Pitbull
25 Oct 2007, 23:08
"Resident Evil: Extinction" - Exemplu clar de aºa nu
Ghinion, da' s-a vãrsat
Cã-i fãcut dupã un joc video, poþi sã-þi dai seama ºi dacã n-ai computer acasã - ajunge doar ca ultimii zece ani sã þi-i fi petrecut într-un mediu cât de cât urban, nu-n creierii munþilor. Pretextul acþiunii e înduioºãtor în simplitatea lui: s-a-ntâmplat, s-a-ntâmplat o mare dandana (deºi nu "La Bacãu, la Bacãu, într-o mahala"), un virusache s-a obrãznicit ºi a-nceput sã transforme tot omenetul planetar în zombi antropofagi (Romero, pun eu mâna pe tine, sã n-am ambiþie!), aºa cã singura soluþie, înc-o revoluþie: sã-i mãcelãrim scurt ºi la obiect. Cum boala asta prinde la mase, îi mãcelãrim mai bine lung ºi la subiect (atâta cât e) - adicã trilogistic. În "Resident Evil" (2002) de-abia se antama problema, în al doilea, "Resident Evil: Apocalypse" (2004), ne lua dracu' pe toþi, iar în "Resident Evil: Extinction" (acum), ne-a luat de mult. Nu vã luaþi dupã titlu - nici urmã de exctincþie, exctinctoare sau mãcar "dispariþii", cum sunã semi-traducþiunea româneascã: "Resident Evil: Dispariþia"; mã-ntreb de ce nu i-au zis: "Rezidentul cel rãu: Extincºãn", dacã tot e vorba sã traducem cu picioarele (la modul dând cu stângu-n dreptu'). Deci, în acest film nu dispare ºi nu se extinge nimeni în mod special - doar cã omenirea a aplicat din nou reþeta din "Mad Max" (o trilogie mult mai acãtãrii, cã avea prospeþime), e plinã de deºerturi prin care nu mai e rost de trai decât tot pe drum, pe drum, pe drum, sub forma unor mici comunitãþi itinerante cu machinile printre mulþimile de moroi anchilozaþi. Evident, mai existã ºi un fel de autoritate tutelarã - subteranã, blindatã, tehnologizatã ºi super-naºpa, care fir-ai ei ai dracu', tot nu s-au învãþat minte ºi continuã cu aceleaºi apucãturi ceauºiste. Noroc cu Milla Jovovich, care neaua ninge n-o atinge, vântul bate n-o rãzbate, aºa cã ea motocicleºte prin pustie înarmatã pânã-n dinþi, hãcuieºte la morþi-vii ºi-i apãrã pe cei buni ºi neajutoraþi. Semnat Paul W. S. Anderson (care-i ºi din spiþa producãtorilor).
Cam asta ar fi. Ca sã fim cinstiþi, numitul Russell Mulcahy ºtie sã aplice onest regulile regiei de film, aºa cã la nivel de show filmuleþul se þine cât de cât în balamale. Nu te ridicã nici un moment de pe scaun, nu te sperie cã vin ciumeþii ãia peste tine (Romero, þi-am zis cã am ceva sã-þi spun, da? Bun), nu te oripileazã - dar te duce onorabil, dacã nooºpatru de minute n-ai altceva mai bun de fãcut. Nu cred c-am reþinut în sens bun vreo secvenþã, deºi în sens rãu, da: invazia ciorilor contaminate, pastiºã explicitã dupã Hitchcock (evident!) dar fãrã a aduce nici o contribuþie proprie care ar justifica, eventual, procedura citãrii. Absolut ridicole, pesemne ambiþionându-se sã egaleze neghiobiile din "Return of the Living Dead", secvenþele "de laborator", în care vajnicii savanþi de sub lume încearcã s-o rezolve cumva cu cadavrele ambulante - un exemplu clar de aºa nu în materie de combinat genurile horror, science-fiction ºi action movie - mã rog, chestie valabilã pentru tot filmul, în ansamblul lui.
Mai existã ºi o puºcã cehovianã folositã cât se poate de prost: grila laser de care clona Milloasã scapã la-nceput, dar nu ºi nemernicul de Dr. Isaacs (Iain Glen), devenit mutant caracatiþoid autovindecãcios, la sfârºit (într-unul dintre cele mai bãºite finaluri din câte s-au face fost vãzut vreodatã - ãsta DA, anticlimax!). Strict la nivel de imagine, aratã bine gospodãria aia care camufleazã intrarea-n subteran ºi-n jurul cãreia miºunã zombii ca niºte furnici sedate - deºi dramaturgic nu spune nimic (probabil de-aia o ºi aratã de nu ºtiu câte ori, mereu din acelaºi unghi). Pe partea cu violenþa, mãcelul e atât de abuziv (cantitativ, calitativ ºi olfactiv - adicã stinks), încât ajunge sã ne plictiseascã în doi timpi ºi trei miºcãri, deºi Mulcahy, cum spuneam, povesteºte biniºor cu camera - cu condiþia sã aibã ce povesti; perversului sadic din mine i-ar fi plãcut secvenþa când camionul cu plug taie brazdã printre zombi, fãrâmându-i ca pe niºte popice de papier-mâché, dacã n-aº fi vãzut-o acum câteva luni p-aia cu elicopterul din "28 Weeks Later" - aºa cã, ghinion, da' s-a vãrsat.
