Pitbull
11 Sep 2008, 03:12
"Get Smart" - Mel Brooks a râs, dar...
Corectitudine politicã, moarte sigurã
Mel Brooks nu-i un bou.
Mel Brooks s-a impus drept cel mai sclipitor autor de parodii cinematografice (un gen artistic particular, specific, problematic ºi dificil), de la Méliès la Mungiu. A atins sferele capodoperei absolute, cu "Young Frankenstein" ºi "High Anxiety", a strãlucit inteligent cu "Silent Movie", "Blazing Saddles: ºi "Spaceballs", ba chiar ºi cu moleºeli ca "History of the World: Part I" sau "Robin Hood: Men in Thighs" a amuzat pe ici, pe colo. Din categoria creaþiilor lui de mijloc, cu un umor neobosit, inteligent ºi seducãtor, "Get Smart" (1965) se distinge ca unul dintre cele mai reuºite seriale comice de televiziune. Privit retrospectiv acum, din perspectiva celor peste patruzeci de ani trecuþi de la acea perioadã de apogeu a Rãzboiului Rece, filmul îºi relevã nu numai neatinsa prospeþime, cât ºi, mai ales, capacitatea de a imortaliza (ºi sublima ironic) starea de spirit a deceniului ºapte. Hazul nebun al acestei parodii aparte stã tocmai în faptul cã satirizeazã o realitate de-a dreptul crâncenã: americanii ºi ruºii þineau lumea-n chingi, gata-n orice clipã s-o drstrangeloveascã puþin (apropo, Kubrick ne-a oferit altã viziune comicã irezistibilã asupra acelei potenþiale tragedii!), la cea mai micã scãpare de sandviº figurativ pe butonul roºu. Contrastul dintre dramatismul funest al pericolului, solemnitatea politicienilor, duritatea agenþilor, suferinþele victimelor ºi paranoia tuturor celor prinºi la mijloc, pe de o parte, ºi stilul umorului parodic practicat de Brooks, combinând în acele proporþii de aur numai de el ºtiute prostia superlativã, bufoneria cu morgã ºi satira politico-socialã incisivã, fãcea inefabilul acestui serial de vãzut, azi, ca o insectã precambrianã de o incredibilã frumuseþe exoticã, prinsã pe vecie în chihlimbar.
Este tocmai ceea ce nu reuºeºte varianta actualã, doar ultima dintr-un lung ºir de reîncãlziri ale delicioasei supe brooksiene peste care s-a aºternut, fatal, rãceala timpului. Vechiul "Get Smart" e de vãzut ºi savurat aºa cum a fost ºi este - nu de stors ca o pisicã trecutã prin maºina de spãlat. Pânã ºi Mel Brooks a obosit, cum aratã toate filmele lui (puþine, har Domnului!) din 1990 încoace - iar scenariºtii Tom J. Astle ºi Matt Ember, plus regisorul Peter Segal, nu-s Mel Brooks (obosit sau odihnit) nici mãcar luaþi toþi trei la un loc.
Nenorocirea pleacã de la toxica ºi vicioasa corectitudine politicã, moarte sigurã pentru orice comedie (ºi-n genere, pentru orice produs artistic de valoare), necum pentru o parodie cu spioni. Sclipirea troznitoare a serialului din '65 pornea tocmai din umorul sãu subversiv totalmente miserupist, care aici nu mai e decât totalmente cuminþel. Dacã pe vremuri Max Smart ne fãcea sã râdem cu lacrimi de gloanþele pe care le trãgea în toate pãrþile, avea n-avea treabã (la un moment dat, împuºca scurt un spãlãtor de geamuri fiindcã dãdea cu buretele de la stânga la dreapta, semn cã era agent K.A.O.S.!), acum nu mai are voie sã tragã decât cu iscãliturã de la C.N.A., iar egalitarismul feminist niveleazã o droaie de poante asociate cu Agentul 99, nedespãrþita lui partenerã. Noroc cã ne-am emancipat pe alte pãrþi, aºa cã bancurile sunt vulgare, grosiere - ºi complet previzibile.
Nici pe partea distribuþiei lucrurile nu stau mult mai bine. Don Adams fusese ceea ce se cheamã un actor comic - suav, candid, împiedicat la modul mlãdios. Steve Carrell nu reuºeºte sã alunge senzaþia cã e împiedicat de felul lui, la modul lemnos - ºi atât. Anne Hathaway e convenþionalã la modul cartonos, iar în tandem cu Carrell (ea douãzeci ºi ceva, el patruzeci ºi altceva), devine o adevãratã American Beauty la modul lolitos - chestie care chiar n-avea ce sã caute într-o asemenea formulã. Noroc cã Alan Arkin e bun chiar ºi dacã-l pui sã candideze la primãria Bucureºtiului, iar Terence Stamp, în Siegfried, mai aminteºte totuºi de "colecþionarul" lui Wyler (cã de generalul Zod mai bine n-ar aminti).
