(Claude Chabrol) L'enfer vs. La ville des pirates (Raul Ruiz)

[Liviu-]

Meci: (A3. Claude Chabrol (http://www.imdb.com/name/nm0001031/)) L'enfer (http://www.imdb.com/title/tt0109731/) vs. La ville des pirates (http://www.imdb.com/title/tt0086546/) (A4. Raul Ruiz (http://www.imdb.com/name/nm0749914/))

Rezultat: 5 - 3

Perioada de votare: 26 noiembrie 2012 - 23 decembrie 2012

Link-uri utile:

Turneu regizori (Editia 3) - Reguli / Rezultate (http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1617642)

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri (http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=98096)

[Windom]

La ville des pirates

Filmul ăsta mi-a stîrnit curiozitatea din momentul în care l-am ochit la propuneri. O dramă cu accente horror în regia lui Ruiz, this must be something, I said...
Well, e un film straniu. Face parte din acea categorie de filme în care recunoști o sclipire de geniu atunci cînd vine vorba de atmosferă, feeling, mood și aspect, dar să nu care cumva să încerci să-i cauți o logică pentru că în momentul acela filmul îți apare criptic și pretențios, riscînd să te alieneze. Într-adevăr, se face abuz de cadre pretențioase (vezi drept un exemplu secvența cu masa de pe terasă, n-am înțeles rostul acelui shot point-of-view luat din gură), discursuri și acțiuni al căror singur scop pare acela de a epata.
Cotrobăind prin acest cufăr ce stă să de-a pe-afară de simbolistică artistică greoaie, dai peste un basm macabru avînd în centru un Peter Pan from hell, care-și ucide întreaga familie apoi prinde în mrejele sale o fecioară neîntinată, atrăgînd-o în universul său coșmăresc.
Problema e că filmul devine tot mai doct, sfîrșind prin a se încovoia sub povara ideilor stufoase cu care jonglează. E un film care mustește de simbolism, dar totul devine atît de confuz la un moment dat încît îți cam taie cheful să-l mai descifrezi...

[MinRep]

Am vazut ambele filme in week-end si pot sa spun ca este un „meci” mult mai pasionant si mult mai strans decat ma asteptam sa fie. Uitandu-ma la cele doua filme, am uitat ca le vad in contextul unui turneu intre forumisti, ceea ce s-a intamplat destul de rar pana acum. Am sa incep cu Ruiz.


La ville des pirates

Aceasta este o fantezie suprarealista a carui plot este destul de greu de sumarizat. Personajul principal este o tanara despre care aflam, pe parcursul derularii filmului, ca are cateva traume in trecut si pare sa fie in cautarea disperata a unei familii din care sa faca parte. Se creeaza o legatura stranie intre ea si un copil de zece ani, foarte precoce, posibil criminal in serie, a carui adevarata natura va fi dezvaluita de-abia la sfarsit (sort of...)

Sunt de acord cu Windom cand spune ca totul devine atît de confuz la un moment dat încît îți cam taie cheful să-l mai descifrezi... Insa pentru mine momentul acesta a venit destul de devreme in desfasurarea „actiunii” si atunci am putut sa ma relaxez, sa nu caut neaparat un sens in ceea ce apare pe ecran si sa ma las purtat de film. Naratiunea si asa de laxa pe care Ruiz o creeaza (si care pare sa fie approach-ul sau obisnuit) este punctata de twist-uri neasteptate si elipse temporale. La un moment dat, eroina noastra se trezeste captiva unui tanar schizofrenic care vorbeste pentru intreaga sa familie, fara sa isi aminteasca in ce fel a ajuns acolo. Iar inspre final, incepem sa nu mai fim siguri cat timp a trecut de la

Sa incerci sa descifrezi acest film este munca grea. Mai mult ca sigur, nici nu a fost in intentia realizatorilor sa ofere indicii spre o rezolvare unica. La fel ca „L’age d’or” sau ca filmele Meyei Deren (in special „Meshes of the Afternoon” si „At Land” ne vin in minte uitandu-ne la „Ville des pirates”), ne sunt sugerate anumite idei, dar spectatorul ramane prins in suvoiul imaginilor. E ca si cum ai incerca sa comunici cu propriul subconstient, care iti joaca in continuu feste. Oricum, fie ca "La ville de pirates" este un manifest feminist, o alegorie despre pierderea sanatatii mintale sau o reinterpretare a lui "Rosemary's Baby", pentru mine conteaza mai putin (dar, cel mai probabil, este toate acestea in acelasi timp).