O nelãmurire am: peste tot zice cã trilogia asta e, ºi gata - dar finalul e deschis de numa-numa', lãsându-mã cu o mare neliniºte: o veni sau n-o veni ºi partea a patra...? Uite de-asta nu mai am eu somn noaptea!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 octombrie, 2007, h. 22:10-23:06
Bucureºti, România
Ghinion, da' s-a vãrsat
Cã-i fãcut dupã un joc video, poþi sã-þi dai seama ºi dacã n-ai computer acasã - ajunge doar ca ultimii zece ani sã þi-i fi petrecut într-un mediu cât de cât urban, nu-n creierii munþilor. Pretextul acþiunii e înduioºãtor în simplitatea lui: s-a-ntâmplat, s-a-ntâmplat o mare dandana (deºi nu "La Bacãu, la Bacãu, într-o mahala"), un virusache s-a obrãznicit ºi a-nceput sã transforme tot omenetul planetar în zombi antropofagi (Romero, pun eu mâna pe tine, sã n-am ambiþie!), aºa cã singura soluþie, înc-o revoluþie: sã-i mãcelãrim scurt ºi la obiect. Cum boala asta prinde la mase, îi mãcelãrim mai bine lung ºi la subiect (atâta cât e) - adicã trilogistic. În "Resident Evil" (2002) de-abia se antama problema, în al doilea, "Resident Evil: Apocalypse" (2004), ne lua dracu' pe toþi, iar în "Resident Evil: Extinction" (acum), ne-a luat de mult. Nu vã luaþi dupã titlu - nici urmã de exctincþie, exctinctoare sau mãcar "dispariþii", cum sunã semi-traducþiunea româneascã: "Resident Evil: Dispariþia"; mã-ntreb de ce nu i-au zis: "Rezidentul cel rãu: Extincºãn", dacã tot e vorba sã traducem cu picioarele (la modul dând cu stângu-n dreptu'). Deci, în acest film nu dispare ºi nu se extinge nimeni în mod special - doar cã omenirea a aplicat din nou reþeta din "Mad Max" (o trilogie mult mai acãtãrii, cã avea prospeþime), e plinã de deºerturi prin care nu mai e rost de trai decât tot pe drum, pe drum, pe drum, sub forma unor mici comunitãþi itinerante cu machinile printre mulþimile de moroi anchilozaþi. Evident, mai existã ºi un fel de autoritate tutelarã - subteranã, blindatã, tehnologizatã ºi super-naºpa, care fir-ai ei ai dracu', tot nu s-au învãþat minte ºi continuã cu aceleaºi apucãturi ceauºiste. Noroc cu Milla Jovovich, care neaua ninge n-o atinge, vântul bate n-o rãzbate, aºa cã ea motocicleºte prin pustie înarmatã pânã-n dinþi, hãcuieºte la morþi-vii ºi-i apãrã pe cei buni ºi neajutoraþi. Semnat Paul W. S. Anderson (care-i ºi din spiþa producãtorilor).
Cam asta ar fi. Ca sã fim cinstiþi, numitul Russell Mulcahy ºtie sã aplice onest regulile regiei de film, aºa cã la nivel de show filmuleþul se þine cât de cât în balamale. Nu te ridicã nici un moment de pe scaun, nu te sperie cã vin ciumeþii ãia peste tine (Romero, þi-am zis cã am ceva sã-þi spun, da? Bun), nu te oripileazã - dar te duce onorabil, dacã nooºpatru de minute n-ai altceva mai bun de fãcut. Nu cred c-am reþinut în sens bun vreo secvenþã, deºi în sens rãu, da: invazia ciorilor contaminate, pastiºã explicitã dupã Hitchcock (evident!) dar fãrã a aduce nici o contribuþie proprie care ar justifica, eventual, procedura citãrii. Absolut ridicole, pesemne ambiþionându-se sã egaleze neghiobiile din "Return of the Living Dead", secvenþele "de laborator", în care vajnicii savanþi de sub lume încearcã s-o rezolve cumva cu cadavrele ambulante - un exemplu clar de aºa nu în materie de combinat genurile horror, science-fiction ºi action movie - mã rog, chestie valabilã pentru tot filmul, în ansamblul lui.
Mai existã ºi o puºcã cehovianã folositã cât se poate de prost: grila laser de care clona Milloasã scapã la-nceput, dar nu ºi nemernicul de Dr. Isaacs (Iain Glen), devenit mutant caracatiþoid autovindecãcios, la sfârºit (într-unul dintre cele mai bãºite finaluri din câte s-au face fost vãzut vreodatã - ãsta DA, anticlimax!). Strict la nivel de imagine, aratã bine gospodãria aia care camufleazã intrarea-n subteran ºi-n jurul cãreia miºunã zombii ca niºte furnici sedate - deºi dramaturgic nu spune nimic (probabil de-aia o ºi aratã de nu ºtiu câte ori, mereu din acelaºi unghi). Pe partea cu violenþa, mãcelul e atât de abuziv (cantitativ, calitativ ºi olfactiv - adicã stinks), încât ajunge sã ne plictiseascã în doi timpi ºi trei miºcãri, deºi Mulcahy, cum spuneam, povesteºte biniºor cu camera - cu condiþia sã aibã ce povesti; perversului sadic din mine i-ar fi plãcut secvenþa când camionul cu plug taie brazdã printre zombi, fãrâmându-i ca pe niºte popice de papier-mâché, dacã n-aº fi vãzut-o acum câteva luni p-aia cu elicopterul din "28 Weeks Later" - aºa cã, ghinion, da' s-a vãrsat.
O nelãmurire am: peste tot zice cã trilogia asta e, ºi gata - dar finalul e deschis de numa-numa', lãsându-mã cu o mare neliniºte: o veni sau n-o veni ºi partea a patra...? Uite de-asta nu mai am eu somn noaptea!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 octombrie, 2007, h. 22:10-23:06
Bucureºti, România