Pitbull
11 Oct 2007, 12:37
"The Brave One" - Satisfacþia unui thriller curat
Între litera ºi spiritul legii
Violenþa a fost dintotdeauna un dat omniprezent al condiþiei umane, pe care studiile psihologice îl identificã drept un rezultat direct al neputinþei. Cu cât individul este mai handicapat în plan intim - ºi, prin definiþie, ascuns (ca sã ne referim ºi la refulãrile psihanalitice), cu atât mai brutale ºi/sau mai sofisticate vor deveni ºi manifestãrile sale exterioare. Douã dintre formele lor cele mai simptomatice au devenit, în ultima vreme, gratuitatea ºi aroganþa - ambele regãsindu-se ºi în ºocantul fenomen de sorginte recentã al înregistrãrilor video artizanale. Youtube e invadat de "clipuleþe" bestiale, prin care respectivii debusolaþi cautã cumva sã-ºi regãseascã un fel de legitimitate într-un plan ilzoriu ºi anomic al anulãrii oricãror valori morale. Cel puþin dintre noi, românii, cei mai mulþi suntem la curent cu cazul abject al celor trei tineri declasaþi care s-au filmat între ei în timp ce omorau în torturã o pisicã, amplificat ºi mai mult de revelaþia cã sub aspectul legislaþiei de protecþie a animalelor încã ne mai aflãm undeva într-un ev mediu prefranciscan. Ca sã demonstreze o datã mai mult mariajul de tip Farfuridi/Caþavencu dintre prostie ºi lichelism, unii s-au ºi repezit cu abureli umanistoide chemând "sã semnãm petiþii pentru salvarea oamenilor întâi. Are you with me?" (Thankfully, nope, am absolvit de ceva vreme ºcoala primarã.) Ei bine, unor asemenea demagogi veleitari ar pãrea cã le dã apã la moarã "Curajul nebãnuit" pe care ºi-l gãseºte Erica Bain (Jodie Foster) în regia surprinzãtor de articulatã a lui Neil Jordan, dupã ce trei derbedei nocturni din Central Park o bagã-n spital, nu înainte de a o lãsa sã vadã cum îi omoarã în bãtaie iubitul - ºi, evident, îºi filmeazã isprava cu trei celulare simultan, ca-n secvenþele de acþiune ale lui Sergiu Nicolaescu.
Ca sã tragem linie la capitolul considerentelor morale ºi sã putem merge înainte cu analiza filmului, e de ajuns sã spunem cã aºa-zisa ierarhizare a "prioritãþilor" între protecþia oamenilor ºi cea a animalelor e o falsã problemã. Ca locuitori ai planetei (sau, într-un sens mai înalt, ca fãpturi ale lui Dumnezeu), ºi noi ºi necuvântãtoarele avem drepturi legitime egale. ªi, din pãcate, societatea este încã mult prea neputincioasã în a ni le proteja. La fel cum torþionarii de pisici scapã prin ochiurile prea largi ale plasei legislative, ºi bãtãuºii din parcuri profitã de limitarea mijloacelor poliþiei - pe care prima parte a filmului lui Jordan o relevã sec ºi tãios, prin nu mai mult de douã-trei secvenþe crud-satirice. Este exact elementul care, suprapus peste trauma suferitã de Erica, va crea inflamabila combinaþie de la baza scenariului: rafinata redactorã radiofonicã se transformã, involuntar ºi inexorabil, într-o redutabilã "vigilante": o datã ce agenþiile de aplicare a legii se vãdesc neputincioase, dreptatea care le-a alunecat printre degete cade pe palierul imediat urmãtor - în mâinile victimelor. De semnalat curajul etic al unei asemenea atitudini nu tocmai politically correct, în contextul actual de împãciuitorism generalizat, cocoloºire a criminalilor ºi, în genere, respectare a literei legii cu o stricteþe rigidã care ajunge sã-i paralizeze spiritul.
