Cinemagia Forum

Cinemagia Forum (https://www.cinemagia.ro/forum/index.php)
-   Cinematografia romaneasca (https://www.cinemagia.ro/forum/forumdisplay.php?f=229)
-   -   Cel mai bun film românesc dinainte de 1989 (https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=92581)

marius93 29 Jun 2010 15:18

Cel mai bun film românesc dinainte de 1989 mi se pare Nea Marin miliardar (1979) :)

racul 29 Jun 2010 15:29

Liviu Ciulei
 
1 Attachment(s)
Unde sunt filmele de altadata ? Unde sunt regizorii aceia de aur ? Peste cateva zile Maestru Ciulei ,mai precis pe sapte Iulie mai adauga un trandafir in buchetul vietii ! La Multi Ani ,anticipat MAESTRE ! Viata lunga !

Pitbull 29 Jun 2010 15:48

Filmele sunt în Arhivä - sau pe net, pentru cine stie sä le gäseascä.
(Nu dau instructiuni, ca sä nu fiu acuzat de sustinerea "pirateriei".)

Regisorul de aur de-atunci s-a retras demn, în plinä glorie, si a continuat sä facä teatru.
Cei de-acum, poate nu tocmai de aur, dar în orice caz foarte valorosi, îi duc mai departe mostenirea. :)
(Vezi topicul cu cel mai bun film românesc dintre 1989 si 2008.)
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=92580

cattalin81 30 Jun 2010 15:19

De ce nu apar in lista, filmele din seria B.D., Nea Marin miliardar sau Monstrul?

Pitbull 30 Jun 2010 19:32

Fiindcä programul forumului permite doar 10 optiuni, nu sute si sute.

ricutza 15 Aug 2010 14:52

Am vazut ieri Faleze de Nisip...E destul de amuzant ca uitandu-ma la el imi era atat de evident de unde a izvorat nevoia asta de realism a Noului Val Romanesc.... mai toate personajele mi s-au parut mai degraba ideologii decat persoane reale. Situatia in sine cred ca ar fi putut foarte bine sa se intample in relaitate, dar modul in care reactionau toate perosnajele era atat de fals (pana la un punct), atat de idealist ca ma gandeam mereu ca "oamenii astia nu sunt adevarati". Iar la filmele de acum, fix faptul ca sunt prea realiste ma enerveaza...
Ma intreb, om fi avut si noi filme normale, mediocre, in categoria de mijoc dintre cele doua atitudini?

Revenind insa la Faleze de nisip. Totul mi s-a parut ok pana cand doctorul s-a reintors acasa...Chestia aia cu balerinele si dansurile m-au depasit complet. Si mi-ar fi placut ca dubiul lui din final sa fie construit mai mult. Ca sub forma, atitudinea finala mi se pare ca e ca un moft de printesa care vrea neaparat sa fie prietena cu toata lumea, chiar daca anumitor oameni le-a distrus viata.

Ipu 15 Aug 2010 20:45

Păi după de au văzut Falezele și au ascultat comentariile unor critici competenți, minimaliștii au înțeles că ave(a)m nevoie de o cinematografie care să prezinte esența, să prezinte modelul...

Angel2010 16 Dec 2010 13:38

Dan Pita este un regizor MARE de la care multi multipremiati din "noul val" au multe de invatat...

fresie 18 Dec 2010 23:59

„Moromeții” - ecranizare a unei capodopere a literaturii romane, beneficiind de o distributie de exceptie.

Pashpix 20 Dec 2010 16:10

Originally Posted by fresie:

„Moromeţii” - ecranizare a unei capodopere a literaturii romane, beneficiind de o distributie de exceptie.


Interviu/ Victor Rebengiuc: „Facem Moromeţii II“


Victor Rebengiuc a vorbit despre filmele „Moromeţii“ şi „Medalia de onoare“, prezentate la Vaslui. Actorul, împreună cu regizorul Stere Gulea, s-au întâlnit cu publicul vasluian la proiecţiile celor două pelicule, una considerată un reper pentru cinematografia românească, iar o alta nouă.

Adevărul de Seară: Sunteţi prezent la Vaslui nu doar în persoană, ci şi cu două filme. „Moromeţii" şi „Medalia de onoare". Cărui fapt se datorează, totuşi, vizita dumneavoastră în provincie?

Victor Rebengiuc: Eu ştiu că „Moromeţii" are un succes remarcabil. Este apreciat şi, ori de câte ori se dă la televizor, lumea îl urmăreşte. „Medalia de Onoare" este proaspăt lansat în România şi se bucură de mare succes la cei care intră în sala de cinematograf. Am fost invitat şi am venit cu mare plăcere. Sunt două filme cu care mă mândresc şi, totodată, este o experienţă nouă.

