Pitbull
10 Jan 2008, 08:29
Spoilere la greu! - Da-s de râs
"Awake" - O temã ofertantã, da'...
Da' staþi aºa!...
În fiecare zi, în Statele Unite, se semnaleazã (nu ºtiu câte) cazuri de "anesthetic awareness", în care câte un pacient supus unei intervenþii chirurgicale sub anestezie totalã rãmâne lucid ºi senzitiv, deºi paralizat, fiind astfel constrâns sã vadã, sã audã ºi, mai ales, sã simtã tot ce se întâmplã în timpul operaþiei. (Scrie în pregenericul filmului.)
Da' staþi aºa! Cã pacientul nostru (adicã cel din film), nu e un pacient ca oricare altul. E un tânãr magnat bogat ºi cinstit (Hayden Christensen), moºtenitor al unui mare imperiu financiar, cãruia cel mai bun prieten, medic chirurg, îi face un transplant de inimã.
Da' staþi aºa! Cã doctorul (Terrence Howard), mama lui, e o târtiþã, care vrea sã-l omoare-n timpul operaþiei ºi sã-i ia o halcã din avere - chestie pe care, fatalmente, pacientul nostru o va constata cu stupoare, din semianestezia-i, cãci...
Cãci staþi aºa! Cãci toatã echipa de medici ºi asistenþi (minus anestezistul, care ba iese, ba intrã, ba iese, ba intrã - adicã meserie, tatã!) sunt vorbiþi, ºi vor împãrþi moºtenirea frãþeºte (sau poate o vor juca la barbut).
Da' staþi aºa! Cã din monstroasa coaliþie face parte, sã vezi ºi sã nu crezi, ºi iubita-logodnica-nevasta (Jessica Alba) - s-au cãsãtorit intempestiv în noaptea trecutã - care ºi ea circulã prin sala de operaþie ca pe bulevard, ba chiar pregãteºte cu mânuþele ei injecþia care va face ca inima grefatã sã fie respinsã (fãrã mãnuºi, fãrã nimic, ca sã-i poatã lua poliþia amprentele de pe seringã).
Da' staþi aºa! Cã mama (Lena Olin) - care, ca orice mamã, n-o putea suferi pe zdreanþa aia, ba chiar ºi doctorul îi puþea, ºi tot zicea: "Puiu' mamii, nu ºi nu!" - deci mãmica asta eroinã, când aflã, bagã-n ea un flacon de tranchilizante, pornind spre lumea cealaltã, taman bine sã i se poatã recolta inima ºi dona odorului, care aºtepta pe by-pass, sub anestezia care nu era tocmai anestezie.
Da' staþi aºa! Cã-n timp ce el, deja c-un picior în moarte clinicã, se-ntreba: "Ce fac? Mor, nu mor...?" vine mami (în drum spre au del�*) ºi-i zice: "Nu, fãtul meu, uite ce-are mama pentru tine, un cord frumos, sãnãtos, ceas - hai ºi mai trãieºte puþin!"
Da' staþi aºa! Cãci cu acest prilej, mamiþa-i mai zice una: cã tatiþa (Sam Robards), de la care-a moºtenit el miliardele, n-a cãzut pe scarã accidental, cã era toxicoman, ºi-i venise criza ºi voia sã facã moarte de om, aºa cã l-a pãlit ea c-un toroipan, ºi pe urma l-a dat de-a bâldâbâca pe trepþ.
Da' staþi aºa! Cã muica, înainte s-o facã pe-aia nefãcutã, îºi sunase un pretin (Arliss Howard), mare chirurg, care peste un an urma sã fie ministrul sãnãtãþii (un fel de Cintezã al lor), ºi el vine ºi ia problema-n mânã ºi face transplantul ºi-l salveazã pe bãiet, în timp ce poliþia-i aleargã prin spital pe netrebnici ºi-i arestuieºte rând pe rând, terminând tomnai cu fleoarþa aia de muiere hubbycidã, cãreia-i pune piºtoala la tâmplã taman când inima de mamã, instalatã-n thorax de fiu, începe sã facã beep!... beep!... beep!...