Scenariul lui Roderick ºi al lui Bruce A. Taylor speculeazã inteligent aceastã compoziþie dramaturgicã de un potenþial exploziv clasic, reuºind performanþa de a-i gãsi noi valenþe, în pofida cãrãrilor atât de bãtãtorile de alte filme similare de-a lungul deceniilor. Fãrã a se avânta în abisuri caracterologice, personajele au exact gradul de complexitate necesar pentru a propulsa un story captivant ºi dinamic, iar structura epicã e gânditã profesionist ºi abil, atât la nivel de ansamblu, cât ºi prin fineþea constrcþiei la nivel de episod ºi secvenþã. Pe aceeaºi pasarelã precarã dintre cliºeatic ºi inedit (relevând încã o datã notoria definiþie a originalitãþii: "nu atât a spune ceva nou, cât a spune într-un mod nou ceva ce s-a mai spus") se înscrie ºi relaþia dintre Erica ºi detectivul Mercer (Terrence Howard), cu obligatoriile alunecuºuri dintre atracþia personalã ºi imperativele datoriei. Din pãcate, de aici se trage ºi marea neîmplinire a filmului - finalul: previzibil, didactic ºi moralizator; elementele lui de noutate se mãrginesc strict la domeniul anecdoticului ºi al tehnicii criminalistice, cam ca în recentul (ºi mult mai neîmplinitul) "The Fracture". Noroc cã iscusinþa de pânã atunci a construcþiei absolvã scenariul de orice pãcate, oferindu-ne mãcar satisfacþia unui thriller ca la carte (ºi, în fond, nici nu se dorea mai mult; componentele psihologice ºi moral-filosofice au inspiraþia de a nu þinti spre ambiþii deºarte, rezumându-se la a conferi substanþã unei povestiri de acþiune oneste cu sine însãºi).
La acelaºi nivel stã ºi regia lui Neil Jordan, cunoscut mai ales pentru "The Company of Wolves" (1984) ºi "Interview With the Vampire" (1994). Asemenea cuplului de scenariºti, cineastul îºi confirmã abilitãþile de meºteºugar, urmãrind corect tensiunile în escaladare ºi ºocurile precis dozate ale acþiunii. Am reþinut, de exemplu, momentul primei dezlãnþuiri violente a eroinei, cu ocazia jafului din magazin, ºi mai ales primirea SMS-ului cu fiºier video ataºat, înainte de final - exact elementul necesar pentru a ridica la maximum temperatura confruntãrii decisive.
Altfel, e de la sine înþeles cã miza principalã a filmului rãmâne Jodie Foster, care s-a copt cât se poate de interesant: la cei patruzeci ºi cinci de ani ai ei, fosta silfã din "Tom Sawyer" (1973 - la unsprezece ani, deja al douãzecilea titlu din filmografie!), trecutã prin celebra Iris ("Taxi Driver", 1976), fascinanta Clarice ("Silence of the Lambs", 1991) ºi atâtea alte compoziþii, îºi pãstreazã o stare tomboyish ºi adolescentinã cu muchii tãioase ºi uscãciuni scrâºnite, dincolo de care mocnesc toate complexitãþile unui personaj puternic, împins de fatum la limita abisului, de unde drumul înapoi merge obligatoriu pe sârmã. Terence Howard îi dã replica onorabil, arãtând bine, vorbind paradoxal (cu vocea lui suavã) ºi, în genere, jucând corect. Un alt pandant îl oferã Mary Steenburgen, concretã ºi precisã cum o ºtim, iar în rest, galeria personajelor se completeazã armonios ºi convingãtor.
Dincolo de decepþia finalã despre care am mai vorbit, filmului îi rãmâne totuºi meritul de a incita o schiþã de dezbatere moralã cinstitã, la un nivel accesibil majoritãþii spectatorilor, ºi susþinutã cu mijloacele eficiente ale genului. Iar dacã chiar nu vã arde de consideraþii etice, oricum satisfacþia unui thriller curat e garantatã.