Între dumneavoastră-actorul şi personajul Ion I. Ion s-a creat o relaţie specială, de empatie?

Aşa fac eu de obicei. Empatizez cu personajele mele pentru că altminteri nu le-aş putea juca.

Fiul lui Ion I. Ion este plecat în Canada. Fiul dumneavoastră a fost şi el plecat în străinătate. V-a ajutat acest lucru în interpretarea rolului?

Nu mi-am dat seama de chestia asta. Nu e neapărat necesar să şi trăieşti anumite experiențe pentru a le putea repeta în interpretarea unui rol. Am jucat regi şi n-am fost niciodată rege. Am jucat morţi şi n-am fost niciodată mort. Acest lucru ţine de meseria noastră. Fapul că fiul meu a fost plecat, asta este. Am ţinut mereu legătura însă nu am avut relaţia pe care o are Ion I. Ion cu fiul său din film. Eu am avut o relaţie normală cu fiul meu.

Credeţi că prezenţa lui Ion Iliescu în film a stârnit mai multe reacţii decât ar fi meritat?

Cred că a fost o greşeală invitarea lui Ion Iliescu în acest film şi afişul care s-a făcut. Toată chestia asta deturnează filmul spre politic. Nu are nicio legătură cu politicul. Ion Iliescu face ce ştie să facă. Dă mâna cu nişte oameni pe care i-a medaliat. Şi cu asta gata. Nu face nimic altceva decât ce făcea când era preşedinte.

Ar putea Ion Iliescu să joace alt rol decât al lui?

Nu e actor, nu joacă un rol, nu-l văd interpretând vreodată un rol şi nici nu cred că dânsul are această pretenție. A fost destul de drăguţ să accepte invitaţia regizorului, să intre în film şi să facă oficiul de preşdinte al unei ţări.

Are „Medalia de onoare" elemente care îi garantează rezistenţa în timp?

Să dea Dumnezeu să reziste. Eu sper asta. Este o poveste de viaţă care se poate întâmpla oricui.

Filmul „Moromeţii" a rezistat...

Înseamnă că acest film este bine făcut, bine jucat, că este o poveste adevărată, care convinge, în care publicul se regăseşte. Se putea face un film foarte prost din „Moromeţii". Norocul nostru este că am făcut unul foarte bun, că am fost respectuoşi cu cartea, cu autorul ei, Marin Preda. N-am vrut să-l corectăm noi şi să-l îmbunătăţim.

Domnul Stere Gulea spunea că s-ar putea face o continuare pentru „Moromeţii". Ce părere aveţi?

Este un gând care ne-a venit acum, în maşină, venind la Vaslui împreună. Stere spunea că ce-ar fi dacă am încerca să facem o continuare. Părerea mea e că ar fi bine. Chiar cu riscul să nu se repete succesul primei serii ar merita să facem această încercare.

Îl mai puteţi interpreta acum pe Ilie Moromete?

Acel personaj şi el a evoluat, a trecut o vreme. Distanţa de timp în cele două volme este de aproape 20 de ani. În al doilea volum s-au schimbat atâtea lucruri, s-a schimabt istoria, orânduirea, iar lucrurile acestea trebuie să se vadă pe personaj, pe chipul lui.

A trecut mai bine de jumătate de secol de când aţi primit primul rol într-o piesă de teatru sau într-un film. Nu aţi simţit niciodată că aţi obosit?

Niciodată nu am obosit făcând teatru. Am obosit urcând pe munte, am obosit mergând pe jos, dar jucând teatru nu obosesc niciodată. Pot juca întruna.

Cinematografia romaneasca are nevoie de susţinere?

Cinematografia românească este pe drumul cel bun şi are nevoie de susţinere si promovare, tocmai din acest motiv. Avem de-a face cu o generaţie de tineri regizori care se afirmă din ce în ce mai mult şi care trebuie sprijiniţi.

Credeţi că actorii sunt victime ale vremurilor?

Da, ca toată lumea. Suntem şi noi în aceeaşi oală cu toţi concetăţenii noştri. Suntem priviţi cu acelaşi dispreţ cu care sunt priviţi şi ceilalţi, ne bucurăm de aceeaşi lipsă de atenţie şi de acest orgoliu nejustificat al guvernanţilor şi al parlamentarilor noştri. Aş vrea să mi se dea peste noapte secretul acelora care devin parlamentari. În patru ani ieşi milionar. Vreau şi eu secretul, şi mie îmi place să fiu milionar.

V-a demotivat atitudinea publicului din ce in ce mai absent decat salile de cinema?

