(Atom Egoyan) Calendar vs. Love Letter (Shunji Iwai) [Archive]

Windom

29 Aug 2011, 13:47

Love Letter

E prima mea intilnire cu Shunji Iwai si am ramas placut impresionat. Am reusit sa ma atasez de personaje intr-o masura mai mare decit in cazul A Time to live, a time to die, poate si pentru simplul motiv ca am descoperit mai multa emotie in filmul de fata, emotie pe care nu trebuie sa o cauti, sa o descoperi, deoarece ti se ofera singura. Nu doar prin trairile personajelor ci si prin poezia cadrelor, prin fascinatia imaginilor combinate cu o coloana sonora pe masura, toate acestea reusind sa emotioneze fara sa derapeze in melodramatism (cu citeva exceptii).
Interesanta folosirea aceleiasi actrite pentru a da viata la doua personaje aflate la capetele diferite ale aceluiasi telescop, privind, prin timp, din propriile perspective, spre viata personajului masculin aflat undeva la mijloc si care, intr-o masura mai mare sau mai mica, le-a influentat existenta.
Hiroko devine Itsuki (F) prin utilizarea aceleiasi actrite, prin mijlocirea scrisorilor avind posibilitatea de a cunoaste un Itsuki (M) necopt despre care nu stia nimic, in vreme ce Itsuki (F) e nevoita sa-si lepede acea candoare a copilariei prelungita in maturitate, odata ce aceste transfer emotional realizat prin intermediul scrisorilor se produce. Moartea devine un concept tot mai palpabil pentru Itsuki (F), in vreme ce, in sens invers, inocenta pasiunii adolescentine aduce o raza de lumina in doliul prelungit al lui Hiroko.
La prima vedere filmul poate parea doar o poveste de dragoste lacrimogena insa este mai mult decit atit, este un film despre acceptarea ideii de moarte, un studiu pe marginea procesului anevoios de vindecare spirituala, de recuperare emotionala. And a really pleasant surprise.

anaemona

29 Aug 2011, 17:16

Frumos film, multa inocenta, naivitate, inclusiv la batrinul de 75 de ani, probabil o caracteristica a natiei, cel putin intr-o perioada mai indepartata. As fi curioasa sa aflu exact perioada in care se petrece actiunea, anii 70', 80'? doar pentru o paralela cu civilizatia vestica si felul in care se comportau tinerii de virsta celor din film in vest. Imi dau seama ca si amplasamentul actiunii conteaza foarte mult, oamenii dintr-un orasel micut sint diferiti de cei din marile orase, cel putin marea majoritate.

M-am tot intrebat de ce a folosit regizorul aceeasi actrita (excelenta interpretare) si raspunsul a venit abia cind Akiba a povestit cum a invitat-o Itsuki pe Hiroko sa se intilneasca, din prima clipa in care a vazut-o, el care niciodata nu invita nici o fata.

Absolut superba ultima scena, muzica, trecerea de la starea copilareasca, de veselie permanenta care o caracterizeaza pe Itsuki (F) la emotia puternica, descoperirea sentimentelor pe care le-a avut Itsuki (M) pentru ea.

Imi pare rau ca n-am vazut filmul pe ecran mare, o mare parte din atmosfera creata de peisaje se pierde in fata TV-ului, mai ales ca nu am fost niciodata interesata sa am un home cinema. :(

Twinsen

29 Aug 2011, 19:54

La prima vedere filmul poate parea doar o poveste de dragoste lacrimogena insa este mai mult decit atit, este un film despre acceptarea ideii de moarte, un studiu pe marginea procesului anevoios de vindecare spirituala, de recuperare emotionala. And a really pleasant surprise.
Glad you liked it. :) Adevarata poveste de dragoste e cea dintre cei doi Itsuki si nu stiu in ce masura poate fi considerata lacrimogena avand in vedere cat de subtil e construita. Hiroko il iubeste pe Itsuki (M), dar pentru el e de fapt inlocuitoarea lui Itsuki (F).
Frumos film, multa inocenta, naivitate, inclusiv la batrinul de 75 de ani, probabil o caracteristica a natiei, cel putin intr-o perioada mai indepartata. As fi curioasa sa aflu exact perioada in care se petrece actiunea, anii 70', 80'?
Actiunea se petrece la mijlocul anilor '90. Daca o sa intre in concurs si All About Lily Chou Chou atunci o sa ai un soc, e cu totul alta fatada a societatii japoneze si a regizorului insusi. Iwai nu face documentare ci creeaza un univers artistic, care are ce-i drept o baza in caracteristicile natiei.

Liviu-

29 Aug 2011, 19:56

Am vazut ambele filme si am sa revin mai tarziu, dar momentan as vrea sa intreb daca a citit vreo cineva cartea lui Proust. Se aseameana cumva filmul cu In cautarea timpului pierdut?

Twinsen

29 Aug 2011, 22:33

Am citit "In cautarea timpului pierdut" acum mult timp, peste zece ani. Din putinul pe care mi-l amintesc, nu semana prea mult cu Love Letter.

Federico

29 Aug 2011, 22:37

Concret n-au nicio legatura, dar se aseamana prin tema abordata: trecutul, memoria, amintirile...

rvn

30 Aug 2011, 00:30

cu siguranta vorba aceea :"cate curti atatea obiceiuri" este adevarata...
am vazut "Calendar" si cu ocazia asta,din nou opera unui regizor deosebit.
punctul lui forte este imaginea,atat cat am putut sa-mi dau seama din primul film al lui pe care-l vad si sper ca si celelalte patru din turneu sa merite osteneala.....

Windom

30 Aug 2011, 22:12

Calendar

Cronica destrămării unei relaţii, transpusă pe ecran într-un mod cu totul şi cu totul deosebit. Povestea este construită pe trei paliere narative, detaliile ne sînt dezvăluite treptat, discret, dîndu-ne peste cap procesul de raţionalizare a firului narativ. Trecutul ne este înfăţişat prin intermediul unui aparat de fotografiat (observator pasiv) şi a unei camere de filmat (voyeur). Obiectivul aparatului foto ne dezvăluie o Armenie extrem de pitorească, frînturi de istorie narate de un „ghid” extrem de binevoitor, atît în interesul ştiinţei cît şi (SPOILER!!!!!) în interes personal. În spatele obiectivului avem un tip destul de badăran, mînat, la prima vedere, strict de interesul profesional. Exista apoi trecutul filmat cu camera. Imaginea este complet diferită. Aspectul de carte poştală a dispărut, lăsînd locul unei singure nuanţe de albastru. Aici interesul ştiinţific, profesional nu mai există, contează doar relaţiile dintre cele trei personaje. Fata este filmata insistent, ai impresia, la început, că urmează să se înfiripe o idilă între ea şi fotograf, pînă îţi dai seama că lucrurile stau exact invers – relaţia se destramă. Iar întregul proces e surprins de ochiul fotografului/cameramanului. Foarte interesantă scena cu turma de oi şi semnificaţia acesteia, care ne este dezvăluită doar spre final.
Al treilea fir narativ se desfăşoară în prezent, unde asistăm la o serie de cine romantice(?) extrem de...curioase. De fiecare dată, altă fată, alt dialect, altă lună în calendar (în acelaşi timp şi poartă spre trecut). Fotograful încornorat priveşte acum spre trecut, analizînd, cu relativă detaşare, dezintegrarea relaţiei amoroase.
Un film deosebit, în care se conturează deja elementele ce vor deveni un trademark al regizorului – mister, poezie, simbolistică, metafore, dezvoltate şi îmbogăţite ulterior, pe parcursul carierei.

Vot: Calendar

Liviu-

30 Aug 2011, 23:04

Calendar

Intr-adevar un film special. Nu cred ca am mai vazut ceva in genul asta ca idee cel putin. Ce mi s-a parut mie foarte interesant e analogia dintre prezent si trecut, cum personajul principal recreaza cumva intr-un mod masochistic destramarea relatiei. Personajul pare sa doreasca a realiza cum a putut asista la aceasta tragedie personala fara sa fie constient de asta. Fiecare intalnire decurge exact la fel, cu o femeie care, exact dupa ce cameramanul toarna ultima picatura de vin, are o convorbire telefonica in care pare sa poarte discutii de natura emotionala/cumva sexuala daca nu ma insel (n-am avut sub cu ce ziceau ele, dar dupa limbajul corpului parea destul de clar). In acest timp personajul principal sta cu spatele, la fel cum practic statea cu spatele si ignora ce se intampla intre sotia sa (pe atunci) si traducatorul armean, la fel ca in masina prin multimea de oi. Pe langa ideea originala (sper sa nu ma insel) filmul beneficiaza si de niste imagini superbe. Uneori mi-a adus aminte de Tarkosvky sau de Days of Heaven.

Love Letter

Un film frumos, emotional, fara sa cada prea mult in melodrama. Personal mi-a placut mai mult partea de trecut, cand cei doi care imparteau acelasi nume erau inca tineri. Cred ca o prefer pentru naivitatea personajelor. M-a emotionat scena din final, dar nu a reusit deloc sa o faca cea in care logodnica tipa spre munti (banuiesc ca ar fi trebuit sa aiba efectul asta). Scena din final in care bunicul ii povesteste despre copac mi s-a parut ca nuca in perete. A venit de nicaieri si s-a terminat prea brusc subiectul respectiv. In rest mi-a placut, e un film destul de sincer pentru genul sau.

Fara dubiu, desi as fi fost curios sa vad si alte filme de-ale lui Iwai (o sa vad oricum Swallowtail Butterfly), votul meu merge la Calendar.

Federico

31 Aug 2011, 00:47

Uneori mi-a adus aminte de Tarkosvky
Si mie. Dar stii prin ce? Prin look-ul... calauzei (sic!). Bine, si printr-o usoara aroma de sacru care imbiba atmosfera numai prin simpla prezenta muta a bisericilor in peisaj, dar si prin muzica si chiar prin constiinta faptului ca ne aflam pe taramuri orientale, depozitarele sacrului prin excelenta. Mi-a placut si mie pitorescul scenelor de pe teren si acalmia pe care o induce impasibilitatea obiectivului, insa exista si o nota sinistra cumva, in felul in care se descompune o relatie si se infiripeaza alta. Totul se produce extrem extrem de lent si subtil, dar in acelasi timp tot pe-atat de implacabil. Si incornoratul pare sa sesizeze si el ce se-ntampla dar e neputincios pe de-o parte de bariera limbajului de care e handicapat fata de ceilalti doi, pe de alta de interesul profesional care-l tine lipit de echipamentul foto (that is to say: de propriul egocentrism). Curioasa coincidenta ca ambele filmele de fata curg pe doua planuri temproale, in ambele avem un prezent botit de regrete si nostalgii.
cum personajul principal recreaza cumva intr-un mod masochistic destramarea relatiei
Partea asta a filmului n-am inteles-o si am cam urat-o. Care-i faza cu telefonul?

"Love Letter" daca n-ar fi avut atata vorbaraie (offline-monologala ca sa precizam, pt ca cu dialogurile n-am nicio problema – vezi Rohmer, Linklater) ar fi fost perfect. Inteleg ca conceptia in sine a filmului (ideea cu scrisorile) nu se putea dispensa de ea, dar tot m-a enervat. In rest, cum s-a mai spus, filmul e radios - vizual, muzical, ritmic, faptic, "ideologic". Asiaticii astia mie mi se pare ca au ceva angelic in fizionomia lor. Nu stiu ce e... ochii, finetea tenului, muzicalitatea idiomului, dar imi lasa asa impresia de rasa superioara, mai pura decat celelalte si-ntotdeauna i-o placere sa-i contemplu.
Am avut ceva dificultati in a pune cap la cap evenimentele care-mi treceau pe dinainte-n anumite moment, si cred ca mi-ar placea si mai mult daca l-as revedea. Chiar ar fi frumos s-o fac candva. Relatia dinte cele doua fete mi-a amintit de "La Double Vie de Veronique" prin inefabilul mistic pe care-l incearca in anumite aspecte (paradoxal desi exista impresia ca ele comunica din unviversuri paralele, se simte o conexiune intre ele supra-materiala mai puternica decat intre doua persoane care-si fac veacul sub acelasi acoepris) insa nu egaleaza palpabilul acela aproape intimidant pe care il imprima polonezul spiritualului in capodopera sa.
Multe scene bune in film, dar mi-au placut mult inceputul (inmormantarea) aproape toata portiunea retrospectiva, cand Hiroko incearca sa ia legatura (directa) cu Itsuki dar n-o gaseste acasa, cea cu lesinul si drumul spre spital, visul-halucinatie de prin prima parte a filmului, cand Isuki is viziteaza scoala si se-ntalneste cu o fosta profesoara si aceasta incercand s-o localizeze in memorie incepe sa enumere numele elevilor sai.

Votez cu "Love Letter".

Liviu-

31 Aug 2011, 01:09

cum personajul principal recreaza cumva intr-un mod masochistic destramarea relatiei
Partea asta a filmului n-am inteles-o si am cam urat-o. Care-i faza cu telefonul?

