Ultimul Documentar Vizionat

[Mercutio]

sper ca nu exista deja un topic pe tema asta. din cate am cautat eu se pare ca nu.

Monty Python - Almost The Truth (The Lawyer's Cut)

a must pentru fanii Python, dar si un bun start pentru cei care cunosc mai putin celebrul grup de umor englezesc. documentarul cuprinde 3 discuri cu biografia grupului, a fiecarui membru, interviuri cu membrii in viata si cu alte personalitati, totul garnisit, of course, cu secvente din scheciuri si filmele Python. o gramada de lucruri interesante de aflat, de exemplu ca Zeppelin si Pink Floyd au finantat filmul Monty Python and the Holy Grail, ca Gerge Harrison si-a pus casa gaj pentru filmul Life of Brian, plus multe altele din culise sau direct de pe scena.

http://www.youtube.com/watch?v=6NdrZoldiHQ

[anaemona]

Exista undeva o constiinta universala :) nu-s decit 5 minute de cind am vorbit de Holy Grail si ziceam ca trebuie sa-l revar diseara.

[Mercutio]

Exista undeva o constiinta universala :) nu-s decit 5 minute de cind am vorbit de Holy Grail si ziceam ca trebuie sa-l revar diseara.
dupa ce am vazut documentarul am adunat toate discurile de la Holly grail pana la Fawlty Towers, sa le revad pe toate. :)

[anaemona]

Am revazut toate FT relativ de curind, cu copilul, ne propuneam sa vedem doar 2 pe seara si nu era niciodata de ajuns, urmau rugamintile: hai inca unul :)) nu zic cine pe cine ruga.

[Mercutio]

Religulous (2008)

mi-am zis "hai sa-l vad", ca am auzit o gramada trancanindu-se despre el.
well, m-am oprit dupa vreun sfert de ora. nu sunt religios, ca sa puteti zice ca m-am scandalizat, nici ateu, daca eram m-ar fi indignat. filmul se adreseaza ateilor ageamii (as zice).
ce nu-mi convine e ca, pe de-o parte, filmul e reductionist in conceptie, religia e un fenomen foarte complex care nu se reduce la doar la chestiunea pe care documentarul o pune, religia fiind vazuta doar ca bad science. iar pe de alta parte e tendentios. e in genul farselor care erau la moda la protv pe vremuri, alea facute de Gaitza, interviuri cu oameni de pe strada, de care se face misto ca sunt ignoranti. nu mi se pare comic deloc.

[aniela07]

Eu am vazut Ethos. Nu spune lucruri pe care nu le gasesti si in alte documentare mai vechi, dar e mai digerabil (nu e arid, dar nici nu se duce prea mult in stilul Michael Moore, desi are exagerarile lui). Despre cum banii dicteaza in societatea noastra, despre cum ajungem sa consumam mai mult decat ne trebuie de fapt si altele de genul asta.

Mi-a placut ca apare Chomsky si spune ca America nu e o democratie, ci o plutocratie. Lucru adevarat dar parca nu repetat suficient de des, ceea ce nu-l face un adevar acceptat de catre toti (chiar daca inteles numai de o parte).

[icb1]

Outlander, comsi-comsa

[marcusARCUS]

Helvetica(2007)-7/10->Un documentar fascinant,dar mult prea lung.Mergea mai bine ca mediu-metraj.

[Malombra]

vreai și eu să văd helvetica :((
neapărat, zilele astea
dada, am mai auzit noi...
ultima mea relație cu un doc s-a consumat săptămâna trecută

îl cheamă Los Angeles Plays Itself de Thom Andersen și povestește despre cel mai filmat, dar și cel mai puțin fotogenic oraș al lumii, despre aversiunea hollywoodului față de arhitectura modernistă, despre faptul că un sfert de oră pe platou este surogatul oricărei realizări în america.
foarte fain. cred că e și pe yt.

[Malombra]

probabil nu l-aş fi amintit aici dacă , la sfîrşit, nu ar fi apărut keith harmon snow, jurnalist independent, reporter de război, sexos de meserie şi ghimpe în coastă de vocaţie. snow, care e real, apare la sfârşit, din apă (ce, numai tipii au un clenci pentru tipe ude? :)) ), cu zîmbetul acela absolut derutant, glumind pe seama crocodililor şi a peştilor cu trei perechi de dinţi din apele congoului. să-l fi văzut #:-S ... aş vrea să am vocea lui bacall, ca să-i zic baby, if you need anything, just whistle. poate să fac un curs de infirmieră şi să plec voluntară în africa? dar mi-e teamă că nu ne vom sincroniza: cînd vin eu în africa, el să plece în afganistan sau insulele solomon.. ce păcat ar fi. în acelaşi timp, cum cele cîteva minute de grabă neruşinată împingeau filmul spre sfîrşit, încercam să calculez cam în ce măsură meditaţia unui personaj din soljeniţîn ar cuprinde adevărul. zice aşa:

supermasculii lui hemingway sunt fiinţe care nu s-au ridicat pînă la om, hemingway are miză mică (la asta, oleg o să mîrîie cu siguranţă că nu a citit nici un hemingway, ba chiar va sublinia cu mîndrie: în armată, n-aveai de unde, şi nici în lagăr nu era.) ... iar cu femeia oamenii au încurcat şi mai rău lucrurile. drept culme a feminităţii a fost declarată Carmen. a fost declarată drept cea mai feminină, femeia care caută activ plăcerea. dar ea este o falsă femeie, este un bărbat travestit.

întrebarea este: intră snow în categoria aia de next-to-humans, cărora pasajul de mai sus le contestă dreptul de alegător şi de a avea permis? nu cred, mai ales pentru că tipul pare să aibă oareşcare talent de fotograf şi nu face scufundări cu sticla de kahlua la brîu. :D

apropo de fotografie, filmul porneşte de la premiza că fotografia bună, calitativă artistic, făcută pe seama sărăciei din diversele zone ale lumii, e cea care ocultează sărăcia. e un moment ironic în film în care directorul unei plantaţii congoleze merge la un vernisaj, de unde cumpără cîteva portrete remasterizate, atent re-clarobscurizate ale propriilor săi muncitori, despre care ştie că au copii malnutriţi, că muncesc cîte 10 ore pe zi, etc. dar la cît sunt de frumoase fotografiile, te mai pui să-ţi aminteşti şi realitatea din spatele ei? frumosul e un soporific care mîngîie, pansează. snow face şi el fotografii, la fel de poetice, surprinse însă cu răbdarea estetului, nu cu revolta militantului. or, poezia vizuală şterge tocmai conţinutul dramatic, cel care ar trebui să poarte spectatorul peste prăpastia indiferenţei. singurul sentiment cu care rămîi este: ce mişto e sărăcia, ce aproape de natură sunt oamenii ce o îndură. ce aproape de esenţe te plasează boala, ar fi zis nietzsche. cît de departe de mobilizare este autosuficienţa sătulă a unui extaz estetic, nu?

expediţia în congo e iniţiată de un artist, renzo martens, din olanda. acesta merge prin lume şi îi învaţă pe oameni că să fii sărac e cool, că sărăcia este exportabilă la fel ca petrolul, cacao, diamantele. într-un fel, aşa şi este: jurnaliştii acreditaţi în zonele fierbinţi din toată lumea iau 50 de dolari pe fotografie şi mai mult. ca şi de pe urma unor bunuri mai palpabile, ca aurul sau fildeşul, populaţia nu are nimic de cîştigat de pe urma faptului că e fotografiată. regizori involuntari ai unor situaţii mai mult sau mai puţin brutale, oamenii se lasă prinşi în poză pentru că aşa s-au obişnuit. atunci martens, văzînd breşa aceasta de bunuri neimpozabile, hotărăşte să ilumineze. şi la propriu, şi la figurat. îşi fabrică în olanda nişte neoane, care să formeze inscripţia please, enjoy your poverty! şi începe să umble din sat în sat cu ea. de cele mai multe ori, odată aprinsă instalaţia, oamenii se pun pe dansat şi lecţia de self-improvement se duce dracului. într-o localitate, sosind pe lumină, martens reuşeşte să-şi expună filosofia: de ce să nu facă africanii propriile fotografii, pe care să le vîndă agenţiilor străine? găseşte un studiou improvizat într-un chioşc de lemn, în care rolele de film spînzură ca nişte cîrnaţi şi, prin cîteva calcule inocente, îi convinge pe fotografi că a face poze pentru o publicaţie europeană e mai lucrativ decît să faci acelaşi lucru pentru nunţile şi înmormîntările locale.

bineînţeles, martens trece fîlfîind peste cîteva bube destul de grave, dar de la înălţimea de la care priveşte el lucrurile eczemele par roze, iar vaietele cor de îngeri. chiar crezînd în bunul sălbatic, nu e obligatoriu ca bun să însemne şi bun la făcut fotografie după standardele de excelenţă ale unor ziare străine, mai ales în lipsa unei şcoli sau a experienţei de a face şi altceva decît a eterniza situaţii convenţionale în poze convenţionale; rolele, poate zecile de role pe care e musai să le strici, pentru ca măcar două-trei poze să iasă bine; lipsa electricităţii, a internetului, a cumpărătorului; unde mai pui şi scepticismul celor care nu se lasă fotografiaţi dacă nu văd un badge, dacă nu se asigură că li se face o poză pentru ca aceasta să fie transmisă mai departe, în chip de ştire, sau spre sensibilizare. care sensibilizare? a se citi vînzare sau expunere în chip de fotografie de artă şi meditaţie asupra beneficiilor unui lifestyle minimalist, atunci cînd nu e reportaj despre viol, masacru sau foamete. africa nu poate exista decît călare pe o alternativă: fie frumuseţe eterică, rurală, fie baie de sînge.

martens e un revoluţionar destul de anemic. cînd trece printr-o mlaştină, fredonează o melodie înălţătoare, care răbufneşte apoi într-un soundtrack purtînd tot patosul survivalist al unei bucăţi gospel. se filmează întruna dintr-un unghi care să-i pună în valoare ochii albaştri, îndreptaţi vizionar spre un viitor în care puritatea intenţiilor va tranşa viţelul de aur şi-l va întinde generos pe masa la care vor ospăta popoarele dezrobite. martens are delicateţea şi fermitatea în ispită a unui pustnic: cînd nu-i iese nimic din ce şi-a propus, pentru că socoteala de acasă şi cea din tîrg nu s-au potrivit, el se ceartă pe sine, umil, pentru vanitate. vanitatea de a-şi fi dorit să schimbe ordinea divină, cea în care unii sunt sortiţi suferinţei, iar alţii exportului cu toptanul sau fotoliului din piele cumpărat din jaf şi trafic de arme. duamnie feri să-şi reproşeze că a venit total nedocumentat în africa, bazîndu-se doar pe inspiraţia sublimă de la duhul sfînt. bună şi aia, dar..

culmea prostiei este într-un sat în care martens dă sfaturi localnicilor să nu mai fie supăraţi pe sărăcie, să nu mai lupte împotriva ei, să o accepte, că le va fi mai bine. el va pleca, dar se va simţi mai bine ştiindu-i împăcaţi cu soarta. idiot, dureros, insultător. există gradaţii ale penuriei la care cred că aceste sfaturi sunt nu absurde, ci inumane. a sfătui pe cineva care are o casă, doi cartofi pe zi şi ceva apă să se resemneze este, nah, treacă meargă. a da acelaşi sfat unora care nu au nimic mi se pare caz de boală psihică. probabil de aici clivajul schizofrenic al filmului: martens este autentic interesat doar de aspectul teoretic al întregii combinaţii, felul în care o lume deschisă, expusă, reală este ascunsă de reprezentările noastre despre ea. el vrea să facă un film la fel de expus ca şi lumea pe care o expune. la nivel umanitar însă, filmul pare mult mai preocupat să studieze suferinţa lui martens, pentru ca prin acest studiu insistent să ajungă şi la suferinţa celor care i-au provocat acea suferinţă. studiez ecoul nenorocirii pe fizionomia mea, ca să-mi fac o idee despre nenorocirea al cărei ecou îl resimt. foarte narcisist, if you ask me. eu nu îi neg lui kant dreptatea că la obiect în sine nu am acces, ci doar la reprezentarea mea despre el, dar nici nu îmi studiez mimicile în oglindă ca să văd ce bine îmi stă cu aura compasiunii pe frunte, iar în funcţie de instensitatea aurei să-mi notez în carnet tabele seismografice, din care să deduc cît de naşpa a fost de fapt evenimentul ce a generat-o.

chiar dacă expune nişte detalii demoralizante, de genul că 90 la sută din donaţiile către africa se întorc în ţările din care provin, pentru că o mare parte din bani se duc pe facilităţile tehnice ale prezenţei făcătorilor de bine pe continent, la sfîrşit vezi că martens e ca paraziţii pe care îi critică: a venit, şi-a făcut numărul, şi-a plimbat apoi filmul prin galerii şi expoziţii, doar în europa,a cules aplauze, inclusiv pentru optimismul său de artist sponsorizat, a reuşit să aducă neoanele înapoi în ţară şi chiar şi lada în care le-a dus în africa. Enjoy your poverty! devine un titlu de împrumut, o fraudă, praf în ochi şi şut în cur. şi cică e deja la al treilea episod al întregii vrăjeli.

2 ştele.

[Malombra]

pî.sî. morala: de pe urma sărăciei extreme poate beneficia oricine, cu excepţia săracilor înşişi.

