(Cassavetes) Husbands vs. (Hou) A City of Sadness vs (Leigh) Secrets and lies [Archive]

varu

10 Oct 2011, 23:15

A City of Sadness

L-am vazut acum cateva luni si nu am timp de o revizionare.
Acest film m-a uluit. Filmul asta m-a facut sa il consider pe Hou unul dintre cei mai mari regizori din lume. Iti trebuie multa subtilitate sa incropesti o astfel de poveste care sa nu para niciun moment ostentativa sau fortata din punct de vedere dramatic. Camera e pe post de observator, nu pe post de judecator. Pare ca cineva a pus o camera ca sa arate cum trece viata si cum se face istoria.
O minunatie de film.
Povestea e una tragica: disolutia unei familii proiectata pe fundalul disolutiei unei tari. Cum familia infatisata apartine castei de sus a societatii, cu oarece apucaturi interlope in niste timpuri 'capitaliste' (sa zicem) ce se sting sub ochii nostri, s-a facut paralela intre saga acestei familii si seria Nasul. Mi se pare eronat, modul de a face cinema al lui Hou, observational, nu dramatizat e fix opusul dramatismului fabricat de tip Hollywood. O latura a filmului este aceasta cronica de familie in descompunere.
O alta latura e descompunerea unei tari, moartea pentru totdeauna a unor timpuri senine, preluarea Taiwanului de comunistii chinezi de la japonezi. Actiunile Kuomintang-ului seamana izbitor cu apucaturile Securitatii de la noi, iar momentele infatisate de Hou parca sunt desprinse (din ce am citit eu) din "Obsedantul deceniu" - anii '50 de la noi.
Prigoana intelectualilor, persecutarea fostilor 'burghezi', perchezitiile nedrepte, sufocarea, gatuirea unei societatii, instalarea unei terori nevazute si omniprezente sunt redate magistral de Hou. Cu cat actiunea este dezvoltata, cu atat angoasa prezentei unui Big Brother este simtita, desi Hou nu incearca sa faca un film politic moralizator, ci tot timpul ramane fidel spunerii unei povesti despre niste oameni.
E un film care pe mine m-a impresionat prin subtilitatea lui. Indraznesc sa spun ca e posibil sa fie cel mai mare film chinezesc facut vreodata, unde China = mainland + Hong Kong + Taiwan.
Sau un candidat serios pentru acest titlu.

De mentionat si prestatia exceptionala a lui Tony Leung care exprima atat de multe emotii si duce un rol principal dramatic convingator fara sa scoata vreun cuvant.

Windom

12 Oct 2011, 19:32

Husbands

Filmul prezintă modul în care trei prieteni se împacă cu ideea morții unui al patrulea. Împacă e mult spus, deoarece, pe întreg parcursul filmului respectivul deces îi bîntuie permanent, pîndind la fiecare colț și influențindu-le comportamentul. Care merge de la clownerie la accese de sinceritate și înapoi. Cred ca filmul va fi un alt test de anduranta pentru cei care nu sint familiarizati cu JC. Îndeosebi prima parte. Dacă treceți de asta, s-ar putea să fiți răsplătiți, deoarece segmentul Londra, cel puțin mie, mi s-a părut senzațional, în special relațiile dintre cei trei masculi și șeptelul feminin londonez.
Permanent ești conștient de frica celor trei de a rememora nefericitul eveniment, pe care încearcă mereu să-l îngroape sub trăiri forțate, accese nebunești de veselie ori aventuri amoroase mai mult sau mai puțin incomode (genială, de-a dreptul, „giugiuleala” dintre Casavettes și acea „Mary”, în hotelul londonez).
Un buddy movie destul de greu de digerat pe alocuri unde, din nou, povestea nu prea există, însă jocul actoricesc onest și de primă clasă nici că te face să-i duci dorul.

P.S. Poate buddy movie e mult spus, apare o crevasa la un moment dat intre personajul lui Gazzara si ceilalti doi, care se tot largeste, culminind in final cu abandonarea acestuia - out of sight and out of mind...

Federico

13 Oct 2011, 12:25

Am vazut Secrets and Lies acum vo doua zile, dar nu-mi venea sa spun nimic de el. Asteptam sa ridice cineva o minge la fileu... Filmul e bun de tot. Jocul actorilor e naucitor. Premiul Cannes pt interpretare feminina insfacat de de cea care-i da viata celei mai smiorcaite si zvapaiate femei pe care a vazut-o ecranul. Thimothy Spall, de o naturalete impresionanta in rolul patriarhului matur, responsabil si tot timpul cu efuziunile de empatie de sfant in slujba celorlalti. Marie Jean-Baptiste (oscar nom.) un pic enervanta cu excesul ei de politezte fitzoasa elitista, insa le tine isonul celorlati onorabil. Nu mai zic de cea responsabila de secventa mea preferata - tipa care-i inmaneaza lui Hortense dosarul cu datele necesare localizarii maica-sii: de o empatie proteguitoare si carismatica, mamoasa in esenta dar cumva cu putina masculinitate adusa de fizionomia elastic-expresiva a femeii. Mult umor (pe alocuri negru), multa umanitate, caldura umana degajata de interactiunile frictionare ale unor fiinte de o simplitate aproape prozaica. Muzica uneori usor iritanta prin tonul sau dulce-tragic (la fel ca-n Life is Sweet) .
O alta micro-secventa complet nesemnificativa in ansamblul filmului dar care e printre preferatele mele e scurta incursiune in cabinetul de optometrie al lui Hortense, ocazie cu care o vedem exercitandu-si abilitatile remediatoare pe o fetiscana de vo 12 ani de o dragalasenie incandescenta. Filmul are si doua secvente de o greutate balistica: doua planuri lungi neintrerupte din care primul e o proba de virtuoazitate actoriceasca (din parte Brendei) destul de mind-blowing. Interesant si finalul de o "abruptitate ghilotinarda" (:-/ ) si care are un aer de piese de teatru moralista.
Pt cine n-a vazut filmul: e despre o tanara femeie (negresa) care la scurt timpt dupa decesul celui de-al doilea din parintii sai adoptivi, porneste in cautarea mamei sale biologice care - un mic SPOILER - se dovedeste a fi alba. Dupa ce o contacteaza (telefonic) si dupa ce infrange reticenta copilaroasa si sperioasa a mamei de a interactiona, aceasta (mama) accepta o serie de intalniri pe care incearca sa le escamoteza fata de "familia" (o fiica badaranoaica si abuziva +un frate ) sa. Filmul merita vazut, fara nicio discutie. S-ar putea sa-i placa chiar si lui Twinsen. :D

Ah, si o-ntrebare: secventa in care Cynthia, vizitata de Maurice (fraxo) discute cu el prin usa veceului paraginit de curte inlauntrul caruia he's taking a shit. WTF!! Ce era cu aia? N-am putut sa-mi revin secunde bune din soc si inconfort. Vroia Leigh sa zica ceva prin ea de a trebuit sa o inventeze, sau pur si simplu a curs intuitiv si inexplicabil logic in procesul de depanare a povestii, fara o semnificatie continutistica.

LE: De Cassavetes mi-e cam frica un pic. :"> Asiaticul insa vreau mult sa-l vad dar nu dau el. Could somebody please pm me with a lttle help?

Twinsen

13 Oct 2011, 14:22

Filmul merita vazut, fara nicio discutie. S-ar putea sa-i placa chiar si lui Twinsen. :D
Nu e un film rau, dar am abandonat dupa vreo 40 de minute. Cred ca problema principala a fost ca nu-mi placea nici un personaj. De asemenea umorul care curgea in Life is Sweet, aici picura mai degraba.

anaemona

13 Oct 2011, 17:43

Twinsen, I feel really sorry for you :) As vrea sa profit de ocazia asta si sa revad Secrets and lies, nici nu mai tin minte cind l-am vazut. Nu a fost primul Leigh, deja eram incintata de ce vazusem pina atunci, dar la filmul asta parca m-a fulgerat cu o raza din aia trimisa dintr-o farfurie zburatoare si m-a ridicat de la pamint si m-a adus la mothership. Atita caldura umana la niste personaje pestrite si galagioase mai rar gasesti. Cind o auzi si o vezi pe Cynthia spunind "Dear" parca te curenteaza in tot corpul. In fine, sper sa-l revad, vreau sa-l revad, trebuie sa-l revad! (c/o Mr. Doolittle)

Intre timp am vazut filmul lui Hou, al doilea film vazut, primul fiind Dust in the wind. Desi am avut o copie execrabila care imi dadea o stare de nervozitate, nu stiu daca exista mai bune sau pur si simplu asa e pelicula, filmul e de o gingasie aproape nemaiintilnita. Parca esti in interiorul unei pastorale, ritmul e lent si molcom, dar cite drame se intimpla acolo si cu cita naturalete sint redate, fara a aparea ostentative, e pur si simplu uimitor. Mai toate scenele au mai multe planuri si asta mi-a placut in mod deosebit, prezentarea in paralel a ceea ce se intimpla zilnic, firesc si conflictul propriu-zis, drama . Fie ca in plan principal se intimpla ceva important, sint discutii, controverse iar pe fundal cineva sterge masa, maninca sau sterge pe jos, fie ca in plan principal i se da copilului sa manince iar in plan secundar se petrece o adevarata drama, sintem martorii unei drame nationale individualizate care e atit de discret redata ca aproape trece neobservata.

