Turneu: (John Cassavetes) Faces vs. A Time to live, a time to die (Hou Hsiao-hsien) [Archive]

Windom

15 Aug 2011, 09:14

Faces reprezintă un reper major in istoria filmului independent american. Conceput iniţial ca piesă de teatru, filmul a fost realizat într-un moment în care atitudinea lui Casavettes faţă de Hollywood se cristalizase deja. Avusese cel puţin două colaborări de tristă amintire cu sistemul, ajungînd la concluzia că singurul loc unde un actor mai poate beneficia de libertate de mişcare îl reprezintă teatrul. Prin urmare, a conceput un scenariu pentru un teatru filmat, în care singurul lucru care conta era libertatea de exprimare a actorului. Restul – story, imagine, detalii tehnice – erau, dacă nu ignorate, împinse undeva în spate.
Filmul este constituit dintr-o succesiune de secvenţe lipsite de finalitate concretă, populate de personaje ajunse la limită, sătule de farsa socială şi care îşi îndepărtează, treptat, măştile (Faces) pentru a scoate la iveală ceea ce se află dedesubt.
Ce reprezintă pînă la urmă Faces? Este o critică adresată societăţii americane, clasei mijlocii mai exact, reprezentată prin acel cuplu „de modă veche”, ducînd un trai resemnat într-o existenţă monotonă. Asta pînă în momentul în care influenţele „nocive” ale societăţii, pîndind de dincolo de confortul casnic, le invadează viaţa. Este, în acelaşi timp, un manifest anti-Hollywood, atit prin tehnicile şi modalităţile de realizare, cît şi prin anti-eroii aduşi în prim plan.
Teribilă şi dureros de urmărit scena în care Chet (Seymour Cassel) „o seduce” pe Maria (Dorothy Gulliver)...

10/10

A time to live and the time to die se află în complet contrast cu Faces, dacă e să facem o comparaţie. În Faces, trăirile personajelor sînt pe ecran, marea lor majoritate,for all the people to see. Asiaticii sînt interiorizaţi însă în cazul de faţă suspectez şi o incapabilate de exprimare din partea personajelor. Totul mocneşte, stagnează, durerea este îngheţată în cadre de o frumuseţe aparte, meticulos realizate, total diferite de completa ignorare a esteticii de către Casavettes. Filmul este o meditaţie elegiacă despre trecerea timpului. Care timp este, din păcate, şi hiba sa principală, avem un film lungit excesiv, care ar plictisi dacă n-ai rămîne impresionat, ici-colo, de o scenă sau alta...

8/10

Aşadar, Faces cîştigă. A time to live and the time to die, cu toate calităţile sale, pare destul de banal, prin comparatie.

Faces - A time to live and the time to die 1-0

Liviu-

15 Aug 2011, 13:58

Faces

Nefiind un cunoscator al lui Cassavetes (inainte de Faces am vazut doar A woman under the influence) si cum inca nu m-am atasat de el si de filmele sale, mi se pare putin irelevant din propria perspectiva faptul ca filmul sau ar fi un manifest anti-Hollywood, ceea ce intr-adevar pare a fi.

Dupa cum a zis si Windom filmul asta a minimalizat pe cat posibil multe zone ale cinematografiei, inclusiv una din cele pe care eu le apreciez cel mai mult, una definitorie, imaginea. Aici imaginea e doar un mijloc de redare a personajelor, iar practic tot ce e in jurul lor e lipsit de importanta. Ar fi putut la fel de bine sa fie un mediu asemanator celui din Dogville si n-ar fi facut o mare diferenta. Prefer filmele care cuprind prin cadrele lor o anumita frumuseste a lumei inconjuratoare, dar pe de alta parte apreciez foarte mult si filmele conduse de dialog. Culmea e ca Faces nu mi se pare condus de dialog atat de mult pe cat ar parea din moment ce tot filmul se vorbeste de la un capat la altul. Personajele vorbesc, dar parca e mai putin important ce vorbesc. Logoreea lor arata mai degraba starea de saturatie in care au ajuns, sunt atat de nelinistite incat nici nu mai conteaza ce scot pe gura atata timp cat fac ceva care sa dea impresia ca sunt fiinte vii. Toate personajele din filmul asta par obosite, ajunse intr-un punct mort al vietii lor. Trebuie sa-i dau dreptate lui Windom, orb de-as fi si tot nu m-as putea gandi la altceva decat la decaderea acelei societati bazata cumva pe cultul casniciei.

Nu e genul de film in care simpatizezi cu personajele, ci in care le privesti de departe, cu o anume raceala, le analizezi si tragi concluzii despre ele. Acest tip de film nu-ti starneste emotii, nu implica spectatorul, te tine la distanta si te obliga sa gandesti asupra situatiei lor. N-as putea spune daca e un lucru bun sau rau, pentru ca e o chestie foarte subiectiva. Tine de ce asteapta fiecare de la un film. Personal apreciez lucrul asta, e punctul forte al filmului, desi, din pacate, mai mult de atat nu prea poate oferi. Desigur, cand zic asta nu exclud jocul actorilor, el e cel care defineste atmosfera filmului si cu siguranta ei se descurca excelent. Rar filme in care sa nu poti reprosa nimic niciunui actor, iar interpretarea fiecaruia sa insemne ceva in economia filmului. Intr-adevar, sunt si destul de putine personaje, probabil si pentru ca, asa cum a precizat Windom, initial s-ar fi vrut a fi o piesa de teatru.

A time to live and the time to die

Imi place descrierea lui Twinsen, cred ca a surprins foarte bine esenta filmului in doar cateva propozitii. Asta am apreciat si eu la film, dar cu toate astea am simtit ca e putin cam lung, desi oricand as accepta vinovatia unei implicari scazute din partea mea in universul filmului.

