(Claude Chabrol) La ceremonie vs. Good Bye, Dragon Inn (Tsai Ming-liang) [Archive]

rvn

06 Sep 2011, 16:15

"Good bye, Dragon inn"
un film lent in care domina insistenta cu care Tsai vrea sa privim secunde interminabile, poate chiar minute,anumite chipuri sau gesturi, sau pur si simplu, cadrul in care camera de filmat ramane incremenita. cred ca n-am mai vazut un alt film in care imobilitatea imaginii sa fie atat de exasperanta ca in acest "Good bye, Dragon inn". privelistea dezolanta a unei sali de cinema aproape complet goala, in timp ce pe ecran se deruleaza filmul, sugereaza destul de clar ca ne aflam in fata unei drame: declinul unei cinematografii,pe vremuri infloritoare,acum, desfiintata de concurenta hollywoodiana.
senzatia de loc pustiu este infioratoare.ai impresia ca te afli intr-un cavou imens cu locuri libere pe alese.nimeni nu te poate opri, nici sa fumezi,nici sa-ti ridici picioarele pe speteaza scaunului din fata si nici sa plangi nestingherit daca filmul care se desfasoara impasibil pe ecran inca te mai emotioneaza...
desigur,este trist atunci cand arta cade in desuetitudine,mai ales ca filmul este poate cel mai afectat produs ,atunci cand vine vorba de moda si de anacronismul in care artistul ramane intepenit,incapabil sa se adapteze.ceea ce s-a intamplat cu filmul taiwanez acum 30 de ani,nu ne este strain nici noua,deci intr-un fel,putem empatiza cu soarta tragica a cineastului taiwanez, obisnuit cu cenzura si un anume tipar din care nu putea iesi, fidel culturii chineze.chiar ma gandeam, in timpul cand cei 4 sau 5 actori-spectatori, asistau la agonia proiectiilor din ultimele zile ale acelui cinematograf,daca un cineast roman,reprezentant al noului val, ar fi avut aceeasi idee ca Tsai Ming-liang, de a realiza un film, despre declinul vechii cinematografii romanesti, inceput in anii 90,ce-ar fi iesit...deosebire prea mare n-ar fi fost,ma refer la numarul spectatorilor care ar fi asistat la „inmormantare”.in schimb, in locul imaginilor cu luptatorii traditionali,care-si arunca sabiile acompaniati de sunetele muzicii populare chinezesti,am fi asistat, de ce nu, la derularea unor imagini din stra(vechi) pelicule sergiene.
rabdarea spectatorului este pusa la grea incercare vizionand acest film,dar tinand cont ca mesajul lui este transmis 100% de imagine,(oricum nu e frumos sa vorbesti in timpul filmului, nu?), n-ai altceva mai bun de facut,decat sa mosmondesti prin semiinunericul in care stai trei sferturi din film,incercand sa distingi ce vor sa transmita reactiile personajelor..la asta se adauga calvarul prelungirii inepxlicabil de mult, a unei scene hilare, din care eu n-am inteles vreun sens „adanc”: aceea petrecuta in toaleta barbatilor. poate coridorul lung si intunecos, prin care ingrijitoarea isi tara piciorul bolnav,pe voi v-a scos la lumina.pe mine, nu.

varu

06 Sep 2011, 23:43

Chiar imi doream un astfel de meci intre un film cuminte din punct de vedere al constructiei si unul total neconventional, genul de film care poate provoca reactii din categoria WTF???

La Ceremonie (comentariu cu Spoilere!!!!!, nu cititi daca nu l-ati vazut)
Thriller destul de conventional ce poate rula duminica seara in prime time. Primul film al lui Chabrol pe care il vad, se pare ca e considerat unul dintre filmele de succes din filmografia sa si unul mai cuminte si mult mai putin obscur, zice-se.
Regizorul marcheaza destul de clar in constructia personajelor ce va sa vina, se puncteaza liniar prin indicii mura-n gura care e problema cu un personaj sau altul, suspansul si nevroza ne sunt livrate in gramaje din ce in ce mai mari (de la priviri in gol, raspunsuri mecanice si seci - la inceput, mici minciuni - pe parcurs pana la senzatii de isterie inabusite in suc propriu - spre final, excelente scenele cu Sandrine Bonnaire pe post de alienata in fata televizorului atunci cand nu isi accepta problema), antiteza claselor sociale e credibil prezentata, jocul actoricesc e bun.
Marea problema a filmului asta corect facut e predictibilitatea. Jur (!!!) ca in momentul in care cele doua paria au intrat pentru ultima oara in casa burghezilor in mintea mea am facut imediat legatura cu secventa cu pustile derulata cu o ora in urma, eram absolut sigur ca o sa gaseasca pustile. Mi-a fost extrem de clar ca daca imi arata pustile, macelul va avea loc exact in acea directie.
Mie tocmai finalul mi s-a parut extrem de banal.
Fara sa neg meritele filmului (personaje credibile atent construite, un studiu al societatii din mai multe unghiuri, naturalete, cursivitate si coerenta in derularea povestii) mie filmul asta nu mi s-a parut OK in momentul in care punctul culminant si deznodamantul au fost atat de usor de anticipat. Predictibilitatea a tras mult in jos un film absolut onorabil si agreabil prin cursivitate.

GoodBye, Dragon Inn
Un adevarat test de anduranta chiar si pentru cel mai antrenat ochi de cinefil si o piatra (de moara) agatata de gatul lui Ming Liang cand s-a aruncat in gol in ochii lumii cu asa ceva.
Eu zic ca e un film kamikaze din punct de vedere al regizorului, ca un arc peste timp intra in aceeasi categorie de a face cinema cu Chantal Akerman/Jeanne Dielman.
Un film facut exclusiv din cadre statice lungi (foarte rar vedem o miscare a camerei de-a lungul filmului), monotone, innebunitoare, o atmosfera care amesteca absurdul cu plictiseala, totul pus in slujba unei povesti despre descompunerea unei lumi, cea a cinema-ului.
Ming Liang face prin filmul asta un cinema eminamente senzorial, nu exista poveste, nu exista dialoguri (sunt doua schimburi de replici in tot filmul, prima dupa patruzeci de minute, a doua dupa inca douazeci, emotionanta), personajele sunt doar schitate, e mult spus personaje (habar nu avem de unde vin si unde se duc, ce e cu ele in afara atmosferei care ii inghite). Mai mult decat o poveste, regizorul in cazul asta iti vinde niste senzatii la care poti sa rezonezi sau nu, mai ales ca toate apartin lumii de jos, paturii dubioase. De asta mi se par absolut OK in cazul asta si reactiile "o porcarie inimaginabila si fara niciun sens in care nu se intampla nimic"
Pentru ceilalti cinefili, eu spun ca GoodBye, Dragon Inn e din aceeasi familie a minimalistilor creatori de filme de atmosfera din care fac parte Akerman/Puiu/Porumboiu etc.
Si inca o chestie absolut remarcabila la Tsai e ca am vazut 3 filme pana acum de el (ca sa fiu sincer, GoodBye, Dragon Inn mi se pare cel mai slab dintre ele) si sunt total diferite unul fata de altul, toate sunt foarte provocatoare ochiului, toate sunt filme kamikaze si la toate i-a iesit. Eu doar pot sa garantez ca daca ai vazut GoodBye, Dragon Inn, celelalte filme ale lui nu arata deloc asa.
Il consider un mare meserias. Pana acum a luat (doar) un trofeu suprem la Venezia, dar vom mai auzi de el, creierul lui cinematografic e inepuizabil.

