Windom
26 Mar 2012, 16:15
How about this lad, Paddy? Știam dom’le că-i băiat de ispravă în fața camerei de pe cînd îl văzusem prin America cu doamna Morton și prin 24 Hour Party People. La fel ca nenea Carlyle, numai roluri complexe de băieți nițel deraiați, cum le stă bine masculilor prin zona aia cu multă ceață și ploaie. Dar în spatele camerei? Wow Bob Wow. The man knows his shite on both ends!
A debutat în regie cu un short, Dog Altogether, în 2007. Peste care am dat la bonusuri. La început nu știam cum să-l iau, părea ceva între deleted și alternate scenes. De fapt, scurtul cu pricina e oul din care a ieșit Tyrannosaurul nostru. Aceeași protagoniști, Joseph și Hannah, și un sîmbure de poveste, dezvoltată ulterior în filmul de față.
Peter Mullan mi s-a părut mereu un actor extrem de underrated. L-am văzut tot pe margine, în roluri secundare în care reușea să-i umbrească pe protagoniști. Cu aspectul ăla de Vasîle de la coarnele plugului care-și-cugetă-nu-numa’-stă, zici că s-a născut pentru rolul ăsta.
La începutul filmului îl vezi cum își omoară cîinele în bătaie într-un acces de nervi. Marele merit al filmului e faptul că, pînă la final, te face să simpatizezi cu un astfel de personaj. Fiindcă, treptat, treptat, îți arată ce se ascunde în spatele acelei furii formidabile. Asta cu ajutorul lui Hannah (Olivia Colman, care ne oferă aici, probabil, cea mai bună partitură feminină a anului trecut), o tipă ce deține un magazin cu haine la mîna a doua pentru cei năpăstuiți de soartă, sub patronajul bisericii. Cu o situație materială de invidiat, dar cu un soț abuziv, ce-i trage cîte o mardeală on a daily basis (există o scenă în film în care o umilește în cel mai degradant mod posibil – o scenă lipsită de violență, cu toate acestea probabil cea mai șocantă din întregul film). În condițiile astea, nu-i mai rămîne nimic altceva de făcut decît să-și îndrepte privirile spre ceruri, căutînd alinare acolo (într-o altă scenă formidabilă, se va revolta împotriva „patronului”, în momentul în care întregul eșafodaj spiritual pe care și l-a construit în jurul ei pare să se fi prăbușit).
Atît de diferiți, cei doi se întîlnesc și încep să-și lingă rănile reciproc. Au ca numitor comun singurătatea. Sînt alienați, fiecare în casta lui. Încet și cu sfială, se apropie unul de celălalt. Dar nu vor sfîrși împreună, fericiți pînă la adînci bătrîneți. It’s not that simple.
Negreșit, unul dintre filmele de top ale anului trecut. La mine a aterizat pe 6, după Aurora. Parcă, parcă au ceva în comun tipii ăștia doi, Joseph și Viorel.:-?
A debutat în regie cu un short, Dog Altogether, în 2007. Peste care am dat la bonusuri. La început nu știam cum să-l iau, părea ceva între deleted și alternate scenes. De fapt, scurtul cu pricina e oul din care a ieșit Tyrannosaurul nostru. Aceeași protagoniști, Joseph și Hannah, și un sîmbure de poveste, dezvoltată ulterior în filmul de față.
Peter Mullan mi s-a părut mereu un actor extrem de underrated. L-am văzut tot pe margine, în roluri secundare în care reușea să-i umbrească pe protagoniști. Cu aspectul ăla de Vasîle de la coarnele plugului care-și-cugetă-nu-numa’-stă, zici că s-a născut pentru rolul ăsta.
La începutul filmului îl vezi cum își omoară cîinele în bătaie într-un acces de nervi. Marele merit al filmului e faptul că, pînă la final, te face să simpatizezi cu un astfel de personaj. Fiindcă, treptat, treptat, îți arată ce se ascunde în spatele acelei furii formidabile. Asta cu ajutorul lui Hannah (Olivia Colman, care ne oferă aici, probabil, cea mai bună partitură feminină a anului trecut), o tipă ce deține un magazin cu haine la mîna a doua pentru cei năpăstuiți de soartă, sub patronajul bisericii. Cu o situație materială de invidiat, dar cu un soț abuziv, ce-i trage cîte o mardeală on a daily basis (există o scenă în film în care o umilește în cel mai degradant mod posibil – o scenă lipsită de violență, cu toate acestea probabil cea mai șocantă din întregul film). În condițiile astea, nu-i mai rămîne nimic altceva de făcut decît să-și îndrepte privirile spre ceruri, căutînd alinare acolo (într-o altă scenă formidabilă, se va revolta împotriva „patronului”, în momentul în care întregul eșafodaj spiritual pe care și l-a construit în jurul ei pare să se fi prăbușit).
Atît de diferiți, cei doi se întîlnesc și încep să-și lingă rănile reciproc. Au ca numitor comun singurătatea. Sînt alienați, fiecare în casta lui. Încet și cu sfială, se apropie unul de celălalt. Dar nu vor sfîrși împreună, fericiți pînă la adînci bătrîneți. It’s not that simple.
Negreșit, unul dintre filmele de top ale anului trecut. La mine a aterizat pe 6, după Aurora. Parcă, parcă au ceva în comun tipii ăștia doi, Joseph și Viorel.:-?