PDA

View Full Version : "How to Train Your Dragon"


Pitbull
19 Mar 2010, 10:48
"How to Train Your Dragon" - Didacticism drăguţ
Un tur de forţă repede uitat


Fără a se putea compara cu vârfuri din ultima vreme, ca "Up" sau "Ratatouille", neavând nici hazul spumos din serialul "Ice Age" sau fiorul liric al lui "Bolt", noua producţie DreamWorks (în colaborare cu Mad Hatter şi Vertigo) merită să fie văzută măcar cu copiii proprii şi personali (sau ai vecinilor), acum cât e caldă şi până nu-i va lua faţa următorul tur de forţă al animaţiei digitale 3D. Sub aspectul imaginii, al graficii şi al efectelor speciale, este într-adevăr un tur de forţă cuceritor - un nou pas pe tărâmul perfecţiunii mimetice şi chiar mai mult decât atât (căci, desigur, avem de-a face cu un basm în care elementele fantastice se dezlănţuie complet neinhibate). La nivel de conţinut, lucrurile scârţâie destul de audibil, dar nu atât de mult încât să ameninţe cu descleierea. Scenariul scris de Dean DeBlois şi Christ Sanders, după povestirea cinematografică în care Adam F. Goldberg şi Peter Tolan adaptau cartea autoarei Cressida Cowell, oscilează undeva între complex şi complicat, între inspirat şi clişeatic, între empatic şi politically correct. Nu ştiu în ce măsură s-o fi luat după "Avatar" sau nu, dar în câteva puncte esenţiale seamănă vizibil: conflictul cu dragonii, întreţinut artificial de oameni ("Nimic din tot ce ştiam despre dragoni nu e adevărat!" sau "Ne atacă fiindcă n-au încotro! Trebuie să se apere!", sunt doar două dintre replicile extrase din puţul platitudinilor dramaturgice), dar mai ales modul de a trata "arhitectura" protuberanţelor stâncoase din jurul insulei dragonilor, cu atât mai mult cu cât acolo se dă bătălia finală. În plus, autorii recurg pentru a mia oară la soluţia, atât de sigură în răsuflătudinea ei, de a calchia vorbe din zilele noastre peste mişcările de buze ale vikingilor, în speranţa de a scăpăra astfel măcar o fărâmă de umor. Mă mir că nu le-a explicat nimeni că până şi cele mai amuzante bancuri se sleiesc de la un moment dat, iar reţeta acestui anacronism deliberat a fost frecată până la suprasaturaţie în toate deceniile trecute de la Astérix încoace. În plus, aici e aplicată mecanic, fără pic de haz.
Personajele, la rândul lor, sunt tratate la fel de schematic, în marea lor majoritate - excepţie făcând scepticul Gobber (voce: Craig Ferguson) şi, mai ales, Astrid (America Ferrera), o girlfriendă a eroului ceva mai insolită decât de obicei. Din păcate, tocmai protagoniştii, Hiccup şi Toothless, sunt amarnic de sălcii. Eroul uman are un caracter demonstrativ şi previzibil, iar confratele său dragon nu e mult mai mult decât un căţel reşapat - în plus, bucurându-se (vorba vine!) de un design fizionomic capabil să suscite orice sentimente, de la derută la indiferenţă - dar în ceea ce priveşte simpatia, mai e mult până departe! Reacţiile sale de petuleţ jucăuş care se apropie treptat de stăpân au cel mult un umor facil şi cam pueril, dar contribuie prea puţin la comuniunea sufletească urmărită de poveste şi impusă de rigorile genului.
La acest capitol, lucrurile se mai salvează parţial prin ingeniozitatea tehnică. Ideea ca dragonul să fie semi-infirm de coadă, ceea ce-i handicapează zborul, iar băiatul să-l protezeze cu un penaj (sau ampenaj?) artizanal, manevrat prin corzi şi pedale, e nu numai isteaţă, ci şi ofertantă dramaturgic - iar filmul îi valorifică onorabil potenţialul: Toothless nu va mai putea zbura decât "pilotat" (deci, în simbioză cu Hiccup), ceea ce creează atât situaţii dramatice bine articulate, cât şi empatie. Nu întâmplător, băiatul îşi pierde în lupta finală un picior, astfel devenind "un adevărat viking" - şi un alter-ego al tânărului dragon (a zis cineva "E.T."...? "E.T." o dată, "E.T." de două ori... Dar până când?) Tot e bine că nu l-au făcut invulnerabil, cum pare să fie regula printre filmele pentru copii care cred că protecţia afectivă e totuna cu cocoloşirea de-creier-spălătoare.
Mai ales în urma combinaţiilor ingenioase de acest fel, filmul recuperează perceptibil spre final, aruncând în uitare calupul median trenant, pentru a captiva cu ajutorul unei bătălii finale realmente spectaculoase şi a unui happy-end destul de emoţionant - cu atât mai mult cu cât sacrificiile menţionate mai sus îi mai tund din didacticism şi lacrimogeneză. Fără a fi deloc surprinzătoare (pentru că deja ştim bine la ce să ne aşteptăm), merită totuşi să fie meţionate noile splendori grafice, atât ca decizie plastică, precum şi ca veridicitate (în special, aşa cum am mai spus, reţinând că se achită de dificila sarcină a credibilizării unui subiect eminamente non-realist).
Totuşi, nu-mi pot reprima speranţa că, măcar de-acum încolo, va veni şi clipa când se vor lămuri că toată fidelitatea de volum, valoraţie, textură, mobilitate şi expresivitate a personajelor se duce dracului ori de câte ori bieţii copii digitali sunt puşi să caşte ochii cât sarmaua; în acel moment, nu mai sunt nici expresivi, nici drăgălaşi, nici măcar vii - redevin nişte caricaturi holbate şi nimic mai mult.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
19 martie, 2010
10:30-11:20

