Log in

View Full Version : "Resident Evil: Afterlife"


Pitbull
16 Sep 2010, 16:52
"Resident Evil: Afterlife" - Miză zero
Pe o distanţă de Mille şi Mille...

Acum trei ani trecute aproape fix, "Resident Evil: Extinction" îşi declara sus şi tare peste tot rolul de închizător al francizei, întărindu-şi spusele printr-un final deschis care zbiera mai abitir ca Maggie Simpson la sfârşitul "Simpson Movie"-ului: "Sequel!" - adică, o încheiere gen când vine parcă pleacă (sau viceversa). Aşa că inevitabilul s-a produs, şi trilogia terminată a continuat. Şi va mai continua - căci Milla Jovovich a confirmat cinciul.
Totuşi, în tot răul e şi-un bine: după lansarea dintru început, Paul W.S. Anderson se repliase regal în postura de scenarist şi producător, dând regia pe mâna unor papagali numiţi Alexander Witt şi Russell Mulcahy, de cotcodăceau scribulicii prin fiţuici de scandal că "Milla e hot". După rizibilul episod al treilea, din 2007, Anderson şi-a dat seama că aşa nu mai ţine, şi s-a întors la cârmă - unde-i meşter regisorul. Aşa se face că actualul episod, deşi e doar un blockbuster de duzină, cel puţin arată bine şi nu mai e idiot decât pe alocuri, nu chiar pe tot arealul.
Ca să nu se simtă nimeni frustrat, se cere să începem prin a risipi orice iluzii: "Viaţa de apoi" din titlu e doar o ciocaţie (vorba CeTePe-ului). Se pune aici problema de "afterlife", cum şi-n ăl trecut se punea de "extinction": banc gratuit, de adus turma-n sală. Ce poveste, filmuleţul nu face altceva decât să screamă câteva noutăţi vechi şi nouă-s toate, ca s-o mai lungească, s-o mai stoarcă, s-o mai aia - treabă de care se achită alternând imaginaţia modică şi iraţionalitatea cronică.
Ar fi irelevant, ba chiar şi spoileristic cu nesimţire, să vorbim aici despre elementele subiectului. Ajunge doar să spunem că, deşi începe taman cum se sfârşise "...Dispariţia" (doar cu numele), atacul armatei de nenumărate Mille şi Mille ocupă fix primele zece minute, doar ca să nu ne lase cu ochii-n soare după promisiunea de-acum trei ani. Problema se rezolvă rapid şi definitiv (n-arată deloc rău explozia aia nucleară în subteranul unui Tokyo devastat), după care scenaristul din Anderson înfige adevăratul inciting event: Milla-n machina de zburat, cu pistolul la tâmpla netrebnicului fugar spre Indonezia pe banii Vântului şi, ca orice luptătoare invincibilă ce se respectă, oferindu-i un răgaz de spus ultimele cuvinte - că dacă-l perfora acolo pe loc, adio film! Evident, pe lângă ultimele cuvinte, jăpiţoiul îi face şi el ei una nefăcută - şi uite-aşam, am pus-o de-un nou film.
De altfel, cam ăsta e principiul de propulsare a acţiunii: toate faptele personajelor sunt tot atât de justificate pe cât le legitimează vrerea muşchilor lui Anderson. Atacuri cu sorţi de izbândă certă în primele optişpe sutimi de secundă se lăbărţează doar ca să mai avem noi ce vedea un sfârtai de ceas. Încăierări rezolvabile în doi timpi şi trei focuri (sau toroipane, sau steluţe Ninja) nu pot până nu devin adevărate numere de balet au ralenti (vezi şi lupta cu măgăoiul cela uriaş, c-un sac pe cap şi-un halebrad de-o tonă în mâini învârtind - gratuitate mie-n sută, dar filmată aproape poetic; păcar doar că-l spulberă nainte să-i vedem faţa - de, au trecut ani dela surprinzătorul Blaster din "Mad Max 3: Beyond the Thunderdome", iar pastişele cu imaginaţie creatoare necesită şi ele niţică doxă! Cu religiozitate, Anderson nici măcar nu caută motivaţii - el doar le zice, şi ei fac.
Explicaţia e firească - miza filmului constă într-o mulţime mai vidă decât fi-ul grecesc, aşa că tot ce contează e spectacolul vizual. Iar la nivelul ăsta, de ce să ne minţim, Paul Anderson cam ştie ce face. Nu degeaba a realizat el "Event Horizon" (1997), după ce cucerise cohorte de fani cu modul de a filma ineptul "Mortal Kombat" (1995). Ba încă, a reuşit să scoată ceva privibil chiar şi din mort-născutul "A.V.P.: Alien vs. Predator" (2004) - cel puţin până l-au potolit definitiv fraţii Krause - sau Strause, sau cum îi chema... (în 2007). N-a făcut el rău ce-a făcut nici în "Death Race" (2008), un remake decent de tot după originalul lui Roger Corman (1975). Aşa că nu e de mirare că actualul "Resident Evil: Afterlife" chiar arată bine - dacă nu ca poveste şi mizanscenă, măcar la capitolul decupaj plus montaj. Există nu puţine imagini pe cât de spectaculoase, pe atât de stilat lucrate (începând cu prologul: contaminarea oraşului Tokyo, urmată de revenirea după patru ani), câştigând inclusiv prin experimentarea onestă cu tehnologia digitală şi 3D. Dacă în filmul precedent ne plimbaseră printr-un Las Vegas devenit maidan al zombiilor antropofagi, acum realizatorilor le-a venit măreaţa idee de a converti ca atare şi oraşul Los Angeles - inclusiv obligatoriile litere "HOLLYWOOD" de pe deal făcute mai mult sau mai puţin scrum - dar, din fericire, ruinele zgârienorilor fumegânzi chiar arată bine în relief. Pentru pasionaţii naturalismelor sângeroase, nu-s de colea nici ciosvârtele catapultate negreşit drept în axul camerei, cu trâmbe de sânge cu tot, iar gloanţele trase în very slow motion reuşesc până şi să disloce aerul atmosferic de la locul lui.
Dac-ar fi să luăm filmul la bani mărunţi, vom găsi goluri logice, inadvertenţe şi aberaţii cu ghiotura - dar mai bine să nu fim răi: să-i recunoaştem lui Anderson capacitatea indubitabilă de a mânui aparatul de filmat (aici, aparatele, jumelate ca mitralierele de pe tanc, pe-un ditamai braţul de macara - c-aşa-i cu filmările stereoscopice!) şi de a gestiona efectele vizuale şi speciale. Ca spectacol se ţine onest în balamale - şi, conform propriilor lui ambiţii, asta-i tot ce contează.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
16 septembrie, 2010, h. 16:30-17:20
Bucureşti, România

