Pitbull
09 Jan 2009, 05:31
"Yes Man" - O adevãratã comedioarã!
Începe bine ºi se pierde pe drum
Acum vreo douãzeci de ani, am citit una dintre cele mai tulburãtoare povestiri de Stephen King: "Quitters, Inc.", despre o asociaþie care te face sã te laºi de fumat terorizându-te cu gregaritatea ei.
Acum vreo opt ani, un fost coleg de ºcoalã mi-a furat douã ore din viaþã, încercând sã mã convingã sã-mi fac asigurare la societatea piramidalã al cãrei pion era. I-am zis cã sã mai vedem - ºi n-am mai vãzut.
Acum cinci ani, un aºa-zis "producãtor muzical" mi-a furat o orã doar (cã eram pãþit), în cafenea la Di Apollo, ca sã mã coopteze într-un lanþ de magazine exclusiviste. Nu l-am trimis la plimbare - m-am dus eu.
Acum trei ani, am condus o prietenã din provincie la un "job" care s-a dovedt tot un Caritas de soiul ãsta - ºi, dupã ce puradelul cu cravatã care ne-a întâmpinat a debitat o frazã ºi-un sfert, am plimbat-o cu barca. În Herãstrãu.
ªi mai sunt ºi altele... Multe altele... har Domnului.
Aºa începe ºi acest "Yes Man", cu Jim Carrey în rolul unui funcþionar bancar anost ºi îndobitocit pe care-l înhaþã o asemenea caracatiþã sectarã, al cãrei clou e de a-i face pe toþi prozeliþii ei sã nu rãspundã decât cu "Da!" - "...cã nu ºtii ce ocazii noi poþi sã pierzi!" Asta ºi e cea mai bunã secvenþã a filmului, situatã cuminte în minutul 20 (plot point one ca la carte) - în care Terrence Bundley (Terence Stamp, compunând abil - dar ºi cam rutinier - un asemenea guru de panaramã) îl înhaþã pe bietul Carl Allen ºi-l face din neom, om - sau viceversa - în urletele unei turme robotizate. Activat ca de-atunci sã nu mai refuze pe nimeni (fie boschetarul care-i cere sã-l ia cu maºina, ºi altele... fie clienþii bãncii care-i solicitã credite dintre cele mai ciudate), protagonistul ne poartã prin încã douãzeci de minute amuzante, în care chiar dacã mecanismul astfel creat e previzibil, cel puþin gagurile au prospeþime (râdem în hohote de câteva ori), ºi ne tot întrebãm cum vor reuºi autorii sã evite, în continuare, monotonia...
Rãspuns: nicicum. Când se prind cã trucul s-a vãrsat, scenariºtii Nicholas Stoller, Jarrad Paul ºi Andrew Mogel (nu ºtiu în ce mãsurã ºi Danny Wallace, autorul romanului, pe care nu l-am citit ºi nici nu ard s-o fac), în lipsa unor idei creatoare care sã ducã formula mai departe, în mod original ºi neaºteptat, se pierd prin bãlãrii. Povestea se fragmenteazã, urmãrind diverse consecinþe neinteresante ale "Da"-urilor aiuristice dinainte, poantele se rãresc, dar se ºi dezumflã, râsetele coboarã treptat în zâmbete, apoi în oftaturi ºi uitãturi la ceas... iar finalul e de-a dreptul neghiob: "Nu trebuia sã spui «Da», dacã nu voiai sã faci ceva!" se trezeºte hodoronc-tronc sã-i dezvãluie marea tainã bivolarul Terrence, dupã ce Carl i-a cauzat de-un accident de maºinã (foarte prost filmat!) ºi-au ajus amândoi la urgenþã. Adicã... mã dusei ºi mã-ntorsei!
Jim Carrey nu aduce nimic nou - aceleaºi strâmbãturi sucite care acum aproape douãzeci de ani ne impresionau prin mobilitatea lor, ºi ne duceau cu gândul la mult mai hazliul Jerry Lewis de odinioarã - acum, repetate ºi obosite... Terence Stamp, cum spuneam, e Terence Stamp ºi atât. O surprizã tristã sub toate aspectele ne oferã personajul complet inutil al unei vecine bãtrâne ºi drãgãlaºe, cu pãrul alb ºi danturã orbitoare, care la un moment dat îl înhaþã pe Carl ºi-l satisface cum nici cu gândul n-ar fi visat - nu înainte de a-ºi pune proteza în pahar. De ce? Cã fincã ce film e ãla fãrã mãcar o felaþiune micã, acolo? La sfârºit, pe generic, vedem ºi cine era: Fionnula Flanagan, adicã Clothilde a lui Tom Jordache din "Rich Man, Poor Man"... Of, of - sau, mai bine zis, on / off.
Totuºi, filmuleþul are câteva calitãþi de reþinut: intenþiile bune ºi umorul veritabil din prima parte, ºi faptul cã nu ne toarnã pe gât atâtea vulgaritãþi ca mizeriile care abundã în ultima vreme sub titulatura de "comedii". Îl puteþi alege, dacã vreþi neapãrat sã vedeþi o comedie adevãratã... sau, mã rog, sã fim oneºti: comedioarã.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 ianuarie, 2008
Bucureºti, România
Începe bine ºi se pierde pe drum
Acum vreo douãzeci de ani, am citit una dintre cele mai tulburãtoare povestiri de Stephen King: "Quitters, Inc.", despre o asociaþie care te face sã te laºi de fumat terorizându-te cu gregaritatea ei.
