oscaruri; ca sa ne contrazicem atunci. 8)

Lemony Snicket's A Series of Unfortunate Events
o lume de basm, mirobolanta, onirica, " cu ceruri sangerii" cum o descrie Gorzo intr-un art. din Dilema...unde personajele au nume de artisti, pline de miez si stranietate, iar raul vine intotdeauna cabotin, camuflat in altruisme paternale...dupa un sfarsit de an "pragmatic", traversat numai de calcule apolinice, reveria fara seaman pe care ti-o insufla Lemony Snicket, seamana cu o cura de pepeni, dupa luni de molfait carnati...
recomand tuturor functionarilor bancari, economistilor, matematicienilor, brokerilor de pe Money Channel, etc. -;

The Big Kahuna
Intr-o camera de hotel au fost chemate sa faca cunostinta disperarea cinica(Kevin Spacey), abulia introspectiva(Danny DeVito) si ingenuitatea iritanta(Peter Facinelli). Regizorul(John Swanbeck) ajutat enorm de piesa si scenariul semnate de Roger Rueff a ordonat:"Let the healing begin!!"; astfel a aparut The Big Kahuna.

Ce-i cu propozitiile astea grandios-cliseistice? Tu erai printre aia care chiar scriau ok pe-aici.

@Cazeemeer
Pentru ca e inceput de an si mi-am dat seama ce te-a deranjat in mesajul de mai sus(aspectul usor neo-neuptolemistic), o sa reformulez(cu mentiunea ca la mine randurile alea aveau totusi sens).
Piesa de teatru ecranizata. Un Kevin Spacey ajuns la capatul rabdarii de agent de vanzari discuta cu vechiul tovaras intr-ale vrajelii platite(Danny DeVito) ca de la om frustrat la pitic gras, beat si blazat. Un rookie(Peter Facinelli) deranjat de abaterile de la morala (lui) crestina pe care slujba le presupune apare pe post de om-de-adus-cu-picioarele-pe-pamant. Tanarul serveste si drept factor de umanizare a domeniului rece, calculat, dur etc. in care nu se stie cum a ajuns sa profeseze. Lasand la o parte cliseul cu slujba care implica tot felul de compromisuri deranjante, filmul e de urmarit.
Pentru ca apar (prea) multe replici intelepte, jocul asta de-a renuntatul si castigatul poate lasa uneori impresia ca pentru trei agenti de vanzari nevoiti sa vorbeasca mai mereu ca de la "pescar"la "pestisor de aur" lucrurile rostite apartin parca altcuiva. Poate scenaristului care si-a adaptat piesa de teatru, caci densitatea prea mare de vorbe de duh(mai bine zis de replici spirituale) te face sa te intrebi din cand in cand daca nu cumva personajele poarta niste casti in care li se comunica ce sa spuna. Dar ce, agentii de vanzari n-au voie sa discute sincer si sa ne puna pe ganduri? Ca in orice film care respira aproape numai prin orificiul dialogului, jocul actorilor trebuie sa fie impecabil. Mission accomplished.
Un film la care sa te uiti dupa ce ti-ai dat jos costumul in care ai renuntat pentru un timp la emotii, antipatii si sinceritate. Aduce cu sine o adiere din "Moartea unui comis-voiajor".
Sper ca nu te-am plictisit sau ingretosat cu toate ca pe final am fost patetic in stil neohippiot. Poate pentru ca ti-am raspuns imbracat in pijama :D :P

Ca mine n-ai sa scrii niciodata, asa la-nceput de an...Si ce vrei sa spui cu: "cu mentiunea ca la mine randurile alea aveau totusi sens"? Ca Neuptolem scrie fara sens? Pfooaai!! :w00t: Ia spune matalika, de unde disperare cinica la Kevin Spacey? O fi atins personajul lui disperarea cinica pe alocuri dar n-ai surprins esenta, asa as putea spune si eu: "sarcasmul mustrarilor de constiinta" /
abulia introspectiva(Danny DeVito)/ :lol: M-ai spart! :lol: :lol: :lol:

ingenuitatea iritanta(Peter Facinelli). Adica actorul era imbatat in ingenuitate? Sau personajul? Iritant pt tine...


Stii tu ce stii dar...


Mai sa fie, agentii de vanzari vrajesc??? Aih-aih-aih-aih-aih! Inseamna ca pe tine te-a vrajit advertisingu' de-a binelea, pana si atunci cand mergi la non-stop dupa caramele.

Aici bine!

Man, nu erau agenti de vanzari, erau agenti de marketing, reprezentanti de marketing, negociatori! Vezi ca-i mare diferenta, le stiu pana si sarcinile, un agent de vanzari ii ala ce merge din poarta-n poarta (la figurat dar nu numa'...), bate din usa in usa si mai incearca unepori sa fie si persuasiv, asta se intampla mai mult in Romania unde manajerii habar n-au pe ce lume sunt. Aia trei, fiind acolo unde spui tu, puneau la cale o actiune de marketing, etapa finala a unui demers strategic managerial, sa-l intal;neasca pe tataie ala, sa negocieze cu el...am vazut si eu filmul, nu de curand, insa prea o ia pe aratura la sfarsit cu implicatiile spiritual-catolice. Nu stiam de piesa, eu zic: trebuia prelucrat mai mult pana la produsul numit: film, astfel este doar o duda umflata (bleaah!) cu accente de migdala si pruna uscata pe alocuri (yammii! dar la ce folos?).
Mesajul din final are menirea unui pilot chior ce prabuseste avionul, ce te-a tintuit pe scaun pana atunci, in ridicol si penibil. :sick:

Vagina of the dialog...mda... :hmm:

neuptolem esti sux!