Iertaþi-mã, fraþilor, dacã sunt miºcat... dacã emoþiunea mã cuprinde aºa de tare... în acest final de scenariu sinucigaº, probã vie de cum nu se scrie un film. În primul ºi-n primul rând, se încarcã succesiv cu noi ºi noi ploturi - complicând pânã dincolo de suprasaturaþie conflictul central dupã formula: "dacã...? dar dacã...? ºi dacã...? apoi dacã...? iar dacã, pe lângã toate astea...?" Nu mai zic ºi cã-s dezlânate, nu se leagã neam - principala greºealã fiind cã toatã povestea cu luciditatea anestezicã nu determinã nimic - da' nimic! - din mersul lucrurilor; doar cã el aude ce se-ntâmplã, ºi se oripileazã (apropo: nu doar aude, ci ºi vede - chestie total pe-din-afarã, cã avea ochii lipiþi cu scoci chirurgical; deci, metapsihicul începea sã funcþioneze încã dinainte de-a deveni treaba pe muritelea). Asemenea cascadoria aia paranormalã - care n-are alt rost decât ca bãiatul sã ºtie, dupã operaþie (ºi dupã genericul final) cã ta-su se droga - neplãcut, da' ne doare fix în pix, la nivel atât uman, cât ºi dramaturgic. La fel de aiuristice sunt ºi implicarea consoartei, ºi apariþia bãtrânului medic erou care saves the day - oricât, pe final, ni s-ar bãga cu ghiotura pe nas tot felul de flash-back-uri agathachristice, vezi-Doamne prin câte replici ºi detalii se dãduserã de gol conspiratorii pe parcurs. Plus admirabila, sublima putem zice, veridicitate spitaliceascã, potrivit cãreia marelui baºtan i se transplanteazã cordul în condiþii mai pompieristice ºi mai septice chiar ºi decât ale castrãrii unei mâþe tigrate în cabinetul veterinar de la Valea Lungã (unde-mi duc eu cãþelele la vaccin).
Dar cu atât mai interesant e cã ãl de comise zama asta lungã ºi necondimentatã, în care har sã mai gãseºti câte un os domnesc, e unul ºi acelaºi cu fãcãtorul regiei - Joby Harold chemându-l pe el. E primul lui film, ºi sã sperãm cã ºi ultimul. N-are pic de simþ narativ, târâie pelteaua monoton ºi sec, ºi-n schimb bagã figuri de stil �* la Visarion Alexa în "Nãpasta" (filmul), unde Duþu Gãitan (Dumitru mort) tot apãrea ºi se uita adânc la Dorina Lazãr (Anca vie) ºi Cornel Dumitraº (Dragomir tot viu), în timp ce dospea drama. Aici, Hayden Christensen (pacientul treaz - ºi la fel de viu) se dedubleazã, ºi tot umblã printre operatori, holbându-se la ei cum vor sã-l criminalizeze. Reacþiile lui în timp ce-l doare operaþia, voit sfâºietoare, nu reuºesc sã fie decât false ºi groteºti - culminând cu rãgetul de fiarã înjunghiatã, când îi smulg ãia inima din chept (la propriu). Hayden, sãracu', nu convinge de nici o culoare - cât despre Jessica, Terrence ºi Lena, ei dau tot timpul senzaþia cã habar n-au cum au ajuns acolo.
Imaginea? Platã.
Montajul? Corect.
Muzica? Nu mai ºtiu.
În rest? Nimic. Nici mãcar tãcere.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 ianuarie, 2007, h. 08:00-09:01
Bucureºti, România
"Awake" - O temã ofertantã, da'...
Da' staþi aºa!...
În fiecare zi, în Statele Unite, se semnaleazã (nu ºtiu câte) cazuri de "anesthetic awareness", în care câte un pacient supus unei intervenþii chirurgicale sub anestezie totalã rãmâne lucid ºi senzitiv, deºi paralizat, fiind astfel constrâns sã vadã, sã audã ºi, mai ales, sã simtã tot ce se întâmplã în timpul operaþiei. (Scrie în pregenericul filmului.)
Da' staþi aºa! Cã pacientul nostru (adicã cel din film), nu e un pacient ca oricare altul. E un tânãr magnat bogat ºi cinstit (Hayden Christensen), moºtenitor al unui mare imperiu financiar, cãruia cel mai bun prieten, medic chirurg, îi face un transplant de inimã.
Da' staþi aºa! Cã doctorul (Terrence Howard), mama lui, e o târtiþã, care vrea sã-l omoare-n timpul operaþiei ºi sã-i ia o halcã din avere - chestie pe care, fatalmente, pacientul nostru o va constata cu stupoare, din semianestezia-i, cãci...
Cãci staþi aºa! Cãci toatã echipa de medici ºi asistenþi (minus anestezistul, care ba iese, ba intrã, ba iese, ba intrã - adicã meserie, tatã!) sunt vorbiþi, ºi vor împãrþi moºtenirea frãþeºte (sau poate o vor juca la barbut).
Da' staþi aºa! Cã din monstroasa coaliþie face parte, sã vezi ºi sã nu crezi, ºi iubita-logodnica-nevasta (Jessica Alba) - s-au cãsãtorit intempestiv în noaptea trecutã - care ºi ea circulã prin sala de operaþie ca pe bulevard, ba chiar pregãteºte cu mânuþele ei injecþia care va face ca inima grefatã sã fie respinsã (fãrã mãnuºi, fãrã nimic, ca sã-i poatã lua poliþia amprentele de pe seringã).
Da' staþi aºa! Cã mama (Lena Olin) - care, ca orice mamã, n-o putea suferi pe zdreanþa aia, ba chiar ºi doctorul îi puþea, ºi tot zicea: "Puiu' mamii, nu ºi nu!" - deci mãmica asta eroinã, când aflã, bagã-n ea un flacon de tranchilizante, pornind spre lumea cealaltã, taman bine sã i se poatã recolta inima ºi dona odorului, care aºtepta pe by-pass, sub anestezia care nu era tocmai anestezie.