Hou face ceea ce Cassavetes ignora, anume simti ca a existat si un regizor in spatele filmului, iar acesta a avut un mare cuvant de spus. Suprinde extrem de bine acele momente din viata care par simple, banale, dar care sunt cumva definitorii. Sunt acel tip de momente care-ti vin instinctual in minte atunci cand te gandesti la copilarie sau la anumite persoane, aparent lipsite de importanta ca actiune, dar care inseamna enorm pentru spirit, momente de o mare caldura interioara atunci cand cochetezi cu nostalgia.

Spre deosebire de Faces, filmul asiatic vrea sa simti ceva, iar daca nu a facut-o inseamna ca nu si-a atins scopul. E ciudat cum cele doua filme de runda asta exceleaza acolo unde celuilalt ii lipseste ceva, cu siguranta de asta sunt si atat de diferite. Mie imi pare foarte rau ca unul dintre regizori va trebui sa dispara, pentru ca, desi niciunul nu m-a impresionat foarte tare prin aceste doua filme, as fi fost foarte curios sa-i urmaresc in continuare si probabil o voi face oricum.

Momentan imi aman votul pentru ca sunt intr-o dilema. Cred ca mai intai am sa revad si cateva scene din filmul asiatic pentru ca a trecut ceva timp de cand l-am vazut.

Windom

15 Aug 2011, 15:21

N-am zis ca filmul s-a vrut initial a fi piesa de teatru, ci ca isi are radacinile acolo. Practic, ceea ce vedem pe ecran este o punere in practica a metodei propovaduite de scoala Lee Strasberg - Elia Kazan. E vorba despre acel method acting. Nu se cauta actori pentru roluri, se cauta roluri pentru actori. La fel a procedat si Casavettes. Nu mi se pare ca aceasta metoda te indeparteaza ori ca te lasa rece. E nevoie doar de putina familiarizare. Eu, in schimb, nu ma pot identifica cu majoritatea personajelor din filmele asiatice (cu putine exceptii), oricit as incerca. Nu sint rasist, nimic de felul asta, pur si simplu mi se par mult prea criptice, inchise in carapacea lor, de care nu reusesc sa trec. Acelasi lucru s-a intimplat si cu A Time to Live... Le observ angoasele dar nu pot sa le simt.
Oricum, A Time to Live... ar necesita cel putin inca o vizionare pentru a-i putea patrunde toate intelesurile.

Twinsen

15 Aug 2011, 19:57

Faces - Oh, God. Doua ore de nefericire infundata pe gat pana la refuz. Sacrificiile pe care le fac pentru turneul asta... :p

In filmul asta si probabil si in capul lui Cassavetes toti oamenii sunt la fel. Pastreaza robotic aparentele, hahaie isteric si sufera proooofund in interior. Barbatii sunt obsedati de putere, femeile de barbati. Modelul de scena din Faces poate fi rezumat asa: niste oameni hahaie si par sa sa simta bine. Apoi unul din ei spune ceva gresit sau jignitor si mastile cad pentru o clipa! Si astfel iese profuuuund la iveala suferinta. Apoi o persoana de sex opus trebuie sa aline nefericirea, dar nu poate sa o faca decat dupa complicate tatonari din spatele armurii fiecaruia. Sunt nevoit sa recunosc ca filmul are stil si actorii joaca bine, dar este un atat de vapid si borderline bolnav exercitiu in suferinta, incat asta nu e prea multa alinare.

Votul meu merge cu ambele maini la Hou. Ca regizor, Hou e evident mai bun. Ca scenarist, are modestia de a realiza ca nu intelege cu adevarat personajele si atunci pur si simplu le priveste din exterior. Cassavetes in schimb da verdicte, are pretentia de fi profund. Si nu e.

Windom

15 Aug 2011, 20:23

Casavettes e doar radiologul. Tu, ca spectator, esti medicul care da verdictul. Cel putin asa vad eu lucrurile. Nu iti spune asta e bad guy, asta e curva... Iti expune niste caractere, creionate din proprie experienta (din cite stiu, personajele au fost construite avind anumiti prieteni, amici, cunostinte, in minte). E radiografia unei societati, azi depasita, intr-adevar, dar asta nu inseamna ca respectiva radiografie nu e valabila...

Twinsen

15 Aug 2011, 20:46

E radiografia unei societati, azi depasita, intr-adevar, dar asta nu inseamna ca respectiva radiografie nu e valabila...
E greu sa faci radiografia unei societati cand ai un singur tip uman: omul gol pe dinauntru care joaca un rol ca sa-si ascunda suferinta. Oricum ar fi societatea in care traiesti, oamenii au fost si vor fi intodeauna diferiti. As merge mai departe: lui Cassavetes ii place mizeria personajelor sale. Foarte probabil sunt oglinda lui insusi, nu a societatii.
Eu, in schimb, nu ma pot identifica cu majoritatea personajelor din filmele asiatice (cu putine exceptii), oricit as incerca. Nu sint rasist, nimic de felul asta, pur si simplu mi se par mult prea criptice, inchise in carapacea lor, de care nu reusesc sa trec. Acelasi lucru s-a intimplat si cu A Time to Live... Le observ angoasele dar nu pot sa le simt.
In A Time to live... Hou nu intra in sufletul personajelor, deci e normal sa nu simti prea mult pentru ele. E adevarat ca asiaticii sunt in general mai introvertiti, dar asta se datoreaza partial sensibilitatii mai accentuate si faptului ca respecta mai mult pe cei din jur. S-ar putea sa ma insel, dar probabil nu ai vazut multe filme asiatice si de aceea nu le-ai gasit pe cele cu adevarat emotionante. Sunt curios cum o sa ti se para Love Letter, care intra in concurs peste 2 saptamani si care e un film de personaje. Alt film excelent de personaje e Friend (Chingoo) (http://www.imdb.com/title/tt0281718/), daca preferi ceva mai inspre crime/drama.