Iar imaginile sunt senzationale. Amintesc aici doar straniile peisaje ale insulei (care apar si reapar obsesiv), aproape ca niste picturi impresioniste (sunt foarte curios sa stiu ce filtre si efecte au folosit), dar si extraordinarele cadre in deep focus in care un obiect din prim-plan si unul din plan indepartat sunt perfect focalizate, intr-o asociere de obicei surprinzatoare.

[Windom]

Într-adevăr, la fel ca Last Year at Marienbad (pe care tocmai ce l-am revăzut vineri în cadrul Festivalului Filmului Francez de la Tg.Mureş), La Ville des Pirates funcţionează în primul rînd la nivel senzorial, din momentul în care te-a prins în mrejele sale şi te-a hipnotizat prin frumuseţea sa. Continuînd comparaţia dintre cele două filme, cred că în cazul Oraşului Piraţilor, dacă ai săpa destul de adînc, probabil că ai da peste scheletul unei poveşti care are cît de cît o logică. Last Year at Marienbad funcţionează în sens opus (cel puţin aşa îmi apare mie, după a treia vizionare) - pe măsură ce încerci să descîlceşti iţele poveştii, filmul devine tot mai confuz...
Revenind la Oraşul Piraţilor, două scene m-au impresionat în mod deosebit - cea cu bărcuţele făcute din bancnote, care iau foc la contactul cu sîngele şi scena în care tipa relatează din ziar ştirea despre crimă, iar camera ne dezvăluie treptat picioarele copilului, în fundal auzindu-se sforăitul macabru al bătrînului (pe care la început l-am confundat cu ceva ghiavolesc). Creepy...

[MinRep]

. Last Year at Marienbad funcţionează în sens opus (cel puţin aşa îmi apare mie, după a treia vizionare) - pe măsură ce încerci să descîlceşti iţele poveştii, filmul devine tot mai confuz...
Yup. Cred ca asta era si intentia lui Resnais. Tin minte ca dupa ce l-am vazut prima data alaturi de un prieten, amandoi aveam interpretari complet diferite. We were both wrong... or both right...


Revenind la Oraşul Piraţilor, două scene m-au impresionat în mod deosebit - cea cu bărcuţele făcute din bancnote, care iau foc la contactul cu sîngele şi scena în care tipa relatează din ziar ştirea despre crimă, iar camera ne dezvăluie treptat picioarele copilului, în fundal auzindu-se sforăitul macabru al bătrînului (pe care la început l-am confundat cu ceva ghiavolesc). Creepy...
Sunt atatea scene care ies in evidenta in "La ville des pirates" incat cred ca din 100 de forumisti fiecare ar alege o alta. :D Pentru mine, scene care mi s-a parut cu adevarat creepy a fost cea in care Isidore vine sa ia cina cu Tobi, iar acesta incepe sa se joace cu mingea alba, aruncandu-si mingea de la o "copie" a sa la alta. That scene really got to me in the middle of the night...

[MinRep]

L’enfer

Asa cum se stie foarte bine, scenariul a fost scris de Henri-Georges Clouzot, dar acesta nu a mai apucat sa faca filmul. Claude Chabrol se inspira insa nu numai de la Clouzot, dar si de la Alfred Hitchcock, „L’enfer” fiind plin de imagini care amintesc de operele marelui Hitch.

Este nedrept insa sa il vedem pe Chabrol ca pe un banal epigon, iar filmul de fata este unul dintre cele mai interesante exercitii semnate de acesta in stilul marilor sai maestri (ai suspansului). Impresioneaza rapiditatea cu care se dezbara de expozitiune, intr-o serie de flash-forward-uri in primele 5-10 minute, care ne spun tot ce trebuie sa stim despre cuplul din rolurile principale. Imediat dupa aceasta scurta introducere, aflam si care este miza povestii: ideea fixa a unui barbat ca sotia sa ceva mai tanara, extraordinar de frumoasa, il inseala. Aceasta idee fixa devine in scurt timp o obsesie, iar cum e cu orice obsesie, nu exista nimic care sa il poata convinge pe Paul ca nimic din ceea ce crede despre sotia sa nu este adevarat.

Inovatiile lui Chabrol continua, in ultima jumatate a filmului cei doi protagonisti fiind aproape complet inchisi in incinta hotelului pe care il conduc, iar apoi izolati in propriul apartament, unde se dau certuri interminabile, pe durata carora Paul revine la aceleasi acuzatii si argumente, exasperand-o pe Nelly. Refuzul lui Chabrol de a oferi o concluzie lasa multe intrebari fara raspuns si suspenda finalul in ambiguitate. Spectatorul nu primeste relaxarea pe care o astepta printr-un deznodamant clar, iar astfel incordarea din ultimele 10-15 minute persista si dupa ce filmul s-a terminat.

