Pitbull
26 Jul 2007, 04:11
"The Simpsons Movie" - În sfârºit, o COMEDIE!
Mai bine mai târziu, decât niciodatã!
Râzi de te prãpãdeºti.
Poantele vin în galop, la fel ca-n serialul T.V. - poate chiar mai aglomerate, pentru cã spaþiul e limitat (lung-metrajul dureazã doar cât trei episoade de televiziune), iar inspiraþia autorilor pare sã fi dat în clocot. Tot la fel ca-n serial, umorul curge cu o dezinvolturã rarã, gagurile sunt la ele acasã, se rostogolesc unele peste altele fãrã o clipã de rãgaz, fãrã loc de "râsete din off", fãrã a-þi lãsa mãcar timp sã le conºtientizezi pe toate. ªi multe nu-s uºoare deloc - cãci "Simpsonii", cum bine ºtim, sunt un brand crunt, cu umor adesea negru, uneori absurd, câteodatã sadic de-a binelea, ºi permanent atroce în cheia satirei sociale. Serialul a taxat dintotdeauna, nemilos ca un Caragiale cum Forman american, toate automatismele, idiosincraziile, stereotipiile, marotele, platitudinile, maniile, prostiile ºi perversitãþile multiple ale familiei suburbane de nivel mediu (nici nu e de mirare cã Internetul e plin de variante porno care, evident, rimeazã la fix cu povestirea G-rated).
Bineînþeles cã cel mai angoasant personaj e dulcele de Homer, un tãtic de-o cretinãtate monumentalã - acea marcã specialã de tâmpenie care-þi creeazã angoase apocaliptice, fãcându-te sã înþelegi cel mai fine afirmaþia lui Einstein, conform cãreia dintre rãutate ºi prostie cea de-a doua e incomparabil mai periculoasã cãci... nu are limite! Homer e genul de cetãþean în stare sã punã în pericol tot oraºul, doar pentru cã el e "mai 'oþ" ºi trebuie musai sã-ºi arunce cu personalitate gunoiul - adicã exact ceea ce se întâmplã ºi la începutul acestui lung-metraj îndelung aºteptat. Evident, apocalipsa se va declanºa prompt, conform celui mai ortodox murphysm (dacã ceva poate sã meargã prost, atunci sigur va merge prost) ºi... ºi nici n-are rost sã povestim - cã dacã s-ar povesti, n-ar mai fi cu haz. Tot scenariul filmului e un tour-de-force de deconstructivism, urmãrind cu meticuloasã rigoare desfãºurarea aparent haoticã a dezastrului galopant. Fiecare plot ºi sub-plot, fiecare situaþie dramaticã ºi secvenþã, fiecare context ºi subtext nu e decât un pretext pentru a pune în paginã cât mai multe simpsonisme; nu lipseºte gloata springfieldezilor cu fãclii venind sã-l linºeze pe Homer, nu lipsesc secvenþele din Biroul Oval, cu implicarea Preºedintelui Arnold Schwarzenegger, nu lipseºte nici apariþia lui Hillary Clinton pe post de Preºedinte (într-un film în film) ºi nici un cameo al lui Tom Hanks as himself; ºi multe, multe, multe altele, dintre care cele de mai sus au fost doar câteva exemple.
Cum bine ºtim, împrejurul fenomenalei imbecilitãþi ale lui Homer (Dan Castellaneta) graviteazã pragmatismul creator ºi raþional al lui Marge (Julie Kavner), genialitatea buimac-perversã a lui Bart (Nancy Cartwright), inteligenþa precoce, ironicã ºi auto-ironicã, a Lisei (Yeardley Smith), ºi bizarele intervenþii inspirat-sugariceºti ale lui Maggie - toate la un loc întregind imposibil-veridica familie Simpson. În jurul lor, mult mai larga "familie" a societãþii americane din ultimii douãzeci de ani, cu personaje cunoscute din serial sau inventate anume pentru film, amplificã sensurile umane ale povestirii, cu valenþele ei de super-satirã. Aºa cum era de aºteptat, implicarea temporalã nu lipseºte - în cazul de faþã, sub forma obsesiilor ecologice ale unora, de la care porneºte tot buclucul; negativul principal (Russ Cargill / Albert Brooks) este directorul Agenþiei de Protecþia Mediului, iar trupele din subordinea sa sunt compuse cam la fel de paranoic ca-n fanteziile serioase ale lui Terry Gilliam. Tot ca-n atâtea alte scenarii contemporane (unele de ficþiune, altele de... contingenþã), punctul culminant constã în acþiunea de bombardare nuclearã a orãºelului "contaminat" Springfield, pe care Homer ºi Bart o vor zãdãrnici prin inegalabila lor combinaþie de geniu tembel ºi superheroism nãuc.
