Pitbull
25 Oct 2007, 23:07
"Shoot'em up!" - "ªo pe ei!"
Aiurea-n tramvai - da' place!
Gloanþele zburdãlnicesc cum vrea muºchii lor - o singurã regulã aplicã: dacã pot sã nimereascã aiurea, vor nimeri aiurea (exact ca la Murphy). Plimbã-te pe stradã cu o armã încãrcatã, ºi sigur se va gãsi un mocofan care sã te-nghionteascã de sã þi se descarce drept în bunica din "Logodnicii din America" sau în buca locotenentului sibian pentru care-a devenit bietul Bunda singurul terorist cu acte-n regulã al Revoluþiei din '89. În schimb, vezi-l pe-unu cã-þi furã ditamai maºina imitaþie 4x4, scoate pistolul ºi trage dupã el, ºi pãnã-i hãu' n-ai sã nimereºti mãgãoaia, cât-îi ea de mare - ce sã mai vorbim de ºofer sau pneuri.
Evident, totul e o simplã chestie de calcul al probabilitãþilor - ºi tot un calcul al probabilitãþilor aratã cât de vertiginos tinde spre zero ºansa sã scãpãm vreodatã de acele filme în care ploaia, viforniþa, tsunamiul de gloanþe nimeresc taman cum ºi unde vrea scenariul ºi regia. Cu riscul de a ofusca puzderie de fani orgolioºi, amintesc cã unul dintre motivele pentru care m-a enervat (ºi plictisit) la culme faimosul "Desperado" banderian era tocmai ãsta: îl ocoleau p-ãla gloanþele, de ziceai cã-i în "Matrix" - ºi mai erau ceva ani pânã sã-i programeze pe Neo, Morpheus & Co.
Noroc cã (din nou mare probabilitate!) tot ce-i ridicol genereazã ironie - iar în acest sens, "Shoot'em Up" (tradus la noi prin nesãratul "Lichidaþi-i"!, când mult mai la fix ar fi nimerit þinta un titlu gen "ªo pe ei!") exceleazã cam la acelaºi nivel cu cele mai haioase dintre Bonduri - James Bonduri. Situat într-un echilibru foarte precar (dar bine stãpânit) între shooter-ul de acþiune non-stop ºi comedia cu poante la fel de non-stop (ºi riscante accente spre zona absurd-parodicã), tot filmul, de un dinamism remarcabil ºi un umor savuros, ar putea fi echivalat cu un videoclip de o sutã douãzeci ºi douã de minute - un videoclip lucrat la marele fix.
Ar fi pãcat sã schiþez chiar ºi în linii mari vreo referire la povestire, mai mult decât a vã spune, pentru fixarea în context, cã notoria polaritate dramaturgicã se constituie la modul: "Dacã un super-pistolar se trezeºte hodoronc-tronc în braþe c-un bebeluº? Dar dacã pe acel bebeluº unii vor sã-l lichideze cu orice preþ?" De ce sã-l lichideze? Veþi afla spre final - ºi nu e un motiv lipsit de ingeniozitate, deºi-i la fel de trãsnit ca tot filmul. Practic, toate motivaþiile de bazã ale acþiunii, deºi logice în sine, sunt perfect improbabile ºi incredibile, suficient de alambicate ca sã-þi dea senzaþia paranoidã cã-þi scapã mereu dintre degete, fãrã a fi totuºi frustrant de încâlcite. Evident, ele nu reprezintã decât un pretext pentru ca Michael Davis (scenariul ºi regia) sã-ºi poatã articula eficient ºi dinamic jucãuºele aventuri ale eroului fugãrit cu plodu-n braþe.