Votez cu GoodBye, Dragon Inn. Original e putin spus. OZN e termen mai potrivit.
Filme ca La Ceremonie s-au mai facut.

anaemona

07 Sep 2011, 01:35

La ceremonie - Not much to say. Un film banal pana la final, cand derapeaza devenind aberant. Sper ca n-o sa fiu nevoit sa citesc despre conflictul dintre clase sociale si profunzimea mesajului din filmul asta, dar parca vad ca asta ma asteapta. (:| Ca singur punct pozitiv, personajele sunt destul de bine dezvoltate, dar asta e oarecum o traditie in filmele frantuzesti.

Nu, nu e conflictul dintre clasele sociale, oricum nu doar el. E o revolta pe care o putem simti fiecare in noi (diverse motive), care la un moment dat devine incontrolabila.

Twinsen, cu regret o spun, n-ai inteles nimic din film. Filmul e orice numai banal nu. Chabrol e unul din cei mai mari regizori francezi contemporani, deschizator al marelui val francez, cu zeci de filme care merita vazute. Daca La ceremonie e banal, multe, multe filme nu merita nici macar 5 minute de vizionare. Cred ca am vazut vreo 10 din filmele lui si imi place in special felul lui molcom, lentoarea cu care isi construieste actiunea.

Chabrol e maestru in a-si construi personajele, e maestru in a te mentine alert 100% in cele mai banale scene, cum ar fi scena de deschidere a filmului. Eu am vazut filmul acum cel putin 3 ani, o singura data si imi amintesc scena asta ca si cum abia l-as fi vazut. Grimasa apatica, si neprietenoasa a lui Bonnaire parca iti sfredeleste in creier, iti spui din primele minute ca ceva nu e in regula cu ea. Apoi, felul in care incepi sa construiesti puzzel-ul pentru a-i descoperi secretul nu are nimic banal, ca sa nu mai vorbim ca nici nu ti se dezvaluie tot secretul, acelasi lucru si in cazul personajului lui Huppert. Chabrol te pune sa analizezi doar prezentul. Chiar daca prezentul e incarcat de trecut, nu poti sa judeci personajele lui dupa trecut, doar prezent. Personajele principale sint un amestec de inocenta si violenta, nu avem de-a face cu criminali dar Chabrol ne construieste, prin toate scenele aparent banale, drumul prin care personajele ajung criminali, si dupa mine o face cu multa arta, chiar daca e oarecum previzibil.

Nu in ultimul rind trebuie sa vorbim de actori, de cele 2 actrite din rolurile principale, in special Huppert, care mi se pare cea mai complexa actrita franceza la ora actuala, capabila sa se transpuna in orice personaj i se pune in fata.

Eu nu o sa pot urmari al doilea film si daca altii vor decide ca e mai bun, sa cistige cel mai bun dar sa incercam sa facem critici constructive, nu sa aruncam vorbe aiurea.

La Ceremonie

Mie tocmai finalul mi s-a parut extrem de banal.

Finalul filmului nu e doar ala, de fapt mie mi s-a parut genial si cred ca ar fi bine sa nu fie dezvaluit in schimburile de replici, pentru ca cei care nu au avut inca ocazia sa vada filmul sa nu aiba atit de mult de pierdut.

Twinsen

07 Sep 2011, 10:05

Spoilerele sunt absolut normale pe un thread de analiza.

Twinsen, cu regret o spun, n-ai inteles nimic din film. Filmul e orice numai banal nu. Chabrol e unul din cei mai mari regizori francezi contemporani, deschizator al marelui val francez, cu zeci de filme care merita vazute. Daca La ceremonie e banal, multe, multe filme nu merita nici macar 5 minute de vizionare.
Pentru mine personal cam 95% din filmele care se fac nu merita mai mult de 5 minute de vizionare. Dintre filmele pe care le selectez eu pentru vizionare, nu ma uit pana la capat decat cam la vreun sfert.

Chabrol e maestru in a-si construi personajele, e maestru in a te mentine alert 100% in cele mai banale scene, cum ar fi scena de deschidere a filmului.
Tocmai asta am amintit si eu ca punct pozitiv a filmului, constructia personajelor. Ar fi trebuit sa precizez ca asta include si jocul excelent al actorilor.
Personajele principale sint un amestec de inocenta si violenta, nu avem de-a face cu criminali dar Chabrol ne construieste, prin toate scenele aparent banale, drumul prin care personajele ajung criminali
Revenim la o problema discutata recent, a realismului in filme. Cand faci un SF sau un film gen Calendar, e evident ca nu vrei sa fii realist. Dar in La Ceremonie exista o intentie clara de a crea personaje realiste. Si tocmai de aia macelul e aberant, ar fi extrem de greu sa crezi ca un singur om, capabil de a se intregra in societate, e atat de relaxat cand omoara pentru prima data o familie, dar ca doi oameni sunt astfel e deja complet neverosibil. Iar finalul Deus ex machina intra in taramul comediei pure, din pacate neintentionata.

MinRep

07 Sep 2011, 10:17

La cérémonie
Am mixed feelings in privinta lui Chabrol. Am vazut, probabil, cam un sfert din cele 50-60 de filme ale sale, iar cele care imi plac cel mai mult sunt cele timpurii, in special din anii '60 (si de obicei cu Stéphane Audran), dar mi-a placut si ultimul sau film, "Bellamy". In schimb, perioada sa "de mijloc", cu toate reiterarile sale hitchcock-iene si variatiuni pe aceleasi teme date, ma lasa rece (in afara de vreo doua care chiar ma enerveaza), iar filmul meu preferat al sau din anii '70 - '80 - "Les Fantomes du chapelier" - nu pare sa fie apreciat de prea multa lume.
Revenind la filmul de fata, din pacate nu pot sa spun prea multe nici de bine nici de rau. Desi nu stiam despre ce e vorba, am banuit incotro o sa mearga in momentul in care a aparut Huppert. Pe de alta parte, nu este un film plictisitor, are un ritm bun in timp ce trece prin seria de set-up-uri si reveal-uri hitchcok-iene, personajele sunt mai mult decat simple stereotipuri si le avem laolalta pe Isabelle Huppert, Sandrine Bonnaire si Jacqueline Bisset (cu siguranta un plus).
Regia lui Chabrol are ceva aparte si de obicei o apreciez.... Modul in care trece dintr-o camera in alta, de exemplu, oprindu-se asupra unor detalii precum telefonul la care Sophie asculta o conversatie la un moment dat sau felul in care foloseste diferite MacGuffin-uri sunt fermecatoare, chiar daca nu sunt folosite pentru mare lucru. Cat despre lupta de clasa si alte teme, e interesant ca Chabrol aduce in discutie analfabetismul intr-un astfel de thriller, dar eu tind sa simpatizez de data aceasta cu burghezii, oricat de idioti ar fi.

Goodbye, Dragon Inn
"Dragon Inn" (sau "Dragon Gate Inn") este un film timpuriu regizat de King Hu, pionier si maestru al genului wuxia. "Goodbye, Dragon Inn" este plasat la vreo 40 de ani distanta, intr-un cinematograf taiwanez, unde o mana de oameni se aduna pentru o ultima proiectie sa urmareasca filmul de mai sus. Dintre toate filmele lui Tsai Ming-Liang in care aparent nu se intampla nimic, acesta este cel in care, aparent, se intampla cel mai putin.
Si totusi, mai multe povesti sunt prezentate sau macar sugerate.Un turist japonez intarzie la film, dar oricum pare mai interesat de a agata alti spectatori de sex barbatesc su diferite smecherii. Femeia de servici/casierita schiopa cutreiera holurile cinematografului, urmarindu-l discret pe proiectionist (care apare intr-un singur cadru, cred). Iar doi dintre actorii din filmul vechi (unul dintre ei cu nepotul de mana) se intalnesc si rememoreaza pe scurt epoca lor de glorie.
Sigur, filmul pune la incercare rabdarea oricarui spectatori, dar cadrele sale lungi invita mai degraba sa te pierzi in imagini decat sa urmaresti firul narativ al evenimentelor (care, oricum, nu prea exista. "Goodbye, Dragon Inn" probabil nu este cel mai bun film al lui Tsai, dar atesta stilul sau (aproape) inconfundabil si este plasat intr-o locatie pe care Tsai a mai vizitat-o in trecut. Iar temele sunt aceleasi: singuratatea, nostalgia, trecerea timpului si legaturile invizible dintre oameni (sau lipsa acestora).