Pare ca personajul principal incerca sa recreeze ce s-a intamplat in Armenia. In prezent iubita e inlocuita cu o prostituata(?). Ea pare sa poarte discutii de dragoste (sort of) in timp ce acesta e in preajma, presupunand ca ar fi neatent. Tipele tot timpul par sa vorbeasca in limbi diferite, pe care barbatul nu le cunoaste, asa cum s-a intampla cu sotia sa si "calauza". Cum sotia a ajuns sa-l paraseasca pentru celalat barbat el presupune ca acestia purtau discutii de natura asemanatoare celor din convorbirile telefonice. La inceput credeam ca intalnirile sunt pe bune, iar el face ceva gresit si tipele isi pierd interesul, dar pe parcurs chiar si natura discutiilor telefonice pare a fi mai clara si prea evidenta pentru ca personajul principal sa nu zica nimic. In plus, parca ar fi lipsit de sens filmul daca nu s-ar vrea aceasta analogie, lucru pentru care si il repeta de atatea ori.

Dupa cum am zis si in mesajul de mai sus, scena cu telefonul, cand "iubita" pare sa poarte discutii de dragoste, e asemanatoare scenei din masina cand treceau prin turma de oi. Cameramanul nu-i atent la cei doi care se tineau de mana in spatele sau, incapabil (sau poate impasibil) sa observe cum relatia sa se dezintegra in timp ce alta se infiripa, totul sub nasul sau.

Twinsen

31 Aug 2011, 15:46

Calendar - Stii senzatia aceea pe care o aveai la scoala cand primeai lucrare la matematica si nu stiai cum sa rezolvi problema pentru ca nici nu ai invatat si nici nu poti sa o deduci? Trebuie totusi sa faci ceva si atunci iti vin in minte tot felul de teoreme si chestii vechi, pe care mintea ta, cautand fervent, dupa o vreme incepe sa le asocieze cu problema, desi de fapt nu au nici o legatura. Apoi lucrarea se intorcea cu un 2 scris cu rosu. Ei bine, daca in loc de matematica ar fi fost film, atunci erau sanse sa se intoarca cu un 10 si felicitari pentru originalitate.

Cam asta e Calendar, filmul care vorbeste despre biserici fara sa spuna nimic, vorbeste despre Armenia fara sa spuna nimic, are o scena care se repeta de vreo 20 de ori si e la fel de seaca. Tot acest nimic e la fel de original ca tablourile alea care contin doar un cerc si un punct si in fata carora criticii stau fascinati ore in sir dezbatand semnificatia punctului si relatia sa cu cercul. In afara de imagine, singura lui calitate e ca e scurt, ceea ce a redus semnificativ sansele sa arunc cu ceva in televizor. De departe cel mai prost film pe care am avut nefericirea sa-l vad pana acum in turneu (am mai crezut de vreo doua ori ca nu se poate mai rau, dar m-am inselat amarnic...).

Vot: Love Letter. E infinit mai greu sa faci un film ca Love Letter in care sa transmiti niste emotii sincere, fara sa cazi in melodrama, fara sa cazi in banal, fara sa cazi in depresie, decat sa filmezi un mustacios care bodoganeste la infinit in armeana niste povesti fara sens in timp ce niste femei "misterioase" au conversatii "simbolice" la telefon. Mie unul imi vine greu sa-mi imaginez cum poate exista o comparatie...

omudindulap

31 Aug 2011, 16:07

Desi subiectul abordat (atipic) este unul dureros, destramarea unei relatii, parca nu am resimtit angoasa, la fel ca in urma vizionarii unor alte filme de gen (Blue Valentine, de exemplu), poate si din cauza modului ingenios in care Egoyan a gandit structura filmului. La aceasta lipsa a compasiunii a contribuit si atitudinea personajului principal, nu foarte simpatic, ba chiar iritant, pe alocuri.

Abia la final am realizat ca acele asa zis intalniri sunt doar niste puneri in scena, desi pe tot parcursul lor m-am gandit ca-i ceva in neregula, dupa ce ii spune uneia dintre ele sa se opreasca ( Ok, you can stop now).

Foarte faina imaginea, intr-adevar, anumite cadre aduc aminte de Days of Heaven, dar si muzica (http://www.youtube.com/watch?v=QwJLHF69csg) este foarte bine incadrata, ce pare a deveni un personaj important al filmului.

Windom

31 Aug 2011, 16:19

@Twinsen, tu nu accepti subtilitatile si pace. La tine conteaza doar ceea ce se vede si se spune pe ecran. Nu vrei sa-ti imaginezi nimic, pentru tine un baiat nu iubeste o fata decit daca i-o spune pe sleau, ca de citit in ochi ori in gesturi e imposibil. Daca regizorul nu ne spune CLAR, atunci nu-i valabil. Si deoarece consideri astfel, reduci totul incercind sa-l faci insignifiant si ridicol. Aici avem un mustacios care se uita la o biserica, la Tarkovski avem 2 gagii ce se plimba cu drezina vreo 3 ore si tot asa...
Mie mi-a placut Love Letter, am afirmat-o clar, dar intr-o intrecere a banalului intre cele 2 filme, nu stiu care ar iesi invingator. Si nu vreau sa spun ca Love Letter e un film banal, in sens peiorativ. Mai degraba "obisnuit", in comparatie cu Calendar. Filme precum LL am mai vazut (si asta nu-i o critica la adresa filmului neaparat). Filme precum Calendar, mai rar. Si nu ma refer aici la poveste, ma refer la alte aspecte.

Twinsen

31 Aug 2011, 16:53

ma man, matale nu accepti subtilitatile si pace.
E a doua oara cand spui asta si in modul in care o formulezi acum, suna de parca ai vorbi cu un verisor de la tara. E o diferenta uriasa intre subtilitate si egoism. Subtilitatea ascunde un sens care poate fi gasit de spectator, fara ca acesta sa fie expert in viata si opera regizorului. Egoismul e tendinta de a te vedea numai pe tine - la regizor se manifesta prin a face filme care sa aiba sens doar pentru el (sau nici macar...), iar la privitor prin a se vedea pretutindeni propriile sale idei in filme si nu numai (cu multa indugenta asta poate fi numita si imaginatie...).
Nu vrei sa-ti imaginezi nimic, pentru tine un baiat nu iubeste o fata decit daca i-o spune pe sleau, ca de citit in ochi ori in gesturi e imposibil.
Poate n-ai observat, dar in Love Letter, Itsuki nu-i spune niciodata fetei ca o iubeste. Si totusi mi-a placut foarte mult filmul. Poate o sa ai ocazia sa vezi All About Lily Chou Chou a lui Iwai, care din intamplare a fost tradus in romana de mine, acolo probabil setea ta de subtilitate va fi satisfacuta...
Filme precum LL am mai vazut (si asta nu-i o critica la adresa filmului neaparat). Filme precum Calendar, mai rar.
Imi spui te rog niste filme ca LL? Cat despre Calendar, viata e plina de lucruri ciudate, dar asta nu insemana ca sunt utile sau frumoase sau ca avem ceva de inteles din ele.

Windom

31 Aug 2011, 17:29

modul in care o formulezi acum, suna de parca ai vorbi cu un verisor de la tara.
Scuze, o sa editez.

Imi spui te rog niste filme ca LL?
Pai sa ne uitam numai la toate iubirile astea elegiace made in Asia. Si nu e vorba numai de poveste aici, dupa cum spuneam, ci de un mod diferit de a face cinema.

Liviu-

31 Aug 2011, 17:33

Subtilitatea ascunde un sens care poate fi gasit de spectator, fara ca acesta sa fie expert in viata si opera regizorului. Egoismul e tendinta de a te vedea numai pe tine - la regizor se manifesta prin a face filme care sa aiba sens doar pentru el (sau nici macar...), iar la privitor prin a se vedea pretutindeni propriile sale idei in filme si nu numai (cu multa indugenta asta poate fi numita si imaginatie...).

Cum adica sa aiba sens doar pentru el? Sens adica logica, sens emotional sau...? Logica mi se pare ca are, un sens emotional pentru spectator poate n-are, nu in sensul in care are Love Letter. E un film mai rece, lucrurile se privesc cu o anumita detasare. De altfel personajul principal e cam antipatic, prin urmare e mai greu sa rezonezi cu el. Faptul ca nu te poti implica emotional ca in LL nu inseamna ca filmul e inutil. Cand zic ca nu te poti implica emotional ma refer la personaje, pentru ca pe langa ele mai e si implicarea emotionala legata de imagine si sunet, iar aici filmul sta ceva mai bine, mai ales la imagine. Dar filmul e mai cerebral, asa cum sunt multe alte filme. De exemplu niciodata n-am rezonat emotional cu personajele lui Bergman, dar ador modul in care sunt prezentate ele.

N-ar trebui sa spun asta, dar va rog sa mentineti un dialog civilizat :D Vorbesc mai mult preventiv.

bremen1980

31 Aug 2011, 18:35

Am vazut Calendar si ma declar multumit de gagicile cu care lua masa Egoyan .Totusi si Arsinée Khanjian nu-i de lepadat chiar daca s-a indragostit de Dorel ala.

Twinsen

31 Aug 2011, 18:36

Pai sa ne uitam numai la toate iubirile astea elegiace made in Asia. Si nu e vorba numai de poveste aici, dupa cum spuneam, ci de un mod diferit de a face cinema.
Eu m-am uitat la multe din "iubirile astea elegiace made in Asia". Nici una nu seamana cu Love Letter ca si poveste. De altfel Iwai e un japonez atipic, modul in care isi critica propria natie in Swallowtail Butterfly de exemplu e foarte neobisnuit. Una din multele calitati a lui Love Letter e ca nu sta si boceste dupa protagonistul mort, ci se concentreaza la fel de mult pe cei vii, cu un simt al umorului si o radianta care denota un anume optimism si dragoste de viata. Iwai are un range emotional absolut remarcabil, ilustrat de exemplu in scena de de start cu comemorarea, in care trece in mod natural de la doliu, la perspectiva romantica a vizitei prietenilor la mizeul noptii, apoi la imaginea tragi-comica a amatoriilor de sake si surpriza finala cu mama care se preface bolnava, dar de fapt e mult mai bine dispusa decat pare. Si asta e viata! Oameni diversi, care au fiecare propriile trairi, uneori le afiseza, alteori nu iar Iwai la randul sau ii prezinta uneori direct, alteori foarte subtil. Mie mi se pare mult mai real si mult mai emotionant decat zece femei care rostesc fraze necunoscute in aceeasi scena reptata iar si iar si iar si iar si iar si iar si iar si iar..
Cum adica sa aiba sens doar pentru el? Sens adica logica, sens emotional sau...?
In cazul lui Calendar, lipseste orice fel de sens, logic sau emotional. Daca fotograful si traducatoarea sunt apropiati de ce nu se vede deloc asta cand filmeaza impreuna? Care om din universul asta cheama fete sa recreeze la nesfarsit aceeasi scena, care sa-i aduca aminte in mod metaforic de ce s-a intamplat? La ce foloseste sa vedem de nenumarate ori exact aceeasi scena? La ce folosesc momentele nesfarsite in care mustaciosul vorbeste in armeana si noi asteptam traducerea stiind ca oricum va fi vorba de o legenda banala? Puse cap la cap, scenele cu telefonul si cu povestile ininteligibile in armeana, sunt cam jumatate din film, care e oricum scurt (slava domnului!).

anaemona

31 Aug 2011, 19:01

Calendar e mult mai mult decit o relatie destramata, oricum destramarea ei s-a produs cu mult inainte de excursia propriu-zisa. E vorba de alienare prin pierderea culturii, e vorba de prezentarea a doua societati, o societate rece in care vedem cine regizate, decor interior auster si o societate in care oamenii cinta in strada si se imbratiseaza desi nu se cunosc.

Dupa mine tema principala a filmului e lipsa de comunicare, intre 2 oameni, intre generatii, intre culturi. Egoyan nu a vrut sa faca un film artistic, nici macar un documentar, pur si simplu a vrut sa puna "pe ecran" niste aspecte care-i privesc in special pe cei care nascuti intr-o anumita cultura ajung sa traiasca in afara ei, adica filmul e facut in special pentru comunitatea armeana din diaspora, dar la fel de bine e facut pentru orice alta comunitate din diaspora. Incepe cu pierdera limbii, fotograful a vorbit armeana in copilarie dar a pierdut-o, nu ni se dau explicatii de ce, apoi dificultatea de a creste un copil in doua culturi diferite, de a alege una si in final renuntarea de a mai avea un copil si continua cu incapacitatea de a rezona cu locurile din care se trage, cu istoria locurilor.

Aproape fiecare scena vorbeste despre fotograf, il defineste ca spectator, fara dorinta de comunicare, fara dorinta de explorare, axat 100% pe munca lui, desi capabil de emotii, alegind sa si le reprime. Egoyan pare sa spuna : uitati-va la el, asa vreti sa ajunga copiii vostri? Pe de alta parte cred ca autorul e fascinat de cei care-si pastreaza cultura; femeile care se perinda in casa lui provin din culturi diferite si singurul element comun e ca inca vorbesc la perfectie limba materna desi sint integrate intr-o alta societate.

Mi-au placut multe scene, una e cea in care fotograful il asculta pe batrinul care nu se mai opreste din vorbit, alta e cea in care sotia ii traduce intrebarea soferului : « nu vrei sa stii ce simt pentru sotia ta?« si raspunsul lui care spune ca «imi pasa unde se va ajunge, am pierdut ceva drag mie si vreau sa stiu ce parere are el ». Raspunsul lui mi se pare ca si cum ar vorbi despre un obiect, nu o fiinta iubita. Toata pasivitatea lui e enervanta, dar din scenele filmate in casa si scisori ii descoperim sensibilitatea.