Ca întotdeauna când un asemenea pariu reuºeºte, spectatorul atinge acea stare de delicioasã savurare a inacceptabilului - un fermecãtor "aiurea-n tramvai!", printre pufnete de râs. Cum altfel sã accepþi nãzbâtii ca aia cu pruncul pe învârtitoarea din parc, delirantul amor deranjat de atacatori, în care eroul începe sã se rostogoleascã prin camerã, sã se ridice, sã sarã, sã se fereascã, trãgând în toate pãrþile ºi nimerindu-i pe toþi, cu partenera încã înfiptã-n el ºi gemând de voluptate crescândã spre orgasm (asta da, "a trage din toate poziþiile" - nu teroriºtii lui Tãtuka Ilici!), sau fusillada desfãºuratã în cãdere liberã din avion, din care nu lipseºte nici o întâlnire cu elicea unui elicopter, ºi-n final avem un poetic plan-ansamblu al maidanului presãrat cu bandiþi morþi. ªi pentru cã rapelul la celebrele jocuri de computer tip shooter e explicit, meritã o menþiune ºi secvenþa coborârii pe funie prin casa scãrilor, cu piruetã împuºcãtoare de jur-împrejur spre toþi miºeii ce urcau în ºir pe trepte sã-i facã de petrecanie (dacã þin bine minte, prin "Quake 2" aveam aºa ceva... sau poate-n "Half Life"...?).
De remarcat dificila (ºi reuºita) integrare în ansamblu a umorului negru ºi a naturalismului. Totul curge atât de firesc, fluxul narativ e aºa de captivant, iar convenþia atât de seducãtoare, încât te pomeneºti râzând la vederea unei frumoase mame care la cinci minute dupã ce-a nãscut, exact în timp ce alãpteazã, se-alege cu-o gaurã de glonþ între felinare, sau a unei femei cumsecade compostatã la fel de prompt în timp ce se grãbeºte sã ia de pe vârtelniþã bebeluºul abandonat, ca sã nu mai vorbim de numeroasele mâini tãiate folosite de personaje atât ingenios, cât ºi hazos - ºi-n plus, filmate cât se poate de explicit.
O menþiune specialã ºi pentru comicul de limbaj, axat în special pe calambururi argotic-dur-obscene, unele de-a dreptul intraductibile - ºi pe care duduia Cîrcea, aceastã Ana Ipãtescu a subtitrajelor, pur ºi simplu le transcrie conºtiincios ºi fãrã dureri de cap (exemplu: "Care-i diferenþa dintre un arici ºi-o limuzinã? Ariciul are þepii pe din afarã" - unde "pricks" = 1. þepi; 2. þoape, snobi, parveniþi; da' mã rog, mulþi ºtie puþini cunoaºte...) Antologicã, în acest sens, e secvenþa schimbului de focuri lângã reclama cu litere de neon care se sparg pe rând (truc vãzut de-atâtea ori în filme, dar care aici depãºeºte pânã ºi exemplul meu favorit, acel "Hello, there!" devenit "Hell here!" din camera Catwomaniþei, în "Batman Revine" - ca sã nu mai vorbim de clasicul "SOMNOLOS -> "S.O.S." al lui Fernandel, din "Inamicul public nr. 1").
Deºi Clive Owen, acest Mel Gibson the next generation, dã bine în rolul principal, caimacul îl ia Paul Giamatti - care ºi-n "The Illusionist" îl halise scurt pe Edward Norton, sireacul (cã Jessica Biel e halitã din naºtere). Hertz, antagonistul domnului Smith, e un negativ complex ºi pervers, cu un anume farmec macabru în deplin acord cu concepþia de ansamblu a filmului - compunând bogat ºi nuanþat portretul pãcãliciului cu-o armã mare-n mânã (cum îl ºi defineºte o anumitã replicã, la un moment dat). Nici Monica Bellucci nu face rãu ce face, deºi ca sã fim drepþi, prestaþia ei actoriceascã e surclasatã de prestaþia profesionalã a personajului - prostituata cu lactaþie permanentã, astfel având mare cãutare printre clienþii cu fetiºul alãptatului ºi al scutecelor (trouvaille care funcþioneazã dramaturgic, slavã Domnului, nu e doar o excentricitate a realizatorilor - cã nici nou-nãscuþii nu trãiesc cu aer). M-am mai bucurat sã-l revãd, în rolul principalului arch villain (arhiticãlos) pe Stephen McHattie, care mã cucerise acum treizeci de ani în rolul autostopistului "urmãrit fãrã vinã" din "Moving Violation", în tandem cu Kay Lenz.
Aºa cã, dacã vi se face de-un videoclip lung ºi spumos (spumã sângerie, ce-i drept, dar vã puteþi imagina cã e preparatã din fragi ºi lapte de mamã), "Shoot'em Up" e o opþiune valabilã; nu-i serios, da' meritã - sau, cum spuneam mai sus: un tonic ºi energizant "aiurea-n tramvai!"