Vot: Goodbye, Dragon Inn (cu mentiunea ca pare meschin sa ii eliminam si pe Rohmer si pe Chabrol din turneu, dar daca asa va fi sa fie, sper sa nu fim desfiintati in Cahiers du Cinema)

MinRep

07 Sep 2011, 10:42

Si tocmai de aia macelul e aberant, ar fi extrem de greu sa crezi ca un singur om, capabil de a se intregra in societate, e atat de relaxat cand omoara pentru prima data o familie, dar ca doi oameni sunt astfel e deja complet neverosibil.
Pe mine nu ma deranjeaza asa de mult finalul. Niciuna dintre cele doua nu este foarte bine integrata: Huppert invadeaza constant viata privata a strainilor si probabil isi pastreaza slujba doar pentru ca este un "caz social", iar Bonnaire prefera sa isi petreaca timpul inchisa intr-o casa, cu cat mai putin contact social posibil. Ambele personaje sunt clar psihopate si se antreneaza una pe cealalta in ceea ce fac, de aceea comportamentul lor imi pare credibil. Si, in plus, in functie de cum le interpretam povestile, pentru niciuna dintre ele nu e prima data cand omoara.

klaudya_e

07 Sep 2011, 13:01

La Cérémonie (1995)

E prima mea "intalnire" cu Chabrol. Inceputul filmului mi-a placut foarte mult, finalul m-a dezamagit putin. Isabelle Huppert si Sandrine Bonnaire au fost foarte convingatoare in rolurilor lor de inadaptate:Jeanne vrea sa stie totul despre oamenii din jur(e in stare sa minta cu nonsalanta ca nu deschide scrisorile si pachetele familiei Lelievre), iar la polul opus o gasim pe Sophie care pare atat de placida...o auzim de nenumarate ori raspunzand "nu stiu" la diferitele intrebari care i se pun. Se pare ca asta e cea mai buna modalitate de a-si ascunde boala pe care o are. Celelalte personaje nu au reusit sa ma convinga, in special Georges Lelievre. Reactia lui a fost nenaturala cand cele doua femei au indreptat armele spre el, mai ales ca zisese ca Jeanne e nebuna.
Cred ca scena macelului inregistrata pe casetofon putea fi inlaturata sau sa fie subtila, nu servita pe tava la final.

Bu san (2003)

Nu mai vazusem niciun alt film, asa ca regizorii au pornit cu sanse egale in "lupta".
Ploaia, strada pustie, femeia care isi trage piciorul, sala de cinema goala, mizeria din sala creeaza cadrul perfect pentru ati induce o stare de nostalgie. Te face sa te gandesti cum arata totul inainte ca lumea sa-si piarda interesul pentru cea de-a saptea arta.
Filmul e exasperant, mai ales ca fiecare sunet parca e facut sa iti sfredeleasca auzul. Te intrebi daca oamenii din sala s-au comportat asa dintotdeauna intr-o sala de cinema sau acum fac o exceptie de la bunele maniere. Scena de la toaleta parca a durat o vesnicie, mai ales ca eu am oroare de toaletele publice. Filmul se termina dandu-ne prea putine detalii despre personaje (daca le putem numi personaje)
Vreau sa vad mai multe filme pentru a-mi face o parere despre stilul lui Ming-liang Tsai.

Votul meu: La Cérémonie

Windom

07 Sep 2011, 21:18

La Ceremonie

Da, filmul suferă de previzibilitate. După cum spunea cineva, dacă o puşcă apare în primele pagini, sigur va fi folosită la final. Aşa stau lucrurile şi în cazul de faţă. Cu toate acestea, nu m-am plictisit deloc. Meritul a fost al lui Chabrol, care a ştiut cum să dozeze tensiunea în mod inteligent, sporind-o gradat dar discret pînă la deznodămîntul final. Filmul mi-a amintit de Haneke - aceeaşi familie burgheză pe care am întîlnit-o în Funny Games ori The Seventh Continent (cu ultimul film mi s-a părut a avea în comun şi orchestrarea tensiunii; L’Adversaire face parte din aceeaşi ligă). Este acea familie confortabilă în propriile tabieturi, lipsită de griji şi supusă, într-un final tratamentului cu electroşocuri de către elemente externe. De cealaltă parte a baricadei îi avem pe Peter şi Paul, în variantă feminină. O Sophie vulnerabilă întîlneşte o Jeanne mereu dornică să pună paie pe foc şi amestecul exploziv e gata. Avem două firi complementare care, probabil, de capul lor n-ar fi acţionat niciodată. Trebuiau să se întîlnească, să se antreneze una pe cealaltă, după cum spunea MiniRep, pentru a acţiona într-un sens sau altul. Pentru că, cu toată previzibilitatea, de multe ori în film reacţiile personajelor te iau pe nepregătite (mă gîndesc acum la scena în care cele două îşi împărtaşesc „boroboaţele” apoi se prăbuşesc pe pat îmbrăţişate, chicotind. Mi s-a părut cea mai sinistră scenă din film).
O menţiune specială pentru Virginie Ledoyen care mi s-a părut că face unul dintre cele mai reuşite roluri, luîndu-i chiar faţa lui Bonnaire, puţin prea distantă şi îngheţată. Relaţia dintre Sophie şi familie este una destul de complexă. Orice întindere de mînă, ofertă de ajutor din partea familiei este întîmpinată cu dispreţ, percepută fiind ca o atitudine condescentă. Dar, atîta vreme cît fiecare stă în camera lui, totul pare ok. Problema apare atunci cînt intervine catalizatorul, cea care reuşeşte să-i smulgă Sophiei primul zîmbet ce pare extrem de nelalocul lui. And it’s all down from there. Mulţi critică finalul, mai ales faza cu acea bandă înregistrată, mie, în schimb, mi s-a părut o ghiduşie a la Hitch destul de simpatică.

rvn

07 Sep 2011, 23:50

Votez cu GoodBye, Dragon Inn. Original e putin spus. OZN e termen mai potrivit.
Filme ca La Ceremonie s-au mai facut.

pai,da! original e bine spus,dar originalitatea nu e sinonima cu ceva deosebit ca realizare artistica,iar comparatia cu OZN-ul provine din faptul ca Tsai a vrut sa arata limita pana la care poate impinge minimalismul.si cred ca a exagerat.
pe de alta parte, sa spunem despre "La Ceremonie" ca este un film ca oricare altul din categoria sa, mi se pare un pic de.... partinire prea pe fata pentru taiwanezul preferat.

