Windom
03 Nov 2008, 10:59
What we are and what we seem to be is only a dream within a dream Edgar Allen Poe
În 1995, la aniversarea centenarului filmului Australian, The Picnic at Hanging Rock a fost votat cel mai bun film Australian al tuturor timpurilor. Strãbãtut de la un capãt la altul de superbe tablouri înfãþiºînd fecioare în rochii albe, plutind parcã în dansurile lor surprinse în slow motion, într-un peisaj australian arid, mîngîiat parcã în permanenþã de lumina unui soare aflat la apus, întregul tablou fiind bîntuit de acordurile spectrale ale lui Gheorghe Zamfir, filmul lui Peter Weir constituie încã un exemplu de capodoperã cinematograficã ce nu poate fi descrisã în cuvinte. Filmul trebuie neapãrat vãzut pentru a putea fi asimilat cu toate simþurile.
The Picnic at Hanging Rock are în centru un caz de dispariþie, a cãrei explicaþie ar putea sau nu sã fie aflatã pe tãrîmul paranormalului. Pe scurt, povestea ar fi urmãtoarea: trei fete, împreunã cu îndrumãtoarea lor, de la un internat victorian pentru fete, dispar fãrã urmã în timpul unei excursii organizate la Parcul Naþional Hanging Rock în ziua de Sf. Valentin a anului 1900. Filmul nu se concentreazã pe investigarea propriu-zisã a cazului de dispariþie, ci pe impactul psihologic pe care aceasta il are asupra supravieþuitorilor.
Puternica aurã de mister ce înconjoarã filmul rezidã din faptul cã regizorul nu explicã niciodatã de ce au dispãrut fetele, cu toate cã pot fi gãsite anumite rãspunsuri pe parcursul filmului, mergînd de la raþional pînã la supranatural. Însã, în final, ca si în Blow Up al lui Antonioni, filmul rãmîne un puzzle nerezolvat, fiecare avînd ocazia sã vinã cu propria interpretare.
Probabil nu este un film pe placul tuturor, dar astãzi greu mai gãseºti exemple de filme atît de fascinante ºi inclasabile cum este acesta. Pentru a vã bucura de el la maxim, vã recomand ediþia Criterion care, deºi la un preþ mai piperat, ne rãsfaþã cu o imagine ºi un sunet impecabil.
În 1995, la aniversarea centenarului filmului Australian, The Picnic at Hanging Rock a fost votat cel mai bun film Australian al tuturor timpurilor. Strãbãtut de la un capãt la altul de superbe tablouri înfãþiºînd fecioare în rochii albe, plutind parcã în dansurile lor surprinse în slow motion, într-un peisaj australian arid, mîngîiat parcã în permanenþã de lumina unui soare aflat la apus, întregul tablou fiind bîntuit de acordurile spectrale ale lui Gheorghe Zamfir, filmul lui Peter Weir constituie încã un exemplu de capodoperã cinematograficã ce nu poate fi descrisã în cuvinte. Filmul trebuie neapãrat vãzut pentru a putea fi asimilat cu toate simþurile.
The Picnic at Hanging Rock are în centru un caz de dispariþie, a cãrei explicaþie ar putea sau nu sã fie aflatã pe tãrîmul paranormalului. Pe scurt, povestea ar fi urmãtoarea: trei fete, împreunã cu îndrumãtoarea lor, de la un internat victorian pentru fete, dispar fãrã urmã în timpul unei excursii organizate la Parcul Naþional Hanging Rock în ziua de Sf. Valentin a anului 1900. Filmul nu se concentreazã pe investigarea propriu-zisã a cazului de dispariþie, ci pe impactul psihologic pe care aceasta il are asupra supravieþuitorilor.
Puternica aurã de mister ce înconjoarã filmul rezidã din faptul cã regizorul nu explicã niciodatã de ce au dispãrut fetele, cu toate cã pot fi gãsite anumite rãspunsuri pe parcursul filmului, mergînd de la raþional pînã la supranatural. Însã, în final, ca si în Blow Up al lui Antonioni, filmul rãmîne un puzzle nerezolvat, fiecare avînd ocazia sã vinã cu propria interpretare.
Probabil nu este un film pe placul tuturor, dar astãzi greu mai gãseºti exemple de filme atît de fascinante ºi inclasabile cum este acesta. Pentru a vã bucura de el la maxim, vã recomand ediþia Criterion care, deºi la un preþ mai piperat, ne rãsfaþã cu o imagine ºi un sunet impecabil.