Nu de cauzalitate, ci de coordonare copulativă (de adunare a două expresii de același semn, că vorbea cineva de algebră). Erou e cel care, dimpotrivă, ia partea celor cinstiți în detrimentul răufăcătorilor. În fine, ăsta e numai un exemplu. Ce voiam eu să spun e că filmul are mari probleme de argumentare logică și etică. Atunci când pleci de la premise false, când ai în minte o idee care nu corespunde realității, ești în pericol iminent ca, pentru a-ți îndeplini obiectivul, să te încurci în erori.
Scenariul, cu umilirea lui Silviu de către toți (colegi, director, gardieni, mamă), mai puțin studentă, nu justifică logic și moral escaladarea din ultima treime, cu sechestrarea stagiarei. Personal, m-ar fi mișcat să constat existența unei relații de camaraderie între Silviu și unii dintre colegi, sau măcar între el și Ursu. Cât de uman e un deținut care nu are prieteni în pragul eliberării după patru ani de închisoare. Silviu are, asemeni lui Țugurlan al lui Preda, un simplu țuțer rezoneur, tâmp și inofensiv.


...ți de tensiune erotică.
E absurd. Ce cafea? Premeditare există, dar nu e premeditarea personajului, ci a scenariștilor, care introduc tot soiul de mici amănunte ca să le iasă rezultatul preconizat (care, repet, e fals).
Întreba cineva de ce nu îi explică eroul șefului de penitenciar situația sa. Păi, i-o explică. De ce nu-i explică directorul lui Silviu situația în care se află și mai ales ce-l așteaptă la capătul escapadei lui nebunești. Aici nu e vorba de mine, care mă rugam cu vreo două săptămâni în urmă de o colegă să retragă insultele adresate unui administrator și îi promiteam să intervin chiar să fie iertată, ci e vorba de un profesionist care putea să-l dezarmeze imediat pe sechestrator, numai amintindu-i de viitorul lui și al fratelui lui.
Dar mă opresc aici; nu vreu să mai discut despre erorile scenariului și despre licențe dramatice, ca să nu mi se spună că sunt superficial. Problema nu o reprezintă, din păcate, detaliile acestui film, ci ideea greșită de la care pornește - formularea unui corolar aberant pentru imperativului categoric din Critica rațiunii practice întru forma: „Când scopul acțiunilor tale este umanitatea, mijloacele nu mai contează.”

Eu când am scris de cei doi „C.M.” mă refeream la cunoscuții (și îndrăgiții) cineaști-producători. Să nu fiu înțeles greșit. Iar „C.P.” nu se referă la tânărul cu tată fost-arbitru.

Stiu, te-ai referit la Cätälin Mitulescu si la Cristian Mungiu, apoi la Cristi Puiu, nu la Corneliu Porumboiu.
Eu prin C.M. mä adresez Dragomarei, care obisnuieste sä-si räneascä unii prieteni la fel de crud si gratuit ca mica ei femelä de papagal, care si-a ucis bärbätusul (de unde i s-a tras si porecla: Criminala Micä).

Știu, știu, e vorba de un joc de cuvinte care pleacă de la cele două prenume ale prietenei tale. Eu am făcut precizarea pentru ceilalți forumiști.

Nu-i acuz pe cei doi regizori-producători de rea-credință. Dimpotrivă, l-am suspectat multă vreme pe cel pe care l-am lăudat că ar fi de o calitate umană inferioară celor doi, mai ales după filmul ăla (sau ca în filmul ăla) al lui în care unul dintre eroi (negativ, ce-i drept) îi judeca pe colaboratori, dar și pe oameni în general, după reflexele lor digestive.

Da' zi-le pe sleau - ce atâtea rebusuri...?
Parc-ai fi în "Trio Ra-ta-ta", când la un moment dat au experimentat cum ar fi sä nu mai dea nume, ci s- vorbeascä la modul semi-abstract - de-a iesit asa (pe ritm de tango):

"Când ci... ne-va, de un-de-va,
A zis de-alt-ci.. ne-va ce-va..."

(Apropo, mai stii "Trio Ra-ta-ta"?)

M-am temut să nu ajung iar în colimatorul unor oameni care nu înțeleg ce înseamnă estetică, moralitate, responsabilitate auctorială, dar care de-abia așteaptă să mă înjure, și m-am ascuns după pomii ăia din livadă. Ei, care? Ăia de-i văruiau băieții ăia în stare de semi-detenție!

Nu nu - färä jumätäti de mäsurä! Sau zici, sau nu zici!
(O singurä exceptie: când ambiguitatea nu e temätoare, ci conotativä! Am în vedere scamatoria mea de-acum o lunä trecute fix, când am folosit acronimele M.M. si C.C. - reprezentând douä personaje fictive dintr-un proiect actual al meu - iar un fraier a muscat momeala si a dezläntuit ditamai scandalul; pentru cine-i curios: personajele respective se numesc: Mirela Manole si Carla Corfanta - nici o legäturä cu "Carol Corfanta", desi recunosc o inspiratie de tip strict fonetic.)
Inchis paranteza. Deci:
1) Cine, ce si cum?
2) Mai stii "Trio Ra-ta-ta"?