Jongland cu teme relativ familiare (gelozia, infidelitatea, nesiguranta masculina etc.), Chabrol face din „L’enfer” unul dintre cele mai interesante filme ale sale (chiar daca nu neaparat cel mai bun). In rol de sotie abuzata (dar si posibil de vampa duplicitara), Emmanuelle Beart este senzationala (mi-as dori sa o vad mai des in filme), iar Francois Cluzet il joaca pe monsieur Paul la distanta potrivita intre amenintator si ridicol.


Vot: for some reason I settled on Raoul Ruiz

[Windom]

L'enfer

Well, după City of Pirates, revenim la ceva mai ordodox şi familiar. Fuckin’ broads, man... Acum umbli după poponeaţa lor înfustită şi în clipa următoare te trezeşti în străfundurile gheenei. Şi, într-adevăr, Chabrol chiar ritmul ăsta îl insuflă primei părţi a filmului, prin montaj, de zici că întorci paginile unui album de familie. Începînd cu alergatul după codiţe şi pînă cînd omul nostru se trezeşte Pater Familias, întrebîndu-se în faţa oglinzii „What the fuck am I doing here?”, vreo 5 ani sînt comprimati în 5 minute. Poor smuck... Vezi ce-nseamnă să-ţi iei muiere cinaşă? După ce poşeta galbenă a Pandorei s-a deschis şi sămînţa geloziei a fost sădită, buruiana creşte şi tot creşte... Că solul era destul de fertil. Îmi place să cred că doamna s-a dat în bărci nu doar la propriu, cel puţin omul n-a suferit fără motiv. Nimic nu sugerează asta, decît imaginaţia înfierbîntată a (închipuitului?) încornorat, dar hai s-o zicem p-aia dreaptă – tipa era prea jucăuşă şi zglobie înainte şi prea martiră după... Şi dacă era nevastă de nădejde îşi vedea de cratiţă & rufărie, nu umbla pe coclauri cu banderaşi.X( Dar să nu divaghez...
Recitaluri actoricești de excepție, mai ales Cluzet, în evoluția sa dintr-un pasiv observator introvertit, într-un caz patologic. Finalul este cel care ne oferă adevărata semnificație a titlului. Hell is repetition. Acel Sans Fin, urmat de reluarea cadrelor de la începutul filmului îl condamnă pe erou, asemenea lui Fred Madison din Lost Highway, să-și repete coșmarul la nesfîrșit.
Îmi scot pălăria în fața originalității filmului lui Ruiz, dar voi vota cu Chabrol fiindcă satisfacțiile au fost mai mari urmărind Hell și nici cu frustrări n-am rămas după vizionare.

Vot: Chabrol

[Namaste]

Trier is dreaming that Almodovar is channeling Bunuel to reinvent “In Praise of the Stepmother”, helped by Dali.
Talking about over analyzing, ‘cause this guy is practically begging for it, here goes nothin':
Am perceput La ville des pirates ca pe un soi de alegorie onirica a regasirii de sine. Daca fiecare om e suma persoanelor pe care le intalneste, procesul regasirii propriei identitati e unul solicitant si realizabil doar daca “ucide” din interiorul sau fiecare persoana care salasluieste acolo. Pana la urma asta cred ca face Isidore.
Ruiz pare sa fie convins ca umanitatea merita sa piara (Trier much?): frumusetea peisajelor e in contrast cu diformitatea interioara, oamenii au doar defecte – chiar din primele replici, ce reprezinta o scurta descriere facuta de „mama” se subliniaza faptul ca niciodata nu ne multumim cu ce avem, mereu cautam altceva, putin mai tarziu „tatal” afirma ca uraste peisajele, ca ii plac doar porcii si ca lumea este oribila, pentru ca mai tarziu sa o priveasca extaziat pe Isidore cum incearca sa se sinucida, fiind convins ca doar asa va cunoaste in sfarsit dragostea.
Mi-au placut mult cromatica, muzica, unghiurile de filmare, parti din scenariu, dar mi-a pierit interesul destul de rapid pentru ca devine prea abstract. Am ramas cu senzatia ca o astfel de poveste s-ar fi potrivit mult mai bine ca piesa de teatru.
Ar fi foarte mult de discutat si disecat, filmul abunda in teme ce ar merita explorate, insa la final nu stiu daca privitorul mai are dorinta s-o faca.

Votez cu Chabrol, da' o sa scriu maine de ce. Imi pica ochii-n gura de somn.