Ambalajul în care ni se livreazã aceastã povestire numai în aparenþã trãsnitã (orice ochi mai atent - sau mai cunoscãtor - poate decela rigoarea unei asemenea construcþii dramaturgice menitã sã rezulte într-o avalanºã de poante claie peste grãmadã) este o concepþie de decupaj ºi montaj la fel de elaboratã. Grafica de o liniaritate caricaturalã ultra-simplistã, în care caracterele, emoþiile ºi stãrile se exprimã prin infime nuanþe ale aceloraºi omniprezente fizionomii cu ochi bulbucaþi, bãrbii degenerate ºi prognatism (peste care se trântesc, din doar trei linii, cele mai aberante pieptãnãturi), continuã sã fie respectatã, fãrã nici o încercare de a o adultera cu ajutorul metodelor digitale de azi. Computerul lucreazã discret, în subsidiar, devenind poate mai explicit doar în unele planuri-ansamblu de masã. Creativitatea lui Matt Groening, transpusã vizual de regia lui David Silverman, nu se dezminte, punctând permanent concepþia de imagine cu încadraturi surprinzãtoare, unghiulaþii insolite ºi ale compoziþii ºocante, exploatate cu mãiestrie în numele autosatirei cinematografice (de exemplu, cadrul cu muºcãtura din burger "filmatã" din gura personajului, ingeniozitatea soluþiilor "pudice" din goana lui Bart gol pe skateboard, sau diversele "figuri de stil" din tratarea momentelor în principiu naturaliste sau violente - ºi apreciabil de multe altele).
Dacã stai sã te gândeºti, e de mirare cã americanii au aºteptat aproape douãzeci de ani pentru a-i aduce pe Simpsoni pe marele ecran, în format de lung-metraj - mai ales cã franciza a puit colateral din abundenþã, atât la televiziune, cât ºi în domeniul jocurilor video ºi al altor aplicaþii pe computer ºi net. Noroc cã pariul a reuºit - mãcar de data asta; cãci (din nou printr-o poantã de un umor simpsonian tipic), ultimul cuvânt al filmului este ºi primul rostit vreodatã de Maggie - ºi sunã astfel:
"Sequel!"
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
26 iulie, 2007, h. 03:30-04:03
Bucureºti, România
Mai bine mai târziu, decât niciodatã!
Râzi de te prãpãdeºti.
Poantele vin în galop, la fel ca-n serialul T.V. - poate chiar mai aglomerate, pentru cã spaþiul e limitat (lung-metrajul dureazã doar cât trei episoade de televiziune), iar inspiraþia autorilor pare sã fi dat în clocot. Tot la fel ca-n serial, umorul curge cu o dezinvolturã rarã, gagurile sunt la ele acasã, se rostogolesc unele peste altele fãrã o clipã de rãgaz, fãrã loc de "râsete din off", fãrã a-þi lãsa mãcar timp sã le conºtientizezi pe toate. ªi multe nu-s uºoare deloc - cãci "Simpsonii", cum bine ºtim, sunt un brand crunt, cu umor adesea negru, uneori absurd, câteodatã sadic de-a binelea, ºi permanent atroce în cheia satirei sociale. Serialul a taxat dintotdeauna, nemilos ca un Caragiale cum Forman american, toate automatismele, idiosincraziile, stereotipiile, marotele, platitudinile, maniile, prostiile ºi perversitãþile multiple ale familiei suburbane de nivel mediu (nici nu e de mirare cã Internetul e plin de variante porno care, evident, rimeazã la fix cu povestirea G-rated).
Bineînþeles cã cel mai angoasant personaj e dulcele de Homer, un tãtic de-o cretinãtate monumentalã - acea marcã specialã de tâmpenie care-þi creeazã angoase apocaliptice, fãcându-te sã înþelegi cel mai fine afirmaþia lui Einstein, conform cãreia dintre rãutate ºi prostie cea de-a doua e incomparabil mai periculoasã cãci... nu are limite! Homer e genul de cetãþean în stare sã punã în pericol tot oraºul, doar pentru cã el e "mai 'oþ" ºi trebuie musai sã-ºi arunce cu personalitate gunoiul - adicã exact ceea ce se întâmplã ºi la începutul acestui lung-metraj îndelung aºteptat. Evident, apocalipsa se va declanºa prompt, conform celui mai ortodox murphysm (dacã ceva poate sã meargã prost, atunci sigur va merge prost) ºi... ºi nici n-are rost sã povestim - cã dacã s-ar povesti, n-ar mai fi cu haz. Tot scenariul filmului e un tour-de-force de deconstructivism, urmãrind cu meticuloasã rigoare desfãºurarea aparent haoticã a dezastrului galopant. Fiecare plot ºi sub-plot, fiecare situaþie dramaticã ºi secvenþã, fiecare context ºi subtext nu e decât un pretext pentru a pune în paginã cât mai multe simpsonisme; nu lipseºte gloata springfieldezilor cu fãclii venind sã-l linºeze pe Homer, nu lipsesc secvenþele din Biroul Oval, cu implicarea Preºedintelui Arnold Schwarzenegger, nu lipseºte nici apariþia lui Hillary Clinton pe post de Preºedinte (într-un film în film) ºi nici un cameo al lui Tom Hanks as himself; ºi multe, multe, multe altele, dintre care cele de mai sus au fost doar câteva exemple.
