Pitbull
09 Jun 2009, 23:23
"Up" - Sus, într-adevăr!
Fior liric autentic
Al zecelea Pixar (în coproducţie cu Disney) merită să fie văzut în 3D (fiindcă stereoscopia e nu numai excelentă, ci şi de bun gust), dar nu neapărat: spre deosebire de dudele cu actori turnate recent numai ca pretexte pentru imaginea în relief, aici, ca şi în splendidul "Bolt", avem o poveste semnificativă, inteligentă, tuşantă, şi cât se poate de insolită.
Trebuie să recunosc că nu mă atrăgea cine ştie ce să văd un bătrân care-şi leagă baloane de casă şi porneşte haihui pe cer, aşa că am ajuns la vizionare mai mult faute de mieux. Ei bine, filmul lui Pete Docter m-a cucerit din primul minut (felicitări pentru rafinatul trouvaille cu jurnalul de actualităţi a la anii '40 - bidimensional, evident!), şi cucerit m-a ţinut: setup-ul dramaturgic, cu rezumatul vieţii eroului, e eficient, angajant şi perfect structurat, astfel că faimosul plot point 1 pică la fix - şi, din acel moment, tot ce-ar fi părut, în necunoştinţă de cauză, sau zaharisit, sau tras de păr, capătă cu adevărat măreţie. Croaziera celestă a lui Carl Fredricksen e pe cât de captivantă, pe atât de emoţionantă, se desfăşoară fără nici un moment de plictiseală, iar continuarea aventurii pe tepuii din Roraima îmbină mai presus de orice aşteptări fiorul epic şi spectacolul vizual. Mă abţin să intru prea mult în amănunte ale povestirii, întrucât aceasta conţine numeroase twist-uri inspirate (mai ales cel asociat cu Charles Muntz), ajungând chiar "anti-previzibilă" în unele momente (îi suspectez pe Pete Docter, Bob Peterson şi Thomas McCarthy că anume ne-au trimis subtil pe oarece piste false, ca să ne râdă-n nas când prognozele nu ni s-au adeverit!), şi chiar nu merită să lăsăm să ne scape vreun spoiler!
Altfel, e o adevărată plăcere să urmărim cum se rafinează treptat concepţiile regisorale şi de imagine ale animaţiilor digitale - inclusiv cele tridimensionale (cred că aici am văzut pentru prima oară "efecte de sharff" - spaţializarea optică în perspectivă, cu mutarea câmpului de claritate în profunzimea cadrului, ca în filmele cu actori). Cum spuneam la început, relieful nu mai e ostentativ, ca-n "Journey to the Center of the Earth" (unde Brendan Freză ne scuipa-n ochi - la propriu! - doar de-amorul artei; "artă", vorba vine!), ci se pliază armonios pe concepţia dramatică şi plastică de ansamblu (vezi secvenţa centrală de acţiune, cu urmărirea pe tepui - pentru cine nu ştie, că şi eu tot abia azi am învăţat termenul: tepuii sunt acele formaţiuni stâncoase ca nişte "turnuri" imens de înalte, din Guyana) - lucru cu atât mai important, cu cât povestea are într-adevăr conţinut. Personajele sunt umane şi complexe (sau, unde e cazul, animale - dar la fel de complexe), ca de pildă bătrânul morocănos şi acru care treptat ni se lipeşte de suflet, copilul insuportabil de băgăreţ, logoreic şi convenţional din care se conturează treptat un adevărat erou, sau... hm, sau alţii (din nou: fără spoilere!) Umanizarea lor e cu atât mai interesantă, cu cât animatorii au recurs la un tip special de "complexitate în simplitate" ("Simplexity", cum o defineşte artistul plastic Ricky Nierva, creatorul personajelor), îmbinând realismul cu stilizarea (de exemplu: Carl nu are nări, dar pe faţă i se observă mereu, discret, ţepii albi ai bărbii nerase) şi folosind principii geometrice subtile (modelul pătrat al bătrânului, şi cel complementar, ovoidal al copilului). Culorile, de asemenea, urmăresc o concepţie elaborată fără ostentaţie - ca în estomparea lor până aproape de acromatism, după moartea lui Ellie, sau îmbogăţirile treptate ce însoţesc apariţia fiecărui personaj nou.
Ar mai fi multe de spus, la nivel tehnic şi profesional - dar, în planul unui comentariu cuprinzător, concluziile esenţiale se formulează neaşteptat de rapid şi simplu: urmând cu paşi siguri drumul jalonat de "Toy Story", "Finding Nemo", "Ratatouille", "Wall E" sau "Bolt", actualul "Up" (de ce i-or fi zis "Deasupra tuturor" şi nu "Sus" - dacă nu dintr-o ambiţie tâmpă a complicării nesărate cu orice preţ?) aduce încă o contribuţie seminală la conturarea noii estetici a filmului de animaţie, aflată, cu tot mai vizibilă certitudine, deja dincolo de hotarul "posibilului absolut": pe tărâmul artei şi, lucrul cel mai important, al fiorului liric autentic.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 iunie, 2009
Bucureşti, România
Fior liric autentic
Al zecelea Pixar (în coproducţie cu Disney) merită să fie văzut în 3D (fiindcă stereoscopia e nu numai excelentă, ci şi de bun gust), dar nu neapărat: spre deosebire de dudele cu actori turnate recent numai ca pretexte pentru imaginea în relief, aici, ca şi în splendidul "Bolt", avem o poveste semnificativă, inteligentă, tuşantă, şi cât se poate de insolită.
