Pitbull
14 Oct 2008, 16:51
"Max Payne" - Struþocãmilã de blockbuster cu film de conþinut
Calitãþi ºi defecte, în genere compensatorii
Un cadru din primul sfert de orã al filmului (în staþia de metrou, Max vãzut din spate, mergând înainte spre trei personaje dubioase) îi marcheazã provenienþa de third-person 3D shooter VG - dar în continuare avem surpriza de a constata cã nu e nicidecum un blockbuster nãzbâtios ca atâtea alte adaptãri de jocuri video, benzi desenate, sau nici mãcar, ci o încercare de a reformula povestea mai mult pe axa conþinutului decât a acþiunii, inclusiv pe tema motivului faustic, amintind în primul rând de "Angel Heart" - la care face trimitere motivul ninsorii declarat false, mai ales într-un alt cadru-marcã din segmentul introductiv. Iese un fel de struþocãmilã doldora de calitãþi ºi defecte, în genere compensatorii. Partea proastã stã eminamente în poveste - schematicã, previzibilã, cu veleitãþi de originalitate forþatã. Partea bunã vine de la regia lui John Moore, surprinzãtor de precisã ºi expresivã (în comparaþie cu futilele remake-uri dupã "Flight of the Phoenix", 2004, ºi "The Omen", 2006) pânã la limita când sare calul, cãzând în ridicol (mai ales în motivul valkiriilor, îngrozitor de prost fãcute: niºte ciori semi-umanoide jumulite, din fum cartonat, cu beculeþe-n chip de ochi - ºi complet inutile: sfârtecã o tanti, zvârl un nenea de la etaj, ºi fâlfâie-n fundalul protagonistului când îl macinã conºtiinþa; da' de rezolvat ceva la nivel dramaturgic, nema). Totuºi, dincolo de toate aceste neîmpliniri epice, filmul are stil ºi atmosferã, ºi imprimã o stare substanþialã de thriller sumbru, în care vulnerabilitãþile sufleteºti transformã eroul invincibil într-un cvasi-antierou. Mark Wahlberg, în rolul titular, e pietros în sens bun - rece, economic, discret-încruntat, în contrast cu durerile interioare (ºi totalmente ºablonarde) care-l animã, completat armonios de Chris "Ludacris" Bridges, în poliþistul Jim Bravura (dracu' sã mã ia dacã pricep ce-or fi vrut cu numele ãsta aiuristic, nepotrivit cu personajul nici direct, nici pe dos, nici la troznealã). Beau Bridges e un negativ stereotip, în schimb Amaury Nolasco reuºeºte sã compunã un accesoriu malefic credibil ºi destul de original - chiar ºi fãrã tatuaje. Pãcat cã Olga Kurylenko e o Nataºã pe cât de sexoasã, pe-atât de rizibilã - noroc cu Mila Kunis, care mai drege cât de cât coada la ibric, în rolul rãzbunãtoarei surori. ªi mai pãcat e cã se fâsâie diabolismul feminin al lui Kate Burton (dar noroc cu secvenþa de dupã genericul final, care promite un sequel vârtos în juru-i - aºa cã nu daþi fuga la budã, cã nici nu ºtiþi ce pierdeþi!)
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14 octombrie, 2008, h. 17:00-17:35
Bucureºti, România
Calitãþi ºi defecte, în genere compensatorii
Un cadru din primul sfert de orã al filmului (în staþia de metrou, Max vãzut din spate, mergând înainte spre trei personaje dubioase) îi marcheazã provenienþa de third-person 3D shooter VG - dar în continuare avem surpriza de a constata cã nu e nicidecum un blockbuster nãzbâtios ca atâtea alte adaptãri de jocuri video, benzi desenate, sau nici mãcar, ci o încercare de a reformula povestea mai mult pe axa conþinutului decât a acþiunii, inclusiv pe tema motivului faustic, amintind în primul rând de "Angel Heart" - la care face trimitere motivul ninsorii declarat false, mai ales într-un alt cadru-marcã din segmentul introductiv. Iese un fel de struþocãmilã doldora de calitãþi ºi defecte, în genere compensatorii. Partea proastã stã eminamente în poveste - schematicã, previzibilã, cu veleitãþi de originalitate forþatã. Partea bunã vine de la regia lui John Moore, surprinzãtor de precisã ºi expresivã (în comparaþie cu futilele remake-uri dupã "Flight of the Phoenix", 2004, ºi "The Omen", 2006) pânã la limita când sare calul, cãzând în ridicol (mai ales în motivul valkiriilor, îngrozitor de prost fãcute: niºte ciori semi-umanoide jumulite, din fum cartonat, cu beculeþe-n chip de ochi - ºi complet inutile: sfârtecã o tanti, zvârl un nenea de la etaj, ºi fâlfâie-n fundalul protagonistului când îl macinã conºtiinþa; da' de rezolvat ceva la nivel dramaturgic, nema). Totuºi, dincolo de toate aceste neîmpliniri epice, filmul are stil ºi atmosferã, ºi imprimã o stare substanþialã de thriller sumbru, în care vulnerabilitãþile sufleteºti transformã eroul invincibil într-un cvasi-antierou. Mark Wahlberg, în rolul titular, e pietros în sens bun - rece, economic, discret-încruntat, în contrast cu durerile interioare (ºi totalmente ºablonarde) care-l animã, completat armonios de Chris "Ludacris" Bridges, în poliþistul Jim Bravura (dracu' sã mã ia dacã pricep ce-or fi vrut cu numele ãsta aiuristic, nepotrivit cu personajul nici direct, nici pe dos, nici la troznealã). Beau Bridges e un negativ stereotip, în schimb Amaury Nolasco reuºeºte sã compunã un accesoriu malefic credibil ºi destul de original - chiar ºi fãrã tatuaje. Pãcat cã Olga Kurylenko e o Nataºã pe cât de sexoasã, pe-atât de rizibilã - noroc cu Mila Kunis, care mai drege cât de cât coada la ibric, în rolul rãzbunãtoarei surori. ªi mai pãcat e cã se fâsâie diabolismul feminin al lui Kate Burton (dar noroc cu secvenþa de dupã genericul final, care promite un sequel vârtos în juru-i - aºa cã nu daþi fuga la budã, cã nici nu ºtiþi ce pierdeþi!)
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14 octombrie, 2008, h. 17:00-17:35
Bucureºti, România