Pitbull (Mihnea Colmbeanu)
10 octombrie 2007, h. 20:30-21:23
Bucureºti, România
Între litera ºi spiritul legii
Violenþa a fost dintotdeauna un dat omniprezent al condiþiei umane, pe care studiile psihologice îl identificã drept un rezultat direct al neputinþei. Cu cât individul este mai handicapat în plan intim - ºi, prin definiþie, ascuns (ca sã ne referim ºi la refulãrile psihanalitice), cu atât mai brutale ºi/sau mai sofisticate vor deveni ºi manifestãrile sale exterioare. Douã dintre formele lor cele mai simptomatice au devenit, în ultima vreme, gratuitatea ºi aroganþa - ambele regãsindu-se ºi în ºocantul fenomen de sorginte recentã al înregistrãrilor video artizanale. Youtube e invadat de "clipuleþe" bestiale, prin care respectivii debusolaþi cautã cumva sã-ºi regãseascã un fel de legitimitate într-un plan ilzoriu ºi anomic al anulãrii oricãror valori morale. Cel puþin dintre noi, românii, cei mai mulþi suntem la curent cu cazul abject al celor trei tineri declasaþi care s-au filmat între ei în timp ce omorau în torturã o pisicã, amplificat ºi mai mult de revelaþia cã sub aspectul legislaþiei de protecþie a animalelor încã ne mai aflãm undeva într-un ev mediu prefranciscan. Ca sã demonstreze o datã mai mult mariajul de tip Farfuridi/Caþavencu dintre prostie ºi lichelism, unii s-au ºi repezit cu abureli umanistoide chemând "sã semnãm petiþii pentru salvarea oamenilor întâi. Are you with me?" (Thankfully, nope, am absolvit de ceva vreme ºcoala primarã.) Ei bine, unor asemenea demagogi veleitari ar pãrea cã le dã apã la moarã "Curajul nebãnuit" pe care ºi-l gãseºte Erica Bain (Jodie Foster) în regia surprinzãtor de articulatã a lui Neil Jordan, dupã ce trei derbedei nocturni din Central Park o bagã-n spital, nu înainte de a o lãsa sã vadã cum îi omoarã în bãtaie iubitul - ºi, evident, îºi filmeazã isprava cu trei celulare simultan, ca-n secvenþele de acþiune ale lui Sergiu Nicolaescu.
Ca sã tragem linie la capitolul considerentelor morale ºi sã putem merge înainte cu analiza filmului, e de ajuns sã spunem cã aºa-zisa ierarhizare a "prioritãþilor" între protecþia oamenilor ºi cea a animalelor e o falsã problemã. Ca locuitori ai planetei (sau, într-un sens mai înalt, ca fãpturi ale lui Dumnezeu), ºi noi ºi necuvântãtoarele avem drepturi legitime egale. ªi, din pãcate, societatea este încã mult prea neputincioasã în a ni le proteja. La fel cum torþionarii de pisici scapã prin ochiurile prea largi ale plasei legislative, ºi bãtãuºii din parcuri profitã de limitarea mijloacelor poliþiei - pe care prima parte a filmului lui Jordan o relevã sec ºi tãios, prin nu mai mult de douã-trei secvenþe crud-satirice. Este exact elementul care, suprapus peste trauma suferitã de Erica, va crea inflamabila combinaþie de la baza scenariului: rafinata redactorã radiofonicã se transformã, involuntar ºi inexorabil, într-o redutabilã "vigilante": o datã ce agenþiile de aplicare a legii se vãdesc neputincioase, dreptatea care le-a alunecat printre degete cade pe palierul imediat urmãtor - în mâinile victimelor. De semnalat curajul etic al unei asemenea atitudini nu tocmai politically correct, în contextul actual de împãciuitorism generalizat, cocoloºire a criminalilor ºi, în genere, respectare a literei legii cu o stricteþe rigidã care ajunge sã-i paralizeze spiritul.
