Pitbull
04 Mar 2009, 03:43
"He's Just Not That Into You" - Pontuþe peste un script diletant
=18]"Un film care te lasã sã dormi nu poate fi sutã la sutã prost!"
Nu meritã (cã oricum se ºtiu, din pãcate) sã înºirãm aici toate comediile americane mai tãlâmbe sau mai mediocre, unele ºi serializate d-a-mboulea, despre scârþâielile vieþii intime. Ca ºi cum nu s-ar fi realizat deja exploatarea subiectului de cãtre om pânã la suprasaturaþie, noua producþie a lui Nancy Juvonen (ºi încã ºapte, inclusiv Drew Barrymore), îl lãbãrþeazã acum pe douã ore trecute fix cu nouã minute de lãlãialã fãrã rost, care se putea termina oricând pe parcursul proiecþiei - chiar ºi dupã optzeci de minute decente, ca sã nu zicem vorbã mare, cu trei sferturi de orã, acolo.
Teoretic, n-ar fi de blamat, cã tot existã puzderie de cuconet care stã-n limbã dupã spanacurile astea (am tradus la romance-uri, de mi s-a acrit - pardon, dulcegãrit, cum spuneam ºi-n analiza de la "Death Defying Acts"), dar problema e cã pelteaua asta de-acum are ambiþii, dom'le! Are veleitãþi! Nu numai la nivelul distribuþiei - Scarlett Johansson, Ben Affleck, Jennifer Aniston, Drew Barrymore (cã d-aia s-a bãgat ºi producãtor executiv - sau viceversa), Jennifer Connely, ºi multã altã lume ºi mai bunã, ºi mai ilustru-anonimã) - ci ºi la al scenariului. Cum o fi arãtând pe hârtie cartea lui Greg Behrendt ºi Liz Tuccillo, nu ºtiu ºi nici nu-s curios, de vreme ce filmografia-i recomandã pe amândoi ca vârâþi adânc în inutilitãþile astea (inclusiv prin notoriul "Sex and the City"), dar scenariul înjghebat de Abby Kohn ºi Marc Silverstein îºi propune, mã-nþelegi, o "formulã", ca sã zic aºa, drept pentru care nu-i ajunge cã urmãreºte în paralel jdemii de destine romantice (nu de Haralambie Boroº - deºi distanþa nu e mare), dar o mai face ºi "iconoplastic", vorba altor statui care se dau muvi-meicãrs. E împãrþit în niºte "unitãþi" (nu se pot numi "acte", cã nu-i piesã de teatru, nici "capitole", cã nu-i roman, sau "ritmeme", cã nici a scenariu nu prea seamãnã, ºi nici "episoade", nu ºtiu de ce da' garantez!), intitulate la modul: "Dacã nu-þi dã telefon?" "Dacã nu te invitã în oraº?" "Dacã nu face sex?" "Dacã aia?" "Dacã nu ailaltã?" - care ar fi putut avea haz, dacã (dacã!) chiar se întâmplau, numai cã titlurile astea rãmân la nivel de etichete, reuºind doar sã vâre definitiv în ceaþã o acþiune ºi aºa încâlcitã. Altã invenþie a textierilor e cã fiecare felie începe cu câte un personaj din afara poveºtii, gen "om de pe stradã", mãrturisind spre aparat ceva din propria-i experienþã; de ce? Ca sã fim noi interesanþi cu orice preþ. În rest, însã, toatã structura dramaturgicã e complet haoticã, fãrã nici un pilon de rezistenþã la bazã, ci doar multe ºi mãrunte proptele motivaþionale, însãilate pe o tramã epicã liniarã, incapabilã sã te angajeze cât de cât (dupã un sfert de orã, mã gândeam deja la ale mele, ºi oricât mi-am strofocat apoi creierii, n-a fost chip sã nu mi se mai fâlfâie de cele Anna, Beth, Janine, Mary ºi cei Ben, Neil, Alex ºi care mai miºunau pe-acolo.
Contribuie la aceastã non-cuplare (cã "deculparea" se poate produce doar dacã te-ai cuplat, adicã ceea ce nu se întâmplã în cazul de faþã nici între personje, nici între film ºi spectatori) ºi regia leºinatã, fãrã pic de fior narativ, a lui Ken Kwapis, dintr-al cãrui palmares se pot cita titluri nemuritoare ca "He Said, She Said", "The Beautician and the Beast", "Sexual Life", "The Sisterhood of the Traveling Pants", "License to Wed" ºi multe ºi mãrunte episoade de seriale TV la fel de multe ºi mãrunte. Dupã douãzeci ºi cinci de ani de carierã, douã nominalizãri la Emmy, ba chiar ºi un Copper Wing Award ca fiind cel mai bun regisor, pentru "Sexual Life" (2005), la prestigiosul Festival de Film de la Phoenix (ãla din Arizona, nu cel din legendã), Kwapis a asimilat destulã meserie ca sã lucreze corect ºi îngrijit ca un premiant al clasei pe caietul de curat. κi întregeºte ca la carte schiþiºoarele de personaje culese din scenariu, ºi le urmãreºte cu un dezinteres detaºat. Are chiar ºi sclipiri de umor, în special la nivel de dialog - da, îþi scapã câte un "Ha!" pe parcurs, cel puþin câtã vreme încã mai speri cã filmuleþul se va trezi la un moment dat. Nu se trezeºte - ºi nici pe tine nu te trezeºte; cum remarca Dana Duma, dupã proiecþie: "Un film care te lasã sã dormi în liniºte nu poate fi sutã la sutã prost!"