Windom

15 Aug 2011, 21:45

As merge mai departe: lui Cassavetes ii place mizeria personajelor sale. Foarte probabil sunt oglinda lui insusi, nu a societatii.
Da, personajele din Faces sint oglinda lui Cassavetes, insa doar in masura in care ele reflecta, prin refuzul de a mai accepta normele sociale, propriul sau refuz de a urma o cariera de regizor "cuminte", dresat de sistem. Dincolo de asta nu prea vad asemanare. Nu avem de-a face cu un Bergman, care sa-si transpuna pe ecran propriile angoase. Cassavetes a fost un caracter exuberant, mult mai preocupat de relatiile interumane decit de sondarea abisurilor sufletesti.
Referitor la cinamatografia asiatica, servesc asa ceva, nu-i vorba, insa, de obicei, cind imi indrept ochii spre Rasarit, I'm after the shock value.:D Adica, mai mult Miike, mai putin Ozu. Guilty. Mereu astept ca "anormalul" sa tisneasca de dupa colt. Cind asta nu se intimpla, normalul risca sa devina banal...

MinRep

15 Aug 2011, 21:53

Pentru mine, e un meci problematic. E foarte greu sa alegi intre doi regizori care fac filme atat de diferite si au un, fiecare, un stil propriu usor identificabil.

"Faces" este filmul mai "important", luat in contextul unei filmografii care a inspirat multi regizori, de la Scorsese la Cristi Puiu. De asemenea, este filmul mai inovator, sau - mai bine zis - mai curajos, atat din punctul de vedere al regiei, cat si al interpretarilor, al imaginilor, al temei/temelor abordate. Este un film care nu are corespondent cinematografic, dar, cel putin pe mine, ma indeparteaza un pic. Aceasta nu este o critica a filmului, dar mie imi este greu sa relationez cu personajele din "Faces", indiferent cat de buni sunt actorii. (Dar mentionez ca acest lucru nu este adevarat pentru celelalte filme ale lui Cassavetes) Sunt scene in film care au incarcatura emotionala (tentativa de sinucidere, "confruntarea finala si ultimul cadru...), dar acestea sunt izolate intr-un intr-un "invelis dur", greu de strapuns pentru spectator.

"A Time to Live and a Time to Die", pe de alta parte, este un film "nostalgic" nu doar fata de trecutul personal al regizorului/scenarist sau trecutul istoric al Chinei si Taiwan-ului, dar si fata de istoria imaginilor in miscare. Evident, Ozu e un reper important al lui Hou Hsiao-Hsien, dar ma intreb cat de mult sau daca a fost influentat de "Amarcord" sau filmele lui Satyajit Say (despre care probabil o sa discutam mai incolo in turneu).

Nu sunt de acord ca al doilea film este lung sau lungit (cu atat mai mult nu in comparatie cu "Faces", fata de care nu este mai lung decat cu 10 minute). Pacing-ul este destul de lent, dar, in nici doua ore si jumatate, acopera mai mult de o decada, asa ca nu consider ca lungimea este nejustificata. De asemenea, nu este numai un film despre rememorarea copilariei si adolescentei sau despre diferentele intre generatii si lipsa de comunicare, ci abordeaza probleme politice, diferente culturale, delincventa juvenila, impactul confruntarilor armate si revolutiilor asupra oamenilor de rand etc. Este si un film despre indiferenta si suferinta, fiind singurul film de care imi amintesc in care exista cate un personaj care sa sufere de cancer, Alzheimer si TBC (+/- astm). Nu este usor sa jonglezi cu atatea elemente, dar cred ca Hou Hsiao-Hsien s-a descurcat foarte bine.
--------------------------

Am rezerve in privinta unor subplot-uri din "A Time to Live and a Time to Die" (toata povestea cu fata de la sfarsit...), dar este filmul care imi place mai mult dintre acestea doua. Deci votul meu este pentru el.

Liviu-

16 Aug 2011, 16:30

Pentru cine nu a gasit A Time to Live, A Time to Die (http://www.youtube.com/watch?v=JTixLF1BXY4).

Twinsen

16 Aug 2011, 19:54

Da, personajele din Faces sint oglinda lui Cassavetes, insa doar in masura in care ele reflecta, prin refuzul de a mai accepta normele sociale, propriul sau refuz de a urma o cariera de regizor "cuminte", dresat de sistem.
Eu nu am vazut cine stie ce refuz de a accepta normele sociale. Dimpotriva, Richard e *mandru* de abilitatile sale sociale, de exemplu in scena in care reuseste sa-i domine pe cei doi oameni de afaceri. Nu am vazut in filmul asta o alternativa viabila la Hollywood si, mai grav, in cadrul filmului nu am vazut o alternativa la societatea pe care spui tu ca ar critica-o. De exemplu imi place foarte mult "Zbor deasupra unui cuib de cuci" (cartea, nu si filmul) tocmai prin faptul ca e un protest real impotriva sistemului din acea perioada si propune niste alternative. Cassavetes STIE sa se foloseasca de sistem si la fel ca personajul sau e mandru de abilitatile sale sociale si de inteligenta sa. Nu are vreo procupare reala pentru oamenii din jur, iar daca respinge Hollywoodul asta e pentru ca vrea sa-si urmeze propriul sau stil artistic. Filmele sale nu pot inlocui Hollywoodul pentru ca resping publicul prin aroganta si lipsa de empatie pe care o emana.

Windom

17 Aug 2011, 08:11

N-am zis ca JC face o critica a societatii, omul n-a fost caracterizat prin militantismul unui Mike Leigh, de exemplu. Nu a abordat niciodata probleme la nivel macro, ci micro, legate strict de relatiile interumane. Cind a abordat chestiuni legate de mecanismele de functionare a societatii (vezi scena amintita de tine, cu Richard), a facut-o doar pentru a ajuta la creionarea personajului respectiv, fara diletantism.

Twinsen

17 Aug 2011, 08:29

Ce reprezintă pînă la urmă Faces? Este o critică adresată societăţii americane, clasei mijlocii mai exact
N-am zis ca JC face o critica a societatii
Well...

Windom

17 Aug 2011, 09:20

Este si nu este critica sociala.:)) Depinde la care sens te referi atunci cind zici "social" - la individ, ca parte componenta a societatii (si de asta se ocupa Cassavetes) sau la "mase". Critica sociala poate fi considerata si o analiza (mai mult sau mai putin ingaduitoare) a relatiilor dintre indivizii care formeaza "societatea". Si apoi exista cealalta "critica sociala", in care sint luate la puricat probleme de cu totul alta natura (vezi Leigh, Loach, Bertolucci etc.).
Nu m-am exprimat tocmai precis, de aceea pare ca m-am contrazis...

rvn

17 Aug 2011, 11:25

-FACES-
dupa vreo 20 de minute de la inceperea vizionarii tot aveam impresia ca ma aflu in fata unui documentar despre viata nebuna a elitei americane a anilor 60 si pe de-o parte,poate asa este,din cauza imaginilor alb-negru,dar Cassavetes nu este un povestitor,el lasa expresia fetei actorului sa domine,sa comunice cu spectatorul si sa transmita tot ce se afla inauntrul personajului,dar pentru asta trebuie sa ai multa rabdare pentru a urmari cum e se decoperteaza,cum isi da jos masca si lasa suferintele si starile sufletesti sa rabufneasca.
fara indoiala,”Faces” este radiografia societatii americane a acelor ani,un protest fata de regulile impuse ale casniciei,un mod de eliberare din aceste constrangeri sociale la care barbatii si femeile americane,obisnuiti cu lifestylul si viata confortabila pe care le-o permite succesul in afaceri,sunt obligati sa le suporte.
facem cunostinta cu personajele in mod simplu,brut:o zi obisnuita la birou a bussinesmanului Richard Frost,incununata cu succesul incheierii unei afaceri,sarbatorita apoi din plin intr-unul din barurile de noapte la mare moda in acea perioada.acesta este decorul reprezentativ in care ne introduce Cassavetes,pentru ca noi,ulterior,pe fondul unui alt decor,mult mai minimalist,sa fim martorii unor scene in care personajele,extrase oarecum din marea masa si aflate intr-un grup si cadru mult mai intime,ne arata alta fata a lor,mult mai trista..
Toate rasetele,cupletele si scheciurile lor sunt fortate,o falsa amagire ca viata lor e o continua distractie si e de-ajuns ca unul dintre ei sa lase putin sa iasa la iveala din nefericirea interioara ca apoi,tot dialogul dintre ei devina o dureroasa confruntare cu ei insisi,cu deceptiile si plictiseala vietii lor cotidiene.toate personajele fumeaza tigara de la tigara,dar nu numai pentru ca si asta era un accesoriu sic al vietii sociale din acea perioada,ci pentru a masca mizeria sufleteasca in care se zbat,fiecare din diverse motive.
mi s-a parut cumva ca filmul are doua acte,asa cum ar putea avea o piesa de teatru,exact cum a spus si Windom ca regizorul a conceput scenariul ca pentru un joc actoricesc pe scena.primul,este cel in care protagonisti sunt John Marley si Gena Rowlands iar al doilea,aproape tras la indigou,ne aduce in prim plan actorii din rolurile secundare:Lynn Carlin si Seymour Cassel.intre ele,aflam de fapt care este problema:divortul sotilor Frost,cu toate implicatiile emotionale si efortul lor de a merge mai departe,de adaptare la o noua viata...totul este invelit sub forma unei „terapii de grup”, iar tentativa de suicid a Mariei,este urmarea neputintei de adaptare la acest context social nou.

imi place stilul regizoral al lui Cassavetes.incep sa-l descopar si cred ca nu degeaba a ales independenta. modul lui de exprimare artistica este sigur consecinta dezgustului pentru falsitate.
evident,nu dau verdictul inainte.desi nu am apetenta pentru filmul asiatic,cum am mai spus-o,e posibil ca sa am o revelatie

rvn

20 Aug 2011, 08:59

fiindca nu vreau sa raman in urma si sa incurc lucrurile pe-aici,pentru meciul asta,optiunea mea e Cassavetes.am vazut si filmul chinezesc,in mare parte,si o sa revin cu argumentele de rigoare,

Liviu-

21 Aug 2011, 01:31

Alt film excelent de personaje e Friend (Chingoo) (http://www.imdb.com/title/tt0281718/), daca preferi ceva mai inspre crime/drama.

Vazut in seara asta. Nu mi s-a parut un film extraordinar, dar mi-a placut. Pe tema prieteniei m-a atins mult mai mult filmul lui Park, JSA, dar suntem persoane diferite, inevitabil vom avea si experiente diferite.

Oricum, A Time to Live... ar necesita cel putin inca o vizionare pentru a-i putea patrunde toate intelesurile.

Asa simt si eu. Am tot amanat votul pentru ca ma gandeam sa-l revad, dar n-am mai facut-o. Dorinta de a-l revedea e insa un factor important pentru vot, dorinta care nu pot spune ca o simt fata de filmul lui Cassavetes. Asta, impreuna cu faptul ca filmul a reusit sa-mi transmita ceva, sa ma atinga cumva, ma face sa-i dau votul meu lui A Time to live, a time to die.

fiindca nu vreau sa raman in urma si sa incurc lucrurile pe-aici,pentru meciul asta,optiunea mea e Cassavetes.am vazut si filmul chinezesc,in mare parte,si o sa revin cu argumentele de rigoare,

Pentru a putea lua in considerare votul va trebui sa zici ceva si despre filmul asiatic. Eu te cred pe cuvant, dar ar fi gresit sa creez chiar din prima runda un precedent ce ar fi deranjant pentru mine mai ales in restul turneului. Poti scrie chiar un singur rand daca ceea ce contine e concludent. Filmul e taiwanez :P

Cu o zi inainte de inchiderea perioadei de votare scorul este 3-1 pentru filmul asiatic.

Twinsen

21 Aug 2011, 10:16

Vazut in seara asta. Nu mi s-a parut un film extraordinar, dar mi-a placut. Pe tema prieteniei m-a atins mult mai mult filmul lui Park, JSA, dar suntem persoane diferite, inevitabil vom avea si experiente diferite.
Din punctul de vedere a temei prieteniei, Machuca (http://www.imdb.com/title/tt0378284/) e mult peste Friend si JSA. Windom zicea ca asiaticii sunt prea "criptici" si inchisi in carapace si de aia i-am recomandat Friend, care e un film bun asiatic cu personaje cu care oricine se poate identifica.

Windom

21 Aug 2011, 10:47

Inca n-am vazut Friend, insa am vazut Ni na bian ji dian, un film ce mi s-a parut exceptional. Mai mult, am reusit imposibilul - identificarea cu personajele. Scuze de off...

aniela07

21 Aug 2011, 17:33

Faces mi-a dat cazut destul de greu la stomac, si fizic si emotional. Prim-planurile alea de cosmar, cu personajele care isi manifesta atat de sincer emotiile pe care de obicei le ascundem, cu toata acea precaritate a relatiilor sunt oribil de frumoase.

A Time to Live, A Time to Die este mult mai discret. Camera care se muta pe peisaj pentru a evita sa surprinda emotiile personajelor in momente tragice este foarte delicata. Dar povestea ramane una clasica, fara sa tulbure in mod deosebit.

Votul meu merge la Cassavetes.

Liviu-

21 Aug 2011, 18:01

Prim-planurile alea de cosmar, cu personajele care isi manifesta atat de sincer emotiile pe care de obicei le ascundem

Mi s-a parut exact pe dos, ca personajele nu erau deloc sincere, jucau teatru de parca ar fi fost niste papusi, incercau sa ascunda miezul putred al vietii lor... cel putin pana la un moment dat cand au explodat.

Camera care se muta pe peisaj pentru a evita sa surprinda emotiile personajelor in momente tragice este foarte delicata

N-as spune ca asta e motivul pentru ca Hou muta camera in modul asta. Spre deosebire de filmul lui Cassavetes, mediul este, intr-o anumita masura, un personaj al filmului, este o parte integranta a vietii personajelor. Pe de alta parte afirmatia in sine mi se pare incorecta. Este adevarat ca are loc aceasta mutare a cadrului, dar ea este realizata dupa ce emotiile personajelor sunt surprinse. Lucrul asta nici n-are cum sa se intample in filmul lui Cassavetes pentru ca practic acolo nu exista mediu, ci doar personajele, care numai sincere nu sunt in cea mai mare parte a filmului. Iar mediul din Faces poate este la fel de mort si de lipsit de viata precum personajele din cadrul sau.

rvn

21 Aug 2011, 18:26

sincer, filmul asiatic(taiwanez!!!) ma deprima. mi-aduce aminte de comunism si de vremea cand eram copil(bine,un pic mai mare decat pustiul din film),dar unele asemanari sunt izbitoare.
Liviu,cred ca din cauza sensibilitatii tale cand vine vorba de cinematografia asiatica,chiar nedreptatesti un pic filmul lui Cassavetes.subiectivitatea intervine la fiecare dintre noi,sunt de acord,dar personajele din Faces sunt chiar asa cum ar trebui sa fie,cum zici si tu:niste papusi!
ca nu-ti creaza tie impresia de realism,de naturalete,asta ar fi alta mancare de peste...
poate realismul lor tocmai in asta consta, sa creeze impresia de falsitate.
intre un film static,filmat in doua sau trei interioare luxoase, unde cinci-sase insi isi plang nefericirea din cauza plictiselii vietii lor lipsita de griji materiale si un film asiatic(taiwanez!!!)
care ne arata la modul real ce inseamna sa ai intr-adevar o viata chinuita, este destul de greu sa alegi.
ambele filme au ca tema nefericirea oamenilor:si a bogatilor,si a saracilor.depinde care consideram noi ca ne atinge mai mult. stilurile regizorale ale celor doi sunt total diferite, culturile la fel.e foarte greu sa compari cele doua filme din punct de vedere al calitatilor artistice,fiindca amandoua sunt deosebite.ramane,cred, doar doza de subiectivism,existenta in fiecare dintre noi.

Liviu-

21 Aug 2011, 18:41

Liviu,cred ca din cauza sensibilitatii tale cand vine vorba de cinematografia asiatica

E drept ca intotdeauna am reusit sa rezonez cu personajele din filmele asiatice, iar o anumita doza de subiectivitate e inevitabila cand vine vorba de orice creatie artsitica.

chiar nedreptatesti un pic filmul lui Cassavetes.subiectivitatea intervine la fiecare dintre noi,sunt de acord,dar personajele din Faces sunt chiar asa cum ar trebui sa fie,cum zici si tu:niste papusi!
ca nu-ti creaza tie impresia de realism,de naturalete,asta ar fi alta mancare de peste...
poate realismul lor tocmai in asta consta, sa creeze impresia de falsitate.

Cred ca m-ai inteles gresit. N-am spus ca e un lucru rau ca se aseamana unor papusi, unor jucarii teleghidate. Cred ca tocmai asta era intentia, ca personajele sa aduca impresia de falsitate. Doar ca lucrul asta se bate cap in cap cu sinceritatea personajelor de care vorbea aniela07. In niciun caz n-am criticat filmul aici, ci doar afirmatia respectiva.

intre un film static,filmat in doua sau trei interioare luxoase, unde cinci-sase insi isi plang nefericirea din cauza plictiselii vietii lor lipsita de griji materiale si un film asiatic(taiwanez!!!) care ne arata la modul real ce inseamna sa ai intr-adevar o viata chinuita, este destul de greu sa alegi.
ambele filme au ca tema nefericirea oamenilor:si a bogatilor,si a saracilor.depinde care consideram noi ca ne atinge mai mult. stilurile regizorale ale celor doi sunt total diferite, culturile la fel.e foarte greu sa compari cele doua filme din punct de vedere al calitatilor artistice,fiindca amandoua sunt deosebite.ramane,cred, doar doza de subiectivism,existenta in fiecare dintre noi.

Si eu m-am lovit de aceeasi problema. E greu sa le compari si a fost dificil sa iau o decizie, iar cand am luat-o am mers tocmai pe filmul care m-a atins mai mult.

rvn

21 Aug 2011, 19:24

Si eu m-am lovit de aceeasi problema. E greu sa le compari si a fost dificil sa iau o decizie, iar cand am luat-o am mers tocmai pe filmul care m-a atins mai mult.
crede-ma, si eu la fel!
nefericirea bogatilor este neverosimila pentru majoritatea dintre noi.de aceea,avem tendinta de a-i judeca gresit,de a-i cataloga ca ipocriti,falsi,rasfatati,"putrezi". asa e! dar,pretul bogatiei si al celebritatii este destul de piperat.de multe ori, acesti oameni nu cunosc fericirea simpla, aceea de a te bucura de prietenia sincera a altui om sau de iubirea propriei familii. asta am simtit eu la personajele din Faces si din acest motiv,filmul mi s-a parut extraordinar ca idee si ca mod de a transmite asta prin intermediul dialogurilor interminabile si a fetelor pe care poposea camera de filmat secunde lungi.
e foarte usor,in schimb, sa intelegem nefericirea saracilor. drama lor e de multe ori legata de supravieture.lipsuri materiale,saracie lucie care genereaza boli cronice. este o ceva real si foarte usor de empatizat cu ea.doar sa ai inima de piatra ca sa nu ramai marcat de film cumva.

aniela07

21 Aug 2011, 19:42

Mi s-a parut exact pe dos, ca personajele nu erau deloc sincere, jucau teatru de parca ar fi fost niste papusi, incercau sa ascunda miezul putred al vietii lor... cel putin pana la un moment dat cand au explodat.

Eu cred ca Faces surpinde chiar acele momente in care personajele ajung la limita si nu mai vor sa traiasca in comoditatea emotionala de pana atunci (cum ar fi prelungirea unor casnicii caldute in care cei doi soti nu se mai regasesc, dar se mentin din rutina). De asemenea, spre deosebire de Le Genou de Claire de exemplu, personajele nu prea se justifica, explicatiile pentru reactiile si alegerile lor sunt deduse dupa expresiile lor faciale si dupa gesturi si mai putin exprimate verbal. Desi exprimarile emotionale ale personajelor sunt, intr-adevar, accentuate, presupun ca este pentru a transmite mai bine ideile unui public mult prea obisnuit cu explicatiile la nivel verbal.

mediul este, intr-o anumita masura, un personaj al filmului, este o parte integranta a vietii personajelor.

In filmul taiwanez, mediul nu mi s-a parut atat de individualizat pentru a putea fi considerat ca un personaj special. Un astfel de caz ar fi peisajul surprins intr-un film ca L’Amant. La Hou, de exemplu atunci cand mama trebuie sa plece pentru investigatii, atunci cand se urca in tren, camera nu se opreste pe fata lui Ah-ha (nu prinde nimic din reactiile acestuia), ci se indreapta in sus spre un stalp de iluminat public cu un cer pe care trec cativa nori razleti. Nu stiu in ce masura asta poate fi considerata ca un simbol pentru ce simte personajul si nici nu mi se pare un element din mediu suficient de specific pentru a putea spune ca e o reflectie a trairilor acestuia. Imaginea aceasta mi se pare prea generala, fara o identitate anume, de aceea cred ca ideea e mai curand a evita surprinderea emotiilor personajului decat gasirea in exterior a unei oglindirii a acestora.

Twinsen

21 Aug 2011, 19:42

.intre un film static,filmat in doua sau trei interioare luxoase, unde cinci-sase insi isi plang nefericirea din cauza plictiselii vietii lor lipsita de griji materiale si un film asiatic(taiwanez!!!)
care ne arata la modul real ce inseamna sa ai intr-adevar o viata chinuita, este destul de greu sa alegi.
A time to live, a time to die nu este un film despre saracie sau viata chinuita! Este in primul rand un film de o frumusete exceptionala a imaginii. Pe de alta parte e o rememorare a tineretii regizorului, varsta la care oricat de sarac ai fii, viata tot e frumoasa. Se simte clar nostalgia lui Hou dupa momentele acelea, iar personajele nici macar nu sunt sarace la inceput, ba chiar dimpotriva, declinul survenind ulterior. Da, exista destula suferinta in film dar exista si momente placute, ca in viata. Prin urmare, alegerea nu e bine formulata din start.

acesti oameni nu cunosc fericirea simpla, aceea de a te bucura de prietenia sincera a altui om sau de iubirea propriei familii. asta am simtit eu la personajele din Faces si din acest motiv,filmul mi s-a parut extraordinar ca idee si ca mod de a transmite asta prin intermediul dialogurilor interminabile si a fetelor pe care poposea camera de filmat secunde lungi.
Tu vorbesti de "bogati", dar in Faces sunt si femei si barbati relativ saraci, care se prostitueaza practic. Si ei sunt redusi la formula unica de viata umana din Faces: suferinta in spatele mastii stralucitoare. Faces e o iluzie, lucru normal la cinema, dar agasant atunci cand are pretentii neindreptatite la profunzime. Filmul lui Hou s-ar putea sa-ti aminteasca mai mult de viata reala, de probleme pe care le putem avea cu adevarat fiecare dintre noi si de aceea te deprima.

Windom

21 Aug 2011, 20:18

Nu stiu ce "pretentii" tot vedeti voi la Faces. Filmul si-a cistigat un anumit statut si un respect pe deplin meritate, zic eu. De aici pina la "pretentii" e cale lunga. Pina la urma, ambele filme vorbesc despre viata. In registre diferite. Filmul asiatic o face intr-un mod mult mai poetic decit cel al lui Cassavetes. Vedem o viata prin prisma amintirii, iar asta presupune o anumita "romantare", un anumit melodramatism (intr-un sens bun), care in Faces lipseste. In Faces nu exista prisma, paravan, ochelari de soare sau de cal. Nu exista poezie. Avem prim-planuri cu craterele de pe fatza lui Cassel, prim-planuri cu personaje ce maninca ca porcii, avem o gaina batrina care tinjeste sa se mai futa macar o data in viatza cu un mascul viril. Sint instantanee neretusate de viata. Urite, jenante, inconfortabile, da. Dar si REALE. What u see is what u get. Nu prea seamana a "iluzie"...

Twinsen

21 Aug 2011, 20:35

avem o gaina batrina care tinjeste sa se mai futa macar o data in viatza cu un mascul viril.
Iti jur ca asta a fost singurul moment din Faces care m-a impresionat. Ma uitam si ma intrebam "dupa tot bullshitul dinainte, cum naiba de ii iese ceva autentic?".
Nu stiu ce "pretentii" tot vedeti voi la Faces.
Pai uite ce pretentii vad eu:

So, when you talk ethics and values and honesty... and I'm a nice guy and you're a nice guy... and — and... this and that, you know, I mean, it just doesn't matter.

Nobody cares. Nobody has the time... to be vulnerable to each other. So... we just go on. I mean, right away our armor comes out like a shield and goes around us...

Asta rezuma toata filozofia din Faces. Egoismul feroce si mai ales convingerea ca "nobody cares". Ca toti sunt la fel. Bullshit.

Windom

21 Aug 2011, 21:21

Mie mi se pare ca filozofia din Faces e astazi mai actuala decit oricind. I mean, who really gives a fuck nowadays about the fellow man? Aren't we just...getting on? Ca sa nu mai vorbesc de vulnerabilitate sau armura. Pe care nici nu ne mai sinchisim sa ne-o punem, de multe ori. Doar cind ne-o punem. Aia care au noroc. Vulnerabilii stau pe tusa, atunci ca si acum. The 60's broads are the today's pitzipoance. Adica tot curve, dar fara suflet.:(

Twinsen

21 Aug 2011, 21:58

Urmeaza un mesaj lung, plicticos si mai degraba off-topic, se poate sari peste el.

Vinerea asta, dupa servici, am mers in parc. Avem un parc frumos in Sibiu, plin de flori si copaci tineri si batrani, cu un loc de joaca pentru copii, fantana arteziana si un pavilion unde uneori canta cate o fanfara. Eram cu doi amici, nu prieteni adevarati, dar amici, pe care ne uneste printre altele o pasiune pentru un joc vechi de mii de ani, care se joaca cu un fel de buline.

La un moment dat un baietel de vreo trei ani a aparut si a luat o bulina de pe tabla, a inceput sa se joace incantat cu ea, dupa care a fugit razand. Nici unul dintre noi n-am mers dupa el, dar mama sa a observat si a strigat dupa el s-o aduca inapoi. A adus-o, dar atractia bulinelor s-a dovedit prea mare, asa ca a inhatat alta si a luat-o iar la fuga printre trandafiri. De data asta mama lui s-a suparat si s-a rastit un pic la el sa vina inapoi. A adus din nou piesa si apoi au placat impreuna, baietelul plangand un pic in timp ce era certat.

La putin timp dupa aceea a venit in apropiere un grup de vreo opt baieti si fete, care au inceput sa cante despre Iisus. Intre cantece, unii vorbeau si despre vestea buna pentru ei, pe care voiau sa o impartaseaca altora, ca Dumnezeu te iubeste si ca te cheama la mantuire. Erau probabil adventisti. Unul dintre amici a remarcat ca iti trebuie ceva curaj ca sa-si marturisesti in felul acesta credinta, in fata atator oameni care probabil te considera ciudat, spalat pe creier sau naiv.

Dupa caderea serii, a venit la noi un barbat ingrijorat sa ne intrebe daca am vazut un bulldog cu zgarda rosie. Nu-l vazusem, asa ca a plecat la fel de ingrijorat, fluierand o chemare.

In Hou pot gasi toate astea, sau ceva asemanator. In Cassavetes, nu.

Windom

22 Aug 2011, 07:45

Hou e un visator, Cassavetes in schimb e mult mai pragmatic. Iar bulinele, catzelusii, Jesus freaks-ii sint, intr-adevar, adorabili, insa constituie doar suprafata calma a lacului. Coborind, se complica lucrurile. Si (de ce nu?) devin mai interesante. Copilul ala probabil a fost scuturat zdravan cind au ajuns acasa, pentru bulina aia. Apoi intervine tatal, iar mama isi indreapta tirul asupra lui. Si aici intervine Cassavetes. Sa clarifice ceea ce Hou a lasat in ceata.:))

rvn

22 Aug 2011, 08:47

Twinsen

22 Aug 2011, 10:44

Oh da, saracii vulnerabili care se considera centrul universului si judeca pe toti din jur dupa propriile lor criterii. Daca o fata e libertina atunci e "piti". Daca e cuminte si crestina atunci e "Jesus freak". Evita ce e bun si vesel, ca sa nu se simta tristi in comparatie, dar se bucura de toata mizeria si nefericirea, pentru ca o justifica pe a lor. Halal vulnerabilitate.

Windom

22 Aug 2011, 10:55

Daca evita ceva, acel lucru e sa nu se pacaleasca singuri. Si cu-minte si crestin? E o contradictie in termeni acolo.;)

rvn

22 Aug 2011, 11:04

. Evita ce e bun si vesel, ca sa nu se simta tristi in comparatie, dar se bucura de toata mizeria si nefericirea, pentru ca o justifica pe a lor. Halal vulnerabilitate.
pai,aia e! ca nu se bucura. totul e fals, e o trista spoiala pe care normele sociale o impun.
vulnerabilitatea tocmai in asta consta: ca e de-ajuns un mic fitil, un gram de dinamita si din oamenii tari,puternici, stapani pe situatie si pe vietile lor,devin niste oameni jalnici,niste caricaturi,facand gesturi care sunt sub demnitatea lor...
cel putin, in partea a doua a filmului,petrecerea intre femei si playboyul din club,mi-a creat acea impresie,a disperarii ajunse la limita.o femeie in varsta dansa ingrozitor de lasciv cu un barbat mult mai tanar si se vedea clar dezgustul de pe fata lui.
secventele cu fata plansa a lui Jeannie tot cam acelasi lucru spun.mai ales incercarea de sinucidere a Mariei Frost.

rvn

23 Aug 2011, 18:24

A time to live, a time to die nu este un film despre saracie sau viata chinuita! Este in primul rand un film de o frumusete exceptionala a imaginii. Pe de alta parte e o rememorare a tineretii regizorului, varsta la care oricat de sarac ai fii, viata tot e frumoasa. Se simte clar nostalgia lui Hou dupa momentele acelea, iar personajele nici macar nu sunt sarace la inceput, ba chiar dimpotriva, declinul survenind ulterior. Da, exista destula suferinta in film dar exista si momente placute, ca in viata. Prin urmare, alegerea nu e bine formulata din start.

acesti oameni nu cunosc fericirea simpla, aceea de a te bucura de prietenia sincera a altui om sau de iubirea propriei familii. asta am simtit eu la personajele din Faces si din acest motiv,filmul mi s-a parut extraordinar ca idee si ca mod de a transmite asta prin intermediul dialogurilor interminabile si a fetelor pe care poposea camera de filmat secunde lungi.
Tu vorbesti de "bogati", dar in Faces sunt si femei si barbati relativ saraci, care se prostitueaza practic. Si ei sunt redusi la formula unica de viata umana din Faces: suferinta in spatele mastii stralucitoare. Faces e o iluzie, lucru normal la cinema, dar agasant atunci cand are pretentii neindreptatite la profunzime. Filmul lui Hou s-ar putea sa-ti aminteasca mai mult de viata reala, de probleme pe care le putem avea cu adevarat fiecare dintre noi si de aceea te deprima.
am avut rabdarea ca filmul sa se downloadeze si l-am revizionat fara intreruperile de prima data, de pe youtube si parca a fost cu totul altceva.am vazut o frumusete aparte a lui, de data asta in primul rand datorita frumusetii exceptionale a imaginii,ca sa-l citez pe Twinsen.
frumusetea vine nu neaparat de la natura,caci nu ne aflam la poalele Alpilor,ca in luxosul stabiliment al lui Rohmer,ea vine de la tot ce misca si se afla in cadru : personaje,case,strazi,vegetatie,toate surprinse in diverse momente ale zilei si ale vietii. filmul este un fel de "amintiri din copilarie" in varianta moderna,numai ca povestea se desfasoara la capatul celalalt al lumii,in Taiwan, unde oamenii,chiar daca sunt altii la infatisare,au multe obiceiuri de viata simple, comparabile pe alocuri(pe mine chiar m-au frapat asemanarile) cu ale noastre,ale europenilor.
"a time to live, a time to die" este un film nostalgic de la inceput pana la final. dureros de trist in momentele cumplite ale mortii tatalui,mamei si bunicii,dar si plin de pilde despre ceea ce inseamna daruirea totala fata de familie,fata de frati si parinti.m-a miscat natura relatiilor intrafamiliale,lipsa gesturilor teatrale,naturaletea si felul simplu cum isi exprimau afectiunea si devotamentul,atat sotii intre ei,cat si parintii catre copii.si mai ales,mi-a adus aminte de propria copilarie,cand purtam si eu bascheti chinezesti si abia asteptam traditionala poza cu profesorii la sfarsit de an scolar.

varu

30 Sep 2011, 00:28

Intre timp am vazut si eu Faces si am ramas bulversat de filmul asta. Filmul asta e printre cele mai mari realizari ale cinemaului. E genial. Te face sa regandesti tot ce inseamna a face un film dpdv al regizorului si in cazul asta se simte mai mult ca nicaieri ca e vorba de chinurile facerii artei si de multa improvizatie si rezultatul filmului e un proces despre care nici regizorul nu stie de la inceput care e finalitatea si unde te duce creatia. Ai acces mai mult ca la orice alt regizor la bucataria interna din capul artistului. E greu de descris senzatia, eu asta am simtit, o bucata de creatie la care nu vezi doar produsul final, ci intuiesti toate mecanismele interne ale facerii filmului. Asta ma face sa spun ca e unul dintre cele mai mari filme facute vreodata.
Filmul asta nu e nici o poveste coerenta, nici o imagine slefuita. E brut si nefinisat.
Faptul ca e filmat numai din mana e o gaselnita geniala, faptul ca filmeaza chipurile alea din prim-plan e cea mai buna metoda de a arata durerea si goliciunea, e realitatea bruta. Nu e vorba de a simpatiza sau nu cu personajele, e vorba ca e extraordinar de real, nevroza e surprinsa extraordinar.
Dupa ce am vazut ce fel de filme face Cassavetes, filmele lui Woody Allen mi se par niste falsuri prin comparatie. Nevroze second hand. Faces e un varf de prin Himalaya, orice film al lui Woody Allen din cate am vazut (si am vazut peste 15) e cel mult Vf Moldoveanu. ;)

Desi am un mare respect pentru Hou Hsiao-hsien, la meciul asta as fi votat cu doua maini cu Faces. Un film absolut uluitor, bulversant.