De aia intial am sugerat ca esti credincioasa, nu am zis de care. Cum suntem in Romania ma gandeasc ca majoritatea sunt crestini deci in Dumnezeu dar nu am zis direct. Am vrut sa te las pe tine sa raspunzi. Poate crezi in Allah, dracu` stie. Am lasat loc pentru toata lumea. Asa sunt eu, intelegator cu toate religiile. :))

Daca nu erai credincioasa in ceva ziceai pana acum si nu te bagai sub fusta tigancii si raspundeai direct. Daca imi zice mie cineva ca sunt crestin, eu le zic ca sunt doar atat cat au vrut parintii mei ca doar nu era sa ma scol din lighean si sa il pocnesc pe popa cu propria cruce de la gat. In primul rand nu eram imbracat corespunzator si imi era rusine. :-S

a o da dupa cires = 1. te uiti la un film care vrea sa sparga lantu de dogme pe care unii le respecta si tu ca credincios in acele dogme interpretezi ca filmul e cu "nuante" si nu e impotriva unor credinte pe care tu le respecti sau apreciezi ca fiind bune. 2. ne uitam la un mar alungit. In lumea ta nu poate exista un mar alungit pentru ca alungite sunt doar perele. Eu zic ca e mar, tu zici ca tie ti se pare ca arata ca o para. Nu zici ca e para sau mar, o dai dupa cires. :D

In fine, tot nu am inteles cum ai interpretat tu filmul dar a 3-a oara nu mai intreb si cu religia ta nu mai insist pentru ca divagam de la subiect.

Si totusi cine e personajul fictiv? :))

Revenind la Dupa Dealuri, in lumina posibilei nominalizari la Oscar am incercat aseara sa revad filmul pentru a identifica niste detalii :D . Am clacat dupa vreo 20 de minute, pur si simplu am ajuns la concluzia ca am lucruri mai bune de facut cu timpul meu asa ca m-am uitat fara pic de rusine la Anonymous, care a avut doar o biata nominalizare pentru costume (dar a luat vreo 6 Lola, care valoreaza - la propriu :D - mult mai mult decat niste Oscaruri)

Se pare ca Alina n-are pile si la juriul de la Oscar :P
Ma rog, asta e o rautate, dar ramane faptul americanii sunt totusi mai cu picioarele pe pamant si ca sa iei premii acolo trebuie sa faci totusi ceva care sa semene cat de cat a film.
Minimalism-minimalism, dar cand o buna parte dintr-un ... ce-o fi ăsta inseamna doua femei stand pe o lavita si privind fix spre camera, e cam greu sa faci pana si primul pas spre Oscar.

Dintre castigatoarele premiului Oscar pentru film strain din ultimii 50 de ani, nu ma pot gandi decat la cel mult 2 filme care sa insemne ceva pentru mine (ce-i drept nu le-am vazut toate).

Satisfactia ta Optimvs, la faptul ca un film romanesc a pierdut o nominalizare la Oscar e destul de deplasata. Oscarul in sine nu spune nimic despre acea iluzorie "valoare artistica" a unui film, insa un succes romanesc ar fi fost un mare plus de imagine si finantare pentru intreaga cinematografie romaneasca.

Parerea mea e ca gresesti grav. O nominalizare la Oscar pentru o asemenea pelicula ar fi dat si mai mult elan modei minimalismului cu orice pret care deja bantuie cinematografia romaneasca.
Filmul romanesc trebuie sa-si propuna ca, fara a face compromisuri dpdv artistic, sa readuca spectatorii la cinema si sa faca audienta buna cand este difuzat la TV, nu sa obtina titluri goale de orice continut acordate pe criterii mai degraba politice. In cheia asta trebuie inteleasa "satisfactia" mea.

Cat despre afirmatia ta referitoare la filmele castigaroare ale acestei categorii, doar din 1999 pana azi figureaza acolo filme ca La vita è bella, Das Leben der Anderen sau El secreto de sus ojos. Mai degraba m-as uita de 5 ori la rand la oricare din astea 3 filme decat sa mai vad odata Dupa Dealuri.

Mungiu a gasit o reteta (minimalism plus un anumit gen de subiecte care plac prin Franta) care pare sa-i asigure succesul la Cannes (plus diverse festivaluri minore). Daca vrea mai mult de atat cred ca va trebui sa-si diversifice modalitatile de exprimare, spre binele lui si al cinematografiei romanesti.

Daca era sa fie ceva era pentru Mihai Malaimare Jr. pentru The Master. Dupa Dealuri ? Sa fim seriosi, nici o sansa.

