Pitbull
03 Jul 2008, 01:55
"Kung Fu Panda" - O splendidã joacã graficã
Între formulaic ºi creator
Ce-i drept, e drept: nucleul subiectului e vechi de când lumea - sau, cel puþin, de când basmele cu prâslea cel voinic... Câte un personaj plin de bune intenþii, complet inadaptat ºi aparent incapabil, care nu se lasã ºi nu se lasã ºi pân-la urmã inevitabil ajunge hãl mai tare din parcare. Ghicim toate reperele astea încã din clipa când vedem afiºul - sau, ºi mai devreme: de când ne ajunge la urechi titlul; cum altfel sã se pupe cuvintele "kung fu" ºi "panda"?
Aºa cã acceptãm convenþia - ºi imposibilul (cã doar suntem în lumea desenului animat!). ªi ne îmbucurãm ochii cu o splendidã joacã graficã, plinã de umor, isteþime ºi ingeniozitate. Pornind de la povestirea lui Ethan Reiff ºi Cyrus Voris, dramaturgii de film Jonathan Aibel ºi Glenn Berger au construit un scenariu aflat în zona echilibratã dintre formulaic ºi creator, care urmãreºte cuminte povestea ºi o valorificã în punctele esenþiale cu sclipiri de realã inventivitate. (Pãcat, numai, de trucul muuult prea învechit cu pergamentul... ºi, pe deasupra, supralicitat didactic prin analogia cu "ingredientul secret" din reþeta de tãieþei.) Mark Osborne ºi John Stevenson au ºtiut sã valorifice scenariul printr-o regie de animaþie surprinzãtor de adecvatã, având în vedere cã amândoi sunt cvasi-debutanþi (au mai lucrat în domeniu, ºi încã mult, dar pe compartimente sau categorii conexe). Se remarcã în special compunerea unor relaþii foarte interesante între personaje ºi spaþiu, atât în contextul de respiraþie amplã al secvenþelor contemplative, cât ºi mai ales, evident, în momentele de acþiune - dezvoltatã cu o imaginaþie admirabilã (de exemplu, în momentul evadãrii lui Tai Lung, cu salturile lui în sus de pe fragmentele punþii de piatrã în cãdere - ilogic, imposibil, dar atât de savuros lucrat, încât prin acceptarea convenþiei devine veridic).
La acelaºi nivel se situeazã superba imagine a lui Yong Duk Jhun, în tandem cu plastica scenografului Tank Kheng Heng (nici nu e de mirare cã întreaga ambianþã a filmului, atât naturalã cât ºi ruralã, e aºa de autentic... extrem-asiaticã - stare la care contribuie ºi partitura originalã a lui John Powell ºi Hans Zimmer). În mod surprinzãtor, principalul rateu se remarcã în zona... actorilor acestui film de animaþie, distribuþia întrunind o pleiadã de nume sonore deranjate absolut inutil ºi strict de dragul afiºului; dacã vocile lui Dustin Hoffman ºi Ian McShane sunt mai mult sau mai puþin justificate, devine de-a dreptul ridicol s-o scoli din pat pe Angelina Jolie (ale cãrei atuuri sunt eminamente vizuale), ca sã-þi facã o voce de... tigroaicã a artelor marþiale! Mãcar Jackie Chan tot are ceva în comun cu personajul sãu - deºi... exact în zona unde nu se întâlnesc: el face kung fu corporal, nu vocal, iar Maimuþa din film se luptã... nu fizic, ci digital! (Drept pentru care, sper cã alegerea lui în rol, pe lângã elementul comercial, a implicat ºi o glumã autoironicã a realizatorilor).
Oricum, prea multe n-ar fi de spus - "Kung Fu Panda" e un film de vãzut ºi atât; slavã Domnului, ai ce vedea, în materie de mãiestrie a animaþiei anilor 2000.
(La nivel strict personal, cu regret trebuie sã mãrturisesc cã mi-a fost imposibil sã mã ataºez de erou: semãna ca douã picãturi de pixeli cu unul dintre cei mai detestabili indivizi pe care mi i-a scos soarta-n cale în ultimii doi ani. Dar cum graficienii filmului n-aveau de unde ºti despre bietul impostor care se dã limbist, n-am de ce sã mã supãr pe ei. Vizionare plãcutã!)