Poate imi explica cineva de ce una din femei a intors medalionul ala atirnat in bucatarie, era un medalion, ceva religios?

Pe ansamblu, filmul e dureros pentru mine, nu-i gasesc o valoare artistica chiar daca muzica si imaginile sint superbe, nu mi-a trezit emotii, doar aceleasi intrebari si nelinisti pe care mi le-am mai pus de destule ori. Pentru generatiile desradacinate poate isi atinge scopul, pentru ca daca n-au avut-o pina acum, poate acum li se trezeste dorinta de cunoastere a radacinilor, de apartenenta spirituala, care din pacate se pierd de cele mai multe ori iremediabil intr-o societate in care oamenii sint invatati de mici sa comunice intre ei doar la nivel superficial. Din cite am inteles filmul a fost foarte mediatizat in comunitatile armenesti din Canada cel putin.

In afara de sofer si actritele care au jucat scena telefonului Egoyan si sotia lui nu mi se par actori. Ea nu-mi place defel, in nici un film, dar asta nu ma face sa nu vad valoarea filmului, chiar daca am vorbi numai si numai de relatia dintre cei 2 soti, care trebuie sa recunosc ca e la fel de bulversanta ca si impactul gap-ului cultural.

anaemona

31 Aug 2011, 19:46

Twinsen, n-o lua in nume de rau ca vezi filmele in mod diferit fata de altii. Filmul japonez e foarte sensibil, emotionant si poate fi inteles de oricine care are putina afinitate artistica. Mi-a placut pentru ca e simplu, fara fasoane. Filmul lui Egoyan este si el fara fasoane, e foarte direct, as zice chiar prea direct, pina acolo ca as fi preferat sa vad mai mult accent pe interpretarea artistica, dar intr-un fel se adreseaza altei audiente, si daca nu esti in acel grup spre care tinteste e nevoie de mai multa experienta de viata ca sa-l intelegi asa cum ti-l prezinta.

"In cazul lui Calendar, lipseste orice fel de sens, logic sau emotional. Daca fotograful si traducatoarea sunt apropiati de ce nu se vede deloc asta cand filmeaza impreuna?"

Pur si simplu sint oameni care asa traiesc, desi sint impreuna nu sint apropiati :)

Mie mi se pare la fel de emotionant filmul lui Egoyan, doar ca exprima emotia total diferit. Toate scenele repetitive sint fundalul pe care el se analizeaza si dupa mine lasa sa se intrevada emotia, doar ca nu se manifesta in concordanta cu ea.

rvn

31 Aug 2011, 20:25

"Calendar' este un film despre o relatie destramata pe fondul intoarcerii la origini.Armenia este tara natala a parintilor lui Egoyan si el a simtit nevoia,probabil din cauza faptului ca traieste intr-o tara straina(Canada) sa arate celor de-acolo si lumii intregi, bogatia spirituala a locurilor de unde provine,sub forma unui calendar cu superbe fotografii ale celui mai valoros tezaur:bisericile vechi.calatoria prin trecut il poarta pe fotograf si pe sotia lui,translator, prin locuri care aproape n-au avut de-a face cu civilizatia si ca urmare imaginile surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat nu sunt deloc stilizate,e natura pura(varf de deal sau de munte) pe care se ridica,impunatoare,biserica..
o luna din an inseamna o fila din calendar in care privesti fotografia si nu intamplator,calendarul este asezat pe perete in dreptul telefonului la care se vorbeste pe fundalul trairilor din prezent.ambele sunt elemente de legatura cu trecutul,sunt cele care ii amintesc de fosta sotie si relatia destramata ca sacrificiu pentru realizarea acestei minunate calatorii.prezentul ne da ocazia sa vedem persoana din spatele obiectivului, folosind ca pretext pentru a ne prezenta particele din filmul acestui sfarsit si inceput de relatii,experienta unor noi intalniri cu diverse femei,apartinand in mod ciudat unor natii diferite.de fiecare data decorul este simplu,o scena repetata obsedant din acelasi punct de final al unei cine romantice dar care se intensifica emotional cu fiecare luna din calendar care se scurge, revenind si mai puternic in mintea fotografului imaginile cu sotia sa,in timp ce convorbirile telefonice din hol ale femeilor devin interminabile si estompate,semn ca el inca nu se poate dezlipi de trecut.
mi-a placut mult filmul „filmului”,adica acele imagini cu Arsinee in miscare.in rest, muzica si angoasele lui Egoyan sunt subtile.trebuie doar sa incerci sa privesti prin obiectiv odata cu el si sa intelegi ca oricat ai pribegi in alta tara, radacinile tale sunt acolo unde te-ai nascut.

anaemona

31 Aug 2011, 21:57

Cred ca e o mare diferenta intre artistul Egoyan si personajul interpretat de Egoyan. Nu mi se pare a fi vorba de nici un sacrificiu din partea fotografului. Dupa cum o afirma chiar el, pentru el calendarul este doar munca, munca dictata de altii, nu a ales el ce sa arate lumii, ci altii. Foarte probabil sa fi fost influentat in a acepta respectivul contract de sotia lui, pentru ca ea e cea care simte nevoia sa aiba radacini, sa-si cunoasca radacinile.

Relatia celor 2 e inexistenta de la prima imagine. El e preocupat de munca lui iar ea in final gaseste o motivatie destul de puternica, influentata si de noua experienta, ca sa se rupa. Chiar dupa ruptura vrea sa comunice cu el, dar se loveste de impasibilitatea lui, de incapacitatea lui de a-si exprima sentimentele.

Cinele nu mi se par deloc romantice :)) chiar m-am tot intrebat ce au in farfurii, resturi de prajituri?

Ca fapt divers: Egoyan trebuia sa faca filmul cu banii de pe un premiu primit in URSS (1 milion ruble), asa s-a hotarit sa faca filmul. Intre timp Armenia s-a rupt de URSS si el nu putea folosi banii decit filmind pe teritoriul Rusiei. Visul lui era sa faca un film despre armeni pe teritoriul Armeniei, asa ca a incercat sa aiba alta finantare, fara succes. Filmul e facut cu un buget de 80 mii dolari, filmat in 10 zile, cu armata in spatele lor.

varu

31 Aug 2011, 22:36

Atentie, poate contine spoilere !!!!!!!!, nu cititi polologhia mea daca vreti sa vedeti filmul in tihna. :)

Calendar

O ciudatenie de film.
E un film cu o structura inedita ca matrioscele rusesti, construit inteligent, cam asta e si marele lui merit. Imi amintesc ca am fost odata la un film si un critic de film a facut o mica prezentare inainte de proiectie si zicea ca el cand se uita la un film prima intrebare pe care si-o pune este "din perspectiva cui e filmul asta? cine 'povesteste' filmul?"
E din perspectiva unuia dintre personaje tot filmul? Filmul are mai multe personaje si pe parcursul derularii perspectiva trece din interiorul unui personaj la interiorul altui personaj, perspectiva ramanand totusi la nivelul 'persoana 1'? E din perspectiva regizorului, adica 'persoana a treia'?

Ori daca iti pui intrebarea asta simpla, elementara, 'cine povesteste filmul?' in cazul lui Calendar raspunsul e un pic mai complex. Avem Trecut si Prezent.
Trecutul e un 'film in film' si perspectiva pare a fi eminamente a personajului cu camera de filmat. E o experienta personala, directa, pe care el o inregistreaza oarecum obiectiv, brut, nu exista o manipulare a realitatii, a ceea ce se intampla intre sotia lui si mustacios. Tot ceea ce ne arata camera de filmat e naturaletea a doi oameni ce impartasesc o limba comuna in cadrul natural unde se manifesta acea limba. Singurul lucru 'nenatural' ce tine de Trecut e insasi prezenta personajului din spatele camerei din 'filmul in film' .
E nevoie ca femeia sa ii traduca naturaletea dialogului cu mustaciosul sau cu alti armeni, fiecare replica, interventie a celui din spatele camerei e poticnita, nelalocul ei, da cu bata in balta cam de fiecare data, face gafe, tradeaza o clara imposibilitate de a comunica.
De ce?
Pentru ca in aceasta poveste pe care el o inregistreaza el e dezradacinatul, cel care poarta tarele unei culturi din care a esuat, traieste in alta tara decat tara culturii lui si nu mai vorbeste limba stramosilor, cum femeia si mustaciosul o fac.
Cam asta e Trecutul din film, 'povestit' obiectiv de o camera de filmat ce are rolul unui 'film in film'.

Prezentul
Scenele din Prezent, care alterneaza cu cele din Trecut sunt toate intr-un spatiu inchis si impersonal dintr-o tara oarecare (ok Canada), dar oricum un spatiu strain scenelor din Trecut. Toate scenele sunt repetitive, aproape trase la indigo, si il implica pe cel care in Trecut era in spatele camerei si mereu alta femeie din alta cultura. Sincer, de-a lungul acestor scene am avut aceeasi senzatie ca @omul ca e dating pe bune si nu simulacru. Am 'muscat-o' si eu. :)
In toate scenele se observa clar astea doua aspecte. Primul: cat timp femeia discuta cu barbatul, ceea ce ar trebui sa fie vraja, seductie, atractie intre barbat si femeie ca la dating esueaza de fapt lamentabil in gafe penibile si stinghereala si lipsa de comunicare.
Al doilea lucru se intampla cand fiecare femeie se duce sa vorbeasca la telefon. Atunci are loc o transfigurare a fiecarei femei, care oricum e foarte frumoasa (toate mi s-au parut femei frumoase in felul lor) si la telefon foloseste limba ei materna si redevine naturala si pasionala si sopteste vorbe dulci in limba ei cu cel de la celalalt capat al firului. Langa telefon e chiar calendarul, un fel de 'martor', de obiect ce apartine naturalului, firescului.

Astea fiind faptele, cine 'povesteste' de fapt filmul asta, despre ce e filmul asta?

Eu zic ca nu e un film despre destramarea unei relatii de cuplu sau cel putin nu asta e tema principala, nu asta a vrut sa scoata Egoyan in evidenta.
Eu zic ca cel care 'spune' filmul e chiar Egoyan regizorul din spatele intregului film si foloseste toata aceasta constructie cu matriosce de 'film in film' si toate personajele astea si povestea din Armenia si secventele cu femeile ca per total sa scoata in evidenta fix dezradacinarea de care pomenea Anemona a omului care a ales un alt spatiu geografic decat cel natural propriei sale culturi. Si ruptura interioara, drama inevitabila care vine din a trai intr-un alt spatiu decat cel natural propriei tale culturi.

Cam asta am simtit eu la filmul asta, care e 'spus' mai ciudat si foarte inteligent construit.

O sa vad si filmul asiatic si votez. :)

rvn

31 Aug 2011, 22:48

probabil ai dreptate, cunoscand mai bine detalii despre viata regizorului.
dar, chiar daca altii au dictat ceee ce sa realizeze el tot a avut trairi intense vis-a-vis de chestiunea aceasta,trairi care se simt si din imagini si modul cum a filmat,inclusiv expresia de tristete de pe figura lui, de regret, atunci cand ramanea singur in timpul convorbirilor telefonice.poate acelea nu insemnau neaparat regretul dupa relatia cu sotia lui..
din cate am inteles,Egoyan e nascut in Egipt,deci crescut si educat intru-un anume mediu, de parinti care aveau la randul lor mentalitati si alta educatie,fiind la randul lor in exil.din start e vorba de imbinarea a doua culturi si educatii diferite,pe care el o resimte si in noul loc unde a fost "adoptat".
mi se pare legitima intrebarea lui Twinsen: ce rost aveau acele cine cu femei diferite care sporovaiau in limba materna? tu zici ca nu erau romantice.eu zic ca da,cel putin la nivel de intentie. o sticla cu vin rosu si prajitura(de fiecare data ceva cu aspect dubios si moale,poate din bucataria armeana) sunt premisele unei astfel de intalniri care de fiecare data nu se termina decat stanjenitor(de ce intotdeauna scena se repeta incepand de la ultima gura de vin din pahar?).faptul ca placerea lui cea mai mare era sa le asculte pe ele vorbind in graiul matern nu e o forma de romantism?

anaemona

31 Aug 2011, 23:33

Scuze ca n-am scris pina acum, dar ultimele mesaje scrise de mine, toate contin SPOILERE.

Fotograful isi da friu liber emotiilor in prezent, si da, felul in care filmeaza in afara pozelor pe care trebuie sa le faca tradeaza emotia pe care o avea inca din trecut dar era incapabil s-o exprime. Dar nu e emotie vis-a-vis de locuri, de origini. Isi iubeste sotia, e clar, ea e in centrul tuturor imaginilor, numai ca are o mare problema in comunicarea cu sotia lui si cu oricine. Egoyan ni-l prezita pe fotograf ca rezultat al dezradacinarii, atentia e fixata in special asupra lui, dar intentia regizorului nu e atit sa prezinte o relatie destramata cit care sint consecintele unei culturi destramate.

