FNW: Eric Rohmer pour les connaiseurs

[illotempore2002]

Nu, nu sunt o cunoscatoare a lui Rohmer, dar sper sa fiti voi. De fapt, abia am vazut primul film al lui Rohmer zilele astea: Conte d'hiver din 1992. Inteleg ca exista si Conte de printemps si tot asa pt fiecare sezon.


Ma nuit chez Maud si Pauline a la plage le am pe lista in urmatoarea zi.

Voi?

[illotempore2002]

Inceputul lui Conte d'hiver e unul zdravan. Are un hook capabil sa prinda pe Moby Dick. El pleaca intr-o calatorie lunga si la despartire ii cere pe o bucata de hartie adresa ei, unde urma sa ii scrie. Tipa are un act manque (desi nejustificat) si isi uita propriul domiciliu. Ii da adresa gresita. Trec o gramada de ani si nu primeste nici o veste de la el insa spera in fiecare zi ca o sa apara. Si apare, intr-un autobuz (ca-n filme, ce sa mai!) numai ca asta se petrece abia la sfarsitul filmului.

Iar pana la sfarsitul filmului esti nevoit sa vezi o peltea cu un gust lipsit de identitate, gustul relatiilor ei stupide, mediocre cu diversi indivizi plicticosi. Nu-i bai, medicoritatea face si ea parte din viata, e umana, dar de ce sa vad intr-un film de Rhomer, o analiza a relatiilor plicticoase si inutile, cand de fapt....jackpot-ul e in alta parte......

well, exagerez, povestile se pun in evidenta unele pe altele, adica tre sa fie unele povesti nasoale si plicticoase ca sa se vada, prin contrast, ce cool e relatia cu El.

[Judex]

Vazut recent La femme de l'aviateur. :D Pura coincidenta. B-)

[illotempore2002]

Pai si spune 2 cuvinte despre el.

[illotempore2002]

Mda. am cerut prea mult (oricum stiam ca cer prea mult).

Il asteptam pe Chambord sa ne salveze de la rusine.

[Judex]

Doua vorbe, na. Un pustan de 20 de ani o iubeste pe una de 25 care inca sufera dupa fostul ei iubit aviator. Asta apare intr-o dimineata la ea sa-i spuna ca-si iubeste sotia dar ca inca se gandeste si la tipesa. Pustanul, care student fiind la zi lucreaza noaptea la posta, apare dimineata sa vorbeasca ceva cu gagica-i si da peste aia doi care tocmai ieseau din bloc. Disperat, incearca sa lamureasca problema ulterior, peste zi, dar ea evita oarece explicatii detaliate. Gagiul nostru pleaca de nebun prin oras si da peste aviator la o terasa. Decide sa vada ce invarte individul si il vede cu o blonda. Astia doi pleaca, iar ei se apuca sa-i urmareasca. Da peste o gagicuta... Si mai incolo vedeti si voi filmul, ca deja m-am plictisit povestind. Ritmul e atat de trenant, incat imi venea sa arunc cu ceva in ecran. Altfel, daca ai starea necesara, e interesant.

[illotempore2002]

Bravo. te-ai intrecut pe tine insuti.

[Judex]

Bineinteles ca m-am intrecut pe mine. Cand am tastat n-am cascat.

[Twinsen]

L'amour, l'apres midi e misto, cu un subiect care pare luat din realitatea noastra de azi. Un el avocat casatorit, patron la o firma, e abordat de o tipa pe care o cunostea din tinerete. Tipul vrea sa ramana fidel nevestei dar tentatia e mare. Personaje foarte bine construite si final la inaltime.

[Chambord]

Am vazut "Ma nuit chez Maud ", cel mai important film al lui. Ce avem ? Un inginer (Jean-Louis Trintignant), multa filosofie (la mijloc Pascal), 2 femei-arhetip (the hot smart - Françoise Fabian & the beautiful good - Marie-Christine Barrault), un prieten (the trigger) si o noapte. Din mainile unui autor mai putin talentat aceste ingrediente s-ar fi combinat intr-o supa dietetica. Rohmer insa se abtine sa moralizeze si lasa indivizii sa evolueze pe traiectoria fireasca. Rezultatul: dimensiunile morale implicite se multiplica si devin inghitite de Viata. Orice ai alege, regretul si indoiala vin incluse in pret, diferenta o face rezultatul final al Ecuatiei.

Paranteza: nu mai stiu unde citeam o idee cf careia Pascal ar fi fost un bun matematician dar nu si un bun "socotitor" pt ca oricare ar fi rezultatul "exercitiului" Pariului, surpriza e placuta. Ar fi fost bine si comfortabil sa fie asa. But we forgot one outcome: Hell (which is not sex, drugs & rock'n'roll ;) ).

