Pitbull
22 Nov 2007, 03:11
"Beowulf" - A fost odatã... un... Zemeckis
E, o fãcurãm ºi pe asta! And now, what?
"Hey, Doc! Doc!"
"Huh...? Marty!? This can't be! I just sent you back to the future!"
"Yes, Doc, yes, but I came back from the future!"
"Holy mackerel!"
...Sau:
"My mom always saaaid: life is like a box full of chocolaaates... You never know what your're gonna geaaat..."
ÃSTA era Zemeckis ãla pe care-l iubeam. Ãla ale cãrui filme mi le puneam la video când mi se ura cu viaþa - fiindcã-mi încãrcau iar bateriile, fie cu Marty McFly ºi Doc Emmett Brown, fie cu Forrest ºi Lt. Dan, fie cu Roger Rabbit ºi Jessica - va chiar ºi cu "Romancing the Stone", "Death Becomes Her" sau "Contact".
Cum lesne reiese din cele de mai sus - ºi cum ºtie orice cunoscãtor într-ale zemeckologiei - printre principalele calitãþi ale lui Robert Lee figurau imaginaþia, vioiciunea, vitalitatea, optimismul, energia, un simþ nebun al naraþiunii, o originalitate mereu inspiratã. Ei bine, tot acest pachet dinamic ºi esenþial se remarcã printr-o ilustrã ºi totalã absenþã din actualul "Beowulf", un film care ridicã plictiseala la rangul de torturã chinezeascã. Singura ºansã de salvare e adormirea în primul sfert de orã - slavã Domnului, foarte posibilã!
S-ar putea ca Zemeckis sã aibã o problemã cu poemul epic de la origine: sau în sens rãu (nu-i place, ºi pace! - ceea ce nu cred, fiindcã mai e ºi producãtor, adicã l-a vrut), sau în sens bun (îl iubea aºa de mult, încât nu s-a mai putut distanþa, ºi de fericire cã-l fãcea, a cãzut pradã iluziei cã i-a mai ºi reuºit). Mult mai sigur, însã, i-a fost fatal faptul cã s-a aruncat la formula animaþiei ultrarealiste, cu facultãþile ei de simulare totalã, fãrã sã aibã în minte nici un scop clar definit. Mult mai interesant ar fi sã urmãrim drumul efectelor speciale pânã aici, trecând pe la trucajele asistate de computer, în "Star Wars" (1977) prin imaginile generate de computer, în "The Last Starfighter" (1984), apoi continuele rafinãri ale imaginii ºi ale stãrii de real (n-o sã mai dau ºi aici exemple, sunt destule), pânã la acest banal tur de forþã în care-i desenãm pe Anthony Hopkins ºi Angelina Jolie de zici cã-s pe bune. OK, o fãcurãm ºi pe asta - and now, what? Sau, cum spuneam în cronica de la "Ratatouille": quo vadis, homo cinematographicus?
Zemeckis vadet într-o fundãturã. Cvasiperfecþiunea graficii lui generate pe computer nu foloseºte la nimic - e un exerciþiu în sine, plat ºi monoton, care-ºi epuizeazã potenþialul de interes în primele minute. De acord, a reconstituit migãlos, rafinat, cu atmosferã ºi stil, ambianþa vechiului poem anglo-saxon - ei, ºi? C-o fãcea cu pixeli, sau cu Dino De Laurentiis producãtor (înainte de senilizare), tot aia era (nici chiar Bergman n-a plesnit-o cu mediocrul sãu "Ou de ºarpe", oricât de minuþios i-a refãcut Moº Dino Berlinul de la începutul anilor '30) - adicã un efort laborios, cu un þel imediat ºi limitat.