Cum bine ºtim, împrejurul fenomenalei imbecilitãþi ale lui Homer (Dan Castellaneta) graviteazã pragmatismul creator ºi raþional al lui Marge (Julie Kavner), genialitatea buimac-perversã a lui Bart (Nancy Cartwright), inteligenþa precoce, ironicã ºi auto-ironicã, a Lisei (Yeardley Smith), ºi bizarele intervenþii inspirat-sugariceºti ale lui Maggie - toate la un loc întregind imposibil-veridica familie Simpson. În jurul lor, mult mai larga "familie" a societãþii americane din ultimii douãzeci de ani, cu personaje cunoscute din serial sau inventate anume pentru film, amplificã sensurile umane ale povestirii, cu valenþele ei de super-satirã. Aºa cum era de aºteptat, implicarea temporalã nu lipseºte - în cazul de faþã, sub forma obsesiilor ecologice ale unora, de la care porneºte tot buclucul; negativul principal (Russ Cargill / Albert Brooks) este directorul Agenþiei de Protecþia Mediului, iar trupele din subordinea sa sunt compuse cam la fel de paranoic ca-n fanteziile serioase ale lui Terry Gilliam. Tot ca-n atâtea alte scenarii contemporane (unele de ficþiune, altele de... contingenþã), punctul culminant constã în acþiunea de bombardare nuclearã a orãºelului "contaminat" Springfield, pe care Homer ºi Bart o vor zãdãrnici prin inegalabila lor combinaþie de geniu tembel ºi superheroism nãuc.
Ambalajul în care ni se livreazã aceastã povestire numai în aparenþã trãsnitã (orice ochi mai atent - sau mai cunoscãtor - poate decela rigoarea unei asemenea construcþii dramaturgice menitã sã rezulte într-o avalanºã de poante claie peste grãmadã) este o concepþie de decupaj ºi montaj la fel de elaboratã. Grafica de o liniaritate caricaturalã ultra-simplistã, în care caracterele, emoþiile ºi stãrile se exprimã prin infime nuanþe ale aceloraºi omniprezente fizionomii cu ochi bulbucaþi, bãrbii degenerate ºi prognatism (peste care se trântesc, din doar trei linii, cele mai aberante pieptãnãturi), continuã sã fie respectatã, fãrã nici o încercare de a o adultera cu ajutorul metodelor digitale de azi. Computerul lucreazã discret, în subsidiar, devenind poate mai explicit doar în unele planuri-ansamblu de masã. Creativitatea lui Matt Groening, transpusã vizual de regia lui David Silverman, nu se dezminte, punctând permanent concepþia de imagine cu încadraturi surprinzãtoare, unghiulaþii insolite ºi ale compoziþii ºocante, exploatate cu mãiestrie în numele autosatirei cinematografice (de exemplu, cadrul cu muºcãtura din burger "filmatã" din gura personajului, ingeniozitatea soluþiilor "pudice" din goana lui Bart gol pe skateboard, sau diversele "figuri de stil" din tratarea momentelor în principiu naturaliste sau violente - ºi apreciabil de multe altele).
Dacã stai sã te gândeºti, e de mirare cã americanii au aºteptat aproape douãzeci de ani pentru a-i aduce pe Simpsoni pe marele ecran, în format de lung-metraj - mai ales cã franciza a puit colateral din abundenþã, atât la televiziune, cât ºi în domeniul jocurilor video ºi al altor aplicaþii pe computer ºi net. Noroc cã pariul a reuºit - mãcar de data asta; cãci (din nou printr-o poantã de un umor simpsonian tipic), ultimul cuvânt al filmului este ºi primul rostit vreodatã de Maggie - ºi sunã astfel:
"Sequel!"
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
26 iulie, 2007, h. 03:30-04:03
Bucureºti, România