[han.solo]

Si mie-mi place f. mult Rohmer, am vazut pina acum vreo 15 filme ale sale.
Intr-adevar, "Ma Nuit Chez Maud" e filmul lui cel mai titrat. Se gasesc aici elementele de baza ale filmelor sale: oameni aflati intr-un moment de confuzie a vietii, prinsi intre conflicte, atit carnale cit si spirituale, conversatii maraton, nuante subtile, etc.
Tudor Caranfil, in Dictionarul sau, nici nu pomeneste de acest film a lui. O fi fost voit sau o scapare, nu stiu. :)

[illotempore2002]

Inseamna ca ai vazut si Conte d'hiver, daca ai vazut 15 filme !!!!! (OMG, 15?????)

Cum ti-a placut?

[saskiul]

Din Ma nuit chez Maud retin mai ales incapatanarea personajului principal (JLT) de a gasi un sens si-un rost prin, sa spunem, o anumita asezare in spatiul comunitatii liturgice. Ceva-ceva din duhul slujbelor la care participa (si unde avea s-o intalneasca pe femeia cu care se va casatori) si din lecturile sale (Pascal mai ales) ii vor da puterea sa reziste frumusetii ... irezistibile a lui Maud pe care, oricat de seducatoare ar fi fost, o gasea ... straina. (Ma rog, omul nu rezista totusi pana la capat, are un mic moment de slabiciune, iar Maud - precum Otilia din romanul lui G Calinescu - i-o reteaza lui Felix: trop tard, mon cher). O situatie asemanatoare se regaseste si in Nostalghia (http://agenda.liternet.ro/articol/8867/Marian-Radulescu/Eugenia-spiritele-Nostalghia.html) lui Tarkovski. Eugenia de acolo e un fel de Maud care nu pricepe principiile dupa care actioneaza (sau refuza sa actioneze) Andrei.
Desigur, acestea sunt doar niste ipoteze, fara valoare apodictica.

[saureign]

am vazut doar un film de-al sau, "Poveste de vara" (pe tvr cultural). Felul in care prezinta actualitatea (mai ales a relatiilor barbat-femeie), precum si apropierea/indepartarea dintre ei este de mare clasa. Sper sa-i vad mai multe filme...

[han.solo]

@illotempore2002
Daca te plictisesc filmele lui Rohmer, ma gindesc, ma tem de fapt, ca poate te vor plictisi si comentariile despre ele :)

E cam dificil, dar am sa-ncerc sa-ti arat putin cum vad eu lucrurile, ...

OK. Poate "Conte d'hiver" nu are unul din cele mai interesante plot-uri... Dar Rohmer nu place la toata lumea, stii... Unii spun ca filmele lui sint prea lente - dar eu le-as numi mai degraba ... cool-minded. Te invita la calm, stii..., un calm care vine,... naiba stie, parca din afara timpului, ca si cum cineastul ar veni cu niste idei invechite, si nu stie ce se petrece aici si acum, in ziua de azi. Dar asta doar aparent! Eu ma-ntreb daca nu cumva asta reprezinta de fapt normalitatea si, dedesubtul aparentelor cotidene, sub stresul si agitatia in care traim, Rohmer asta ne transmite mesaje adinci, universal valabile, simboluri vechi, dar adaptate la lumea de azi. Dupa o zi traita in viteza, vin si ma uit la un film cu Rohmer si incep sa reflectez, sa interpretez altfel unele situatii pe linga care-am trecut si nu le-am acordat suficienta atentie, ma-ntelegi? Ca-n secventele acelea din Matrix cind timpul se scurge cu incetinitorul. De fapt asta ar trebui sa fie valabil pt. orice film, dar aici mi se pare mai clar exprimat. Sau e o chestie de gust, nu stiu :)