Ar fi putut extrage ceva sevã din resursele povestirii - marºând, eventual, pe relaþia dintre realitatea istoricã ºi "adevãrul" mitic: ce se spune despre mãreþul erou c-a izbândit, ºi ce mânãrii a fãcut el de fapt (aici, s-a împerecheat cu scorpia, ºi-n final era s-o pãþeascã ºi mai dihai decât la început, cu poporul lui cu tot) - o vreme, chiar am crezut cã Zemeckis se pregãtea sã exploreze acest filon, ducându-mã cu gândul la "Dragonul" lui Evgheni Schwartz (mai ales în celebra montare a lui Victor Ioan Frunzã de la Piatra Neamþ, în 1980, structuratã pe o ecuaþie estetic-semanticã oarecum similarã). Aiurea - n-a fãcut-o. Pe urmã, am sperat sã pedaleze pe paradoxala relaþie patern-filialã sugeratã între protagonist ºi balauristica sa posibilã progeniturã (care fusese cam singura parte reuºitã din dezumflatul "Alien IV" al lui Jeunet). Fâs - nici de-asta nu s-a þinut. M-a incitat o vreme stratul teologic al povestirii - dar ºi ãsta e fãcut ghiveci: dacã autorul a fost un cãlugãr anonim englez dinainte de secolul al XI-lea, preocupat sã se aplece asupra relaþiei dintre om ºi divinitate, în scenariul lui Neil Gaiman (care aici pare sã se fi tâmpit total) ºi Roger Avary întâlnim doar câteva menþionãri inutile ale "Zeului Iisus" ºi cam tot atâtea referiri scoasã din burtã la Odin ºi Ragnarok - cã, de, suntem pe undeva prin nord! Danemarca, Suedia, cam p-acolo...
În disperare de cauzã, i-ar mai fi rãmas ºansa unei depline fidelitãþi faþã de sursa literarã, compensatã printr-o creativitate debordantã la nivel formal. Dar, aºa cum spuneam, ºi aici se remarcã o totalã lipsã de inspiraþie: în locul unei poezii a imaginii cinematografice, toatã concepþia plasticã a filmului rãmâne la nivel de versificaþie - un fel de Marcel Breslaºu, unde-ar fi fost nevoie de ceva Blaga, Barbu sau Bacovia.
ªi, ca ºi cum aceastã baltã stãtutã n-ar fi fost de ajuns, ici-colo Zemeckis mai ºi greºeºte - pueril ºi de neiertat. În prima parte a filmului, cautã sã ironizeze anumite pudibonderii ale cinematografiei mainstream - de pildã, escamotarea ostentativã a pãrþilor sfiicioase ale trupului beowulfian la nudu' gol, sau filmatul ostentativ al umbrelor de pe pereþi când Grendel rupe câte-un om în douã. De ce? Ca sã ne arate cã "adoptã" în imageria sa artificialã unele chestii proprii filmului cu actori vii? OK, ne-a arãtat - ºi ce-a rezolvat cu asta? Iar mai spre sfârºit, în timpul luptei dintre Beowulf ºi crocobauru' de fi-su', apar iar niºte ironii gratuite - ca tãierea crãcilor din zbor, pararea sãgeþilor cu sabia, sau focul care-i iese pe gurã lui Zmeu-Zmeilor când înoatã pe sub apã. De ce? Tot aºa, ca sã vedem de ce-i în stare animaþia pe computer? Pãi ºtiam cam de mult.
Unde mai pui cã aceleaºi gratuitãþi spectaculare devin chiar iritante în reluarea pânã la saturaþie a unor procedee C.G.I. deja devenite cliºee, ca þup-þup-urile de pe-un continent pe altul fãrã tãieturã de montaj, zoom-urile de la prim-plan personaj la ditamai planul ansamblu ultrapanoramic, sau fiþa cu sãgeata urmãritã individual din norul tras de toatã compania arcaºilor. Da, aratã minunat - tot atât de minunat ca-n zecile de filme unde le-am mai vãzut.
La fel de enervantã e ºi starea totalã de joc video care dominã pe de-a-ntregul decizia plasticã a filmului, mai ales în panoramele finale cu castele neverosimile arzând pe ici, pe colo, ºi Beowulf agãþat de dragon deasupra lor. ªi de parcã toate astea n-ar fi fost de ajuns, acum disputa între vãzãtorii din Vest ai filmului s-a polarizat între douã tabere: 2D sau 3D (cãci... vai... da! Are ºi o versiune în relief - d-aia ochelaristicã!). Evident, fiecare grup zice cã varianta cealaltã sucks.
Îmi vine în minte o comparaþie simptomaticã: pe cât de bunã era, în "AntZ", secvenþa cu furnicuþele agãþate de ºireturile adidaºilor, pe atât de nesãratã e aici cea cu galopul peste podul în flãcãri care se dãrâmã din mers sub copite. Prima era inspiratã, avea har, reuºea sã te captiveze ºi sã te ducã. Asta de-aici nu-i decât o frecþie la un picior de lemn.