Chabrol e un regizor de mare clasa,iar actorii la care el a apelat pentru a ne servi pe tava(cu un adevarat ceremonial) un thriller interesant, sunt din aceeasi categorie.
nu putem compara cele doua filme.nicicum. este o diferenta imensa in ceea ce priveste stilul regizoral, mediul cultural si social pe care cei doi ni-l infatiseaza, mizanscena total diferita...ca nivel de "civilizatie"....
stiu ca filmul taiwanezului e realist si dur prin imagine, dar filmul lui Chabrol este de departe unul cu o structura clasica reusita (a genului sau).chiar daca uitatura ciudata a lui Sophie,prevestea inca din primele secvente ca ceva rau se coace in mintea ei si ca vom avea cu siguranta spre sfarsitul filmului cel putin o victima, nu putem sa nu apreciem ca dozajul suspansului si modul cum Chabrol a adus aceste doua psihopate impreuna,le-a imprietenit si le-a creat posibilitatea sa-si manifeste cu atata inocenta sinistra, boala mentala de care sufereau, nu este o demonstratie de virtuozitate regizorala pe care n-ai cum s-o ignori.la aceasta, se adauga talentul Isabellei Huppert, prezenta inconfundabila si stilata a Jaquelinei Bisset facand pereche excelenta cu Jean Pierre Cassel,dar si o prestatie surprinzator de placuta a lui Virginie Ledoyen.
am urmarit cu mare placere filmul.atmosfera din caminele micii burghezii intelectualiste franceze intotdeauna m-a incantat. este dovada bunului gust si a manierelor civilizate,din care cred ca putem invata multe si mai ales de care ar trebui sa facem si noi uz,fara restrictii, in abordarea tabieturilor zilnice de viata.acesta este unul din motivele pentru care mi-a placut „La Ceremonie” si indeosebi,scena de final, executia cu sange rece a familiei Lelievre, ca singurul soc vizual violent, menit sa contrasteze cu linistea,armonia si bunastarea, specifice traiului unei astfel de familii.
imi pare rau pentru Tsai, dar impresia de saracie,in ambele sensuri, saracie de care parca nu mai scapam nici noi, nu m-a convins.degeaba a vrut el ca prin prelugirea(la maximum posibil al rabdarii)fixarii camerei de filmat pe anumite cadre, sa inlocuiasca dialogul, care era din start de neconceput intr-un film, practic, fara scenariu si personaje.parerea mea, este ca nu i-a reusit.

Votul meu: Chabrol, fara ezitare.
Altfel, „Cahiers du Cinema” ar fi fost inventat de chinezi si nu cred ca ar fi fost posibil sa se intample chestia asta,nici intr-o mie de ani!

Windom

08 Sep 2011, 20:27

GoodBye, Dragon Inn.

Bulversant studiu al însingurării şi alienării, filmul constituie revelaţia turneului pentru mine, pînă în prezent. Mai ales că aveam o strîngere de inimă înainte de vizionare, după ce citisem unele păreri - răbdare pusă la încercare, minimalism împins la extrem etc. Ei bine, n-am fost plictisit nici măcar pentru o clipă şi nici nu mi s-a părut că regizorul ne-a băgat pe gît minimalism doar de dragul minimalismului. Fiecare cadru mi s-a părut atent gîndit şi compus, nimic nu e forţat.
Dacă Chabrol e povestitor, Ming-liang e observator. Camera e lăsată să meargă iar noi tragem concluziile. Nu cred că filmul tratează soarta cinematografului, cum s-a spus aici. Locurile alea goale nu vor să scoată în evidenţă lipsa de cvorum ci să accentueze însigurarea protagoniştilor. Pentru că despre ei este vorba, cinematograful reprezintă doar scena unde „stafiile” bîntuie. O altă afirmaţie eronată – cum că personajele nu sînt dezvoltate. Greşit, trebuie doar să ştii să „citeşti” imaginile. Atît avem, însă ele sînt mai sugestive decît orice dialog. Protagoniştii reprezintă nişte inadaptaţi, mai bine zis elemente anti-sociale care-şi doresc mai mult decît orice să socializeze. În fiecare se dă o luptă între frica de singurătate şi imposibilitatea de a socializa. Mişună unul pe lîngă altul, se ating, se strîng ciorchine în toaletă ori în sala de spectacol, deşi există loc berechet,tocmai pentru a experimenta acea human touch. Însă nu pot răzbate dincolo de asta, fiind incapabili să comunice. Iar sala de cinematograf reprezintă un spaţiu propice singurătăţii „în colectiv”. Pentru că e întotdeauna preferabilă singurătăţii totale. Răvăşitor finalul.

Vot: GoodBye, Dragon Inn. (with two thumbs WAY up).

varu

08 Sep 2011, 21:35

O altă afirmaţie eronată – cum că personajele nu sînt dezvoltate.

Greşit, trebuie doar să ştii să „citeşti” imaginile. Atît avem, însă ele sînt mai sugestive decît orice dialog. Protagoniştii reprezintă nişte inadaptaţi, mai bine zis elemente anti-sociale care-şi doresc mai mult decît orice să socializeze. În fiecare se dă o luptă între frica de singurătate şi imposibilitatea de a socializa. Mişună unul pe lîngă altul, se ating, se strîng ciorchine în toaletă ori în sala de spectacol, deşi există loc berechet,tocmai pentru a experimenta acea human touch.

Pai chiar nu sunt dezvoltate. Stim ca sunt singuratici, inadaptati si cam atat.
In rest fiecare personaj e redat schematic, nu e mai mult de o schita. Poponarul e un poponar la agatat si nimic mai mult, pitipoanca e o pitipoanca ce sparge seminte si ar agata si ea ceva,
schioapa e o admiratoare de la distanta a proiectionistului si cam atat stim, despre proiectionist mare lucru nu stim.
Toate personajele sunt marionete sau nah!, caricaturi abia schitate din varf de creion, folosite de regizor sa creeze atmosfera. Atmosfera primeaza in fata personajului in cazul asta, zic eu.

Ma bucur ca ti-a placut.
Chiar daca nu se va califica mai departe in turneu sa incerci sa vezi si alte filme facute de el, pentru ca dintre filmele lui Tsai asta mi s-a parut cel mai slab valoric.

Windom

09 Sep 2011, 07:23

Da, acum depinde ce intelegem prin dezvoltare. Regizorul nu le creeaza un trecut, nu le dezvoltă multidimensional prea mult, asta e adevărat. Însă nu avem nici chiar acea masă amorfă pe care am întîlnit-o în filmul grecesc, de exemplu. Aici personajele ne spun cîte ceva despre ele interacționînd. Interesant, eu n-am detectat dimensiunea...gay a personajului atunci cînd m-am uitat la film, inocentul din mine percepuse doar nevoia sa de companie, fara implicatii sexuale. De acum incolo trebuie sa fiu mai atent cu citirea semnalelor, I guess.:D Dar rămîn la ideea că personajul nu trebuie să fie neapărat gay. Iar pitzi nu trebuie sa fie neaparat pitzi, desi e greu sa o vezi altfel.:)) Singurătatea (sau afacerile) o fac să marșeze, iar omul nostru se inhibă. Asta nu-l face automat poponar.

Twinsen

09 Sep 2011, 20:16

Goodbye, Dragon Inn e oarecum indoiosator in incercarile sale repetate de a deveni un film. La fel ca femeia de servici din cinematograf, schioapata, se misca ciudat, lent dar avanseaza cu determinare pe calea sa. Si astfel ceea ce ar fi trebuit sa fie o serie excelenta de tablouri sau fotografii, devine un film handicapat, fara poveste, fara personaje, fara buget, tragand-si cu greu suflul din simtul vizual exceptional al regizorului.

Vot - La Cérémonie

Federico

10 Sep 2011, 10:28

"La Ceremonie" – o poveste destul de sterila, montata dupa calapodul demonstratiilor matematice in maniera Hitchcock. In afara de cele doua personaje centrale care-s decent de creativ construite dar care o dau uneori in overacting (una devenind neconvingator de flamboaianta iar ailalta de reprimata) restul sunt de o auto-indulgenta vulgara, impersonale, jucandu-se pe sine. Previzibil – da, intr-o anumita masura dar nu insuportabil de mult. Adica puteai sa ghicesti ca o sa se-ajunga la pusti insa modul in care urma sa fie folosite conteaza mult si el, si p-asta nu puteai sa-l ghicesti. Mie unul mi s-a parut bine punctat in scena aia. Absurditatea felului in care-i lichidat barbatul m-a facut sa inghit in sec putin. Insa de cealalta parte a tevaturii, planul victimelor, ideea cu toata-familia-uitandu-se-la-don-giovanni a fost cam jenanta. Finalul e complet ratat. Cel mai bun moment e reactia iliteratei cand e data-n vileag (that frigid frustrated complexed repressed bitch! :-O – nu ma asteptam la asa ceva) si secventa urmatoare in care i se dau papucii. Personajul menajerei face pereche frumoasa cu cel al lui Kate Winslet din "The Reader".