Windom

13 Oct 2011, 18:32

Ah, si o-ntrebare: secventa in care Cynthia, vizitata de Maurice (fraxo) discute cu el prin usa veceului paraginit de curte inlauntrul caruia he's taking a shit. WTF!! Ce era cu aia? N-am putut sa-mi revin secunde bune din soc si inconfort. Vroia Leigh sa zica ceva prin ea de a trebuit sa o inventeze, sau pur si simplu a curs intuitiv si inexplicabil logic in procesul de depanare a povestii, fara o semnificatie continutistica.
Pai Maurice o vizita din an in pasti, iar intr-una din rarele ocazii in care o face, merge la budă.:D Spiritual Leigh asta, in a very good way this time. Categoric, o diferenta de la cer la pamint intre filmul asta si prostioara anterioara. Aici umorul provine din drama si nu invers (epica de-a dreptul scena din restaurant). Putin cit e, isi trage seva din dramatismul situatiilor iar calitatea e net superioara. Extraordinar filmul, un film tinut in totalitate pe umeri de catre actori, la fel ca Husbands. Blethyn e senzationala, merita din plin Oscarul chiar daca a concurat intr-o companie destul de selecta. Spall, de asemenea, mi s-a parut la ani lumina de clownul din Life is Sweet. Si da, tanti cu dosarul rupe fîșu'.:D
Doua filme puternice pina acum, mi-e deja greu sa aleg. Si mai urmeaza unu'...
@Ani, trebuie sa il revezi.:D

Federico

13 Oct 2011, 21:57

Husbands – a fost mai bine decat ma asteptam, ingrozitorul poster ducandu-ma cu gandul la un flick pseudo-comic vetust, insa - to put it mildly – am vazut si filme mai bune. :D Mi-a placut mult aspectul asta si daca ar fi sa descriu filmul intr-un cuvant ala ar fi: matur. Nu tu floricele spectaculare ieftine, nu tu nimic. Un film pentru oameni mari cum ar veni. Asta asa, ca aura, ca idee, sau ca ce se straduieste sa para. Pentru ca mie mi se pare ca realizarea e problematica. O incoerenta sufocanta care se mai evapora cu o parere pe masura ce "plotul’" avanseaza, dar care la inceput e scandaloasa. In astfel de moment coversatiile si evenimente par insiruite la-ntamplare, e greu sa faci niste conexiuni intre ele, sa vezi ce le tine impreuna, sa detectezi un pattern, sa se mijeasca o idee despre ce-are de gand autorul. Sigur, ca niste barbati blazati si frustrati de revelatia mortii, se imbarca intr-o croaziera revitalizanta, am inteles din sinopsis, dar eu ma refer in mare parte la detalii. Dialogurile mi se par in anumite moment jenant de false, ca rodul unor improvizatii lenese. Ex: Do you think I’m a selfish guy?/Do I think you’re a selfish guy?/ You don’t think I’m a selfish guy? WTF?!! Se ingana unul pe altul. Si nu-i singura faza. Daca a fost ceva intentionat acolo, sensul sau m-a depasit pe departe. In fapt intregul film mi se pare lenes construit. Daca tai partile de documentar, cele care sunt egale cu sine ca obiecte reale, adaosul creator al lui Cassavetes ramas e foarte precar. Cand in fapt marii fauritori de arta ca Joyce (apropo, apare numele sau listat pe ecran in echipa tehnica, de-asta mi-a venit in minte) Proust, Nabokov, sau Kubrick , Coppola si Charlie Kaufman (:D ) , tocmai pt prodigioasa arhtectura stilistica a creatiei lor, efortul lor migalos regasibil in fiecare coltisor al operei. Mie filmul lui Cassevetes mi-a lasat impresia de auto-indulgenta dpdv-ul atentiei dedicate de catre autor. E un film care cu siguranta se poate evita, dar nu regret timpul pierdut. Reuseste sa capteze un realism straniu de acut, in anumite momente, ciudata tehnica de lucru a lui Cassavetes si asta mi-a pastrat cat de cat interesul.
Cer scuze fanilor daca comentariul meu cu iz de invectiva lezeaza. :P

Pai Maurice o vizita din an in pasti, iar intr-una din rarele ocazii in care o face, merge la budă.:D

Da, e potrivita. De ce nu m-am gandit la asta? Mie mi-a atras atentia ideea unei intimitati super-accentuate si stranii intre cei doi, faza asta. Asemanatoare e si imbratisarea subsecventa (Give us a cuddle, Maurice! :)) ) dintre ei. Il pipaie ciudat acolo Cynthia... :D
Si da, tanti cu dosarul rupe fîșu'.:D
:D Very very glad to hear you agree!!

Mi se pare eronat, modul de a face cinema al lui Hou, observational, nu dramatizat e fix opusul dramatismului fabricat de tip Hollywood.
Cam mult cinema observational turneul asta! Salivam in timpul lui Husbands dupa dramatismul farbricat al unui plot clasic. :)

Nu e un film rau, dar am abandonat dupa vreo 40 de minute. Cred ca problema principala a fost ca nu-mi placea nici un personaj. De asemenea umorul care curgea in Life is Sweet, aici picura mai degraba.
Ah, nu? Nici asta nu e bun? :))
Ce naiv am putut sa fiu... :-S
Acum serios, nu ti-au placut personjele in sensul ca nu le-ai gasit credibil construite, sau in sensul ca nu constituie tocmai cercul ideal de prieteni in care ti-ai dori sa te-nvarti? Nici eu nu consimt la punctul doi, dar intoteauna sunt gata sa-mi scot palaria in fata unui personaj bine construit, indiferent cat de jigodie se vrea el a fi. Cat despre Life is Sweet, da, seamana cele doua filme, dar sunt din clase de calitate diferite. Cel de acum e mult mai serios - si in sensul de ambitios, ca proiect , dar si la continut. Dincolo umorul era un pic fortat, era un scop in sine; aici Mike Leigh nu face concesii, totul se supune ideii generale a filmului. :)

Windom

13 Oct 2011, 22:15

Dialogurile mi se par in anumite moment jenant de false, ca rodul unor improvizatii lenese. Ex: Do you think I’m a selfish guy?/Do I think you’re a selfish guy?/ You don’t think I’m a selfish guy? WTF?!!
Pai este improvizatie, acum cit de lenesa e, ramine la latitudinea fiecaruia sa hotarasca. Mie mi se par niste replici...realiste.:D Hai mai, n-ati fost niciodata in situatii asemenatoare, cu 1,2,3 buddies, discutati ce discutati, apoi incepeti sa... balmajiti? Bine, trebuie sa existe un grad ridicat de familiaritate, sa-ti cunosti interlocutorul ca pe propriile buzunare, astfel incit, la un moment dat, discutia adevarata se muta la nivel telepatic si tot ce-ti mai iese pe gura sint chestii destul de alandala.:))

Daca tai partile de documentar, cele care sunt egale cu sine ca obiecte reale, adaosul creator al lui Cassavetes ramas e foarte precar.
Asta n-am prea inteles-o. Nu ai ce sa tai atita timp cit totul face parte din efortul creator al lui Cassavetes, inclusiv "partile de documentar".
...Ah, stai ca parca incep sa pricep ce vrei sa zici... Adica stilul propriu-zis al omului e atit de dezbracat de artistic, incit nu-i mai gasesti valoarea in prozaic?:)) Pai si hotarirea de a renunta la artificiile artistice tine de... artistic, nu?:-?

Twinsen

13 Oct 2011, 22:28

Acum serios, nu ti-au placut personjele in sensul ca nu le-ai gasit credibil construite, sau in sensul ca nu constituie tocmai cercul ideal de prieteni in care ti-ai dori sa te-nvarti?
Din cat am vazut, nu mi s-au parut ca au destula substanta pentru o drama. Nu simteam nimic pentru ele (chestie subiectiva, dar asta e) si nici nu credeam ca pot sa invat ceva de la ele.
Cel de acum e mult mai serios - si in sensul de ambitios, ca proiect , dar si la continut. Dincolo umorul era un pic fortat, era un scop in sine; aici Mike Leigh nu face concesii, totul se supune ideii generale a filmului. :)
Pentru mine Life is Sweet a fost unul din cele mai bune filme ale turneului tocmai datorita umorului *binevoitor*. A modului in care te facea sa razi cu personajele, fara rautate. Partea de drama din Life is Sweet mi s-a parut mult prea simpla si nu prea m-a interesat. Tocmai de asta cred ca nu ma atrage Secrets and Lies unde drama e mult mai accentuata.

Federico

13 Oct 2011, 22:41

Pai este improvizatie, acum cit de lenesa e, ramine la latitudinea fiecaruia sa hotarasca. Mie mi se par niste replici...realiste.:D Hai mai, n-ati fost niciodata in situatii asemenatoare, cu 1,2,3 buddies, discutati ce discutati, apoi incepeti sa... balmajiti?

Ba sigur, dar aici nu stiu, nu i-am crezut. Realitatea oricat de fidel imitatat pe ecran, daca nu e impresurata si de un anumit context, da chix cateodata.

Asta n-am prea inteles-o. Nu ai ce sa tai atita timp cit totul face parte din efortul creator al lui Cassavetes, inclusiv "partile de documentar".
...Ah, stai ca parca incep sa pricep ce vrei sa zici... Adica stilul propriu-zis al omului e atit de dezbracat de artistic, incit nu-i mai gasesti valoarea in prozaic?:)) Pai si hotarirea de a renunta la artificiile artistice tine de... artistic, nu?:-?
Ma refeream la faptul blestemat al cinemaului, ca el e cel mai departe dintre arte de a crea viata from scratch. Ca-n pictura, sculptura, literatura. Acolo virtualmente ex nihilo iti este livrata viata.
Filmul e altfel. Oamenii sunt deja existenti (fizic) la momentul inceperii filmarilor, decorurile iarasi, de obicei si in mare parte, sunt necreate, reale - aspectual de documentar.
In Husbands, in anumite secvente pare ca daca ai lua oamenii aia care interepreteaza ceva (incearca sa nu mai fie egali cu sine, sa nu mai fie ei insisi) si i-ai pune sa se comporte absolut firesc, si-ai iregistra documentrariceste, rezulatatul obtinut n-ar diferi exorbitant de mult fata de cel obtinut de Cassavetes dupa ce a trecut totul prin filtrul sau creator. Asa mi s-a parut mie. :)

Din cat am vazut, nu mi s-au parut ca au destula substanta pentru o drama. Nu simteam nimic pentru ele (chestie subiectiva, dar asta e) si nici nu credeam ca pot sa invat ceva de la ele.

Dupa cum ai putut oberva si in parerile celorlalti, personajele sunt considerate, in general, punctul forte al filmului. Dar, intr-adevar, e loc si de subiectivitate. Chestia cu drama e suspecta. Nu cred ca e tocmai avantajos, sa ai in cap o preconceptie generica fixa. Un film mare nu poate fi niciodata incadrat intr-un singur gen; etichetele astea stupide sunt puse a posteriori, si doar asa ca se ne orientam mai bine. Dar nu cred ca trebuie luate prea in serios.
Si chestia cu invatatul mi se pare suspecta. E o atitudine care ma nelinisteste, pe mine unul. Pe ecran se incearca reprezentarea vietii, Or, oamenii reali nu-i tratezi asa, ca pe unelte. Din contra, daca le acorzi toata atentia posibila, empatica si dezinteresata, colateral si ca bonus, poti sa inveti si ceva de la ele. Vorba aia, cel care va incerca sa-si salveze sufletul si-l va pierde.
:))
Pentru mine Life is Sweet a fost unul din cele mai bune filme ale turneului tocmai datorita umorului *binevoitor*. A modului in care te facea sa razi cu personajele, fara rautate. Partea de drama din Life is Sweet mi s-a parut mult prea simpla si nu prea m-a interesat. Tocmai de asta cred ca nu ma atrage Secrets and Lies unde drama e mult mai accentuata.
Tu ai o atitudine fata de arta conform careia ea tre' sa-ti aduca rezultate imediate si palpabile, pare-mi-se. :) Nu zic ca e gresita, nici macar dpdv-ul meu, dar "expertii" ar zice ca asta nu-i prea in regula.