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 octombrie, 2007, h. 20:30-21:40
Bucureºti, România
Aiurea-n tramvai - da' place!
Gloanþele zburdãlnicesc cum vrea muºchii lor - o singurã regulã aplicã: dacã pot sã nimereascã aiurea, vor nimeri aiurea (exact ca la Murphy). Plimbã-te pe stradã cu o armã încãrcatã, ºi sigur se va gãsi un mocofan care sã te-nghionteascã de sã þi se descarce drept în bunica din "Logodnicii din America" sau în buca locotenentului sibian pentru care-a devenit bietul Bunda singurul terorist cu acte-n regulã al Revoluþiei din '89. În schimb, vezi-l pe-unu cã-þi furã ditamai maºina imitaþie 4x4, scoate pistolul ºi trage dupã el, ºi pãnã-i hãu' n-ai sã nimereºti mãgãoaia, cât-îi ea de mare - ce sã mai vorbim de ºofer sau pneuri.
Evident, totul e o simplã chestie de calcul al probabilitãþilor - ºi tot un calcul al probabilitãþilor aratã cât de vertiginos tinde spre zero ºansa sã scãpãm vreodatã de acele filme în care ploaia, viforniþa, tsunamiul de gloanþe nimeresc taman cum ºi unde vrea scenariul ºi regia. Cu riscul de a ofusca puzderie de fani orgolioºi, amintesc cã unul dintre motivele pentru care m-a enervat (ºi plictisit) la culme faimosul "Desperado" banderian era tocmai ãsta: îl ocoleau p-ãla gloanþele, de ziceai cã-i în "Matrix" - ºi mai erau ceva ani pânã sã-i programeze pe Neo, Morpheus & Co.
Noroc cã (din nou mare probabilitate!) tot ce-i ridicol genereazã ironie - iar în acest sens, "Shoot'em Up" (tradus la noi prin nesãratul "Lichidaþi-i"!, când mult mai la fix ar fi nimerit þinta un titlu gen "ªo pe ei!") exceleazã cam la acelaºi nivel cu cele mai haioase dintre Bonduri - James Bonduri. Situat într-un echilibru foarte precar (dar bine stãpânit) între shooter-ul de acþiune non-stop ºi comedia cu poante la fel de non-stop (ºi riscante accente spre zona absurd-parodicã), tot filmul, de un dinamism remarcabil ºi un umor savuros, ar putea fi echivalat cu un videoclip de o sutã douãzeci ºi douã de minute - un videoclip lucrat la marele fix.
Ar fi pãcat sã schiþez chiar ºi în linii mari vreo referire la povestire, mai mult decât a vã spune, pentru fixarea în context, cã notoria polaritate dramaturgicã se constituie la modul: "Dacã un super-pistolar se trezeºte hodoronc-tronc în braþe c-un bebeluº? Dar dacã pe acel bebeluº unii vor sã-l lichideze cu orice preþ?" De ce sã-l lichideze? Veþi afla spre final - ºi nu e un motiv lipsit de ingeniozitate, deºi-i la fel de trãsnit ca tot filmul. Practic, toate motivaþiile de bazã ale acþiunii, deºi logice în sine, sunt perfect improbabile ºi incredibile, suficient de alambicate ca sã-þi dea senzaþia paranoidã cã-þi scapã mereu dintre degete, fãrã a fi totuºi frustrant de încâlcite. Evident, ele nu reprezintã decât un pretext pentru ca Michael Davis (scenariul ºi regia) sã-ºi poatã articula eficient ºi dinamic jucãuºele aventuri ale eroului fugãrit cu plodu-n braþe.
Ca întotdeauna când un asemenea pariu reuºeºte, spectatorul atinge acea stare de delicioasã savurare a inacceptabilului - un fermecãtor "aiurea-n tramvai!", printre pufnete de râs. Cum altfel sã accepþi nãzbâtii ca aia cu pruncul pe învârtitoarea din parc, delirantul amor deranjat de atacatori, în care eroul începe sã se rostogoleascã prin camerã, sã se ridice, sã sarã, sã se fereascã, trãgând în toate pãrþile ºi nimerindu-i pe toþi, cu partenera încã înfiptã-n el ºi gemând de voluptate crescândã spre orgasm (asta da, "a trage din toate poziþiile" - nu teroriºtii lui Tãtuka Ilici!), sau fusillada desfãºuratã în cãdere liberã din avion, din care nu lipseºte nici o întâlnire cu elicea unui elicopter, ºi-n final avem un poetic plan-ansamblu al maidanului presãrat cu bandiþi morþi. ªi pentru cã rapelul la celebrele jocuri de computer tip shooter e explicit, meritã o menþiune ºi secvenþa coborârii pe funie prin casa scãrilor, cu piruetã împuºcãtoare de jur-împrejur spre toþi miºeii ce urcau în ºir pe trepte sã-i facã de petrecanie (dacã þin bine minte, prin "Quake 2" aveam aºa ceva... sau poate-n "Half Life"...?).