Zice-se cã, la o proiecþie cu invitaþi aleºi pe sprânceanã, Mel Brooks, stând el cuminte-n ultimul rând, râdea de se prãpãdea. Mã rog, când râzi cã-l vezi pe comisarul Moldovan cum 13tzametizeazã, mãcar ºtii o socotealã - dar când râzi la o un film care se voia comedie... lucrurile nu mai sunt chiar atât de clare! Asta se numeºte subtilitate.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 iunie, 2008, h. 3:30-4:50
Bucureºti, România
* * *
D-ale VECHIULUI Smart...
Agentul 99: Max, cuþitul ãla era cât pe ce sã te nimereascã!
Max Smart: ªi ce, crezi c-a fost vreun avertisment?
Agentul 99: Max, de ce nu mã iei cu tine? Dacã ratãm misiunea asta, ar putea însemna sfârºitul lumii.
Max Smart: Tocmai de-aia, vreau sã mã asigur cã nu pãþeºti nimic.
ªeful: Sunt sigur cã în Congres se va respinge reducerea bugetului nostru.
Agentul 99: De ce nu taie mai bine din bugetul C.I.A.?
Max Smart: Cum ar putea? Nimeni nu ºtie ce buget are C.I.A.
Agent KAOS: Ascultã, sunt un om fair play. Te las sã-þi alegi felul în care vei muri.
Max Smart: Mulþumesc. De bãtrâneþe se poate?
Max Smart: N-o ajunge eu în viaþa mea sã cânt la Filarmonicã, da' ce, Leobard Bernstein are permis sã omoare?
ªeful: Max, ai grijã, asta-i cea mai periculoasã misiune a ta. S-ar putea sã nu te mai întorci viu...
Max Smart: ªefule, dacã-ncerci sã mã sperii, nici o ºansã. Eu nu ºtiu ce-i aia frica.
ªeful: Vei fi paraºutat de la trei mii de metri...
Max Smart: Ee, uite c-am mai învãþat ceva!
Max Smart: ªefule, scuzã-mã, dar douãzeci de minute n-am putut sã cobor din maºinã.
ªeful: ªtiu, 86. Traficul ãsta...
Max Smart: Nu, centura.
ªeful: Cine ºtie unde se vor mai infiltra? Poate chiar în Pentagon.
Max Smart: Chiar dacã intrã-n Pentagon, slabe ºanse sã mai iasã. Un agent al nostru s-a rãtãcit pe-acolo pentru vreo trei zile.
ªeful: Trei zile? Hai, mã Max, or fi agenþii noºtri zãpãciþi, da' nici chiar aºa!
Max Smart: Stai sã vedem - deci, am intrat într-o vineri...
Senatorul: Domnule Smart, câte arestãri a operat Control anul trecut?
Max Smart: Nu ºtiu.
Senatorul: Cine-i numãrul unu în organizaþia dumitale?
Max Smart: Nu ºtiu.
Senatorul: Câte cazuri a primit Control anul trecut?
Max Smart: Nu ºtiu.
Senatorul: ªi ia zi, domnule Smart, dacã ai fi concediat, ce-ai face?
Max Smart: Imposibil sã mã concedieze. ªtiu prea multe.
Max Smart: 99, nu uita cã noi avem tot dreptul sã tragem, sã ucidem, sã torturãm, sã distrugem... Noi reprezentãm tot ce-i bun ºi drept pe lumea asta!
Max Smart: ªefule, nu se poate sã-l daþi afarã! E prietenul meu!
ªeful: Prietenul ãsta al tãu a dat buzna la mine-n birou, a zbierat la mine cã mã omoarã ºi era sã mã strângã de gât.
Max Smart: Pãi da, am zis cã-i prietenul meu, nu al dumitale.
Siegfried: M-AUZIÞI, IDIOÞILOR? Boilor ce sunteþi! Buni de nimic! În ultimele trei sãptãmâni, Maxwell Smart a eliminat unsprezece dintre agenþii noºtri cei mai letali, cruzi, inumani, lipsiþi de orice scrupule!... ªi ce bãieþi buni, scumpi ºi drãguþi erau!
ªeful: Cum am putea crede un om care-ºi vinde propriii prieteni?