LE: Poti sa-mi merge-iuesti tu mesajele, Liviu... daca se poate.

Twinsen

13 Oct 2011, 23:16

Si chestia cu invatatul mi se pare suspecta. E o atitudine care ma nelinisteste, pe mine unul. Pe ecran se incearca reprezentarea vietii, Or, oamenii reali nu-i tratezi asa, ca pe unelte. Din contra, daca le acorzi toata atentia posibila, empatica si dezinteresata, colateral si ca bonus, poti sa inveti si ceva de la ele.
Daca am avea timp si energie nelimitata, atunci da. Dar suntem fortati sa facem o selectie si asta se aplica inclusiv la oamenii reali din viata noastra, nu doar la filme.
Tu ai o atitudine fata de arta conform careia ea tre' sa-ti aduca rezultate imediate si palpabile, pare-mi-se.
Eu nu vad de unde ai ajuns la concluzia asta. :)

Federico

13 Oct 2011, 23:37

Eu nu vad de unde ai ajuns la concluzia asta. :)

Pai in principiu de la afinitatea ta pt LIS care e un film facil si usor de gustat de majoritatea, in dauna lui SAL - care fiind mai dramatic si mai serios, are un appeal mai scazut fata de primul... dar si de la obiectiile tale precedente fata de foarte multe filme din competitie. :)

LE: Daca n-ai fi renuntat prematur la fim ai fi prins un moment frumos la climaxul sau in care ne e impartasita o invatatura de-o superbitate egala cu altele precum: Happines real only when shared (Into the Wild) sau Unless you love your life will flash by (Tree of Life)... si anume: Secrets and lies! We're all in pain! Why can't we share our pain?

Sau ce avea @anaemona in semnatura odinioara (dar un pic mai atlfel asta ): You gotta laugh, ain't ya sweetheart? Else you'd cry

Twinsen

14 Oct 2011, 00:51

Pai in principiu de la afinitatea ta pt LIS care e un film facil si usor de gustat de majoritatea, in dauna lui SAL - care fiind mai dramatic si mai serios, are un appeal mai scazut fata de primul... dar si de la obiectiile tale precedente fata de foarte multe filme din competitie.
Pentru mine, appealul nu e mai scazut fiindca e "mai dramatic si mai serios". 80% din multele filme pe care le am sunt dramatice si serioase, iar comediile sunt undeva pe la 5% maxim. Problema e ca din punctul meu de vedere nu are destula profunzime ca sa sustina drama.

Cat despre obiectiile fata de alte filme din competitie, probabil se datoreaza faptului ca nu ma intereseaza in mod deosebit sa vad tablouri in miscare si prin urmare nu consider ca filmul e in primul rand o arta vizuala. Pe primul loc pentru mine e ceea ce vrea sa transmita filmul ca idei si sentimente, ceea ce evident se realizeaza inclusiv prin imagini, dar de obicei scenariu are rolul principal. Iar daca consider ca niste filme transmit idei care mie mi se par banale, egoiste, prostesti sau ipocrite atunci cum pot sa-mi placa?
Secrets and lies! We're all in pain! Why can't we share our pain?
Nu vreau sa fiu lipsit de tact, dar mie asta nu imi spune nimic. Stiu deja ca o gramada de oameni sufera, nu e nici un secret. N-am nici o problema sa-mi impartasesc suferintele cu persoanele potrivite. Si nu am de ce sa o fac cu persoane nepotrivite. La fel, nu as vrea ca orcine sa-si "sheruiasca" suferinta cu mine. Ca principiu de viata prefer de exemplu pe cel din One Flew Over The Cookoo's Nest: "he won't let the pain blot out the humor no more'n he'll let the humor blot out the pain".

Windom

14 Oct 2011, 08:21

Nu vreau sa fiu lipsit de tact, dar mie asta nu imi spune nimic.
Nu-ti spune nimic pentru ca e luata din context si nu mai are acelasi impact. Era vorba de sheruire in interiorul familiei, nu asa, in general. E una dintre acele replici care-ti merge la inima in film, dar extrasa de acolo suna cam aiurea.
Revenind la Cassavetes, un pic. Filtrul sau creator functioneaza cam dupa aceleasi principii ca un filtru...obisnuit, impiedicind cumva artisticul sa stea in calea personajelor. Pentru ca omul e intii de toate un umanist si abia apoi un artist. Mai bine zis, din prima i se trage a doua. Un artist fara artificiu artistic. Pentru el, ceea ce conteaza cu adevarat e ceea ce se petrece la nivel personal si e dispus sa sacrifice restul pentru a aduce asta pe ecran. Risca sa ne instraineze tinindu-ne inchisi 20 de minute in buda cu doi tipi care-si varsa matele. Daca dupa alea 20 de min. te-ai prins care e faza, merita sa mergi mai departe, daca nu, mai bine te lasi pagubas, altfel o sa faci ca vulpea cu strugurii...
Ah, si inca o chestie. M-a satisfacut finalul din Husbands mult mai mult decit cel din filmul lui Leigh. Pentru mine e foarte important finalul, prin urmare chestia asta s-ar putea sa cintareasca destul de greu la deliberare....
Uitasem de cireasa de pe tort - Peter Falk & Delores Delmar.:D

Si un bonus simpatic, dupa Husbands:
http://www.youtube.com/watch?v=4NiThZ8tJLI&feature=related

Federico

14 Oct 2011, 12:45

Revenind la Cassavetes, un pic. Filtrul sau creator functioneaza cam dupa aceleasi principii ca un filtru...obisnuit, impiedicind cumva artisticul sa stea in calea personajelor. Pentru ca omul e intii de toate un umanist si abia apoi un artist. Mai bine zis, din prima i se trage a doua. Un artist fara artificiu artistic. Pentru el, ceea ce conteaza cu adevarat e ceea ce se petrece la nivel personal si e dispus sa sacrifice restul pentru a aduce asta pe ecran.
Inteleg, totusi partea cu umanismul care ia fata artistului, nu-i un compliment. Un artist tre sa fie in primul rand un artist. Carevasazica, apeland un pic la Nabokov in a carui viziune artistul are trei fatete - storyteller/teacher/enchanter -, toate sunt indispensabile si interdependente insa cea mai autoritara este ultima: magicianul. Toate filmele lui Kubrick sunt niste aventuri epice foarte distractive, totdeauna dublate de ideologia sa personala inconfortabila, dar fiorul sublim de otherworldliness e cheia de bolta a creatiilor sale. Mai stii cand spuneai despre The Shining ca acolo povestea e pe planul doi? Despre asta – cred – ca e vorba. Geniul arhitecturii operei. Talentul. Unele voci ii reproseaza lui Kubrick o anumita artificialitate. Eu vad lucrul asta pozitiv. El creand universuri paralele, e inevitabil sa nu ne mai simtim ca acasa, pe alocuri. Iar absenta acestui aspect, poate fi – cred – catalogata ca un defect. Acum inteleg reprosurile detractorilor lui Moartea Domnului Lazarescu cum ca... e prea real. :-O Da, chiar si cele mai realiste filme, tre sa pastreze o anumita distanta fata de realitate, pe care daca o incalca risca sa devina vulgare, pleonastice sau prozaice. Cam de-aici pleaca nemultumirea mea fata de Cassavetes. Am mai spus-o recent in alt meci: senzatia de film-pe-care-puteam-sa-l-fac-si-io – este a dracului de frustranta. Noi vrem sa vedem broboanele de transpiratie ale autorului cum sclipesc pe panza. Sa ne minunam de nestemata eclatanta pe care a scos-o la lumina si pe care o vom aprecia cu cat aceasta a necesitat o plonjeu in mine cat mai obscure si mai abisale. Unul din criteriile mele de recunoastere a geniului e reactia fulguranta si spontana: cum a putut omu’ asta sa scorneasca asa ceva? De unde le-a scos?! Nu de multe ori am avut privilegiul asta. Dar s-a intamplat: la aparitia lui Mistery Man in Lost Highway, la Mulholland Drive (in general), la the-baby-wants-to-fuck-scene din Blue Velvet, la Antichrist, la Portocala Mecanica si la toate cele 3 capodopere ale lui Kaufman.

Cat despre obiectiile fata de alte filme din competitie, probabil se datoreaza faptului ca nu ma intereseaza in mod deosebit sa vad tablouri in miscare si prin urmare nu consider ca filmul e in primul rand o arta vizuala. Pe primul loc pentru mine e ceea ce vrea sa transmita filmul ca idei si sentimente, ceea ce evident se realizeaza inclusiv prin imagini, dar de obicei scenariu are rolul principal.

Iti invidiez conceptiile ferm trasate despre ce inseamna arta pt tine. De asemenea, sunt niste conceptii sanatoase si mature la modul clasic. Eu nu stiu (sigur) ce vreau de la arta iar in nihilismul estetic al epocii postmoderne multa alta lume e la fel de dezorientata. Mie-mi place cinemaul pe care l-ai numit tablouri in miscare, si in care aparent nu se intampla nimic (Im Lauf der Zeit, Ten) dar nu iau de bune senzatiile astea, ci pe alocuri chiar le suspectez de a fi o slabiciune. Dar inca cercetez cum (trebuie sa) st(e)a treaba.
Iar daca consider ca niste filme transmit idei care mie mi se par banale, egoiste, prostesti sau ipocrite atunci cum pot sa-mi placa?