Si tocmai de aia macelul e aberant, ar fi extrem de greu sa crezi ca un singur om, capabil de a se intregra in societate, e atat de relaxat cand omoara pentru prima data o familie, dar ca doi oameni sunt astfel e deja complet neverosibil. Iar finalul Deus ex machina intra in taramul comediei pure, din pacate neintentionata.
dar ca doi oameni sunt astfel e deja complet neverosibil.
Din contra, cum a spus si Windom, faptul ca sunt doi oameni nu face decat sa inlesneasca "decizia" lor. Insa verosimilitatea ei ramane totusi deschisa contestatiilor. Mie nu mi s-a parut chiar aberanta dar parca am simtit ca ceva nu-i in regula acolo, parca prea din topor s-a intamplat totul.

loud.rocks

11 Sep 2011, 01:26

Bu san

Nu stiu daca e cel mai static film pe care l-am vazut pana acum, dar cu siguranta n-am vazut altul care sa se desfasoare mai lent decat acesta. In mare parte nu m-a deranjat acest lucru, chiar mi-au placut scenele lungi in care rula filmul iar camera era indreptata spre sala aproape goala si spre cei cativa privitori care aproape ca isi cautau tot timpul o ocupatie in timpul filmului, cadre prin care ni se prezenta declinul cinematografiei si motivul pentru care acel cinematograf urmeaza sa se inchida - "No one comes to the movies anymore".
Nu prea am inteles insa care-i rostul scenelor din afara salii in care rula filmul - cum ar fi cea din baie in care celor trei sau patru insi le-a luat mai bine de cinci minute sa-si faca nevoile.. Nu stiu nici ce importanta are faptul ca unul dintre protagonistii era japonez si homosexual. Cert este ca mi-au placut, m-au tinut atent, si au contribuit perfect la atmosfera sumbra si depresiva a filmului.
O experienta deosebita, iar impresia buna cu care am ramas cand am oprit filmul ramane aceeasi si la cateva zile dupa vizionare, ceea ce la un astfel de film mi se pare un mare plus.

La cérémonie

Filmul a inceput excelent, cu o scena aparent banala, in care menajera urma sa fie angajata de catre familia Lelievre; insa inca din aceasta scena presimtim ca lucrurile nu sunt chiar ceea ce par. Felul in care este filmat filmul si coloana sonora creeaza o atmosfera de nesiguranta, mie cel putin mi s-a parut dupa primele 10 minute ca filmul seamana foarte bine cu Funny Games.
Pentru membrii familiei insa, totul pare in regula: casa este intretinuta perfect, nu duc lipsa de nimic, mancarea e buna, menajera nu le creeaza probleme, ba mai mult, isi face treaba fara a interactiona prea mult cu membri familiei (sotia chiar afirma la un moment dat ca astfel o scuteste de incercarile de a face conversatie).
Daca aceste lucruri au fost remarcate imediat, lipsa de siguranta si ezitarile menajerei au trecut in schimb neobservate pe langa membrii familiei. Desi s-au oferit sa o ajute in repetate randuri, s-au lasat pacaliti de "inocenta" acesteia, si au "reusit" sa nu remarce faptul ca este analfabeta.
Fiind foarte afectata de aceasta problema (si "ajutata" de influentele negative ale noii sale prietene - Jeanne - care la randul ei, are serioase probleme comportamentale), aceasta devine tot mai retrasa, iar momentul in care izbucneste este usor de anticipat: ucide, impreuna cu Jeanne, cei patru membri ai familiei.
Desi nu prea am ce comenta la acting, parca as fi dorit sa se dezvolte altfel relatia dintre Sophie si Jeanne. Asta deoarece mi s-a parut ca a doua jumatate din film nu s-a ridicat la nivelul primei. Raman astfel cu impresia ca cele mai bune cupluri de psihopati sunt Kit-Holly (Badlands) si Mickey-Mallory Knox (Natural Born Killers).

Vot: Bu san
Desi mi s-au parut de valori apropiate filmele, mi-a placut totusi un pic mai mult Bu san. Plus ca dintre cei doi regizori, as vrea mai tare sa-l vad pe Tsai Ming-Liang mai departe...

Mercutio

11 Sep 2011, 02:26

GoodBye, Dragon Inn.

Nu cred ca e un film original. Cadre fixe si lungi s-au mai vazut si in alte filme. Iar faptul ca au o durata extrema si tot filmul e construit in maniera aceasta nu adauga nimic deosebit. Pentru a crea o atmosfera deprimanta, pentru a transmite senzatii de alienare si goliciune, folosind o imagine low-key si decoruri sugestive, ca in filmele noir de exemplu, nu e nevoie de cadre de o asemenea lungime. Eu unul nu le vad rostul. Spre sfarsit este unul in care se filmeaza sala cinematografului cu femeia de serviciu urcand scarile - 3 minute, femeia de serviciu iese din cadru si filmarea continua inca 3 minute. Care o fi sensul lui? In plus la filmele noir atmosfera creata contribuie la construirea personajelor, sugereaza starea, evolutia, psihicul lor. Ori aici personajele sunt aproape inexistente. Filmul asta imi aduce aminte de povestea aceea cu hainele imparatului. Hai sa nu spunem ca e asa de subtil incat nu-l putem intelege! Cred ca pentru a fi original un film trebuie in primul rand sa spuna ceva. Daca nu spune mai nimic, cum e in cazul de fata, nu produce nici cliesee, nici imitatii, e adevarat, dar nu inseamna nici pe departe ca e original.

La cérémonie

Nu e cel mai bun film al lui Chabrol, nici cel mai prost. E o drama psihologica in stil clasic. Bine gradata intriga. Interpretare de exceptie atat Huppert cat si Bonnaire, pentru care au luat premii Cesar (Huppert) si la Venetia (Huppert si Bonnaire).

Vot - La cérémonie

Windom

11 Sep 2011, 09:23

Twinsen

11 Sep 2011, 10:11

Atata doar ca filmul proiectat e alive & kicking. E inca vandut, a avut un remake, se gaseste pe torenti. Deci ceea ce dispare e cladirea unui cinema, nu filmul. Daca stam 3 minute sa meditam la fiecare cladire publica (biblioteca, cinema, primarie etc) care dispare, atunci o sa sa atingem cu siguranta o stare zen perfecta. (:|

Windom

11 Sep 2011, 10:39

Daca un cinematograf, o biblioteca, reprezinta doar mortar si caramida, atunci da, (:| . Dar vreau sa cred ca edificiile respective au o valoare si o semnificatie mai mari decit un simplu bloc de locuinte.

Twinsen

11 Sep 2011, 10:46

Pai si eu voiam sa cred asta. As fi vrut sa inteleg ce anume se pierde prin disparitia cinematografului. Dar filmul a preferat sa-mi arate un turist gay japonez mictionand si o femeie de servici facand curatenie.

Mercutio

11 Sep 2011, 15:41

Spre sfarsit este unul in care se filmeaza sala cinematografului cu femeia de serviciu urcand scarile - 3 minute, femeia de serviciu iese din cadru si filmarea continua inca 3 minute. Care o fi sensul lui?
A fost vorba de ultima reprezentatie. Intreaga magie a celei de-a 7-a Arte, tot ceea ce s-a petrecut acolo, pe ecran sau in sala propriu-zisa de-a lungul timpului - drama, comedie, pasiune etc., sint expediate in uitare with each swing of the broom. Ai apoi 3 minute la dispozitie sa reflectezi la chestia asta. 3 minute in care dispare si ultimul ecou iar tu esti martorul transformarii cinematografului in mausoleu.