Atrocitatea binelui

C. Mungiu spunea intr-un interviu ca filmul lui pune intrebarea: ce se intampla cu societatea romaneasca dupa 50 de ani de comunism si decadere morala? Bun, exista libertate acum, dar ideea nu era sa trecem de la un tip de propaganda la altul.
La o emisiune de radio pe internet, Telerama, trei critici, care de obicei se cearta si se contrazic in privinta oricarui film, sunt de acord ca filmului lui Mungiu e pasionant. In afara de poveste, ideea de fond pe care au remarcat-o cei trei e aceeaiasi de care vorbea Mungiu in interviul lui, analogia intre comunism si religie. E vorba de obsesia celor care conduc aceste institutii, autoritati, forme de putere in definitiv, de a face bine oamenilor, de ai "vindeca", impotriva vointei lor, iar pentru asta sunt capabili sa ajunga pana la tortura.

Daca nu e cu suparare, eu as vrea sa (re)aduc discutia in topic - sa-i lasam putin pe Coanda si Parvan sa se odihneasca-n pace. Am pus re intre paranteze pentru ca, de fapt, am vazut extrem de putine pareri despre film. In general, observ ca opiniile, chiar si cele care nu merg pana spre Burebista, vizeaza mai degraba biserica, statul-roman-cel-becisnic sau regizorul-oportunist-care-ne-defaimeaza-peste-hotare.

Or eu cred ca filmul lui Mungiu merita mai mult de-atat. Mi se pare, in primul rand, echilibrat, obiectiv pe cat se poate si nepartizan intr-o chestiune care naste partizanate viscerale. Povestea nu e despre ortodoxie sau romanism; daca era plasata intr-o manastire de maici din Spania, sa zicem, putea sa iasa aproape exact la fel. Ca noi ne inflamam cunoscand subiectul (faimosul caz Tanacu) si avand deja o opinie despre el dinainte de a fi vazut filmul, OK, putem s-o facem. Doar ca, facand astfel, pierdem o foarte frumoasa poveste despre lipsa de comunicare, opacitate si, mai ales, despre cat de relative sunt notiunile de bine si de rau.

Aici eu vad un mare merit al filmului. Spre deosebire de majoritatea criticilor sai, Mungiu nu pare a sti ce e bine si ce e rau. Personajele lui sunt oameni, nu intruchipari. Obiectiv, preotul finalmente ucigas nu se arata deloc lipsit de suflet. El putea oricand s-o alunge pe Alina. De fapt, incearca sa faca asta, dar nu reuseste pentru ca fata n-ar fi avut unde sa se duca - asta nu ar fi trebuit sa il opreasca daca era un ticalos, nu? Nici gazdele din sat ale Alinei nu sunt oameni rai. Ar tine-o si n-ar tine-o, ii dau la plecare banii, dar nu pe toti, din perspectiva lor sunt foarte corecti, din a ei, evident, nu. Ca in viata, fiecare personaj din film are o viziune proprie asupra moralei, si actioneaza in conformitate cu ea. Edificator e acel dialog al surzilor dintre cele doua fete, despre iubirea de oameni si iubirea de Dumnezeu.

Asa incat, dupa parerea mea, nici vorba nu poate fi aici de denigrare - a ortodoxiei, a romanismului etc. Daca vreti, "denigrat" iese Omul, fiindca e asa cum e. Aici Mungiu se inscrie intr-o serie lunga de denigratori, fie ei romancieri, dramaturgi sau regizori - cei care se tot incapataneaza sa ne arate asa cum suntem, si nu cum ne imaginam noi c-am fi.

Am citit cu placere mesajul tau echilibrat, stalex, si sunt de acord cu mult lucruri pe care le-ai spus. Eu insa nu cred ca Mungiu ne arata asa cum suntem. Daca ar fi vrut asta, ar fi facut documentare. Asa cum s-a mai pomenit, manastirea din film nu e o reprezentare credibila a uneia reale si nici 432 nu era o reprezentare corecta a vietii in comunism.

Mungiu e un artist si aparenta sa obiectivitate e inselatoare. In Dupa Dealuri cauta intentionat ambiguitatea stiind ca astfel fiecare spectator isi va asuma filmul conform propriilor convingeri. Cine vrea sa vada in preot un slujitor bun al Domnului il va vedea asa. Cine vrea sa-l vada ca pe un popa nebun cu convingeri din Evul Mediu il va vedea asa. Sugestive au fost chiar discutiile de aici, in care unii forumisti erau convinsi ca au vazut lesbianism, iar altii ca nici vorba de asa ceva. In realitate ori exista atractie sexuala, ori nu exista. Ambiguitatea insa da nastere la dezbateri si astfel filmul ramane in actualitate, fara insa a ne arata asa cum suntem, decat cel mult indirect, prin reactiile pe care le avem fata de el.

oh, manastirea din film chiar exista. si maiculele si popa, bata-l vina!. nu, nu. este o reprezentare foarte credibila.
Mungiu a fost smecher. ambiguitatea are doua scopuri: imprima filmului un aer misterios, iar el, evita, elegant, bolovanii si pietrele pe care le-ar fi aruncat cu putere in el, toti credinciosii. asta, apropos de marea moda de a fi credincios, din zilele noastre.problema, de fapt, este la spectator si nu este vorba de interpretare, ci, de ce refuza sa vada si sa creada. ambiguitatea din Dupa dealuri, este foarte clara. trebuie numai sa ti-o asumi,sau s-o analizezi!:))

Si eu care ma gandeam, in naivitatea mea, ca remarcile referitoare la scenele de nspe minute in care doua femei stau pe o lavita si privesc spre camera se refera la filmul lui Mungiu, nu la Burebista. :-?