Sigur, daca asa consideri esti indreptatit sa-l expediezi. Dar intai tre' sa vezi daca esti indreptatit sa consideri ceea ce consideri. :D Noi credem ca la filmul lui Leigh nu e cazul :)

Nu vreau sa fiu lipsit de tact, dar mie asta nu imi spune nimic. Stiu deja ca o gramada de oameni sufera, nu e nici un secret. N-am nici o problema sa-mi impartasesc suferintele cu persoanele potrivite. Si nu am de ce sa o fac cu persoane nepotrivite. La fel, nu as vrea ca orcine sa-si "sheruiasca" suferinta cu mine. Ca principiu de viata prefer de exemplu pe cel din One Flew Over The Cookoo's Nest: "he won't let the pain blot out the humor no more'n he'll let the humor blot out the pain".
Windom are dreptate. Daca ai fi asistat la modul in care escaladeaza catre ea discursul lui Leigh probabil ai fi simtit-o altfel. Majoritatea lucrurilor pe care le aflam din filme nu ne sunt secrete. Toata smecheria e ca noi acum doar le cunoastem. Prin filtrul artei abia le realizam cu adevarat. Zic eu. Leigh nu se referee acolo la a bate la cap si a impovara pe altii cu problemele noastre. El se refera la cei care frizeaza penibilul incercand sa le escamoteze din orgoliii ridicole, chiar si in fata unor cunostinte apropiate (care, pe deasupra, ii implora din ochi sa li le impartaseasca). De asemenea, datul cartilor pe fata si constientizarea ca toata lumea are o mana patetica si nu o armata falnica ce ne-ar umili in doi timpi si trei miscari, asa cum ne imaginam, e un prilej nemaipomenit de solidaritate. Care solidaritate se soldeaza inevitabil cu compasiune.
Cat despre citatul din Cuckoo’s Nest, nu-l remarcasem, dar da, este unul dintre principiile vitale pt ne a face existenta suportabila. Din ciclul: ia totul in tragic si nimic in serios. :D

Windom

14 Oct 2011, 13:08

Inteleg, totusi partea cu umanismul care ia fata artistului, nu-i un compliment

Am fost inteles gresit, voiam sa sune ca un compliment. Cind spun artist vs umanist, inteleg prin artist acel "magician". Pur si simplu, omul n-a pus accent pe compartimentul ala, pentru ca nu l-a interesat. A fost interesat de personaje - de unde si "umanismul" sau. Dar asta nu-l face mai putin "artist", in plenitudinea sensului. Relatiile dintre personaje, modul in care interactioneaza, sinceritatea lor debordanta, jocul actoricesc sint o dovada clara a faptului. Nu-mi spune mie ca scena din camera de hotel, dintre el si Mary, nu e opera unui artist...
Iti recomand The Killing of a Chinese Bookie, acolo artistul Cassavetes iese si mai mult in evidenta.;)

Twinsen

14 Oct 2011, 14:22

De asemenea, datul cartilor pe fata si constientizarea ca toata lumea are o mana patetica si nu o armata falnica ce ne-ar umili in doi timpi si trei miscari, asa cum ne imaginam, e un prilej nemaipomenit de solidaritate.
Actually that's not true. Majoritatea are o mana medie. :P Dupa care exista extremele, oameni foarte fericiti si oameni foarte nefericiti. Iar solidaritatea exista in limitele unor scopuri comune (care uneori sunt greu de sesizat), nu asa din senin.

Windom

14 Oct 2011, 19:04

A City of Sadness

Din pacate, nu pot sa va impartasesc entuziasmul in legatura cu filmul asta. Cu riscul de a parea insensibil, l-am privit de la distanta de la care a hotarit regizorul sa ni-l ofere. Anaemona la descris ca fiind „molcom”. Eu l-am perceput mai degraba ca „sedat”. Poate de vina sa fie si vitalitatea debordanta ce caracterizeaza celelalte doua filme din meciul asta. Prea multa resemnare, prea multa observare si prea putina implicare. Iar pentru un film ce surprinde tumultul unui moment istoric atita detasare e cel putin curioasa. Intr-un fel e de inteles aceasta resemnare, avind in vedere ca oglindeste situatia statului taiwanez, dar cred ca i se putea insufla putin mai multa viata filmului. Nu spun ca e un film prost, doamne feri, are citeva atuuri solide, dar sint cumva izolate in mijlocul unei intinderi inghetate.

Vot: Cassavetes

Federico

15 Oct 2011, 12:39

Nu-mi spune mie ca scena din camera de hotel, dintre el si Mary, nu e opera unui artist...

Mai, nu stiu ce sa zic. Scena aia e la fel de bulversanta ca o mare parte din tot restul filmului. E o scena foarte ciudata. E un film foarte ciudat. Dar asta pe de alta parte te face experienta interesanta. Totusi, cum se citeste un film ca asta? Voit a-plotic, voit fara un discurs de tip dramatic coerent. Daca incerc sa-mi pun intrebari, sa fac niste conexiuni mi se spune ca-i un efort zadarnic, caci Cassavetes nu a vrut asta. Poti sa admiri ceva ce nu-ntelegi? Se mai mai spune ca JC nu face filme care sa placa. Dar mi se pare o chestie instabila logic. Chiar si la filmele (mari) voit dure, si care mustesc de mizerie si suferinta, e o chestie de satisfactie; e o placere masochista la mijloc. Iti place sa te simti naspa. Filemele lui Cassavetes (am vazut doar doua) in esenta, mie nu-mi plac de nicio culoare.

Windom

15 Oct 2011, 13:14

Nu am zis ca JC nu vrea sa-ti pui intrebari, dimpotriva. Doar ca nu sint acele intrebari la nivel macro, ci micro, mai...lumesti. Cum se citeste? Acum asta e la latitudinea fiecaruia - confesiuni, radiografie a relatiilor dintre indivizi, masochism intelectual, voyeurism psihologic.:P
Nu inteleg cum nu intelegi.:)) Totul e atit de simplu si onest, nu exista metafore, hiperbole, chestii care sa lase loc de interpretari metafizice, beating around the bushes... Totul e pe fata, personajele se lasa analizate in totalitate sub lupa ta, a spectatorului. Nu sint zgircite precum in filmul asiatic, impart cu tine totul, fara...jena.
In filmul lui Hou personajele sufera fiecare izolat de spectator, undeva pe o insula proprie. Nu-ti ofera nimic direct, te tin la colt, acolo unde e camera de filmat si sint indiferente daca iti transmit ceva sau nu. Cel putin asa le-am perceput eu. Exista un zid inexpugnabil intre ele si spectator. La Cassavetes acest zid nu exista. Personajele ti se ofera intr-un mod aproape...indecent, voyeuristic. Incomod chiar. Dar le simti framintarile la fel cum le-ai percepe pe cele ale unui membru al familiei. La Hou e vorba de vecinul de vizavi...

MinRep

15 Oct 2011, 20:19

Cat pe ce sa nu apuc sa scriu saptamana asta...

Husbands
Din pacate, Cassavetes a cam intrat in turneul asta cu filmele care nu imi plac asa de mult. Ma tem ca nu l-am fi vazut pe Hou in turul doi daca primul film al lui Cassavetes era "A Woman Under the Influence". Pe de alta parte, "Husbands" e un film pe care nu prea am pentru ca sa il critic, fiindca "defectele" sale ("auto-indulgenta", excesul de improvizatii, misoginismul pervaziv etc.) sunt in acelasi timp punctele sale forte. Si este adevarat ca te poti pierde foarte usor in anumite secvente, precum foarte lunga competitie de cantat, urmata de incercarile lui Gazzara (cred...) de a da afara alcoolul.
Partea mea preferata din film este inspre sfarsit, cand fiecare dintre cei trei protagonisti incearca sa agate cate o londoneza. Daca Gazzara si Cassavetes reusesc din prima, Falk are ceva probleme (inclusiv de exprimare). Mai tarziu, cand cei trei se readuna in camera de hotel, Falk apare cu o foarte tanara asiatica... Momentul este foarte comic, dar
Cat despre cei trei actori, cred ca libertatea pe care au avut in timpul filmarilor de a face, practic, ce vor cu personajele lor, a rezultat in trei interpretari memorabile, insa pentru niciunul dintre ei nu este cea mai buna a carierei - pentru Falk e "A Woman Under the Influence", pentru Gazzara "Killing of a Chinese Bookie", iar pentru Cassavetes e... aaa... hai sa zicem "Rosemary's Baby" (edit: desi se pare ca a fost nominalizat la Oscar pentru "Dirty Dozen"... cool, didn't know that)

A City of Sadness
Am sa folosesc acum un cuvnat care nu imi e foarte la indemana... Capodopera... Imi place cum este construit filmul asta de la un capat la celalalt. Modul in care percepi trecerea timpului, modul in care se schimba relatiile dintre personaje, in timp ce conflictul politic evolueaza undeva pe fundal... toate inregistrate cu un fel de afectiune retinuta de aparatul de filmat al lui Hou Hsiao-Hsien. Un alt lucru interesant este ca tot ce stiu despre istoria Taiwan-ului vine din filmele lui Hou (acesta si "In the Hands of the Puppetmaster" in special), dar cel mai important mi se pare ca este foarte posibil sa te bucuri de "A CIty of Sadness" fara sa cunosti detalii (cum a fost cazul meu).
In mod straniu, filmul de care mi-a amintit cel mai mult a fost "Nasul", dar nu sunt sigur de ce. Probabil are ceva legatura cu modul in care echivaleaza trecerea printr-o anumita - aceeasi - perioada istorica cu zbuciumarile din viata unei familii (sau "familii"). Oricum, nu as compara cele doua filme mai departe, dar nu pot sa nu fac aceasta observatie (si, ca o completare, nu as folosi cuvantul "capodopera" despre "Nasul")
Ah, da, si asa cum s-a mai zis, Tony Leung e exceptional si povestea lui ar trebui sa fie un exemplu pentru mai multi actori: daca nu poti sa imiti un accent, mai bine nu incerci si ramai mut!

Secrets and Lies
Incep sa raman fara cuvinte (si fara chef), asa ca am sa fiu schematic:
PLUSURI: Dick Pope, Timothy Spall, Marianne Jean-Baptiste, scena cu Lesley Manville (nu doar Lesley in sine, ci si reactiile lui Jean-Baptiste), tempo-ul bun si tonul lejer al filmului in general, deznodamantul relativ optimist (anticipam un fel de isterie generala)
MINUSURI: Brenda Blethyn... sorry, stiu ca are premiu la Cannes, but she's all over the place... Si nu e vina scenaristului.

Vot: A City of Sadness

varu

15 Oct 2011, 22:13

Husbands
Adevarat tur de forta al unuia dintre cei mai mari meseriasi ai filmului. L-am descoperit acum 4 luni pe Cassavetes, am vazut patru filme de-ale lui pana acum (Husbands, The killing of a Chinese bookie, Faces, Shadows) si am ramas absolut naucit de ce fel de filme poate sa faca acest om. N-am gasit niciun cusur, niciun defect la niciunul dintre filmele lui. Filme perfecte. Cred ca sunt printre cele mai umane, fara perdea, fara vrajeala, fara ascunzisuri filme dintre cate exista.