Ca tot filmul, de altfel.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
22 noiembrie, 2007
Bucureºti, România
E, o fãcurãm ºi pe asta! And now, what?
"Hey, Doc! Doc!"
"Huh...? Marty!? This can't be! I just sent you back to the future!"
"Yes, Doc, yes, but I came back from the future!"
"Holy mackerel!"
...Sau:
"My mom always saaaid: life is like a box full of chocolaaates... You never know what your're gonna geaaat..."
ÃSTA era Zemeckis ãla pe care-l iubeam. Ãla ale cãrui filme mi le puneam la video când mi se ura cu viaþa - fiindcã-mi încãrcau iar bateriile, fie cu Marty McFly ºi Doc Emmett Brown, fie cu Forrest ºi Lt. Dan, fie cu Roger Rabbit ºi Jessica - va chiar ºi cu "Romancing the Stone", "Death Becomes Her" sau "Contact".
Cum lesne reiese din cele de mai sus - ºi cum ºtie orice cunoscãtor într-ale zemeckologiei - printre principalele calitãþi ale lui Robert Lee figurau imaginaþia, vioiciunea, vitalitatea, optimismul, energia, un simþ nebun al naraþiunii, o originalitate mereu inspiratã. Ei bine, tot acest pachet dinamic ºi esenþial se remarcã printr-o ilustrã ºi totalã absenþã din actualul "Beowulf", un film care ridicã plictiseala la rangul de torturã chinezeascã. Singura ºansã de salvare e adormirea în primul sfert de orã - slavã Domnului, foarte posibilã!
S-ar putea ca Zemeckis sã aibã o problemã cu poemul epic de la origine: sau în sens rãu (nu-i place, ºi pace! - ceea ce nu cred, fiindcã mai e ºi producãtor, adicã l-a vrut), sau în sens bun (îl iubea aºa de mult, încât nu s-a mai putut distanþa, ºi de fericire cã-l fãcea, a cãzut pradã iluziei cã i-a mai ºi reuºit). Mult mai sigur, însã, i-a fost fatal faptul cã s-a aruncat la formula animaþiei ultrarealiste, cu facultãþile ei de simulare totalã, fãrã sã aibã în minte nici un scop clar definit. Mult mai interesant ar fi sã urmãrim drumul efectelor speciale pânã aici, trecând pe la trucajele asistate de computer, în "Star Wars" (1977) prin imaginile generate de computer, în "The Last Starfighter" (1984), apoi continuele rafinãri ale imaginii ºi ale stãrii de real (n-o sã mai dau ºi aici exemple, sunt destule), pânã la acest banal tur de forþã în care-i desenãm pe Anthony Hopkins ºi Angelina Jolie de zici cã-s pe bune. OK, o fãcurãm ºi pe asta - and now, what? Sau, cum spuneam în cronica de la "Ratatouille": quo vadis, homo cinematographicus?
Zemeckis vadet într-o fundãturã. Cvasiperfecþiunea graficii lui generate pe computer nu foloseºte la nimic - e un exerciþiu în sine, plat ºi monoton, care-ºi epuizeazã potenþialul de interes în primele minute. De acord, a reconstituit migãlos, rafinat, cu atmosferã ºi stil, ambianþa vechiului poem anglo-saxon - ei, ºi? C-o fãcea cu pixeli, sau cu Dino De Laurentiis producãtor (înainte de senilizare), tot aia era (nici chiar Bergman n-a plesnit-o cu mediocrul sãu "Ou de ºarpe", oricât de minuþios i-a refãcut Moº Dino Berlinul de la începutul anilor '30) - adicã un efort laborios, cu un þel imediat ºi limitat.