Siegfried: Pãi vine, mã boule, pe cine voiai sã-i trãdeze, pe duºmani?
Corectitudine politicã, moarte sigurã
Mel Brooks nu-i un bou.
Mel Brooks s-a impus drept cel mai sclipitor autor de parodii cinematografice (un gen artistic particular, specific, problematic ºi dificil), de la Méliès la Mungiu. A atins sferele capodoperei absolute, cu "Young Frankenstein" ºi "High Anxiety", a strãlucit inteligent cu "Silent Movie", "Blazing Saddles: ºi "Spaceballs", ba chiar ºi cu moleºeli ca "History of the World: Part I" sau "Robin Hood: Men in Thighs" a amuzat pe ici, pe colo. Din categoria creaþiilor lui de mijloc, cu un umor neobosit, inteligent ºi seducãtor, "Get Smart" (1965) se distinge ca unul dintre cele mai reuºite seriale comice de televiziune. Privit retrospectiv acum, din perspectiva celor peste patruzeci de ani trecuþi de la acea perioadã de apogeu a Rãzboiului Rece, filmul îºi relevã nu numai neatinsa prospeþime, cât ºi, mai ales, capacitatea de a imortaliza (ºi sublima ironic) starea de spirit a deceniului ºapte. Hazul nebun al acestei parodii aparte stã tocmai în faptul cã satirizeazã o realitate de-a dreptul crâncenã: americanii ºi ruºii þineau lumea-n chingi, gata-n orice clipã s-o drstrangeloveascã puþin (apropo, Kubrick ne-a oferit altã viziune comicã irezistibilã asupra acelei potenþiale tragedii!), la cea mai micã scãpare de sandviº figurativ pe butonul roºu. Contrastul dintre dramatismul funest al pericolului, solemnitatea politicienilor, duritatea agenþilor, suferinþele victimelor ºi paranoia tuturor celor prinºi la mijloc, pe de o parte, ºi stilul umorului parodic practicat de Brooks, combinând în acele proporþii de aur numai de el ºtiute prostia superlativã, bufoneria cu morgã ºi satira politico-socialã incisivã, fãcea inefabilul acestui serial de vãzut, azi, ca o insectã precambrianã de o incredibilã frumuseþe exoticã, prinsã pe vecie în chihlimbar.
Este tocmai ceea ce nu reuºeºte varianta actualã, doar ultima dintr-un lung ºir de reîncãlziri ale delicioasei supe brooksiene peste care s-a aºternut, fatal, rãceala timpului. Vechiul "Get Smart" e de vãzut ºi savurat aºa cum a fost ºi este - nu de stors ca o pisicã trecutã prin maºina de spãlat. Pânã ºi Mel Brooks a obosit, cum aratã toate filmele lui (puþine, har Domnului!) din 1990 încoace - iar scenariºtii Tom J. Astle ºi Matt Ember, plus regisorul Peter Segal, nu-s Mel Brooks (obosit sau odihnit) nici mãcar luaþi toþi trei la un loc.
Nenorocirea pleacã de la toxica ºi vicioasa corectitudine politicã, moarte sigurã pentru orice comedie (ºi-n genere, pentru orice produs artistic de valoare), necum pentru o parodie cu spioni. Sclipirea troznitoare a serialului din '65 pornea tocmai din umorul sãu subversiv totalmente miserupist, care aici nu mai e decât totalmente cuminþel. Dacã pe vremuri Max Smart ne fãcea sã râdem cu lacrimi de gloanþele pe care le trãgea în toate pãrþile, avea n-avea treabã (la un moment dat, împuºca scurt un spãlãtor de geamuri fiindcã dãdea cu buretele de la stânga la dreapta, semn cã era agent K.A.O.S.!), acum nu mai are voie sã tragã decât cu iscãliturã de la C.N.A., iar egalitarismul feminist niveleazã o droaie de poante asociate cu Agentul 99, nedespãrþita lui partenerã. Noroc cã ne-am emancipat pe alte pãrþi, aºa cã bancurile sunt vulgare, grosiere - ºi complet previzibile.
Nici pe partea distribuþiei lucrurile nu stau mult mai bine. Don Adams fusese ceea ce se cheamã un actor comic - suav, candid, împiedicat la modul mlãdios. Steve Carrell nu reuºeºte sã alunge senzaþia cã e împiedicat de felul lui, la modul lemnos - ºi atât. Anne Hathaway e convenþionalã la modul cartonos, iar în tandem cu Carrell (ea douãzeci ºi ceva, el patruzeci ºi altceva), devine o adevãratã American Beauty la modul lolitos - chestie care chiar n-avea ce sã caute într-o asemenea formulã. Noroc cã Alan Arkin e bun chiar ºi dacã-l pui sã candideze la primãria Bucureºtiului, iar Terence Stamp, în Siegfried, mai aminteºte totuºi de "colecþionarul" lui Wyler (cã de generalul Zod mai bine n-ar aminti).