"Go ahead, be honest. Go ahead, be honest."
Rostit a doua oara pe un ton mai ridicat ca prima data, ii zice Gus Evei pe patul de hotel inaintea declansarii unei scene explozive a filmului. Aceasta rostire-rastire poate fi motto-ul nu numai al lui Husbands, ci al intregii filmografii marca John Cassavetes. Fara fite, figuri, fasoane. Arata totul. Tot ce e inconfortabil, incomod, penibil, de ascuns, de nearatat. Arata decaderea omului, despoaie-l de toate voalurile in care societatea il imbraca. Sterge-i orice urma de pretinsa respectabilitate. Toarna-i alcool pe gat, pune-i pitipoanca in brate si vezi cum se comporta. Fa-l sa urle sau sa taca stanjenitor, sa planga ca un papitoi sau sa rada ca un dement si in fiecare secunda inregistreaza fiecare reactie si arata totul. Nu cenzura nimic. Asa e filmul asta.
Jocul actoricesc al trioului este absolut devastator si imposibil de judecat separat (care e mai bun?), fiecare vaneaza reactiile celuilalt, il antreneaza pe celalalt, scoate la suprafata nebunia din celalalt. Fiecare are solo-ul lui de mare clasa (Ben Gazzara cu nevasta-sa, Cassavetes cu englezoaica nevrotica, Falk cu chinezoiaca muta si obedienta). Ceea ce fac oamenii astia in filmul asta e echivalentul in cinema al unui concert Pavarotii/Domingo/Careras. In loc de "cei trei tenori", avem "cei trei tembeli". In loc de "O sole mio" avem "Mio Dio!". Oameni sfarsiti, sfasiati, la capatul unei fundaturi. De ras si de plans.
Pentru un astfel de film cred ca ar fi trebuit inventat "Oscarul colectiv".
E redundant sa folosesc cuvantul capodopera, pentru ca mie toate filmele lui Cassavetes vazute pana acum mi se par capodopere. Dar dintre cele 4 filme Cassavetes, Husbands se claseaza pe locul 2 dupa Faces (care l-ar fi eliminat pe Hou din turneu, daca apucam sa il vad in timp util).

Pana acum:
La "Faces" vs "Time to live, time to die" as fi votat Faces fara sa clipesc ca e unul dintre filmele mele preferate dintre toate filmele vazute.
La "Husbands" vs "A city of sadness", "A city of sadness" e unul dintre filmele mele preferate dintre toate filmele vazute.

Trebuie sa vad si "Secrets and lies" si de data asta mai ca imi pare rau ca unul dintre 'combatanti' va fi eliminat.

varu

15 Oct 2011, 22:51

Unul din criteriile mele de recunoastere a geniului e reactia fulguranta si spontana: cum a putut omu’ asta sa scorneasca asa ceva? De unde le-a scos?!

La mine chestia asta functioneaza cel mai mult fix cu Cassavetes. Nu cu Kubrick. Nici cu Jarmusch. :D

Ma refeream la faptul blestemat al cinemaului, ca el e cel mai departe dintre arte de a crea viata from scratch. Ca-n pictura, sculptura, literatura. Acolo virtualmente ex nihilo iti este livrata viata.
Filmul e altfel. Oamenii sunt deja existenti (fizic) la momentul inceperii filmarilor, decorurile iarasi, de obicei si in mare parte, sunt necreate, reale - aspectual de documentar.

Cum adica? De ce? Mie mi se pare exact contrariul a ceea ce spui tu, ca cinemaul e DE MULTE ORI cel mai aproape dintre arte de a crea viata from scratch, iar Cassavetes e dovada suprema. :D
Mai mult ca literatura sau sculptura. La literatura trebuie intotdeauna un efort suplimentar de a decoda mesajul, trebuie sa citesti, sa-ti imaginezi vs sa vezi, ceea ce inseamna "mai departe" de viata.
Si actorii pot fi morti dpdv fizic si decorurile reale pot disparea cu timpul, materia umana din spatele filmului mi se pare la fel de perisabila ca cea din spatele faptuirii celorlalte arte, dar viata transmisa mi se pare intotdeauna mai aproape de tine in film ca in orice alta arta.

Cand in fapt marii fauritori de arta ca Joyce (apropo, apare numele sau listat pe ecran in echipa tehnica, de-asta mi-a venit in minte) Proust, Nabokov, sau Kubrick , Coppola si Charlie Kaufman ( ) , tocmai pt prodigioasa arhtectura stilistica a creatiei lor.

Din ce inteleg eu, tie iti plac artistii 'esteticieni' ca sa zic asa. Arta trebuie neaparat sa fie in primul si in primul rand estetica, sulfuroasa, rarefiata, metaforica, alegorica, deasupra realitatii si nu o modelare bruta a realitatii. Inteleg unde bati, nu prea inteleg cum intra Coppola in lista aia, nu prea se potriveste cu ceilalti. :(
Mie si Cassavetes mi se pare mare fauritor de arta, a explicat mai bine Windom. Dar intr-adevar, arta lui tine mai multa de mestecarea aluatului din care se face painea de zi cu zi, e mai brutar, nu isi propune sa iti livreze produse de "chef de trei stele Michelin" care sa iti gadile placut si ezoteric papilele gustative. :)

Nu inteleg cum nu intelegi. Totul e atit de simplu si onest, nu exista metafore, hiperbole, chestii care sa lase loc de interpretari metafizice, beating around the bushes... Totul e pe fata, personajele se lasa analizate in totalitate sub lupa ta, a spectatorului.

Eu nu puteam s-o zic mai bine. :)

Federico

16 Oct 2011, 00:38

Cum adica? De ce? Mie mi se pare exact contrariul a ceea ce spui tu, ca cinemaul e DE MULTE ORI cel mai aproape dintre arte de a crea viata from scratch, iar Cassavetes e dovada suprema. :D
Mai mult ca literatura sau sculptura. La literatura trebuie intotdeauna un efort suplimentar de a decoda mesajul, trebuie sa citesti, sa-ti imaginezi vs sa vezi, ceea ce inseamna "mai departe" de viata.
Si actorii pot fi morti dpdv fizic si decorurile reale pot disparea cu timpul, materia umana din spatele filmului mi se pare la fel de perisabila ca cea din spatele faptuirii celorlalte arte, dar viata transmisa mi se pare intotdeauna mai aproape de tine in film ca in orice alta arta.

Cand citesc asta Si actorii pot fi morti dpdv fizic si decorurile reale pot disparea cu timpul, materia umana din spatele filmului mi se pare la fel de perisabila ca cea din spatele faptuirii celorlalte arte imi dai senzatia ca ai inteles perfect ce vreau sa zic (desi nu-s de acord) dar apoi cand te legi de "decodarea mesajului", de "viata transmisa" ma pierzi. Da, e adevarat ca viata tansmisa e mai aproape de tine in film (cel putin aparent) dar si asta, si decodarea mesajului tin de postludiu, de receptor. Eu m-am referit strict la procesul creator. Unul incepe de la un bloc prismatic de marmura, altul de la o foaie alba de hartie si un condei, celalalt de la o panza goala si niste vopsea. E cale lunga de aici pana la a-ti transmite iluzia vietii. In film cum e? Iei trei oameni, iei o trotuar urban aglomerat si ii pui sa se plimbe si sa discute, tu filmandu-i de la distanta. Viata 100%. Dar efortul creator unde-i?
Din ce inteleg eu, tie iti plac artistii 'esteticieni' ca sa zic asa. Arta trebuie neaparat sa fie in primul si in primul rand estetica, sulfuroasa, rarefiata, metaforica, alegorica, deasupra realitatatii si nu o modelare bruta a realitatii. Inteleg unde bati, nu prea inteleg cum intra Coppola in lista aia, nu prea se potriveste cu ceilalti.
Da, eu cand ma gandesc la arta prima oara imi vine in minte cuvantul Frumos. Deci estetica. Poate e o conceptie romantica, si puerila (si eu ma intreb suspicios de multe ori) dar deocamdata la stadiul asta sunt. Cat despre Coppola... Godfather-urile (primele doua) sunt atat de stilat, si atent, fotografiate, luminate si mizanscenate... Nu stiu cum sa argumentez exact, dar ma mir ca nu consimti. Pt mine filemele astea sunt frumoase rau in sensul clasic al termenului, are ceva romantic lucratura lui Coppola (zoom-out-ul de la inceput, finalul partii II care se stinge cu sclipirea verighetei lui Michael etc)
Mie si Cassavetes mi se pare mare fauritor de arta, a explicat mai bine Windom. Dar intr-adevar, arta lui tine mai multa de mestecarea aluatului din care se face painea de zi cu zi, e mai brutar, nu isi propune sa iti livreze produse de "chef de trei stele Michelin" care sa iti gadile placut si ezoteric papilele gustative.
Intentiile lui le-am cam inteles, deocamdata insa nu prea le gust. :-/ Apropo, de asta, un citat interesant din el pe care l-am intalnit azi: I’ve never seen an exploding helicopter. I’ve never seen anybody go and blow somebody’s head off. So why should I make films about them? But I have seen people destroy themselves in the smallest way, I’ve seen people withdraw, I’ve seen people hide behind political ideas, behind dope, behind the sexual revolution, behind fascism, behind hypocrisy, and I’ve myself done all these things. So I can understand them. What we are saying is so gentle. It’s gentleness. We have problems, terrible problems, but our problems are human problems

Originally Posted by Windom:
Nu inteleg cum nu intelegi. Totul e atit de simplu si onest, nu exista metafore, hiperbole, chestii care sa lase loc de interpretari metafizice, beating around the bushes... Totul e pe fata, personajele se lasa analizate in totalitate sub lupa ta, a spectatorului.
Eu nu puteam s-o zic mai bine.
N-am inteles comportamentul personajelor. Partea cu hotelul cu reactia celui care era cu asiatica, Cassavetes cu blonda, alergarea prin ploaie, scandalul aluia cu soacra si nevasta mai devreme, ultima scena din hotel in care apare si o baba si nu stiu ce cauta acolo, faza cu baba din cazino care-si tot tragea grotesc buza peste maxilarul inferior, pe la-nceput cu karaoke-le: cine erau femeile alea (din nou batrane?) , ce era cu atitudinea lor fata de ele?? Chestii de-astea? :-/

Windom

16 Oct 2011, 10:11

Husbands poate părea un film nitel misogin, dintr-un anumit punct de vedere, dacă luăm în considerare faptul că foloseşte femeia strict ca mijloc de caracterizare a bărbatului. Iar lucrul ăsta reiese din multe dintre ipostazele enumerate de Federico cu un semn de întrebare după.