(Pies: MiniRep, se pare ca astea-s filmele "noastre", nu? May the best woman win! :D)

[Federico]

Am vazut azi a doua oara filmul lui Ruiz intr-un interval de vreo trei luni. La o analiza superficiala la rece eram nemultumit de inconsistenta si volatalitatea inteligibilului si imi venea sa-l pun la colt pentru asta, dar mai tarziu am incercat si felia de branza ortodoxa si cu picioarele pe pamant a lui Chabrol pe care am abandonat-o la jumatate (din motive subiectiv-inavuabile, si nu ca ar fi fost chiar atat groaznic filmul; de fapt era decent) si mi-am dat seama ce pretioase sunt totusi, intr-o anumita masura, senzatiile alea cu totul speciale pe care ti le insufla Orasul Piratilor. Chiar daca nu poti sa scoti nimic din ele. E misto ca le-ai experimentat.
Trier is dreaming that Almodovar is channeling Bunuel to reinvent “In Praise of the Stepmother”, helped by Dali

Hei. E loc pentru un singur snob pretentios in cartierul asta, sa stii... :P

[Namaste]

Hei. E loc pentru un singur snob pretentios in cartierul asta, sa stii... :P
I know you're the one, nu atentez la pozitia castigata cu atatea lacrimi si sudoare. :D
Btw, sper ca n-ai de gand sa votezi cu Ruiz daca n-ai vazut Infernul pana la capat si sa-mi dai peste cap socotelile. :|

[Federico]

Neah, n-am comentat suficient de constincios ca sa pretind drept de vot. O sa ma abtin.

[MinRep]

(Pies: MiniRep, se pare ca astea-s filmele "noastre", nu? May the best woman win! :D)
:D Intre timp m-am uitat peste lista de filme si am vazut ca ar urma ”Mysteries of Lisbon” (pe care l-am vazut si tine 4 ore) sau ”Alice ou la derniere fugue” (pe care vreau sa-l vad neaparat). Asa ca acuma tin cu Chabrol, in ciuda votului pe care l-am dat.

[Namaste]

4 ore? May God have mercy on our souls. :))
Chiar ma gandeam ca La ville des pirates s-ar fi potrivit mai bine cu Alice ou la derniere fugue.

[MinRep]

Rectific. E vreo 4 ore si un sfert in varianta cinematografica. Varianta TV cred ca are aproape 6 ore. :D Dar e un film fascinant care chiar te prinde. Bine, eu am avut sansa sa il vad la cinema. Nu stiu daca in fata calculatorului sau televizorului este aceeasi experienta.

[Liviu-]

Nu cred ca 4 ore e chiar o dimensiune de speriat. Pana la urma e si o luna la dispozitie pt vizionat :P

Momentan am vazut doar L'enfer din runda asta. E un film fara mari pretentii artistice, dar e curat, direct, bine facut si e greu de displacut din motivul asta, doar ca nici n-as zice ca mi-a dat vreun motiv anume sa-l gasesc cu adevarat atractiv (ca tot vorbesc de atractiv, Emmanuelle Beart... daaaamn). Oricat de bine facut e mi-e greu sa scot ceva in evidenta care sa merite tinut minte, mi s-a parut destul de sters, desi contine niste interpretari mai mult decat decente ale actorilor principali.

[Federico]

Lisboa lui Ruiz e un fel de Inception mai academic, mai livresc si mai elitist. In mare, o carte (sic!) destul de buna.

[Mercutio]

Lisboa lui Ruiz e un fel de Inception mai academic, mai livresc si mai elitist. In mare, o carte (sic!) destul de buna.

am vazut si eu Les Mysteres... in ciuda faptului ca imaginea e remarcabila, camera se misca mereu, dinamizeaza scenele, mizanscena la fel - ecleraj, decoruri, costume -, totul pus la punct in detaliu, cu toate astea zic, povestea si interpretarea m-au dus mereu cu gandul la o telenovela. prima e cam neverosimila, se bazeaza prea mult pe intamplari extreme si personaje unilaterale, iar a doua e prea afectata, prea teatrala.

[MinRep]

Ma bucur ca ajungem sa discutam si despre "Misterele din Lisabona", chiar daca nu o sa intre in turneu.
povestea si interpretarea m-au dus mereu cu gandul la o telenovela. prima e cam neverosimila, se bazeaza prea mult pe intamplari extreme si personaje unilaterale, iar a doua e prea afectata, prea teatrala.
Inteleg ce vrei sa spui si cu siguranta povestea are note de telenovela. Dar cred ca Ruiz e prea ironic si stie prea bine ce vrea de la filmul asta, incat nu se poate spune ca este o telenovela deghizata ca film arthouse. Nici nu mi se pare ca personajele ar fi unilaterale (chiar din contra, avem un talhar care va deveni preot si un pirat care ajunge mare investitor), chiar daca interpretarile sunt usor (prea) melodramatice.