[charles]

mai bine-ti postai commentul in rubrici saptamanale :D

[Malombra]

adică unde? eu mă prind mai greu :D

[charles]

malombra, glumesc! n-am rabdare sa-l citesc pe de-a intregu'.

[Malombra]

a, asta era :))
cred că io.s de vină. în încercarea de a fi cît mai precisă, folosesc mai multe cuvinte decît e nevoie. pentru un film de 2 stele, e cam mult, nu?:)) măcar de era unul care chiar merită efortul. dar poate merită, l-a achiziţionat nuş ce muzeu, a avut puzderie de proiecţii, o fi bun , dar nu i-am prins eu şpilul. :D

[Twinsen]

The Ambassador (http://www.imdb.com/title/tt2048877/)

Mads Brugger, un jurnalist danez dezvolta pe bune o afacere de contrabanda de diamante din Africa. Mads filmeaza cu camera ascunsa discutii cu sefi de servicii secrete si mita de zeci de mii de dolari data unor ministri si oficiali. E unul din cele mai distractive documentare pe care le-am vazut, mai ales ca personajul principal e un tip inteligent si imoral care isi risca pe bune viata si cu siguranta urmareste diamanatele cel putin la fel de mult ca si realizarea documentarului in sine.

[Twinsen]

Beautiful young minds - Un documentar despre studentii englezi care se pregatesc pentru olimpiada internationala de matematica. In fiecare an se organizeaza o tabara in care sunt invitati cei mai buni 20 de matematicieni din tara, dintre care se selecteaza 8, iar la final doar 6 participa la olimpiada internationala. Realizatorii documentarului se concentreaza asupra personalitatii catorva dintre ei, mai ales a doi care au forme diferite de sindrom Asperger, un autism combinat cu inteligenta foarte ridicata in anumite domenii. E disponibil si pe Youtube aici (http://www.youtube.com/watch?v=lTDcYi_uG08)

[bremen1980]

''Side by side '' -2012 - documentar despre cele 2 formate din cinematografie : pelicula si digitalul . In timp ce pelicula a ajuns la apogeu si se pregateste de pensionare , formatul digital este abia la pubertate . Documentar interesant pentru ca popularizeaza niste tehnici destul de necunoscute pentru noi astia care cascam ochii pe diverse ecrane .


http://www.youtube.com/watch?v=aFGJY_NJwwg

[Kriss_Kringle]

Saru'mana,bremen! Chiar ma intereseaza subiectul,asa ca il adaug pe watchlist.

[Mercutio]

mergeti sa va documentati!

http://dilemaveche.ro/sectiune/film/articol/vom-continua-sa-fluieram-biserica-interviu-alexandru-solomon
http://oneworld.ro/2013/l/ro/

[varu]

Da, eu am fost deja la Shoah, cel mai lung film pe care l-am vazut intr-o sala de cinema. Cele 9 ore si jumatate pe nume "Shoah" au fost o experienta prin care e musai sa treci o data in viata. Un film extraordinar de puternic. E un film radical ca forma, ca alegere estetica, sute de detalii construite exclusiv din marturii, zero imagini de arhiva. E daca vreti fix opusul lui "Autobiografia lui Ceausescu" care era 100% imagini de arhiva, asta e 100% marturisiri. Il recomand mai departe, e un film peste care nu trebuie trecut.


Pe de alta parte, nu pot sa folosesc cuvantul "recomand" pentru ca recomand inseamna ca eu l-am vazut deja si mi-a placut, dar o sa ma duc miercuri seara la "The act of killing", un documentar despre masacrul indonezian vs indonezian. Schema e un fel de Argo 2012 indonezian, are la baza un film fictiv folosit de documentaristi, in loc de eliberare de ostatici scopul fiind marturisirea genocidului. I-au bagabontit rau pe unii, criminali de razboi civil, ca o sa-i faca eroi cu ajutorul unui film, adevaratul film fiind ceea ce se intampla intre scene, marturisirile. A facut senzatie la Berlin 2013.
http://oneworld.ro/2013/l/ro/actul-de-a-ucide-129/

[varu]

"The act of killing" e probabil e cel mai îngrozitor film pe care l-am văzut în viața mea. E un documentar care va face carieră, va genera scandal, va scutura o țară, va fi considerat o capodoperă. Eu n-am mai văzut niciodată un documentar cu o asemenea structură și de o asemenea intensitate. Repet, e o capodoperă care va cutremura pe orișicine. Deocamdată audiența filmului e de ordinul miilor de spectatori (a fost plimbat pe la câteva festivaluri), când audiența va ajunge de ordinul milioanelor și se vor genera discuțiile va fi ceva fascinant de urmărit, până la ce nivel poate ajunge puterea unui film foarte puternic.
Eu deja cred că am un ”number one” pentru cel mai bun film pe 2013.

Mai e o proiecție pe 16 Martie, 17:00, Studioul Horia Bernea și cred că în lunile următoare va fi din ce în ce mai ușor de găsit.

[Mercutio]

iata ce spun despre el doi dintre cei mai mari documentaristi:
“I have not seen a film as powerful, surreal, and frightening in at least a decade… unprecedented in the history of cinema.”

– Werner Herzog

“Like all great documentaries, The Act of Killing demands another way of looking at reality. It starts as a dreamscape, an attempt to allow the perpetrators to reenact what they did, and then something truly amazing happens. The dream dissolves into nightmare and then into bitter reality. An amazing and impressive film.”

– Errol Morris

abia astept sa apara in dvd.

[Kriss_Kringle]

Citisem si eu acum vreo luna review-ul la The act of killing pe Indiewire,care mi-a starnit interesul.Patiently waiting for it to come out now.:P

Am vazut doua documentare in ultimele saptamani.

Primul e The imposter,care are o poveste asa de ridicola incat n-ai zice ca s-a intamplat cu adevarat.
E excelent filmat/editat si chiar daca marea dezvaluire vine de la inceput,iti mentine atentia pe toata durata sa,adaugand tot timpul cate ceva nou care sa ii dea un aer de mister aproape in stilul lui Hitchcock.

Al doilea e Bully,care desi arata efectele devastante pe care le au batausii asupra celor slabi in scoli,nu a reusit din punctul meu de vedere sa fie atat de revelator tinand cont ca bullying-ul e o problema destul de mare in America.
As fi preferat sa vad cum si-au rezolvat copiii problemele cu batausii,nu sa-mi arate familiile indurerate a caror odrasle s-au sinucis din cauza asta.

Aduce un pic a santaj emotional si nu e motivant pentru cei care sufera de abuzurile astea in scoli,pentru ca nu li se ofera niste modele sau exemple bune despre cum sa le creasca niste "cojones" si sa ia masuri impotriva celor care ii asupresc.

[varu]

Mai e o proiecție pe 16 Martie, 17:00, Studioul Horia Bernea și cred că în lunile următoare va fi din ce în ce mai ușor de găsit.


Am uitat să spun că cei din București care aleg să se ducă sâmbătă la film (recomand, de neratat) au ocazia să vadă varianta director's cut de 159 de minute. Varianta care va rula prin cinematografe sau la TV va fi cea de 115 min. Nu știu nimic de DVD, a fost o întrebare din sală, organizatorii festivalului au spus că scoaterea unui DVD va fi în funcție de impactul la nivel global, e un film puternic care nu se știe în acest moment ce reacții va produce.
Paradoxul unui astfel de film e că, deși mie mi s-a părut de 1000 de ori mai oribil decât o ficțiune sângeroasă sau horror (puteți să treceți aici orice din mainstream - Tarantino, Antichristul, Salo), forma în care e spusă povestea, amestec de bolnav cu kitsch cu grotesc, permite totuși filmului să fie rulat la TV chiar și în prime-time (sau după 10 seara). Filmul e cu niște indivizi reali care în mod real fiecare în parte a omorât cam 1000 de oameni, bucată cu bucată, prin torturi a la ”Reservoir dogs”. De asta spun că e un film mai oribil decât orice ficțiune așa-zisă sângeroasă care știi că e jucată de niște actori și se termină odată cu genericul.

[Federico]

The Power of Nightmares: The Rise of the Politics of Fear - stilistic, in ce priveste retorica discursului ca document audio-vizual, e jenant si jingitor – asa, ca pentru semidocti sau semiautisti (scuze anticipat eventualilor fani). Nu e nimic cu profunda valoare informativa in imaginile pe care sunt mulate comentariile verbale ale naratorului sau intervievatilor (principalii vectori de transmisie a ‘mesajului’), in felul in care acestea sunt montate, sau in felul in care se raporteaza coloana sonora muzicala la ele. In proportie cvasi-integrala, ideile care merita recoltate se puteau regasi si intr-un ipotetic eseu newyorker-ist in care filmul ar putea fi transpus. Probabil le-ar fi stat chiar mai bine acolo. Desi spoiala multicolora si policorda in care sunt ‘conspirate’ aici pare sa faca experienta perceptiva mai antrenanta, sa-ti capteze mai mult atentia, in realitate plusul ala de atentie consumat nu e canalizat pe lucrurile care conteaza, pe ideile exprimate in discursurile propriu-zise ale personajelor (off sau on-screen), ci se risipeste in van in directii divergente (sabotandu-ti astfel principala misiune care consta in a pune cap la cap ideile care se presupune ca alcatuiesc edificiul tematic al filmului). Desi, sincer sa fiu, am vazut si antipodul pozitiv al abordarii documentariste. Am vazut Koyanistqaatsi, Baraka si Samsara - lucrari de un purism cinematografic poetic absolut… si nu dau pe-afara de spiritualitate nici acestea. Nu stiu daca e vorba de un handicap inerent limbajului filmic, sau daca doar aceste cazuri particulare au fost handicapat (nu in sensul ALA!) articulate. Dar sa trecem peste ifosele carcotase si fastidioase… Teza filmului e noua de cand lumea. Masele sunt manipulate. Pentru ca trebuie manipulate, de altfel. Cel putin asta este opinia intelectualui-filon a politicii amploaite de demnitarii neoconservatoristi de la carma Americii (si a lumii), filosoful Leo Strauss – a carui pozitie de o condescedenta mizantropica stipuleaza incapacitatea constituenta a vulgului de a gestiona in directii salutare social dulcea povara a autonomiei intelectuale, si, pe cale de consecinta, ca acestuia ii trebuie inculcate (de sus!) o conceptie de un maniheism grosier asupra ‘starii afacerilor’ - de la politic la moral, si de la national la global. Dar… in lumea tot mai secularizata si dezabuzata post WW2, tot mai impietrit de sceptica in fata promisiunile ideologice cu continut pozitiv-constructiv, singura solutie pare a fi ideologia negativa, ideologia fricii, coercitia si controlul prin amenintarea cu latenta permanenta, omniprezenta si iminenta a terorii si haosului. Dupa anihilarea Caracatitei Rosii, din care si-a extras subzistenta Razboiul Rece si himera proiectiei exacerbat-distorsionate a fenomenului cu care erau nutrite si strunite masele, trebuia cautat un nou tap ispasitor si izbavitor. Acesta avea sa-si gaseasca – poetic de convenabil :| – inacarnarea in persoana lui Osama, a asa-zisei retele jihadist-subversive puse pe tot soiul de sotii funebre care aveau sa fie circumscrise generic sub denominatia de Noul Terorism al Radicalistilor Islamici (cum i-ar fi zis si Gorzo probabil). Now, filiera intelectuala din care s-a nascut ideologia gurului musulman, ni se spune, isi are obarsia in conceptiile unei personalitati-pandant celei a lui Leo Strauss, atat filosofic cat si cronologic – Sayyd Qutb, daca am retinut corect numele ala de neretinut. Tovaras simetric de scepticism fata de liberalismul desantat occidental si a inrauririlor nefaste social ale acestuia, si sustinator ardent al reasumarii unei preceptistici puriste, simpliste si dogmatice. La fel ca si Strauss, dar spre deosebire de pragmatismul cinic si meschin care motiva proferatiile primului, egipteanul era el insusi un aderent autentic la doctrina. Long story short, ca m-am plictisit, reteaua Al-Qaeda, care se presupunea a fi de o amploare www-ista si de o sofisticatie logistica asemenea ingineriei spatiale, era o gogorita nerusinata iar ‘razboiul contra terorii’ – doar o dialectica amiabila si asumata cu morile de vant. Sau gen.

[Malombra]

Federico, nici nu mă mir că_Caracatiţa Roşie nu-ţi inspiră nimic, de vreme ce nici Gulagul nu ţi se pare relevant. probabil pentru că nu se toarnă în fiecare an un film despre el, ca despre Auschwitz. cu alte cuvinte, apreciezi ca relevante virtuţile propagandei, în sens de accente ale mediilor mainstream.. deh, fiecare cu criteriile lui.

_Am vazut Koyanistqaatsi, Baraka si Samsara - lucrari de un purism cinematografic poetic absolut…_

mă abţin.

[Federico]

Federico, nici nu mă mir că_Caracatiţa Roşie nu-ţi inspiră nimic
Din ce piatra seaca ai scos inferenta asta, Malombra? Tu stii mai multe despre mine decat las eu sa se inteleaga prin ce scriu pe forum? Hmmm... :-?
Am vazut Koyanistqaatsi, Baraka si Samsara - lucrari de un purism cinematografic poetic absolut…_

mă abţin.