Scenariul lui Roderick ºi al lui Bruce A. Taylor speculeazã inteligent aceastã compoziþie dramaturgicã de un potenþial exploziv clasic, reuºind performanþa de a-i gãsi noi valenþe, în pofida cãrãrilor atât de bãtãtorile de alte filme similare de-a lungul deceniilor. Fãrã a se avânta în abisuri caracterologice, personajele au exact gradul de complexitate necesar pentru a propulsa un story captivant ºi dinamic, iar structura epicã e gânditã profesionist ºi abil, atât la nivel de ansamblu, cât ºi prin fineþea constrcþiei la nivel de episod ºi secvenþã. Pe aceeaºi pasarelã precarã dintre cliºeatic ºi inedit (relevând încã o datã notoria definiþie a originalitãþii: "nu atât a spune ceva nou, cât a spune într-un mod nou ceva ce s-a mai spus") se înscrie ºi relaþia dintre Erica ºi detectivul Mercer (Terrence Howard), cu obligatoriile alunecuºuri dintre atracþia personalã ºi imperativele datoriei. Din pãcate, de aici se trage ºi marea neîmplinire a filmului - finalul: previzibil, didactic ºi moralizator; elementele lui de noutate se mãrginesc strict la domeniul anecdoticului ºi al tehnicii criminalistice, cam ca în recentul (ºi mult mai neîmplinitul) "The Fracture". Noroc cã iscusinþa de pânã atunci a construcþiei absolvã scenariul de orice pãcate, oferindu-ne mãcar satisfacþia unui thriller ca la carte (ºi, în fond, nici nu se dorea mai mult; componentele psihologice ºi moral-filosofice au inspiraþia de a nu þinti spre ambiþii deºarte, rezumându-se la a conferi substanþã unei povestiri de acþiune oneste cu sine însãºi).
La acelaºi nivel stã ºi regia lui Neil Jordan, cunoscut mai ales pentru "The Company of Wolves" (1984) ºi "Interview With the Vampire" (1994). Asemenea cuplului de scenariºti, cineastul îºi confirmã abilitãþile de meºteºugar, urmãrind corect tensiunile în escaladare ºi ºocurile precis dozate ale acþiunii. Am reþinut, de exemplu, momentul primei dezlãnþuiri violente a eroinei, cu ocazia jafului din magazin, ºi mai ales primirea SMS-ului cu fiºier video ataºat, înainte de final - exact elementul necesar pentru a ridica la maximum temperatura confruntãrii decisive.
Altfel, e de la sine înþeles cã miza principalã a filmului rãmâne Jodie Foster, care s-a copt cât se poate de interesant: la cei patruzeci ºi cinci de ani ai ei, fosta silfã din "Tom Sawyer" (1973 - la unsprezece ani, deja al douãzecilea titlu din filmografie!), trecutã prin celebra Iris ("Taxi Driver", 1976), fascinanta Clarice ("Silence of the Lambs", 1991) ºi atâtea alte compoziþii, îºi pãstreazã o stare tomboyish ºi adolescentinã cu muchii tãioase ºi uscãciuni scrâºnite, dincolo de care mocnesc toate complexitãþile unui personaj puternic, împins de fatum la limita abisului, de unde drumul înapoi merge obligatoriu pe sârmã. Terence Howard îi dã replica onorabil, arãtând bine, vorbind paradoxal (cu vocea lui suavã) ºi, în genere, jucând corect. Un alt pandant îl oferã Mary Steenburgen, concretã ºi precisã cum o ºtim, iar în rest, galeria personajelor se completeazã armonios ºi convingãtor.
Dincolo de decepþia finalã despre care am mai vorbit, filmului îi rãmâne totuºi meritul de a incita o schiþã de dezbatere moralã cinstitã, la un nivel accesibil majoritãþii spectatorilor, ºi susþinutã cu mijloacele eficiente ale genului. Iar dacã chiar nu vã arde de consideraþii etice, oricum satisfacþia unui thriller curat e garantatã.
Pitbull (Mihnea Colmbeanu)
10 octombrie 2007, h. 20:30-21:23
Bucureºti, România