PoliFanAthic
17 Sep 2010, 09:48
O combinatie cu alt scenarist si Anderson regizor ar fi fost interesanta, la oricare din filmele astea.

Bine, ca sa nu spun ca, fiind iubitor al jocurilor, ma doare mult sa vad universul meu drag rupt in zeci de bucatele.

eps
19 Sep 2010, 16:56
Ca si subiect, a fost atat de simplu incat tot filmul nu se intampla absolut nimic.
Dar nu asta conta, pentru ca e evident ca filmul a fost facut strict pentru efectele 3D. Care, trebuie sa recunoastem, au fost extraordinare.

Long story short, merita doar la cinema, doar 3D, doar pentru realizare.

Pitbull
19 Sep 2010, 17:12
Ca si subiect
Färä "si".

eps
19 Sep 2010, 18:30
Mai gresim si noi.. :)

Pitbull
19 Sep 2010, 18:31
Errare humanum est... :)

PoliFanAthic
19 Sep 2010, 23:34
Rezonabil film, poate cel mai bun din serie, desi asta nu inseamna nimic. Evident, frustrant pentru mine ca personajele din joc sunt plasate aiurea si fara niciun scop aparte, dar asta e.

P.S. Si ce m-a amuzat tare mult e cum a aparut Axeman. Din moment ce toti devin zombi oriunde s-ar afla, ca-i in pat sau la locul de munca, oare ce meserie avea asta si unde si-o exercita? Macar in joc avea o mica introducere, la fel ca si Majini care apar, si cainii.

WyzarD
23 Sep 2010, 06:35
Salve ........

Doamneee !!!....Pitbull...si primesti pct. ptr comentariul acela ?.........Filmul este strict ..." Gen"......Oare dupa acel comentariu stau si ma gandesc .....?????...sti sa regizezi un clip de 10 sec ?.......am intrat sa vad pareri despre film si sa comentam ,sa conversam ......dar ..brrrrr...


"Nu ai cu cine "................

vlad4s
28 Sep 2010, 21:14
Filmul nu e rau,chiar mi - a placut,noile mutatii etc, dar totusi parca prea simplistic si cere un sequel

Disciple
29 Sep 2010, 00:42
Russell Mulcahy nu e chiar un natarau. A regizat primul si cel mai bun film de seria "Highlander" lansat in 1986.

PoliFanAthic
07 Oct 2010, 09:12
Mi se pare destul de fantastic ce succes are Resident Evil in cinematografele din afara SUA. Al patrulea weekend la rand pe prima pozitie, deja cu 240 de milioane de dolari, din care doar 23% din America. Foarte solid.