Acum vreo opt ani, un fost coleg de ºcoalã mi-a furat douã ore din viaþã, încercând sã mã convingã sã-mi fac asigurare la societatea piramidalã al cãrei pion era. I-am zis cã sã mai vedem - ºi n-am mai vãzut.
Acum cinci ani, un aºa-zis "producãtor muzical" mi-a furat o orã doar (cã eram pãþit), în cafenea la Di Apollo, ca sã mã coopteze într-un lanþ de magazine exclusiviste. Nu l-am trimis la plimbare - m-am dus eu.
Acum trei ani, am condus o prietenã din provincie la un "job" care s-a dovedt tot un Caritas de soiul ãsta - ºi, dupã ce puradelul cu cravatã care ne-a întâmpinat a debitat o frazã ºi-un sfert, am plimbat-o cu barca. În Herãstrãu.
ªi mai sunt ºi altele... Multe altele... har Domnului.
Aºa începe ºi acest "Yes Man", cu Jim Carrey în rolul unui funcþionar bancar anost ºi îndobitocit pe care-l înhaþã o asemenea caracatiþã sectarã, al cãrei clou e de a-i face pe toþi prozeliþii ei sã nu rãspundã decât cu "Da!" - "...cã nu ºtii ce ocazii noi poþi sã pierzi!" Asta ºi e cea mai bunã secvenþã a filmului, situatã cuminte în minutul 20 (plot point one ca la carte) - în care Terrence Bundley (Terence Stamp, compunând abil - dar ºi cam rutinier - un asemenea guru de panaramã) îl înhaþã pe bietul Carl Allen ºi-l face din neom, om - sau viceversa - în urletele unei turme robotizate. Activat ca de-atunci sã nu mai refuze pe nimeni (fie boschetarul care-i cere sã-l ia cu maºina, ºi altele... fie clienþii bãncii care-i solicitã credite dintre cele mai ciudate), protagonistul ne poartã prin încã douãzeci de minute amuzante, în care chiar dacã mecanismul astfel creat e previzibil, cel puþin gagurile au prospeþime (râdem în hohote de câteva ori), ºi ne tot întrebãm cum vor reuºi autorii sã evite, în continuare, monotonia...
Rãspuns: nicicum. Când se prind cã trucul s-a vãrsat, scenariºtii Nicholas Stoller, Jarrad Paul ºi Andrew Mogel (nu ºtiu în ce mãsurã ºi Danny Wallace, autorul romanului, pe care nu l-am citit ºi nici nu ard s-o fac), în lipsa unor idei creatoare care sã ducã formula mai departe, în mod original ºi neaºteptat, se pierd prin bãlãrii. Povestea se fragmenteazã, urmãrind diverse consecinþe neinteresante ale "Da"-urilor aiuristice dinainte, poantele se rãresc, dar se ºi dezumflã, râsetele coboarã treptat în zâmbete, apoi în oftaturi ºi uitãturi la ceas... iar finalul e de-a dreptul neghiob: "Nu trebuia sã spui «Da», dacã nu voiai sã faci ceva!" se trezeºte hodoronc-tronc sã-i dezvãluie marea tainã bivolarul Terrence, dupã ce Carl i-a cauzat de-un accident de maºinã (foarte prost filmat!) ºi-au ajus amândoi la urgenþã. Adicã... mã dusei ºi mã-ntorsei!
Jim Carrey nu aduce nimic nou - aceleaºi strâmbãturi sucite care acum aproape douãzeci de ani ne impresionau prin mobilitatea lor, ºi ne duceau cu gândul la mult mai hazliul Jerry Lewis de odinioarã - acum, repetate ºi obosite... Terence Stamp, cum spuneam, e Terence Stamp ºi atât. O surprizã tristã sub toate aspectele ne oferã personajul complet inutil al unei vecine bãtrâne ºi drãgãlaºe, cu pãrul alb ºi danturã orbitoare, care la un moment dat îl înhaþã pe Carl ºi-l satisface cum nici cu gândul n-ar fi visat - nu înainte de a-ºi pune proteza în pahar. De ce? Cã fincã ce film e ãla fãrã mãcar o felaþiune micã, acolo? La sfârºit, pe generic, vedem ºi cine era: Fionnula Flanagan, adicã Clothilde a lui Tom Jordache din "Rich Man, Poor Man"... Of, of - sau, mai bine zis, on / off.
Totuºi, filmuleþul are câteva calitãþi de reþinut: intenþiile bune ºi umorul veritabil din prima parte, ºi faptul cã nu ne toarnã pe gât atâtea vulgaritãþi ca mizeriile care abundã în ultima vreme sub titulatura de "comedii". Îl puteþi alege, dacã vreþi neapãrat sã vedeþi o comedie adevãratã... sau, mã rog, sã fim oneºti: comedioarã.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 ianuarie, 2008
Bucureºti, România