You order Coca-Cola, then sit there and say nothing.:)) Personajul lui Falk, la fel ca ceilalţi doi, este, în primul rînd, a husband (titlul are şi el o mare importanţă, la film nu-i zice nici Friends, nici Buddies, îi zice Husbands, iar toate acţiunile celor trei trebuie privite prin prisma acestui statut). Omul nostru e consternat de-a dreptul pentru că i se pare anormal comportamentul asiaticei, care tace chitic. Pentru el, actul sexual e o parte componentă a unui ritual de socializare. În plus, n-ar dori să şi-o bage într-o păpuşă gonflabilă, pe cît posibil. Omul vrea mai mult decît pizdă, de fapt, poate nici nu vrea asta, poate vrea doar să discute cu o tipă un pic mai vie decît nevastă-sa (care-i atît de ştearsă că nici nu merită timpi de emisie).
Asiatica, pe de altă parte, afişează o blazare provenită din experienţă. Îi ştie ea pe futalăii ăştia. Sau cel puţin crede că-i ştie. Pentru că comportamentul anormal al lui Falk o descumpăneşte, înstrăinîndu-se astfel şi mai mult...

Cassavetes e un familist scăpat din lanţ, prin urmare nebunia cu blonda e complet justificată. Că ea pare „specială”, asta e vina artistului Cassavetes.

Scena cu soacra it’s one of my personal favourites. I mean, c’mon... “I can’t stand you, but it’s not personal”. :)) Apoi Gazzara, catre nevasta-sa: „I know how to get to you” – şi sare la gîtul soacră-sii. Asemenea scene nu-s de luat la puricat – you either dig it or you don’t...

Iar bătrîna aia hidoasă flirta, believe it or not, impresionindu-l pe Falk in asemenea hal, încît acesta recurge la familie ca să scape.:)) La Cassavetes, îmbătrînirea femeii e tragică şi incomodă...

P.S. E mare pacat, oricum, ca am inceput cu cele mai incomode filme ale lui JC, iar acum lumea fuge de el ca dracu' de tamiie.
Hai, urnele nu se inchid decit la 24, hai ca se poate. MAGIA DE-ABIA ACUM INCEPE. VOTATI CASSAVETES SI NU VETI FI DEZAMAGITI!!! :-bd

aniela07

16 Oct 2011, 16:15

Husbands este plin de izbucniri de furie, veselie nejustificata, durere si (auto)dispret. Cam ce simtim cu totii dupa un eveniment angoasant pe care nu-l intelegem, nu-l putem accepta si fata de care nu stim ce reactie sa avem, mai ales atunci cand nu suntem impacati nici cu propria noastra viata. Mi-au placut 2 scene : aia cu vomatul alternativ, pentru a da afara nu numai bautura ci si ideea mortii prietenului si indigestia generala a propriei existente, si cea in care o fortau pe una dintre prietenele de bauta sa cante « sincer ». Si mai este un personaj care m-a ingrozit de-a dreptul (tipa cu un tic, un gest ciudat prin care isi scoate in evidenta maxilarul inferior, si cu un machiaj exagerat de pronuntat, de la un bar din Londra care il agaseaza la un moment dat pe Archie –Peter Folk).
Mi-a placut acea continuare absurda a unor scene, care depasesc clar momentul in care ar trebui sa fie incheiate, intr-o incercare, asemanatoare cu cea a personajelor, de a gasi un sens, de a reusi sa surprinda si sa exprime pentru a extirpa acea neliniste si pentru a gasi destinatia cautarii de sens.

City of Sadness arata consecintele dramatice ale abuzului de putere si da voce disperarii reprimate a unor oameni victimizati in mod repetat si care trebuie sa faca eforturi mari pentru a-si pastra identitatea culturala. Mi-a placut ca erau goluri in povestire pe care trebuia sa le deduci, ca timpul nu era structurat intr-un mod simplist, ci ca un puzzle.

Secrets & Lies are, in mod nesurprinzator pentru Leigh, oameni normali care dezvaluie resurse nebanuite de sensibilitate. Modul in care interactioneaza personajele evidentiaza un adevar neplacut: intr-o relatie exista intotdeauna lucruri pe care nu le poti exprima, pe care preferam sa le dam uitarii sau sa le ascundem decat sa le impartasim cu ceilalti, sau chiar pe care nu le recunoastem nici fata de noi insine. Aceste lucruri tainuite pentru a ne proteja (sau pentru a avea iluzia ca ne protejam) ne distanteaza fata de ceilalti si fac imposibile relatiile autentice.

Votul meu se duce, fara ezitare, la Cassavetes

Federico

16 Oct 2011, 21:38

O nuca tare si rece. Cel putin raportat la sensibilitatea mea emotionala si intelectuala. Trecand pe langa dificultatea in a deosebi asiaticii intre ei atat dupa fizionomie cat si dupa nume, filmul mai are si structura pe care o are: la fel ca-n grecul O Thiasos, o aplecare spre istorie si politica ce te poate lasa partial cu ochii-n soare, insotita de o implicare zgarcita a privirii autorului in lumile personale si intime ale personajelor. Unii numesc asta subtilitate, si pt gradul de finete al sensibilitatii lor a fost perfect. Si asta e ok, nu le poti intra in voie tuturor. Dar din punctul asta de vedere, filmul asta nu e (inca) pt mine, nu ma simt suficient de patrunzator. Asta in caz ca filmul nu si-a propus sa obtina chiar reactia asta de la spectator, si atunci filmul nu e pentru mine deloc. Sau poate am eu niste asteptari eronate fata de ce ar trebui sa simti in fata artei. In fine. Sunt de parere ca un film isi poate permite sa neglijeze personajele intr-un singur caz: cand se dedica deosebit de mult vizualului (Odiseea Spatiala, The Tree of Life, si chiar si mai sus pomenitul O Thiasos). A City of Sadness nu mi se pare ca indeplineste criteriul asta. Cu toate astea, oricat ar parea de ciudat, filmul mi-a placut foarte mult. Minusurile de mai sus nu cantaresc greu, atat ca asteptandu-ma la o capodopera, am zis sa fiu exigent. Cred ca nu gresesc cand spun ca absolute fiecare moment al filmului e inscenat in cel mai realist, natural si viu mod posibil. E ceva. Mi-a placut cel mai mult ultima suta de metri and se mai linistesc apele si personajul lui Tony Leung monopolizeaza in mare parte atentia autorului. Ca tot veni vorba de personajul asta, pt mine a fost cel important lucru din film. La scena in care il vedem cum face prima fotografie m-a omorat definitiv, cu gangavitul ala chinuit si zambetul ala de-o inocenta de prunc, si cu gestul cu care le face semn subiectilor fotografiati sa se pregateasca pt poza sis a zambeasca. Ca scena de-o forta emotionala speciala, m-au marcat cel mai tare alea violente (da, previzibil, stiu) - conflictul care-ncepe in toaleta, cea din tren in care surdo-mutul e la o fractiune de secunda de a vedea moartea cu ochii - dar cea mai cea a fost momentul din fata spitalului in care sunt adusi niste raniti insangerati producandu-se o fojgaiala disperata de oameni zbierand in toate directiile. Un pic hair-rising.

Mai toate scenele au mai multe planuri si asta mi-a placut in mod deosebit, prezentarea in paralel a ceea ce se intimpla zilnic, firesc si conflictul propriu-zis, drama
Pai o relatie vie si fertila intre background si foreground e una dintre cele mai misto chestii pe care le fac in general filmele mari si de arta. I-ascultati aici la taica Zizek: http://www.youtube.com/watch?v=pbgrwNP_gYE

LE: Aaah, si votul... :">

Un pic problematic. Satisfactia a fost mai intensa la Leigh, dar la celalalt a fost mai spirituala, plus ca chiar daca mi-a placut per total mai mult Leigh-ul, intelectual simt mai mult in dreptul lui Hsiao-Hsien senzatia de film mare. Ma rog...

Deci, vot: Cassavetes!! :D

Kidding... Leigh sa fie.

Liviu-

16 Oct 2011, 22:53

Husbands. Un adevarat tur de forta din partea actorilor, la fel ca si in celelalte filme de-ale lui Cassavetes pe care le-am vazut, A woman under the influence si Faces. Din pacate, la fel ca in celelalte filme ale lui, m-am simtit pe dinafara, n-am reusit sa rezonez in niciul fel cu filmul, desi doar jocul actorilor e de ajuns incat sa te tina pe scaun. Povestea in sine insa nu o gasesc interesanta, parca e acolo doar ca mijloc pentru acest trio fascinant: Gazzara, Falk si Cassavetes. Dupa trei filme ale regizorului pot spune clar ca nu e pentru mine. Mi-e clar ca filmele sale sunt bune, exceleaza la anumite capitole, dar nu sunt genul de filme pe care sa le apreciez peste o anumita limita.

A city of sadness. Un alt film in care n-am reusit sa ma implic emotional. E practic aceeasi poveste ca si in cazul lui Cassavetes, am vazut tot 3 filme (asta, cel de runda trecuta si Cafe Lumiere), dar niciunul nu a reusit sa ma impresioneze. In schimb ma simt mult mai apropiat de Hou decat de Cassavetes, sunt sanse mult mai mari sa-mi placa foarte mult un film de-al sau pe viitor sau chiar altul din cele nevazute. In filmul de fata l-am gasit pe Tony Leung, unul din actorii mei favoriti, intr-un rol foarte inocent, dar parca nu chiar atat de bun pe cat m-as fi asteptat. De fapt el nu pacatuieste in niciun fel, greseala a fost la mine, eu asteptand un rol care sa acapareze intreg filmul, iar Hou a distrbuit atentia intre multe personaje. E un regizor talentat, asta-i clar, integreaza foarte bine personajele in mediu, totul pare natural, dar pur si simplu nu l-am simtit.

Secrets and Lies. De la filmul asta asteptam mai multe vazandu-i palmaresul, dar am ramas multumit oricum. Mi se pare un film destul de sincer, cu roluri foarte bune, si de data asta si cu ceva emotie, desi uneori devine enervanta smiorcaiala tipei. Subscriu si eu legat de "tipa cu dosarul". Iar compar filmul cu Naked, cum am facut si cu Life is Sweet, si mi se pare net inferior, dar cu mult peste LIS. Apropo de replica din film citata de Federico pentru Twinsen, intr-adevar are un alt impact in contextul filmului. De fapt scoasa din context nu pare cine stie ce, dar dupa ce cunosti personajele si le simti parca are un alt inteles.

Mi-e greu sa dau un vot runda asta, toate 3 mi se par filme bune, dar cu niciunul n-am rezonat in mod special, desi din punctul asta de vedere Secrets and Lies a fost ceva mai aproape de mine. Initial credeam ca Hou o sa ma impresioneze cel mai mult runda asta, dar votul meu se duce la Leigh.

anaemona

16 Oct 2011, 22:57

Nu stiu daca o sa-mi acceptati votul :D eu incerc oricum. Daca o singura persoana are ceva de obiectat, il rog pe Liviu sa-mi anuleze votul.