Mie-mi plac si dialogurile lui, recunosc, dialoguri care-s cam livresti pe alocuri. OK, so what? Desi personajele lui, dac-ai observat, converseaza indelung, si nu doar filosofie, ci si ... despre relatii (mie mi se par ... hei, foaaaarte interesante!) si destule alte chestii pragmatice (despre servici, sau concedii de exemplu). Se vorbeste mult si dialogul e la fel de important ca elementele vizuale, evitand voice over-ul si off screen-ul si asta face totusi filmul mai accesibil. Dar daca-ti pui creierul pe off, cum te invita filmele americane, asteptand sa primesti totul de-a gata, simti ca ti-a scapat ceva. Un exemplu clar e-n "Ma nuit chez Maud", cind, la final, daca n-ai fost atent(a), iti vine sa-ntrebi: "What? Stai putin, de unde?... Cum de stia..." :) In fine. Si nici teatral nu mi se pare. Apoi imi place de exemplu ca actiunea filmelor lui se intampla in cotidian. Si exista destule scene filmate-n exterior: strazile din Paris (L'amour l'apres midi, La femme de l'aviateur) sau din micile orasele (Ma nuit..., Le beau marriage), chiar de la tara (Conte d'automne) sau de la mare (Pauline a la plage, Le rayon verte, Conte de printemps). Nu-s doar simple decoruri. Iar personajele se misca mult, nu-s deloc statice, se plimba, calatoresc, din cadru se aude zgomotul strazii, traficul, marea...

In fine, si mai sint multe altele, da' ma opresc aici, cred c-am aberat destul :)

[illotempore2002]

Han,

Lentoarea narativa este destul de specifica filmului european, as opposed to the american action-orriented movies, asadar, nu asta e problema. Lentoarea si introspectia, introversia, lumea launtrica sunt cumva inerente aici. Nu asta e motivul pt care m-a plictisit filmuletul lui Rohmer ci partea de mijloc a scenariului in sine. Am spus, are un inceput excelent, promitator, fertil, conflict cat China de mare, dar.....nu deyvolta ideea. Parca uita de la ce a plecat si se pierde in anodin, mediu. Inafara de faptul ca din cand in cand tanara mama mai suspina dupa El si ca nu se poate indragosti nicicum de altcineva, nu prea vad cum a fost prelucrat carligul de la inceput. Sau exploatat.

Imi vorbesti de cu totul alte filme mai sus insa nu poti argumenta o relatie (de ordin logic ma refer) cu alte relatii, exterioare. Nu poti convinge pe cineva ca Povestea de iarna e frumoasa pt ca Pauline a la Plage e misto :P Trebuie sa recurg la aceasta obiectie pt ca nu am vazut alte filme de Rohmer, dar urmeaza :">

Multumesc!

[Judex]

http://img387.imageshack.us/img387/3300/265504332304.jpg

[illotempore2002]

Arunci rog pe Stefan sa stearga.

On topic: se vorbeste in legatura cu Povestea de iarna a lui Rohmer, despre o estetica a cotidianului.
Tocmai acel cotidian care pe mine ma dezamageste aici, este discutat ca o mare virtute a acestui film.

Alt concept care emana tot de aici, ar fi Speranta, confruntarea cotidianului si realululi cu idealul si absolutul.

Felicie este eroina rohmeriana. Sa dezvolte ideea asta cine a mai vazut filme.

[keepwalking]

La prima vedere, dialogurile pe tema Pascal din Ma nuit chez Maud ar putea parea artificiale si greoaie. E greu de crezut ca, in realitate, s-ar purta astfel de discutii seara, la un pahar de vin, in apartamentul unei femei frumoase. Insa, gratie talentului regizorului de a doza in replici o intreaga filozofie, dialogul capata o anumita naturalete si devine credibil. Daca cineva ti-ar fi spus ca un film in care personajele discuta "ca din carti" poate captiva atentia, poate ca nu l-ai fi crezut, insa Rohmer reuseste sa dea senzatia firescului.
Pentru un cineast, impresia care se degaja e ca un astfel de film e usor de facut. In sensul ca e suficient sa te documentezi pe marginea unei personalitati, sa-i imparti conceptele in cateva replici, sa pui 2-3 oameni care sa le rosteasca intr-o ambianta tonica si filmul e gata.

[illotempore2002]

Am reusit sa vad ''Ma nuit chez Maud". Well, pana la sfarsit mi-a placut, nu zic nu. Mi-a placut s-o descopar pe Marie-Christine Barrault, cea care aici joaca rolul blondei de care Jean Louis se indragosteste in biserica iar in Stardust Memories-ul lui Woody Allen joaca rolul sotiei frantuzoaice a regizorului.

Asa cum bine observa Keep, discutiile despre Pascal si pariul lui, despre catolicism si religie in general sunt nefiresti, sa fim seriosi, cine vorbeste asa, in noaptea de Craciun (desi ar putea fi un bun prilej de a face filosofia religiei) la un pahar de bautura, in prezenta unei femei semi-dezbracate care te invita in pat langa ea si te anunta ca doarme complet goala?

Cele doua modele de femei, desi atat de diferite, sunt parca o apa si-un pamant. Optiunea religioasa, de a crede sau a nu crede, nu le diferentiaza. Chiar daca una din ele are cruce si icoane pe pereti si merge la biserica regulat iar cealalta nu crede in nimic, amandoua au avut amanti si amandoua vad cumva lucrurile la fel.