Cinele nu mi s-au parut romantice pentru ca erau regizate. Am remarcat de la inceput ca sint false, ca fetele sint stinjenite, dar nu intr-un sens sentimental iar el, normal se purta foarte placid, ca tot timpul in spatele aparatului de filmat sau fotografiat. Emotiile lui se intrevedeau dupa ce fata pleca de la masa si se refereau la intimplarile din trecut, ori asta nu-i cina romantica pentru mine. N-am putut sa-mi dau seama ca sint regizate decit la a treia si mesajele lasate de agentia care i le trimitea, la inceput nu le-am inteles, pina la mesajul in care i-a zis ca fata stie 3 limbi si se poate schimba de 3 ori, a fost chiar amuzant. A fost al doilea moment amuzant, dupa batrinul armean. :) Chiar am remarcat ca fetele au jucat foarte bine.

Rostul cinelor cred ca era sa incerce sa descopere ce a pierdut, legatura cu limba lui materna, cu cultura si implicit pierderea sotiei.

rvn

31 Aug 2011, 23:48

eu zic ca n-ar trebui sa ne ferim de spoilere. mi se pare normal ca intr-un asemenea cadru sa se vorbeasca deschis si la obiect.pana la urma,aici e un fel de sezatoare,de cenaclu.o sala de "autopsie" ca sa fiu in ton cu domnul moderator.cei care vor cu adevarat sa vada filmul si sa participe la turneu,o pot face chiar daca citesc inainte ce scrie aici. oricum, una e sa afli dinainte ce parere are x sau y si alta e sa-ti formezi propria viziune dupa ce-l rumegi tu.important este sa nu ne lasam influentati si sa aducem bune si interesante argumente.
cred ca suntem aici sa invatam despre film,nu sa ducem cine stie ce lupte sau concursuri cu miza materiala. pe mine ma impinge de la spate placerea de a vedea filmele interactiv,chiar si la nivelul asta si banuiesc ca si voi,ceilalti participanti,aveti acelasi motiv principal...

Mercutio

01 Sep 2011, 05:23

Inca un film confidential care nu vrea sa spuna nimic, nici supus la tortura.:)
In opinia mea filmul este in primul rand despre apartenenta la o cultura, despre cat de puternica este aceasta apartenenta(mai puternica decat o relatie de cuplu), si despre imposibilitatea de a trai simultan in doua culturi: nevoia/necesitatea omului de a face o alegere. Asta a facut ea in final, a trebuit sa aleaga, a realizat ca nu apartine culturii occidentale.
Se intelege ca cei doi aveau o relatie cat de cat normala in Canada. Insa in Armenia totul se schimba. Schimbarea nu este in modul lui de a fi. El ramane la fel, are un contract de indeplinit si vrea sa-l duca la bun sfarsit. A angajat un sofer, nu un ghid si n-are chef sa lase camera pe dealuri sa i-o fure cineva. Insa ea devine deodata alta persoana, are alte valori, e total fermecata de acest spatiu spiritual, caruia ii apartine, si de reprezentantul lui, soferul-ghid. Fotograful ii devine strain. El, desi are aceiasi origine, in realitate nu mai apartine acestui loc. Nu-i intelege semnificatia, istoria, sacralitatea. Egoian transpune aceasta idee punandu-l pe fotograf off cadru in toate scenele de flash-back. De asemenea sunt remarcabile - in afara de imaginile superbe cu vechile biserici - puntile sonore (sunetul dintr-o scena continua in scena urmatoare) cu care autorul creeaza o legatura intre prezent si trecut, dand o senzatie de continuitate care accentueaza ideea de rememorare. Ceea ce pare la inceput o coincidenta, chestia ca fiecare fata simte nevoia sa telefoneze dupa ce se termina vinul, e cumva explicabil si banal: fetele de la compania de escort girls probabil aveau anumite reguli, sa nu telefoneze in timpul mesei sau ceva. Insa acest bolero e doar un fundal pentru ceea ce se intampla in celelalte scene din trecut sau, daca vreti, un ritm pe care se canta melodia.

Sper sa se downlodeze si celalalt film pana maine, sa pot vota si eu.

Twinsen

01 Sep 2011, 09:30

Citind threadul asta, imi amintesc de ce m-am facut programator. :D E un domeniu in care de obicei vezi clar care analiza e mai aproape de realitate. La filme in schimb se pot bate campii cu gratie, iar daca in discutia cu altii exista intrebari care nu-ti convin, le ignori pur si simplu, pentru ca tu "simti" ca ai dreptate. :)) Sau gasesti tot felul de "portite", gen "da am zis aia dar de fapt insemna altceva". Si da, arta e subiectiva, dar interpretarea ei e bine sa fie legata si de logica, altfel intram intr-un taram in care dialogul nu are sens. Scuze de paranteza. :p
E vorba de alienare prin pierderea culturii, e vorba de prezentarea a doua societati, o societate rece in care vedem cine regizate, decor interior auster si o societate in care oamenii cinta in strada si se imbratiseaza desi nu se cunosc.
In primul rand, nu vedem nimic din societatea din care vine fotograful. Sper ca nu consideri ca cina aia aranjata e o ilustrare a societatatii canadiene. Din Armenia, vedem niste biserici, care sunt prezentate de parca ar fi fost construite de supra-oameni si ar contine o intelepciune uriasa. In mod convenabil, nu aflam nimic din intelepciunea aceea, cu exceptia unor povesti despre un rege care se indragostise de niste misionare crestine. Oh si mai e ceva despre alegerea locului bisericii in functie de Energia pe care o emana! :-? Daca tu numesti asta prezentarea a doua societati, insemana ca avem concepte total diferite despre ce insemana a arata o societate. Hei, asa pot sa vina si niste cameramani straini in romania, sa filmeze Castelul Bran in timp ce balmajesc despre Dracule si voila, societatea romaneasca!
Pe ansamblu, filmul e dureros pentru mine, nu-i gasesc o valoare artistica chiar daca muzica si imaginile sint superbe, nu mi-a trezit emotii, doar aceleasi intrebari si nelinisti pe care mi le-am mai pus de destule ori.
In psihologie asta se numeste proiectie. Adica banuiesc ca si tu ai legatura cu o diaspora si atunci iti proiectezi propriile tale propriile tale sentimente si ganduri asupra filmului, dandu-i mult mai multa semnificatie decat are de fapt. Ceva de genul, mi-am iubit mult bunica, a fost o femeie extraordinara, buna, puternica, inteleapta si daca o data vad o femeie batrana pe strada care seamana cu ea, exista tendinta de a simpatiza cu ea si de a crede ca si ea are calitati asemanatoare, desi de fapt nu stiu nimc despre ea.
In opinia mea filmul este in primul rand despre apartenenta la o cultura, despre cat de puternica este aceasta apartenenta(mai puternica decat o relatie de cuplu)
Daca apartenenta e atat de puternica, atunci nu pleci in Canada. Daca era prea mica si a fost dusa de parinti, atunci automat apartenenta slabeste de-a lungul anilor prin distanta. Iar majoritatea oamenilor pe care ii stiu eu isi iubesc mai mult sotul/sotia decat tara lor.

anaemona

01 Sep 2011, 17:40

Twinsen, pai spune ca esti programator :) glumesc, glumesc.

Nu vedem chiar mura in gura societatea armenilor, dar vedem destul; asa cum am mai spus, pentru mine e reprezentativa scena cu barbatii care cinta in mijlocul drumului. Cinele regizate nu sint reprezentative pentru societatea canadiana dar reprezentative sint relatiile mai austere dintre oameni, interactiunile la nivel superficial, nu stiu, cred ca microbul asta se imprastie mai peste tot prin lume la ora actuala, dar inca sint oaze in care oamenii interactioneaza altfel, in unele societati.

"In psihologie asta se numeste proiectie. Adica banuiesc ca si tu ai legatura cu o diaspora si atunci iti proiectezi propriile tale propriile tale sentimente si ganduri asupra filmului, dandu-i mult mai multa semnificatie decat are de fapt."

Nu imi proiectez nimic, doar ca il inteleg putin diferit.

Originally Posted by Mercutio:
In opinia mea filmul este in primul rand despre apartenenta la o cultura, despre cat de puternica este aceasta apartenenta(mai puternica decat o relatie de cuplu)

Nici eu nu-s de acord cu asta decit pe jumate, adica da, apartenenta la o cultura iti influenteaza relatiile, dar pe de alta parte lipsa apartenentei culturale si influenta unei societati iti modeleaza caracterul iar modelul fotografului prezentat de Egoyan cred ca vrea sa fie un fel de critica la pierderea valorilor culturale. Dar pot sa si gresesc :) Daca intre cei doi ar fi existat o relatie adevarata ea nu putea fi destramata de o indepartare culturala, sint de acord cu Twinsen.

Mi-am amintit de ultimul moment al filmului, mesajul pe care i l-a lasat sotia pe telefon in care povestea scena traversarii turmei de oi, cum armeanul i-a atins mina si ea i-a strins-o apoi il intreba daca era atunci acolo, daca acum e acolo. Mi-a placut mult scena si mi s-a parut definitorie pentru relatia lor, o relatie in care el era absent.

Oricum nu vreau sa se creada ca disec mai mult decit e cazul filmul asta, i-am vazut o valoare, dar nu sint atasata de el, chiar muzica atit de bne aleasa nu mi-a produs emotii pentru ca in afara imaginilor exterioare totul mi s-a parut plat.

Calendar are o valoare cognitiva, Love Letter o valoare emotiva, la tehnici de realizare nu ma pricep; as vrea sa le dau la amindoua sanse se mearga mai departe :)

rvn

01 Sep 2011, 20:25

stiu ca sunt off,dar stiu,am auzit si am fost chiar martora la destramarea unor cupluri,in care desi partenerii se iubeau foarte mult si aveau acea "relatie adevarata",cu copii si tot tacamul,in final au esuat tocmai din cauza acestor diferente culturale, de mentalitate, obiceiuri,pastrarea tradititiilor,mai ales diferente de apartenenta la o anumita religie,care nu sunt deloc de neglijat.
pe de alta parte,sunt si destule cazuri cand aceste lucruri n-au contat deloc si in interiorul familiilor compromisurile au facut ca relatiile sa dureze si sa se "uniformizeze' cultural...
deci,pana la urma,cred ca si Twinsen si Mercutio pot avea dreptate,depinde cum a privit lucrurile Egoyan si ceea ce a vrut el sa transmita privind prin propria experienta de viata ca emigrant.

Mercutio

01 Sep 2011, 20:28

Mi-am amintit de ultimul moment al filmului, mesajul pe care i l-a lasat sotia pe telefon in care povestea scena traversarii turmei de oi, cum armeanul i-a atins mina si ea i-a strins-o apoi il intreba daca era atunci acolo, daca acum e acolo. Mi-a placut mult scena si mi s-a parut definitorie pentru relatia lor, o relatie in care el era absent.

Turma de oi simbolizeaza tot apartenenta. La o cumunitate, la un popor, la o semintie. Soferul o ia de mana ca si cum ar fi fost o oaie ratacita pe care vrea sa o redea turmei. Iar ea traieste un soi de bucurie a regasirii. Asa mi se pare mie, but of course, e doar interpretarea mea.

anaemona

01 Sep 2011, 20:36

Frumoasa interpretarea :) dar daca sotul ei era "prezent" ar mai fi fost ea o oaie ratacita?

Windom

01 Sep 2011, 21:09

La inceput vedem turma de oi filmata de parca camera a fost lasata pornita si uitata asa. Turma invadeaza cadrul si ramine acolo citeva momente bune, nu vedem nimic altceva. A doua oara cind apare, ii vedem pe cei doi de mina. Ochelarii de cal, valul de pe ochi a disparut, iar cel care filmeaza vede in sfirsit ceea ce la inceput nu observase fiind mult prea preocupat cu altceva...

MinRep

02 Sep 2011, 09:22

Calendar
Toate filmele lui Egoyan pe care le-am vazut penduleaza mereu intre trecut (unde, de obicei, a avut loc o „tragedie”) si prezent (puternic influentat de acel eveniment tragic), iar evenimente importante din istoria personajelor nu ne sunt revelate decat in ultimul act al filmului. ”Calendar” nu face exceptie de la acest tipar, dar se dedica mult mai mult trecutului, in care ne sunt prezentate, episodic, locatiile vizitate de fotograf (care ramane off-screen), sotia acestuia si soferul-povestitor care i-o va fura. Compus in mare parte din cadre statice, filmate cu o camera video, in care ultimele doua personaje vorbesc in armeană (traducand din cand in cand si pentru fotograf), iar pe fundal se afla cate una dintre bisericile pe care acestia trebuie sa le fotografieze pentru un calendar. In ceea ce ma priveste, filmul ar fi putut fi compus exclusiv din aceste cadre, chiar si fara povestitor.
„Prezentul” filmului, intercalat printre aceste imagini, se deruleaza pe parcursul unui an intreg, timp in care fotograful (care este interpretat chiar de Egoyan) ia cina cu prostituate multilingve, scrie in jurnal ca si cum ar vorbi cu fost sa sotie sau primeste mesaje telefonice de la aceasta, carora nu le raspunde. Aceste scene sunt repetitive si Egoyan are prezenta scenica a unui Alan Rickman lobotomizat, iar tot subplot-ul cu prostituatele si telefoanele e cam la limita kitsch-ului (ca unele dintre secventele mai disturbing din ”Exotica”), dar e interesant de vazut cum „trecutul” si „prezentul” comenteaza unul asupra celuilalt, prin intermediul naratiunii, a mesajelor telefonice si calendarului agatat de perete.