[marcusARCUS]

L'enfer

Un film mediocru, mult mai previzibil si comun decat ma asteptam sa fie avand in vedere ca e scris de Clouzot. Cluzet e bun in rolul lui Paul si e un film OK despre gelozie, dar nu m-a impresionat deloc. M-a dezamagit.

4.5/10

La Ville Des Pirates
.
Mie mi-a placut mult "La Ville Des Pirates". N-am incercat sa caut logica in tot ce-am vazut, dar stiu ca Ruiz a creat un univers unic, frumos, absurd si debordant.

8/10

Vot: Ruiz

[Windom]

Marcus, sper să nu te superi pe mine, dar mi se par cam subtiri argumentele tale. E lăudabil efortul tău de a participa, nu mă înțelege greșit, dar e vorba totuși de un vot care contează pentru cine merge mai departe. It's a league game, vorba lui Sobchak. Si să elimini un film printr-o singură propozitie, „mediocru, nu mi-a plăcut” mi se pare putin nedrept. Atit fata de film cit si fata de turneu...

[marcusARCUS]

Nu ma supar, stiu ca e unul dintre defectele mele. O sa incerc ca la urmatorul meci sa scriu mai mult .

[Malombra]

Mi-a plăcut mult filmul lui Ruiz, deşi nu ştiu ce aş putea spune despre el. Mi-am luat drept lecturi de vacanţă cărţile lui Gellu Naum, poate ar fi fost mai bine să scriu atunci despre film, dar acum asta este. S-au făcut multe asocieri cu alte filme, mie însă universul lui Ruiz îmi aminteşte de cel al lui Werner Schroeter, cu pasiunile sale voit exagerate, cu atitudini îngheţînd în poză, cu „violenţa” amintind de indestructibila legătură dintre Eros şi Thanatos. Dar lui Ruiz îi lipseşte campul lui Schroeter.

În fond, e greu să te pronunţi asupra realităţii experienţei Isidorei. Nu ştii dacă e vorba de un After Hours mai sălbatic sau doar de o secvenţă de vis. Oricare dintre ele ar fi, bucata de dialog în care Isidore discerne fără greş cu care dintre capetele rotitoare ale lui Toby are de a aface nu este decît un plus de graţie şi de inteligenţă pentru ea. În cazul în care este un vis, care observă the menstrual organization of a battle, ştii că nu ai vrea acel vis psihanalizat, distrus, dezasamblat, corelat cu exteriorul. El trebuie pus în insectar aşa cum e, cu barocul său inclasabil, pentru că la lumina muşcătoare a laboratorului s-ar oxida şi ar dispărea. Eu mă întreb dacă nu ar fi pusă în discuţie heterotopia lui Foucault, mai ales că avem şi o oglindă acolo, film, aluzii la cimitir, grădină, heterocronie – dacă ar fi numai şi pentru a enumera principiile heterotopiei, filmul acesta se potriveşte ca o mănuşă. Nu mă bag în detalii, că iar pun dulăii pe mine.

[faraimaginatie]

L'enfer

. Fuckin’ broads, man... Acum umbli după poponeaţa lor înfustită şi în clipa următoare te trezeşti în străfundurile gheenei. [...]. Îmi place să cred că doamna s-a dat în bărci nu doar la propriu, cel puţin omul n-a suferit fără motiv. Nimic nu sugerează asta, decît imaginaţia înfierbîntată a (închipuitului?) încornorat, dar hai s-o zicem p-aia dreaptă – tipa era prea jucăuşă şi zglobie înainte şi prea martiră după... Şi dacă era nevastă de nădejde îşi vedea de cratiţă & rufărie, nu umbla pe coclauri cu banderaşi.X( Dar să nu divaghez...



Seriously? Ma faci sa devin feminista si ala-i teren minat.
Eu n-am inteles exact in film cum se trece de la la extaz la agonie. Adica in primele 5 minute totul pare roz, fustite,buzite inrosite, nunta, familie, casa, de-alea. O fi lantul casatoriei, presiunea unei familii? Psihicul sensibil al barbatului alfa nu poate rezista presiunii celui mai ravnit contrat social? Intreb si eu ca tot omul. Ca sa fiu sincera, am urat personajul masculin din rasputeri. Bineinteles, cinste lui Cluzet. N-am inteles de unde i-a aparut nebunia (ca e evident un caz patologic.) si vocea in cap. En fin... Filmul mi-a placut pentru ca mi-a parut onest. Nu s-a incurcat in trimiteri si simbolisme aiuritoare. Mi s-a parut extrem de uman. (mai ales ca de data asta pisica n-a patit nimic!). Mi-a placut ca filmul afost cumva egal cu ek insusi si si-a pastrat subiectivitatea si coerenta pana la sfarsit. Si dincolo de el:)

Um...si bineinteles, eu nu am cum sa cred in elucubratiile lui Paul. Nelly e, la urma urmei, o femeie copil. Faptul ca e jucausa nu i se trage dintr-o sexualitate exacerbata ci, mai degraba, dintr-o naivitate usor adolescentina.