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
3 iulie, 2008, h. 00:30-01:10
Bucureºti, România
Între formulaic ºi creator
Ce-i drept, e drept: nucleul subiectului e vechi de când lumea - sau, cel puþin, de când basmele cu prâslea cel voinic... Câte un personaj plin de bune intenþii, complet inadaptat ºi aparent incapabil, care nu se lasã ºi nu se lasã ºi pân-la urmã inevitabil ajunge hãl mai tare din parcare. Ghicim toate reperele astea încã din clipa când vedem afiºul - sau, ºi mai devreme: de când ne ajunge la urechi titlul; cum altfel sã se pupe cuvintele "kung fu" ºi "panda"?
Aºa cã acceptãm convenþia - ºi imposibilul (cã doar suntem în lumea desenului animat!). ªi ne îmbucurãm ochii cu o splendidã joacã graficã, plinã de umor, isteþime ºi ingeniozitate. Pornind de la povestirea lui Ethan Reiff ºi Cyrus Voris, dramaturgii de film Jonathan Aibel ºi Glenn Berger au construit un scenariu aflat în zona echilibratã dintre formulaic ºi creator, care urmãreºte cuminte povestea ºi o valorificã în punctele esenþiale cu sclipiri de realã inventivitate. (Pãcat, numai, de trucul muuult prea învechit cu pergamentul... ºi, pe deasupra, supralicitat didactic prin analogia cu "ingredientul secret" din reþeta de tãieþei.) Mark Osborne ºi John Stevenson au ºtiut sã valorifice scenariul printr-o regie de animaþie surprinzãtor de adecvatã, având în vedere cã amândoi sunt cvasi-debutanþi (au mai lucrat în domeniu, ºi încã mult, dar pe compartimente sau categorii conexe). Se remarcã în special compunerea unor relaþii foarte interesante între personaje ºi spaþiu, atât în contextul de respiraþie amplã al secvenþelor contemplative, cât ºi mai ales, evident, în momentele de acþiune - dezvoltatã cu o imaginaþie admirabilã (de exemplu, în momentul evadãrii lui Tai Lung, cu salturile lui în sus de pe fragmentele punþii de piatrã în cãdere - ilogic, imposibil, dar atât de savuros lucrat, încât prin acceptarea convenþiei devine veridic).
La acelaºi nivel se situeazã superba imagine a lui Yong Duk Jhun, în tandem cu plastica scenografului Tank Kheng Heng (nici nu e de mirare cã întreaga ambianþã a filmului, atât naturalã cât ºi ruralã, e aºa de autentic... extrem-asiaticã - stare la care contribuie ºi partitura originalã a lui John Powell ºi Hans Zimmer). În mod surprinzãtor, principalul rateu se remarcã în zona... actorilor acestui film de animaþie, distribuþia întrunind o pleiadã de nume sonore deranjate absolut inutil ºi strict de dragul afiºului; dacã vocile lui Dustin Hoffman ºi Ian McShane sunt mai mult sau mai puþin justificate, devine de-a dreptul ridicol s-o scoli din pat pe Angelina Jolie (ale cãrei atuuri sunt eminamente vizuale), ca sã-þi facã o voce de... tigroaicã a artelor marþiale! Mãcar Jackie Chan tot are ceva în comun cu personajul sãu - deºi... exact în zona unde nu se întâlnesc: el face kung fu corporal, nu vocal, iar Maimuþa din film se luptã... nu fizic, ci digital! (Drept pentru care, sper cã alegerea lui în rol, pe lângã elementul comercial, a implicat ºi o glumã autoironicã a realizatorilor).
Oricum, prea multe n-ar fi de spus - "Kung Fu Panda" e un film de vãzut ºi atât; slavã Domnului, ai ce vedea, în materie de mãiestrie a animaþiei anilor 2000.
(La nivel strict personal, cu regret trebuie sã mãrturisesc cã mi-a fost imposibil sã mã ataºez de erou: semãna ca douã picãturi de pixeli cu unul dintre cei mai detestabili indivizi pe care mi i-a scos soarta-n cale în ultimii doi ani. Dar cum graficienii filmului n-aveau de unde ºti despre bietul impostor care se dã limbist, n-am de ce sã mã supãr pe ei. Vizionare plãcutã!)
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
3 iulie, 2008, h. 00:30-01:10
Bucureºti, România