Zice-se cã, la o proiecþie cu invitaþi aleºi pe sprânceanã, Mel Brooks, stând el cuminte-n ultimul rând, râdea de se prãpãdea. Mã rog, când râzi cã-l vezi pe comisarul Moldovan cum 13tzametizeazã, mãcar ºtii o socotealã - dar când râzi la o un film care se voia comedie... lucrurile nu mai sunt chiar atât de clare! Asta se numeºte subtilitate.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 iunie, 2008, h. 3:30-4:50
Bucureºti, România
* * *
D-ale VECHIULUI Smart...
Agentul 99: Max, cuþitul ãla era cât pe ce sã te nimereascã!
Max Smart: ªi ce, crezi c-a fost vreun avertisment?
Agentul 99: Max, de ce nu mã iei cu tine? Dacã ratãm misiunea asta, ar putea însemna sfârºitul lumii.
Max Smart: Tocmai de-aia, vreau sã mã asigur cã nu pãþeºti nimic.
ªeful: Sunt sigur cã în Congres se va respinge reducerea bugetului nostru.
Agentul 99: De ce nu taie mai bine din bugetul C.I.A.?
Max Smart: Cum ar putea? Nimeni nu ºtie ce buget are C.I.A.
Agent KAOS: Ascultã, sunt un om fair play. Te las sã-þi alegi felul în care vei muri.
Max Smart: Mulþumesc. De bãtrâneþe se poate?
Max Smart: N-o ajunge eu în viaþa mea sã cânt la Filarmonicã, da' ce, Leobard Bernstein are permis sã omoare?
ªeful: Max, ai grijã, asta-i cea mai periculoasã misiune a ta. S-ar putea sã nu te mai întorci viu...
Max Smart: ªefule, dacã-ncerci sã mã sperii, nici o ºansã. Eu nu ºtiu ce-i aia frica.
ªeful: Vei fi paraºutat de la trei mii de metri...
Max Smart: Ee, uite c-am mai învãþat ceva!
Max Smart: ªefule, scuzã-mã, dar douãzeci de minute n-am putut sã cobor din maºinã.
ªeful: ªtiu, 86. Traficul ãsta...
Max Smart: Nu, centura.
ªeful: Cine ºtie unde se vor mai infiltra? Poate chiar în Pentagon.
Max Smart: Chiar dacã intrã-n Pentagon, slabe ºanse sã mai iasã. Un agent al nostru s-a rãtãcit pe-acolo pentru vreo trei zile.
ªeful: Trei zile? Hai, mã Max, or fi agenþii noºtri zãpãciþi, da' nici chiar aºa!
Max Smart: Stai sã vedem - deci, am intrat într-o vineri...
Senatorul: Domnule Smart, câte arestãri a operat Control anul trecut?
Max Smart: Nu ºtiu.
Senatorul: Cine-i numãrul unu în organizaþia dumitale?
Max Smart: Nu ºtiu.
Senatorul: Câte cazuri a primit Control anul trecut?
Max Smart: Nu ºtiu.
Senatorul: ªi ia zi, domnule Smart, dacã ai fi concediat, ce-ai face?
Max Smart: Imposibil sã mã concedieze. ªtiu prea multe.
Max Smart: 99, nu uita cã noi avem tot dreptul sã tragem, sã ucidem, sã torturãm, sã distrugem... Noi reprezentãm tot ce-i bun ºi drept pe lumea asta!
Max Smart: ªefule, nu se poate sã-l daþi afarã! E prietenul meu!
ªeful: Prietenul ãsta al tãu a dat buzna la mine-n birou, a zbierat la mine cã mã omoarã ºi era sã mã strângã de gât.
Max Smart: Pãi da, am zis cã-i prietenul meu, nu al dumitale.
Siegfried: M-AUZIÞI, IDIOÞILOR? Boilor ce sunteþi! Buni de nimic! În ultimele trei sãptãmâni, Maxwell Smart a eliminat unsprezece dintre agenþii noºtri cei mai letali, cruzi, inumani, lipsiþi de orice scrupule!... ªi ce bãieþi buni, scumpi ºi drãguþi erau!
ªeful: Cum am putea crede un om care-ºi vinde propriii prieteni?
Siegfried: Pãi vine, mã boule, pe cine voiai sã-i trãdeze, pe duºmani?