Husbands - am vazut primele 15 minute. Nu obisnuiesc sa intrerup filmele, a fost o stare de urgenta. Mi-a placut cum a inceput, am vazut pina in momentul in care cei 3 se intorceau cu metroul - practic n-am vazut mai nimic :(

A city of sadness - am spus ca mi-a placut totusi n-am rezonat foarte mult cu el. Mi s-a parut si foarte asemanator cu Dust in the wind, doar ca subiectul e mult mai dramatic in ACoS.

Secrets and lies - filmul lui Leigh care mi-a placut cel mai mult, pina in momentul asta, n-am avut timp sa-l revad, dar inca mi-l amintesc ca intreg si impresie. Chiar si finalul, despre care s-a spus ca a nemultumit, eu l-am apreciat, pentru ca am apreciat intotdeauna autorii care oricit de realisti si cinici ar parea, lasa o portita de optimism, care cred eu ca e si in concordanta cu realitatea.

Votul meu - Secrets and lies :) - daca mi se accepta

In favoarea mea adaug ca, daca treburile merg bine, o sa pun niste poze, din care va reiesi foarte clar de ce n-am avut timp sa reiau Husbands sau sa revad SaL.

Al doilea argument in favoarea mea: am vazut a Woman under the influence a lui Cassavetes si desi mi s-a parut foarte bun, chiar mi s-a parut mai bun cu cit ma gindeam la el dupa vizionare, nu l-as fi votat pe Cassavetes in favoarea lui Leigh, pentru ca stilul lui Leigh e mai aproape de mine, Cassavetes e prea brutal, desi finalul din Woman a fost foarte bun si a compensat pentru anumite momente de pe parcurs.

varu

16 Oct 2011, 23:01

Obiectez/Propun/Negociez etc. :D

Deja am comentat 2 dintre cele 3 filme si sunt la minutul 55 cu vizionarea Secrets and lies.
Daca se accepta votul anemonei, atunci votez si eu peste 2 ore. :D
Altfel sa nu se ia in considerare nici votul ei.

Liviu-

16 Oct 2011, 23:03

Imi pare rau ana, dar pentru ca n-ai vazut Husbands nu pot accepta votul, cu atat mai mult din moment ce ar strica egalitatea (de care probabil nici nu stiai in momentul in care ai scris mesajul din moment ce am postat cam in acelasi timp).

Dupa parerea mea toti 3 regizorii ar merita sa mearga mai departe pentru ca nu mi se pare ca exista o diferenta mare intre ei ca valoare, doar ca fiecare are altceva de oferit.

LE:

Obiectez/Propun/Negociez etc. :D

Deja am comentat 2 dintre cele 3 filme si sunt la minutul 55 cu vizionarea din Secrets and lies.
Daca se accepta votul anemonei, atunci votez si eu peste 2 ore. :D
Altfel sa nu se ia in considere nici votul ei.

Uita-te la film si voteaza dupa. Sincer nu as vrea sa fie eliminat niciun regizor contrar regulamentului asa ca personal n-as accepta decat un vot care sa duca la o egalitate (in cazul de fata singura posibilitate e Hou) asa cum am mai facut-o si in trecut. Votul l-as accepta in caz ca nu depaseste cu mult timp limita de vot, adica maxim cateva ore, cum s-a mai intamplat in trecut. Daca cineva nu e de acord nu pot decat sa-i accept parerea si sa nu validez nici eventualul vot pentru Hou (care ar trebui sa fie pe bune, pentru ca asa crezi tu, nu doar de dragul egalitatii).

varu

16 Oct 2011, 23:17

Ok, nu mai votez, doar o sa comentez Secrets and lies, fara sa votez. Nu o sa spun pe cine as fi votat.
Sa mearga mai departe Leigh si Cassavetes.
Sincer sunt foarte multumit ca merge mai departe Cassavetes. :D

M-as fi enervat ca votul anemonei sa ii elimine si pe Hou si pe Cassavetes dintr-un foc.

Apropo de concursul vostru de previziuni, bag si eu o previziune, asa... fara plic inchis:
Sper sa castige Cassavetes turneul :D

Liviu-

16 Oct 2011, 23:34

Ok, am trecut rezultatul. Astept si comentariul despre filmul englezesc :P

Legat de previziunea/speranta ta, sincer cred ca sunt sanse mici, chiar daca e un regizor mare (eu l-am trecut drept castigator al finalei mici). Leigh va fi un si mai mare obstacol runda viitoare pentru ca participa cu Naked, desi nu stiu cat de bun o fi Shadows, cel cu care va participa Cassavetes. Stiu ca-i filmul lui de debut si ca-i foarte apreciat. Si cred ca tot un foarte mare obstacol va fi Kiarostami dupa scurta mea experienta cu el (cred ca se va califica runda urmatoare, desi e doar o presimtire, nu m-ar deranja deloc sa ma surprinda frumos Wenders). Ramane de vazut, Cassavetes e un regizor greu de digerat si asta il face cam imprevizivil intr-un astfel de turneu.

anaemona

17 Oct 2011, 02:34

varu si Liviu, eu insist sa voteze varu. Pe mine, sincer, nu ma intereseaza cistigatorul turneului, eu doar am vrut sa votez :) nu de alta, dar am avut de prea putine ori ocazia.

Cassavetes e totusi genial, pentru ca am stat si m-am mai gindit la A woman under the influence. Daca intra cu filmul asta in prima sau a doua runda cred ca ar fi spulberat aproape tot.

varu

17 Oct 2011, 03:09

Secrets and lies

E al doilea film al lui Leigh pe care il vad, dupa Another Year, vazut tot anul asta. "Another Year" m-a entuziasmat. M-am gandit atunci "Uite un regizor care vrea sa ne spuna ceva important si profund uman, trebuie neaparat sa vad si alte filme ale lui". Mi-a placut mult.
Si a venit randul acestui Secrets and Lies, cel mai premiat film al lui. In continuare imi place Leigh, il apreciez, ma bucur ca a ramas in turneu, dar parca filmul asta a fost sub asteptarile mele. Ma asteptam la mai mult. E un regizor care stie foarte bine sa isi puna in valoare actorii, sa amestece situatiile si caracterele, sa scoata tensiune dramatica, face un cinema bazat eminamente pe jocul actoricesc, fara floricele vizuale, ceea ce e mai mult decat onorabil si de apreciat.
Dar trebuie sa observati o anumita tipologie (ca sa nu ii zic tiparnita) in ambele filme, ceea ce il impinge un pic spre schematism. Nu e ideea mea, Gorzo a enuntat-o la cronica de la Another Year, i-am urmarit ideea si se aplica si la Secrets and Lies, zic eu.
Daca ati vazut Another Year si acolo era un cuplu ce ne este infatisat armonios de-a lungul filmului si in jurul lor gravita un personaj 'nenorocit' al destinului, demn de mila. 'Nenorocit' in sensul de fara noroc, o muiere singura, prezentata caricatural, peste care regizorul a turnat toate tusele groase ale unui om demn de mila (betiva, trecuta de prima tinerete, ofilita, acra, bagacioasa in sufletul si casa oamenilor, lunatica, grotesca in incercarile de seducatoare etc.) Toate ticurile ei sunt aproape interpretate identic de femeia din Secrets and Lies, desi povestea e diferita.

Dar si aici regizorul pare ca toarna asupra personajului feminin central al povestii toate necazurile din lume. Cu galeata, fara mila, ca sa creeze compasiune. Sa duca bai nene, ca-i femeie. O lucratoare la fabrica ce a ramas insarcinata la 15 ani si si-a abandonat copilul despre care n-a mai stiut niciodata nimic, a facut un al doilea copil pe care l-a crescut singura, fie-sa pe care a crescut-o n-o suporta, fie-sa pe care a crescut-o e o maturatoare pe strada si se f%^$ cu un oligofren spre frica ma-sii ca o sa aiba fix necazurile tineretii ei, ii cade tavanul din casa, frate-su o viziteaza din joi in Paste, despre cumnata-sa crede ca a lucrat-o toata viata si a si tapat-o de banii cuveniti din mostenire. Vedeti cat de multe se pun in carca unui singur personaj. Ma mir naiba ca nu ii cade o caramida in cap cand iese pe strada la ce noroc are sarmana asta in viata. Asta e premiza dezvoltarii dramatice a personajului la tiparnita Leigh.

Nici celelalte personaje feminine din jurul ei n-o duc mai bine.
Fiica parasita ce isi cauta mama naturala traieste singura, are job onorabil dar n-are boyfriend, petrece weekendurile in solitudine, tocmai ce i-a murit de doua luni mama adoptiva, deci e singura pe lume.
Despre fiica crescuta de una singura de personajul principal mi-e cam si rusine sa ma incumet la o descriere: maturatoare pe strada, urata cu spume, nevrotica pana in panzele albe, extrem de enervanta si nerecunoscatoare. Rebel fara cauza, in zona pacatelor tineretii.
Cumnata e o femeie ce pozeaza in fata societatii in sotia perfecta intr-o relatie armonioasa (uitati-va la stilul ei vestimentar vs cumnata-sa muncitoare) si care ascunde drama de a nu putea sa aiba copii.
Mai avem in film o scena (pe care o gasesc absolut gratuita, enervanta si dezgustatoare) in care o femeie e pozata desfigurata dupa un accident de masina in care a plonjat prin parbriz.

Ceea ce ma duce la concluzia dupa ce am scris toate astea ca acest Mike Leigh e unul dintre cei mai sadici creatori de personaje feminine. Ca sa scoata umanitatea din ele, le stoarce fiecare picatura de masochism posibila. Daca cineva inainte zicea ca e Cassavetes misogin (femeia ca obiect secundar, ca "pizda" de decor pentru construirea unor personaje macho sau caricaturi de macho), Leigh pune femeia in centru, ca sa ii toarne toate nenorocirile in cap
Avem de-a face cu "misoginism" Cassavetes vs "masochism" Leigh.
Sincer, nu stiu care varianta e mai putin suparatoare, sa zica fetele/femeile :( :)

Mi-a mai placut la filmul asta muzica de pe fundal care insoteste o buna parte din film povestea, mi s-a parut bine aleasa, elegiaca, melancolica, trista, cam ca sufletele personajelor (feminine in majoritatea cazurilor).

Un film cu multe plusuri, dar si cu minusurile mentionate, cu care puteti fi de acord sau nu. Categoric Cassavetes si Hou mi-au placut mai mult runda asta.

anaemona

17 Oct 2011, 03:33

Poate nu e cazul aici, dar dintre toate filmele lui Leigh cel mai mult m-a deceptionat Another Year. Parca a fost reclama sponsorizata de nu's ce casa matrimoniala la Senior couple of the year - you can be like them too. Singura care a tinut, din punctul meu de vedere, filmul in spate si pe o linie de plutire a fost Lesley Manville (please God, please, please make me look like her when I'll be 50+ :) ), acest personaj feminin, care e atit de nenorocita si lipsita de noroc. Ce m-a mai deranjat e scena din final, care probabil ca e cea mai lipsita de optimism scena pe care am vazut-o la Leigh. Mi-a tras o palma destul de zdravana Leigh cu scena aia, dar n-am resentimente, pina la proba contrarie, pina vad ca a luat-o complet pe un alt drum, pe care eu nu-l voi mai urma.