E pertinenta interpretarea, dar nu era nevoie de asa mult timp pentru a o sugera si pentru a reflecta la ea.
In cinemaul clasic exista o regula privind lungimea unui cadru. O teorie spune ca trebuie taiat la cadrul urmator in momentul de varf al curbei de continut (peak of the content curve). Adica pana la acest punct spectatorul a avut destul timp sa asimileze continutul vizual al cadrului. Dupa acesta apare plictiseala. Nu se poate stabili exact, cred, pozitia acestui punct, editorii o fac intuitiv, empiric. Unii regizori prefera cateodata sa editeze inainte de varful curbei de continut, pentru a crea suspans, prin faptul ca nu dau toata informatia spectatorului. Hitchcock folosea tehnica destul de des. Altii, ca Antonioni, in La Notte si Desertul Rosu, taie mult dupa punctul respectiv, pentru a transmite starea de oboseala, plictiseala, a personajelor.
Filmul de fata e un soi de experiment. Un cadru fix de 3 min, in care nu se intampla nimic, doar o imagine cu o sala goala, dupa 1 min nu mai are nici un efect asupra mea. Deci pelicula intre min 1 si min 3 nu isi are rost, dupa mine. Intre timp, pana apare urmatorul cadru, eu ca spectator imi aprind inca o tigara, imi aduc o bere de la frigider..:)

MinRep

11 Sep 2011, 17:04

Doua observatii, care probabil nu o sa schimbe parerea nimanui...

In cinemaul clasic exista o regula privind lungimea unui cadru. O teorie spune ca trebuie taiat la cadrul urmator in momentul de varf al curbei de continut (peak of the content curve). Adica pana la acest punct spectatorul a avut destul timp sa asimileze continutul vizual al cadrului. Dupa acesta apare plictiseala.
In primul rand, Tsai ignora aceasta regula inca din start si scopul sau nu este ca fiecare cadru sa transmita ceva cuantificabil, deci nici nu cred ca ar trebui adusa in discutie. Existenta acestui "peak" mi se pare, oricum, destul de dubioasa, in special in filmul modern, unde everything goes...

Unii regizori prefera cateodata sa editeze inainte de varful curbei de continut, pentru a crea suspans, prin faptul ca nu dau toata informatia spectatorului. Hitchcock folosea tehnica destul de des.
In al doilea rand (si complet off-topic), sunt de acord ca Hitchcock a incalcat toate regulile (dupa care a creat altele, pe care le-au incalcat altii), dar tehnica lui de a creat suspans nu era sa ascunda informatia spectatorului, ci chiar opusul, sa i-o ofera in intregime, insa sa o ascunda personajului. (reference: http://www.youtube.com/watch?v=-Xs111uH9ss) Exemple sunt destule, dar nu vreau sa ma apuc sa insir aici synopsis-uri si spoilere. Ce tehnici de montaj a folosit in acest scop este, sigur, o alta problema...

Mercutio

11 Sep 2011, 18:02

Doua observatii, care probabil nu o sa schimbe parerea nimanui...
In primul rand, Tsai ignora aceasta regula inca din start si scopul sau nu este ca fiecare cadru sa transmita ceva cuantificabil, deci nici nu cred ca ar trebui adusa in discutie. Existenta acestui "peak" mi se pare, oricum, destul de dubioasa, in special in filmul modern, unde everything goes...

Pai care e scopul lui? Existenta peak-ului nu e deloc dubioasa, tine de psihologie, de perceptie, de viteza cu care omul poate recepta semnale senzoriale, daca vrei.
Am amintit aceasta ca o regula reper pe care unii autori o incalca intr-un sens sau altul. Ori autorul de fata, cum am spus, depaseste acest punct dincolo de orice limita. si atunci care e ideea?

In al doilea rand (si complet off-topic), sunt de acord ca Hitchcock a incalcat toate regulile (dupa care a creat altele, pe care le-au incalcat altii), dar tehnica lui de a creat suspans nu era sa ascunda informatia spectatorului, ci chiar opusul, sa i-o ofera in intregime, insa sa o ascunda personajului. (reference: http://www.youtube.com/watch?v=-Xs111uH9ss) Exemple sunt destule, dar nu vreau sa ma apuc sa insir aici synopsis-uri si spoilere. Ce tehnici de montaj a folosit in acest scop este, sigur, o alta problema...
Asa e, metoda lui Hitchcock de a crea suspans consta in principal in a oferi spectatorului mai multe informatii decat au unele personaje. E foarte cunoscut exemplul pe care il dadea peste tot, si in interviul cu Truffaut, cu grupul de oameni intr-un restaurant la o masa sub care a fost instalata o bomba, spectatorul stie de existenta ei, a fost informat prin alt personaj, insa cei de la masa nu stiu si trancanesc despre tot felul de nimicuri. Dar aici e vorba de altceva. Vorbim de un cadru. Tensiunea poate fi creata si prin a lipsi spectatorul de anumite informatii, de a nu-i lasa timp sa asimileze totul. Ca atunci cand imaginea e taiata si nu iti dai seama prea bine ce s-a intamplat cu un personaj. A murit, e doar ranit?
In Psycho,de exemplu, Hitchcock taie mereu inainte de a vedea bine fizionomia lui Norman deghizat in batrana lui mama.

aniela07

11 Sep 2011, 18:36

La ceremonie e bine construita, mi-a placut cum a fost dozat suspansul pe tot parcursul filmului, am simtit de la inceput ca ceva nu e in regula, ceva urat se anunta. Chabrol a pus camera frumos pe detalii (chibrite aprinzandu-se la TV, fetele care se uita de sus la familia in fata televizorului etc.). Dar subiectul, pe langa faptul ca a mai fost ales si de alte filme, are un cam aer marxist asa. Are ceva de filosofie bazata pe clasa sociala care mi se pare cam simplist, iar finalul (desi mi s-a parut unul reusit), in aceasta perspectiva, are o nunanta paranoico-panicarda care nu mi se pare realist pentru timpurile astea.

Chiar daca Goodbye, Dragon Inn pune unora rabdarea la incercare, mie mi-au placut nostalgia si impresia de singuratate a cadrelor lungi, durerea disparitiei, golul din stomac ca traiesti o experienta care nu se va mai intoarce niciodata.

Pentru ca Chabrol e un regizor bun, dar lipsit de imaginatie, votez cu asiatico-poeticul GoodBye, Dragon Inn care macar incearca altceva.

MinRep

11 Sep 2011, 18:55

Pai care e scopul lui? Existenta peak-ului nu e deloc dubioasa, tine de psihologie, de perceptie, de viteza cu care omul poate recepta semnale senzoriale, daca vrei.
Am amintit aceasta ca o regula reper pe care unii autori o incalca intr-un sens sau altul. Ori autorul de fata, cum am spus, depaseste acest punct dincolo de orice limita. si atunci care e ideea?
"Goodbye, Dragon Inn" e un film de atmosfera. In momentul acesta, depinde foarte mult de spectator cat de mult se implica. Daca ar fi fost vorba de un singur cadru lungit peste masura, ti-as fi dat dreptate. Dar cum aproape fiecare cadru dureaza mai mult decat te-ai astepta, filmul isi creeaza un ritm propriu si invita la o altfel de atitudine in timpul vizionarii.

