Windom
28 Feb 2010, 20:13
Pontypool - Doar o vorbă să-ţi mai spun...
La o primă vedere s-ar părea că orice încercare de a mai fi original atunci cînd vine vorba de zombie horror e sortită eşecului. QED. De la Fulci şi pînă la Boyle, its all about flesh eating basterds. But how about talking zombies? That’s new...
În Pontypool, limba engleză e cea care poartă virusul. Mai precis, anumite cuvinte din limba engleză. Ai scos cuvîntul pe gură iar cînd cel căruia îi era adresat l-a rumegat, a contactat şi virusul. Aşadar, epidemia se extinde prin vorbe, nu prin muşcături. Iar întregul film se petrece într-o staţie de radio. Premise foarte interesante, într-adevăr, iar rezultatul final e mai mult decît satisfăcător.
Avem trei personaje pe aproape întreaga durată a filmului – un DJ ce nu prea ţine cont de reguli (excelent Stephen McHattie, îmi tot aminteşte de Ian McShane), producătoarea emisiunii şi o asistentă. Alături de aceştia, sîntem martori la ceea ce se petrece afară. E un alt element de originalitate – asimilăm întreaga acţiune aşa cum citim o carte, cu ajutorul imaginaţiei, deoarece nu vedem nimic, auzim doar relatările din ce în ce mai terifiante ale martorilor din teren. Aceste relatări sînt privite iniţial cu suspiciune, ridiculizate, pentru ca apoi să ne dăm seama, împreună cu personajele, de gravitatea situaţiei dar şi de aspectul hilar al acesteia. Aterizează apoi în peisaj un doctor care ne explică cum stau lucrurile cu respectiva epidemie, oamenii noştri încep apoi să comunice prin bileţele, pentru a nu contacta virusul, iar în ultimă instanţă, încep să vorbească franţuzeşte...
Comedie neagră? Satiră socială? Zombie flick pentru intelectuali?
Priviţi-l cum vreţi dar PRIVITI-L.
Merită!
La o primă vedere s-ar părea că orice încercare de a mai fi original atunci cînd vine vorba de zombie horror e sortită eşecului. QED. De la Fulci şi pînă la Boyle, its all about flesh eating basterds. But how about talking zombies? That’s new...
În Pontypool, limba engleză e cea care poartă virusul. Mai precis, anumite cuvinte din limba engleză. Ai scos cuvîntul pe gură iar cînd cel căruia îi era adresat l-a rumegat, a contactat şi virusul. Aşadar, epidemia se extinde prin vorbe, nu prin muşcături. Iar întregul film se petrece într-o staţie de radio. Premise foarte interesante, într-adevăr, iar rezultatul final e mai mult decît satisfăcător.
Avem trei personaje pe aproape întreaga durată a filmului – un DJ ce nu prea ţine cont de reguli (excelent Stephen McHattie, îmi tot aminteşte de Ian McShane), producătoarea emisiunii şi o asistentă. Alături de aceştia, sîntem martori la ceea ce se petrece afară. E un alt element de originalitate – asimilăm întreaga acţiune aşa cum citim o carte, cu ajutorul imaginaţiei, deoarece nu vedem nimic, auzim doar relatările din ce în ce mai terifiante ale martorilor din teren. Aceste relatări sînt privite iniţial cu suspiciune, ridiculizate, pentru ca apoi să ne dăm seama, împreună cu personajele, de gravitatea situaţiei dar şi de aspectul hilar al acesteia. Aterizează apoi în peisaj un doctor care ne explică cum stau lucrurile cu respectiva epidemie, oamenii noştri încep apoi să comunice prin bileţele, pentru a nu contacta virusul, iar în ultimă instanţă, încep să vorbească franţuzeşte...
Comedie neagră? Satiră socială? Zombie flick pentru intelectuali?
Priviţi-l cum vreţi dar PRIVITI-L.
Merită!