Si asta dupa ce primele trei nu au facut niciunul macar 100 de milioane in restul lumii. Sa fie ca acest "rest" este mai fascinat de 3D decat publicul american?

rifa
07 Oct 2010, 15:10
Filmul este grotesc de stupid... Nu pot sa cred cat poate sa vanda zdreanta asta :)) :-& :-&

3D gimmick FTL.... (for the losers)

catalinpetrescu
08 Oct 2010, 21:06
Filmul este grotesc de stupid... Nu pot sa cred cat poate sa vanda zdreanta asta :)) :-& :-&

3D gimmick FTL.... (for the losers)

Filmul se vinde, si pt fanii jocului este o asteptare implinita (http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=81888), asa vorbind lesne ca la meci, "grotesc de stupid "poate sa fie orice. Eu cred ca trebuie sa avem propietatea cuvintelor si sa vb cat de cat coerent semantic, altfel ajungem sa spunem ca Avatar a fost hranitor de lucios.
Dupa parerea mea e un film de un 3d admirabil, Avatar si Resident Evil: Afterlife sint cele mai bune 3D ale anului.

rifa
09 Oct 2010, 05:30
Filmul se vinde, si pt fanii jocului este o asteptare implinita (http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=81888), asa vorbind lesne ca la meci, "grotesc de stupid "poate sa fie orice. Eu cred ca trebuie sa avem propietatea cuvintelor si sa vb cat de cat coerent semantic, altfel ajungem sa spunem ca Avatar a fost hranitor de lucios.
Dupa parerea mea e un film de un 3d admirabil, Avatar si Resident Evil: Afterlife sint cele mai bune 3D ale anului.

Te inteleg... te vezi un miez de nuca... pacat ca nuca-i goala (desi vrei sa ne arati cata cultura sade in capsorul tau) :(

Cataline ... nici macar efectele alea "speciale" n-au iesit in film... ecranul ala verde din spate se vede cam la fiecare scena "importanta" din punct de vedere vizual... Cat despre 3D... degeaba e 3D daca filmul e SLAB (de tot)... Mai uita-te la scena aia cu aterizarea imposibila a avionului pe cladirea vietii... Daca tie nu ti se pare o executie tehnica total esuata iti trebuie o pereche de ochelari *si nu 3d*...

Cat despre o "asteptare implinita" habar n-ai ce spui... Exact fanii Resident Evil au fost cei care au fost ingroziti de aceasta "minunatie"... Exact fanii *ca mine* nu au inteles ROSTUL acestui film...

Dupa parerea mea e un film PROST ce foloseste un 3D admirabil. Ce rezulta de-aici??? Ca filmul e PROST. 3D-ul e o chestie total paralela fata de "calitatea" filmului...

Blondie
09 Oct 2010, 22:26
Eu nu am inteles de ce la inceputul filmului, tipul acela de era "mr. president" purta ochelari de soare intr-un buncar si de ce Alice,daca avea puteri supranaturale si putea sa ii omoare pe toti doar prin clipit sau ce naiba face cu acei ochi cand ataca la inceput acel buncar se mai chinuie sa ii omoare pe acei soldati cu sabia....fara sens.

PoliFanAthic
10 Oct 2010, 07:27
Purta ochelari de soara fiindca asa poarta si in joc.

De unde majini, daca vine vorba - acei zombi carora li se deschide capul precum o planta carnivora?

Am inteles ca studioul sau cine a pus presiune ca filmul sa nu treaca de 90 de minute, astfel ca mai multe scene au fost taiate - scene ce, probabil, ar fi fost de folos pentru coerenta si tranzitie.

http://ui19.gamespot.com/914/re5weskerwallpaper1024_2.jpg

AnimeX
19 Oct 2010, 21:08
Milla Jovovich este una dintre actritele mele preferate, rezident evil 2 unul dintre jocurile mele preferate si nu stiu cum se face ca, personal, seria Rezident Evil mi se pare una dintre cele mai insipide serii din ultimii ani. Filmele astea sunt din ce in ce mai proaste si cred ca o sa mai fac vreo cateva. Iar la capitolul 3d ... dupa Avatar si avand in vedere ca filmele 3d apar pe banda rulanta ar fi cazul ca baietii astia sa mai puna creierul la munca si sa mai lucreze si la altceva in afara de efecte speciale ca a trecut vremea lui My Bloody Valentine 3D ... pana si Uwe Boll a recunoscut ca "... a script matters."

omudindulap
21 Oct 2010, 16:42
Fara miza, dar cu priza. Cel putin, la mine. Trecand peste erorile inerente, mi se pare peste majoritatea filmelor de gen (action/SF-action, vezi Predators) aparute in perioada asta.
M-a distrat.
Si Milla e..:x

Pitbull
21 Oct 2010, 17:13
Milla e...
...hot.
(Din putulica gândirii)