Lumea vine la teatru, însă nu vine la film. Pentru mine acest lucru este de neînţeles. Nu este normal ca lumea să nu vină la cinematograf, să stea numai în faţa calculatorului sau a televizorului să vadă un film, pentru că nu este acelaşi lucru.

Vasluiul nu are teatru, iar cinematografele de stat zac în paragină. Ce se poate face pentru a remedia situaţia?

Sunt uimit că nu mai sunt cinematografe acolo unde ele existau. Iar soluţiile nu sunt la mine, ci la cei care ne conduc, la administraţiile locale. Primarii ar trebui să se preocupe să facă un cinematograf, să încerce să aducă lumea la teatru.

Nu avem teatru, cinema, dar îl avem pe Corneliu Porumboiu.

Aveţi un mare lucru, un cetăţean al Vasluiului care vă face cinste. Este un om pe care îl iubesc foarte tare, ale cărui filme le-am aplaudat. O dorinţă secretă a mea este că aş vrea joc într-un film regizat de Corneliu Porumboiu. Mi-ar face mare plăcere.

Aţi vorbit cu el despre acest lucru?

Nu pot să-i propun asta sau să-i cer un rol, dar poate citeşte interviul. Însă, dacă simte nevoia vreodată ca în scenariile pe care vrea să le facă să aibă vreun personaj pe care să îl interpretez, cu siguranţă că poate să-mi spună. Ne cunoaştem foarte bine. Suntem amici şi nu ar fi o problemă.

Care este cel mai mare actor român în viaţă?

Radu Beligan, pe care la începuturile carierei chiar încercam să-l imit. Domnul Beligan este un mare actor, care de curând a împlinit 92 de ani. Îi urez cu această ocazie «La mulţi ani!». A încântat zeci de generaţii de spectatori. Îi urez viaţă lungă şi putere de muncă.

nascut_pentru_iubire 02 Jan 2011 13:03

imi plac seriile cu BD si cele cu Pruncul Petrolul si ardelenii. Iar din lista de 10 filme prezente prefer Morometii . Zici ca Rebengiuc e luat de la tara si nu ca e baiat de asfalt !

Loredana- 05 Jan 2011 16:22

"Pãdurea spânzuraþilor", Liviu Ciulei

psihologu 25 Jan 2011 10:39

Cuibul de viespi 1986 regizor Horea Popescu

psihologu 25 Jan 2011 11:09

Cuibul ce viespi

ShinyKiteMountains 06 Feb 2011 17:25

In secolul XX care nu a fost sa fie unul al luminilor ... filmul social s-a detasat ca cel mai bun film ("pills") in perioada de intemeiere a propagandei si a interventiei politicii in educatie, in ceea ce urma sa fie semnificativ pentru educatia celor mai recenti cititori de presa ... adica masele ... (deci nu maselele mele, ci masele)

Masele citesc pe unde sa o ia la dreapta ori la stanga ori inainte.

Cha-pills Chapels Chaplin ... sau ce plans

Departe de succesul filmului social, istoria filmului romanesc incepe in umbra marilor inaintasi ai tarii, ai filmului, ai cititorilor si deslusitorilor de greaca, slavona si latina.

In acest con de umbra si cu un film alb negru, aidoma ziarelor pe care le raspandeste Casa Scanteii (Izvestia) avand personaje cu profil neclar, incetosat, cu un psihic framantat peste masura, calauzite intre Spitale si dispensarul satesc, intre birourile ministrilor si taxiuri de ocazie aflate la capatul drumului, asadar, calauzite intre rolurile lor nefericite si morala adanc intiparita in urechile noastre mult dupa terminarea filmului de cate o voce inalta "cam cat un dangat" ... fara vreo epopee insa ... sfarsesc in a face din sufletul si asa necajit al omului (consumator de film) o scoala a filmului romanesc

... o scoala a filmului - atentie - de actualitate politica (ca fara politica nu incepe si nu se termina nimic (ar fi spus politrucii) ... a unei Romanii care nu sepoate ridica la inaltimea inaintasilor in ale artei pentru ca ... in comunism (accepta si artisti insisi) nu se poate face arta. Dar nici in capitalism nu se poate asa ca ... scuza serveste cel mai bine tot politicienilor vremii, si ii aserveste pe toti care ar crede ca vor face scoala de film in Romania.