Poti dezvolta amanuntit? Macar pt sentimentele ce le nutresc pentru sor'-ta.

Am vazut 1984 un film foarte interesant, dupa romanul lui George Orwell. Bun pentru cei interesati de manipularea maselor si implementari de ideologii. NU numai pentru asta!

Secret Sunshine (Milyang) - unul din filmele care a concurat la Cannes cu 432 si personal il prefer fara ezitare castigatorului. Nu o sa intru in detaliile povestii pentru ca altfel n-as putea evita spoilerele, insa e cu siguranta una din cele mai realiste si profunde pe care le-am vazut in ultimul timp. Am fost surprins sa gasesc intr-un film corean o prezentare remarcabil de corecta a traseului psihologic a unei persoane atrasa de crestinism in urma unor drame personale. In timp ce 432 se ineca in gloom, Milyang are puterea de a vedea umorul chiar in cele mai duroase situatii, fara sa incerce nici o clipa sa le nege gravitatea sau sa le vulgarizeze. Un film de o umanitate rara.

Pe site-ul EvZ, la un articol despre anul cinematografic 2007, unul dintre comentariile citititorilor suna asa:
Nu reusesc sa pricep genul asta de reprosuri. Faptul ca un film e intunecat nu e un lucru rau. Tonul unui film e o optiune estetica la fel ca oricare alta. E ca si cand ai fi deranjat de filmele care au muzica de fundal instrumentala, sau de cele cu protagonisti antipatici. Oricare din deciziile astea (inclusiv ca filmul sa fie 'gloomy') pot sau nu sa fie gresite si pot sau nu sa contribuie pozitiv la produsul finit, dar la modul universal nu au valoare intrinseca.
Nici nu prea vad cum ar trebui sa arate un film vesel avand ca subiect problema avortului in perioada comunista.

Päi ideea subînteleasä este: ia mai gata cu filmele despre avorturi în perioada comunistä!
Comentariile astea trädeazä un mod de perceptie simplist, superficial si semidoct - �* la: un film sumbru te împinge la sinucidere; o actritä care joacä în secvente erotice e curvä; copiii care aflä prematur cä nu i-a adus barza vor fi obsedati sexual; pistoalele de jucärie (variante: jocurile video, filmele cu bätäi si desenele animate violente) fac din copii niste monstri; si alte asemenea perle de desteptäciune.

Stiti care e diferenta? Asiaticii au mai putin impresia ca o drama personala inseamna sfarsitul lumii. Da, e o optiune estetica sa faci un film complet depresiv si self-important, dupa cum e si optiunea mea personala sa nu imi placa un astfel de film. Daca nu exista deloc bucurie sau umor, ca in 432, avortul devine practic nesemnificativ. Si asa toti sunt sictiriti si au o viata de c***t, aprope ca te bucuri pentru fetusul ala ca n-a mai trebuit sa traiasca. In comparatie Miylang e capabil sa creeze o lume nuantata, in care traiesc personaje reale, umane, si tocmai de aceea te afecteaza mai mult durerea lor.

Pai exista veselie si umor in scena mesei, deci nu e total downbeat filmul. Pe de alta parte, it's a f uckin' abortion, ai vrea sa impartaseasca Otilia si Gabita un moment de relaxare si umor dupa ce una a stat cateva ore cu sonda in ea asteptand sa iasa fatul, si alta a luat fatul si l-a aruncat la gunoi, iar ambele s-au culcat cu doctorul? Poate sa aiba un mic numar de dans, un cantecel vesel, ceva? Asta il facea mai semnificativ?
PS: Banuiesc, din modul cum descrii filmul, ca nu te omori nici dupa Bergman, Kieslowski si alti regizori care se axeaza pe povesti personale lipsite de optimism.

Banuiesti gresit, cel putin 70% din filmele care le am sunt drame si o parte din ele sunt complet lipsite de optimism. De altfel nici Milyang nu e catusi de putin o comedie. Problema e ca intr-o drama reala trebuie sa existe o miza, iar in 432 nu prea e nimic de pierdut. Viata e infatisata atat de deprimanta (si NU era asa, am prins destul din comunism incat sa stiu) incat chiar daca avortul mergea bine cam tot aia era. E ca si cum ai vedea un orb din nastere si l-ai compatimi pentru drama lui. Corect, dar drama unuia care a orbit la 25 de ani e mult mai trista si in acelasi timp are potentialul sa fie mult mai interesanta ca subiect de film.

Apropo de filmele asiatice, am vãzute In the mood for love ºi Summer, Spring, Fall and Winter. Încetul cu încetul pricep ºi eu cum stau lucrurile!

eu nu am luat 432 ca pe vreun protest anti-comunist, sau cum am mai auzit. perioada aia a fost aleasa, pentru ca avorturile erau interzise (chiar si avortul l-am privit ca pe un mijloc, nu ca pe un scop al filmului), dar personajele/intamplarile le iau ca pe niste simboluri, care alcatuiesc o lupta deschisa, nu contra sistemului (fie el comunist, capitalist sau comuna primitiva) ci conditiei umane.
ps: fara dar si poate, 432 e cel mai controversat film romanesc, raportat si la nivelul la care a ajuns sa fie cunosc si peste granita.

vrei sã spui "Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring"