The King's Speech

[SMC]

O “victima” fericita a propriei naivitati




Asa cum titlul sugereaza, The King’s Speech are un singur tel: glorificarea mesajului radiofonic rostit de regele Marii Britanii, George al VI-lea, – prilej cu care Anglia declara razboi Germaniei naziste – si, implicit, evocarea amanuntita a istoriei “de buzunar” din spatele acestui eveniment socio-politic – a vindecarii unei forme acute de balbism (cu care regele se confruntase inca din copilarie), prin metode neortodoxe, aplicate de un logoped carismatic.

In slujba acestui obiectiv, probabil singular in istoria cinematografiei (in masura in care intreaga naratiune, fie ca se bazeaza pe fapte reale fie ca este pura fictiune, serveste un definitoriu monolog), care, ce-i drept, functioneaza (ironia grava a imprejurarilor in care regele si terapeutul se vor cunoaste, se va transforma treptat intr-o prietenie pe viata), regizorul Tom Hooper si scenaristul David Seidler realizeaza intr-o estetica caricaturala o tragicomedie de o facture istorica minora, vazuta parca din perspective unui jurnal intim (al regelui sau al vindecatorului).

Insa impedimentul asta al vorbirii – in final, sugerat vindecat – de care suferea regele, se contureaza in film pe fundalul unor evenimente majore din istoria monarhala acelei perioade. Iar felul in care scenariul trateaza aceste compartimente narative fondale, il fac cu atat mai naiv, cu cat aceste “problematici” se vor de maxima importanta si intensitate – de exemplu, se poate lesne constata inutilitatea personajului ce-l interpreteaza pe W. Churchill (considerand ca prim-ministrul a avut un rol esential in sprijinirea incoronarii lui George al VI-lea), ambiguitatea circumstantelor in care Edward al VIII-lea abdica, presiunile pe care le-au exercitat campanile lui Hitler capetelor incoronate, relatia tata-fiu dintre regele George al V-lea si mezin (trasata intr-o singura secventa, aceasta se reduce doar la o povestioara-confesiune, in timpul “terapiei”) etc.

Ba chiar si la nivelul stilisticii regizorale, stridenta vizuala a prezentarii unor momente (in plan contraplan, prim plan, adancimi de camp), in ciuda limpezimii cadrelor, pare rezultatul naiv al preluarii unei tehnici ce vizeaza, de obicei, evidentierea personajului/personajelor (racursiunile utilizeaza planurile grandagulare prin largirea spatiului gol din spatele personajului, insa aici, printr-o extravaganta de stil al unui exercitiu clasic, chipurile lor, vazute parca printr-un bol de sticla, sunt enorme – chiar si cand camera de filmat favorizeaza fireasca deschidere spre imagine).

The King’s Speech este doar un film mediu, extrem de personal (regizorul si scenaristul au fost atrasi din motive diferite de ecranizarea povestii regelui bilbiit), cu cel putin doua interpretari notabile din partea duetului Firth & Rush – in buna credinta a scolilor de teatru pe care le-au absolvit – , dar caruia 12 nominalizari la Oscar ii acorda prea mult credit. In acest sens, filmul este mai degraba o “victima” a unui fericit concurs de imprejurari, propice naivitatii sale.

[Liviu-]

Iata si cronica lui Gorzo: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/film/articol/traiasca-regele

In mare avem aceeasi parere, la fel si SMC din cate se pare. Eu astept pe cineva caruia i-a placut filmul (buti :P) pentru ca am mai vorbit pe undeva de cat de irelevant din mai toate punctele de vedere mi se pare si, lasand la o parte actoria de prima mana si niste detalii tehnice, filmul e destul de apropiat de mediocritate, in care probabil se va scufunda in doar cativa ani. Cred ca filmul nu numai ca nu aspira la idei importante, la vreo tema serioasa, ci mai mult, n-are nici macar teme minore care sa merite luate in seama si merge pe o formula tipica care poate sa distreze putin, sa trezeasca cateva sentimente de mila eventual si astfel sa fie placut de majoritate, neasumandu-si niciun fel de risc spre deosebire de alte filme de anul asta precum Inception, The Social Network si cred... Black Swan, pe care inca nu l-am vazut.

[Windom]

Se vede din trailer, oameni buni. E un film exact cum le place americanilor (sa vada si sa premieze) - o noua lectie de morala. Doar la americani am intilnit "specia" asta de filme. Vezi si A Beautiful Mind, Forrest Gump etc. Napastuitul sortii care reuseste sa-si depaseasca conditia si sa razbeasca in toate. Pentru ca americanii sint o natie de fii ai pulii, pardon my french, carora nu li se scoala decit daca ii indeamna cineva prin asemenea filme. Trist dar adevarat.
Am vazut John Adams, miniseria regizata de acelasi Hooper. Din nou, interpretari de nota 10, cinematografie superba (Tak Fujimoto), dar si melodramatism cit incape + lectii de patriotism a la Sergiu Nicolaescu.

[SMC]

... "filmul e destul de apropiat de mediocritate"...

Excelent, Liviu- ! - in masura in care ai vrut (sper) sa fii "smooth" si sa faci deosebirea dintre film- MEDIU (asa cum i-am zis eu, de ex.) si film-MEDIOCRU (acolo unde tu crezi ca se pozitioneaza) - care nu-i tot aia. ;)

[buticut]

Woah ce rai sunteti cu filmul >:P>:P. Yeah I loved it and so did Pitbull :P. Voi edita mesajul asta mai tarziu, ca sunt cam pe fuga si nu pot scrie acum o explicatie ampla, asa cum mi-as dori, dar oricum, fiti pregatiti >:), ca o sa va iau tare.

[SMC]

Baga si tu un link al cronicii lui Pit. :)

[buticut]

http://www.facebook.com/notes/mihnea-columbeanu/the-kings-speech/170702659642042
"The King's Speech" - Umanitatea coroanei

Umor, sinceritate, originalitate naturală



Pe de o parte, deşi ani de zile am detestat reţelele de socializare, până la urmă Facebook-ul m-a cucerit.

Pe de altă parte, deşi am tot respectul pentru Marea Britanie, nu-i pot ierta ceea ce a făcut în Al Doilea Război Mondial.

Şi cu toate acestea, sper din tot sufletul ca "The King's Speech" să detroneze la Oscar mediocritatea "The Social Network", de care-l desparte o distanţă ca de la cer la pământ. (Precizez că deocamdată vorbesc dintr-o perspectivă complet parţială: dintre cele zece filme nominalizate, până în momentul de faţă le-am văzut doar pe acestea două - deşi urmează foarte curând "The Kids Are All Right" şi "The Fighter".) Pur şi simplu, "Discursul regelui" şi "Reţeaua de socializare" nici nu suferă comparaţie - motiv pentru care mă opresc aici cu referirile la filmul lui Fincher (pe care l-am analizat la vremea lui - cine doreşte o paralelă, poate pune una lângă alta cele două cronici), pentru a mă ocupa în continuare numai de subiectul de faţă.

S-ar putea întreba unii (şi, de fapt, pe IMDb mulţi chiar o fac), ce anume ar fi atât de nemaipomenit în povestea felului cum un instructor de vorbire îl vindecă pe un rege bâlbâit. Okay, poate fi un subiect "interesant", cel mult - dar de-aici şi până la gloria care-l înconjoară, calea-i lungă... Sau, le poate părea lungă celor lipsiţi de imaginaţie. Pentru cine are cât de cât noţiunea inteligenţei cinematografice, lucrurile stau cât se poate de simplu.

Desigur, nu este numai şi numai un film despre exerciţii de logopedie - nici măcar nu este în primul rând despre asta. E un film despre problemele de personalitate ale individului - fie el un rege sau un paria. Un film despre descoperirea eului, şi despre câştigarea credinţei în sine. Şi despre putere, cu faţetele şi dinamicile ei adesea inimaginabile. Despre relaţia mentor-discipol. Şi prietenie.

Însă nici toată această bogăţie de valenţe, teme şi direcţii ideatice nu constituie, în sine, garanţia valorii, sau măcar a succesului. Adevăratul merit al "Discursului..." constă efectiv în vreo trei jaloane principale ale talentului cinematografic: umorul, sinceritatea, originalitatea naturală, deloc căutată.

E foarte uşor să radiografiezi paradigmele dramaturgice ale filmelor cu James Bond - dar ce satisfacţie se poate găsi în a examina scenariul lui David Seidler (nominalizat la Oscar), care îmbină într-o armonie remarcabilă rigoarea structurală cu creativitatea şi imprevizibilitatea. Acest lucru e cu atât mai semnificativ, cu cât povestea, ca orice docudrama, e cunoscută - ceea ce pune din nou în valoare două principii fundamentale ale esteticii, de o importanţă cu atât mai acută în cinema:

- Originalitatea nu înseamnă neapărat a spune ceva nou, ci mai degrabă a spune lucruri cunoscute într-un mod nou.

- A fi imprevizibil nu înseamnă a-i oferi spectatorului ceva neaşteptat, ci a-i da ceea ce aşteaptă, dar într-un mod neaşteptat.

Atât scriptul lui Seidler - care, în mod surprinzător, şi-a făcut mâna mai mult cu filmuleţe de televiziune, vizitând marele ecran doar ocazional, cu "Tucker: The Man and His Dream" (Francis Ford Coppola, 1988), urmat în 1997-99 de o dramoletă şi două animaţii mărginaşe - cât şi regia echilibrată, pe cât de sigură pe sine, pe atât de creativă (nominalizată la Oscar), a lui Tom Hooper (un tânăr specializat la rândul lui în seriale TV, biografice mai ales) aplică aproape exemplar aceste principii, dăruindu-ne o povestire cinematografică de urmărit cu implicare, asezonată cu un umor pe cât de elegant, pe atât de sănătos (fără ca filmul să fie câtuşi de puţin o comedie - dar te amuză incomparabil mai mult decât toate mizeriile cu erecţii, funcţii fiziologice şi grupuri sanitare ce ni se tot vâră pe gât de-o vreme-ncoace). I-aş reproşa doar o bâlbă (nu verbală, ci epică) în zona primului punct culminant - discursul de încoronare, unde autorii optează pentru un anumit soi de elipsă: insistând asupra pregătirilor (delicios momentul dintre Lionel Logue şi Arhiepiscopul de Canterbury - un Derek Jacobi fermecător cu autoironie fină), pentru a opera apoi, prin intermediul aparatului de filmat din Westmunster Abbey, o săritură direct la vizionarea materialului, fără să arate deloc tocmai cuvântarea buclucaşă. Sugestia care se intenţiona astfel nu are forţa de impact preconizată - ba chiar ratează o şansă stilistică majoră, căci reportajului îi succed câteva imagini document cu un discurs al Führer-ului, căruia proaspăt încoronatul Rege îi invidiază incredibilul har oratoric. Ţinând seama şi de întregul context istoric şi dramaturgic al momentului, acolo s-ar fi putut articula un episod efectiv unic; din păcate, Hooper a trecut pe-alături.

Compensează, însă, în punctul culminant imediat următor, celebrul discurs de la intrarea Angliei în război, şi singurul urmărit în totalitate - "încercarea grea", cum îi zice Propp - unde filmul atinge într-adevăr un apex al grandorii şi emoţiei. Iar pentru a percepe cu adevărat aceste dimensiuni apoteotice (căci, la drept vorbind, regele George al VI-lea a fost o simplă marionetă a istoriei, nefăcând altceva decât să-şi joace docil rolul în scenariul scris de alţii - nu întâmplător, într-o anumită secvenţă se subliniază faptul că a primit coroana nu prin decesul înaintaşului său, ci în urma abdicării acestuia), se impune să parcurgem adevăratul fir narativ al întregii poveşti: prietenia cu totul specială dintre cei doi protagonişti.

O simplă convenţie formală, conform căreia, spre a simplifica procedurile, orice film candidat la Oscar pentru actorie nu poate avea decât câte un singur rol principal (atât masculin, cât şi feminin), stă la baza departajării celor doi ca nominalizări (Colin Firth principal, Geoffrey Rush secundar). De facto, ambele roluri sunt principale - nu numai prin întindere şi forţă, ci şi ca semnificaţie. Comună amândurora, nevoia dramatică îi uneşte pe cei doi bărbaţi, investindu-i în egală măsură cu statutul de protagonişti. În principiu, m-aş putea simţi tentat să spun că "numai un dascăl care formează cu adevărat oameni şi făureşte destine poate înţelege o asemenea simbioză" - dar marele merit al celor trei (actorii şi Tom Hooper) este tocmai acela de a reuşi să comunice majorităţii spectatorilor inefabilul comuniunii dintre maestru şi învăţăcel. Clenciul stă tocmai în paradoxul că "ucenicul" e Ducele de York (şi, în ultima parte, Regele) - dar sub aspectul concret al corectării vorbirii, adevăratul stăpân absolut devine Dr. Logue (foarte bine speculat şi faptul că titlul de "doctor" e fictiv - însă rezultatele, cât se poate de reale şi substanţiale). În raport cu rigorile protocolare, fermitatea instructorului (neclintit în aşa-zisele sale "încălcări") se relevă cu atât mai semnificativă - şi se impune, finalmente, ca esenţă a prieteniei ce-i va uni pe viaţă, după cum ne spune insertul din epilog (pe lângă răsplătirea cu titlul de cavaler). Filmul urmăreşte cu acuitate, empatie şi un haz irezistibil dinamica acestei relaţii volatile, mereu proaspătă, mereu surprinzătoare, până la apogeu - singurul prilej în care profesorul înţelege să i se adreseze elevului său cu "Maiestate": atunci când, cel puţin din punctul lui de vedere, şi-a adjudecat titlul suprem.

Chiar dacă acel automatism tehnic menţionat mai sus îl plasează pe Colin Firth (corect, convingător, dar prin nimic ieşit din comun - ceea ce lasă complet nejustificată licenţa distribuirii sale, în condiţiile unei asemănări fizice aproape absente) în poziţia de actor principal, adevărul e că Geoffrey Rush îi ia caimacul pe departe. Desigur, e suficient ca, pe lângă diferenţa de vârstă (şi, implicit, de experienţă), să urmărim carierele ambilor actori, ca să vedem de ce Rush e mult mai pregătit pentru o asemenea creaţie - dar toate astea n-ar face nici două parale pe lângă talentul nativ. Aparent rigid şi monocord, Lionel Logue evoluează constant pe o sinusoidă tot mai flexibilă a sentimentelor, nuanţelor şi profunzimilor - practic, el este cel ce "duce filmul", şi nu numai fiindcă e personajul activ, câtă vreme partenerul său are doar un statut receptiv (şi doar parţial reactiv), ci mai ales datorită incontestabilei sale forţe şi polivalenţe actoriceşti. Pe lângă el, toţi ceilalţi pălesc, deşi nu sunt răi deloc. Helena Bonham Carter (nominalizată la Oscar pentru rol feminin secundar - de ce? I-a luat valul, pesemne) ne face surpriza unui emploi "normal", nu de paparudă cu ochi holbaţi, cearcăne, strâmbături şi păr electrocutat - cum au tot silit-o unii să ne obişnuiască, în ultimii cinci-şase ani); nu străluceşte, dar nici rea nu e. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Michael Gambon, în cele trei apariţii ale sale scurte, dar marcante, ca Rege George al V-lea (o dată sever, a doua oară doborât de boli, a treia oară mort). Guy Pearce şi Eve Best sunt convingători cu discreţie în fatidicul cuplu Edward al VIII-lea - Wallis Simpson, iar actriţa copil Freya Wilson se poate măcar lăuda că a reuşit o schiţişoară simpatică a viitoarei Elizabeth a II-a. L-am mai remarcat pe Timothy Spall, în porcinul Churchill - deşi asemănarea fizionomică e destul de aproximativă, portretul sugerează expresiv, din câteva tuşe precise, tumultul de ambiţii tenebroase ale individului care a malformat decisiv istoria secolului trecut - ca succesor al lui Chamberlain (schiţat convenţional de Roger Parrott) şi al lui Baldwin (conturat economic dar nu fără har de către Anthony Andrews).

Pe aceeaşi listă a celor douăsprezece nominalizări la Oscar figurează şi admirabila imagine a lui Danny Cohen, cu expresivitatea ei sumbră, depresivă, proprie atât perioadei istorice cât şi, mai ales, sfâşietoarei drame personale a protagonistului. Cohen reuşeşte performanţa de a compune o decizie plastică "multicolor-stinsă", inclusiv prin colaborarea cu Eve Stewart şi Judy Farr (candidate la Oscar pentru decoruri), a căror principală bijuterie scenografică, unică în felul ei, e casa lui Lionel Logue, cu acele stranii contraste dintre piesele de mobilier şi petele pestriţe de pe pereţii coşcoviţi - în aura lăptoasă ce pătrunde prin luminatorul din tavan.

În ultimă instanţă, totul se concentrează în nucleul semantic pe care l-am identificat deja - al umanităţii unui rege. S-ar putea dezbate îndelung pe marginea tuturor sensurilor umane ale filmului, dar cred că, dacă aş fi nevoit să mă rezum la doar câteva cuvinte (cum, la urma urmei, mă obligă şi faptul că am ajuns la sfârşitul acestei analize), aş defini ideea centrală a filmului ca fiind următoarea: un monarh cu adevărat bun este acela care-şi înţelege propria umanitate (concluzie cu atât mai relevantă, într-un chip paradoxal, cu cât avem de-a face cu un rege care, aşa cum aminteam şi mai sus, n-a fost, în fond, decât un figurant al tronului - dar unul foarte uman). Aici, bâlbâiala este factorul declanşator - după care, rolul mentorului devine de la sine înţeles.



Pitbull (Mihnea Columbeanu)

7-9 februarie, 2011, h. 22:30-00:24

Bucureşti, România

I'm sorry, formatting-ul nu-mi iese, de aceea cuvintele nu sunt bolduite in cronica.

[SMC]

Aha!
Well...
Eu si Mihnea nu putem fi intodeauna pe "aceasi felie" - in ceea ce ma priveste...
Dar sprijin natura argumentativa a cronicilor sale, implicit - si ca de obicei - pozitia sa fata de filmul analizat (in cazul de fata, chiar si la "The King's Speech").
Da' tot cred ca "Reteaua" e mult superior "Regelui". Asta, asa, ca sa ne referim la rigorile dupa care Academia Americana de Film functioneaza, in "calificativele" date, nu comparand formulele estetice dupa care, fiecare film in parte, alege sa se exprime - as zice, "aproape biografic"...

[contlacinemagicieni]

ciudat ca n-am gasit pomenit in reviewuri (cate-oi fi cetit), dar mi se pare(?) ca filmul graviteaza in cu totul si cu totul alta directie : contrastul dintre un lider totalitar, cu pretentii expansioniste(Hitler) si liderul cu fata umana, cu o putere strict limitata printr-o constitutie cu iz democratic, stapan peste un imperiu si o biserica, frate cu un fustangiu (George 6)

[Liviu-]

Cand vorbeam de apropierea de mediocritate n-am vrut sa insinuez ca nu-i un film bun, ci ca nu-i un film memorabil, fiind destinat inevitabil uitarii, a scufundarii in mediocritate... si asta foarte curand.

Cu Pitbull se pare ca am o parere diametral opusa cand e vorba de TKS vs TSN si in unele cazuri nu pot fi deloc de acord cu el. Atat timp cat i s-a postat aici cronica, chiar daca el s-a retras de pe forum, temporar sper, ma simt nevoit sa dau un mic raspuns unor puncte din cronica sa.

Originalitatea nu înseamnă neapărat a spune ceva nou, ci mai degrabă a spune lucruri cunoscute într-un mod nou.

Modul in care sunt spuse lucrurile nu-i de niciun fel nou, ba chiar destul de banal.

A fi imprevizibil nu înseamnă a-i oferi spectatorului ceva neaşteptat, ci a-i da ceea ce aşteaptă, dar într-un mod neaşteptat.

Nici aici nu vad care ar fi modul neasteptat... si chiar de ar fi neasteptat, nu-i deloc special.

E un film despre problemele de personalitate ale individului - fie el un rege sau un paria. Un film despre descoperirea eului, şi despre câştigarea credinţei în sine. Şi despre putere, cu faţetele şi dinamicile ei adesea inimaginabile. Despre relaţia mentor-discipol. Şi prietenie.

Problemele de personalitate sunt tratate destul de superficial. Doua vorbe despre trecutul patetic al regelui, cum a fost el cumva molestat... saracul, cum tatal sau e incapabil sa comunice cu el si cum fratele sau il ia peste picior din cauza defectului sau de vorbire, partial cauzat si de aceste doua personaje...sau mai degraba intretinut inca din perioada copilariei de ele. Da, intr-adevar, o adevarata drama. Si totul se rezolva prin increderea pe care i-o da un nimeni cu o inima mare. O poveste cu adevarat speciala, originala si extrem de profunda.

S-a si pus accentul pe forta regelui de a insufleti poporul, filmul mizand pe puterea de a stoarce lacrimi a acelui discurs final, care arata cum el isi infrunta teama, neincrederea in sine si reuseste sa biruie, de parca el insusi ar fi iesit pe campul de lupta. Toata miza filmului spre asta s-a indreptat si a fost un moment banal, iar regizorul a pus accent pe cat de important a fost discursul pentru rege, nu pentru oamenii de rand care aveau nevoie de suport, desi Hooper ne arata si cateva cadre cu poporul, sa nu uitam ca existau si ei, ca regele a avut si un public caruia sa i se adreseze.

Culmea e ca George nu e prezentat ca un personaj cu cine stie ce dileme existentiale, e caracterizat atat de simplu, un om cu o problema lingvistica si atat, la asta se rezuma intreaga lui drama, grija pentru popor pare una minora, desi ne arata putin si faptul ca-i pasa, ca altfel nu l-am putea compatimi si TKS n-ar mai fi principalul favorit la Oscar.

Daca filmul asta n-ar fi beneficiat de actorii pe care i-a avut (cand vine vorba de rolul lui Bonham Carter sunt de acord cu Pitt, nimic special) si de acele detalii tehnice bine realizate, ar fi putut fi inclus cu usurinta in grila Hallmark.

[contlacinemagicieni]

Culmea e ca George nu e prezentat ca un personaj cu cine stie ce dileme existentiale, e caracterizat atat de simplu, un om cu o problema lingvistica si atat, la asta se rezuma intreaga lui drama, grija pentru popor pare una minora, desi ne arata putin si faptul ca-i pasa, ca altfel nu l-am putea compatimi si n-ar mai fi fost principalul favorit la Oscar.



1) Ar trebui sa fii vorbitor nativ de engleza (sau apropiat) pentru a-ti da cu parerea asupra prestatiei lui Firth. Si asta e valabil pentru toti care-l vad ca mare favorit la Oscar. (parerea mea)
2) George caracterizat simplu, un personaj cu o problema lingvistica si ata, cu un trecut patetic ??? Hm, ne-am uitat la acelasi film dar se pare ca am vazut fiecare altceva.
3) Un premiu pentru interpretare nu se acorda dupa cat de mult e compatimit un caracter complex, ci dupa cat de bine e interpretat ... si dupa interese.

[Liviu-]

Scuze, nu mi-am dat seama ca n-am zis ca ar fi vorba de Oscar-ul pentru film si nu pentru actor, asa cum se intelege din ce am scris. Firth ar fi unul din cei mai meritorii castigatori, ba chiar mi se parea foarte deplasata comparatia intre rolul lui si al lui Franco, net inferior. Acum ca am precizat asta putem sari peste "1)" si "3)". Voi edita si in mesajul respectiv ca sa nu se repete...

Despre "2)" n-am ce sa zic. Te rog elaboreaza daca vrei sa-ti pot da vreun fel de raspuns...

[contlacinemagicieni]

Despre "2)" n-am ce sa zic. Te rog elaboreaza daca vrei sa-ti pot da vreun fel de raspuns...
Pe scurt:
1) sunt 3 ipostaze in care exista: fiu al regelui, frate al regelui, rege
2) in fiecare dintre cele 3 ipostaze, G. e surprins ca: tata, sot, discipol, politician sa

un clue f. interesant si puternic pentru a-l intelege (si poate intreg filmul) e "latratul" ala al lui hitler, foarte apropiat ca tonalitate de fuckurile lui g6

[Windom]

Slabutz, slabutz. 12 nominalizari la Oscar, what the fuck is wrong with you people? Firth face un rol exceptional, dar la fel a facut si Bridges in Crazy Heart, iar filmul a fost luat in seama la interpretare si atit, dupa cum e si normal. Asta de ce e mai cu coaie? E un film frumos, recunosc, muzica clasica e un balsam, iar recunosc, desi Ludwig van e folosit cu nerusinare in scena finala a discursului, in speranta ridicarii unui floc pe ceafa la care nici energie sa ma scarpin n-am avut pina atunci. Iar HBC, Jesus. Care-i rostul ei pe acolo? Ne serveste glume proaste la greu de zici ca a ramas cu sechele de la Tim Burton. Rush e simpatic, la fel cum a fost si in Shakespeare in Love. Nimic nou aici.
Asadar, un film de o banalitate infioratoare, de neconceput pentru un candidat la Oscar. Si nu un simplu candidat, favorit, cica. Imi vin in minte cel putin 10 filme vazute anul trecut care isi meritau locul la Best Picture in detrimentul astuia.

[prow]

haha pe voi va intereseaza la filmul asta ceva in afara faptului ca e frontrunner Oscar?

[Liviu-]

Dar pe tine te intereseaza sa citesti si restul sau ai dat search dupa cuvantul "Oscar" si doar atat ai vazut? S-au scris destule in afara legaturii sale cu Oscar-ul, dar e normal sa intre si asta in discutie.

[prow]

te simti cu musca pe caciula? :) nu zic ca nu s-a scris altceva.

doar ca pare ca v-ati uitat la el doar pt ca e nominalizat, nu pentru ca v-ar fi atras filmul in sine.

Se vede din trailer, oameni buni.
chiar se astepta cineva la altceva? pentru ce atata vitriol

[Liviu-]

te simti cu musca pe caciula? :) nu zic ca nu s-a scris altceva.

Pai daca realizezi ca s-a scris de ce vii cu un comentariu instigant, deloc constructiv, bazat pe o parte minora a realitatii?

doar ca pare ca v-ati uitat la el doar pt ca e nominalizat, nu pentru ca v-ar fi atras filmul in sine.

Din contra, aveam asteptari de la el. Si daca ne-am fi uitat din motivul respectiv nu vad nicio problema, e cam greu sa spui ca te atrage sau nu un film cand nu stii mare lucru despre el, dar ii poti acorda o sansa doar pentru faptul ca e foarte apreciat. Windom se pare ca l-a mirosit, eu nu.

Totusi, ai ceva de zis si despre film? Pana acum ai evitat subiectul asta...

[prow]

Pai daca realizezi ca s-a scris de ce vii cu un comentariu instigant, deloc constructiv, bazat pe o parte minora a realitatii? pentru ca mi s-a parut interesanta motivatia din spatele ei.

ca sa fiu mai clar: multe nominalizari la oscar nu implica un film "bun", decat daca te incadrezi in anumiti parametri. sa te ambalezi ca King's Speech "nu merita" diverse onoruri e de un elitism facil si arata ca nu poti sa iei filmul pentru ceea ce e.



Totusi, ai ceva de zis si despre film? Pana acum ai evitat subiectul asta...
cred ca am zis ce era nevoie, dar daca te pot ajuta cu ceva anume te rog intreaba-ma :)

[Liviu-]

ca sa fiu mai clar: multe nominalizari la oscar nu implica un film "bun", decat daca te incadrezi in anumiti parametri. sa te ambalezi ca King's Speech "nu merita" diverse onoruri e de un elitism facil si arata ca nu poti sa iei filmul pentru ceea ce e.

Recomandarea nu vine din nomnalizarile la Oscar, ci de aici (http://www.rottentomatoes.com/m/the_kings_speech/). Si totusi, ai putea sa ne spui despre "pentru ceea ce e"?


cred ca am zis ce era nevoie, dar daca te pot ajuta cu ceva anume te rog intreaba-ma :)

Ai trei mesaje in topicul asta si n-ai zis absolut nimic despre film, tragi concluzii despre persoanele care au scris de film, dar fara sa le sustii. Comentariile sunt pe un ton nu prea politicos si superior. Te cam apropii de definitia troll-ului. De fapt mai toate comentariile de pana acum sunt pe acelasi ton, as aprecia daca ai cobori putin la nivelul muritorilor de rand si ti-ai exprimi parerea argumentat, nu ca si cum ar fi o axioma. La urmatorul mesaj asemanator ma voi simti nevoit sa sterg toata discutia asta, insa sper sa nu ajung acolo. Acum, ai putea lua lucrurile putin mai in serios, te rog? :)

[prow]

Recomandarea nu vine din nomnalizarile la Oscar, ci de aici (http://www.rottentomatoes.com/m/the_kings_speech/).
si totusi, criticile sunt mai mult relative la nominalizari si mai putin la recenziile stralucite.


Si totusi, ai putea sa ne spui despre "pentru ceea ce e"?
e un film dpdv tehnic impecabil, jucat foarte bine (nu vad de ce te-ai plange de HBC, si Gambon&Pearce sunt mereu bineveniti), si cu o poveste gen BBC drama foarte adecvata. daca apreciezi asta (si sunt foarte multi oameni care o fac) o sa-ti placa, daca nu, o sa-ti faci sange rau degeaba pentru ca nu e o ~*~ realizare cinematografica ~*~

[Windom]

Da, e o poveste "gen BBC drama", insa din pacate e o drama hollywood-izată - gaguri de genul urletelor la fereastră pentru a arăta cît de stresat e bătrînul din vecini sînt trademark Van Wilder, nu BBC.

[prow]

bineinteles ca e hollywoodizata. cred ca o drama serioasa ar fi fost o idee nefericita pentru filmul asta, si oricum BBC se mai deda si el uneori la umor de rând. asa ca, lighten up :)

[rifa]

Se vede din trailer, oameni buni. E un film exact cum le place americanilor (sa vada si sa premieze) - o noua lectie de morala. Doar la americani am intilnit "specia" asta de filme. Vezi si A Beautiful Mind, Forrest Gump etc. Napastuitul sortii care reuseste sa-si depaseasca conditia si sa razbeasca in toate. Pentru ca americanii sint o natie de fii ai pulii, pardon my french, carora nu li se scoala decit daca ii indeamna cineva prin asemenea filme. Trist dar adevarat. .

De-acord cu tine. Totusi, nu inteleg ce treaba are stilul de viata cacao-rahatic/rahitic al americanilor cu productia cinematografica in sine. Calitatea unui film se judeca in functie de niste criterii ce reflecta traiul social al unui grup de oameni sau in functie de trasaturile si elementele tehnice prezente in film? :-?

[Windom]

Filmul este un produs cultural care reflecta, intr-o masura mai mare sau mai mica, anumite valori, mentalitati ale natiei care-l produce. Americanii sint niste visatori care mai vor inca sa creada in idealuri. Avind in spate una dintre cele mai rusinoase istorii, prefera sa "intoarca pagina", vorba lui Obama, to let bygones be bygones (cei care au vazut The American si au si priceput ceva din el, nu doar s-au uitat precum Homer Simpson la Itchy & Scratchy Show, au descoperit, probabil, o interesanta meditatie tocmai pe tema asta.) De aceea filme precum The American ii stau ca un os in git lui the American. Oamenii astia nu vor sa cotrobaiasca prin cotloane intunecate si pline de pinze de paianjen pentru a rememora ceva ce vor sa uite. Americanul vrea sa stea in lumina si sa se uite la The King's Speach. Care le vorbeste despre umanitate, bun simt, prietenie. Pentru ca le place sa se regaseasca in asemenea personaje, pentru ca le place sa se pacaleasca pe ei insisi. Pentru a avea puterea sa intoarca pagina si sa mearga mai departe...

[Dl.cinematic]

Filmul este un produs cultural care reflecta, intr-o masura mai mare sau mai mica, anumite valori, mentalitati ale natiei care-l produce. Americanii sint niste visatori care mai vor inca sa creada in idealuri. Avind in spate una dintre cele mai rusinoase istorii, prefera sa "intoarca pagina", vorba lui Obama, to let bygones be bygones (cei care au vazut The American si au si priceput ceva din el, nu doar s-au uitat precum Homer Simpson la Itchy & Scratchy Show, au descoperit, probabil, o interesanta meditatie tocmai pe tema asta.) De aceea filme precum The American ii stau ca un os in git lui the American. Oamenii astia nu vor sa cotrobaiasca prin cotloane intunecate si pline de pinze de paianjen pentru a rememora ceva ce vor sa uite. Americanul vrea sa stea in lumina si sa se uite la The King's Speach. Care le vorbeste despre umanitate, bun simt, prietenie. Pentru ca le place sa se regaseasca in asemenea personaje, pentru ca le place sa se pacaleasca pe ei insisi. Pentru a avea puterea sa intoarca pagina si sa mearga mai departe...

Win, teoretic sunt de acord cu tine.
Aş vrea însă să fac două precizări...

1. filmul de care vorbim nu este american, nu? Din câte ştiu eu, e britanic. Dacă nu greşesc, pledoaria ta “anti”-americană nu se poate prevala de argumentul “valorilor, mentalităţilor naţiei care-l produce”. OK, no big deal. Dar, tocmai faptul că filmul e britanic iar concluziile se potrivesc ca o mănuşă publicului yankeu, cred că e cea mai bună dovadă că asistăm la un soi de “uniformizare” culturală, nu? Ideea pe care o propui tu, cum că un film e perceput diferit, după tipare specifice, de publicul fiecărei “naţii” mi se pare un pic prea îndrăzneaţă şi, deci, fals generalizatoare. Maximum-maximorum, nu cred că putem merge mai departe de simpla recunoaştere a faptului că publicul de film există (fie el american, român sau chinez...) şi reacţionează la anumite filme, într-un anumit context. Atât şi nimic mai mult. Personal, mi-e frică de o generalizare în care doar americanii ajung cu “faţa la zid”... Nu că mi-aş dori să-i apăr, dar pur şi simplu nu sunt singurii cărora le plac filme de genul ăsta...E din ce în ce mai clar, şi sper să fii de acord cu mine, că ideea de “cultură” (în sensul cel mai general, nu doar aia “kino”...!) a devenit doar un amalgam de valori, care de cele mai multe ori se bat cap în cap...Orice curajos care şi-ar propune să argumenteze, chiar şi în glumă, că ar mai exista vreun public (în situaţia noastră, tu ai arătat cu degetul spre cel american) care percepe un film într-o manieră omogenă, fără nuanţări şi, mai mult, cu aceeaşi “încântare” (sau după caz, “scârbă”...), nu poate fi decât cel mult...un curajos. Dar cred că în nciun caz nu ar avea dreptate!

2. americanii “încă mai vor să creadă în idealuri”, spui la un moment dat. Şi la capitolul ăsta aş dori să “combat”...Nu sunt singurii care vor asta...De fapt, ce încerci tu este să analizezi un caz particular (TKS), folosind o metodologie mult mai generală, de tip...antropologic! Din perspectivă antropologică, filmul trebuie să găsească cele mai bune modalităţi pentru a te implica şi a te seduce. Cum se realizează, concret, chestia asta? E simplu...Manipulând tiparele culturale, temele majore la care rezonează publicul, simbolurile pe care ei, spectatorii, le percep ca normale şi naturale. Te citez: “umanitate, bun simţ, prietenie”. Exact de asta au succes filmele turnate pe calapod “hollywoodian” (chiar dacă sunt, de fapt, britanice)...Pentru că ne “vând” valori universal valabile, stereotipii deloc nevinovate şi făcând asta, marchează big time la capitolul box-office, fie că asta se întâmplă în România sau America. Ei vând mituri, distribuie - asemenea unor comercianţi ambulanţi - valori îmbietoare şi uşor de digerat dar, în cele din urmă, imbecilizatoare. În felul ăsta, uriaşul aparat de marketing ne “târăşte” în sala de cinema şi culmea (!) de cele mai multe ori plecăm de-acolo într-o armonie totală cu noi înşine, demnă, mai degrabă, de instinctele animalice primare (uite osul, nu e osul!). Şi, de fapt, ce bun e osul....!

[Windom]

Filmul e o coproductie UK-USA-Australia. Asadar americanii "si-au bagat coada", chiar daca nu in proportie de 100%. Ramin la ideea ca mentalitatea fiecarei "natii", sistemul de valori, influenteaza in mare masura cinematografia din tara respectiva, in plan general. Analizeaza un pic prin prisma asta filmul american, romanesc, francez, iranian etc. Exista diferente clare. Americanii continua sa fie infasurati intr-o mantie a unei false inocente, ca sa zic asa. Iar din punctul asta de vedere sint unici. Au si ei citiva auteuri care mai propovaduiesc iconoclasmul, dar nu acestia sint cei care prind la norod. Ti-ai putea imagina The King's Speach invingator la Cannes? Nu cred. Ti l-ai putea imagina pe Haneke cistigind Oscarul? Nici atit. De ce n-a intrat 4,3,2 nici macar pe lista nominalizatilor? Pentru ca l-au considerat "nedigerabil", sa nu zic tabu. De ce are TKS 12 nominalizari? Pentru ca John Doe poate sa-si ia intreaga familie sa-l vada intr-o duminica, dupa ce ies de la biserica. Pentru ca filmul propovaduieste aceleasi valori, mai mult sau mai putin vetuste. Iar asta face lumea sa se simta bine.

[bremen1980]

Am vazut saptamina trecuta Fair Game si sa vezi acolo morala nu gluma .Plingi si tu si nevasta si puradeii .:((

[Dl.cinematic]

4, 3, 2 e nedigerabil chiar și în România...Dacă judeci după numărul de spectatori, cred că îl bate ușor orice dihanie de la Hollywood, oricât de "urât mirositoare" ar fi. Cât despre Haneke, poate o avea mai mult succes prin Europa, dar nu știu câți merg la filmele lui că au auzit una și alta despre regizor/film și câți înțeleg cu adevărat despre ce e vorba...Mi-ai dat exemple extreme, de filme "necomercialiste". Ori, pe de altă parte, TKS e un blockbuster. De-aia face ravagii peste tot în lume, pentru că e universally appealing...Nici nu mai contează că victimele sunt americani, japonezi ori români...Calcă totul în picioare...Pentru categoria asta de filme scrisesem comentariul de mai sus...

[Windom]

Alaturi de Naomi sa tot plingi.:x

[Windom]

E "universally appealing" din motivele aduse in discutie de mine. Nu ma intereseaza numarul de spectatori, asta e cel mai ingrat criteriu de clasificare a unui film.

[Dl.cinematic]

E "universally appealing" din motivele aduse in discutie de mine. Nu ma intereseaza numarul de spectatori, asta e cel mai ingrat criteriu de clasificare a unui film.

O fi ingrat, dar e unul din criterii. Non-comercialismul filmelor românești nu e o simplă invenție...lexicală. E un fapt.
Da, e appealing din motivele menționate de tine...nici nu le-am contestat. Dar, în acelaşi timp, este universally, pentru că nu se spală cu el pe cap doar dragii de americani, ci toți "john doe"-ii din lumea asta.

[miercuri]

Nu stiu de ce ajungem iarasi sa comparam mere cu pere. Cannes-ul cu Oscarurile?
Dac ar fi sa o luam logic, ar fi Oscarurile cu Cesar-ul, apoi Cannes cu Sundance.
Fiecare tara cu o indrustrie de film cat de cat pusa pe picioare are si filme comerciale (in cea mai mare proportie).
Francezii fac in fiecare an zeci de filme pe aceleasi retete batatorite care se folosesc si la Holywood. Ca nu auzim noi de ele e alta poveste. Suficienta lume din Franta se duce sa le vada si ma indoiesc ca francezul de rand e mare iubitor de Haneke. De altfel, nici premiile Cesar nu vad ca s-au inghesuit sa-l umple de lauri.
Iar povestea se regaseste si in industria de film britanica si cea japoneza si cea koreana, etc.
Publicul global insa nu ajunge sa fie atat de expus la mediocritatile locale, pentru ca spre deosebire de Hollywood, industriile astea mai mici nu isi permiti sa exporte tot, ci doar chestiile mai rasarite. Dar asta nu inseamna ca in ograda lor colcaie iconoclasmul.
Hollywood-ul produce local, dar la scara globala and that's why we can't escape it.

[contlacinemagicieni]

Filmul este un produs cultural care reflecta, intr-o masura mai mare sau mai mica, anumite valori, mentalitati ale natiei care-l produce. Americanii sint niste visatori care mai vor inca sa creada in idealuri. ...

1. Dacă nu greşesc, pledoaria ta “anti”-americană nu se poate prevala de argumentul “valorilor, mentalităţilor naţiei care-l produce”. OK, no big deal.

Exista seturi de valori care depasesc granitele unei nationalitati.

Filmul pune in opozitie doua tipologii de legitimitate : o legitimitate istorica, specifica formelor monarhice de guvernamant, cu marele avantaj al continuitatii puterii si al arbitrului politic (Marea Britanie, Spania, Suedia etc) – legitimitatea charismatica, care, in perioada interbelica, a produs cateva regimuri totalitare in Europa (Germania, Rusia, Italia etc.), fundamentata solid in forta discursului politic. Istoria nu va produce acelasi tip de monstru a doua oara. Lideri charismatici actuali (Obama, Basescu, Sarkozy) functioneaza in regimuri democratice moderne, un soi de regimuri democratice maturizate dupa experienta WW2 si a Razboiului Rece.
Paradoxal, noi, romanii, avem un presedinte si un rege. Mesajul de inceput de an al Regelui Mihai vine in paralel cu mesajul presedintelui, indiferent care ar fi – Ceausescu, Basescu, Iliescu, Constantinescu, de mai bine de 50 de ani. La cei 90 de ani ai sai, forta discursului i s-a diminuat clar, dar emotia pe care ne-o produce creste an de an.
Nu cred ca despre umanitate, bun-simt, prietenie le vorbeste TKS americanilor. Mai degraba le starneste, prin proiectie, orgoliul. Evident, Obama are un discurs aproape impecabil (http://www.youtube.com/watch?v=Q-9ry38AhbU). Discursul presedintelui lor ii face sa se simta oarecum superiori (fata de cine?). Totusi, sa nu disperam. Discursul obamian e vizibil inferior discursului principelui mostenitor Duda.

[Windom]

http://www.youtube.com/watch?v=WF8q45vwf-0&feature=related

[prow]

supertare. interesant ca incepe in forta si pe parcurs incepe sa piarda din avant. adica invers fata de film :)

[danonino]

Filmul e despre un rege balbait, care se chinuie sa spuna un discurs la radio? =)) =)) =))
In final reuseste sa vorbeasca 5 min fara sa se balbaie? =)) =)) =))

Po sa spun ca mi se pare penibil, din multe puncte de vedere.

1. E rege, discursul e la radio. La radio nu te vezi, asa ca se putea duce in studio. Acolo facea nu stiu cate inceracri, take 67, baietii de la radio editau si compliau, bagat varianta tunata post si aia era.
Daca era cu poze si cu audienta, nu ar fi putut si el sa mimeze? Putin playback?

2. Vine razboiul mondial peste tine, rege. Nu ai altceva mai bun de facut decat lectii de dictie? Ma gandesc ca ai putea cumpara niste armament

3. E un film despre provocari? Despre un om care incearca sa depaseasca obstacolele puse de viata?
S-ar putea sa gresesc, dar cred ca e lume care a urcat pe Everest, care a atins viteza sunetului.
Sunt foarte multe provocari mult mai grele ca balbaiala. Chiar nu are cum sa te impresioneze asa ceva. Cum sa te minunezi de asa ceva? Cat mici pot fi standardele tale?
Sunt orbi care canta la pian, procesul invatarii, cu siguranta, a fost unul dificil. Daca tot vine vorbe de obstacole fizico-anatomice.

4. Mai crede cineva in aberatia conform careia politicienii, regii, presedintii, ministrii iau deziciile? Sunt ei in control?

[rifa]

Filmul este un produs cultural care reflecta, intr-o masura mai mare sau mai mica, anumite valori, mentalitati ale natiei care-l produce. Americanii sint niste visatori care mai vor inca sa creada in idealuri. Avind in spate una dintre cele mai rusinoase istorii, prefera sa "intoarca pagina", vorba lui Obama, to let bygones be bygones (cei care au vazut The American si au si priceput ceva din el, nu doar s-au uitat precum Homer Simpson la Itchy & Scratchy Show, au descoperit, probabil, o interesanta meditatie tocmai pe tema asta.) De aceea filme precum The American ii stau ca un os in git lui the American. Oamenii astia nu vor sa cotrobaiasca prin cotloane intunecate si pline de pinze de paianjen pentru a rememora ceva ce vor sa uite. Americanul vrea sa stea in lumina si sa se uite la The King's Speach. Care le vorbeste despre umanitate, bun simt, prietenie. Pentru ca le place sa se regaseasca in asemenea personaje, pentru ca le place sa se pacaleasca pe ei insisi. Pentru a avea puterea sa intoarca pagina si sa mearga mai departe...

Corect. Si totusi... ce treaba are asta cu filmul in sine?... Vad ca ai ceva cu "americanii"... cu stilul lor de viata pacalit de umbrele sinistre europene de printre rafturile lor sau de parcul de lumini afisat in filme dens colorate din punct de vedere social... Cu toate astea, nu inteleg ce este rau intr-un film care vorbeste despre umanitate, bun simt sau prietenie, mai ales in cazul in care executia este mai mult decat "average"...

1. E rege, discursul e la radio. La radio nu te vezi, asa ca se putea duce in studio. Acolo facea nu stiu cate inceracri, take 67, baietii de la radio editau si compliau, bagat varianta tunata post si aia era.
Daca era cu poze si cu audienta, nu ar fi putut si el sa mimeze? Putin playback?

Si daca sunt schiop nu-i nimic! Avem tehnologie... punem o holograma si aia e... Prostii sa se uite nu?

2. Vine razboiul mondial peste tine, rege. Nu ai altceva mai bun de facut decat lectii de dictie? Ma gandesc ca ai putea cumpara niste armament

2 obiectii:

1. Filmul se numeste "The King's Speech". Este vorba despre un drum parcurs de acest tip spre o reusita personala... Nu este nevoie de razboi...
2. Googleste indatoririle/drepturile regelui/reginei Marii Britanii... Nu el se ocupa de cumparat... Are alti baieti prin palat pentru lucruri de genul asta... El e doar smecherul cu semnatura...

3. E un film despre provocari? Despre un om care incearca sa depaseasca obstacolele puse de viata?
S-ar putea sa gresesc, dar cred ca e lume care a urcat pe Everest, care a atins viteza sunetului.
Sunt foarte multe provocari mult mai grele ca balbaiala. Chiar nu are cum sa te impresioneze asa ceva. Cum sa te minunezi de asa ceva? Cat mici pot fi standardele tale?
Sunt orbi care canta la pian, procesul invatarii, cu siguranta, a fost unul dificil. Daca tot vine vorbe de obstacole fizico-anatomice.

Se pare ca tu faci parte dintre sutele de personaje care au crezut sau cred ca balbaiala regelui este obstacolul principal din acest film... Daca pentru tine totul s-a rezumat la simpla balbaiala... atunci e clar ca nu ai inteles nimic.



4. Mai crede cineva in aberatia conform careia politicienii, regii, presedintii, ministrii iau deziciile? Sunt ei in control?

Este o diferenta intre "titulaturile" respective... Fiecare are indatoriri si drepturi diferite... E grea istoria.:(

[Windom]

Cu toate astea, nu inteleg ce este rau intr-un film care vorbeste despre umanitate, bun simt sau prietenie, mai ales in cazul in care executia este mai mult decat "average"...
E ipocrit, asta e rau. Iar faptul ca Academia ridica iar si iar in slavi asemenea filme, e cea mai buna dovada in ceea ce priveste ipocrizia membrilor sai - de la evrei pina la bilbiiti, recompensam totul, ignoram in schimb tot ceea ce e cu adevarat meritos dar ne baga sula-n coaste...

[bremen1980]

Windom trebuie sa-i iubim (uram ) pe americani pentru ceea ce sunt ,nu pentru ceea ce am vrea noi sa fie.Trebuie sa apreciem la ei brutalitatea lor (comparata cu rafinamentul european sau asiatic ) ,naivitatea lor ,simtul lor moral lipsit de ambiguitate ( eu sunt bun ,tu esti rau =eu o sa te bat ).Pentru mine americanii sunt niste adolescenti care inca mai cred (in religie ,bine ,rau ,extraterestri ,pace universala ,samd ) in timp ce noi europenii sunt mai retinuti si mai reticienti .Cu noi istoria a fost mai putin blîndă si de aceea nu mai suntem asa de visatori precum americanii.

[Dl.cinematic]

Windom trebuie sa-i iubim (uram ) pe americani pentru ceea ce sunt ,nu pentru ceea ce am vrea noi sa fie.Trebuie sa apreciem la ei brutalitatea lor (comparata cu rafinamentul european sau asiatic ) ,naivitatea lor ,simtul lor moral lipsit de ambiguitate ( eu sunt bun ,tu esti rau =eu o sa te bat ).Pentru mine americanii sunt niste adolescenti care inca mai cred (in religie ,bine ,rau ,extraterestri ,pace universala ,samd ) in timp ce noi europenii sunt mai retinuti si mai reticienti .Cu noi istoria a fost mai putin blîndă si de aceea nu mai suntem asa de visatori precum americanii.

Dacă îi vom iubi doar pentru ceea ce sunt (şi nu îi vom muştrului gândindu-ne la ceea ce ar putea fi!), atunci critica de film (etc.) nu cred că îşi mai are rostul...Din păcate pentru argumentele invocate de tine (părerea mea e că "din fericire!"), lucrurile nu pot fi dihotomizate atât de radical, bremen. Cel puţin din punctul meu de vedere, faptul că trebuie să existe zone de interferenţă (tematice, de abordare, estetice etc.) între filme, fie ele americane, europene sau asiatice, este ca o teoremă. Nu cred că ar fi util în vreun fel şi, în plus, ne-ar mânca şi o grămadă de timp, să încercăm să demonstrăm contrariul. Dacă tu ai avea dreptate şi am cădea de acord să folosim anumite criterii atunci când judecăm un film american şi cu totul altele pentru un film european, mă întreb ce caută filmele astea în aceleaşi festivaluri, în aceleaşi categorii din competiţie, concurând "umăr la umăr" pentru premiul cel mare? Eu cred că argumentele lui Windom au fost "lansate" având în vedere tocmai aceste zone de interferenţe (nu mi s-a părut că ar fi comparat mere cu pere...). Şi nu cred că şi-a propus să fie "gică contra" şi să critice, din perspectiva asta, orice emanaţie cinematografică de peste ocean...De fapt, dacă ne gândim un pic, absolut toate genurile de film se prevalează de aceleaşi teme, de acelaşi tip de discurs. Ceea ce diferă, însă, este structura narativă, calapodul pe care sunt "operaţionalizate" acele teme (comune, repet!) [de ex. într-un western faţă de un horror]...Şi mai contează ceva: dozajul. Până la urmă, prefer să beau apa din sticlă şi nu de la un furtun cu presiunea dată la maxim...Cred că asta vrea să spună Windom. Aici, părerile mele sunt destul de apropiate de ale lui. Orice exagerare de mesaj este dăunătoare şi nu cred că ar fi indicat să o justificăm folosind argumente precum infantilitatea sau naivitatea...

*** LATER EDIT ***

A, şi încă ceva: faptul că îi iubim sau nu, NU înseamnă deloc că NU îi putem critica. Gândeşte-te la un copil şi la părinţii lui...În cazul ăsta, critica e, de fapt, cea mai bună dovadă de iubire...

[bremen1980]

Ai dreptate si sunt de acord cu tine .Nu cred ca americanii sunt de necriticat dar trebuie criticati dupa propriile lor criterii in casa lor .Daca era de Cannes,Berlin sau Venezia era alta mincare de peste.Orice societate din istorie trebuie analizata dupa cutumele si legile ei din momentul analizei.Si in cadrul oscarizarii ,filmele americane sunt judecate de catre membrii academiei (americani sadea ) dupa criteriile estetice (morale ,comerciale,etc. ) americane.
E sarbatoarea lor ,ei centreza ,ei dau cu capul si ei marcheaza. Noi stam pe margine si huiduim ,aplaudam si facem galerie dar Oscarul este jucaria lor.

De aia eram oarecum nedumerit de repulsia lui Windom fata de execesiva moralizare din filmele americane.Cum arta americana este foarte sensibila la realitatile sociale era anormal ca moraliatea sa fie prezenta intro doza redusa in cele mai recente opere .Totusi s-au intimplat niste lucruri nasoale in ultima vreme in America :9/11,razboaiele din Irak si Afganistan ,Katrina ,criza.

[Windom]

Filmul e un produs globalizat pentru mine. N-am cum sa nu compar Oscarul cu Cannes-ul din punctul asta de vedere. Sa inchid acum ochii doar pentru ca americanul e prost si sa-l privesc cu indulgenta? No way. Daca neamtul, frantuzul stiu sa faca arta, o sa-l blagoslovesc pe american pentru ca prefera comertul. Lucreaza in aceeasi bransa. De ce sa beneficieze unul de indulgente?

[bremen1980]

E globalizata si arta dar din pacate la cel mai mic numitor comun.:(( . Ca sa te adresezi lumii intregi vii la inceput cu lucruri usor digerabile pentru popor :Shrek ,Avatar ,Titanic,
Rocky ,Terminator ,etc. Pe linga astea mai strecori timid si :Pulp Fiction,Apocalypse Now ,Fargo,Winter's Bone,The Thin Red Line.Dar malaiul nu-l scoti de la publicul japonez ( sirian ,polonez ) din No Country for Old Men ci de la Meet the Fockers

[miercuri]

Daca neamtul, frantuzul stiu sa faca arta, o sa-l blagoslovesc pe american pentru ca prefera comertul. Lucreaza in aceeasi bransa. De ce sa beneficieze unul de indulgente?
De ceeeee insisti sa compari mainstreamul american cu athouse-ul european?

[Windom]

Pentru a-l face de rusine pe primul, I guess.:-?

[miercuri]

Cause you're so biased la chestia asta. Not good. :P

[buticut]

Ioi guys, sa spuneti ca filmul e doar despre "unu' care se balbaie", e ca si cum ati spune ca 127 Hours e doar despre unu' peste a carui mana a picat o piatra, ca Winter's Bone e despre o fata care tot incaseaza bataie de la rude, ca Inception e despre unu care tot viseaza si ca The Social Network e despre cel care a inventat facebook-ul (Credits to Windom pentru asta, cred ca de la el a pornit toata treaba). Don't be so shallow. Balbaiala e unul dintre cele mai frustrante lucruri care ti se pot intampla daca esti rege si daca lumea are asteptari de la tine, fiind in centrul atentiei. Ganditi-va doar ce se simte cand ai in fata o foaie de hartie si gura nu poate spune ceea ce vad ochii. Ca rege al Angliei, ai o multime de drepturi pe hartie, dar practic nu poti sa-ti exerciti puterea in niciun fel, fiindca de asta se ocupa Parlamentul. Chiar si Bertie remarca la un moment dat in film ca regele nu face mare lucru. Si totusi, unul dintre putinele lucruri pe care intr-adevar le face ii cauzeaza o gramada de probleme.

Si daca toata viata si-ar fi tinut discursurile prin intermediul radioului, tot la fel ar fi fost, fiindca el nu avea teama de multime, ci pur si simplu ii lipsea increderea in sine insusi. Ca il auzea lumea la radio sau in public balbaiandu-se, tot aia ar fi fost si in film il vedem in ambele situatii. La un moment dat citeste din Shakespeare cu castile pe urechi, fara sa se auda. I-a iesit, insa daca ar fi continuat tot asa, s-ar fi numit "cheating", fiindca ideea nu era cea de a masca problema, ci de a o depasi. Filmul s-ar fi putut incheia atunci cand isi da seama ca poate sa citeasca aproape fara greseala daca asculta muzica la casti, dar atunci el n-ar mai fi invatat nimic si nici n-ar fi devenit un om mai bun...


Win, de ce e TKS ipocrit? Eu il consider sincer, tocmai pentru ca nu ne prezinta un rege imaculat, al carui singur defect era balbaiala, ci unul uman, cu bune, cu rele, la asta contribuind si faptul ca ajunge sa fie tratat ca unul dintre noi (aka LL doesn't kiss his royal ass :P).

[Windom]

E ipocrit deoarece ne prezinta un rege care a triumfat asupra handicapului, cind in realitate lucrurile au stat cu totul altfel. Pentru ca a melodramatizat ceea ce trebuia doar dramatizat. Printre altele.

[SMC]

Ori "felului "demagogic" in care imbina conservatorismul cu discursul egalitarist" - cum excelent ii zice Gorzo.

[buticut]

E ipocrit deoarece ne prezinta un rege care a triumfat asupra handicapului, cind in realitate lucrurile au stat cu totul altfel. Pentru ca a melodramatizat ceea ce trebuia doar dramatizat. Printre altele.

Maybe, chit ca nu stiu daca l-as numi chiar triumf asupra handicapului, ci mai degraba progres. Pana si la marele moment, regele are niste ezitari...nu atat de uriase precum in adevaratul discurs, dar le are si in plus, e evident ca fara Logue nu si-ar fi putut duce discursul la bun sfarsit, deci nu e ca si cum dintr-un balbait ajunge dintr-o data sa aiba o dictie perfecta. Era dependent de logoped si filmul nu a incercat sa treaca cu vederea peste asta.

[R_Afc]

Tocmai am vazut "The King's Speech" si mi s-a parut un film superb. Isi merita toate nominalizarile. Cei carora li s-a parut ca filmul a fost despre un tip care se balbaie, sunt niste manelisti in gandire, adica superficiali cu o judecată de primă mână.

[Liviu-]

Si tu ai dat dovada de profunzime fara limite :) N-ai vrea sa-i si luminezi putin pe manelistii aia in gandire?

[R_Afc]

Si tu ai dat dovada de profunzime fara limite :) N-ai vrea sa-i si luminezi putin pe manelistii aia in gandire?
Sa inteleg ca tu esti unul dintre aceia, care cred ca filmul e despre un baiat balbait ?

[Liviu-]

Conteaza ce cred? Sustineti afirmatia :P

Si da, in mare filmul e despre asta, transpus eventual in lupta cu sine pentru a-ti infrunta frica, incapacitatea. Mai e despre prietenie...si cam atat. Iar ambele teme sunt tratate intr-un mod destul de banal, poate chiar superficial, prima dintre ele mai superficial decat a doua. Nu e nimic deosebit nici in subiect si nici in modul in care a fost expus, cu mentiunea ca e bine realizat tehnic, iar cei doi actori fac o treaba extraordinara.

[R_Afc]

"The King's Speech" mi s-a parut un film despre prietenie, despre lupta cu sine, despre faptul ca imposibilitatea comunicarii cu ceilalti, vine din spaima de a vorbi cu tine insuti. Intensitatea scenei de final m-a absorbit complet. Eu m-am simtit implicat alaturi de personaj de-a lungul filmului, afectiune pe care nu am simtit-o de mult. Mi-a mai placut si povestea "doctorului" fara diploma, omului simplu, care isi baza munca doar pe experienta, care nu a inteles de unde vine atat de mult respect pentru statutul de rege, care e pana la urma e o pozitie dobandita fara niciun fel de merit.

Jocul actorilor a fost fabulos, pus in prim-plan, ceea ce mi s-a parut ca o gura de oxigen, avand in vedere bombardamentul cu filme gen Skyline, Avatar, Transformers sau altele in care jocul actorilor, practic nu mai conteaza. Subiectul mi s-a parut foarte bine pus in scena, realizare tehnica impecabila. Mie mi s-a parut cinematografie in stare pura.

*De asemenea, s-ar putea sa fie eu un spirit primitv, care nu a reusit sa vada banalitatea si superficialitatea cu care au fost tratate subiectul si temele, lucru care e foarte posibil.

@Danonino
Cum sa nu fie balbaiala depasirea unui obstacol mare, mai ales in contextul in care ajungi in pozitia de conducator al statului impotriva vointei tale, avandu-l ca adversar politic pe Adolf F****g Hitler ?
Mai ma gandesc, cat de "bine" te poti simti cand cineva isi bate joc de tine si tu sa nu ii poti raspunde din cauza balbaitului. Tare!

[catalinpetrescu]

:-/

Inca ceva: regele nu e conducatorul statului, e o pancarda si atat. Nu e cu nimic mai diferit ca o pancarda cu Mos Craciun.


Cata infatuare, n-are rost sa intru in polemica, sa reduci la o asemenea concluzie 1000 de ani de monarhie si civilizatie denota in ce societate precara si primitiva traim.
Suficient de amintit ca in vremea cand incepeau regii Angliei stramosii nostri alergau cu lupii si traiau sub pamant la propriu.
Asta e, conditia noastra e istorica, nu putem fii decat ce am fost.
Filmul nu este despre un balbait, nici macar despre comunicare sau prietenie, e despre King George VI of United Kingdom - "a reluctant King".

[R_Afc]

Articol scris de C.T. Popescu, cu care sunt in totalitate de acord.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/king-s-facebook-7982380

[SMC]

Eu nu! De ce? Pentru ca CTP nu iroseste nicio ocazie de a lovi in ceea ce nu-i place cu ceea ce-i place - adesea, ranchiunos, jurnalistul "pledeaza" pentru "cauze nobile" in contexte din cele mai inadecvate (referindu-ne, desigur, la observatiile sale despre cinema). Citeste cu atentie si vei vedea unde bate...

(Observatia mea nu are nicio legatura cu modul nefavorabil in care am scris despre "The King's...", ci cu "profesionalismul" lui CTP - atunci cand abordeaza subiectul-Cinema.)

[prow]

danonino tu nu ai vazut filmul si ai recunoscut ca nu intelegi subiectul. de ce insisti sa ne impovarezi cu "parerile" tale

[miercuri]

Nu il obliga nimeni sa fie rege, putea sa abdice, sa renunte la acest titlu. Familia regala e numeroasa, nu era el ultimul din neam.

Ai putea sa te documentezi un pic in legatura cu contextul in care George VI a ajuns pe tron.




Daca tu crezi ca regii si politicieni au condus lumea in ultimii 500 de ani, atunci ai trait degeaba. Nu neg faptul ca ei sunt mai civilizati decat noi si ca s-au civilizat cu mult inaintea noastra.
Lasa-ma sa ghicesc: au condus-o masonii.

[Liviu-]

Cat despre balbait, nu considera nimeni ca e o idee proasta cand verii se casatoresc intre ei?

Balbaitul regelui e de natura psihica, indusa de traume ale copilariei, si nu innascuta. N-are legatura genetica. Dar da, e o idee proasta :P

[SMC]

Io zic sa ne referim strict la acest fim, si la estetica lui, ca s-a vorbit mult pe de-a-laturea si la pereti. Basca ca sint multe lucruri de dezbatut pe acilea: regie, plastica, scenariu, interpretari, samd. Nu "trag de urechi" pe nimeni, da' haideti sa vedem ce-i cu FILMU' asta. Sa nu va fie cu suparare, da' io zic sa revenim, cu adevarat, pe toppic. :)

[miercuri]

Nu, nu masonii, aia e doar o vrajeala pretentioasa.

Cat despre ajungerea pe tron al lui Georgica, cred ca tot ce a trebuit el sa faca... a fost sa se nasca intr-o familie regala. Restul sunt detalii. Daca se nastea in Surrey si ma-sa cu ta-su erau niste lucratori banali la o fabrica de conserve, nu ajungea rege.
Cat despre balbait, nu considera nimeni ca e o idee proasta cand verii se casatoresc intre ei?
Daca frate-so nu era un netrebnic afemeiat si simpatizant al lui Htiler, Bertie saracu' nu ar mai fi ajuns niciodata rege. Tu ai impresia ca filmul asta este despre cineva care s-a nascut sa fie rege, cand de fapt n-a fost deloc asa.
Let me google that for you (http://lmgtfy.com/?q=george+vi)

[marius_em]

O poveste frumoasa, spusa la fel de frumos. E ceea ce e, si anume cel mai bun film de anul acesta. Cu siguranta peste SocNet, cel putin pentru mine. Nu stiu daca departe de True Grit, dar cred ca va conta ca filmul Coenilor e un remake, si probabil Discursul Regelui va fi castigatorul serei.

De ce i se reproseaza ca e un feel-good? Nu stiu, mie imi place sa ma feel good.

[sergiuseling]

Nu e nimic rău în a te simți bine, adică pentru un film de televiziune văzut pe micul ecran e chiar foarte ok. Dar când ai în față ditamai ecranul de 20 de metri și toată atenția acordată filmului, vrem ceva mai mult decât personaje bidimensionale și muzică potrivită în momentele când trebuie să „ne simțim bine”.

[buticut]

vrem ceva mai mult decât personaje bidimensionale și muzică potrivită în momentele când trebuie să „ne simțim bine”. Si ti se pare ca nu am primit mai mult decat atat?

[sergiuseling]

Au fost vreo 4-5 momente care chiar au fost foarte bune și chiar m-am bucurat la ele, dar per ansamblu n-am primit mai mult.

[omudindulap]

Cum a trăit Dan C. Mihăilescu drama regelui bâlbâit din „The King’s Speech”: "Nu ştiţi ce groază te apucă atunci când nu-i poţi spune fetei iubite decât: Te iu...Te iu..." (http://www.gandul.info/magazin/oscar-2011-cum-a-trait-dan-c-mihailescu-drama-regelui-balbait-din-the-king-s-speech-nu-stiti-ce-groaza-te-apuca-atunci-cand-nu-i-poti-spune-fetei-iubite-decat-te-iu-te-iu-8015418)

[Redy]

Check this out: http://www.dailymail.co.uk/tvshowbiz/article-1361445/Mike-Tyson-coaches-bumbling-George-Bush-hilarious-spoof-The-Kings-Speech.html

=)) =)) =))

[rifa]

Repet, putea sa abdice.

De ce sa faca asta?... Ar fi un act de lasitate.

[marius_em]

Te contrazice istoria. A fost omul potrivit pentru acel moment istoric.

[buticut]

^Daca ar fi abdicat si el, ar fi fost prea rusinos pentru familia regala si in plus, cred ca ar fi destabilizat monarhia.

[miercuri]

Nu despre asta era discutia, ci despre faptul ca el nu a fost obligat sa devina sau sa ramana rege, asa cum unii useri considera.
Dupa ce frate-so tocmai abdicase crezi ca mai incapea loc de sovaiala? Monarhia este in prezent ceva mai mult ornamental, dar chiar si acum e vorba de traditie si datorie, daramite in anii '30-'40. Nu a fost obligat, a fost constrans de situatie si de responsabilitatile sale ca urmas la tron.

[Monotone]

Indiferent ca monarhia are in momentul actual un rol "ornamental" sau ca "Bertie" nu ar fi murit de foame, nu putea sa isi faca familia REGALA de ras si sa dezamageasca poporul britanic tocmai inainte de intrarea in razboi, fiind ultimul membru din FAMILIA ("e necesar doar sa te nasti in familia potrivita") regala capabil sa indeplineasca acest rol


Cum toti gresim, ar fi placut sa il vedem pe tanarul Danonino in postura de pretendent la postul de rege si sa ne zica cum ar fi procedat el..

[marius_em]

Danonino, eu nu inteleg unde ai vazut tu victimizare.

[Liviu-]

Hai ca s-a mers prea departe cu subiectul asta si poate n-ar fi nimic rau...daca ar avea legatura cu filmul. George vrea sa-si ajute poporul, macar cu un amarat de discurs, care ar valora enorm pentru oamenii de rand. El nu-i capabil pentru ca-i balbait si incearca sa remedieze lucrul asta. Pe parcurs se ajunge sa se vorbeasca despre lupta cu sine si prietenie. Asta-i filmul, despre asta sa se discute in topicul asta, iar daca se face legatura cu realitatea sa nu se piarda din vedere contextul filmului. Acum, va rog frumos, incercati sa deviati cat mai putin de la subiect, iar daca o faceti, nu-i nevoie sa scrieti pagini intregi despre asta. danonino, vezi si tu filmul eventual, cel putin nu o sa mai aiba lumea impresia ca esti in cunostinta de cauza...

[Moody]

Personal nu cred ca este vorba doar despre un "rege balbait", cum pretind multi. Povestea capata o cu totul alta anvergura datorita perioadei istorice in care are loc. Este vorba despre inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o perioada dificila pentru orice conducator, cu atat mai mult unuia care ii este greu sa vorbeasca poporului pe care il conduce.

[rifa]

el putea refuza tronul sau abdica, gestul acesta fiind complet legitim si legal. Pentru George, pozitia de rege este optionala, nu obligatorie.

Faptul ca "ceva" este legitim, legal, optional si nu obligatoriu nu inseamna neaparat ca este si "moral" corect. Ma rog... tu erai smecheras si ziceai... "Baieti, eu imi bag picioarele in familia asta si ma duc sa pasc oile ca nu ma descurc cu vocea. Daca vrea cineva sa se-aseze pe scaunelul meu bine daca nu iara bine... Eu beau ceai Lipton. Bafta!"

[dreamer]

Tocmai pentru ca este Rege, miza devine si mai mare in situatia in care are acest impediment de vorbire. Este o povara in conditiile in care nu mai putea abdica (deja fratele lui Edward se facuse de cacao si o noua criza regala ar fi insemnat destabilizarea monarhiei exact in apropierea celui de-al doilea Razboi Mondial).
Isi ia aceasta responsabilitate si in loc sa zice "Screw it, I'm off!" se lupta cu propriile defecte. Si nu e o lupta usoara!
Daca ar fi fost un simplu John Doe, povestea nu ar fi fost la fel de interesanta si dramatica- presiunea nu ar fi fost atat de mare. Din pozitia de John Doe ar fi putut renunta mult mai usor la atributiile lui si "nobody would give a damn"....ar fi fost un simplu balbait care prefera sa "give up" decat sa dea piept cu provocarea de a se trata.
De aceea, tocmai pentru ca nu este un simplu "commoner", ci un Rege- deciziile lui, repercursiunile acestora si eventuala reusita afecteaza un numar mare de oameni- o natiune, cat si simbolul si valorile monarhiei.

[sergiuseling]

Se poate, dar de obicei ăstea pompoase au mai mult succes. La Rocky a fost vorba de titlul de campion mondial deci tot erau titluri şi confruntări la nivel înalt.

Dacă în schimb se face un film despre copii bâlbâiţi care nu realizează lucruri măreţe, mai mult succes ca Rocket Science nu cred că vor avea.

[sergiuseling]

E despre o luptă de cucerire a titlului mondial la categoria grea, pe vremea aceea însemna enorm. În fine, în Rocky nu reușește din primul film să ajungă campion, dar tot ajunge. În discurs e tot o persoană care la prima vedere n-are nicio șansă la titlu (de rege), dar învinge mai toate obstacolele și reușește în cele din urmă chiar din primul film, fără nevoia de sequel pentru a termina povestea.
Cert e că ambii se luptă pentru un premiu foarte mare și ajung vedete la nivel mondial, nu doar într-un liceu sau într-o comunitate restrânsă.

[Liviu-]

Daca nu reveniti pe subiect o sa sterg si mesajele de mai sus. De vreo 2 pagini nu se mai vorbeste despre film, ci despre impresii personale asupra monarhiei si a ceea ce ar trebui sa faca un rege sau nu, dar iesit aproape total din contextul filmului, iar acum se trag paralele importante cu Rocky :) Va mai rog o data, reveniti la subiect :)

[FlorinMovieFreak]

Un film frumos .. cu acting de prima mana .. costume .. locatii .. muzica .. si ceva momente comice .. merita pe deplin Oscarul ..

[Gebeleizis]

Un film foarte bun. Colin Firth si Geffrey Rush au ridicat mult stacheta filmului. Pot sa spun ca si-a meritat pe deplin Oscarul.