In al doilea rand (si complet off-topic), sunt de acord ca Hitchcock a incalcat toate regulile (dupa care a creat altele, pe care le-au incalcat altii), dar tehnica lui de a creat suspans nu era sa ascunda informatia spectatorului, ci chiar opusul, sa i-o ofera in intregime, insa sa o ascunda personajului. (reference: http://www.youtube.com/watch?v=-Xs111uH9ss) Exemple sunt destule, dar nu vreau sa ma apuc sa insir aici synopsis-uri si spoilere. Ce tehnici de montaj a folosit in acest scop este, sigur, o alta problema...
Asa e, metoda lui Hitchcock de a crea suspans consta in principal in a oferi spectatorului mai multe informatii decat au unele personaje. E foarte cunoscut exemplul pe care il dadea peste tot, si in interviul cu Truffaut, cu grupul de oameni intr-un restaurant la o masa sub care a fost instalata o bomba, spectatorul stie de existenta ei, a fost informat prin alt personaj, insa cei de la masa nu stiu si trancanesc despre tot felul de nimicuri. Dar aici e vorba de altceva. Vorbim de un cadru. Tensiunea poate fi creata si prin a lipsi spectatorul de anumite informatii, de a nu-i lasa timp sa asimileze totul. Ca atunci cand imaginea e taiata si nu iti dai seama prea bine ce s-a intamplat cu un personaj. A murit, e doar ranit?
In Psycho,de exemplu, Hitchcock taie mereu inainte de a vedea bine fizionomia lui Norman deghizat in batrana lui mama.
Again, nu disput faptul ca Hitchcock nu taia din colturi cateodata. Dar nu aceasta este modalitatea lui de a crea suspans. In "Psycho", suspansul provine din constientizarea faptului ca exista un criminal care tinde sa omoare toti vizitatorii motelului. Cine este acest criminal este mai putin important, cu atat mai mult dupa o jumatate de secol de la premiera, cand reveal-ul e deja bine-cunoscut.

Twinsen

11 Sep 2011, 19:38

MinRep

11 Sep 2011, 19:59

Cel mai simplu raspuns pe care ti-l pot sa este ca nu, nu este de ajuns ca un film sa fie "altfel", iar daca "Goodbye, Dragon Inn" a primit cateva voturi, acest lucru este fiindca unii au gasit un sens in el. Si nu cred ca iti trebuie imaginatie sa il gasesti, ci doar o anumita dispozitie...

Twinsen

11 Sep 2011, 20:17

Un sens se poate gasi in absolut orice. Dar cand vezi ca in mod repetat asta (http://www.shawnmcnulty.com/art/L/perseverance_red_abstract_painting.html) castiga in fata la asta (http://www.essentialvermeer.com/dutch-painters/heem.html), atunci iti pui niste semne de intrebare...

aniela07

11 Sep 2011, 20:34

Recunosc, pentru mine faptul ca cineva incearca ceva nou e un atu. Conteaza insa si cu cine compari. Daca era Goodbye Dragon Inn cu Shame, atunci clar votam Shame. Sau daca era Goodbye cu Days of being wild, alegeam Days pentru ca WKW se mai tempereaza la lungimea cadrelor si le da mai mult sens. Dar Chabrol mi s-a parut ca merge pe lucruri mult prea sigure, chiar daca o face bine, nimic de spus. Eu una incurajez si apreciez asumarea riscurilor, mai ales daca implica lipsa actiunii, a dialogurilor, a miscarii excesive.
Cat despre exemplele pe care le-ai dat, desi natura moarta este stilul meu preferat (banuiesc ca dupa povestea cu cadrele nici nu e de mirare...), impresia pe care un tablou din ala abstract vazut "pe viu" pe 20 m2 bate orice senzatie in fata unei naturi moarte (bineinteles pentru mine).

Twinsen

11 Sep 2011, 20:44

Cat despre exemplele pe care le-ai dat, desi natura moarta este stilul meu preferat (banuiesc ca dupa povestea cu cadrele nici nu e de mirare...), impresia pe care un tablou din ala abstract vazut "pe viu" pe 20 m2 bate orice senzatie in fata unei naturi moarte (bineinteles pentru mine).
Daca e pe 20 (douazeci) de metri patrati, atunci nu poate sa nu bata creatiile maestrilor olandezi, care se limitau la dimensiunile si subiectele alea banale. Mda.

Federico

11 Sep 2011, 21:38

Pai care e scopul lui? Existenta peak-ului nu e deloc dubioasa, tine de psihologie, de perceptie, de viteza cu care omul poate recepta semnale senzoriale, daca vrei.
Am amintit aceasta ca o regula reper pe care unii autori o incalca intr-un sens sau altul. Ori autorul de fata, cum am spus, depaseste acest punct dincolo de orice limita. si atunci care e ideea?

Ideea e realismul. In sensul lui Bazin, si al noului val romanesc. Sau al neo-realistilor.
Problema cu arhitectura puzzle-istica hitchcockiana e ca ea implica si o doza de artificialitate. Cand cauti cu meticulozitate in fiecare cm patrat de pelicula "mesajele" pe care le-a semanat acolo autorul si stii ca fiecare secventa are un rost si semnificatia ei precisa pe care tu tre' s-o sherlockholmesuiesti ( :D ) ingrosi "frontiera mistica dintre tine si spectacol" :) . Sa ai tot timpul in cap ideea asta ca totul e un mecanism, deci un artefact, e exact cel mai mare obstacol in calea unei contemplatii artistice satisfacatoare fiindca artistii (in special cineastii) chiar asta incearca ei sa faca: sa creeze viata, iluzia realitatii. Mie-mi place mult chestia asta. Daca autorul face un pas in spate, si da impresia ca totul e o inregistarare arbitrara a unei felii de realitate, si daca tu resusesti sa descoperi vreun sens in asta atunci el e de 10 ori mai pretios decat daca ai fi mers la sigur dupa ceva prestabilit si batut in cuie cu constiinciozitate. Asta dintr-o perspectiva oarecum obiectiva.
Din pdv meu subiectiv, broastele astea testoase ale cinematografiei (lentoare si minimalism) au un efect asupra mea asemanator cu cel al meditatiei mistice. Cand mintea mecanicista nu mai are in fata ce continut inteligibil sa devoreze ea tinde sa se opreasca. Si rezultatul e foarte interesant. E ca cu cerul instelat. Nu e niciun sens acolo, doar stau si ma uit la el fara sa ma gandesc la nimic si e de-ajuns. Daca filmele hiper-ciopartite la montaj au un efect sedativ si atrofiant fata de atentia mea, astealalte fiind formal antitetice sunt antitetice si in efect. Nu sunt sigur daca e corect, dar din ce-mi amintesc, de cand am iesit din sala de la "Politist, adj" eu n-am mai stiut ce-i aia plictiseala in "viata reala". :D Si nu neaparat pt ca a fost plictisitor filmul. De fapt nici n-a fost. Trebuia sa fie. Teoretic. Dar n-a fost. Lentoarea aia care-i da gata pe multi nu are efect soporific. De fapt are la suprafata dar daca il depasesti, perceptia ta parca trece pe alt nivel. De fapt a mea. Am spus de la-nceput ca-s subiectiv.

varu

11 Sep 2011, 23:47

Nu pot sa nu observ ca e de ajuns ca un film sa fie "altfel" ca sa aiba din start sanse mari sa castige. Se pare ca nu conteaza daca acest "altfel" chiar are sens. Faci o masina cu roti patrate? Oooo... ce original! Are avantajul ca poti sa o lasi pe un drum in panta si nu o ia la vale! Ce, nu porneste din loc? Esti lipsit de imaginatie, monser. Orice masina banala poate sa plece, dar asta iti lasa loc sa-ti imaginezi ca mergi oriunde cu ea. =D>

Pai atunci eu zic ca data viitoare sa facem un turneu cu 32 de melodrame.
Si toate cele 32 de melodrame sa fie facute intre anii 1970 si 1980.
Si toate cele 32 de melodrame facute intre anii 1970 si 1980 sa aiba intre 100 si 110 minute.
Daca o melodrama facuta intre anii 1970 si 1980 are 114 minute, cel mai corect e sa o eliminam chiar din faza de preselectie, ca la Festivalul de la Mamaia. ;)

Un sens se poate gasi in absolut orice. Dar cand vezi ca in mod repetat asta castiga in fata la asta, atunci iti pui niste semne de intrebare...