Ce este? Filmele alea nu sunt puriste cinematografic sau nu sunt poetice?:))

[Malombra]

topicul cu cartea citită, dacă nu mă înşel.

dunoo, pentru mine frumuseţile-tip care îşi dau cu oţet pe la nas nu miros a poezie. e un umanism prea ne-specific acolo, prea de-responsabilizant, prea general-fetişisto-abrutizant, să-i zic. experienţa se consumă acolo, este esteticul comod care nu.ţi cere nimic.

[Federico]

dacă nu mă înşel.
Te inseli. Nu neaparat in privinta topicului (sincer sa fiu, nu mi-amintesc sa fi facut vreo referire de genul) dar in privinta relatiei mele cu Caracatita Rosie. Ma crezi ca cand am citit ultimul capitol din Stalinism for All Seasons a lui Tismaneanu aproape ca mi-au dat lacrimile? :-O

PS: Am vazut dupa ce am terminat filmul comentariul tau de pe mubi. Asta e problema de fapt, nu? Trebuia sa m-abtin la faza asta: asa, ca pentru semidocti sau semiautisti, nu? :D Ma abtin retroactiv, daca se poate... :P

[Malombra]

am editat mai sus. multe din filmele pe care le-am văzut nu mai sunt capete de afiş. nici nu ştiu ce oi fi scris pe mubi. dar nu exclud ipoteza cu autismul şi semidoxa, nimeni nu e prefect.

[Federico]

dunoo, pentru mine frumuseţile-tip care îşi dau cu oţet pe la nas nu miros a poezie. e un umanism prea ne-specific acolo, prea de-responsabilizant, prea general-fetişisto-abrutizant, să-i zic. experienţa se consumă acolo, este esteticul comod care nu.ţi cere nimic.
Ah, si eu care credeam ca esti mare fan si acum vrei sa-mi iei gatul fiindca le-am facut sarace cu duhul...
Poezia e ritm, si tine mai mult de felul in care filmeaza si monteaza autorul decat de continutul imaginilor. Zic eu.
dar nu exclud ipoteza cu autismul şi semidoxa, nimeni nu e prefect.
:))

[Malombra]

Că tot sunt la topicul acesta.. Am văzut ieri ABC Africa, documentar despre Uganda regizat de Abbas Kiarostami. De fapt, regizat? Termenul pare să-şi extindă semnificaţia cu elasticitatea inadecvată a unei rochii mai mare inutil cu două numere. Uganda e una din ţările cele mai lovite de HIV şi război civil. Femeile de acolo formează o organizaţie, UWESO. Aceasta le asigură training de business skills, de întrajutorare, de economie şi implicare în creştere orfanilor. Acum problema mea nu este cu subiectul filmului, ci cu “produsul kiarostami”. Eu sunt, posibil, marcată de alt fel de a face documentar. Agnes Varda, Chris Marker, Village people radio show, Geyrhalter, Dvortsevoy et alii îmi arată un tip de document vizual care reclamă, oricîtă fidelitate faţă de “real” ţi-ar cere genul, o sistematizare, chiar o direcţionare global a ansamblului spre un anumit ţel. Ţel semantic, bineînţeles, care se confundă cu modul în care autorul interpretează ce vede. Rămîne după montaj ceea ce favorizează ilustrarea acelui filon teoretic la care ajunge regizorul. Nici Benning nu cred că e străin de un nucleu hermeneutic recurent. Şi apoi, din stil nu scapi, vorba lui Blaga. Fie că faci artă, fie că nu, te mişti în perimetrul unui stil, care te precede, te in-formează, e categorie abisală, de neşters. Stilul e personal, dar categoria stilului e universală. Ca să ai ochi albaştri, trebuie mai întîi să ai ochi, deşi nici ochii nu pot fi altfel decît într-o ipostază particulară: albaştri, verzi, negri. Abuziv, m-aş lua după Haeckel (parcă) şi aş vorbi de o filogenetică şi de o ontogenetică: toţi oamenii au ochi, dar nu toţi oamenii au ochi căprui. Ochii căprui se înscriu astfel într-o genetică regională, determinată de factori ereditari.

Aici ajungem la “produs”. Femeile cu spirit civic din Uganda îi scriu lui Kiarostami, rugîndu-l să vină în Africa şi să se implice în proiectul de mediatizare a tribulaţiilor locului, convinse fiind că un nume sonor ca al lui va sensibiliza exponenţial comunitatea mondială, măcar şi arătînd lumii că există mişcări locale de ameliorare a stării de fapt şi nu doar o aşteptare apatică a ajutorului din afară. Din ce se vede şi din ce s-a mai văzut şi pînă acum, situaţia e catastrofală. Problema e că ceea ce se vede acum nu se deosebeşte cu nimic de ceea ce s-a văzut şi pînă acum, că e un reportaj neutru, fragmentar, chiar impersonal, în care Kiarostami e văzut filmînd cu o cameră de mînă. Atît. Kiarostami a făcut la început multe scurtmetraje educative, în cadrul unui institut iranian pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor şi adulţilor. Stil sobru, situaţii pe alocuri înduioşătoare, mesaje care merg rectiliniu, fără pitstop, pînă la spectator. E obişnuit deci să se ocupe şi de subiecte didactice.

În ABC Africa, Kiarostami îşi lasă numele să fie folosit ca un brand. Implicarea lui în film pare să fie minimă, nu face nimic cu materialul, pentru ca acesta să-i semene. Probabil de aceea e nevoit să fie filmat la rîndu-i, ca să i se aducă aminte spectatorului din cînd în cînd despre cine este vorba şi de ce ar trebui să mai stea pe scaun măcar 10 minute în plus. Acolo unde opţiunile estetice şi spirituale ţi se văd la tot pasul, nu mai simţi nevoia să apari şi fizic în cadru, mîna păpuşarului se vede în organizarea peliculei, e redundant să i se facă un snapshot din profil, care să apară la generic sau în prolog. A se înţelege: nu-l acuz, faptul că-şi lasă numele să fie asociat unui proiect pe care nu şi l-a ales singur, faptul că din auteur devine benevol siglă, de dragul unei cauze cu care solidarizează umanitar, mă reţine să spun că putea face mult, MULT mai mult cu materialul, pentru ca acesta să fie mai puţin un reality show şi mai mult concentrarea potenţelor mobilizatoare ale cazului Uganda într-un fascicul de raze care să bată, concertat şi asiduu, la poarta conştiinţei fiecărui spectator. Omul îşi împrumută numele şi gata. I-au cerut să-l folosească, el s-a lăsat folosit. Sau nu? Asta te face să te întrebi dacă pot fi făcute filme la comandă. Vorbesc de filme pe care ţi le asumi integral, nu de făcături. Deschiderea la tot e un mit. În fond, de ce ai avea nevoie de ea? Orcium e imposibilă, s-a acumulat atîta cultură, istorie, antropologie pe acest pămînt, că simpla enunţare a unui “vreau să cunosc tot” denotă imbecilitatea necunoaşterii propriilor limite. Cîtă nobleţe de intenţii poate exista în ignorarea elementarităţii unui fapt amar: că limita nu e doar un postulat filosofic, o încuiere “burgheză”? Dar limita prezintă şi alt avantaj funest: acela de a fi invocată pentru distrugere: dacă tot nu putem cunoaşte integral, nu e mai bine să eliminăm din lucruri. Dacă se fac mai puţine, lucrurile devin mai susceptibile de a fi cunoscute integral. Nimic mai fals. Împuţinarea artefactelor nu reduce complexitatea. Dar la fel de adevărat pare să fie că transplanatrea în orice mediu nu pare să aducă recolte mulţumitoare, pe universalitatea umană se suprapune o grefă de non-universalitate, de construcţii locale cu care se poate să nu rezonezi. Cu alte cuvinte, stilul e categorie universal umană, dar avatarurile individuale sau de comunitate ale stilului pot sau nu pot genera legături, articulaţii. Asta se întîmplă cu ABC Africa: Kiarostami nu se “leagă” deloc cu acel mediu, e ca girafa în taiga.
2 din 5 – un punct în plus pentru effort.

p.s. office wordul meu editează mereu, potrivindu-mi cuvintele după vocabularul englez. de ex.: cînd scriu efort , mi-l rescrie ca effort. ştie cineva cum pot să-l dezvăţ de asemenea năravuri? de nuia nu înţelege, măgarul :-S

[Federico]

Implicarea lui în film pare să fie minimă, nu face nimic cu materialul

Malombra, deci, cu alte cuvinte: all quiet on the middle-eastern front... :)) >:)

(nu trage, ca glumesc; sunt fan Kiarostami)

[Twinsen]

Ma amuza cum Malombra scrie cate 3 pagini despre filmele care nu-i plac si nimic despre cele pe care le considera bune. :P

[Mercutio]

The Abyss (2013) de Verner Herzog
trebuie sa ai ceva special, ceva ce nu se invata, nu stiu cum poate fi numita aceasta calitate pe care o detine Herzog. tine de priceperea de a se apropia de oameni in mod spiritual, ca sa zic asa, o combinatie de sinceritate, onestitate, compasiune si profunda intelegere a firii umane. fie ca e vorba de rudele victimelor, fie ca e vorba de condamnati, fara a fi intruziv cum sunt alti documentarisi, el reuseste sa ii faca pe interlocutori sa retraiasca evenimentele prin care au trecut, ceea ce rezulta intr-o intensitate foarte puternica, o tensiune extraodinara. filmul nu e doar studiul cazului celor doi tineri care, cu 10 ani in urma, au omorat o femeie in casa ei si inca doi adolescenti, pentru a fura o masina, fiind condamnati dupa judecata, unul la inchisoare pe viata, unul la moarte prin injectie letala. e mai mult decat atat. vorbeste intr-un plan mai general despre America contemporana, in mod particular de Texas. ceea ce se descrie in film pare ca nu se poate intampla decat acolo. dupa ce vezi documentarul de fata, si daca ai vazut si The thin blue line al lui Errol Morris, nu-ti mai faci planuri de calatorie in Texas vreodata. pare a fi cu totul alta lume acolo. oamenii, in ciuda progresului tehnic, traiesc parca, din punct de vedere al mentalitatii, in vestul salbatic. unele scene sunt de-a dreptul suprarealiste pe alocuri. incepand cu interviul preotului confesor al condamnatilor, cu 35min inaintea unei executii. acesta incepe sa bata campii, povestind cum urmareste el iarba si veveritele atunci cand joaca golf, percepand asftel viata ca o creatie divina. la care Herzog, pentru a-i taia macaroana, ii spune: "vorbiti-ne va rog de o intalnire cu o veverita!". apoi aflam ca tanarul condamnat la inchisoare pe viata are un tata condamnat, de asemenea, la inchisoare pe viata,precum si un frate, si acela in inchisoare.
pentru femeia ai carei mama si frate au fost ucisi in tripla omucidere descrisa in documentar, necazurile nu au venit singure. intr-o perioada de cativa ani a pierdut toata familia, prin accident, sinucidere, cancer. ceva ce nu stiam, cica exista o categorie de "roadies", tinere femei, fane ale celor condamnati la moarte, On the death row, sau ale celor condamnati la inchisoare pe viata. le scriu scrisori, se duc in vizita, se indragostesc, se casatoresc, fac copii cu ei, desi nu pot avea relatii intime.

[Federico]

The Abyss (2013) de Verner Herzog
trebuie sa ai ceva special, ceva ce nu se invata, nu stiu cum poate fi numita aceasta calitate pe care o detine Herzog. tine de priceperea de a se apropia de oameni in mod spiritual, ca sa zic asa, o combinatie de sinceritate, onestitate, compasiune si profunda intelegere a firii umane.
Da, o smerenie care frizeaza sfintenia, am observat-o si eu. Si la Jarmusch am detectat ceva asemanator de izbitor prima oara cand l-am vazut intr-un interviu. Dar sa nu abuzam.
Ma uit si eu la film acum...

Iar apropo de Texas, chiar citeam si ma uitam zilele astea la The Ascent of Money (de autorul lui The West and The Rest -- prietenii stiu de ce :)) ) si era promovat tinutul ala tot ca un fel de bolgie economica.

[faraimaginatie]

Vin de la The Act of Killing... Dracu stie cum am ajuns de la cinema in tren si din tren acasa A fost proiectat aici in cadrul Human Rights Watch Film Festival. Am descoperit din greseala proiectia din seara asta, care a fost a doua din cadrul festivalului si ultima din Londra pana la vara cand, pare-se, va avea o lansare oficiala aici. Am avut si norocul chior sa fie proiectie in prezenta regizorului cu o sesiune de Q&A la sfarsit

Bun....in primul rand sunt curioasa daca la proiectia din Bucuresti (varu?) s-a ras isteric in sala. Aici s-a ras. Eu n-am inteles exact motivul...adica filmul permitea unele zambete dar fiind "in film" si fiind conectat la contextul in care acele faze se petreceau nu aveai cum dracu sa razi. Cel mult un zambet amar asa... Sau poate-s eu lipsita de umor?