Love Letter
De mai multe ori pe parcursul filmului am avut impresia ca urmeaza sa deraieze, numai ca sa „isi revina” apoi, dovedind ca realizatorii au stiut foarte bine ce fac. Ceea ce initial pare o serie de coincidente destul de implauzibile se dovedeste a fi concluzia logica a unor evenimente demult trecute. Ca si filmul de mai sus, exista un trecut bogat, care incepe sa fie spus prin flashback-uri (care par initial de prisos, ca mai apoi sa devina miezul filmului). ”Love Letter” e un film surprinzator si dulce-amarui, in care nu este vorba despre ceea ce pare sa fie vorba in primele scene. Are cateva personaje cam prea excentrice (precum bunicul-erou) si poate ca e cam cu un sfert de ora mai lung decat ar putea fi, dar este genul de film caruia tind sa ii ignor „defectele”. A fost primul film de Shunji Iwai pe care l-am vazut si sunt cel putin intrigat (as vrea sa ii vad si alte filme in competitie), dar pivotul principal al lui ”Love Letter” este Miho Nakayama, in dubla-protagonista si naratoare a acestui film.

Vot: Love Letter

rvn

02 Sep 2011, 19:10

"love letter”
un film ce emana delicatete si puritate de la prima pana la ultima imagine.delicatetea vine din expresivitatea personajelor si din inocenta specifica varstei lor.puritatea, am asociat-o cu albul zapezii care nu putea sa lipseasca din decorul hibernal superb in care Iwai isi plaseaza mare parte a povestii.
iubirile adolescentine sunt rareori tentatii pentru regizori, fiindca spectatorul are tendinta,la randul lui, sa creada ca filmul este o mica melodrama dedicate pustilor de liceu.sincera sa fiu,era sa cad si eu in capcana asta si chiar incepusem sa fiu convinsa ca ma aflu in fata unui film lipsit complet de subtilitate,un fel de siropel de orez de data asta,dar aparitia celor doua fatete ale personajului principal i- a imbogatit fantastic de mult originalitatea si potentialul meditativ asupra mortii si continuarii vietii dupa moarte in constiinta celor care jelesc si pastreaza amintirea vie. semnificatia acestui tur de forta cu care dragostea se incapataneaza sa persiste chiar si dupa moarte. sentimentul imposibilitatii despartirii de persoana iubita este foarte complicat si dureros,mai ales daca disparitia acesteia este brusca,asa cum s-a intamplat si in cazul lui Fujii,dar Hiroko si-a alinat tristetea si dorul trimitand o scrisoare in “rai”la care raspunsul n-a intarziat sa apara.mi-a placut enorm aceasta punte de legatura intre cele doua personaje Itsuki si mai ales relatia speciala care s-a creat intre cele doua fete prin impartasirea amintirilor, ca pretext pentru corespondenta lor.datorita acestui lucru, am avut permanent impresia ca momentul comemorativ plasat la inceput, s-a continuat prin intermediul acestor scrisori pana la final,cand, Hiroko,aflata la capatul calatoriei sale cu Akiba, se elibereaza de durerea pierderii lui Itsuki intr-o scena (aceea in fata muntelui), foarta reusita ca incadratura si incarcatura emotionala.
dealtfel,tot filmul exceleaza la capitolul emotie transmisa din tot ce inseamna compozitie artistica:imagine,muzica, trairi ale personajelor si scenariu,datorita caruia ajungem sa cunoastem personajul principal numai prin intermediul iubitei, vazute de Iwai in doua ipostaze fermecatoare si la propriu si la figurat.
“love letter”,nu este doar o banala poveste de dragoste intre doi adolescenti,curmata tragic prin moartea baiatului, este un tablou destul de reusit al mediului social si al sistemului de invatamant in care tinerii din Japonia se formeaza. astfel,eu ii atribui filmului lui Iwai o si importanta componenta educativa si poate si un mod de intelegere (cel putin pentru mine asa a fost) a rigurozitatii si traditionalismului cu care japonezii isi traiesc viata.

Votul meu: Iwai. filmul lui dovedeste universalitate. asta nu inseamna ca nu mi-a placut Egoyan,dar de data asta, asiaticii au avut un reprezentant pe cinste.

Mercutio

02 Sep 2011, 21:10

Am reusit si eu sa vad filmul Love Letter. Spre final a trebuit sa ma fortez. In mod sigur nu fac parte din categoria de adresabilitate a lui. Fara ofensa pentru cei carora le-a placut, dar mie mi s-a parut prea telenovelistic. S-a tot spus pe aici ca filmul transmite emotii. In loc sa ma emotioneze, tot ceea ce mi-a transmis la tot pasul a fost mesajul autorului "vreau sa fii emotionat". Cum, nu te emotioneaza aceasta tanara care deplage moartea logodicului ei si ii trimite scrisori in rai? Nu te impresioneaza prietenul ei sticlarul, atat de generos (de altfel in filmul asta toti sufera de o generozitate gretoasa) si intelegator cu ea? Nu esti miscat de felul in care fosta colega de liceu, in loc sa-si vada de sanatate umbla cu bicicleta prin ger sa fotografieze terenul de sport si sa scrie scrisori acestei dragi prietene necunoscute? Nu esti atins de curajul bunicul care e in stare sa-si dea viata s-o care in carca pe nepoata la spital? Ei bine, nu. De ce? Pentru ca tot mecanismul acesta de stors emotii si lacrimi, ce-mi aduce aminte de vechile filme indiene, e unul simplist. Se bazeaza pe o poveste neverosimila plina de coincidente si pe caractere inautentice cu probleme si suferinte false. Scenele acelea din liceu sunt atat de puerile, liceenii aceia parca ar fi fost de clasa a 3-a. Scena in care colega de liceu cade cu termometrul in mana dupa care ni se sugereaza ca va muri in mai putin de o ora, e atat de patetica. Cum de stiau ei ca va muri intr-o ora?
Scena in care logodnica raposatului incearca sa "comunice" cu acesta din urma, aflat pe lumea cealalta, prin strigate disperate de durere, cu muzica dulceaga in crescendo, le depaseste pe toate in ridicol. Anaemona zicea ca e multa naivitate in filmul acesta. Eu as spune ca e prea multa naivitate. Singurul lucru de remarcat e imaginea, in special compozitia cadrelor din natura. In scenele de interior, in schimb, se foloseste o luminozitate puternica, excesiva, un fel de ceata luminoasa inconjurand personajele, dandu-le o aura ca de basm, ca si cum nu erau destul de induiosatoare deja.

Votez cu Calendar!

rvn

02 Sep 2011, 21:27

Spre final a trebuit sa ma fortez. In mod sigur nu fac parte din categoria de adresabilitate a lui. Fara ofensa pentru cei carora le-a placut, dar mie mi s-a parut prea telenovelistic. depaseste pe toate in ridicol.

deci,nefacand parte din categoria de adresabilitate , nu te-a miscat.in schimb, facand parte din cealalta tabara, a exilatilor, filmul lui Egoyan te-a uns la suflet.
ce legatura are asta cu calitatile filmului? si cu 'naivitatea'?

anaemona

02 Sep 2011, 21:56

Am reusit si eu sa vad filmul Love Letter. ..

:)) Sa nu spui ca nu ti-a placut nici scena cu dinamul (bicicleta). :)

Mercutio

02 Sep 2011, 22:03

Am reusit si eu sa vad filmul Love Letter. ..

:)) Sa nu spui ca nu ti-a placut nici scena cu dinamul (bicicleta). :)
binenteles ca mai sunt cateva scene pe ici pe colo care nu sunt proaste. dar filmul trebuie judecat pe ansamblu, nu? scena cand coboara el cu bicicleta si ii pune ei punga in cap mi-a placut cel mai mult.

aniela07

04 Sep 2011, 14:40

Calendar mi-a tinut atentia vie cu modul in care a trebuit sa refac povestea despartirii celor 2 din franturile de amintire asa cum trec prin capul fotografului.
Mi-a placut, de asemenea, ideea ca locurile acelea frumoase sunt reduse, in final, la un calendar pe care oricum il arunci dupa 1 an, netransmitandu-se nimic din istoria si simbolistica lor.
Desi s-ar putea sa exagerez, dar si situatia artistului care este prins in munca lui si pentru a o face bine se unilateralizeaza cumva, nu mai are timp si energie pentru alte aspecte ale vietii (inter-relationale, istorice etc.), este un mesaj interesant al filmului.

Povestea din Love Letter este una frumoasa, delicata, cu unele detalii interesante, dar filmul nu m-a impresionat in mod deosebit in modul in care este realizat, iar sfarsitul mi s-a parut artificial.

Votez pentru Calendar.

Twinsen

04 Sep 2011, 18:27

Fara ofensa pentru cei carora le-a placut, dar mie mi s-a parut prea telenovelistic. S-a tot spus pe aici ca filmul transmite emotii. In loc sa ma emotioneze, tot ceea ce mi-a transmis la tot pasul a fost mesajul autorului "vreau sa fii emotionat".
E foarte ok daca nu a rezonat emotional cu tine. Dar faptul ca autorul a vrut sa transmita niste emotii intr-un film de dragoste, e cam greu de criticat, nu? E ca si cum te-ai plange ca sunt impuscaturi intr-un film de actiune.

De asemenea cred ca nu faci distinctia intre "telenovelist" si "nerealist". O telenovela are un fir epic cliseistic, o impartire simplista in personaje bune/rele si o oarecare doza de vulgaritate. Filmul lui Iwai e delicat si original din multe puncte de vedere. E nerealistic, dar de asta ne uitam la filme artistice si nu la documentare.

Scenele acelea din liceu sunt atat de puerile, liceenii aceia parca ar fi fost de clasa a 3-a.
Nu toti liceenii sunt Generatia Pro. Genul asta de inocenta exista din plin, si nu doar in Japonia ci inclusiv la noi in tara. Bunicii sau chiar parintii unora dintre noi au trait astfel de vremuri.

Mercutio

04 Sep 2011, 19:41

[QUOTE=Mercutio].... Dar faptul ca autorul a vrut sa transmita niste emotii intr-un film de dragoste, e cam greu de criticat, nu? E ca si cum te-ai plange ca sunt impuscaturi intr-un film de actiune. ....E nerealistic, dar de asta ne uitam la filme artistice si nu la documentare.

...
Conteaza modul in care redai acele sentimente, mijloacele de expresie folosite, daca sunt sau nu convingatoare. Intr-un film de Bergman personajul principal joaca sah cu Moartea. Scena e facuta in asa fel incat nu sari imediat sa inchizi tv-ul pentru ca asa ceva nu e realist. Realismul nu trebuie confundat cu realitatea. Am citit undeva ca un bun critic trebuie sa stie sa disocieze intr-un film istoria de forma. Istoria, redusa la esential, a acestui film nu-i chiar de aruncat. Ar putea fi chiar interesanta. O tanara nu se poate impaca cu gandul pierderii logodnicul ei. La doi ani de la accidentul in care acesta a murit, tanara afla de existenta unei alte femei din viata lui. Intra in contact cu ea si aceasta ii realteaza povestea lor de dragoste adolescentina, fapt care da o noua dimensiune acestui personaj absent. Acuma incearca sa-ti imaginezi putin cum ar fi fost pusa in scena istoria asta de un autor ca Bergman, Kubrik, Kurasawa sau alt autor de seama, si poate ai sa intelegi ce vreau sa spun.

rvn

04 Sep 2011, 20:17

Iwai chiar reuseste sa dea o noua dimensiune acestei povesti banale a iubirii adolescentine.
ca sa simti emotia, trebuie sa deschidere ca s-o primesti, sa simti ca ceea ce se intampla pe ecran este ceva cu care tu poti face o legatura,oricat de mica, cu fapte,intamplari, pe care le-ai trait sau sentimente de care nu esti strain...
daca acest lucru nu este realizabil, e clar ca filmul nu te satisface. e ceea ce am simtit si eu in cazul filmului argentinian, dar am recunoscut faptul ca are cateva calitati de apreciat.
ori ce spui tu, Mercutio, este adevarat pana la un anume punct, acela cu disocierea...
poti s-o faci numai cu mintea (atentie, nu e o regula sa fi programator), sau o poti face cu doua organe interne in acelasi timp: mintea si inima. daca cordul da semne ca a crescut putin tensiunea,inseamna ca s-a simtit emotia.in schimb,daca e necesara folosirea scobitorilor pentru a sustine pleoapele, nu e cazul sa mai consumam curentul electric degeaba. filmul acela nu ne-a atins. si nu e o nenorocire. daca ne-ar placea tuturor aceleasi lucruri am fi plictisitori. pana si Bergman,Kubrick si alte genii au hulitori.de ce? eu cred ca e o intrebare buna.