deci daca filmul istoric nu se cade sa iasa in frunte pentru ca aduce izbitor cu politica
daca filmul social relevant (de "success") pentru o generatie de incepatori in ale filmului nu s-a turnat in Romania ci mult mai devreme si la polul politic opus
daca veselia lui Birlic nu reflecta deloc necazul romanului
daca toate interpretarile scenariilor inspirate din realitatea sociala, din viata intima a omului se finalizeasa intr-un ecou al vreunei voci calauzitoare sau in ecoul unei indelung gustate morale sarat-amare a filmului
atunci a ramas drama de familie cu ... un surprinzator "happy end" si in categoria asta subscriu multe productii romanesti, dar acestea nu vor satisface orgoliul de mare dramaturg si regizor or scenarist al nici unuia dintre ei daca vine vorba sa fie asezati intr-un top

pe de alta parte acest gen de film desi foarte gustat de majoritatea populatiei peste 17-18 ani traite in umbra si intunericul timpului acela nu este inteles si nu poate sa transmita invataturi nici unuia dintre copii ori adolescenti, ceea ce defineste de obicei un film de top al tuturor timpurilor.

in disperare de cauza (si cauzele cunoscandu-le preabine) as zice ca cel mai bine realizat film romanesc al tuturor timpurilor este un film pentru copii si pentru parintii acestora cu spirit la fel de tanar .... un film mai indragit in special acelor spirite care se numarau mai usor in randul aristocratiei, decat in acela al proletariatului

n-am sa numesc filmul pentru ca imi pare ca traim PENIBIL si asa destul de mult, fara a-l mai numi

recunoasteti simbolul victoriei alialtilor? ori al multora care viseaza la o victorie? "V"...

sabinalin 08 Feb 2011 18:52

Mi-e foarte greu sa aleg. As opta totusi pentru "Padurea spanzuratilor" de Liviu Ciulei,cel mai performant film romanesc la Cannes inainte de 432. Un film rar,pacat ca domnul Ciulei a filmat atat de putin...

Pashpix 25 Feb 2011 15:34

"Liceenii" - cel mai frumos film de dragoste românesc

"Liceenii", regizat de Nicolae Corjos, prima parte a unei serii de lungmetraje de succes, este cel mai frumos film de dragoste românesc, potrivit rezultatelor unui chestionar online postat pe www.mediafax.ro. Filmul "Liceenii" a fost ales de 36,19% dintre cei aproximativ 970 de votanţi de pe site, fiind urmat, la mică distanţă, de "Declaraţie de dragoste", semnat tot de Nicolae Corjos, care a obţinut 36,08% din voturi.

"Liceenii" (1987) este povestea de dragoste a doi "boboci" care se îndrăgostesc. Mihai (Ştefan Bănică) este un provincial ajuns la un liceu din Bucureşti, unde pasiunea sa pentru filosofie şi matematică va fi eclipsată de iubire, iar Dana (Oana Sârbu) este o împătimită a campionatelor de şah. Iubirea celor doi este presărată cu certuri, surprize inocente şi probe de prietenie. Pe lângă cei doi îndrăgostiţi se mai remarcă simpaticul Ionică (Mihai Constantin), prietenul lui Mihai, dar şi dura profesoară de matematică Isoscel (Tamara Buciuceanu) şi dirigintele Socrate (Ion Caramitru). Un film despre iubire şi viaţa de liceu care a umplut cinematografele, "Declaraţie de dragoste" (1985) poate fi considerat unul dintre primele "love story-uri" româneşti. Cuplul îndrăgostiţilor este format din Adrian Păduraru şi Teodora Mareş, iar Ion Caramitru şi Tamara Buciuceanu fac două roluri de neuitat în ipostaza faimoşilor profesori Socrate, respectiv Isoscel. Utilizatorii site-ului MEDIAFAX au fost invitaţi să voteze cel mai frumos film de dragoste românesc, putând opta, pe lângă cele două filme care în final au ajuns pe primele poziţii ale clasamentului, pentru "Buletin de Bucureşti", de Virgil Calotescu, şi mai recentele "California Dreamin' (nesfârşit)", de Cristian Nemescu, sau "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean. Pe locul al treilea s-a clasat filmul "Buletin de Bucureşti", cu 18,45% din voturi.

alex_dj20 05 Mar 2011 16:46

cum pot sa vad un film dac l-am bifat ?:-?

Lieutenant 22 Mar 2011 20:11

http://www.imdb.com/title/tt0172708/ ...
pentru cei care l-au urmarit, ce parere aveti?

mi-ar place sa aflu soundtrack-ul , mai ales la piesa de la min 3 in aceasta secventa : http://www.youtube.com/watch?v=WaT0ejS2HT0

anaelena 23 Mar 2011 13:57

nu l-am vazut decat ca imagini secvente in scoala, stiu ca e un film romanesc dublat in rusa, coloana sonora Isidor Burdin si Eugen Doga:)


All times are GMT +2. The time now is 00:20.

Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.