Despre film. Sunt de acord cu tot ce s-a zis despre el. Este un film care va avea un impact foarte mare in viitorul apropiat. Din cate-a zis regizorul la sfarsit, deja un dialog despre genocidul din indonezia a fost deschis implicit. Lumea, in sfarsit, dupa 40 de ani, incepe sa reactioneze si sa vorbeasca despre ce s-a intamplat atunci. Cred ca filmul are mici probleme de story-telling (asa am simtit pe alocuri) dar nu are ca miza o documentare istorica a faptelor asa ca partea aia nici nu conteaza. Nu e un flaw din start, banuiesc. Asa, tipul asta, Joshua Oppenheimer, a inceput lucrul la filmul asta prin 2003, dupa spusele lui, era implicat in ceva organizatii din astea de drepturile omului si intrase in contact cu destui de multi oameni care-au fost victime ale celor intamplate in Indonezia in ani 1965-1966. Si-au vrut sa faca un fel de documentar prin care sa spuna povestea genocidului doar ca, puterea fiind detinuta de aceeasi oameni, nu gaseau metoda potrivita pentru o deconspirare. Ma rog, cuiva i-a venit ideea sa vorbeasca cu cei care-au facut crimele. Se stia ca isi considera faptele o realizare si se mandresc cu ele. Amwar Congo, "perosnajul" principal a fost al 41-lea criminal cu care regizorul a intrat in contact. A zis ca absolut toti erau mandri de faptele lor cand le povesteau si cand il duceau sa ii arate imprejurimile si locurile in care omorau oameni, erau oarecum tristi ca n-au adus mai multi "prieteni" si "recuzita" ca sa puna in scena faptele. In fine, filmul e de fapt un montaj al unor sketchuri puse in scena de Amwar si oamenii lui, scene in care ei descriu exact cum si unde si-au torturat si, mai apoi, omorat victimele.

E ingrozitor de privit modul in care ei rememoreaza experientele alea ingrozitoare, cu zambetul pe buze de parca e realizarea vietii lor. Eu m-am intrebat neincetat...ce fel de oameni sunt astia? Ce se intampla cu lumea asta? Dupa care a venit sfarsitul... Si genericul de final si au fost listati toti cei care-au participat la realizarea filmului. Si jumatate erau trecuti ca anonimi. Si chestia asta m-a pus instantaneu fata in fata cu o realitate si mai dura. Lucrul asta nu e de domeniul trecutului, se intampla si azi. Oamenii aia umbla pe-acolo de nebuni, in liberatate... Si-atunci, daca inca-s liberi, daca nu sunt "declarati" ca fiind in afara legii cum sa se poarte altfel? Normal, cineva care e prins si condamnat pentru actele sale, va fi smerit, isi va cere iertare, nu va face din crima lui o realizare. Dar cel care "functioneaza" in limitele unei legi chiar si atunci cand ucide cu sange rece? Ala de ce si-ar cere iertare? Pentru ce? In plus, daca arati ca regreti asta inseamna, automat, ca recunosti c-ai facut ceva rau. Or, cum poti trai cu tine zi de zi recunoscandu-ti chestia asta? Mi se pare ca cineva din public a zis chestia asta la un moment dat, nu e inuman ce fac oamenii aia, ci, din contra, e cel mai uman lucru cu putinta. Prin uman inteleg, aici, specific omului. Si la sfarsit, cand ai inteles lucrul asta, ce-ti mai ramane? Esti pus si tu fata in fata cu tine si iti dai seama cate "minciuni" din astea iti spui ca sa poti trai cu tine zi de zi. Nu stiu, pe mine filmul asta m-a marcat tare si l-am vazut mai mult ca pe o oglinda a noastra, a oamenilor decat ca pe un manifest al drepturilor omului. E si asta, evident, dar e mult mai mult decat atat.

Cred ca as putea scrie la nesfarsit despre el, despre scene din el, despre ce-am simtit in timp ce-l vedeam, despre reactia din sala... O sa mai spun doar ca regizorul a fost intrebat de relatia pe care, implicit, a dezvoltat-o cu omul care a omorat familiile unor prieteni apropiati. A zis ca si-a promis lui insusi ca-i va trata ca pe niste oameni, nu ca pe niste dusmani. Si a zis ca a fost surpins ca a dezvoltat o relatie foarte apropiata cu Amwar si ca e un om extrem de grijuliu si bun la suflet. Si ca i-a fost teama cand i-a aratat rezultatul final ca Amwar se va simti tradat dar ca, spre surpinderea lui, barbatul s-a declarat foarte multumit si a spus ca exact asa isi si inchipuia rezultatul final. A fost un soi de exorcizare si pentru el? e destul de infricosator sa te gandesti ca poti gasi circumstante atenuante in cazul asta Sau ca poti empatiza cu asemenea personaj. Dar omului ii poti citi cumva durerea pe fata in timp ce spune anumite lucruri Si parca iti dai seama ca incearca sa seminta pe el....si ca exhibitionismul asta e un fel de mecanism de aparare, pentru ca adevarul e prea groaznic ca sa-i poti face fata. Gata, ma aopresc ca, probabil, nu e foarte interesant ceea ce aberez eu aici pentru cei ce nu l-au vazut inca. Nu stiu cine naiba va avea rabdare sa citeasca ditamai textul. :)

Ah, mai voiam doar sa spun ca regizorul spunea ca un dvd va fi lansat doar la anul prin februarie, parca. Deci daca aveti optiunea, mergeti sa-l vedeti la cinema. E un film care, in opinia mea, e musai de vazut. Unul din filmele mari de anul asta.

As, si Herzog, Errol Morris si Zizek apar cu multumiri speciale in creditele de final. Herzog si Morris au ajutat, se pare ca, cu idei de montaj.Iar Zizek scrie intens despre filmul asta si l-a inclus in cursurile pe care le preda el...pe unde preda. :) Gata!

[Malombra]

Twinsen, am spus şi eu chestia aia mai demult. dezarticulările se văd şi se articulează mai lesne, probabil de aia.

Malombra, deci, cu alte cuvinte: all quiet on the middle-eastern front..

păi ăsta nu e decît un film de kiarostami. nu ştiu cît e de quiet, elia suleiman e de altă părere.. la fel sirianul the dupes. a, dar stai, am uitat că tu ai probs cu filmele care minimalizează pericolul islamic. >:)

[varu]

Bun....in primul rand sunt curioasa daca la proiectia din Bucuresti (varu?) s-a ras isteric in sala. Aici s-a ras. Eu n-am inteles exact motivul...adica filmul permitea unele zambete dar fiind "in film" si fiind conectat la contextul in care acele faze se petreceau nu aveai cum dracu sa razi. Cel mult un zambet amar asa... Sau poate-s eu lipsita de umor?



Da, si la noi s-a ras. Si eu am izbucnit in ras la anumite faze, de exemplu secventa ireala cu vizita ministrului sportului pe platoul de filmare. Desi le-as descrie mai curand ca niste pufnituri si niste icnete nervoase decat un fel de ras din ala sanatos din toata inima la un film nesanatos. A fost mai mult asa, un ras dispretuitor si oripilant.

[MikkaelWolfganger]

M-am uitat la The Robert Rodriguez's Ten Minute Film School.Sunt cateva scurt-metraje documentare, dintre care in primul, cred ,(sunt mai multe versiuni pe net) arata ce tehnici de de montaj, filmare,sunet etc, a folosit Rodriguez pentru minimalizarea costurilor cand a realizat El Mariachi.Foarte,foarte interesant!
De fapt, cam toate documentarele din serie sunt interesante :D

[aniela07]

De cand sunt in lipsa cronica de laptop personal, am bantuit mai intens cinema-urile. Am fost la One World Romania si m-au dat pe spate cu filmele aduse.

Am vazut The Law in These Parts, un documentar facut de un israelian cu interviuri luate unor fosti judecatori militari despre cum teritoriile ocupate au fost controlate prin legile create pentru ele ca sa acopere cumva abuzurile politice. Decorul a fost minimalisto-simbolist asa, cu un birou si un scaun de lemn, uzate, cu un ecran in fundal pe care se proiectau imaginile de arhiva filmate de armata israeliana inca de la inceputul ocupatiei din 1967. Cu putine exceptii, fostii judecatori intervievati erau umani, fara o perspectiva moralizatoare exagerata, intelegand si actiunile lor, pana la un anumit punct, dar si cutremurandu-te putin la gandul abuzurilor practicate.

Si am mai fost la Ai Weiwei: Never Sorry -un documentar despre Ai Weiwei, un artist activist din China, foarte simpatic si simplu, care ataca sistemul intr-un mod natural si de bun simt. Una dintre actiunile prezentate si care mi s-a parut mie draguta a fost organizarea unei petreceri cu ocazia demolarii atelierului pe care si-l construise. Intrucat autoritatile se asteptau la proteste, Ai Weiwei a zis ca mai bine da o petrecere, ca tot nu se astepta politia la asa ceva. Bine, e adevarat ca a servit nu stiu ce fel de mancare cu un soi de crab al carui nume se aseamana cu nu stiu ce porecla folosita pentru a-i numi peiorativ pe cei din sistem.

[Federico]

ABC Africa
M-am uitat si eu. Nu mi-a inselat asteptarile. Nu ca valoare, ca format.
Ce ganduri m-au lovit: dintr-un punct de observatie instabil si detasat, 'confesiunea' lui Kiarostami se poate lua ca (inca) o declaratie de scepticism si pesimism fata de posibilitatile ratiocinatorii ale omului. De aceea el abordeaza materia prima de 'studiu' neincercand sa impuna sensuri. Nu o macelareste si dispune de ea in formatiuni silogistice, nu mapeaza realitatea pe structura demonstratiilor matematice. Sigur, strict vb, nimeni nu face asta (in cinema), dar Kiarostami isi declina mai radical decat altii aspiratiile pentru asemenea atitudini. Nu adopta politica unui ritos uite asa si pe dincolo, astea-s faptele care conteaza si astea (pe care le voi omite) sunt alea irelvante , ci una laissez-faire-ista, ii lasa realitatii sansa de a-si expune ea singura pledoaria. Binenteles, se fac si taieturi de montaj, se fac trieri reductionsite ale materialului, dar intr-un mod neobisnuit de timid. 'Logica' lui Kiarostami este o logica de subzistenta -- cauta rostul scenelor in ansamblul discursului pe masura ce le filmeaza, nu le insiruie conform unui program predeterminat.
PS: Dupa vizionare abia am vazut si parerea lui Scorsese lipita in capul posterului. Interesant...

[Twinsen]

Kiarostami isi declina mai radical decat altii aspiratiile pentru asemenea atitudini. Nu adopta politica unui ritos uite asa si pe dincolo, astea-s faptele care conteaza si astea (pe care le voi omite) sunt alea irelvante , ci una laissez-faire-ista, ii lasa realitatii sansa de a-si expune ea singura pledoaria. Binenteles, se fac si taieturi de montaj, se fac trieri reductionsite ale materialului, dar intr-un mod neobisnuit de timid. 'Logica' lui Kiarostami este o logica de subzistenta -- cauta rostul scenelor in ansamblul discursului pe masura ce le filmeaza, nu le insiruie conform unui program predeterminat.
Traducere: a facut o incropeala. Vezi, se poate si simplu. :))

[Federico]

Iar in legatura cu cele doua filme cu omoruri aduse-n discutie pe pagina precedenta: n-am ceva mirobolant de original de spus (vorba aia, do I have an original thought in my head?), iar The Act of Killing nici nu l-am vazut, dar ideea lui Gorzo despre Pozitia Copilului care cica e ce-ar-fi-soap-opera-daca-ar-beneficia-de-o-inteligenta-dramaturgica-de-prima-mana mi-a inspirat ideea ca filmele astea sunt stirile de la ora 5 pentru intelectualii pretentiosi. Nu zic ca asa e, sau ca asa cred ca e, doar mi-a trecut prin cap si o mentionez fara a insinua ceva. Also, in timp ce ma uitam la filmul lui Herzog nu puteam sa-mi scutur din cap vorbele lui Cristi Puiu emise cand Aurora era inca calda: eu nu stiu cum gandeste un criminal si nici nu vreau sa stiu. Si ma gandeam. De ce ma uit eu la asa ceva? Cum are de gand autorul sa propuna ceva util, edificator, educativ etc. cu naratiunea respectiva? Da, e irezistibil de fascinant sa privesti in adancul ochilor acelor creaturi, dar nu stiu daca e cel mai sanatos lucru la care ti-ai putea supune psihicul/sufletul.

[Federico]

Traducere: a facut o incropeala. Vezi, se poate si simplu. :))
Twinsen, hai sa facem un pact. Eu incerc sa ma exprim mai simplu de-acuma (doar de dragul tau, bineinteles) iar tu incerci sa mai diluezi tupeul asta bascalios si condescendent. Ok? Altfel o sa ma vad nevoit sa-ti pun crampoanele pe tibie data viitoare.

[Kriss_Kringle]

Now,now,Feddy! Remember what happened to Pepe (http://www.youtube.com/watch?v=6y7n3lFDntU) after this little incident?You wouldn't want to get suspended,would you?:))

[Twinsen]

Vai, Feddy, doar nu ai vrea sa te extragi din extazul logoreic in mundaneitatea unor suturi la gioale. :( Mareea de elocventa pe care o reversi pe forum aduce uneori pe tarm si cate o sticla cu o harta a comorii. ;) Alteori aduce doar o cizma gaurita. :))

[Federico]

I guess that means we're through, chief.
Ghost90 incepuse sa se plictiseasca singur acolo...
But don't worry... (http://www.youtube.com/watch?v=5U-C2OrgM1c) :-*
Pepe (http://www.youtube.com/watch?v=6y7n3lFDntU)
http://i.imgur.com/wv1kRdr.jpg

[Twinsen]

I guess that means we're through, chief.
Ghost90 incepuse sa se plictiseasca singur acolo...
Relax, dude. :) Mai si radem si glumim, e un forum aici, nu Curtea Constitutionala.