De remarcat dificila (ºi reuºita) integrare în ansamblu a umorului negru ºi a naturalismului. Totul curge atât de firesc, fluxul narativ e aºa de captivant, iar convenþia atât de seducãtoare, încât te pomeneºti râzând la vederea unei frumoase mame care la cinci minute dupã ce-a nãscut, exact în timp ce alãpteazã, se-alege cu-o gaurã de glonþ între felinare, sau a unei femei cumsecade compostatã la fel de prompt în timp ce se grãbeºte sã ia de pe vârtelniþã bebeluºul abandonat, ca sã nu mai vorbim de numeroasele mâini tãiate folosite de personaje atât ingenios, cât ºi hazos - ºi-n plus, filmate cât se poate de explicit.
O menþiune specialã ºi pentru comicul de limbaj, axat în special pe calambururi argotic-dur-obscene, unele de-a dreptul intraductibile - ºi pe care duduia Cîrcea, aceastã Ana Ipãtescu a subtitrajelor, pur ºi simplu le transcrie conºtiincios ºi fãrã dureri de cap (exemplu: "Care-i diferenþa dintre un arici ºi-o limuzinã? Ariciul are þepii pe din afarã" - unde "pricks" = 1. þepi; 2. þoape, snobi, parveniþi; da' mã rog, mulþi ºtie puþini cunoaºte...) Antologicã, în acest sens, e secvenþa schimbului de focuri lângã reclama cu litere de neon care se sparg pe rând (truc vãzut de-atâtea ori în filme, dar care aici depãºeºte pânã ºi exemplul meu favorit, acel "Hello, there!" devenit "Hell here!" din camera Catwomaniþei, în "Batman Revine" - ca sã nu mai vorbim de clasicul "SOMNOLOS -> "S.O.S." al lui Fernandel, din "Inamicul public nr. 1").
Deºi Clive Owen, acest Mel Gibson the next generation, dã bine în rolul principal, caimacul îl ia Paul Giamatti - care ºi-n "The Illusionist" îl halise scurt pe Edward Norton, sireacul (cã Jessica Biel e halitã din naºtere). Hertz, antagonistul domnului Smith, e un negativ complex ºi pervers, cu un anume farmec macabru în deplin acord cu concepþia de ansamblu a filmului - compunând bogat ºi nuanþat portretul pãcãliciului cu-o armã mare-n mânã (cum îl ºi defineºte o anumitã replicã, la un moment dat). Nici Monica Bellucci nu face rãu ce face, deºi ca sã fim drepþi, prestaþia ei actoriceascã e surclasatã de prestaþia profesionalã a personajului - prostituata cu lactaþie permanentã, astfel având mare cãutare printre clienþii cu fetiºul alãptatului ºi al scutecelor (trouvaille care funcþioneazã dramaturgic, slavã Domnului, nu e doar o excentricitate a realizatorilor - cã nici nou-nãscuþii nu trãiesc cu aer). M-am mai bucurat sã-l revãd, în rolul principalului arch villain (arhiticãlos) pe Stephen McHattie, care mã cucerise acum treizeci de ani în rolul autostopistului "urmãrit fãrã vinã" din "Moving Violation", în tandem cu Kay Lenz.
Aºa cã, dacã vi se face de-un videoclip lung ºi spumos (spumã sângerie, ce-i drept, dar vã puteþi imagina cã e preparatã din fragi ºi lapte de mamã), "Shoot'em Up" e o opþiune valabilã; nu-i serios, da' meritã - sau, cum spuneam mai sus: un tonic ºi energizant "aiurea-n tramvai!"
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 octombrie, 2007, h. 20:30-21:40
Bucureºti, România