Si da, imi place Sartre. Si da, imi place si Chabrol. Si da, "Infernul e celalalt".

Am zis ca filmul mi-a placut tare? Nu? Bine, L`Enfer mi-a placut tare in ciuda faptului ca are unele fisuri asa. Prefer sa cred ca-s intentionate.

[Windom]

...celui mai ravnit contrat social
Says who?:))

Eu n-am inteles exact in film cum se trece de la la extaz la agonie. Adica in primele 5 minute totul pare roz, fustite,buzite inrosite, nunta, familie, casa, de-alea.
Asta era si ideea, dupa cum am spus, prin montajul ala sec, la foc automat, Chabrol ne teleporteaza direct in etapa post-coitala a casniciei.:D Si o face atit de repede tocmai pentru a ne pune in pielea personajului principal, care se intreaba in fata oglinzii 'Ce naiba fac eu aici'?

N-am inteles de unde i-a aparut nebunia (ca e evident un caz patologic.) si vocea in cap.
Cind gelozia isi baga coada, lucrurile pot degenera destul de repede. N-avem de unde sa stim daca omul nostru era cu toate tziglele la mansarda inaintea aparitiei duduii (pare destul de labil si cind il intilnim prima data). And the voices... They're always there, waiting for an opportunity to knock.:D

[faraimaginatie]

Says...everybody I know.

Prima parte o pot pricepe. Dar faza cu vocea tot nu m-a convins. E prea inconsecventa pe masura ce filmul se desfasoara. Nu ti se pare? E folosita oarecum cu timiditate. Parca nici Chabrol n-a fost 100% convins de ea. Nu-i fully commited, vorba aia.

[Windom]

Normal ca e folosita cu timiditate, asta denota insecuritatea posesorului.:D All in all, vocea legitimeaza cazul patologic, prin urmare nu consider ca a fost folosita aiurea. E un om care, in final, nu mai poate discerne realitatea de fantezie si are nevoie de cineva care sa-l lamureasca cum stau lucrurile. Nefiind nimeni prin preajma, vorbeste cu sine, singurul in care mai are incredere. Sau nu?:)) Insecurity splits personality. A se vedea, din nou, Lost Highway.:D

[faraimaginatie]

Zizek vede peste tot Lacan, eu vad peste tot Sartre, tu vezi peste tot Lynch. Vorba maica-mii, fiecare cu boala lui.

Eu vorbesc cu vocea mea din cap mai mult decat vorbeste el in film...si nu-s caz patologic. (inca) Schizofrenic cum e, daca tot a venit vocea, trebuia s-o foloseasca mai mult. Sau sa o lase neauzita. Asta mi s-a parut unul din punctele slabe ale filmului. In rest imi place, nu ma intelege gresit :D

[faraimaginatie]

La ville des pirates

Trebuie sa fiu de acord cu toata lumea din jur si sa zic ca la inceput mi s-a parut interesant, dupa care a inceput sa fie obositor. Si usor manierist, daca mi-e permis. Ce-am vazut eu...si ce mi-a ataras atentia in special au fost imaginilie cu trimiteri la , impresionism, post-impresionisti, da si pe la Seurat, pointilism, de-alea, cu trecere obligatorie prin Turner si sa nu-i uitam pe oamenii cu fete de legume ai lui Arcimboldo. Am descoperit trimiterile astea cu placere...in rest, nu stiu, mi-a parut usor pretentios. Inteleg o intentie buna, cu imagini si scene memorabile...dar cand functioneaza mai degraba ca fragmente dispersate in toate partile ma impiedica sa pot aprecia produsul ca intreg. If that makes any sense.

Sa nu mai zic ca in momentul in care a aparut Toby-7-faced ma tot gandeam de unde-l stiu pe tip. Imi trezea asa o amintire cam neplacuta. Si angoase puternice. Si caut eu frumusel pe imdb...si ce-mi este dat sa vad? Rolul principal in A Tale of Springtime al lui Rohmer. That explains a lot... Adica imi explicam angoasa.

Scena mea preferata e aia in care o loveste el cu ciocanul peste fata si ea il scuipa cu sange.

Eu am citit filmul ca pe un soi de marturie a felului cum, involuntar, femeia e usor defavorizata de tot felul de factori istorici, sociali, biologici chiar. Dar nu ma bagati in seama, citesc Simone de Beauvoir momentan si am tot felul de idei care mai de care mai nastrusnice.

