LA Belle Dame Sans Merci


Ballad.


I.


O WHAT can ail thee, knight-at-arms,
Alone and palely loitering?
The sedge has wither’d from the lake,
And no birds sing.

II.


O what can ail thee, knight-at-arms!
So haggard and so woe-begone?
The squirrel’s granary is full,
And the harvest’s done.

III.


I see a lily on thy brow
With anguish moist and fever dew,
And on thy cheeks a fading rose
Fast withereth too.

IV.


I met a lady in the meads,
Full beautiful - a faery’s child,
Her hair was long, her foot was light,
And her eyes were wild.

V.


I made a garland for her head,
And bracelets too, and fragrant zone;
She look’d at me as she did love,
And made sweet moan.

VI.


I set her on my pacing steed,
And nothing else saw all day long,
For sidelong would she bend, and sing
A faery’s song.

VII.


She found me roots of relish sweet,
And honey wild, and manna dew,
And sure in language strange she said -
«I love thee true.»

VIII.


She took me to her elfin grot,
And there she wept, and sigh’d fill sore,
And there I shut her wild wild eyes
With kisses four.

IX.


And there she lulled me asleep,
And there I dream’d - Ah! woe betide!
The latest dream I ever dream’d
On the cold hill’s side.

X.


I saw pale kings and princes too,
Pale warriors, death-pale were they all;
They cried - «La Belle Dame sans Merci
Hath thee in thrall!»

XI.


I saw their starved lips in the gloam,
With horrid warning gaped wide,
And I awoke and found me here,
On the cold hill’s side.

XII.


And this is why I sojourn here,
Alone and palely loitering,
Though the sedge is wither’d from the lake,
And no birds sing.

John Keats

:x :x :x

I CANNOT GIVE THE REASONS

I cannot give the reasons,
I only sing the tunes:
the sadness of the seasons
the madness of the moons.

I cannot be didactic
or lucid, but I can
be quite obscure and practic-
ally marzipan

In gorgery and gushness
and all that's squishified.
My voice has all the lushness
of what I can't abide

And yet it has a beauty
most proud and terrible
denied to those whose duty
is to be cerebral.

Among the antlered mountains
I make my viscous way
and watch the sepia mountains
throw up their lime-green spray.

Mervyn Peake

da:x
mi-a placut mult filmul
Ben Whishaw:x

Cine moare
Pablo Neruda

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

Fericirea (”La dicha” de Jorge Luis Borges) - vezi și o variantă în engleză recitată aici.

Cine îmbrăţişează o femeie este Adam. Femeia este Eva.
Totul se întâmplă pentru prima oară.
Văzut-am ceva alb pe cer. Că-i luna mi se spune,
dar ce pot face cu un cuvânt şi o mitologie?
O înfiorare simt când văd copacii. O, cât sunt de frumoşi!
Se-apropie de mine cu blândeţe tot felul de jivine pentru ca eu să le spun pe nume.
Pe raft stau cărţi, dar litere nu au. Când cartea o deschid, apar şi ele.
Când răsfoiesc atlasul, trasez conturul insulei Sumatra.
Cine aprinde un chibrit în întuneric născoceşte focul.
În oglindă cineva stă la pândă.
Cine priveşte marea vede Anglia.
Cine recită un vers de Liliencron a intrat în luptă.
Am visat Cartagina şi legiunile care au nimicit Cartagina.
Am visat spada şi balanţa.
Lăudată fie dragostea în care nu există posesor şi posedat,
căci amândoi se lasă în voia ei.
Lăudat fie coşmarul, care ne arată că putem crea iadul.
Cine se scaldă într-un râu se scaldă în Gange.
Cine priveşte un ceas de nisip vede năruirea unui imperiu.
Cine se joacă cu un pumnal prevesteşte moartea lui Cezar.
Cel care doarme este toţi oamenii.
În pustiu am văzut apărând Sfinxul, pe care chiar atunci îl terminaseră.
Nimic nu e atât de vechi sub soare.
Totul se întâmplă pentru prima oară, dar într-un chip veşnic.
Cine citeşte cuvintele mele le inventează.

Recomand tuturor pe Grigore Vieru(evident,mă adresez celor care încă nu îi cunosc opera mastrului).

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
de Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ce soartă a avut acest om. Putea fi următorul Eminescu.

O poezie dintre acelea care dau titluri de filme. Vezi aici.
http://updateslive.blogspot.com/2008...arrokhzad.html

Rezultatul concursului de muzică ușoară al grupului Euroviziunii mi-a evocat faimoasa lamentație a bătrânului Will:

Sonetul LXVI (în traducerea clasică a lui Mihnea Gheorghiu)

Mă uit scârbit la tot, şi-aş vrea să mor,
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Iar pe sărman de râsul tuturor,
Să-l văd tăgăduit pe credincios,
Pe vrednicul de cinste, oropsit,
Şi pe femei batjocorite crunt,
Pe cel făr’de prihană pedepsit
Şi pe viteaz răpus de cel mărunt
Şi artele sub pintenul despot.
Să văd prostia doctor la deştepţi,
Şi adevărul, “vorbă de netot”
Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi.
Mă uit scârbit la tot şi bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?

