Pitbull
08 Nov 2007, 21:28
"Invasion" - A coiºpea invazie a bodysnatchersilor
Noroc cu mamele puilor de curcã
Cam la un secol dupã ce H.G. Wells scrisese "Rãzboiul lumilor", fraþii Strugaþki au preluat tema într-un soi de remake literar, intitulat, din deferenþã pentru marele clasic, "A doua invazie a marþienilor". N-a trecut mult ºi Cristian Tudor Popescu a preluat ºtafeta, în aceiaºi parametri, cu "A treia invazie a marþienilor" (prozã declaratã neoficial de autor "o ciocaþie" - adicã "cioacã aºa, mai serioasã..."). ªi mai þin minte cã foarte curând, ca sã nu rãmân mai prejos, am folosit la rândul meu titlul, sub forma "A patra invazie a marþienilor", pentru un pamfleþel în care nu mai ºtiu despre ce era vorba.
Dar, dacã C.T.P.-ul ºi cu mine ne jucam, Joel Silver (producþia), David Kajganich (scenariul) ºi chiar Oliver Hirschbiegel (adicã "Die Untergang", dom'le! Cicã mergem pe cai mari!) chiar se iau singuri în serios, cu aceastã reîncãlzire inutilã a clasicului "Invasion of the Body Snatchers" al lui Don Siegel, din 1956, trecut prin remake-urile descendente valoric din 1978 (Philip Kaufman) ºi 1993 (Abel Ferrara). Ultima variantã nu aduce în plus chiar nimic important, decât poate secvenþa de deschidere, cu prãbuºirea navetei Columbia (e drept cã-n film o cheamã "Patriot"), ca vector al infestãrii. În continuare, povestea curge plat, monoton, insipid ºi complet ilogic. Pe ici, pe colo, Hirschbiegel reuºeºte sã creeze suspense, în special nu unde nu-i vorba de acþiune propriu-zisã, urmãriri, atacuri ºi cafteli, ci în secvenþele în care Carol Bennell (Nicole Kidman, enervant de inexpresivã în acest rol decupat din hârtie) se luptã sã nu adoarmã (cã era deja contaminatã, iar metamorfoza se petrecea în somn). De fapt, aceastã moºtenire din prima variantã (care avea ºi titlul alternativ "Sleep No More!") e cam cea mai dramaticã parte a filmului, la nivel atât de scenariu (teribil de liniar ºi haotic!), cât ºi de regie (care oscileazã nefericit între experienþa solidã a lui Hirschbiegel din Europa, ºi rigorile hollywoodiene). Nu-i rãu deloc pregenericul de tip flash-forward, cu Nicole scormonind disperatã dupã medicamente în farmacia devastatã, cu neoanele filând; în schimb, continuarea aceleiaºi secvenþe în timp real va dovedi cã, oricât ar pãrea de bizar, mai sunt destui care deºi au auzit ºi ei, de la vecini, de puºtile cehoviene, habar n-au sã tragã cu ele - faza cu injecþia în inimã, pe care copchilu' i-o face mãmichii (la cinci minute de când s-a pus problema, adicã ciuciu acumulare de tensiune), ca s-o deºtepte din somnul cel de moarte, fãrã ca o datã sã-i tremure mâna!