[Malombra]

ABC Africa
M-am uitat si eu. Nu mi-a inselat asteptarile. Nu ca valoare, ca format.
Ce ganduri m-au lovit: dintr-un punct de observatie instabil si detasat, 'confesiunea' lui Kiarostami se poate lua ca (inca) o declaratie de scepticism si pesimism fata de posibilitatile ratiocinatorii ale omului. De aceea el abordeaza materia prima de 'studiu' neincercand sa impuna sensuri. Nu o macelareste si dispune de ea in formatiuni silogistice, nu mapeaza realitatea pe structura demonstratiilor matematice. Sigur, strict vb, nimeni nu face asta (in cinema), dar Kiarostami isi declina mai radical decat altii aspiratiile pentru asemenea atitudini. Nu adopta politica unui ritos uite asa si pe dincolo, astea-s faptele care conteaza si astea (pe care le voi omite) sunt alea irelvante , ci una laissez-faire-ista, ii lasa realitatii sansa de a-si expune ea singura pledoaria. Binenteles, se fac si taieturi de montaj, se fac trieri reductionsite ale materialului, dar intr-un mod neobisnuit de timid. 'Logica' lui Kiarostami este o logica de subzistenta -- cauta rostul scenelor in ansamblul discursului pe masura ce le filmeaza, nu le insiruie conform unui program predeterminat.
PS: Dupa vizionare abia am vazut si parerea lui Scorsese lipita in capul posterului. Interesant...

mie mi se pare prea simplu, prea simplu în sensul că kiarpstami mi se pare un tip ceva mai sofisticat de atît. filmele lui proprii o demonstrează. nici filmele lui nu au aderenţa aceea de scotch-contra-muştelor la lumea fictivă a filmului. acum cîţiva ani, cînd am văzut prima oară "the taste of cherry", m-am enervat cumplit. verdictul era simplu: hybris regizoral. mă gîndeam: cum poate nesimţitul ăsta, care m-a lăsat pe mine să mă agăţ de ce puteam, adică aproape nimic, ca să "intru" în ficţiune, să vină la sfîrşit să-mi arate crew-ul? înţelegeam să facă asta cineva care te-a ţinut în suspans, care te-a cufundat în ireal cu riscul de a te îneca, dar ăsta, cu mijloacele lui mizere, are tupeul să creadă că am nevoie de dezvrăjire, eu care un film întreg a trebuit să mă conving singură că acesta e un film, nu o bătaie de joc? cred că am pe undeva textul, e foc şi pară :))
acum nu mai cred la fel, dar revenind. mie nu-mi vine a crede că kiarostami devine brusc sceptic la abc africa, cînd el a fost sceptic all the way pînă atunci. nici nu-mi vine a crede că la abc africa el conştientizează acest scepticism, de unde pînă atunci acesta era o tendinţă oarbă, nearticulată de manifestare a cretivităţii lui. chiar aşa idiot nu mi-l închipui.
în plus, laissez-faire-ismul ăsta nu e o chestie aşa nouă, despre virtuţile lui neprogramatice o fi ştiind şi kiarostami, mă îndiesc că rupea gura tîrgului cu asemenea videoreportaje. îmi imaginez că regizorii nu stau toată ziua cu ochii în ecran, să vadă ce au mai scornit colegii lor, dar docuri în modul acesta s-au mai făcut. docul acesta e mai mult lasă-mă-s'te-las, hai să facem un efort şi după aia fiecare la casa lui.
cu "măcelăritul" nu sunt de acord. benning măcelăreşte? de benning te rogi să mai măcelărească :)) . glumesc.
despre scorsese am crezut mult timp că e mai bun ca cinefil decît cineast. are o fundaţie care a restaurat multe filme interesante din multe puncte ale globului. apoi am văzut a borrowed life, unul dintre filmele despre care acesta zice că este în top 10 cele mai bune ale anilor 90 şi mi s-a părut meh. deci nu ştiu ce să spun cu scorsese. deşi mă simt solidară cu suferinzii de peste tot, eu nu pornesc în entuziasmul meu faţă de filme cu tematica lumii a treaia cu acelaşi bagaj d vinovăţie cu care pornesc ei, acolo. deci nu ş ce să zic.

[Mercutio]

Page one (2011)

Documentarul pune in discutie soarta jurnalismului traditional in epoca internetului.
Mari ziare ca NY Times si Washington Post, adevarati watchdogs of democracy, modele pentru jurnalismul din toata lumea, sunt astazi in declin. Inchid zeci de birouri si concediaza sute de angajati.
Media tine tehnologie si trebuie sa se schimbe odata cu aceasta. Site-urile de stiri, blogurile, retelele sociale, marile companii care isi fac reclama pe internet, micile anunturi care au fost preluate de siteuri specializate, toate astea duc la falimentul presei scrise.
Problema e ca blogarii sau hakerii (vezi Wikileaks), din fotoliul lor de acasa, nu vor putea inlocui niciodata reporterii, acum pe cale de disparitie, care transmit stiri din zone de coflict si de acolo unde au loc evenimente importante, sau pe cei care fac investigatii, asa cum faceau Bernstein si Woodward pe vremea Watergate-ului.

[varu]

Asta e singurul film din programul festivalului Cinepolitica la care incerc sa ajung:
http://www.cinepolitica.ro/ro/film/141

[charles]

În cadrul campaniei castriste de îmbunătățire a educației, cinematografele ambulante au ajuns și în zonele rurale și greu accesibile ale Cubei. Primul film văzut de cei ce locuiau în zona montană din provincia Guantanamo a fost Modern Times.

Por primera vez (1969), de Octavio Cortazar:

http://i552.photobucket.com/albums/jj353/cebra87/010420132.png

http://i552.photobucket.com/albums/jj353/cebra87/010420133.png

http://i552.photobucket.com/albums/jj353/cebra87/010420134.png

http://i552.photobucket.com/albums/jj353/cebra87/010420135.png

[Mercutio]

semnalez, mai cu seama metalistilor, daca nu sunteti deja la curent, doua you must see documentare, Metal: A Headbanger's Journey (2005) (http://www.youtube.com/watch?v=etfaqTx0bjg) si Global Metal (2008) (http://www.youtube.com/watch?v=X9vVZ6Zxrho). autorul, Sam Dunn, antropolog si metalist, face o incursiune in lumea Heavy metal-ului, analizand acest fenomen dpv social, in USA si Europa, in primul film, in Asia si America Latina in al doilea. extrem de interesante!

[Mercutio]

Searching for Sugar Man (2012)

povestea unui om care nu stia ca este faimos. o incredibila, extraordinara, poveste.
unul dintre cele mai bune documentare vazute vreodata!

[anaemona]

Mi s-a parut si mie interesant cind am auzit prima data despre el, la Oscaruri, sper sa-l vad curind. Si cinta bine :) imi aduce aminte de Bob Dylan. http://www.youtube.com/watch?v=rYoRlL1dlNE

[anaemona]

Nu stiu daca o sa aveti rabdare sa-l vedeti, cei mai multi poate vor spune, "iar se discuta despre GMO, pierdere de timp". NU e un documentar artistic, nu e nimic interesant de vazut, doar de ascultat, procesat in creier. Ni se pregateste o moarte (a pamintului asa cum il stim) mult mai rapida decit banuim. Deja s-au facut copaci GMO si pomi fructiferi GMO. Daca pina acum aveam doar plante care traiesc un an, de data asta avem un organism activ GMO care distruge constant viata in jurul lui, care contamineaza ceilalti copaci pe o raza de sute de km. Mi-e pur si simplu imposibil sa-mi imaginez ce e in mintea celor care promoveaza bio-tehnologia asta. Cum poti fi cu constiinta impacata stiind ca distrugi viata copiilor si nepotilor tai? Mi-e asa o sila de toate corporatiile care nu cauta decit cistigul, fara sa aiba scupule ca distrug tot in jurul lor (fara sa mai punem la socoteala vietile celor care-si pierd culturile). In India, daca cel care are datorii moare, datoria e anulata, asta-i motivul pentru care e cea mai mare rata de sinucideri in rindul fermierilor. Nu am idee cum e in alte tari, daca datoriile se transfera urmasilor, poate da.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=w437uQf_A7c#!

[aniela07]

The Mindscape of Alan Moore -desi nu prea ma prind pe mine chestiile cu iz ocultist, tipul asta e foarte tare si are un discurs captivant.

Cam ce zice el pe-acolo (scos din context):

On my fortieth birthday, rather than merely bore my friends by having anything as mundane as a midlife crisis, I decided that it might actually be more interesting to actually terrify them by going completely mad and declaring myself a magician. […] it seemed to be a logical end step in my career as a writer […] if you suddenly declare yourself to be a magician without any knowledge of what that entails, then one day you are likely to wake up and to discover that is exactly what you are.

Writers and people who had command of words were respected and feared as people who manipulated magic. In latter times I think that artists and writers have allowed themselves to be sold down the river. They have accepted the prevailing belief that art, that writing are merely forms of entertainment. They’re not seen as transformative forces that can change a human being, that can change a society. They are seen as simple entertainment, things with which we can fill 20 minutes, half an hour while we’re waiting to die. It is not the job of artists to give audience what the audience want. If the audience knew what they needed, then they would not be the audience. They would be the artists. It is the job of artists to give the audience what they need.

The substance that has most effect upon our culture and upon our lives is completely invisible. We can only see its effects. This substance is information.
I was reading recently that people from the cutting edge of quantum physics believe that information is a “super weird substance” […] which underlies everything in the universe, which is more fundamental than gravity, or electro-magnetism or the two nuclear forces.

[Federico]

It is not the job of artists to give audience what the audience want. If the audience knew what they needed, then they would not be the audience. They would be the artists. It is the job of artists to give the audience what they need.

Cind auziti un artist ca vorbeste despre ratiunile si obiectivele muncii lui, luati-va picioarele de-a spinarea si nu va mai uitati inapoi. Singura arta pe care merita sa-ti pierzi timpul e aia care a venit pe lume din pura instinctualitate. Cind artistul creeaza fiindca pur si simplu ii vine sa creeze, nu ca a facut nise calcule si urmareste niste rezultate. Vointa umana e buna de aruncat la porci. Cea mai buna arta e aia cind autorul habar nu are ce face, cind isi subordoneaza vointa inconstientului.

[Federico]

In alta ordine de idei, documenatare vizionate recent:

Apocalypse: The Second World War - comentariul audio este subtirel si prea abstract si general; trebuia sa se focalizeze pe particularitatea scenelor prezentate nu pe locuri comune obosite. Altfel, a fost ca o gura de aer amalgamul asta de filmari non-fictionale. E scheletul pe care poti sa-ti aduni multe din abstractiile seci din carti (ca de altundeva de unde?)

The Fog of War - de Errol Morris. Un interviu (cam juma din film e interviu, nu totul, si e dispersat alternativ cu diverse imagini din arhiva politca a epocii evocate... in general destul de irelevante) cu un fost secretar al apararii US sau ceva pe-acolo. Foarte interesant dpdv emotional si uman omul si comportamentul sau, nu doar prin prisma calitatii 'informatiilor' furnizate. La un moment dat ii dau si lacrimile.

War Photographer - despre un fotograf (de razboi) german "legendar" cica (eu n-am auzit de el) al carui nume mi-a scapat definitiv deja. Inca un tur de forta emotional. Atit filmarile cu microcamera atasata aparatului foto al tipului aflat pe teren, cit si frugala cantitate de timp in care se confeseaza direct camerei. La fel ca Herzog (chiar ca exagerez, Mercutio, nu?) - ii citesti pe fata ororile si suferinta care l-au percolat in timp, ca dintr-un abecedar pentru miopi. Coloana sonora e absolut fenomenala. (cam manipulativa, totusi... dar in sine... pfoai...)

[anaemona]

Un documentar facut de BBC despre Coen brothers.

http://www.youtube.com/watch?v=6nFZy4wCLHM&feature=player_embedded

[aniela07]

Cind auziti un artist ca vorbeste despre ratiunile si obiectivele muncii lui, luati-va picioarele de-a spinarea si nu va mai uitati inapoi. Singura arta pe care merita sa-ti pierzi timpul e aia care a venit pe lume din pura instinctualitate. Cind artistul creeaza fiindca pur si simplu ii vine sa creeze, nu ca a facut nise calcule si urmareste niste rezultate. Vointa umana e buna de aruncat la porci. Cea mai buna arta e aia cind autorul habar nu are ce face, cind isi subordoneaza vointa inconstientului.

Eu sunt pentru o perspectiva mai rationala, sau chiar rationalista, asupra artei. Daca e sa ma gandesc la raportul de creatii artistice (minus literatura si arhitectura, sa zicem) instinctuale/rationale care mi-au transmis ceva si pe care le-am apreciat, din punctul meu de vedere gunoaiele vandute drept arta nascute din ceea ce s-ar putea numi instinctualitate sunt mai multe decat creatiile tampite din categoria rationala. Cu cateva exceptii, nu cred ca inconstientul nostru poate produce creatii de cine stie ce valoare.

