Pitbull
13 Jul 2007, 22:13
"28 Weeks Later" - Cu turbare despre turbaþi
Cine nu-ºi face antirabicu', aºa pãþeºte!
Five years earlier, adicã-n 2002, fãcurã unii un film în care se trezeºte unul din comã 28 days later, adicã peste patru sãptãmâni, ºi descoperã cã prafu' s-a ales de perfidul Albion: niºte papagali de ecologiºti au dat drumul unei maimuþe pe care niºte kakadu de microbiologi o infestaserã cu un virus incurabil, care transforma pe oriºicine într-un fel de zombi über-turbat, hiper-violent ºi super-sângeros. Deci, poporul britanic era kaputt ºi pe din afarã, ºi pe dinãuntru.
Fãrã virus, ci cu un pretext ocult, aceeaºi formulã a folosit-o celebrul horrorist englez James Herbert în clasicele sale romane "The Dark" ºi "The Fog". Mai puþin violent, dar mai apocaliptic (ºi inteligent), au folosit alþii plotul virusologic, în jdemii de cãrþi ºi filme din care meritã sã citãm mãcar "The Stand" al lui Stephen King, "The Last Flight of Dr. Ain", de James Tiptree jr., "Outbreak" al lui Wolfgang Petersen ºi inegalabilul "12 Monkeys" de Terry Gilliam. Ce sã mai vorbim despre faimoºii livingdeazi, purceºi iniþial din creativitatea macabrã a lui Romero, pentru ca de-atunci sã zombifice întreaga cinematografie mondialã de sã te umfle râsu-plânsu' ºi mai multe nu.
Cãile-s bãtute, aºadar - atâta de bãtute chiar, încât pe unii-i trage aþa sã le mai batã ºi ei oleacã, ºi iatã cum, five years later, dupã "28 Days Later" vine ºi "28 Weeks Later" - sechela, care va sã zicã. Trama e cum nu se poate mai cliºeaticã: cicã epidemia a fost lichidatã, iar în centrul Londrei s-a organizat o zonã de maximã securitate unde sunt adunaþi supravieþuitorii neinfectaþi ºi se pregãteºte repopularea Angliei. Evident (cã d-aia-i film!), cineva o sã calce pe bec, epidemia se va declanºa din nou, ºi iar o luãm de la-nceput.
Scenariul e atât de negândit, încât seria de roºii stricate ar umple câteva pagini, drept pentru care voi menþiona doar trei - cele mai gogonate:
- Toate cãile de acces din zona de maximã siguranþã, precum ºi din ea spre afarã, ca ºi din afarã spre înãuntru, sunt penetrabile ca-n brânzã. Doi copii evadeazã, un lunetist îi vede ºi, calm, anunþã. ªi, da, sunt prinºi. Peste vreo douã ore, când ajunseserã deja la destinaþie ºi boroboaþa era gata. Mai târziu, tatãl lor cel neinfectat îºi viziteazã soþia infectatã ºi carantinificatã, exact ca la spital duminica între 17:00-19:00 - adicã vine la ea ºi intrã cu cardul de acces în salonul securizat. ªi se infecteazã ºi el. ªi de-aici, sã vezi belea.
- Virusul acþioneazã instantaneu. Concret: când femeia infectatã îºi sãrutã franþuzeºte (intenþionat) soþul, ãla într-o clipã începe sã urle, sã se dea cu capul de pereþi, ºi sã-i scoatã ochii boarfei. Cum Dumnezeu o fi reuºit un virus, oricât de mutatis mutandis era el, performanþa asta (adicã: salivã, sânge, creier, motor, acþiune!) în mai puþin de-o secundã, nu ne spune nimeni.
- Turbaþii se lasã în pace între ei, dar sunt porniþi sã-i vâneze pe neturbaþi. Schimbarea asta de mentalitate se produce în momentul îmbolnãvirii. Deci, virusul avea în el ºi oarece gene de conºtiinþã socialã.
Prin urmare, faceþi bine ºi renunþaþi la orice logicã, credibilitate ºi maturitate cât de cât, ºi savuraþi spectacolul horror. Care, ce-i drept, e drãgãlaº. Trecând peste scenariul totalmente inept, regisorul Juan Carlos Fresnadillo aplicã o concepþie lipsitã la rându-i de orice substanþã (nu face nimic cu situaþiile, cu personajele, cu unele ºi altele - cum sunt scrise, aºa le filmeazã), dar mãcar povesteºte dibaci. ªtie sã fileze abil cartea, sã arate exact atât cât sã incite ºi sã sperie - turbaþii se vãd întotdeauna parþial, în miºcare, în contrejour, în întuneric, în etcetera., rãmânând tot timpul onorabil de angoasanþi. La fel de echilibrat, între explicitare ºi sugestie, e ºi modul de a filma detaliile naturaliste (ochi scoºi, trupuri mutilate, rãni împroºcând cu sânge pe pereþi). Cea mai dulce e secvenþa în care singura armã împotriva unei ditamai oºtiri demente ce se revarsã peste câmp e elicopterul: pilotul o ia razant spre ei, cu elicea înclinatã-n faþã, ºi-i face harcea-parcea de-ajung bucãþile pânã-n Irlanda.