Twinsen

04 Sep 2011, 20:23

Istoria, redusa la esential, a acestui film nu-i chiar de aruncat. Ar putea fi chiar interesanta.
Da, chiar este interesanta. Doar ca nu este relatata pe gustul tau. Pe de alta parte filmul e mult mai subtil decat pare, ma intreb cati din cei care l-au vazut au inteles ca esenta lui e tocmai dragostea aia adolescentina, din care vedem doar vreo zece minute. Amandoi Itsuki au ramas blocati in acea iubire, el gasind o inlocuitoare in Hiroko, ea oarecum la nivel subconstient. Dar se pare ca e mai interesant sa analizam modul in care se toarna vinul in pahar in Calendar, decat efectul pe care il au iubirile din adolescenta in viata noastra ulterioara. :-?

rvn

04 Sep 2011, 20:46

decat efectul pe care il au iubirile din adolescenta in viata noastra ulterioara. :-?
e vorba de senzatia aceea de imposibilitate de a te detasa de persoana disparuta brusc din viata ta. s-a intamplat ca in cazul lui Love Letter sa fie vorba de o iubire postadolescentina,dar cred ca aceasta senzatie, foarte dureroasa, este valabila indiferent de varsta..e un sentiment atat de dureros si de real,incat cine a avut parte de asa ceva in viata, se poate regasi cumva in filmul lui Iwai. la un moment dat, Akiba ii spune lui Hiroko ca este vremea sa-l lase pe Itsuki sa place, sa se desprinda de el. este ceea ce ea nu putea inca sa faca,fiindca nu era pregatita sufleteste.probabil,inca nu accepta faptul el nu mai traia.
sunt sentimente poate greu de inteles pentru unii, dar nu ne putem impaca imediat cu moartea.uneori e nevoie de timp sa ne convingem ca e ireversibila.
asta am inteles eu ca a vrut iwai sa transmita,dincolo de toate naivitatile si stangaciile din film..

varu

04 Sep 2011, 21:40

Love Letter

L-am vazut si din pacate fac parte din targetul descris de Twinsen care ar fi trebuit sa se opreasca din vizionare dupa primele 20 de minute. :D L-am vazut totusi pana la capat, cu regretul de nu fi fost atins mai deloc de poveste
Am citit ce au scris cei dinaintea mea si respect gusturile oamenilor cu mai multa experienta cinefila ca mine (Windom, anaemona, MiniRep etc.), dar data asta sunt de partea lui Mercutio.

S-o spun pe sleau, filmul asta mie mi s-a parut o abureala frumos filmata. Singurele merite de apreciat ale filmului sunt chiar imaginile frumos construite, dar chiar si asa Iwai mi se pare destul de putin inovator in planul asta, la distanta mare in urma unui Wong Kar Wai de exemplu. Si nu numai in ceea ce priveste imaginile si muzica, chiar felul de ajunge la inima ta mi se pare fara finete, facil.
Tot dorea Twinsen ca "interpretarea filmului e bine sa fie legata si de logica".
Pai hai sa aplicam logica si verosimilul unui astfel de film si sa vedem daca e o abordare fair. Eu zic ca daca reuseste sa-ti placa un film ca asta trebuie sa te supui unei manipulari cam grosolane si cam la mult neverosimil.

Declansatorul, declicul, punctul in care filmul incepe sa se miste (adica de la minutul 20 incolo) e atunci cand domnisoara Hiroko Watanabe trimite o scrisoare catre un loc unde a stat un mort, scriind mortului, adica raposatul logodnic. Un gest de altfel foarte logic prin care sa declansezi o poveste si in plus domnisoara Hiroko Watanabe reprezinta tanara mai matura, cea care a trecut prin niste traume serioase, nu ca domnisoara adolescentina Itsuki Fujii, care pe tot parcursul filmului e copilaroasa nevoie mare.
La gestul logic de a scrie mortului se intampla gestul si mai logic de a primi o scrisoare de raspuns si domnisoara Hiroko Watanabe e aproape sigura ca raspunsul e direct din rai. Noroc ca are domnisoara Hiroko Watanabe un vlajgan pe langa ea si impreuna fac apel la ratiune si la investigatie si descopera ca scrisoarea nu e chiar de la raposat ci de la o fiinta foarte vie care poarta acelasi nume cu raposatul si care a copilarit cu raposatul. Total verosimil, intre noi fie vorba.
Fac aici o marturisire in public de a nu fi un bun cunoscator al culturii japoneze si ii cer parerea lui Twinsen (care pare a fi avut un contact mai stans cu aceasta cultura) si sa imi spuna si mie cat de verosimil e la japonezi ca un baiat si o fata sa aiba fix aceleasi nume si prenume. Ca in cultura occidentala n-am prea auzit, nu cred ca poti sa faci un film cu Ion Popescu care sa fie si barbat si femeie. Aici s-ar putea sa fie o subtilitate care sa ma depaseasca.
In fine liantul dintre povestile celor doua femei pare a fi raposatul care a trecut de la una la alta, domnisoara Hiroko Watanabe amintindu-i de iubirea copilarioasa si nefructificata cu Itsuki Fujii. Aici mi se pare verosimil, e posibil in viata ca un barbat sa se indragosteasca de o femeie ca ii aminteste lui de o fosta mare iubire. Iar aceasta posibilitate e redata in film cu foarte multa subtilitate, folosind fix aceeasi actrita pentru ambele femei. Sa se inteleaga. De admirat prestatia actritei, sper ca au platit-o dublu pentru munca depusa.
In fine am ajuns deja la peste jumatate din film si pana la final o lalaie in acelasi tempo, pe aceleasi motive deja expuse.

Am incercat sa fiu cat mai logic si sa folosesc logica in interpretarea unui film.

Ah si mai e ceva: sa-mi fie cu iertare, dar povestea asta e universala si prea putin specifica locului, nu prea are culoare locala, daca o facea in Alaska nu se supara nimeni, zic eu.
Nu stiu care sunt planurile de viitor ale domnului regizor Shunji Iwai, dar eu spun ca ar avea sansa unei cariere de succes la Hollywood, poate oricand sa faca si acolo filme, eventual cu Jennifer Aniston. Sau cu Cameron Diaz.

Dupa tot ce am scris, evident ca votez cu Calendar, filmul mai interesant si care iti ofera mai mult.
Vreau sa mai vad filme facute de Egoyan.

Twinsen

04 Sep 2011, 22:35

Nu stiu care sunt planurile de viitor ale domnului regizor Shunji Iwai, dar eu spun ca ar avea sansa unei cariere de succes la Hollywood, poate oricand sa faca si acolo filme, eventual cu Jennifer Aniston. Sau cu Cameron Diaz.
Domnul regizor Shunji Iwai a facut Picnic dupa Love Letter. Un film despre alienare, boala mentala si sinucidere. Fara Cameron Diaz.
Declansatorul, declicul, punctul in care filmul incepe sa se miste (adica de la minutul 20 incolo)
Filmul incepe sa se miste de la inceput, cu o scena excelent construita despre care s-a discutat deja.
La gestul logic de a scrie mortului se intampla gestul si mai logic de a primi o scrisoare de raspuns si domnisoara Hiroko Watanabe e aproape sigura ca raspunsul e direct din rai. Noroc ca are domnisoara Hiroko Watanabe un vlajgan pe langa ea si impreuna fac apel la ratiune si la investigatie si descopera ca scrisoarea nu e chiar de la raposat ci de la o fiinta foarte vie care poarta acelasi nume cu raposatul si care a copilarit cu raposatul. Total verosimil, intre noi fie vorba.
Da, e nerealist. Chiar eu am spus ca Love Letter e un film nerealist. Toata lumea e de acord cu asta. So what's your point?

Twinsen

04 Sep 2011, 23:13

Eu sunt dezamagit si sincer socat de rezultatul votului. Consider ca cel mai bun film de pana acum din turneu, a pierdut la cel mai prost de pana acum. Daca ar fi pierdut la un film ca Faces sau la Im lauf de zeit, nu as fi fost de acord, dar as fi inteles macar partial de ce s-a votat pentru ele. Dar la Calendar nu inteleg. Nu ajuta nici faptul ca deocamdata nimeni din cei care au votat cu Calendar nu a gasit de cuvinta sa duca o conversatie despre el pana la capat. Si asta mi se pare chiar si mai dezamagitor decat rezultatul votului. :|

Liviu-

04 Sep 2011, 23:30

Nu ajuta nici faptul ca deocamdata nimeni din cei care au votat cu Calendar nu a gasit de cuvinta sa duca o conversatie despre el pana la capat.

Nu inteleg la ce te referi aici. Spre deosebire de Love Letter e un film mai deschis, despre care interpretarile pot varia, asa ca inevitabil apar mai multe piste, dar chiar nu inteleg ce vrei sa spui despre conversatiile duse pana la capat. Ce inseamna asta? Cum arata o conversatie dusa pana la capat? Fata de nemultumirile tale ti s-a raspuns si nu doar de catre o singura persoana. Poate tie nu ti s-a parut satisfacator raspunsul, dar cel putin sa spui despre film ca e ilogic din punct de vedere structural mi se pare exagerat. Poate ai dreptate sau poate esti prea incapatanat si tratezi superficial filmul lui Egoyan, poate noi facem acelasi lucru cu cel al lui Iwai. Discutiile pot continua oricum...

Cat despre rezultat... asta e, trebuie acceptat. Nu putem avea toti aceeasi parere, oricat de clar ni s-ar parea unora sau altora ca balanta inclina intr-o anumita parte.

Twinsen

04 Sep 2011, 23:57

Fata de nemultumirile tale ti s-a raspuns si nu doar de catre o singura persoana.

Cum adica sa aiba sens doar pentru el? Sens adica logica, sens emotional sau...?
In cazul lui Calendar, lipseste orice fel de sens, logic sau emotional. Daca fotograful si traducatoarea sunt apropiati de ce nu se vede deloc asta cand filmeaza impreuna? Care om din universul asta cheama fete sa recreeze la nesfarsit aceeasi scena, care sa-i aduca aminte in mod metaforic de ce s-a intamplat? La ce foloseste sa vedem de nenumarate ori exact aceeasi scena? La ce folosesc momentele nesfarsite in care mustaciosul vorbeste in armeana si noi asteptam traducerea stiind ca oricum va fi vorba de o legenda banala?
De exemplu, ce mi s-a raspuns la intrebarile astea? Care apropo nu erau "nemultumiri", ci intrebari relevante si la obiect.

anaemona

05 Sep 2011, 01:58

Twinsen, eu ti-am raspuns la o intrebare direct :) (Daca fotograful si traducatoarea sunt apropiati de ce nu se vede deloc asta cand filmeaza impreuna?) si la altele indirect, zic eu, numai ca acum nu ma apuc sa scotocesc sa-ti spun exact care ar fi respectivele raspunsuri. Apropos de intrebarea asta, as putea sa te intreb si eu legat de Love letter, daca e sa analizam logic filmul: Daca Itzuki (M) o iubea pe Itzuki (F) de ce se logodeste cu Hiroko in loc sa o caute, ca adult, pe cea pe care o iubea cu adevarat? Evident, filmul nu ar mai fi existat, asa cum nici Calendarul n-ar mai fi existat daca s-ar fi vazut ca cei doi soti sint apropiati :)

In legatura cu rezultatul votului, crede-ma ca nu e mai putin socant faptul ca Rosselini a fost descalificat in prima runda, chiar daca cel care a facut-o a fost Kiarostami. Eu n-am vazut Paisa, imi propun sa-l vad cit de curind (luni de zile ar putea insemna asta :) ) dar am vazut Rome, citta aperta, tot din trilogia de razboi, si este un film pe care-l recomand oricarui cinefil. O descalificare in turneul asta nu stirbeste nimic din valoarea regizorilor din joc. Eu cred ca multi dintre noi vom continua sa exploram regizorii pe care nu-i cunosteam deloc sau prea putin si nu vad de ce nu s-ar continua discutiile la filmele care n-au avut sansa sa participe in concurs in alte topice, deschise special pentru asta.

Sper sa-ti placa urmatorul film al lui Egoyan, nici eu nu l-am vazut inca, dar e clar diferit de Calendar. :)

Twinsen

05 Sep 2011, 07:25

Apropos de intrebarea asta, as putea sa te intreb si eu legat de Love letter, daca e sa analizam logic filmul: Daca Itzuki (M) o iubea pe Itzuki (F) de ce se logodeste cu Hiroko in loc sa o caute, ca adult, pe cea pe care o iubea cu adevarat?
Pentru ca nici unul dintre ei nu mai era acelasi din adolescenta. Ceea ce incerca de fapt era sa retraiasca o dragoste la fel ca cea de atunci, ceea ce de fapt nu mai e posibil.
Eu cred ca multi dintre noi vom continua sa exploram regizorii pe care nu-i cunosteam deloc sau prea putin si nu vad de ce nu s-ar continua discutiile la filmele care n-au avut sansa sa participe in concurs in alte topice, deschise special pentru asta.
Evident ca vom continua sa exploram regizorii, asta e unul din scopurile turneului. Dar e mult mai placut cand poti discuta cu argumente despre film si interlocutorii nu iti ignora intrebarile. Apropo, tu esti deocamdata singura persoana cu care am avut o discutie despre Calendar, dar nu ai facut parte dintre cei care au votat pentru el.

Cat despre alte filme a lui Iwai care nu vor participa la concurs, la cei care sunt atrasi de filme de arta complexe le recomand All About Lily Chou Chou, iar cei carora le-a placut latura romantica din Love Letter ar trebui sa incerce Hana And Alice sau April Story. Swallowtail Butterfly e o capodopera si merita vazut de oricine.

varu

05 Sep 2011, 09:28

Domnul regizor Shunji Iwai a facut Picnic dupa Love Letter. Un film despre alienare, boala mentala si sinucidere. Fara Cameron Diaz.