Ce mi-a atras in mod deosebit atentia este faptul ca, desi personajul masculin central trece de la o discutie cu o femeie la o discutie cu o alta femeie, impresia care se creeaza este ca disutia este aceeasi, pe aceleasi teme, cu aceeasi persoana. Nici o diferenta de nici un fel.

Nu as sti sa zic ce mi-a placut. Nu mi s-a mai parut lent filmul, nici prea complicat. Cred ca mi-a placut foarte mult de Francoise Fabian iar jean Louis Trintignant are un personaj interesant, cu toate ca antipatic pt mine: e interesant pt ca e complex, dinamic, introspect, se cauta pe el dar enervant pt ca e confuz, are niste principii pe care le enunta credibil dar care dupa 2 minute vom constata ca sunt false. E inselator, instabil, nu poti avea incredere in el.

De fapt m-am razgandit. Nu mi-a placut in mod deosebit filmul.

[drcraciun]

Rohmer este regizorul meu preferat pentru ca reuseste, dupa parerea mea, cu geniu, sa trimita starea afectiva a personajelor descrise de el de pe ecran direct catre inima spectatorului. Si este intotdeauna atat de empatic fata de personajele lui incat nu te poti opri sa te indragostesti de ele toate, ceea ce sporeste tumultul interior si conflictele pe care le poti avea in tine insusi despre acest lucru.

[theoreme]

Iarna aceasta a fost iarna Rohmer pt mine. Am vazut Conte d'ete, Conte d'automn, Pauline a la plage, Le rayon verte si Le signe du lion.

dintre ele, Le signe du lion se diferentiaza major, adica ai impresia ca e facut de cu totul alt regizor. Nu apare neaparat acea estetica a cotidianului despre care s-a discutat mai sus, ci dimpotriva, apare povestea dramatica a unui artist ratat la Paris care se degradeaza pe zi ce trece, ajungand un cersetor notoriu.

In Conte d'ete chiar e foarte vara si in conte d'automne e cat se poate de toamna. Personajele au varsta anotimpurilor: in Vara sunt cu totii tineri, studenti sau fresh grads iar in Toamna sunt femei coapte, frumoase, implinite sau in cautarea implinirii. Ma intreb, Conte du printemps e cu bebelusi?

Pauline a la plage e foarte simpatic, este despre cum vede sexualitatea si erosul fiecare dintre participanti, reprezentand tipare umane si contingente diferite - adolescentul, barbatul matur, barbatul tanar, batranii etc.

Oricum, frumoase vieti au francezii, chiar si cei de mijloc sau cei din popor :x

[theoreme]

Ah, si ma pregatesc sa vad The bakery girl of Monceau si Suzzane's career.

[Dl.cinematic]

Ah, si ma pregatesc sa vad The bakery girl of Monceau si Suzzane's career.

Pot să remarc că abordarea ta e cel puțin curioasă? Să nu mă înțelegi greșit, e foarte OK că te uiți la filmele lui Rohmer (lucru pe care, într-adevăr, foarte puțini îl mai fac), dar, nu te supăra, transformi totul într-o salată dacă vei persista în a le vedea la întâmplare...Eu zic să rămâi "grupat" - poveștile morale pe rând, cele din cele patru anotimpuri, așijderea, la fel comediile și proverbele etc. După asta, poți face orice paralelă vrei între ele, adică poți să le amesteci, interpretându-le.

Legat de întrebarea de acum două posturi, bănuiesc că ai glumit atunci când ai vorbit de personajele infanți. Nu cred că te aștepți nici să vezi doar moși și babe în "Contes d'hiver". Încearcă, mai degrabă, să te focusezi asupra țesăturii fine din filmele lui Rohmer, nu e unul din regizorii la care să țină raționamente de tipul celor propuse de tine. Ca să nu fiu interpretat greșit, mă opresc aici.

Vizionare plăcută!

[theoreme]

Sigur, mi-ar fi placut sa le vad grupat, of course, oricine se gandeste la asta, insa motivul pt care nu am procedat asa e unul obiectiv - pur si simplu nu am gasit toate anotimpurile sa le descarc *adica le-am gasit pe toate inafara de primavara si da, evident ca glumeam cu infantii si da, stiu ca nu sunt mosi si babe in povestea de iarna pe care am vazut-o de altfel, dar ma rog, eu fac glme proaste de obicei :) ). La fel si pt restul filmelor vazute, motivul e acelasi. Thanks for the advices.