Votul meu e pentru Chabrol. Mi s-a parut un film mai inchegat si mai pe intelesul meu.

[aniela07]

Dupa toate comentariile anterioare, nu prea mai e mult de spus despre povestea acestui Othello francez din L’Enfer. Ce mi-a placut la film este tensiunea continua, nu sunt momente in care sa te gandesti ca poate lucrurile se rezolva, iar la final nu ni se ofera o impacare siropoasa si neverosimila ; omul era nebun, iar nebunia nu dispare cu un zambet frumos si o revelatie miraculoasa a propriei deviatii. Dupa intunecarea atmosferei din film si dupa ce relatia celor doi se eternizeaza in obsesiile lui Paul, nu mai este nici o cale de intoarcere la ceva ce s-ar putea numi normalitate. Mi-a placut ca finalul filmului nu s-a conformat unei cerinte stereotipe si neadecvata aici de a incheia povestea cu vreo morala.

Pentru La ville des pirates am renuntat destul de repede sa mai caut o descifrare psihanalitica a povestii labirintice (nici nu cred ca filmul isi propune sa aiba un sens unic, unitar, dar si mie mi-a mirosit ca e vorba de o cautare a identitatii cum a spus Namaste si mi-au mai si revenit in memorie cursurile despre Lacan cu la quête de l’objet intretinuta de distantarea fata de aceasta care nu poate fi niciodata anulata, daca nu esti pervers, bineinteles ; oricum Lacan nu a fost niciodata printre preferatii mei cu son manque de l’objet cu tot) si m-am lasat in voia imaginilor care iti ofera o satisfactie stilistica perfecta cu lumina aia magica de apare mai mereu.
Daca tot s-a discutat despre scenele preferate din film, a mea e cea cand fata lui Isidore este deformata treptat de sangele care se prelinge in prim-plan.

Votez cu La ville des pirates pentru atmosfera sa de transa pe care eu nu am mai regasit-o in nici un alt film pe care l-am vazut (hm, poate Psycho?) si pentru refuzul de a crea un sens, pentru toleranta la contradictii, paradoxuri, impulsuri (sexuale) bizare care nu au nevoie de justificari.

[Liviu-]

In sfarsit am vazut si eu La ville des pirates si se pare ca ma incadrez asemanator cu majoritatea. Ma asteptam sa-mi placa mai mult, in general prefer ceva cu mai multa imaginatie si imperfect decat ceva mai banal si bine facut. N-a fost sa fie. Desi filmul are material de mestecat pe tot parcursul sau, la nu foarte mult timp dupa inceput mi-a scazut entuziasmul si n-am reusit sa intru in poveste. Nu prea as avea mare lucru de adaugat, ma bucur ca altii au scris ceva mai elaborat si mi-au mai transmis putin din entuziasmul lor fata de film, dar tot nu-i indeajuns incat sa-mi schimb votul, pentru ca, sincer sa fiu, mi-e cam totuna cu oricine as vota. Am sa merg totusi pe Chabrol.

[ana_cade]

Si eu am asteptat, cumva, sa vad La ville des pirates. Simteam ca o sa fie (inca) o excursie suprarealista inspre lumile lui Gellu Naum. Stiam ca vizual va fi mai mult un trip decat o poveste al carei fir narativ poate fi urmarit sau cel putin intuit. Din pacate, dupa vizionare, am ramas numai cu schitele stangace ale Lyggiei Naum si cu putin din desenul Starea lumii.
Oricum ar fi, am primit ceea ce asteptam- o excursie vizuala. Planul secventa din inceputul filmului m-a castigat definitiv, in primul rand pentru ca stabileste din primele minute o conventie si, in al doilea rand, pentru ca acea conventie este pe placul meu. Faptul ca un cadru echilibrat, care prezinta o situatie colocviala si niste trairi absolut umane (vezi trasaturile comportamentale ale celor doua femei) este intrerupt numai de un puseu al camerei (!) care tinde catre lumea "de afara", este prima si cea mai importanta trimitere catre plotul filmului. De aici inainte avem de a face cu jocuri.
Windom zicea ca se face abuz de cadre pretentioase. Am inteles exemplul pe care l-a dat, cel cu POV-ul "maselei", ca sa-i zic asa, insa nu cred ca e suficient. Dupa cum am scris mai sus, conventia este deja stabilita si, asa cum si tu ai observat, Windom, aici este mai degraba vorba de feeling si de atmosfera decat de o dorinta arzatoare de a epata.
De asemenea, in centru nu cred ca se afla acel "Peter Pan from hell", cat cuplul Isidore- Peter Pan care, prin relatia lor, creeaza un fel de basm. E drept ca totul devine confuz, insa mie nu mi-a pierit cheful, ci mi-a starnit interesul.
Primul lucru pe care l-am observat in timpul vizionarii a fost trimiterea directa catre Maya Deren. Am vazut ca si MinRep a scris asta- folosirea prim-planurilor, in special pentru studiul reactiilor Annei Alvaro si cateva cadre in care personajul tine cutitul in mana, par desprinse dintr-o varianta provocatoare cromatic a filmelor At Land si Meshes of the Afternoon.
Inca o observatie buna a lui MiniRep este cea privind cadrele descriptive ale insulei. Din cate stiu, exista povesti frumoase legate filmarile peisajelor- am inteles ca au avut un colorist on-set care picta in fata obiectivului. (Ma interesez si revin cu mai multe detalii, si eu sunt curioasa de tehnicile folosite.)
Pentru mine scena preferata ramane planul secventa de la inceputul filmului. Este vorba de naturaletea (atat a miscarilor personajelor in mizanscena cat si a camerei) prin care esti scos dintr-o lume si plonjat in alta.

