Pitbull
11 Sep 2008, 03:13
"Ca$h" - Înc-o þeapã, înc-un jaf
Destul de drãguþ, zglobiu, sclipitor - ºi cam fâsâit...
Nu e "Cacealmaua" (din pãcate!), dar nu-i nici o cacealma (din fericire!). Oricum, asemãnarea cu inegalabilul "The Sting" al lui George Roy Hill e fatalã - în ambele sensuri: cel de "inevitabil", ºi cel de "ucigãtor". Pãcat - cãci, luat ca film în sine, fãrã nici un rapel exterior, "Ca$h" rãmâne destul de drãguþ. Începe cu o þeapã ingenioasã, care imediat o ia razna, apoi sare peste câþiva ani, urmãrindu-i consecinþele pe termen lung, ºi se avântã într-o cavalcadã de furturi, escrocherii ºi farse jucate de un numãr de personaje de-a dreptul indigest, toate convergând treptat spre o mare loviturã. Evident, poliþia e foarte prezentã ºi ea - pe multiple planuri, cãci nici gaborii nu-s uºã de bisericã, aºijderea corupþi precum colegii lor români, deci ºi prin urmare urmãriþi de-o D.N.A. a lor care nici aia nu e ceea ce pare a fi... ºi, într-un târziu, ajungem la concluzia cã toþi sunt alþii decât zic, ºi-n nimeni nu poþi avea încredere (ceea ce ne duce cu gândul, mai ales, la ultimul dintre "Pirates of the Caribbean"); conform reþetei, cine n-a fost cuminte face crize c-a rãmas cu ochii-n soare (la propriu!) într-o ºalupã fãrã carburant în largul Mediteranei, în timp ce toþi - da' toþi ceilalþi - parteneri ºi foºti (aparent) adversari deopotrivã, pupat balcon hotel lux Monte Carlo, cu pahare de ºampanie. ªi halate flauºate albe ca zãpada.
Totu-i bine ºi frumos, la cel mai comod nivel cu putinþã. Scenariul curge, te þine, te duce, da' nu-l dã inventivitatea afarã din casã (decât, poate, mai degrabã cantitativitatea). În plus, deznodãmântul e de-a dreptul tras de pãr, prin disproporþionalitatea mizei: adicã s-au complicat cu ditamai farsalionul sofisticat-ditirambic, doar ca sã þepuiascã pe... (nu spun cine, sã nu vã tai cheful - chiar ar fi pãcat, la un anumit nivel, aºa, mai modic)...? Fugi d-aci!
La fel de modic stau lucrurile ºi pe parcursul care ne poartã spre apoteoticul final: nici una dintre loviturile care abundã nu-i la fel de precis articulatã ca-n "Mission: Impossible" ºi alte filme cu spargeri ºi prefãcãtorii de milioane, dar nici atât de cãznitã ca-n trilogia (pân-acum) "Ocean..."; sunt pur ºi simplu reuºite cu sclipiciuri mãrunt-superficiale - ºi, în plus, le salveazã ritmul sãltãreþ ºi umorul. ªi regia - lãudabilã, în aceiaºi parametri, plus câteva artificii binevenite: folosirea îndemânaticã a caºetãrilor, când se vizualizeazã planurile de acþiune (ca un rapel voit - sper! - la anumite leit-motive stilistice de-acum treizeci de ani, instilând un binevenit parfum retro), ºi a efectelor fast-forward / rewind (�* la "Funny Games U.S."), apropo de variantele de contingenþã - unul dintre cele mai amuzante momente ale filmului, care-i dã lui Jean Dujardin posibilitatea sã le cârpeascã în paralel ºi pe Valeria Golino (pãcat - fata face o figurã simpaticã în film, cu ochii ei straniu-tragici), ºi pe Alice Taglioni (slavã Domnului - e mai insipidã ca o femeie gonflabilã dezumflatã!), spre satisfacþia perversã a lui Jean Reno (care-i fermecãtor-rutinat ºi atât). Din pãcate, deºi destul de muncite, nici unul dintre personaje nu are farmecul delicios-pervers al lui Henry Gondorff ºi Johnny Hooker, ºi nici negativul divulgat la sfârºit nu se comparã cu adorabil-nãtântolul de Doyle Lonnegan.
Aºa cã uitaþi de "Cacealma" (dacã puteþi...!) ºi clãtiþi-vã ochii ºi neuronii pentru o sutã de minute în cap. ªi-n coadã.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 septembrie, 2008, h. 03:45-04.24
Bucureºti, România
Destul de drãguþ, zglobiu, sclipitor - ºi cam fâsâit...