Ar fi putut extrage ceva sevã din resursele povestirii - marºând, eventual, pe relaþia dintre realitatea istoricã ºi "adevãrul" mitic: ce se spune despre mãreþul erou c-a izbândit, ºi ce mânãrii a fãcut el de fapt (aici, s-a împerecheat cu scorpia, ºi-n final era s-o pãþeascã ºi mai dihai decât la început, cu poporul lui cu tot) - o vreme, chiar am crezut cã Zemeckis se pregãtea sã exploreze acest filon, ducându-mã cu gândul la "Dragonul" lui Evgheni Schwartz (mai ales în celebra montare a lui Victor Ioan Frunzã de la Piatra Neamþ, în 1980, structuratã pe o ecuaþie estetic-semanticã oarecum similarã). Aiurea - n-a fãcut-o. Pe urmã, am sperat sã pedaleze pe paradoxala relaþie patern-filialã sugeratã între protagonist ºi balauristica sa posibilã progeniturã (care fusese cam singura parte reuºitã din dezumflatul "Alien IV" al lui Jeunet). Fâs - nici de-asta nu s-a þinut. M-a incitat o vreme stratul teologic al povestirii - dar ºi ãsta e fãcut ghiveci: dacã autorul a fost un cãlugãr anonim englez dinainte de secolul al XI-lea, preocupat sã se aplece asupra relaþiei dintre om ºi divinitate, în scenariul lui Neil Gaiman (care aici pare sã se fi tâmpit total) ºi Roger Avary întâlnim doar câteva menþionãri inutile ale "Zeului Iisus" ºi cam tot atâtea referiri scoasã din burtã la Odin ºi Ragnarok - cã, de, suntem pe undeva prin nord! Danemarca, Suedia, cam p-acolo...
În disperare de cauzã, i-ar mai fi rãmas ºansa unei depline fidelitãþi faþã de sursa literarã, compensatã printr-o creativitate debordantã la nivel formal. Dar, aºa cum spuneam, ºi aici se remarcã o totalã lipsã de inspiraþie: în locul unei poezii a imaginii cinematografice, toatã concepþia plasticã a filmului rãmâne la nivel de versificaþie - un fel de Marcel Breslaºu, unde-ar fi fost nevoie de ceva Blaga, Barbu sau Bacovia.
ªi, ca ºi cum aceastã baltã stãtutã n-ar fi fost de ajuns, ici-colo Zemeckis mai ºi greºeºte - pueril ºi de neiertat. În prima parte a filmului, cautã sã ironizeze anumite pudibonderii ale cinematografiei mainstream - de pildã, escamotarea ostentativã a pãrþilor sfiicioase ale trupului beowulfian la nudu' gol, sau filmatul ostentativ al umbrelor de pe pereþi când Grendel rupe câte-un om în douã. De ce? Ca sã ne arate cã "adoptã" în imageria sa artificialã unele chestii proprii filmului cu actori vii? OK, ne-a arãtat - ºi ce-a rezolvat cu asta? Iar mai spre sfârºit, în timpul luptei dintre Beowulf ºi crocobauru' de fi-su', apar iar niºte ironii gratuite - ca tãierea crãcilor din zbor, pararea sãgeþilor cu sabia, sau focul care-i iese pe gurã lui Zmeu-Zmeilor când înoatã pe sub apã. De ce? Tot aºa, ca sã vedem de ce-i în stare animaþia pe computer? Pãi ºtiam cam de mult.
Unde mai pui cã aceleaºi gratuitãþi spectaculare devin chiar iritante în reluarea pânã la saturaþie a unor procedee C.G.I. deja devenite cliºee, ca þup-þup-urile de pe-un continent pe altul fãrã tãieturã de montaj, zoom-urile de la prim-plan personaj la ditamai planul ansamblu ultrapanoramic, sau fiþa cu sãgeata urmãritã individual din norul tras de toatã compania arcaºilor. Da, aratã minunat - tot atât de minunat ca-n zecile de filme unde le-am mai vãzut.
La fel de enervantã e ºi starea totalã de joc video care dominã pe de-a-ntregul decizia plasticã a filmului, mai ales în panoramele finale cu castele neverosimile arzând pe ici, pe colo, ºi Beowulf agãþat de dragon deasupra lor. ªi de parcã toate astea n-ar fi fost de ajuns, acum disputa între vãzãtorii din Vest ai filmului s-a polarizat între douã tabere: 2D sau 3D (cãci... vai... da! Are ºi o versiune în relief - d-aia ochelaristicã!). Evident, fiecare grup zice cã varianta cealaltã sucks.
Îmi vine în minte o comparaþie simptomaticã: pe cât de bunã era, în "AntZ", secvenþa cu furnicuþele agãþate de ºireturile adidaºilor, pe atât de nesãratã e aici cea cu galopul peste podul în flãcãri care se dãrâmã din mers sub copite. Prima era inspiratã, avea har, reuºea sã te captiveze ºi sã te ducã. Asta de-aici nu-i decât o frecþie la un picior de lemn.
Ca tot filmul, de altfel.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
22 noiembrie, 2007
Bucureºti, România