Pitbull
14 Oct 2008, 04:40
"Eagle Eye" - Un thriller precis articulat
Premisã voit aiuristicã, lucrãturã rafinatã
Nu c-ar fi cine ºtie ce, dar dacã vã vând finalul, îi stric jumãtate din farmec - aºa cã accept provocarea de a evita orice spoiling, baletând printre elementele de scenariu într-o încercare de a discuta fãrã a dezvãlui. Se anunþã un excurs aproape la fel de palpitant ca aventura mereu pe muchie de cuþit a lui Jerry Shaw ºi Rachel Holloman.
Încã de la prima dezlãnþuire de tip blockbuster (cu excepþia eficientului kickstart din prologul afgan, care lanseazã puntea de tensiune peste cele câteva secvenþe de prozã cotidianã introductive), ne lãmurim cã avem de-a face din nou cu o convenþie de superacþiune voit noncredibilã, similarã cu delicios-zãnaticele "Shoot 'em up!" ºi "Wanted". Aici, însã, premisa e incomparabil mai aiuristicã, iar lucrãtura, în raport cu ea, mult mai rafinatã. Priveºti toate acele trãsnãi tratate pe cel mai serios ton cu putinþã, lipsite de orice ironie explicitã (ca la Michael Davis) sau implicitã (ca la Timur Bekmambetov), ºi te crezi aruncat în plin Philip K. Dick - mai precis, în "Ubik", unde S.F.-ul e foarte soft, iar delirul solipsist abundã. Jumãtate din film ºi mai bine, te uiþi, te cruceºti, ºi-þi spui: "Dom'le, sã facã bine Caruso ãsta sã gãseascã o justificare valabilã pentru ce se-ntâmplã aici, cã dau cu el de pãmânt!" ªi justificarea apare chiar la momentul potrivit, cât se poate de "pe felie". E un S.F. la limitã, tangent cu realismul (conform ambiþiei lui Spielberg, aici prodcãtor executiv, care rumega de mult subiectul, dar a aºteptat cu rãbdare ca tehnologizarea sã atingã o ubicuitate mult mai amplã, pentru a reduce la minimum componenta S.F. în percepþia spectatorului - aici, dorinþa lui fiind ca, la ieºirea în oraº, dupã film, sã fim la fel de angoasaþi ca la intrarea în mare, dupã "Jaws"), ºi destul de riguros urmãrit în logica lui. Îl rotunjesc câteva elemente referenþiale discrete, cum ar fi citatul explicit din "The Kite Runner" vizibil în primele cadre, trimiterile deferente la "Dr. Strangelove" (nota bene!) ºi "The Man Who Knew Too Much", numele de familie al tehnicianului de computer (compus ºi cu felul cum aratã - ºi e filmat! - terminalul principal), sau însuºi titlul, cu rapelurile sale la "Goldeneye" ºi Big Brother (via acelaºi computer menþionat mai sus - dar nu numai). Dincolo de asta, ne rãmâne un thriller precis articulat - scenariul de John Glenn, Travis Adam Wright, Hillary Seitz ºi Dan McDermott, nu cine ºtie ce creator, dar foarte profesional (muncã de echipã, de!) e valorificat cu mânã sigurã, nerv narativ ºi stil autentic de regia lui D. J. Caruso, un cineast al cãrui principal merit, relevat aici, constã în capacitatea de a se menþine permanent într-un echilibru foarte atent între glumã ºi seriozitate. Frumos ºi expresiv filmate de Dariusz Wolski (de la care se revendicã, mai recent, excelenta imagine din trilogia "Piraþilor din Caraibe" ºi foarte plasticul "Sweeney Todd"), ies în evidenþã mai ales secvenþele graficii de computer - precise, tãioase ºi dense, învãluite într-un portocaliu pervers mult mai eficient decât avalanºa abuzivã a lui Matthew Libatique din "Fântâna" lui Aronofski.
Shia LaBeouf se menþine, încã bine, pe traiectoria jalonatã anterior de "Transformers" ºi "Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull" - deºi mã întreb dacã nu cumva îl paºte pericolul unei cantonãri într-un singur registru de emploi-uri, cum a pãþit ºi Keanu Reeves, cu privirea lui de biet erou mereu depãºit de situaþie (care la Shia devine buimac-descurcãreaþã); oricum, câtã vreme ºtie sã evite manierizarea, tot e bine. Michelle Monagan îi dã replica strict corect, ca vârf a unei distribuþii la fel de corecte, din care se distinge Billy Bob Thornton, în alunecosul antagonist dat pe brazdã Tom Morgan.
Dincolo de toate astea, însã, nu putem sã trecem cu vederea superficialitatea perspectivei politico-istorice alese drept fundal, mimând responsabilitatea, pe un fond de political correctness scârboasã ca de obicei - ca ºi cum pericolele potenþiale ale terorismului ºi antiterorismului americano-islamice ar subzista doar în fanatismele unora ºi gafele celorlalþi - vezi ºi "The Kingdom" sau, la un nivel mai onorabil, "Rendition". Dacã povestea avea curajul sã abordeze mãcar tangenþial dedesubturile manipulãrii, atunci, da! Am fi avut un film! ªi puteau scãpa basma curatã foarte uºor - aruncau totul în cârca lui Eagle Eye, cu complexele sale de personalitate patriotic-iresponsabile.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14 octombrie, 2008, h. 03:45-04:51
Bucureºti, România
Premisã voit aiuristicã, lucrãturã rafinatã
Nu c-ar fi cine ºtie ce, dar dacã vã vând finalul, îi stric jumãtate din farmec - aºa cã accept provocarea de a evita orice spoiling, baletând printre elementele de scenariu într-o încercare de a discuta fãrã a dezvãlui. Se anunþã un excurs aproape la fel de palpitant ca aventura mereu pe muchie de cuþit a lui Jerry Shaw ºi Rachel Holloman.