Mult mai grav e cã filmul rateazã lamentabil starea de paranoia a variantelor anterioare - dintre care prima fusese consideratã chiar o parabolã a infiltrãrii sovietice, oricât se dãdeau de ceasul morþii Finney ºi Siegel sã asigure pe toatã lumea cã ei nu voiserã decât o poveste de suspense onest ºi nimic mai mult (apropo, ºi aici apare un VIP rus - fãrã nici un alt rost decât acela de a se alieniza în secvenþa urmãtoare: adicã, trimitere fãcutã prost, ºi din nou puºcä cehovianã fâsâitã; la fel de inutilã e ºi distribuirea Veronicãi Cartwright într-un rol secundar fãrã nici o valenþã specialã, numai fiindcã fusese personaj principal în 1978). Chiar ºi versiunea lui Kaufmann, deºi spectacular-superficialã, îþi trezea oarece angoase în final - mi-e viu în minte ºi acum acel urlet inuman al lui Donald Sutherland care semnifica victoria definitivã a invaziei. Aici, însã, de sã vezi? Nu, cã e rost de-un antidot - ceva din sângele unora care-au avut nu-º ce boalã, printre ei fiind ºi copilul eroinei, Oliver (Jackson Bond, un puºtiuleþ blond ºi scump ºi dulce ºi nesãrat de mânca-l-ar mama!) Fãrã a se osteni cu logica, scenariul ne obligã sã urmãrim strict aventurile acestui cuplu mamã-fiu, de parcã numai de ei ar atârna salvarea omenirii. Dramaturgic, construcþia e dezechilibratã rãu, transformând în punct culminant (ºi decisiv), o confruntare dincolo de care s-ar fi impus cel puþin încã o ritmemã întreagã - fuga cu elicopterul, de pe clãdirea sediului central al poliþiei din Baltimore. Culmea, aici filmul dã cu oiºtea-n gard nu numai structural, ci ºi logic - adicã toatã lumea e contaminatã, clonificatã, bodysnatcherizatã, doar câþiva viteji, izolaþi undeva-n pustiu, muncesc cu râvnã la antidot, iar salvarea e plodul din elicopter. Fâl-fâl-fâl elicea, ºi brusc ni se spune cã, un an mai târziu, procesul a fost inversat ºi totul e iar okay. Cireaºa (zaharisitã) de pe tort apare când îi vedem pe Carol ºi Ben (Daniel Craig), din nou împreunã, dupã ce ºi el fusese snãtchuit - da' uite cã s-a fãcut bine! Pe-asta nici puii de curcã n-au s-o creadã! Noroc cu distinsele lor mame, care râd de se prãpãdesc.
P.S. Staþi cã mi-am amintit ce era cu "A patra invazie a marþienilor", aia. Am scris-o cam prin noiembrie 1990, ºi era o scenetã de cabaret politic în care "marþienii" veneau din Valea Jiului sã ia cu asalt palatul Cotroceni si sã-l dea jos pe Emanat - deci, Mineriada IV, cum ar veni. N-a trecut anul ºi, pânã sã mi-o publice cineva, s-a adeverit (doar premisele, asaltul ºi numeralul invaziei - nu ºi deznodãmântul, din pãcate).
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
8 noiembrie, 2007, h. 20:30-21:34
Bucureºti, România
Noroc cu mamele puilor de curcã
Cam la un secol dupã ce H.G. Wells scrisese "Rãzboiul lumilor", fraþii Strugaþki au preluat tema într-un soi de remake literar, intitulat, din deferenþã pentru marele clasic, "A doua invazie a marþienilor". N-a trecut mult ºi Cristian Tudor Popescu a preluat ºtafeta, în aceiaºi parametri, cu "A treia invazie a marþienilor" (prozã declaratã neoficial de autor "o ciocaþie" - adicã "cioacã aºa, mai serioasã..."). ªi mai þin minte cã foarte curând, ca sã nu rãmân mai prejos, am folosit la rândul meu titlul, sub forma "A patra invazie a marþienilor", pentru un pamfleþel în care nu mai ºtiu despre ce era vorba.
Dar, dacã C.T.P.-ul ºi cu mine ne jucam, Joel Silver (producþia), David Kajganich (scenariul) ºi chiar Oliver Hirschbiegel (adicã "Die Untergang", dom'le! Cicã mergem pe cai mari!) chiar se iau singuri în serios, cu aceastã reîncãlzire inutilã a clasicului "Invasion of the Body Snatchers" al lui Don Siegel, din 1956, trecut prin remake-urile descendente valoric din 1978 (Philip Kaufman) ºi 1993 (Abel Ferrara). Ultima variantã nu aduce în plus chiar nimic important, decât poate secvenþa de deschidere, cu prãbuºirea navetei Columbia (e drept cã-n film o cheamã "Patriot"), ca vector al infestãrii. În continuare, povestea curge plat, monoton, insipid ºi complet ilogic. Pe ici, pe colo, Hirschbiegel reuºeºte sã creeze suspense, în special nu unde nu-i vorba de acþiune propriu-zisã, urmãriri, atacuri ºi cafteli, ci în secvenþele în care Carol Bennell (Nicole Kidman, enervant de inexpresivã în acest rol decupat din hârtie) se luptã sã nu adoarmã (cã era deja contaminatã, iar metamorfoza se petrecea în somn). De fapt, aceastã moºtenire din prima variantã (care avea ºi titlul alternativ "Sleep No More!") e cam cea mai dramaticã parte a filmului, la nivel atât de scenariu (teribil de liniar ºi haotic!), cât ºi de regie (care oscileazã nefericit între experienþa solidã a lui Hirschbiegel din Europa, ºi rigorile hollywoodiene). Nu-i rãu deloc pregenericul de tip flash-forward, cu Nicole scormonind disperatã dupã medicamente în farmacia devastatã, cu neoanele filând; în schimb, continuarea aceleiaºi secvenþe în timp real va dovedi cã, oricât ar pãrea de bizar, mai sunt destui care deºi au auzit ºi ei, de la vecini, de puºtile cehoviene, habar n-au sã tragã cu ele - faza cu injecþia în inimã, pe care copchilu' i-o face mãmichii (la cinci minute de când s-a pus problema, adicã ciuciu acumulare de tensiune), ca s-o deºtepte din somnul cel de moarte, fãrã ca o datã sã-i tremure mâna!