Pai vorba lui Mercutio, depinde si cum l-o fi facut, nu doar temele abordate.
Uite ca m-am uitat pe imdb la Shunji Iwai si imi dau seama ca am mai vazut ceva de el inainte: "vignetta" din New York, I love you. Din ce imi amintesc eu (vag, nu mai stiu toate detaliile si nu o sa il revad acum ca nu m-a impresionat prima data) si acolo era vorba tot despre alienare si singuratate, dar nu cu Cameron Diaz, cu Orlando Bloom.
Si acolo dom' regizor vrea sa ne spuna ca un personaj are mari framantari interioare si cum ne spune chestia asta? Aratandu-l pe Orlando Bloom citind mereu Dostoievski, sa se vada clar ca are framantari interioare mari. Subtil. ;)

Da, e nerealist. Chiar eu am spus ca Love Letter e un film nerealist. Toata lumea e de acord cu asta. So what's your point?
Adica n-am si eu dreptul sa-mi dau cu parerea pe peticul meu de comment?
No point at all. Doar inca o parere despre un film spusa de un programator. That makes two of us. :D :P :D

Acum sunt eu putin rautacios ca tu cunosti cel mai bine filmele lui Iwai si eu am o perspectiva deformata. Dar din ce am vazut eu (un lung metraj si un scurt metraj) nu mi se pare un regizor foarte subtil, nu sunt de acord cu tine in privinta asta.
O sa incerc sa vad All About Lily Chou Chou.
Eu am incheiat discutia pe subiectul asta.

Si ca sa glumim un pic:
Stiu ca esti un pic dezamagit ca votul meu fiind ultimul a inclinat balanta spre Egoyan si ti-a eliminat favoritul din turneu, dar uite ai ocazia sa te "razbuni" chiar saptamana asta cand concureaza Tsai Ming Liang, asiaticul proupus de mine.
Da cu el de pamanat!. :D Calca-l in picioare! :D Desfiinteaza-l! :D

rvn

05 Sep 2011, 09:46

varu

05 Sep 2011, 13:27

de ce au barbatii tendinta de a transforma orice competitie intr-un meci (de fotbal) cu miza?
uite un exemplu de nume si masculin si feminin: GABI POPESCU. exista unisex si la nume,nu numai la imbracaminte...

Hai mai ca am zis-o ca gluma, nu serios. :D
Da GABI POPESCU e unisex, deci se poate. Si mai joaca si meciuri de fotbal. :D

Liviu-

06 Sep 2011, 11:21

In cazul lui Calendar, lipseste orice fel de sens, logic sau emotional.

Filmul urmareste o structura logica, n-ai cum sa negi lucrul asta. Exista prezent si trecut, iar legatura intre ele e realizata prin intermediul calendarului de deasupra telefonului, ca un fel de poarta a timpului. In trecut e prezentata destramarea relatiei celor doi si infiriparea alteia, toate astea in timp ce este realizat acel calendar. In prezent asistam la niste cine "romantice" aranjate, necesare radiografierii relatiei lor.

Din punct de vedere emotional e subiectiv, ca intotdeauna. Nu poti spune ca n-are sens emotional, nu stiu daca poti defini notiunea asta, iar daca ai putea ar fi tot o definitie subiectiva, care sa tina de tine, nu neaparat si de altii. Pe mine emotional m-a impresionat prin imaginile frumoase, pe altii prin ideea de instrainare de propria patrie dupa cum s-a spus, iar pe unii poate chiar i-a emotionat relatia ratata. Doar pentru ca nu te-a atins pe tine nu inseamna ca n-are sens emotional. Personal nu m-a impresionat foarte mult emotional nici Love Letter, iar filmul respectiv chiar pe asta pare sa se bazeze, nu e deloc un film rece precum Calendar, care nu-i de asa natura incat sa cearseasca un raspuns emotional din partea spectatorului.

Daca fotograful si traducatoarea sunt apropiati de ce nu se vede deloc asta cand filmeaza impreuna?

Sincer, daca ai fi fost cu adevarat atent la film nici n-ai mai fi pus intrebarea asta. Se observa foarte usor ca relatia lor deja se racise. Noi suntem martori la ruptura definitiva, cumva asemanator cu ceea ce vedem in Blue Valentine. Ca sa putem constientiza stadiul relatiei lor ni se dau acele telefoane de la fosta sotie destul de devreme in film. Mai suntem dusi si in prezent pentru chestia asta. Trecutul e locul unde are loc ruptura, prezentul e locul in care se face radiografia ei.

Care om din universul asta cheama fete sa recreeze la nesfarsit aceeasi scena, care sa-i aduca aminte in mod metaforic de ce s-a intamplat?

Probabil un om obsedat, care a suferit o trauma peste care nu poate trece. E clar ca personajul principal e obsedat de modul in care a putut lasa relatia sa se destrame. Cred ca sansele pentru asa ceva sunt asemanatoare cu sansele ca doua persoane cu exact acelasi nume sa fie barbat si femeie si sa locuiasca in aceeasi zona, astfel incat scrisorile trimise pe o adresa sa ajunga la o alta adresa (dupa cum explica in film, si dupa realitate, daca adresa nu e corecta scrisoare nu e trimisa). Se adauga la toate astea sansele ca asa-zisele personaje sa fie in aceeasi clasa, iar ca dupa ce sotul va muri, sotia acestuia sa trimita scrisori decedatului si sa primeasca raspuns de la alta persoana cu acelasi nume, de sex opus, care il mai si cunoastea pe decedat. Acum ca ma gandesc mai bine, cred ca sansele sunt mult in favoarea ideei din Calendar din punct de vedere al realismului. Dupa cum tu insuti ai zis, un film nu trebuie sa fie neaparat realist, dar nu vad de ce lucrul asta s-ar aplica doar filmului japonez, dar nu si celuilalt.

La ce foloseste sa vedem de nenumarate ori exact aceeasi scena?

Dupa cum s-a putut observa si in acest topic, nu e chiar usor sa realizezi scopul acelei scene. Eu am realizat abia pe la a treia sau a patra scena de acest tip ca totul e aranjat. Pe langa asta scena repetata arata obsesia personajului principal, incapacitatea de a trece peste o greseala persoanala foarte grava. E folosita de asemenea si ca mijloc de ajutor pentru scenele din trecut, explica ce s-a intamplat atunci sau, dupa cum am spus mai sus, prezentul e timpul in care are loc radiografierea trecutului. Tot prin repetarea acelor scene observam modul in care cameramanul trateaza experientele respective, fiind inca incapabil sa inteleaga ca e vina sa. Chestia asta poate fi trasa usor inspre realiatate, multe persoane vazand lucrurile doar dintr-o anumita perspectiva, avand impresia ca altii sunt vinovati pentru propriile greseli.

La ce folosesc momentele nesfarsite in care mustaciosul vorbeste in armeana si noi asteptam traducerea stiind ca oricum va fi vorba de o legenda banala?

Aceasta raceala a discutiei, realizata prin nevoia de traducere a fiecarei fraze in ciuda banaliatii ei, creaza distanta dintre cameraman si acel loc si totodata distanta dintre el si celelalte doua personaje. Lucrul asta ii apoprie pe sotie si sofer, in timp ce ii indeparteaza pe cei doi soti. Pe de alta parte mie mi se pare normal sa-ti arate astea. Poate tie ti se pare banal, dar de multe ori banalul e chiar cel care-i moment de pornire pentru anumite lucruri, asa cum e si o relatie destramata. Daca vrei sa analizezi acest lucru nu poti sa nu arati banalul pentru ca-i mult prea important. Eu as zice ca de multe ori banalul nici nu-i chiar asa de banal, mai tot timpul sunt implicate emotii, de cele mai multe ori subtile. Majoritatea filmelor de arta sunt acuzate astfel, de la Tarkovsky si pana la Porumboiu al nostru. Daca e si cazul filmului de fata poate fi discutat, dar lasand asta la o parte ramane ce am spus inainte despre banal.

Twinsen

06 Sep 2011, 13:03

In trecut e prezentata destramarea relatiei celor doi si infiriparea alteia, toate astea in timp ce este realizat acel calendar. In prezent asistam la niste cine "romantice" aranjate, necesare radiografierii relatiei lor.
Relatie? Care relatie? El e "fotograful" si ea e "traducatoarea". Personajele sunt atat de schematice incat nici macar nu sunt oameni, doar niste roluri abstracte. Niciodata nu vedem ceva ce ar putea sa arate de ce s-au placut sau vreun moment in care sa fi fost fericiti. Nu poti face radiografia a ceva ce nu a fost deloc prezentat. Iar in trecut nici macar ruptura nu e aratata, ci niste biserici.
Dupa cum tu insuti ai zis, un film nu trebuie sa fie neaparat realist, dar nu vad de ce lucrul asta s-ar aplica doar filmului japonez, dar nu si celuilalt.
Ok, aici ai dreptate.
Tot prin repetarea acelor scene observam modul in care cameramanul trateaza experientele respective, fiind inca incapabil sa inteleaga ca e vina sa. Chestia asta poate fi trasa usor inspre realiatate, multe persoane vazand lucrurile doar dintr-o anumita perspectiva, avand impresia ca altii sunt vinovati pentru propriile greseli.
In primul rand, continui sa afirm ca in filmul asta nu exista nici o relatie si nici un personaj, doar niste concepte superficial-abstracte, asa-zis "artistice". Dar folosindu-ne de imaginatie, fotograful greseste, pentru ca sotia sa se tine de mana cu un alt barbat, in prezenta lui? Poate ma insel eu, dar in momentul in care iti alegi un om sa-ti fie partener de viata, e cazul sa te gandesti bine. Cand te casatoresti faci niste promisiuni, atat lui personal cat si in fata societatii. Daca ulterior descoperi ca nu va potriviti, atunci greseala e si a ta, ca nu ti-ai dat seama mai devreme. Iar in cazul asta divortezi, nu filtrezi cu nesimtire cu un alt barbat, in prezenta sotului tau. Deci cu toata indulgenta, nu pot sa inteleg de unde ai ajuns la concluzia ca e "e vina lui".
Aceasta raceala a discutiei, realizata prin nevoia de traducere a fiecarei fraze in ciuda banaliatii ei, creaza distanta dintre cameraman si acel loc si totodata distanta dintre el si celelalte doua personaje.
De acord, dar e overdone to death. La fel ca scena cu telefonul. PRICEPEM! Daca faci un film de arta atunci sa presupune ca te adresezi unei audienta cu un anume nevel intelectual. Nu e nevoie sa repeteti aceeasi idee de peste zece ori, decat in cazul in care pur si simplu nu ai alte idei...

rvn

06 Sep 2011, 14:12

cred ca repetitivitatea scenelor cu cinele romantice ne da de inteles ca pentru fotograf acest lucru constituia un ritual erotic.
simtea o placere deosebita, se vedea pe figura lui, ca acele prezente feminine il incitau,iar consumarea sticlei cu vin era preludiul pentru actul erotic propriu-zis:rememorarea trecutului prin derularea acelor imagini cu sotia sa, pe fondul convorbirilor telefonice ale prostituatelor.

Twinsen

06 Sep 2011, 16:17

E o ipoteza interesanta, rvn. Dar chiar daca ar fi fost un act sexual in sine, tot nu as fi vrut sa-l vad repetat de atatea ori.

Liviu-

06 Sep 2011, 19:44

Relatie? Care relatie? El e "fotograful" si ea e "traducatoarea". Personajele sunt atat de schematice incat nici macar nu sunt oameni, doar niste roluri abstracte. Niciodata nu vedem ceva ce ar putea sa arate de ce s-au placut sau vreun moment in care sa fi fost fericiti. Nu poti face radiografia a ceva ce nu a fost deloc prezentat. Iar in trecut nici macar ruptura nu e aratata, ci niste biserici.

Personajele sunt intr-adevar cam putin dezvoltate, dar eu nici n-am simtit ca ar fi fost nevoie de mai mult. Nu inteleg de ce tii neaparat sa fi vazut acele momente cand ei s-ar fi inteles bine. Te-ar fi ajutat cu ceva? E chiar asa greu de acceptat ca ei s-ar fi inteles? Regizorul ne-a aratat ce a vrut, partea rupturii finale. Radiografia nu e a relatiei, ci a destramarii ei, lucrul care iti este prezentat pe tot parcursul filmului. Cat despre trecut, trebuie sa te contrazic iar, exact lucrul asta ne este aratat incetul cu incetul. La inceput nu realizezi ca ar fi vreo ceva intre sotie si sofer (de altfel nici nu e), pe parcurs vezi raceala sotului, neinteresat de peisaj, neinteresat de istoria locului, neinteresat de sotie. La un moment dat vedem cum sotia e lasata sa se duca singura cu soferul in camp, sotul e invitat, sotia insista chiar, dar el e de neclintit. Mai sunt prezentate inca cateva indicii ca intre cei doi se infiripa ceva, iar sotul nu face absolut nimic, e mult prea dezinteresat, a ajuns in punctul in care nici n-ai spune ca e sotul ei, lucru pe care tu il tot critici. Ideea asta e intentionata, sa nu para a fi impreuna, tocmai ca sa arate cat de mult s-au indepartat, desi, dupa ce ne e prezentat, ar fi mai bine sa spunem dupa cat de mult s-a indepartat el.

In primul rand, continui sa afirm ca in filmul asta nu exista nici o relatie si nici un personaj, doar niste concepte superficial-abstracte, asa-zis "artistice".