Încã de la prima dezlãnþuire de tip blockbuster (cu excepþia eficientului kickstart din prologul afgan, care lanseazã puntea de tensiune peste cele câteva secvenþe de prozã cotidianã introductive), ne lãmurim cã avem de-a face din nou cu o convenþie de superacþiune voit noncredibilã, similarã cu delicios-zãnaticele "Shoot 'em up!" ºi "Wanted". Aici, însã, premisa e incomparabil mai aiuristicã, iar lucrãtura, în raport cu ea, mult mai rafinatã. Priveºti toate acele trãsnãi tratate pe cel mai serios ton cu putinþã, lipsite de orice ironie explicitã (ca la Michael Davis) sau implicitã (ca la Timur Bekmambetov), ºi te crezi aruncat în plin Philip K. Dick - mai precis, în "Ubik", unde S.F.-ul e foarte soft, iar delirul solipsist abundã. Jumãtate din film ºi mai bine, te uiþi, te cruceºti, ºi-þi spui: "Dom'le, sã facã bine Caruso ãsta sã gãseascã o justificare valabilã pentru ce se-ntâmplã aici, cã dau cu el de pãmânt!" ªi justificarea apare chiar la momentul potrivit, cât se poate de "pe felie". E un S.F. la limitã, tangent cu realismul (conform ambiþiei lui Spielberg, aici prodcãtor executiv, care rumega de mult subiectul, dar a aºteptat cu rãbdare ca tehnologizarea sã atingã o ubicuitate mult mai amplã, pentru a reduce la minimum componenta S.F. în percepþia spectatorului - aici, dorinþa lui fiind ca, la ieºirea în oraº, dupã film, sã fim la fel de angoasaþi ca la intrarea în mare, dupã "Jaws"), ºi destul de riguros urmãrit în logica lui. Îl rotunjesc câteva elemente referenþiale discrete, cum ar fi citatul explicit din "The Kite Runner" vizibil în primele cadre, trimiterile deferente la "Dr. Strangelove" (nota bene!) ºi "The Man Who Knew Too Much", numele de familie al tehnicianului de computer (compus ºi cu felul cum aratã - ºi e filmat! - terminalul principal), sau însuºi titlul, cu rapelurile sale la "Goldeneye" ºi Big Brother (via acelaºi computer menþionat mai sus - dar nu numai). Dincolo de asta, ne rãmâne un thriller precis articulat - scenariul de John Glenn, Travis Adam Wright, Hillary Seitz ºi Dan McDermott, nu cine ºtie ce creator, dar foarte profesional (muncã de echipã, de!) e valorificat cu mânã sigurã, nerv narativ ºi stil autentic de regia lui D. J. Caruso, un cineast al cãrui principal merit, relevat aici, constã în capacitatea de a se menþine permanent într-un echilibru foarte atent între glumã ºi seriozitate. Frumos ºi expresiv filmate de Dariusz Wolski (de la care se revendicã, mai recent, excelenta imagine din trilogia "Piraþilor din Caraibe" ºi foarte plasticul "Sweeney Todd"), ies în evidenþã mai ales secvenþele graficii de computer - precise, tãioase ºi dense, învãluite într-un portocaliu pervers mult mai eficient decât avalanºa abuzivã a lui Matthew Libatique din "Fântâna" lui Aronofski.
Shia LaBeouf se menþine, încã bine, pe traiectoria jalonatã anterior de "Transformers" ºi "Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull" - deºi mã întreb dacã nu cumva îl paºte pericolul unei cantonãri într-un singur registru de emploi-uri, cum a pãþit ºi Keanu Reeves, cu privirea lui de biet erou mereu depãºit de situaþie (care la Shia devine buimac-descurcãreaþã); oricum, câtã vreme ºtie sã evite manierizarea, tot e bine. Michelle Monagan îi dã replica strict corect, ca vârf a unei distribuþii la fel de corecte, din care se distinge Billy Bob Thornton, în alunecosul antagonist dat pe brazdã Tom Morgan.
Dincolo de toate astea, însã, nu putem sã trecem cu vederea superficialitatea perspectivei politico-istorice alese drept fundal, mimând responsabilitatea, pe un fond de political correctness scârboasã ca de obicei - ca ºi cum pericolele potenþiale ale terorismului ºi antiterorismului americano-islamice ar subzista doar în fanatismele unora ºi gafele celorlalþi - vezi ºi "The Kingdom" sau, la un nivel mai onorabil, "Rendition". Dacã povestea avea curajul sã abordeze mãcar tangenþial dedesubturile manipulãrii, atunci, da! Am fi avut un film! ªi puteau scãpa basma curatã foarte uºor - aruncau totul în cârca lui Eagle Eye, cu complexele sale de personalitate patriotic-iresponsabile.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14 octombrie, 2008, h. 03:45-04:51
Bucureºti, România