[Federico]

Eu nu mai stiu ce este aceea arta caci counterfeit philosophies have polluted all of my thoughts (in fact, m-am lehamisit atit de rau de termenul asta incit daca mai aud pe cineva in real life pronuntindu-l cred ca am sa incep sa musc, latru si zgirii), iar aberatiile alea de un apodictism gretzos pe care le-ai citat au fost emise… din pura instinctualitate – cred ca vorbea prin mine acolo strict ecoul unor spuse ale lui Dylan din No Direction Home (ca tot suntem la documentare). Omul exact asta marturisea (referindu-se, ce-i drept, la perioada incipienta a carierei sale): ca nu isi intelege cintecele, ca nu le poate explica, nu stie de unde vin, si le scrie doar pentru ca he feels like it. Daaaar… in ce priveste critica ratiunii tehnice, senzatia mea e ca tot argumentul se reduce la faptul cvasi-evident ca abiprta nu se poate invata. Instruirea tehnica, ratiunea, cultura nu au un aport pozitiv; ele sunt doar elementele parafernaliei de epurare si lustruire a lentilei prin care urmeaza sa transpara ceea ce este dat la modul imuabil, si care este numit in genere talent sau geniu… sau instinct (estetic). So contentziunea mea este ca teoria instincului corespunde cu precadere componentei intentionale a procesului creativ. Motorul primordial al comportamentului artistic nu poate avea o justificare conceptuala, interesata, computationala - acesta se identifica cu o inclinatie viscerala care daca nu este onorata il rapune prompt si inexorabil, fizi(ologi)c vorbind, pe prea-fericitul posesor al harului. Insa pe partea metodologiei de mosire a acestui prunc rosemary-an transcendental, si de imbracare a lui in straie sensibile, materiale, se poate negocia cu un dram de indulgenta si cu valetii triviali ai ratiunii subiective.
Deci, cum spuneam, eu nu stiu ce-i aia arta si nici nu ma mai intereseaza sa stiu (in cel mai optimist caz se poate spune ca este doar un cuvint utterly lipsit de sens si de un semnificat real), dar adevarul (how ironic, Dickie!) e ca mi-au provocat o satisfactie psihedelico-halucinogenica niste textulete citate recent de Rorty pe subiectul asta in Irony, Contingency, Solidarity.

The agelastes [Rabelais's word for those who do not laugh], the non-thought of received ideas, and kitsch are one and the same, the three-headed enemy of the art born as the echo of God's laughter, the art that created the fascinating imaginative realm where no one owns the truth and everyone has the right to be understood. That imaginative realm of tolerance was born with modern Europe, it is the very image of Europeof at least our dream of Europe, a dream many times betrayed but nonetheless strong enough to unite us all in the fraternity that stretches far beyond the little European continent. But we know that the world where the individual is respected (the imaginative world of the novel, and the real one of Europe) is fragile and perishable. . . if European culture seems under threat today, if the threat from within and without hangs over what is most precious about it - its respect for the individual, for his original thought, and for his right to an inviolable private life - then, I believe, that precious essence of the European spirit is being held safe as in a treasure chest inside the history of the novel, the wisdom of the novel. (Kundera)

Lolita has no moral in tow. For me a work of fiction exists only in so far as it affords me what I shall bluntly call aesthetic bliss, that is a sense of being somehow, somewhere, connected with other states of being where art (curiosity, tenderness, kindness,ecstasy) is the norm. There are not many such books. All the rest is either topical trash or what some call the Literature of Ideas, which very often is topical trash coming in huge blocks of plaster that are carefully transmitted from age to age until somebody comes along with a hammer and takes a good crack at Balzac, at Gorki, at Mann. (N.)

Ceea ce imi cam taie craca de sub picioare, nu? Pentru ca VN a fost un artist cu care merita sa-ti pierzi timpul (chiar mi-am luat ieri Pale Fire de recitit – cu prefata de Rorty, ahahaha) si se pare ca stia ce facea, si ce voia de la arta. Dar cred ca ratiunea asta, teoria lui/lor nu era una motoare, cauzala – filosofia lor este post-emergenta actiunii, iar nu aprioric-normativa.

[Federico]

Btw, tot in leg. cu problema tehnica vs guts, cica odata ca niciodata, Gustav Mahler catre Arnold S.:ce-i asta Schonberg?! pune-ti studentii sa citeasca Dostoievski, lasa contrapunctul! :))

[aniela07]

Eu sunt de alta parere. Mi se pare destul de vizibila partea rationala din creatiile multor artisti pe care ii apreciez. Stiu ca Dylan a sustinut mereu ca muzica lui nu are neaparat o tematica, nu vine ca expresie a unei atitudini pro/contra a ceea ce se intampla in jur. Dar daca te uiti putin la cantecele lui si la modul in care a lucrat cu altii, inclusiv cu the Beatles, mie mi se pare ca stia foarte bine ceea ce face, ca intelegea muzica la un nivel conceptual foarte temeinic. Ca este el satul de toate intrebarile sacaitoare care pornesc de la premisa ca trebuie sa fii un etern revoltat contra ordinii mondiale, asta e alta discutie. E adevarat ca de multe ori se exagereaza ideea de creatie cu o tema si un scop bine definite, dar excese de genul acesta nu anuleaza partea rationala a muncii unui artist.
Bineinteles ca orice creatie are o latura incontrolabila, inconstienta, instinctiva sau cum vrem sa o numim pentru ca in asta consta si farmecul ei. Dar ea vine deasupra unei conceptii destul de clare a artistului despre ce vrea sa faca; creatiile sunt lucrate, refacute, construite, si aceasta munca de continua modelare are o justificare pe care artistul o poate da dincolo de "nu suna bine" sau "nu este asa cum simt eu ca ar trebui sa fie".

Si oricum Alan Moore, in documentarul cu pricina, cred ca sustine mai mult pozitia ta decat pe a mea.

[bremen1980]

Observ o schimbare radicala la avatarul domnului Federico .De la avatarul kafkian tenebros si sulfuros la azurul mediteranean fara griji si spaime . Sa se fi schimbat directia vantului si yachturile lui sa fi ancorat in porturile cu sirene unduitoare ??? Sa fie ceva definitiv sau doar o pauza pentru urmatoarele furtuni ???

[Federico]

1. Bre-man: Poate-ti trag un pumn de nu te vezi! (Gabriel Liiceanu catre discipolul sau Christian F., in Intilnire in jurul unei palme Zen. ;) )

2. Hopper nu difera chiar atit de radical de Kafka

3. @Aniela: mi-am adus aminte de o linie pe care incercam sa o impun anul trecut prin zona: Importanta tehnicii este mai mare decit ar vrea filistinul irationalist sa dea de inteles. (Adorno)
(Jur ca incerc sa ma las de improscatul cu citate, dar treaca si de data asta, da? Nu e ca si cind ai apasa pe un buton...)

4. Urmatorul documentar pe care-l voi vedea in curind (azi?) va fi sau Gates of Heaven sau Andarilho.

[anaemona]

Cred ca sinteti de-a dreptul plictisiti de documentarele pe care le vad eu (not another food documentary :)) X_X ) dar ce pot face, asta ma intereseaza, asta vad si macar cu scop informativ va recomand sa vedeti si voi pe sarite, daca altfel nu aveti rabdare.

King corn - un documentar care arata ca aprox 80% din ce maninca americanul la fast food e facut din porumb si nu porumb bun, pe care-l poti fierbe/pune pe gratar, nu, porumb care trebuie maruntit cu alte chimicale ca sa poata fi transformat in ceva mincabil, pentru om High Fructose Corn Syrup - care se pune in tot felul de alimente de la soda la ketchup iar pentru animale facut o pasta pe care nu o pot digera si sint taiate cu putin inainte de a muri de moarte naturala, banuiesc ca intestinul, ficatul, rinichii sint cu totul anormale, asa ca atentie daca mincati asa ceva de la vitele hranite cu grine in loc de iarba/furaje.

http://www.youtube.com/watch?v=nvMxIEgbsIo&wide=1

Killer at large - nimic nou, americanii sint obezi si continua sa creasca numarul obezilor. Citeva momente interesante, cind iti arata pe la min 51-52 care e un lunch nepermis si care e un lunch permis in scoala, bazat 100% pe numarul de calorii - bullcrap! si solutia lui Bush la obezitate :) si citeva minute cu Schwartzi (chiar sint curioasa daca a reusit sa scoata vending machines din scolile din California) si bineinteles cit de prosti sint parintii care militeaza ca s-au scos respectivele vending machines. Si aici si in alte parti McDonalds jura cu mina pe inima ca produsele lor sint de cea mai buna calitate si ca sint adevarate =))

http://www.snagfilms.com/films/title/killer_at_large

Mai jos un articol cu poze cu ce maninca o familie timp de o saptamina in diverse tari si cit ii costa mincarea. N-am inteles daca in Luxemburg maninca si cocosul si ciinele :)) Eu in Bhutan as vrea sa traiesc, nu numai ca e cea mai ieftina mincare dar e si cea mai sanatoasa.

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2319825/The-great-global-food-gap-Families-world-photographed-weekly-shopping-reveal-cost-ranges-3-20-320.html

[Malombra]

cum poţi frate să mănînci de 300+ lire pe săptămînă??? :-O :-& mie-mi surîd guatemela, egipt şi ecuador. chiar şi-n turcia îmi place, deşi nu ştiu ce conţin pachetele alea. la nemţi clar aş muri de arsuri în cîteva săptămîni. în uk chiar mai repede.

[varu]

anaemona, e foarte tare linkul tau cu cat cheltuieste fiecare familie pe mancare.

Bhutan rules :D ziceau ca vor sa fie prima tara din lume cu mancare 100% organica. Au interzis fumatul. Tu vorbeai de trait acolo, nu? :P Ca de vizitat e una dintre cele mai scumpe tari din lume, chiar daca e una dintre cele mai sarace, un strain care vrea sa se duca in Bhutan calatoreste doar cu agentie locala si plateste o taxa fixa de 200$/zi care include tot (cazare, mancare, vizitat). Cu taxa asta pe turist strain hranesc patruj' de familii de bhutanezi.

Mie Turcia mi se pare cea mai ok din lista.

[anaemona]

varu, de fumat m-am lasat acum 20 de ani :P nu va mai chinuiti cu calculele, 12 ani aveam ;) primul fum l-am tras la 5 ani si dupa 3 fumuri am fost intinsa pe podeaua din baie, asa ti se intimpla cind ai frate mai mare :))

varu, ai fost in Bhutan? 200$/zi de persoana sau pe familie? foarte frumos ca au turismul atit de scump si isi permit sa vinda mincarea atit de ieftin. Nu pot decit sa-i felicit pe sefii lor, pentru ca le pasa de cei care traiesc acolo si nu le storc si ultima sudoare oamenilor pentru mincare, cu care sa se mai si otaveasca, asa cum e in marile tari capitaliste (vorbesc mai mult de America dar nu cred ca in Europa e mare diferenta - am vazut cu ce sint pline supermarketurile lor - poate au alte alternative, dar preturile devin deja inaccesibile pentru multi).

Si mie mi se par mai multe tari ok, dar Chad, Guatemala ma intriga cit sint de scumpe, daca le compar cu India de exemplu. Si Turcia si China mi se par foarte scumpe.

[varu]

varu, ai fost in Bhutan? 200$/zi de persoana sau pe familie? foarte frumos ca au turismul atit de scump si isi permit sa vinda mincarea atit de ieftin.

200$/persoana/zi.

N-am fost, iti dai seama. Citisem pe undeva asta. In afara Europei am fost in cateva tari din Asia indepartata (China, Thailanda, Malaezia) si cateva de prin Orientul Mijlociu (Egipt, Iordania, in Siria am fost cu vreo 3 luni inainte sa inceapa omorul), dar astea sunt tari normale prin comparatie cu Bhutan-ul care cred ca e printre cele mai ciudate tari de pe pamant. Si una dintre cele mai greu de patruns, cu vreo 10000 de turisti/an.

Mai citisem ca au un concept din asta, ei masoara totul in GDH (Gross domestic happiness) nu in GDP, ca n-au niciun semafor pe teritoriul tarii (folosesc oameni pe post de semafor), ca introdusesera tv-ul si internetul de curand, ca regele e venerat ca un zeu si ca regele are 4 neveste si cele 4 neveste sunt surori intre ele (kinky), ca fumatul de orice fel e interzis, dar au lanuri intregi de marijuana, ca au o gramada de penisuri pictate prin temple, ca e singura tara de pe pamant a carei numar de hectare de padure creste de la an la an. Plus: sa traiesti mii de ani storcosit intre India & China si sa-ti pastrezi cultura & identitatea proprie e ceva.

Daca as castiga la loto, m-as duce pana in Bhutan :P

http://www.youtube.com/watch?v=rcoQjoZ6toI

[faraimaginatie]

Si daca n-ai 3 surori pe langa tine n-ai sansa la rege? O fi singura tara in care oamenii se-nchina sa aiba fete. 4.