Da' staþi aºa! Cã-n timp ce el, deja c-un picior în moarte clinicã, se-ntreba: "Ce fac? Mor, nu mor...?" vine mami (în drum spre au del�*) ºi-i zice: "Nu, fãtul meu, uite ce-are mama pentru tine, un cord frumos, sãnãtos, ceas - hai ºi mai trãieºte puþin!"
Da' staþi aºa! Cãci cu acest prilej, mamiþa-i mai zice una: cã tatiþa (Sam Robards), de la care-a moºtenit el miliardele, n-a cãzut pe scarã accidental, cã era toxicoman, ºi-i venise criza ºi voia sã facã moarte de om, aºa cã l-a pãlit ea c-un toroipan, ºi pe urma l-a dat de-a bâldâbâca pe trepþ.
Da' staþi aºa! Cã muica, înainte s-o facã pe-aia nefãcutã, îºi sunase un pretin (Arliss Howard), mare chirurg, care peste un an urma sã fie ministrul sãnãtãþii (un fel de Cintezã al lor), ºi el vine ºi ia problema-n mânã ºi face transplantul ºi-l salveazã pe bãiet, în timp ce poliþia-i aleargã prin spital pe netrebnici ºi-i arestuieºte rând pe rând, terminând tomnai cu fleoarþa aia de muiere hubbycidã, cãreia-i pune piºtoala la tâmplã taman când inima de mamã, instalatã-n thorax de fiu, începe sã facã beep!... beep!... beep!...
Iertaþi-mã, fraþilor, dacã sunt miºcat... dacã emoþiunea mã cuprinde aºa de tare... în acest final de scenariu sinucigaº, probã vie de cum nu se scrie un film. În primul ºi-n primul rând, se încarcã succesiv cu noi ºi noi ploturi - complicând pânã dincolo de suprasaturaþie conflictul central dupã formula: "dacã...? dar dacã...? ºi dacã...? apoi dacã...? iar dacã, pe lângã toate astea...?" Nu mai zic ºi cã-s dezlânate, nu se leagã neam - principala greºealã fiind cã toatã povestea cu luciditatea anestezicã nu determinã nimic - da' nimic! - din mersul lucrurilor; doar cã el aude ce se-ntâmplã, ºi se oripileazã (apropo: nu doar aude, ci ºi vede - chestie total pe-din-afarã, cã avea ochii lipiþi cu scoci chirurgical; deci, metapsihicul începea sã funcþioneze încã dinainte de-a deveni treaba pe muritelea). Asemenea cascadoria aia paranormalã - care n-are alt rost decât ca bãiatul sã ºtie, dupã operaþie (ºi dupã genericul final) cã ta-su se droga - neplãcut, da' ne doare fix în pix, la nivel atât uman, cât ºi dramaturgic. La fel de aiuristice sunt ºi implicarea consoartei, ºi apariþia bãtrânului medic erou care saves the day - oricât, pe final, ni s-ar bãga cu ghiotura pe nas tot felul de flash-back-uri agathachristice, vezi-Doamne prin câte replici ºi detalii se dãduserã de gol conspiratorii pe parcurs. Plus admirabila, sublima putem zice, veridicitate spitaliceascã, potrivit cãreia marelui baºtan i se transplanteazã cordul în condiþii mai pompieristice ºi mai septice chiar ºi decât ale castrãrii unei mâþe tigrate în cabinetul veterinar de la Valea Lungã (unde-mi duc eu cãþelele la vaccin).
Dar cu atât mai interesant e cã ãl de comise zama asta lungã ºi necondimentatã, în care har sã mai gãseºti câte un os domnesc, e unul ºi acelaºi cu fãcãtorul regiei - Joby Harold chemându-l pe el. E primul lui film, ºi sã sperãm cã ºi ultimul. N-are pic de simþ narativ, târâie pelteaua monoton ºi sec, ºi-n schimb bagã figuri de stil �* la Visarion Alexa în "Nãpasta" (filmul), unde Duþu Gãitan (Dumitru mort) tot apãrea ºi se uita adânc la Dorina Lazãr (Anca vie) ºi Cornel Dumitraº (Dragomir tot viu), în timp ce dospea drama. Aici, Hayden Christensen (pacientul treaz - ºi la fel de viu) se dedubleazã, ºi tot umblã printre operatori, holbându-se la ei cum vor sã-l criminalizeze. Reacþiile lui în timp ce-l doare operaþia, voit sfâºietoare, nu reuºesc sã fie decât false ºi groteºti - culminând cu rãgetul de fiarã înjunghiatã, când îi smulg ãia inima din chept (la propriu). Hayden, sãracu', nu convinge de nici o culoare - cât despre Jessica, Terrence ºi Lena, ei dau tot timpul senzaþia cã habar n-au cum au ajuns acolo.
Imaginea? Platã.
Montajul? Corect.
Muzica? Nu mai ºtiu.
În rest? Nimic. Nici mãcar tãcere.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 ianuarie, 2007, h. 08:00-09:01
Bucureºti, România