illotempore2002
19 Mar 2010, 11:54
Trebuie sa vad filmul asta neaparat pt ca a aparut fix la putin timp dupa ce am inceput sa fac pace cu dragonul meu :)

miercuri
20 Mar 2010, 14:43
Mi s-a parut extrem de cute trailerul, chiar de abia astept sa-l vad. :D

Federico
20 Mar 2010, 15:31
Daca mai e loc de un post la fel de inofensiv ca precedentele doua (si pentru ca oricum n-am de gand sa-l vad) , "designul" dragonului mi se pare de o lipsa acuta de imaginatie.

bogdan0125
25 Mar 2010, 20:52
Daca mai e loc de un post la fel de inofensiv ca precedentele doua (si pentru ca oricum n-am de gand sa-l vad) , "designul" dragonului mi se pare de o lipsa acuta de imaginatie.

asa mi se pare si mie. Nu ca nu mi-ar placea sau ca arata nasol etc. dar arata aproape la fel ca dragonii din desenele animate la care ma uitam cand eram mic. Oricum ma voi duce sa-l vad cand va aparea si in Constanta.

PoliFanAthic
27 Mar 2010, 14:43
Refuz din principiu sa vad filme in 3D. :P

Altfel as fi vrut sa-l vad.

enjoy.life
27 Mar 2010, 19:37
Cum se merita sa fie vazut, dublat sau subtitrat? Unele filme dublate isi pierd to hazul, Bolt de exemplu. Multumesc :)

Pitbull
27 Mar 2010, 19:43
Cum se merita
"Cum meritä", nu "cum se meritä", c-am fäcut opt clase de limba românä.

Merge oricum. Dialogurile nu-s deosebite (spre deosebire de "Bolt" sau de "Ice Age 3").

enjoy.life
27 Mar 2010, 19:54
Cum se merita
"Cum meritä", nu "cum se meritä", c-am fäcut opt clase de limba românä.

Merge oricum. Dialogurile nu-s deosebite (spre deosebire de "Bolt" sau de "Ice Age 3").

Am uitat ca suntem la scoala, si nu pe un forum. Si Ice Age 3 nu a rulat nicaieri dublat, poate nu stiai.
Multumesc pt raspuns.

Pitbull
27 Mar 2010, 20:06
Guess what? Cum vorbim (corect sau incorent), vorbim peste tot - si pe forum, si la scoalä, si la budä, si-n somn. That's life.
"Ice Age 3" l-am dat ca exemplu de dialoguri inteligent-comice care n-ar merita sä fie dublate - nu deja dublate.

Cu pläcere. We are here to serve. O:-)

enjoy.life
27 Mar 2010, 21:51
Știi tu cum vorbesc eu la școală sau când stau pe budă ? Nu mai fii așa sigur pe tine.

Dacă tot ești tu atât de atent la gramatica altora, poate îmi spui și mie de unde provin acele diacritice, că eu nu le-am întâlnit niciodată în limba română. E posibil totuși să mă înșel, doar am cunoștințe de budă..

Pitbull
27 Mar 2010, 22:01
Din pragmatism.
Modul meu de a-mi folosi programele de computer ar duce la complicatii incomode, dacä as tine diacriticele românesti activate non-stop - iar o alternantä on/off/on/off ar crea alte dificultäti.
Asa cä cea mai convenabilä pentru toatä lumea e solutia asta de compromis (cu î, â, ä, s, t): eu scriu rapid, nu mä încurc, iar cititorii pricep. Apelez la diacriticele complete numai când e strict necesar (dupä cum vei avea ocazia sä vezi curând).
Mä bucur cä ti-am putut fi de folos cu limba românä. Iti primesc cu modestie multumirile, si-ti stau la dispozitie si pe viitor. Cum spuneam: We are here to serve. O:-)
(Nu-i româneste, da-i adevärat!)

buticut
27 Mar 2010, 23:56
Pit, te cam inmoi :P. Alta data muscai mai tare. Si nu baga scuza ca e user nou,mic si firav, ca nu tine :D.

Nu cred ca o sa apuc sa il vad prea curand, am momentan alte filme pe lista de asteptari, dar pare dragut, mai ales ca e si Craigy Ferg pe acolo :P, care e gazda mea preferata de late shows. Ice Age 3 was like meh, dialog ok, dar unii actori aveau voci plictisite, uneori zici ca citeau un text la prima vedere.

bogdan0125
30 Mar 2010, 18:53
Cum se merita
"Cum meritä", nu "cum se meritä", c-am fäcut opt clase de limba românä.