[varu]

Mda, cum ziceam, nu stiu ce e mai ciudat, ca are regele 4 surori drept neveste sau ca cetateanul de rand de pe acolo apeleaza la arta NSFW pentru propriile case. Uite blogul unuia care a stat mai mult pe acolo (si n-a platit suma aia exorbitanta, a facut pe voluntarul)

http://volunteeringinbhutan.blogspot.ro/2011/03/unique-to-bhutan-penis.html

[bremen1980]

''How to Survive a Plague '' un documentar despre ACT UP - un ONG american care a luptat pentru bolnavii de SIDA . Astazi SIDA a intrat intrun con de umbra si rar mai auzi ceva legat de aceasta boala. Alta era insa situatia de la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90 unde nu deschideai o revista /un ziar fara sa dai cu ochii de stiri legate de HIV , vedete care au murit din cauza acestei boli si sfaturi de preventie .Intro epoca a megastarurilor SIDA reusise sa devina ea insasi un megastar , un megastar al bolilor cu martirii si sfintii sai : Freddie Mercury si Magic Johnson fiind cei mai cunoscuti pe la noi .
Au trecut anii si parca pe nesimtite lumea a inceput sa uite de acesta boala care este inca mortala . 11 septembrie 2001 si criza economica mondiala au schimbat prioritatile si altele sunt punctele de interes .
Documentarul nu se ocupa insa nici de marile vedete care au murit din cauza acestei boli si nici de concertele gigantice care au avut loc prin anii'80-'90 in trena ingrozitoarei boli. Tinta filmului e restransa la un grup de oameni organizati pentru a forta oficialitatile sa investeasca mai mult in cercetarea medicala anti SIDA . Ani de zile acesti oameni ( multi fiind ei insisi bolnavi de SiDA ) au dus o lupta pe toate baricadele posibile ( marsuri , proteste socante , petitii , interpelari ) si cu ajutorul mass -mediei au reusit sa realizeze lucruri marete . Nu vorbarie , idealuri , gargara ,ci medicamente si tratamente eficiente care au salvat sau au prelungit cu multi ani vietile milioanelor de bolnavi din America si apoi din lumea intreaga . Pentru fiecare medicament care a aparut , aceasta organizatie a tras cu dintii fortand companiile , agentiile guvernamentale si spitalele sa-i grabesca aparitia pe piata . Au existat si ''medicamente miraculoase '' care au fost esecuri dar prin 1996 o combinatie de pastile a dus in sfarsit la rezultate palpabile .Modelele de terapie stabilite atunci au dus la cronicizare acestei boli , durata de supravietuire trecand de 20 de ani .

Excelent exemplu dat de acesti luptatori mai ales pentru noi cei care asteptam ca lucrurile sa se schimbe de la sine . Gresit - nimic nu se schimba de la sine sau se schimba, dar in mai rau .
Ca la Stalingrad , trebuie sa luptam pentru fiecare casa in parte , pentru fiecare straduta .
Cand o sa fie o asemenea generatie si in Romania ??? :-?

http://www.youtube.com/watch?v=wwhFS1mUaVY

[Malombra]

Excelent exemplu dat de acesti luptatori mai ales pentru noi cei care asteptam ca lucrurile sa se schimbe de la sine . Gresit - nimic nu se schimba de la sine sau se schimba, dar in mai rau .
Ca la Stalingrad , trebuie sa luptam pentru fiecare casa in parte , pentru fiecare straduta .
Cand o sa fie o asemenea generatie si in Romania ??? :-?

would you join?
toţi aşteptăm generaţia aia. ca pe o năvală independentă de noi, bineîneţeles.

[bremen1980]

Excelent exemplu dat de acesti luptatori mai ales pentru noi cei care asteptam ca lucrurile sa se schimbe de la sine . Gresit - nimic nu se schimba de la sine sau se schimba, dar in mai rau .
Ca la Stalingrad , trebuie sa luptam pentru fiecare casa in parte , pentru fiecare straduta .
Cand o sa fie o asemenea generatie si in Romania ??? :-?

would you join?
toţi aşteptăm generaţia aia. ca pe o năvală independentă de noi, bineîneţeles.
Stiind ce lichea comoda sunt ,nu cred ca as fi implicat .Totusi uneori reusesc sa ma surprind placut si pe mine.Astept si eu un supererou caruia sa-i car geanta insa din pacate (mai ) toti facem asta.Pana nu ne atinge direct la carne ca pe Iov , stam si rumegam .(:|

[Malombra]

sună frumos, bremen :). din păcate, inerţia nu e .. inertă, ea nu e pasivă şi nu se lasă pînă nu dă în cap şi celui care întreprinde ceva. statutul acesta de blazaj budist, laissez-faireist al neputinţei e o utopie. e langoarea celui care vede lucrurile la fel de aruncate în irealul inacţiunii. inerţia însă se activează brusc cînd vede că în zonă ceva începe să mişte. îşi regăseşte toată vitalitatea de care nu se credea capabilă. această reactivitate corozivă e cea care face inerţia mai de temut, tocmai pentru că ea nu e statică, ci mobilă şi agresivă. şi are agresivitatea deşănţată a celui trezit brusc din somn, care nu ştie ce se întîmplă şi dă în stînga şi în dreapta, tocmai pentru că nu în stare să localizeze exact pericolul. cafteşte tot, în ideea că tot nimereşte unde trebe vreuna din aceste lovituri arbitrare. e foarte dinamică, se molipseşte de dinamismul chestiei pe care vrea s-o înfrunte şi s-o elimine, ca să reinstaleze lentoarea lui "n-ai ce-i face, maică.."
cum spuneai tu, lucrurile se schimbă, dar în rău. chestia asta cu echilibrul lucrurilor e ca şi igiena. capeţi miros chiar dacă stai în pat şi nu faci nimic. mizeria se adună, ea nu stă să te aştepte pe tine s-o autorizezi să se adune. de aceea un ritual al igienei e de reluat în fiecare zi. bineînţeles că acesta e un comportament "antinatural". dar ai de ales între a te lăsa antrenat de chestii naturale gen adunatul inevitabil de mizerie şi atitudinea anti-naturală, care e cea de a o da la o parte în fiecare zi. eu nu cred în staze sociale cum nu cred nici în staze fiziologice. numai mort eşti static.

[sigalia]

O sa va surprind,si poate chiar o sa ma suspectati de idealism- dar lucrurile chiar s-au miscat pe ici pe colo in bine in acest sens si la noi.Tangential am colaborat cu un astfel de ONG ( e drept, pus pe picioare de americani; astia au 'implemantat " nu atat logistica, cat mai ales mentalitatea ) .Oamenii de aici fac munca de eroi.Pentru o leafa simbolica( majoritatea sunt nevoiti sa aiba alte doua job-uri pentru a supravietui),exact asa procedeaza :muncesc pe fiecare strada si in fiecare casa.Asistatii din clasa defavorizata inca refuza prezervativele ,iar medicatia de sustinere este abandonata functie de toane.In ciuda acestei realitati rata de transmitere a bolii de la mama la copil a scazut sub 2% la pacientele lor /in conditiile in care media pe tara este undeva la 18% - si asta gratie unui program de masuri concrete de-a dreptul "politienesc" .
Nu este deloc romantica munca asta , si nici "deosebita".Dar unii o fac.Foarte bine.Personal cei 2% din impozitul meu pe venit merg la ei pentru stiu ce fac acolo si pentru ca atat imi sta mie in putinta sa ma implic.

[Federico]

Excelent exemplu dat de acesti luptatori mai ales pentru noi cei care asteptam ca lucrurile sa se schimbe de la sine . Gresit - nimic nu se schimba de la sine sau se schimba, dar in mai rau .
Ca la Stalingrad , trebuie sa luptam pentru fiecare casa in parte , pentru fiecare straduta .
Cand o sa fie o asemenea generatie si in Romania ??? :-?

Asta mi-aduce aminte de:

http://i.imgur.com/IIHJ7TU.jpg

Am dat de ea acum vreo doua seri intr-o fotogalerie de pe adevarul.ro.

Fara mistouri sexiste, da? <3

[Malombra]

Fara mistouri sexiste, da? <3

nu acum ;) , dar mai e timp. eu cred în seriozitatea dezgolirii pentru scopuri generoase : http://mubi.com/films/fuck-for-forest

[varu]

Am sa las aici articolul asta al lui Errol Morris despre "The act of killing" pentru ca mixeaza placut contextul istoric in care au putut avea loc grozaviile alea cu franturi din conversatii secrete despre cum americanii le-au sustinut cu Hamlet cu Ibsen cu ce mai spune regizorul etc.

http://www.slate.com/articles/arts/history/2013/07/the_act_of_killing_essay_how_indonesia_s_mass_kill ings_could_have_slowed.single.html

[anaemona]

Aseara am revazut Corporatia. Spre jena mea nu-mi aminteam aproape nimic concret din film. De fapt, din pacate, desi are extrem de multe informatii, filmul e foarte greu de digerat. Esti bombardat cu prea multa informatie care nu are cum sa se sedimenteze intr-un timp atit de scurt. In 2 ore nu poti explica raul produs de sute de ani de legislatii si manipulari in folosul a foarte putin oameni si in detrimentul tuturor celorlalti. Cel mai mare soc a fost incercarea de a inrobi Bolivia punindu-le taxa pe apa, inclusiv pe apa care cade din cer. Pur si simplu m-au adus in lacrimi imaginile. Copii impuscati, un copil de 17 ani mort pentru imoralitatea unora pentru care viata altor oameni nu inseamna decit profit in buzunarele lor. Pina la urma, cu citeva sacrificii, bolivienii au reusit sa iasa din situatia dramatica in care i-a pus propriul guvern, dar deja exista alte tari in lumea asta unde se intimpla acelasi lucru, de care nici n-am aflat inca. Pina intr-o zi in care mintile astea bolnave vor inrobi absolut toata suflarea pamintului.

In fine, dupa gindurile astea spuse cu glas tare, mi-a venit in minte, ca daca ati fi interesati am putea face un fel de turneu de documentare. Nu cred ca e nevoie sa dam note, doar sa le propunem si sa le vedem impreuna. Eu nu as vrea sa ma mai ocup de organizare, poate vor si altii sa se afirme :) Sint foarte multe documentare pe youtube, cu teme foarte diverse. E greu sa le cerni pe toate si bineinteles ca avem interese diferite, dar din toate documentarele pe care le-am vazut eu, nu cred ca a fost unul macar, pe care sa-l fi considerat pierdere de timp, ceea ce nu pot spune despre filmele artistice.

Tot pe tema apei, urmarind documentarul asta http://www.youtube.com/watch?v=EjBB0Cl5K5c
la minutul 53 e un experiment pe care prima data l-am vazut in Les petits mouchoirs. Experimentul e interesant si vreau sa-l fac si eu, o sa scriu daca il fac si daca am aceleasi rezultate. O sa-i vorbesc orezului in romana, sa vad daca o intelege :)

[bremen1980]

Parca-mi reamintesc si eu vag de "Corporatia " .Problema e urmatoare -dupa ce iluminismul a discreditat religia , oamenii nu au incetat brusc sa creada ci doar si-au reorientat si investit credintele in altceva : in stat , in stiinta , in arta , in economie , s.a. In secolul 19 mai toti s-au indragostit de nationalism si au fost gata sa-si dea ( sau chiar si-au dat ) viata pentru stat / popor /imperiu / rasa si alti " monstri reci " (Nietzsche ) .Au mai crezut unii apoi in posibilitatile nelimitate ale stiintei -pozitivismul brat la brat cu utilitarismul -fericirea generala pentru toti , pace universala pentru toti .Nu mai vorbesc nimic de marxism /darwinism social /nazism si alte ideologii care au visat si ele la crearea "omului nou" , dar au dus omenirea aproape de prapastie .
Dupa 1945 se simtea o epuizare a credintelor laice mai ales in Occident .Putini mai indrazneau sa viseze la scara mare (planetara ) .S-a ajuns la un realism in care doar conditiile economice si sociale mai contau .Politicul nu mai dorea sa salveze /sa revolutioneze ci se multumea cu imbunatatiri treptate ale conditiilor economice (sa aiba fiecare o casa , o masina , o nevasta , o amanta ) .In mare parte in Occident acest program a fost realizat chiar daca e loc de mai bine .A venit insa criza economica si toate aceste castiguri ce pareau definitive par cam subrede. Aici intervin toate documentarele astea si de multe ori o fac in mod manipulator .Arata doar partea urata a unui sistem care de bine de rau a reusit sa ridice nivelul de trai pentru sute de milioane de oameni la niste standarde inexistente in istoria umanitatii.E adevarat ca pretul bunastarii acestor favorizati de gaseste in epuizarea resurselor planetare si in exportarea problemelor in zonele periferice ale planetei .
E un pic de ipocrizie in toate documentarele astea care critica marile corporatii , dar folosesc tehnologiile inovate /produse de aceste coroporatii.Ii injuri pe cei de la Shell , dar esti dependent de ei .

[Twinsen]

In fine, dupa gindurile astea spuse cu glas tare, mi-a venit in minte, ca daca ati fi interesati am putea face un fel de turneu de documentare.
Eu m-as baga la asa ceva. Altcineva?

[anaemona]

bremen, daca vorbim doar de resursele unei tari si nimic altceva. Nu este moral sa fie lasate sa fie exploatate de companii private. Vor face acele companii ceva bentru binele tarii de unde le exploateaza? Nu. Daca e vorba de revolutia tehnologica si avantajele ei, iti garantez ca Apple nu ar fi fost nevoie sa scoata 5 modele de telefon destept. Singurul motiv pentru care o fac e incurajarea consumerismului, nicidecum progresul stiintific. Daca poti produce in limita in care nu distrugi e perfect, dar cind noi, in ultimii 50 de ani am consumat mii de ani de resurse, nu cred ca generatiile viitoare ne vor multumi, cind or sa se uite la lumina lampii la ce jucarii frumoase le-au lasat bunicii, doar ca nu pot face nimic cu ele. In fine, nu stiu daca energia electrica va fi o problema, mai degraba apa potabila, mincarea, dar intelegi ce vreau sa spun.

[anaemona]

In fine, dupa gindurile astea spuse cu glas tare, mi-a venit in minte, ca daca ati fi interesati am putea face un fel de turneu de documentare.
Eu m-as baga la asa ceva. Altcineva?