Nu e "Cacealmaua" (din pãcate!), dar nu-i nici o cacealma (din fericire!). Oricum, asemãnarea cu inegalabilul "The Sting" al lui George Roy Hill e fatalã - în ambele sensuri: cel de "inevitabil", ºi cel de "ucigãtor". Pãcat - cãci, luat ca film în sine, fãrã nici un rapel exterior, "Ca$h" rãmâne destul de drãguþ. Începe cu o þeapã ingenioasã, care imediat o ia razna, apoi sare peste câþiva ani, urmãrindu-i consecinþele pe termen lung, ºi se avântã într-o cavalcadã de furturi, escrocherii ºi farse jucate de un numãr de personaje de-a dreptul indigest, toate convergând treptat spre o mare loviturã. Evident, poliþia e foarte prezentã ºi ea - pe multiple planuri, cãci nici gaborii nu-s uºã de bisericã, aºijderea corupþi precum colegii lor români, deci ºi prin urmare urmãriþi de-o D.N.A. a lor care nici aia nu e ceea ce pare a fi... ºi, într-un târziu, ajungem la concluzia cã toþi sunt alþii decât zic, ºi-n nimeni nu poþi avea încredere (ceea ce ne duce cu gândul, mai ales, la ultimul dintre "Pirates of the Caribbean"); conform reþetei, cine n-a fost cuminte face crize c-a rãmas cu ochii-n soare (la propriu!) într-o ºalupã fãrã carburant în largul Mediteranei, în timp ce toþi - da' toþi ceilalþi - parteneri ºi foºti (aparent) adversari deopotrivã, pupat balcon hotel lux Monte Carlo, cu pahare de ºampanie. ªi halate flauºate albe ca zãpada.
Totu-i bine ºi frumos, la cel mai comod nivel cu putinþã. Scenariul curge, te þine, te duce, da' nu-l dã inventivitatea afarã din casã (decât, poate, mai degrabã cantitativitatea). În plus, deznodãmântul e de-a dreptul tras de pãr, prin disproporþionalitatea mizei: adicã s-au complicat cu ditamai farsalionul sofisticat-ditirambic, doar ca sã þepuiascã pe... (nu spun cine, sã nu vã tai cheful - chiar ar fi pãcat, la un anumit nivel, aºa, mai modic)...? Fugi d-aci!
La fel de modic stau lucrurile ºi pe parcursul care ne poartã spre apoteoticul final: nici una dintre loviturile care abundã nu-i la fel de precis articulatã ca-n "Mission: Impossible" ºi alte filme cu spargeri ºi prefãcãtorii de milioane, dar nici atât de cãznitã ca-n trilogia (pân-acum) "Ocean..."; sunt pur ºi simplu reuºite cu sclipiciuri mãrunt-superficiale - ºi, în plus, le salveazã ritmul sãltãreþ ºi umorul. ªi regia - lãudabilã, în aceiaºi parametri, plus câteva artificii binevenite: folosirea îndemânaticã a caºetãrilor, când se vizualizeazã planurile de acþiune (ca un rapel voit - sper! - la anumite leit-motive stilistice de-acum treizeci de ani, instilând un binevenit parfum retro), ºi a efectelor fast-forward / rewind (�* la "Funny Games U.S."), apropo de variantele de contingenþã - unul dintre cele mai amuzante momente ale filmului, care-i dã lui Jean Dujardin posibilitatea sã le cârpeascã în paralel ºi pe Valeria Golino (pãcat - fata face o figurã simpaticã în film, cu ochii ei straniu-tragici), ºi pe Alice Taglioni (slavã Domnului - e mai insipidã ca o femeie gonflabilã dezumflatã!), spre satisfacþia perversã a lui Jean Reno (care-i fermecãtor-rutinat ºi atât). Din pãcate, deºi destul de muncite, nici unul dintre personaje nu are farmecul delicios-pervers al lui Henry Gondorff ºi Johnny Hooker, ºi nici negativul divulgat la sfârºit nu se comparã cu adorabil-nãtântolul de Doyle Lonnegan.
Aºa cã uitaþi de "Cacealma" (dacã puteþi...!) ºi clãtiþi-vã ochii ºi neuronii pentru o sutã de minute în cap. ªi-n coadã.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 septembrie, 2008, h. 03:45-04.24
Bucureºti, România