Merge oricum. Dialogurile nu-s deosebite (spre deosebire de "Bolt" sau de "Ice Age 3").


Adica va fi si dublat?

Pitbull
30 Mar 2010, 19:33
Nu stiu, enjoy.life a abordat problema. Eu am comentat la nivel strict teoretic (si gramatical).

bogdan0125
30 Mar 2010, 19:45
Nu stiu, enjoy.life a abordat problema. Eu am comentat la nivel strict teoretic (si gramatical).

Ai tu ceva cu gramatica aia. Sunt vreo 10% persoana in Romania care stiu gramatica si din astea doar vreo 50% o respecta (cel putin asa presupun) si tu esti unul dintre ei.

Pitbull
30 Mar 2010, 19:56
Asa e. Detest si dispretuiesc incultura, ignoranta, prostia fudulä... Regret sincer, dar ce sä-i faci...? E cam târziu sä mä schimb si sä respect drojdiile societätii - sau mäcar sä le privesc cu indiferentä. Dar am încredere în generatia actualä, cä va face ceea ce eu nu mai pot.

enjoy.life
07 Apr 2010, 19:18
Stie cineva ale cui au fost vocile din filmul dublat? Multumesc.

bogdan0125
11 Apr 2010, 19:16
Am fost la cinema sa vad filmul si mi se pare o prostie sa fie dublat. Pentru ce il mai dubleaza nu inteleg. Poate ca dialogurile nu sunt deosebite, dar strica farmecul filmului. Eu unul nu sunt de acord cu dublarea filmelor si cred ca nu sunt singurul.

iv.livia
12 Apr 2010, 20:30
daca iti plac desenele animate 3d este un film perfect pt tine

Ilila
14 Apr 2010, 12:14
Daca mai e loc de un post la fel de inofensiv ca precedentele doua (si pentru ca oricum n-am de gand sa-l vad) , "designul" dragonului mi se pare de o lipsa acuta de imaginatie.

asa mi se pare si mie. Nu ca nu mi-ar placea sau ca arata nasol etc. dar arata aproape la fel ca dragonii din desenele animate la care ma uitam cand eram mic.

dragonul Tuffles (?) aduce cu Stitch din Lilo & Stitch (2002)

Avalhon
16 Apr 2010, 19:35
Numele dragonului e Toothless. Dragut si tare simpatic. Dar se pare ca povestea din film nu e ca cea din carti.:-?

Redy
20 Apr 2010, 08:22
Unul dintre cele mai bune filme de animatie ai ultimilor ani. Nu cred ca este necesara o comparatie cu Pixar insa mi-a placut mai mult decat UP(per total). Totusi filmul nu e in aceasi liga cu Wall-E sau cu scena de la inceput din UP dar este un stil diferit care este binevenit. Mi-a placut.

Pe lista urmeaza Legend of the Guardians pentru ca Toy Story 3 nu cred ca va fi foarte interesant.

marius_em
21 Apr 2010, 00:00
Fain, fain, de acord cu toata lumea. Nu stiu daca in aceeasi liga cu Up sau Wall-e, dar pe-aproape. Are si emotie, are si actiune, si animatia e de calitatea. Dar.. si e un mare dar aici... e extrem de naiv.
Targetul acestui film de animatie sunt in primul rand copiii. Problema mea e in usurinta cu care erau dresate aceste bestii extrem de puternice, si cu potential amenintator. Copilul vede cum Hiccup intinde mana, si animalul se face gelatina. Si apoi ce face? La zoo intinde mana in cusca leului. Din punctul asta de vedere mi se pare iresponsabil. Cand e vorba de filme sau carti pentru copii, nu cred ca poti fi atat de libertin in ceea ce spui, ce arati, ca astia micii sunt ca maimuta. Fac tot ce vad.

Avalhon
21 Apr 2010, 15:13
Nu prea stiu ce sa zic despre filmele de animatie ca fiind pentru copii. Poate unele, dar majoritatea tintesc mai mult pe cei mari. Si zic asta pentru ca ma indoiesc ca un tanc pricepe vreo iota din umorul respectiv sau din actiune in general. Au mai fost unele asa mai puerile, dar in genere adultii isi rup gatul dupa ele. Eu fiind unul.:">
La faza cu mana intinsa, corect. Tocmai ce a fost un caz.:-S Stii vorba "Monkeys see, monkeys do."

diana7
24 Apr 2010, 18:39
nu l-am vazut dar abia astept sa-l vad:P

NicoB
13 May 2010, 14:03
Mie mi-a placut foarte mult. Am fost cu fetita mea la cinema sa il vedem. Are efecte, suspans, o poveste frumoasa si plina de povete. Nota 10 de la noi!

carmen_angelus_romila
16 Sep 2018, 10:27
Multe sicane vad, dar sper sa nu fie rautacioase ci, din contra, pline de intelegere si progres...!