Dragut, poate apar si altii. Vrei sa te si ocupi si de organizare?

[Twinsen]

Vrei sa te si ocupi si de organizare?
Mi-e indiferent cine s-ar ocupa de organizare, as putea fi si eu daca nu vrea altcineva. Dar sa vedem daca mai sunt oameni interesati sa participe, la cum merg lucrurile in ultimul timp am indoieli...

[bremen1980]

bremen, daca vorbim doar de resursele unei tari si nimic altceva. Nu este moral sa fie lasate sa fie exploatate de companii private. Vor face acele companii ceva bentru binele tarii de unde le exploateaza? Nu. Daca e vorba de revolutia tehnologica si avantajele ei, iti garantez ca Apple nu ar fi fost nevoie sa scoata 5 modele de telefon destept. Singurul motiv pentru care o fac e incurajarea consumerismului, nicidecum progresul stiintific. Daca poti produce in limita in care nu distrugi e perfect, dar cind noi, in ultimii 50 de ani am consumat mii de ani de resurse, nu cred ca generatiile viitoare ne vor multumi, cind or sa se uite la lumina lampii la ce jucarii frumoase le-au lasat bunicii, doar ca nu pot face nimic cu ele. In fine, nu stiu daca energia electrica va fi o problema, mai degraba apa potabila, mincarea, dar intelegi ce vreau sa spun.
Ai dreptate cu consumerismul si nu trebuie uitat rolul publicitatii in problema asta."Ai un televizor mic , ia-ti unul mai mare , ai o casa mica , cumpara-ti una cu 3 etaje ( pe credit ) , ai o nevasta de 45 de ani , ia-ti o amanta de 18 ani .... " .Astea sunt totusi exemple negative si excesive ale dezvoltarii tehnologice si aici ma irita pe mine documentarele astea .Scot in evidenta doar monstruozitatile la care se dedau corporatiile fara sa echilibreze balanta si sa arate produsele care ne-au facut viata mai buna .Bine si noi suntem "montati " pe critica si chiar daca am vedea un documentar laudativ , am fi sceptici si am cauta imediat bubele acelei companii. Si noi am devenit cinici si ne-am pierdut credinta. Suflam si in iaurt sau ne bucuram cand sufla altii pentru noi.

[anaemona]

Dar esti de acord ca sint multe lucruri pe care nu le-ai fi aflat daca n-ai fi vazut diverse documentare?

Sint documentare pozitive in alte domenii, despre locuri pe care nu le cunosti, frumuseti de care nici nu banuiesti ca exista. Eu sint interesata de toate, si bune si rele. Bineinteles ca ma intristeaza enorm orice stricaciune permanenta facuta pamintului si desi ar fi la fel de normal sa ne preocupe lucrurile pozitive de care aflam, cele negative ne consuma mai mult si din cauza asta ajungem sa vorbim mai mult despre ele. Daca nu vorbeste nimeni despre lucrurile negative care se intimpla mai aproape sau mai departe de noi ajungem sa nu mai vedem decit vopseaua roz pulverizata direct pe retina de cei care nu vor decit sa-si vada in continuare, nestingheriti, de cistigurile lor. Imi plac si mie destule droguri frumoase, dar imi place si cind sint adusa la realitate, nu stiu daca as putea trai la nesfirsit intr-o stare de feerie, fara sa ma mai intereseze ce se intimpla in jurul meu. Sint sigura ca exista documentare pozitive despre progresul tehnologic, care implica anumiti oameni, anumite companii, pionieri in domeniul lor :) trebuie doar sa le descoperim. Dar nu stiu carei corporatii ar trebui sa-i multumesc pentru ce face astazi, nu ce a facut ieri.

[bremen1980]

Sunt prea prins in meciul din seara asta ca sa intru in discutii aprofundate.Merg in continuare pe ideea ca si documentarele astea sunt subiective ( in mod asumat sau nu ) , de stanga si menite sa te revolte .Le urmaresc si eu , dar incerc sa vad si cealalta parte.

[sigalia]

Sint documentare pozitive in alte domenii, despre locuri pe care nu le cunosti, frumuseti de care nici nu banuiesti ca exista. Eu sint interesata de toate, si bune si rele. Bineinteles ca ma intristeaza enorm orice stricaciune permanenta facuta pamintului si desi ar fi la fel de normal sa ne preocupe lucrurile pozitive de care aflam, cele negative ne consuma mai mult si din cauza asta ajungem sa vorbim mai mult despre ele.

anaemona, culmea e ca in cazul meu,deseori,productiile astea pozitive sunt mai educative(ca sa folosesc un termen respingator/dar adecvat in context).Cand ma uit la cate o poveste de-aceea in care o hoarda de oameni/specialisti se ocupa de cate un animalut ologit de te miri ce,sau la oameni care surmonteaza tragedii incredibile si raman in picioare,la imaginile aproape ireale din ce-a mai ramas neatins din planeta asta - sunt coplesita de miracolul lumii si deseori mi se face rusine de confortul marunt in care ma cuibaresc.
Documentarele hard&strong mi se par prea deschis si punctual orientate spre ''schimbarea mentalitatii si a atitudinii".Automat devin mai reticenta la adeziune.

[anaemona]

sigalia, nu vrei sa participi la un turneu? acolo poti propune ce iti place :)

[sigalia]

anaemona,multumesc de incurajare :)
Eu particip oricum la turneele voastre ca va citesc ( cu mare drag !).
Pentru o implicare mai activa am nevoie de putina acomodare ...in teren.

[anaemona]

Pina in 10 Decembrie puteti vedea Food matters aici:

http://www.foodmatters.tv/free

[Twinsen]

Etoiles: Dancers of the Paris Opera Ballet (http://www.imdb.com/title/tt0260713/) - 8.5/10
O introducere buna in lumea baletului, prin intermediul uneia dintre cel mai faimoase companii din lume. Nu eram constient cat de solicitant poate fi baletul si ce nivel de sacrificii cere. Accentul se pune mai mult pe artisti si pe structura Paris Opera Ballet, decat pe dans in sine.

First Position (http://www.imdb.com/title/tt2008513/?ref_=nv_sr_1) - 8/10
Documentar indie in stilul Spellbound, care urmareste 6 tineri dansatori implicati in prestigioasa competitie de balet Youth America Grand Prix. Foarte entertaining si uplifting, dar un pic lipsit de profunzime.

[Twinsen]

Indie Game (http://www.imdb.com/title/tt1942884/reference): 8/10
Jocurile independente sunt create de echipe foarte mici de oameni, uneori chiar de o singura persoana si sunt distribuite digital. Orice gamer va gasi lucruri care sa-i placa in documentarul de fata, care prezinta pe scurt mai multe joculete. In esenta insa Indie Game e mai mult despre oameni decat despre software, despre genul de personalitate pe care trebuie sa o ai ca sa lucrezi non-stop luni sau chiar ani in sir, fara sa ai vreo garantie ca la final vei castiga ceva financiar. Programatorii si artistii intervievati sunt fiecare personalitati quirky ceea ce da documentarului o nota amuzanta, dar uneori si dramatica. E entertainment de calitate buna, dar mi-as fi dorit ceva mai mult insight decat ofera.

Somm (http://www.imdb.com/title/tt2204371/reference): 7.5/10
Daca Indie Game era despre obsesia pentru jocuri, Somm este despre obsesia pentru vinuri. Nu e vorba de batranelul fara jumatate din dantura care bea dis de dimineata vin Babanu' la baruletul de la parterul blocului, ci despre experti platiti sume uriase pentru a lucra in cele mai bune restaurante din lume. Un somelier e un specialist oenolog care isi ofera serviciile clientilor unui restaurant. Somm urmareste candidatii si examenul pentru titlul de Master Sommelier, cel mai inalt rang care se poate obtine in meseria asta, in fiecare an doar cativa somelieri din intreaga lume obtin titlul asta. Pentru asta trebuie sa cunoasca istoria vinului si regiunile viticole din toata lumea, sa poata recunoaste mii de vinuri prin degustari in orb si sa fie capabili sa se comporte impecabil cu clientii. E un documentar fascinant, mai ales daca esti interesat de vin, dar finalul e un pic dezamagitor pentru ca nu vedem probele concursului, care se desfasoara cu sala inchisa.

Drachenmaedchen (http://www.imdb.com/title/tt2526514/reference) - 9/10
Drachenmaedchen e in primul rand despre fetele care traiesc si invata in cea mai mare scoala particulara de kung-fu din China. Prin extensie insa ne prezinta intreaga scoala si cate ceva din societatea chinezeasca. Scoala are nu mai putin de 25000 (!!) de elevi , marea majoritate baieti, cu varste incepand de la 7-8 ani, pe care ii si gazuieste pe tot parcursul anului. Conditiile de viata sunt foarte dure, oarecum similare cu cele din armata, cu program riguros de dimineata pana seara care lasa foarte putin timp liber.

Personajele principale sunt trei fete. Cea mai mica dintre ele e deja la 9 ani o luptatoare talentata, care se simte bine in mediul scolii, dar e presata mereu de tatal ei sa fie cea mai buna, lucru aproape imposibil avand in vedere concurenta. A doua fata are 15 ani si e o eleva mediocra, care in pofida tuturor sacrificiilor nu reuseste sa obtina vreun succes. Cu toate astea continua si are vreo intentie sa se revolte sau sa renunte, spre deosebire de ultima si cea mai in varsta, care a reusit rara performanta de a fugi cu succes din scoala pazita exemplar. Cu toate astea parintii o forteaza pana la urma sa se intoarca, ceea ce duce la una din cele mai emotionante secvente in care, aflata pe acoperisul cladirii, descrie cum a dorit de multe ori sa sara de acolo. Realizatoarea Inigo Westmeier discuta de asemenea si pe directorul scolii, cu antrenori si parinti, reusind sa realizeze un portret extrem de echilibrat si lipsit de senzationalism. Din punct de vedere vizual documentarul sta de asemenea foarte bine, cu secvente filmate excelent precum cea de la inceput in care mii de elevi executa in unison exercitii de kung-fu.

[Mercutio]

Am gasit din intamplare azi la second hand dvd-ul celui mai socant film documentar pe care l-am vazut, si sigur voi vedea, vreodata: Africa Addio de Jacopetti si Prosperi, cei doi cineasti italieni care au realizat si Mondo Cane, despre care poate ati auzit. Africa Addio e brutal, sangeros, greu de digerat. La fel ca realitatile Africii anilor '60, despre care vorbeste documentarul.

[crystygye]

Am vazut mini seria The Brain with David Eagleman
http://www.portalultautv.ro/the-brain-with-david-eagleman-2015-serial/

[Twinsen]

Seymour, An Introduction (http://www.imdb.com/title/tt2219650/reference)

Detest filmele motivationale si in mod special pe cele americane, care sunt deseori de o prostie crasa. Asa ca eram pregatit sa opresc foarte rapid Seymour, An Introduction, in cazul in care ar fi fost acel "inspirational biography" de care ma feresc ca dracu' de tamaie. >:) In loc de asta avem insa in Seymour un personaj bine ancorat in realitate si in acelasi timp un artist extraordinar. Cele doua nu se contrazic defel, pentru ca arta e o reprezentare a realitatii, sau a unor aspecte ale realitatii.

La fel ca pianistul Seymour, documentarul e cald, accesibil si cat se poate de viu, in pofida protagonistului octogenar. Abordeaza multe teme: ce inseamana sa fii un artist, ce inseamna sa fii un profesor, diverse aspecte ale muzicii clasice, frica de esec, frica de moarte si mai ales cum trebuie traita viata. Seymour, evreul american, e mai degraba prototipul unui maestru asiatic, prin dedicatia fata de arta si fata de elevii sai. Dar respinge direct modelul asiatic, pe care il considera prea dur. Dupa cum asculta cu un zambet simultan curios si ingaduitor relatarile unui prieten mistic - propria sa viziune e ca puterea de a trai trebuie cautata in interior. Si ca seninatatea si linistea interioara autentica se castiga, luptand si muncind din greu pentru a-ti indeplini chemarea sau talentul cu care esti inzestrat.

8.5/10

https://www.youtube.com/watch?v=oCOM3wMqoHg

[Twinsen]

Altered States: Choosing Death (https://www.imdb.com/title/tt9199184/?ref_=tt_eps_rhs_0)

O privire emotionanta si exceptional de echilibrata asupra problemei eutanasiei bolnavilor in stare terminala. Louis Theroux e un autor foarte cunoscut de documentare, atat frivole cat si serioase. In cazul de fata prezinta trei situatii, doua cu bolnavi in stadiu avansat de cancer si una cu o persoana cu debut de dementa.

Unul din lucrurile care face documentarul extraordinar e ca nu se focuseaza doar pe boala ci pe ce sunt cu adevarat persoanele respective. Ce gandesc, ce simt, ce familii au. E extraordinar de complicat sa realizezi un documentar bun pe tema asta. Vorbesti cu un om pe care ajungi sa-l cunosti si stii ca va muri oricum curand si ca un singur cuvant gresit in conversatiile pe care le ai cu el poate sa incline balanta spre a-si lua singur viata. Modul in care trateaza Theroux situatiile astea e fantastic. E in acelasi timp complet capabil sa isi faca subiectii sa se deschida pe deplin, dar fara a lasa emotiile sa-i intunece judecata vreo clipa si fara a cadea in patetic, sau a face un singur pas gresit atat in relatiile cu ei si familiile, cat si in tonul general al documentarului. Foarte impresionant and I'm not easily impressed.