Clichează aici pentru un eseu despre traducerea acestui sonet, eseu care conține varianta originală în engleză, precum și alte șase tălmăciri aparținând unor diverși autori.

Să gândim pozitiv și să nu ne lăsăm înfrânți de dezamăgiri!

Cîntec de circ

de Oana Sanziana Marian

Primul lucru pe care i l-am spus
dimineaţă a fost «Danny, nu mai vreau să mor
virgină», la care mi-a răspuns,
fără ca măcar să mă privească-n faţă,
«Avem timp, Lassie, avem timp»,
şi-a trebuit să mă întreb, în schimb,
ce caut eu aici,
întinsă pe spate, purtînd lenjerii băieţeşti,
aşteptînd să debutez în societate.

De-afară se-auzeau sunete pe care le ştiam
din copilăria mea petrecută prin corturi de circ:
«Dunărea albastră» cîntată la flaşnetă,
clopoţelul maşinii de-ngheţată a lui Janek,
arcurile trambulinelor,
tunul,
dar cum rămîne
cu ce nu ştiam să ascult?

Şi Danny înfăşurat, ca Sfîntul Sebastian,
în cearşafuri,
curat şi pufos şi rănit
de-un arcaş de mult plecat.

Eu am făcut dragoste; el a dormit.
N-aş zice că eram nefericită
cu aranjamentul nostru ciudat.

Eram fericită ca un copil
care n-a văzut niciodată oceanul.

The Square Root of Three*
by Dave Feinberg

I fear that I will always be
a lonely number like root 3
A three is all that’s good and right,
why must my three keep out of sight
beneath a vicious square root sign
I wish instead I were a nine
For nine could thwart this evil trick
with just some quick arithmetic
I know I’ll never see the sun
as one point seven three two one
Such is my reality
A sad irrationality
When Hark!
What is this I see?
Another square root of a 3
does quietly come waltzing by
Together now we multiply
to form a number we prefer,
rejoicing as an integer
We break free from our mortal bonds,
and with a wave of magic wands,
our square root signs become unglued
and love for me has been renewed

*e recitata intr-o secventa din filmul Harold & Kumar Escape from Guantanamo Bay, asa am aflat si eu de existenta acestei poezii.

Anaemona, percuteaza!:-*

Nichita Stănescu
Viata mea se iluminează


Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mal şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

http://www.trilulilu.ro/pemplemousse/5bf71306586d2d

Judex, am percutat :) sintem gind in gind cu Nichita

:-* http://www.trilulilu.ro/danyael/9b6878c1038b91

Si un alt poet pe care-l iubesc, de care m-am indragostit cind l-am auzit pe Horatiu Malaele recitindu-i citeva poezii. Prima poezie ascultata http://www.trilulilu.ro/nicolus/5b6dbb5052f3bd

cand treci prin oras ca zanele prin ceata
pupa-ti-as caleasca pe roata din fata
sufletul din mine
iese-n straie fine
si-o ia dupa tine
pe ulite line
cu ochii cat ceasca si fluturi pe coate
pupa-ti-as caleasca pe roata din spate

Două definiții...
 

misto Ipu... =))

si acum, putin Cartarescu:

"Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei."

(Mircea Cartarescu, Stelute in genele ei)

si "Luceafarul" modern:

intr-o zi chiuveta cazu in dragoste
iubi o mica stea galbena din coltul geamului de la bucatarie
se confesa musamalei si borcanului de mustar
se plinse tacimurilor ude.
in alta zi chiuveta isi marturisi dragostea:
--stea mica, nu scinteia peste fabrica de piine si moara dimbovita
da-te jos, caci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice si sint pline de becuri
te risipesti punindu-ti auriul pe acoperisuri
si paratraznete.
stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cintece pentru tine, cum se pricepe si el
vasele cu resturi de conserva de peste
te-au si indragit.
vino, si ai sa scinteiezi toata noaptea deasupra regatului de linoleum
craiasa a gindacilor de bucatarie.

(Mircea Cartarescu, "Poema chiuvetei")

poeziile nu sunt in totalitate postate aici, dar sper ca v-am trezit interesul sa le cititi, mai ales a doua, care infatiseaza o ironie la adresa "Luceafarului" lui Eminescsu....

"...Shall I part my hair behind? Do I dare to eat a peach?
I shall wear white flannel trousers, and walk upon the beach.
I have heard the mermaids singing, each to each.

I do not think that they will sing to me..."

T S Eliot Reading The Love Song Of J Alfred Prufrock

Ninge cu cenuşă neagră
Peste bradul acum ofilit
Şi de crezi că lumea e mai dragă,
Ninge cu cenuşă albă.

Dar de ce să crezi că-i dragă,
Când ea-i sumbră şi urâtă?
Nici un optimist n-ar crede
Că lumea îl încântă.