Acum serios vorbind, si eu am ramas foarte surprins de rezultatul acestui meci. :( Nu ma asteptam sub nicio forma. Faptul ca 9 oameni (bine, 8 in afara de mine) au dus pana la capat un astfel de film mi se pare o performanta in sine.
Mi s-ar fi parut mai firesc ca sa aud doar comentarii "o ineptie fara niciun sens", nu m-as fi mirat daca toate reactiile ar fi fost asa.
Ce m-a bucurat nu e rezultatul (surprinzator), sunt comentariile care s-au inchegat la meciul asta. Foarte interesante.
Uitati-va la celalalt meci din saptamana trecuta in care ambele filme sunt mai bune ca Good Bye, Dragon Inn. Dialog aproape zero la doua filme foarte bune.

Sau daca era Goodbye cu Days of being wild, alegeam Days pentru ca WKW se mai tempereaza la lungimea cadrelor si le da mai mult sens.

Pfoooooooooa, pai The Wayward Cloud al lui Tsai a fost ales la runda urmatoare. That is going to cause some serious brain damage. E cel mai bolnav film al turneului.
The Wayward Cloud e ca un fel de Days of being wild pentru dezaxati.
Sa nu ziceti ca nu v-am avertizat. Abia astept reactiile.

loud.rocks

12 Sep 2011, 00:14

Ieeee, filmul cu pepenii :D. Asta era tinta mea principala de la Tsai, impreuna cu Rebels of the Neon God.

Mercutio

12 Sep 2011, 00:49

Ideea e realismul. In sensul lui Bazin...

Prost inteles sau dus la extrem. Bazin era impotriva montajului continuu din filmul clasic, in care imaginea e supusa naratiunii. El n-a spus ca aparatul de filmat trebuie fixat intr-un loc si lasat sa functioneze minute in sir, chiar daca nu mai exista actiune. Unde e expresia autorului in cazul acesta? Relismul in arta nu inseamna redarea cat mai fidela a realitatii. Pentru asta exista camere web ce reproduc imagini de prin toate locurile interesante din lume.
Nu vreau sa spun ca filmul asta n-are nici o valoare, dar sustin in continuare ca nu e atat de original pe cat se vrea.
Minimalismul de felul acesta, asa cum vedem si in unele filme romanesti, nu reprezinta realismul suprem. Discutia despre realism e una lunga si stufoasa, c'est toute une histoire. Viziunea spectatorului, sau mai bine zis spectatorul in sine, urmarind un film, se identifica prin intermediul ecranului cu camera. In filmul acesta, ai senzatia ca esti postat intr-un loc si obligat sa stai acolo nemiscat, ti se interzice sa privesti in stanga sau dreapta, esti tratat cu indiferenta. In filmele romanesti minimaliste la fel. Esti plasat intr-un colt al incaperii, nu ai alta perspectiva, din cand in cand urmaresti un personaj la distanta din spate (de parca ai fi un servitor sau sotie de musulman), nu ii vezi fata de aproape tot filmul. Toate astea produc o frustrare. Omul in mod firesc se misca, nu sta numai intr-un loc, vrea sa vada, priveste si din fata si din spate, intoarce capul in toate directiile. Cu alte cuvinte: e curios. In plus nu-i place sa astepte prea mult, nu-i place sa fie tratat de sus. Toate acestea sunt aspecte umane cat se poate de reale. Tin cont autorii minimalisti, ce-si zic realisti, de aceste realitati? Don't think so. S-ar putea spune ca Hitchcock e mai realist in privinta acesta, cunoaste natura umana mai bine. El stie ca spectatorul e curios, e putin voaior, mai priveste pe gaura cheii din cand in cand, si ii satisface nevoile acestea.
Vreau sa precizez ca nu sunt partizanul unei miscari sau al alteia, fiecare are neajunsuri, totul e relativ.

Twinsen

12 Sep 2011, 01:09

Faptul ca 9 oameni (bine, 8 in afara de mine) au dus pana la capat un astfel de film mi se pare o performanta in sine.
Mie mi se pare ingrozitor de putin. In conditiile in care orice aberatie din multiplex are o gramada de spectatori, un astfel de turneu ar merita mult mai mult. Eu am incercat sa atrag cat mai multa lume, atat printre cunoscutii din real life cat si cei online, cu rata de succes zero. :(

Dar stii ce e trist? Ca tocmai filme ca Good Bye, Dragon Inn instraineaza oamenii obisnuiti de filmul de arta. Daca pui La Ceremonie unei persoane care nu e cinefil, atunci sunt sanse reale sa-i placa. La Good Bye, Dragon Inn in 99% din cazuri se va obtine o "vaccinare", adica omul va avea o tendinta crescuta sa respinga in viitor filme de arta sau filme non-hollywoodiene...

varu

12 Sep 2011, 01:30

Unde e expresia autorului in cazul acesta?

Nu vreau sa spun ca filmul asta n-are nici o valoare, dar sustin in continuare ca nu e atat de original pe cat se vrea.

Mie mi-a placut o interpretare de pe imdb. Cica filmul asta nu e un film, e un antifilm.

This is an anti-film. Everything is backwards. The film maker (Tsai Ming-Liang) is not trying to entertain you, to impress you, or to excite you, or rally you to some cause, dazzle you, invoke your tears, uplift you, scare you, redeem you--no, the film maker is doing exactly the opposite of what film normally tries to do.

Poate ca autorul isi asuma ca forma si ca arta tot ceea ce pe tine ajunge sa te frustreze. Gestul lui de fronda e fix forma pe care tu o sa judeci cum o judeci, crezand ca te plasezi de partea celalalta a fileului, cand te fapt autorul a avut asta in cap de la inceput si te-a prins in jocul lui.
Poate fi o interpretare.

E atunci un film original?

ai senzatia ca esti postat intr-un loc si obligat sa stai acolo nemiscat, ti se interzice sa privesti in stanga sau dreapta, esti tratat cu indiferenta. In filmele romanesti minimaliste la fel. Esti plasat intr-un colt al incaperii, nu ai alta perspectiva, din cand in cand urmaresti un personaj la distanta din spate (de parca ai fi un servitor sau sotie de musulman), nu ii vezi fata de aproape tot filmul. Toate astea produc o frustrare.

Eu am fost la TIFF si a tinut Cristi Puiu o intalnire de 2 ore cu oamenii obisnuiti. Intrebari si raspunsuri cu publicul. El zicea ca s-a apucat de facut filme nu ca o actiune (aici ma bag cu paranteza, inlocuieste "actiune" cu redarea realitatii), ci ca o reactiune la ceva ce deja exista in realitate sau in cinema. Si ca "Marfa si banii" a fost o reactiune la felul de a povesti in cinemaul romanesc, asa cum se facea pana atunci. Adica filmarea in spatii inchise, in unghiuri moarte, frustrante pentru spectator, doar ceafa actorului cand actorul vorbeste intr-o masina e o reactie de fronda la felul cum se filmau actorii inainte de el (Nicolaescu, dinozaurii etc).
Poate fi o explicatie de ce minimalistii romani fac ce fac si nu o fac cum o face Hitchcock.

Esti plasat intr-un colt al incaperii, nu ai alta perspectiva, din cand in cand urmaresti un personaj la distanta din spate (de parca ai fi un servitor sau sotie de musulman), nu ii vezi fata de aproape tot filmul. Toate astea produc o frustrare.
Omul in mod firesc se misca, nu sta numai intr-un loc, vrea sa vada, priveste si din fata si din spate, intoarce capul in toate directiile. Cu alte cuvinte: e curios. In plus nu-i place sa astepte prea mult, nu-i place sa fie tratat cu condescendenta.

Urmarindu-ti ideea, s-ar putea ca aici sa fi folosit gresit cuvantul condescendenta. Condescendenta inseamna amabilitate, ori urmarindu-ti ideea tu cu servitorii cred ca in cazul asta ai vrut sa spui exact opusul. Nu?