Trebuie să recunosc că nu mă atrăgea cine ştie ce să văd un bătrân care-şi leagă baloane de casă şi porneşte haihui pe cer, aşa că am ajuns la vizionare mai mult faute de mieux. Ei bine, filmul lui Pete Docter m-a cucerit din primul minut (felicitări pentru rafinatul trouvaille cu jurnalul de actualităţi a la anii '40 - bidimensional, evident!), şi cucerit m-a ţinut: setup-ul dramaturgic, cu rezumatul vieţii eroului, e eficient, angajant şi perfect structurat, astfel că faimosul plot point 1 pică la fix - şi, din acel moment, tot ce-ar fi părut, în necunoştinţă de cauză, sau zaharisit, sau tras de păr, capătă cu adevărat măreţie. Croaziera celestă a lui Carl Fredricksen e pe cât de captivantă, pe atât de emoţionantă, se desfăşoară fără nici un moment de plictiseală, iar continuarea aventurii pe tepuii din Roraima îmbină mai presus de orice aşteptări fiorul epic şi spectacolul vizual. Mă abţin să intru prea mult în amănunte ale povestirii, întrucât aceasta conţine numeroase twist-uri inspirate (mai ales cel asociat cu Charles Muntz), ajungând chiar "anti-previzibilă" în unele momente (îi suspectez pe Pete Docter, Bob Peterson şi Thomas McCarthy că anume ne-au trimis subtil pe oarece piste false, ca să ne râdă-n nas când prognozele nu ni s-au adeverit!), şi chiar nu merită să lăsăm să ne scape vreun spoiler!
Altfel, e o adevărată plăcere să urmărim cum se rafinează treptat concepţiile regisorale şi de imagine ale animaţiilor digitale - inclusiv cele tridimensionale (cred că aici am văzut pentru prima oară "efecte de sharff" - spaţializarea optică în perspectivă, cu mutarea câmpului de claritate în profunzimea cadrului, ca în filmele cu actori). Cum spuneam la început, relieful nu mai e ostentativ, ca-n "Journey to the Center of the Earth" (unde Brendan Freză ne scuipa-n ochi - la propriu! - doar de-amorul artei; "artă", vorba vine!), ci se pliază armonios pe concepţia dramatică şi plastică de ansamblu (vezi secvenţa centrală de acţiune, cu urmărirea pe tepui - pentru cine nu ştie, că şi eu tot abia azi am învăţat termenul: tepuii sunt acele formaţiuni stâncoase ca nişte "turnuri" imens de înalte, din Guyana) - lucru cu atât mai important, cu cât povestea are într-adevăr conţinut. Personajele sunt umane şi complexe (sau, unde e cazul, animale - dar la fel de complexe), ca de pildă bătrânul morocănos şi acru care treptat ni se lipeşte de suflet, copilul insuportabil de băgăreţ, logoreic şi convenţional din care se conturează treptat un adevărat erou, sau... hm, sau alţii (din nou: fără spoilere!) Umanizarea lor e cu atât mai interesantă, cu cât animatorii au recurs la un tip special de "complexitate în simplitate" ("Simplexity", cum o defineşte artistul plastic Ricky Nierva, creatorul personajelor), îmbinând realismul cu stilizarea (de exemplu: Carl nu are nări, dar pe faţă i se observă mereu, discret, ţepii albi ai bărbii nerase) şi folosind principii geometrice subtile (modelul pătrat al bătrânului, şi cel complementar, ovoidal al copilului). Culorile, de asemenea, urmăresc o concepţie elaborată fără ostentaţie - ca în estomparea lor până aproape de acromatism, după moartea lui Ellie, sau îmbogăţirile treptate ce însoţesc apariţia fiecărui personaj nou.
Ar mai fi multe de spus, la nivel tehnic şi profesional - dar, în planul unui comentariu cuprinzător, concluziile esenţiale se formulează neaşteptat de rapid şi simplu: urmând cu paşi siguri drumul jalonat de "Toy Story", "Finding Nemo", "Ratatouille", "Wall E" sau "Bolt", actualul "Up" (de ce i-or fi zis "Deasupra tuturor" şi nu "Sus" - dacă nu dintr-o ambiţie tâmpă a complicării nesărate cu orice preţ?) aduce încă o contribuţie seminală la conturarea noii estetici a filmului de animaţie, aflată, cu tot mai vizibilă certitudine, deja dincolo de hotarul "posibilului absolut": pe tărâmul artei şi, lucrul cel mai important, al fiorului liric autentic.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 iunie, 2009
Bucureşti, România