Mult mai grav e cã filmul rateazã lamentabil starea de paranoia a variantelor anterioare - dintre care prima fusese consideratã chiar o parabolã a infiltrãrii sovietice, oricât se dãdeau de ceasul morþii Finney ºi Siegel sã asigure pe toatã lumea cã ei nu voiserã decât o poveste de suspense onest ºi nimic mai mult (apropo, ºi aici apare un VIP rus - fãrã nici un alt rost decât acela de a se alieniza în secvenþa urmãtoare: adicã, trimitere fãcutã prost, ºi din nou puºcä cehovianã fâsâitã; la fel de inutilã e ºi distribuirea Veronicãi Cartwright într-un rol secundar fãrã nici o valenþã specialã, numai fiindcã fusese personaj principal în 1978). Chiar ºi versiunea lui Kaufmann, deºi spectacular-superficialã, îþi trezea oarece angoase în final - mi-e viu în minte ºi acum acel urlet inuman al lui Donald Sutherland care semnifica victoria definitivã a invaziei. Aici, însã, de sã vezi? Nu, cã e rost de-un antidot - ceva din sângele unora care-au avut nu-º ce boalã, printre ei fiind ºi copilul eroinei, Oliver (Jackson Bond, un puºtiuleþ blond ºi scump ºi dulce ºi nesãrat de mânca-l-ar mama!) Fãrã a se osteni cu logica, scenariul ne obligã sã urmãrim strict aventurile acestui cuplu mamã-fiu, de parcã numai de ei ar atârna salvarea omenirii. Dramaturgic, construcþia e dezechilibratã rãu, transformând în punct culminant (ºi decisiv), o confruntare dincolo de care s-ar fi impus cel puþin încã o ritmemã întreagã - fuga cu elicopterul, de pe clãdirea sediului central al poliþiei din Baltimore. Culmea, aici filmul dã cu oiºtea-n gard nu numai structural, ci ºi logic - adicã toatã lumea e contaminatã, clonificatã, bodysnatcherizatã, doar câþiva viteji, izolaþi undeva-n pustiu, muncesc cu râvnã la antidot, iar salvarea e plodul din elicopter. Fâl-fâl-fâl elicea, ºi brusc ni se spune cã, un an mai târziu, procesul a fost inversat ºi totul e iar okay. Cireaºa (zaharisitã) de pe tort apare când îi vedem pe Carol ºi Ben (Daniel Craig), din nou împreunã, dupã ce ºi el fusese snãtchuit - da' uite cã s-a fãcut bine! Pe-asta nici puii de curcã n-au s-o creadã! Noroc cu distinsele lor mame, care râd de se prãpãdesc.
P.S. Staþi cã mi-am amintit ce era cu "A patra invazie a marþienilor", aia. Am scris-o cam prin noiembrie 1990, ºi era o scenetã de cabaret politic în care "marþienii" veneau din Valea Jiului sã ia cu asalt palatul Cotroceni si sã-l dea jos pe Emanat - deci, Mineriada IV, cum ar veni. N-a trecut anul ºi, pânã sã mi-o publice cineva, s-a adeverit (doar premisele, asaltul ºi numeralul invaziei - nu ºi deznodãmântul, din pãcate).
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
8 noiembrie, 2007, h. 20:30-21:34
Bucureºti, România