Chestia cu denigrarea e nitel mai complicata. Oportunismul lui Mungiu a fost cat se poate de evident inca de la primele filme, dar el se manifesta initial prin temele abordate si prin modul de tratare a acestora, nu printr-un anti-romanism desantat. Pana la urma, dincolo de faptul ca 4,3,2 critica o Romanie fictiva (una cum isi imaginau prin anii 80 occidentalii cu vederi de dreapta) este totusi vorba de o Romanie din perioada ceausismului.

Dupa Dealuri, in schimb, poate fi interpretat in cheia anti-romanismului si anti-ortodoxiei pentru simplul motiv ca nu sugereaza in nici un fel faptul ca intamplarile descrise in film reprezinta un caz cu totul exceptional (cum a fost totusi cel de la Tanacu). Intelectualul francez reactionar, care nu-si mai poate da frau liber pornirilor rasiste impotriva negrilor sau arabilor si care se refuleaza avand boala pe romani, bulgari, polonezi samd (astia sunt albi, nu poti fi acuzat de rasism daca-i faci in toate felurile...) se bucura cand Romania este prezentata conform convingerilor sale (un taram populat de salbatici care traiesc in Evul Mediu "intunecat").

cum ai ajuns la concluzia asta? daca filmul nu sugereaza, asa cum spui tu, ca e un caz exceptional, atunci ce sugereaza? contrariul? ca intamplari ca cea descrisa in film se petrec curent in Ro?
daca da, ar fi interesant sa indici unde anume in film si prin ce mijloace. nu de alta, dar ai un aer plin de siguranta in cele ce afirmi. te bazezi pe ceva, nu? acuma, chestia cu ce simte intelectualul francez urmarind filmul lui Mungiu e mai greu de verificat, poate esti mai informat decat noi, poate ai trait printre ei, ma rog, dar filmul l-am vazut cu totii si daca e cazul il mai vizionam odata.

Cand spuneam ca Mungiu ne arata asa cum suntem nu ma refeream la noi, romanii, ci la oameni in general. De fapt, incercam sa scot putin discutia din zona "romaneasca" si s-o mut catre film in sine. Stiu ca e greu, pentru ca fiecare are cate o sensibilitate vis-a-vis de subiect, dar putem s-o luam si altfel: oare Fellini s-a documentat suficient cand a facut reprezentarea bufa a Romei antice din Satyricon doar pe baza lui Petronius (si ce atac la tot ce are italianul mai sfant, trecutul de roman!)? Vreau sa spun, inca o data, ca pentru mine e mai important produsul, filmul, decat discutia colaterala (s-a documentat sau nu, a fost sau nu rauvoitor ori antiortodox). Intrebarea este: cand toata polemica asta va fi demult uitata, filmul va ramane? Eu spun ca da, cu argumentele din prima postare. Atat.

Fictiva? Si eu care credeam ca am trait pe-atunci! Sa fi trait intr-o fictiune?

In linii mari - si mai ales in chestiunea avortului - Mungiu n-a inventat nimic. Asa-mi amintesc eu, din existenta mea fictiva.Iar daca vrei sa spui ca nu toate lucrurile stateau asa cum le-a descris Mungiu in 4,3,2, iti reamintesc ca avem de-a face cu un film de fictiune, nu cu un documentar..

ai (am) trait intr-o fictiune reala. din pacate, suntem foarte putini cei care vorbim despre filmele lui Mungiu si putem aprecia cat de realist a fost, tinand cont ca este vorba de istorie traita pe propria piele.

A fost destul de realist, si n-a ingrosat tusele asa cum au facut-o multi altii (imi vine in minte, in primul rand, Daneliuc). Sigur ca si-a permis si licente, doar e artist, nu documentarist. E normal sa aiba o viziune proprie, dar se pare ca multi nu inteleg asta.

stalex, ai vazut "Proba de microfon"?

Nu, dar ma refeream aici la filmele de dupa revolutie - in special la Patul conjugal.

am intrebat special, fiindca banuiam ca nu l-ai vazut dupa felul cum i-ai caracterizat filmele.
vorbim de filme realizate in epoci diferite. daca ai cumva curiozitatea de a-l vedea, o sa vezi un Daneliuc cu totul diferit. ce ironie! atunci cand n-ai libertate de exprimare, cauti disperat cai pentru a arata celorlalti crezul tau artistic si rezultatul este de cele mai multe ori, unul exceptional.

daca Mungiu ar fi facut "Dupa dealuri" acum 30 de ani, acum, ar fi fost pe podium, langa "Reconstituirea" lui Pintilie.