Revenind la trairile umane privite indeaproape, ajungem la Infernul lui Chabrol.
Aici primeaza din toate punctele de vedere constructia personajelor. Este vorba despre naturaletea si banalitatea reactiilor acestora in raport cu evenimentele din jur ; ciudatenia atitudinii lui Paul in raport cu angajatii si clientii sai, schimbarile temperamentale, rigoarea pe care acesta o atribuie inchipuirilor sale, continua nevoie de confirmare- Paul este un personaj verosimil, este uman.
Mi-am adus aminte, cu ocazia asta de ceea ce spunea un regizor pentru care personajele si ceea ce reprezentau acestea, defineau filmul. (influentat, desigur, de sfaturile lui McSorley) :

People kill themselves because of society’s inability to educate, in terms of love, any further than a given point. Nobody in this world seems to be able to love beyond a certain point; they all go up to a certain point, then they become emotionally tired of it, or bored, or hurt. They change and their love doesn’t transcend certain obstacles. For somebody who is very sensitive and idealistic, as we all start out to be, it becomes a dramatic experience. You can either make that bridge or not and we are going to make this picture for people who are possibly lost…”

Aici ma opresc si, oricat de mult as fi vrut sa aleg Orasul Piratilor, imaginatia mea primeaza. Cred ca e mult mai important ce imi inchipui eu ca s-a intamplat legat de relatia dintre Nelly si Paul decat ceea ce mi-a fost dat sa vad (incifrat sau nu) de catre Raoul Ruiz in Orasul Piratilor.

Vot: Chabrol

[Malombra]

votul meu ar fi fost, desigur și fără dubii, pentru orașul pirateriei, pardon piraților. nu de alta, dar cum ar fi spus tipa aia jucată de charlotte g. în antichristul lui trier: i can't side with the gynocide . de ce? pentru că, în mentalul meu minimalist mobilat, soțul din l'enfer o consideră vinovată pe soața lui indiferent dacă s-a culcat sau nu cu locatarii hotelului. din cauza simplă că le-a aprins acelora imaginația erotică, că s-a lăsat posedată de ei măcar și la nivelul inavuabil al imaginației, că a încurajat "încornorarea" la nivelul fantasmei. rugurile (contra)reformei s-au aprins cam tot la nivelul acesta: o femeie cu vino-ncoace se spunea că e responsabilă pentru dublul ei imaginar, pentru armata de succubi pe care o trimitea să violeze visele pașnice ale enoriașilor luterani sau papistați. că ea e direct responsabilă dacă cel ce o dorește e chinuit de fantezii insuportabile sau are aparatul fantasmatic infectat letal de imaginea ei. (medicina ficiniană, blame culianu pentru interpretările astea). pentru el, omul care a strîns cureaua ani la rînd, care a progresat spre avuție fără să ardă etape, găselnițele de marketing ale neveste-si - anume că o nevastă frumoasă și fidelă este cea mai bună campania publicitară pentru o afacere, din cauză că clineților le place să-i ofere mici favoruri ca să fie în preajma ei (e privilegiul femeilor frumoase să ne ruineze , spune unul dintre ei) - i se par niște shortcuturi inacceptabile. treaba lui.

dar nu numai. la ville e un film splendid. e ciudat că infernul lui clouzot implica la fel de multe experimente vizuale, op art și experimente sonore. păcat că a eșuat. nu am mai fi avut vertigo în fruncea topului SS dacă clouzot nu pierdea controlul uzinei infernale.

[Windom]

votul meu ar fi fost...
Și de ce n-a fost?:)

[Malombra]

am ratat finișul, care a fost în 23 pare-mi-se. m-am mișcat încet.