Federico

17 Oct 2011, 13:33

Mai, referitor la Husbands, eu n-am vrut sa atac filmul prea tare din teama ca as ofensa simpatizantii, dar cand aud termeni ca genial si tur de forta in privinta actingului, ma simt intaratat si mi-e greu sa m-abtin. Mie jocul, nu ca nu mi s-a parut sclipitor, dar mi s-a parut chiar slab si at times embarrassing. Mi s-a parut ca oamenii aia vorbesc mai mult decat ar dicta-o naturalul. Am recunoscut imediat situatiile din viata reala (prin care am trecut si io) cand oamenii pusi intr-o imprejurare inconfortabila si stanjenitoare, simt nevoia sa toace ca o morisca vrute si nevrute triviale si fara sens, doar pt ca tacerea li s-ar parea de 1000 de ori mai jenanta. Nu zic ca actorii lui Cassavetes ar fi fost jenati de camera… doar de presiunea sarcinii de a lucra pe baza de improvizare. Alte argumente obiective in afara de verbiozitatea superfluua nu cred ca am, dar mentionez exemple de scene care mi-au displacut cel mai mult si mi s-au parut cele mai false: intoarcerea de la inmormantare cu cei trei asezati pe bancheta din spate a taxiului si cu Cassavetes la mijloc obligat sa suporte in acelasi timp peroratiile amicilor sai; la "orgia" de un pic mai tarziu: unul din ei bate cu paharul sau cu pumnul in masa si altul zice I agrree! .De vreo 4 (patru) ori! Imediat dupa asta: harry-you-re-a-phoney-scene; I’m phoney?! I’m a phoney?! Nobody calls me a phoney!! Mi-aduce aminte de o scena asemanatoare in care artificialitatea te face sa vrei inchizi ochii de jena, din The Departed: in partea a doua filmului, Damon si Whalberg se bumbacesc un pic dupa moartea lui Sheen, iar la scurt timp dupa asta incepe unul:
Colin Sullivan: [pointing to Dignam] He has fucking information in a locked file, as did Captain Queenan. I need access to those files. X(
Dignam: Hey, I forgot the password, but if you'd like to come down to the garage with me, I'd be happy to give it to you. ;)
Colin Sullivan: [pushing towards Dignam] That's a fucking lie. X(
Dignam: [pushing towards Colin] Nobody calls me a liar! :((
Yuck! X_X
Scena cu scandalul domestic cu I’ll kIll her! I’ll kill her! I’kill her! So lame and predictable... Scena cu cea mai infricosatoare persoana de sex feminin pe care am vazut-o vreodata: toata taraganarea aia cu Take your hand off my hand. You’re not going take your hand off may hand? WTF!! De ce nu si-a substras-o pur si simplu si sa plece, sau sa-i dea si un peste bot?! Et caetera. Imi cer scuze inco o data daca jignesc pe cineva. Credeti-ma ca asta-i ultimul lucru pe care-l vreau. Doar to get it off my chest. :)

Dar si aici regizorul pare ca toarna asupra personajului feminin central al povestii toate necazurile din lume. Cu galeata, fara mila, ca sa creeze compasiune. Sa duca bai nene, ca-i femeie. O lucratoare la fabrica ce a ramas insarcinata la 15 ani si si-a abandonat copilul despre care n-a mai stiut niciodata nimic, a facut un al doilea copil pe care l-a crescut singura, fie-sa pe care a crescut-o n-o suporta, fie-sa pe care a crescut-o e o maturatoare pe strada si se f%^$ cu un oligofren spre frica ma-sii ca o sa aiba fix necazurile tineretii ei, ii cade tavanul din casa, frate-su o viziteaza din joi in Paste, despre cumnata-sa crede ca a lucrat-o toata viata si a si tapat-o de banii cuveniti din mostenire. Vedeti cat de multe se pun in carca unui singur personaj. Ma mir naiba ca nu ii cade o caramida in cap cand iese pe strada la ce noroc are sarmana asta in viata. Asta e premiza dezvoltarii dramatice a personajului la tiparnita Leigh.
In primul rand vreau sa te felicit ca poti sa faci spontan observatii atat de... de ansamblu, ca poti sa privesti filmul de la inaltimea asta (bird's eye view :) ) . Eu deocamdata inca sunt categoria de care vorbea als la un moment dat, in review-ul la Zodiac (god, cum imi doresc sa nu fi citit niciodata chestia aia; ma bantuie de fiecare data cand incerc sa incropesc si eu un comment :)) ) Cei cărora le-a plăcut filmul vorbesc despre "cancer informaţional", "deconstrucţia thriller-ului" şi alte blablauri (oare chiar e nevoie să filmezi toate astea? Nu; e preferabil să scrii o carte!). Alţii, mai slabi de doxă, laudă - bătrîneşte - "mizanscena", "jocul actorilor", "imaginea". Ok-ok, toate sînt mişto. Dar, hello, cine se aştepta de la un film american - si-ncă unul de David Fincher! - să o dea în bară la aceste categorii!? Problema e că scenariul iroseşte toate lucrurile bune dintr-o profund greşită idee despre ce ar trebui să fie un film. Sau o poveste de pus pe ecran. Povestea din Zodiac nu era de pus pe ecran (poate, într-un documentar). Dacă eşti american, şi deci cunoşti faptele (reale, cum spuneam), nu mai există niciun suspans. Dacă nu eşti (cazul nostru), tot nu există suspans! De ce? Pentru că dl Fincher, habar n-am de ce, a decis să-şi dea foc la valize făcînd un fel de Se7en pentru sociologi... Poate că ei, într-adevăr, pot găsi lucruri interesante în Zodiac. Sociologi din toate ţările, uniţi-vă! Filmul lui Fincher vă aşteaptă în săli... Pentru toţi ceilalţi, e o groaznică pierdere de timp.
http://agenda.liternet.ro/articol/4888/Alex-Leo-Serban/Se7en-pentru-sociologi-Zodiac.html

Acum, revenind la ce zici tu... eu ultima oara cand am verificat faptul ca oamenii au probleme e motivul principal pt care se intampla un film. Inteleg unde bati tu - la exagerare ("melodramatismul bulimic" de care vorbea Gorzo in cronica la Biutiful) dar mie nu mi s-a parut sa fie cazul aici, la Leigh. Nici magnidudinea nici numarul si nici modul de injghebare a napastelor de pe capul personajelor nu mi s-a parut unul de genul mai sus mentionat. "o femeie lucratoare la fabrica" - de-aici izvorasc natural cam toate celelalte. De-aia isi castiga painea in conditiile astea, pt ca era genul de fata care ramane gravida la 15 ani. De-aia are fiica pe care o are, pt ca e vaduvita nu numai de barbat, dar si de o forma decenta de educatie. Fiica nu degeaba umbla cu oligofrenul ala. Se merita unul pe altul. Ce, vroiai sa agatze un absolvent de Oxford?! Cat despre Hortense: e complet gresit, zic eu, sa bagi decesul parintilor sai in categoria asta. Chiar daca e adevarat ca Leigh chiar are MO-ul (modus opperandi, ca sa citez din Lynch :D ) de care-l acuzi, inmormantare sigur nu e de natura asta. Faptul ca ea ramane fara parinti e piatra unghiulara a povestii, asta declanseaza si face posibil restul. Parerea mea. :)

varu

17 Oct 2011, 13:48

Chiar daca e adevarat ca Leigh chiar are MO-ul (modus opperandi, ca sa citez din Lynch :D ) de care-l acuzi, inmormantare sigur nu e de natura asta. Faptul ca ea ramane fara parinti e piatra
unghiulara a povestii, asta declanseaza si face posibil restul. Parerea mea. :)

Aici ai dreptate, asa e. :)

Windom

17 Oct 2011, 14:01

Federico

17 Oct 2011, 14:20

Meretz mah, ca Zodiac e un film bun. Si ceea ce e de laudat e tocmai faptul ca Fincher reuseste ceea ce parea (aproape) imposibil, sa creeze un thriller ce te tine cu sufletul la gura pina la final, dintr-un material care, intr-adevar, parea sa ofere putine oportunitati. Scuze de off...
Zodiac e filmul meu preferat al lui Fincher dupa The Social Netrwork! :D

Aici ai dreptate, asa e. :)
Dar in rest nu... :D :(

varu

17 Oct 2011, 14:58

Pai in rest habar n-am.
Autorul ne prezinta niste fapte trecute in forma bruta, tu faci legatura logica liniar intre ele. Nu pot sa zic nici ca ai dreptate, nici ca nu ai. Poate e asa, poate nu e asa. Pentru mine lucrurile nu stau asa de liniar clar ca la tine. Eu vad doar efectele trecutului (potopul de napaste, cum zici tu) in constructia dramatica ce tine filmul, tu reusesti sa construiesti logic tot trecutul. O fi asa, n-o fi asa?
De copilul de la 15 ani s-a descotorosit, deci n-a intrat in fabrica pentru asta. Tu zici ca "genul fetelor cu burta la gura la 15 ani ajung toate in fabrica". Pfuuu, chiar nu stiu ce sa zic. :(
Al doilea copil l-a facut cu un "student la medicina, om bun" zice ea. Nu e clar in ce conditii (relatie de durata, one night stand?, nu ni se spune, inclin spre prima varianta ca a ajuns sa il cunoasca cat de cat). Doar despre primul copil stim ca e one night stand.
Toata lupta ei din trecut cu viata e una onesta ca s-o creasca pe fiica-sa si implicit sa aiba acces la educatie, aflam din monologul final.
Eu iti spun cu exemple din viata mea, adica am vazut cu ochii mei ca din familie de lucratori la fabrica (cu varianta "crescuta doar de mama") au iesit colegi de ai mei olimpici nationali. Precaritatea conditiilor oferite acasa i-a facut sa manance cartea ca sa iasa din saracie. Nu mi se pare o concluzie logica si liniara universal valabila "mama lucratoare la fabrica" rezulta "copil oligofren fara acces la educatie"
Uite parca si Neagu Djuvara a trait ceva de genul asta: crescut de mama lui in saracie si vaduvie. Nici macar nu stiu procentul de astfel de cazuri ca sa spun ca sunt exceptii, pasari rare.