Cred ca pentru partea de relatie am raspuns mai sus. Cat despre superficialitatea construirii personajelor, as zice ca uneori personajele sunt atat de superficiale pe cat sunt tratate de privitor. Cu siguranta nu e un film despre care sa spui ca personajele sunt foarte bine definite, construite in cel mai mic detaliu, nici pe departe, dar e de ajuns pentru ceea ce vrea filmul sa transmita.

Dar folosindu-ne de imaginatie, fotograful greseste, pentru ca sotia sa se tine de mana cu un alt barbat, in prezenta lui? Poate ma insel eu, dar in momentul in care iti alegi un om sa-ti fie partener de viata, e cazul sa te gandesti bine. Cand te casatoresti faci niste promisiuni, atat lui personal cat si in fata societatii. Daca ulterior descoperi ca nu va potriviti, atunci greseala e si a ta, ca nu ti-ai dat seama mai devreme. Iar in cazul asta divortezi, nu filtrezi cu nesimtire cu un alt barbat, in prezenta sotului tau. Deci cu toata indulgenta, nu pot sa inteleg de unde ai ajuns la concluzia ca e "e vina lui".

Depinde. Dupa ce ne este prezentat in film sotia are doar o mica parte din vina. Ea este indepartata constient de catre sot. Tu ai putea suporta o asemenea raceala de la persoana iubita? O asemenea indiferenta? Cred ca oricine nu are vederi extreme asupra casniciei de genul "pana cand moartea ne va desparti" ii poate da dreptate sotiei. O casnicie e un efort din partea ambelor persoane, iar atunci cand una din ele renunta la acest lucru practic casnicia nu mai exista decat in acte. Dupa parerea ta care-i nesimtirea mai mare? Faptul ca sotia a filtrat putin si s-a tinut de mana cu un strain sau ca sotul o indeparteaza sistematic si e total indiferent de ce se intampla cu sotia sa? De mentionat ca flirtul e urmarea (logica zic eu) a greselilor sotului. Pune-te in situatia sotiei.

De acord, dar e overdone to death. La fel ca scena cu telefonul. PRICEPEM! Daca faci un film de arta atunci sa presupune ca te adresezi unei audienta cu un anume nevel intelectual. Nu e nevoie sa repeteti aceeasi idee de peste zece ori, decat in cazul in care pur si simplu nu ai alte idei...

Dar nu e repetata aceeasi idee, ci e condusa mai departe. Scena o fi aceeasi, dar de fiecare data afli alte lucruri despre personaje si relatia lor. E ca si cum ai spune ca Groundhog Day, sau mai nou Source Code, repeta acelasi lucru la nesfarsit. Simplul fapt ca decorul e acelasi nu inseamna ca povestea nu evolueaza.

@rvn - Nu stiu ce sa zic. Personal mi se pare ca nu exista ceva in film care sa conduca spre ideea asta.

rvn

06 Sep 2011, 20:35

@rvn - Nu stiu ce sa zic. Personal mi se pare ca nu exista ceva in film care sa conduca spre ideea asta.
ba eu cred ca chiar asta e.de-aia si apeleaza la o agentie care sa-i livreze fetele. cred ca orice barbat care vrea sa-si satisfaca anumite fantezii si intra in contact cu o asemenea agentie are anumite preferinte: de exemplu:blonda sau bruneta, inalta sau scunda..
in fine..cerinta fotografului era ca madmoazela cu pricina sa aiba o anumita nationalitate,ca apoi,cand vine la intalnire,sa satisfaca acest capriciu de a palavragi in limba materna,apoi, la ultima sarja de vin pusa in pahar,ea sa se ridice de la masa si sa vorbeasca la telefon....
e si asta o forma de satisfacere erotica,doar ca e mult mai subtila,iar Twinsen a priceput ce vreau sa zic...
si daca mai aveti vreodata curiozitatea sa vedeti filmul, observati expresia fetei lui,cu cat tipele se adanceau in convorbiri,cu atat crestea si intensitatea cu care el retraia momentele petrecute in Armenia si se vedea clar cat de mult ii placea(ca sa nu folosesc o expresie directa sau nepotrivita cu topicul,dar eu cred ca tocmai asta era,un orgasm.)
poti sterge commentuldaca vrei,dar asta e parerea mea.

Twinsen

06 Sep 2011, 21:15

Cu siguranta nu e un film despre care sa spui ca personajele sunt foarte bine definite, construite in cel mai mic detaliu, nici pe departe, dar e de ajuns pentru ceea ce vrea filmul sa transmita.
Si ce anume vrea filmul sa transmita? Ca nu e bine sa fii atat de preocupat de job incat sa ignori totul din jur? Asta da revelatie! :P
Dupa ce ne este prezentat in film sotia are doar o mica parte din vina. Ea este indepartata constient de catre sot. Tu ai putea suporta o asemenea raceala de la persoana iubita? O asemenea indiferenta? Cred ca oricine nu are vederi extreme asupra casniciei de genul "pana cand moartea ne va desparti" ii poate da dreptate sotiei.
Deci a cere ca sotia sa-ti fie fidela, e o vedere "extrema" asupra casatoriei? :-?
Scena o fi aceeasi, dar de fiecare data afli alte lucruri despre personaje si relatia lor.
Poti te rog sa descrii ce anume ai aflat nou la fiecare reiterare a scenei?

Liviu-

07 Sep 2011, 09:24

ba eu cred ca chiar asta e.de-aia si apeleaza la o agentie care sa-i livreze fetele. cred ca orice barbat care vrea sa-si satisfaca anumite fantezii si intra in contact cu o asemenea agentie are anumite preferinte: de exemplu:blonda sau bruneta, inalta sau scunda..
in fine..cerinta fotografului era ca madmoazela cu pricina sa aiba o anumita nationalitate,ca apoi,cand vine la intalnire,sa satisfaca acest capriciu de a palavragi in limba materna,apoi, la ultima sarja de vin pusa in pahar,ea sa se ridice de la masa si sa vorbeasca la telefon....

Cred ca lucrul asta a fost facut destul de clar de Egoyan, dar nu prea vad cum de aici poti deduce ca:

e si asta o forma de satisfacere erotica,doar ca e mult mai subtila,iar Twinsen a priceput ce vreau sa zic...

De priceput am priceput, dar mi se pare total la nimerelea. Si vrei sa spui ca tipul avea fantezii erotice legate de perioada in care relatia lui s-a destramat? Acele imagini pe care le vedem noi il duceau pe el la orgasm? Daca vedem pe fata lui ca ii placea inseamna ca era de natura erotica? (descarc iar filmul ca sa vad expresia fetei cu atentie) Care-i indiciul care ar trebui sa ne duca cu gandul la asta? Doar fata sa care exprima placere cand isi reaminteste?

poti sterge commentuldaca vrei,dar asta e parerea mea.

De ce as face asta?

Mi se pare ca ajungem deja la interpratari aleatorii pentru un film care, zic eu, nici nu merita atata analiza.

Si ce anume vrea filmul sa transmita? Ca nu e bine sa fii atat de preocupat de job incat sa ignori totul din jur? Asta da revelatie! :P

Nu stiu cat de mult ai mai urmarit forumul in ultimele luni, dar exista ceva ce as putea numi "the danonino effect" (nu se vrea a fi un atac la persoana lui, ci doar la tipul de idee pe care o exprima uneori, idee fata de care m-am exprimat constant). Definitia ar fi cam urmatoarea: interpretare telegrafica, in nu mai mult de unul sau doua cuvinte, a unei creatii artistice (mai mult sau mai putin "artistica"); interpretare superficiala, redusa la minim de cuvinte astfel incat o idee sa para cat mai banala; Exemple: "2001: O odisee spatiala este un film despre maimute, pietre, o lumina rosie din perete si doi astronauti", "Calauza e un film despre 3 tipi care au plecat la picnic" etc. (exemplele sunt inventate, pentru alea adevarate se poate cauta).

Nota personala: astfel de intrepretari superficiale reflecta insasi superficialitatea interpretatorului. Tu clar nu esti din categoria asta, dar nu inteleg de ce alegi sa simplifici atat de mult lucrurile. Daca suntem rautaciosi putem face asta cu absolut orice creatie artstica.

Si ca sa-ti raspund la intrebare, da, e vorba despre asta. Totusi, daca ar fi sa elaborez macar putin as zice ca e vorba despre indiferenta, atat fata de persoana iubita, cat si despre mediul inconjurator. Personajul principal ignora pana si obiectul muncii, e indiferent fata de frumusetea locului, el a venit doar sa faca anumite poze si sa plece, pare sa fie de o superficialitate enorma fata de orice. E vorba despre rezultatele acestei indiferente, despre obsesie, poate si despre instrainarea de pamantul natal asa cum s-a spus pe aici, o teorie destul de sustinuta in film, cel putin fata de cea legata de erotism.

Si o chestie legata de tema unui film, care oricand poate fi redusa la doua cuvinte care-i fac sa nu dreptate (eu as zice ca niciodata nu poate fi vorba de dreptate), cred ca meritul unei creatii nu e legat de tema pe care o trateaza, ci de modul in care face asta. varu zicea pe undeva, daca nu ma insel, vorbind despre o replica din ultimul film al lui Malick ("unless you love, you're life will flash by"), ca nu e mare diferenta fata de versurile manelelor. Cred ca are ceva dreptate, dar profunzimea unei fraze atat de simple, chiar daca e un cliseu, e data de modul in care e tratata ea.

Cum se raporteaza asta la filmul de fata? Trateaza temele de mai sus cu o anumita originalitate si, desi nu e un monument de profunzime, nu o face intr-un mod chiar superficial.

Deci a cere ca sotia sa-ti fie fidela, e o vedere "extrema" asupra casatoriei? :-?

De ce esti carcotas si te faci ca nu ai vazut restul citatului? Este exact raspunsul pentru intrebarea ta. Consideri ca odata ce unul dintre soti se indeparteaza atat de tare de celalalt mai exista o casatorie in afara de cea din acte? Odata ce ajungi sa fii total indiferent fata de ea (cel putin la ideea asta ne conduce regizorul) iti mai respecti juramintele? De ce e considerata infidelitatea cel mai mare pacat? De exemplu nu o fi un pacat mai mare sa-ti tratezi cu indiferenta partenerul de viata o perioada indelungata? Sa-i sugi viata treptat? In plus, noi nu vedem ce se intampla intre obsesia fotografului si ruptura din trecut. Putem presupune orice, putem presupune ca dupa acel flirt sotia a divortat. Desigur, asta nu-i scuza flirtul din timpul casniciei, dar mi se pare o nimica toata fata de ce facea sotul.

Poti te rog sa descrii ce anume ai aflat nou la fiecare reiterare a scenei

Presupun ca te referi doar la prezent, pentru ca despre trecut am zis deja. Raspund la asta dupa ce se termina filmul de descarcat ca sa vorbesc lucruri exacte, nu din amintiri, desi n-ar trebui sa fac asta. Tu pui niste intrebari scurte si ma faci pe mine sa dau raspunsuri lungi ce tin mai mult de observatie decat de interpretare, adica lucruri pe care le-ai putea depista si singur fara sa ma pui pe mine la munca :))

Dupa cum am zis si in raspunsul pentru rvn, mi se pare prea mult timp pierdut pentru un film care nu merita atata bataie de cap. Dar, daca tot sunt anumite intrebari puse, iar eu am m-am bagat in discutie, n-am ce face decat sa merg pana la capat.

loud.rocks

07 Sep 2011, 23:20

Calendar

L-am vazut si eu intr-un tarziu. Scriu doar cateva cuvinte, oricum nu mai e mare lucru de completat la ce s-a discutat pana acum.

Un film care prezinta destramarea relatiei unui cuplu intr-un mod inedit (unic) - toata lumea e de acord cu asta. De remarcat felul in care aceasta ruptura se intensifica dupa fiecare secventa din trecut (de la primele secvente in care soferul vorbea exclusiv despre istoria acelor biserici, la cele din urma in care a ajuns chiar sa-l intrebe pe fotograf daca doreste sa afle ce simte pentru sotia lui). La fel de interesant de urmarit este si modul in care el reactioneaza pe loc (neputincios, fricos, avand si handicapul limbii) comparativ cu modul de reactie din prezent, in care isi aduce aminte si analizeaza atent fiecare moment al excursiei, raspunzand cu calm la fiecare replica a sotiei sale (poate ca acele replici spuse in trecut ar fi putut schimba cursul relatiei celor doi).

Cat despre tipele cu care cina in prezent, eu asa am inteles: el suna la un bordel (cerand probabil prostituate sau dame de companie de nationalitate armena sau care sa cunoasca aceasta limba) iar matroana ii trimitea ce avea disponibil (asta cred eu, ca cerea tipe care sa vorbeasca armeana, pentru a reconstitui cat mai bine scenele din trecut) . Iar desfasurarea cinei era evident un scenariu pregatit dinainte.

Twinsen

08 Sep 2011, 00:38

Dupa cum am zis si in raspunsul pentru rvn, mi se pare prea mult timp pierdut pentru un film care nu merita atata bataie de cap.
Sunt de acord. Lasand Calendar la o parte, mi se pare interesant ca nimeni niciodata nu pare sa-si schimbe parerea despre un film. Se discuta mult si cu siguranta unele aspecte se clarifica, dar cel putin pana acum, nimeni nu si-a schimbat in esenta opinia. E doar o observatie, nu vreau sa deschid o discutie off-topic. :)

rvn

08 Sep 2011, 09:06