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
3 martie, 2009, h. 22:30-23:32
Bucureºti, România
=18]"Un film care te lasã sã dormi nu poate fi sutã la sutã prost!"
Nu meritã (cã oricum se ºtiu, din pãcate) sã înºirãm aici toate comediile americane mai tãlâmbe sau mai mediocre, unele ºi serializate d-a-mboulea, despre scârþâielile vieþii intime. Ca ºi cum nu s-ar fi realizat deja exploatarea subiectului de cãtre om pânã la suprasaturaþie, noua producþie a lui Nancy Juvonen (ºi încã ºapte, inclusiv Drew Barrymore), îl lãbãrþeazã acum pe douã ore trecute fix cu nouã minute de lãlãialã fãrã rost, care se putea termina oricând pe parcursul proiecþiei - chiar ºi dupã optzeci de minute decente, ca sã nu zicem vorbã mare, cu trei sferturi de orã, acolo.
Teoretic, n-ar fi de blamat, cã tot existã puzderie de cuconet care stã-n limbã dupã spanacurile astea (am tradus la romance-uri, de mi s-a acrit - pardon, dulcegãrit, cum spuneam ºi-n analiza de la "Death Defying Acts"), dar problema e cã pelteaua asta de-acum are ambiþii, dom'le! Are veleitãþi! Nu numai la nivelul distribuþiei - Scarlett Johansson, Ben Affleck, Jennifer Aniston, Drew Barrymore (cã d-aia s-a bãgat ºi producãtor executiv - sau viceversa), Jennifer Connely, ºi multã altã lume ºi mai bunã, ºi mai ilustru-anonimã) - ci ºi la al scenariului. Cum o fi arãtând pe hârtie cartea lui Greg Behrendt ºi Liz Tuccillo, nu ºtiu ºi nici nu-s curios, de vreme ce filmografia-i recomandã pe amândoi ca vârâþi adânc în inutilitãþile astea (inclusiv prin notoriul "Sex and the City"), dar scenariul înjghebat de Abby Kohn ºi Marc Silverstein îºi propune, mã-nþelegi, o "formulã", ca sã zic aºa, drept pentru care nu-i ajunge cã urmãreºte în paralel jdemii de destine romantice (nu de Haralambie Boroº - deºi distanþa nu e mare), dar o mai face ºi "iconoplastic", vorba altor statui care se dau muvi-meicãrs. E împãrþit în niºte "unitãþi" (nu se pot numi "acte", cã nu-i piesã de teatru, nici "capitole", cã nu-i roman, sau "ritmeme", cã nici a scenariu nu prea seamãnã, ºi nici "episoade", nu ºtiu de ce da' garantez!), intitulate la modul: "Dacã nu-þi dã telefon?" "Dacã nu te invitã în oraº?" "Dacã nu face sex?" "Dacã aia?" "Dacã nu ailaltã?" - care ar fi putut avea haz, dacã (dacã!) chiar se întâmplau, numai cã titlurile astea rãmân la nivel de etichete, reuºind doar sã vâre definitiv în ceaþã o acþiune ºi aºa încâlcitã. Altã invenþie a textierilor e cã fiecare felie începe cu câte un personaj din afara poveºtii, gen "om de pe stradã", mãrturisind spre aparat ceva din propria-i experienþã; de ce? Ca sã fim noi interesanþi cu orice preþ. În rest, însã, toatã structura dramaturgicã e complet haoticã, fãrã nici un pilon de rezistenþã la bazã, ci doar multe ºi mãrunte proptele motivaþionale, însãilate pe o tramã epicã liniarã, incapabilã sã te angajeze cât de cât (dupã un sfert de orã, mã gândeam deja la ale mele, ºi oricât mi-am strofocat apoi creierii, n-a fost chip sã nu mi se mai fâlfâie de cele Anna, Beth, Janine, Mary ºi cei Ben, Neil, Alex ºi care mai miºunau pe-acolo.
Contribuie la aceastã non-cuplare (cã "deculparea" se poate produce doar dacã te-ai cuplat, adicã ceea ce nu se întâmplã în cazul de faþã nici între personje, nici între film ºi spectatori) ºi regia leºinatã, fãrã pic de fior narativ, a lui Ken Kwapis, dintr-al cãrui palmares se pot cita titluri nemuritoare ca "He Said, She Said", "The Beautician and the Beast", "Sexual Life", "The Sisterhood of the Traveling Pants", "License to Wed" ºi multe ºi mãrunte episoade de seriale TV la fel de multe ºi mãrunte. Dupã douãzeci ºi cinci de ani de carierã, douã nominalizãri la Emmy, ba chiar ºi un Copper Wing Award ca fiind cel mai bun regisor, pentru "Sexual Life" (2005), la prestigiosul Festival de Film de la Phoenix (ãla din Arizona, nu cel din legendã), Kwapis a asimilat destulã meserie ca sã lucreze corect ºi îngrijit ca un premiant al clasei pe caietul de curat. κi întregeºte ca la carte schiþiºoarele de personaje culese din scenariu, ºi le urmãreºte cu un dezinteres detaºat. Are chiar ºi sclipiri de umor, în special la nivel de dialog - da, îþi scapã câte un "Ha!" pe parcurs, cel puþin câtã vreme încã mai speri cã filmuleþul se va trezi la un moment dat. Nu se trezeºte - ºi nici pe tine nu te trezeºte; cum remarca Dana Duma, dupã proiecþie: "Un film care te lasã sã dormi în liniºte nu poate fi sutã la sutã prost!"
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
3 martie, 2009, h. 22:30-23:32
Bucureºti, România