A fost o joacă inconștientă. Totul a pornit de la asemănarea inițialelor lui Mitulescu și Puiu, după care mi-am dat seama că Mungiu are aceleași inițiale cu primul. În final, am realizat că și Porumboiu ar putea fi implicat în jo(a)c(ă). Lumea și-a dat seama despre cine vorbeam, pentru că am dat amănunte suficiente.
Scuze, nu cunosc trio(let)-ul formidabil de care pomenești.

Era format din Vasilica Tastaman, Stefan Tapalagä si Dumitru Rucäreanu, si prezenta cuplete si scenete satirice la TV, la Album Duminical. Cântecelul lor introductiv gräia:

Ra-ta-ta-ta-ta este un trio
Care cu brio
Vä spune tot ce este nou!
Ra-ta-ta-ta-ta adunä glume,
De pe la lume
Si le aduce-n studiou!

Irezistibil,
Incoruptibil,
Foarte sensibil,
La orice pas,
Prin parafrazä
Vä relateazä
Duminica dup-amiazä!

Ra-ta-ta-ta-ta, în consecintä,
Cu elocintä,
Cât de curând va reveni!
Ra-ta-ta-ta-ta, cu-o melodie,
Si-o ironie,
Sä punä punctele pe i!

Îi știu pe cei trei, cred că i-am văzut și cântând împreună, dar numele trio-ului nu-mi spune nimic. Primii doi știu că s-au prăpădit; „telegenicul” mai trăiește?

Nea Titi? Socot cä da.
Am jucat cu el si cu Jean Constantin într-o secventä din "Am o idee", da' au täiat-o la montaj - firesc, era complet în plus; idei crete d-ale lui Alecu, improvizate pe platou.

Gata, back on topic.
Nea Floydule! Mai vine, nene, consultanta aia juridicä, sau acum aleargä dupä ea cu satâru' prin ogradä...?

Dragomara, cui te adresezi, că nu se înţelege.

Maică-mii, că ea postase din contul tău. ;) :D

mirodoni, de data asta ai dat de dracu'.,,chiar ti-ai gasit nasul,sa stii.

Ba io cred tocmai contrariul deoarece:

- e foarte tânăr, mai exact inconştient, nerăbător şi impulsiv,
- e la prima abatere,
- directorul îi se refuzase o permise (ăăăă... nu ştiam că aşa ceva este posibil în puşcărie :-O ),
- mama urma să-i ia fratele în Italia, împotriva voinţei lui (a lui Silviu), şi ăsta a fost singurul mod în care el s-a priceput să i se împotrivească
- se îndrăgostise la prima vedere de studenta la sociologie, şi era conştient că chiar dacă ar fi fost în libertate nu ar fi avut nicio şansă ca sentimentele să fie reciproce

etc.

sunt de aceeasi parere,mai putin nota.as zice un opt, opt si ceva.

Mă gândeam acum că principalul motiv pentru care mi-a plăcut acest film a fost sinceritatea deciziilor lui Silviu, cel are s-a manifestat conform vârstei sale foarte tinere, a lipsei de experienţă, a nerăbdării, tupeului şi inconştienţei. Un Silviu raţional, calculat, meditativ şi respectuos nu prea m-ar fi atras, unde el nu ar fi fost deloc credibil.

Mi-au mai plăcut mult falsa smerenie degajată de Silviu prin poziţia capului mult aplecat-n faţă, cu ochii-n pământ, şi expresia interogativă şi totodată tâmpă pe care i-o dădeau chipului sprâncenele mereu ridicate. Din foarte multe puncte de vedere Silviu e un puşcăriaş tipic.

Cati puscariasi a(t)i cunoscut ? Fac trimitere la sintagma "puscarias tipic''.

Dacă te adresezi mamei tale, atunci m-am lămurit. Am să-i transmit.
Altfel nu înţelegeam ce legătură au gâsculiţele lui Keepwalking cu modul meu de a percepe şi asimila un film. Credeam că te referi la modul lui de a percepe şi asimila un film, care constat că e total diferit de al tău. În timp ce părerea mea coincide la fix cu a ta, de la percepţia lui Silviu ca erou negativ, până la amănunt, cum ar fi mirarea că din puşcărie poţi obţine o permisie de o zi, când foarte simplu era s-o aducă pe mama lui la puşcărie, că era la doi paşi.

Să ştii că eu sunt acelaşi MIRODONI, chiar dacă mi-au alungat ăştia motanul acela blând, care doar se prefăcea că boxează, ca să-i întărâte pe unii care nu suportă pisicile.
Tu, însă, nu pari a fi aceeaşi DRAGOMARA care sărea la beregata lui Pitbull. Ba se pare că te-ai simţit inclusă printre gâsculiţele lui. Dar remarca era a lui Keep, nu înţeleg de ce sari la gâtul meu, şi ce caută remarca respectivă într-un citat adresat mie şi mamei tale.
Că n-ai aripi şi nu poţi zbura, e clar.

@Mirodoni - nu ştiu cum scrii, şi acum mă refer la scenariile tale, însă constat că de citit citeşti al dracului de prost, tată, sau mai pe scurt: pricepi foarte greu, sau deloc. :"> ;) :D

Revin mai pe seară să-ţi explic ce-am vrut să-ţi zic. :|