Probabil cã dacã aº avea filmul ãsta în fazã de proiect, ºi aº conversa despre el cu niºte copii de clasa a patra, ºi i-aº întreba cum m-ar sfãtui ei sã-l termin, mânuþele sus ºi mi-ar rãspunde: "Pãi eu aº zice sã se termine aºa: niºte oameni care fug ca bezmeticii, adicã ºtim c-au turbat, ºi-n spate sã se vadã Turnul Eiffel."
Aºa au fãcut.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
13 iulie, 2007, h. 22:10-22:48
Bucureºti, România
Cine nu-ºi face antirabicu', aºa pãþeºte!
Five years earlier, adicã-n 2002, fãcurã unii un film în care se trezeºte unul din comã 28 days later, adicã peste patru sãptãmâni, ºi descoperã cã prafu' s-a ales de perfidul Albion: niºte papagali de ecologiºti au dat drumul unei maimuþe pe care niºte kakadu de microbiologi o infestaserã cu un virus incurabil, care transforma pe oriºicine într-un fel de zombi über-turbat, hiper-violent ºi super-sângeros. Deci, poporul britanic era kaputt ºi pe din afarã, ºi pe dinãuntru.
Fãrã virus, ci cu un pretext ocult, aceeaºi formulã a folosit-o celebrul horrorist englez James Herbert în clasicele sale romane "The Dark" ºi "The Fog". Mai puþin violent, dar mai apocaliptic (ºi inteligent), au folosit alþii plotul virusologic, în jdemii de cãrþi ºi filme din care meritã sã citãm mãcar "The Stand" al lui Stephen King, "The Last Flight of Dr. Ain", de James Tiptree jr., "Outbreak" al lui Wolfgang Petersen ºi inegalabilul "12 Monkeys" de Terry Gilliam. Ce sã mai vorbim despre faimoºii livingdeazi, purceºi iniþial din creativitatea macabrã a lui Romero, pentru ca de-atunci sã zombifice întreaga cinematografie mondialã de sã te umfle râsu-plânsu' ºi mai multe nu.
Cãile-s bãtute, aºadar - atâta de bãtute chiar, încât pe unii-i trage aþa sã le mai batã ºi ei oleacã, ºi iatã cum, five years later, dupã "28 Days Later" vine ºi "28 Weeks Later" - sechela, care va sã zicã. Trama e cum nu se poate mai cliºeaticã: cicã epidemia a fost lichidatã, iar în centrul Londrei s-a organizat o zonã de maximã securitate unde sunt adunaþi supravieþuitorii neinfectaþi ºi se pregãteºte repopularea Angliei. Evident (cã d-aia-i film!), cineva o sã calce pe bec, epidemia se va declanºa din nou, ºi iar o luãm de la-nceput.
Scenariul e atât de negândit, încât seria de roºii stricate ar umple câteva pagini, drept pentru care voi menþiona doar trei - cele mai gogonate:
- Toate cãile de acces din zona de maximã siguranþã, precum ºi din ea spre afarã, ca ºi din afarã spre înãuntru, sunt penetrabile ca-n brânzã. Doi copii evadeazã, un lunetist îi vede ºi, calm, anunþã. ªi, da, sunt prinºi. Peste vreo douã ore, când ajunseserã deja la destinaþie ºi boroboaþa era gata. Mai târziu, tatãl lor cel neinfectat îºi viziteazã soþia infectatã ºi carantinificatã, exact ca la spital duminica între 17:00-19:00 - adicã vine la ea ºi intrã cu cardul de acces în salonul securizat. ªi se infecteazã ºi el. ªi de-aici, sã vezi belea.
- Virusul acþioneazã instantaneu. Concret: când femeia infectatã îºi sãrutã franþuzeºte (intenþionat) soþul, ãla într-o clipã începe sã urle, sã se dea cu capul de pereþi, ºi sã-i scoatã ochii boarfei. Cum Dumnezeu o fi reuºit un virus, oricât de mutatis mutandis era el, performanþa asta (adicã: salivã, sânge, creier, motor, acþiune!) în mai puþin de-o secundã, nu ne spune nimeni.
- Turbaþii se lasã în pace între ei, dar sunt porniþi sã-i vâneze pe neturbaþi. Schimbarea asta de mentalitate se produce în momentul îmbolnãvirii. Deci, virusul avea în el ºi oarece gene de conºtiinþã socialã.
Prin urmare, faceþi bine ºi renunþaþi la orice logicã, credibilitate ºi maturitate cât de cât, ºi savuraþi spectacolul horror. Care, ce-i drept, e drãgãlaº. Trecând peste scenariul totalmente inept, regisorul Juan Carlos Fresnadillo aplicã o concepþie lipsitã la rându-i de orice substanþã (nu face nimic cu situaþiile, cu personajele, cu unele ºi altele - cum sunt scrise, aºa le filmeazã), dar mãcar povesteºte dibaci. ªtie sã fileze abil cartea, sã arate exact atât cât sã incite ºi sã sperie - turbaþii se vãd întotdeauna parþial, în miºcare, în contrejour, în întuneric, în etcetera., rãmânând tot timpul onorabil de angoasanþi. La fel de echilibrat, între explicitare ºi sugestie, e ºi modul de a filma detaliile naturaliste (ochi scoºi, trupuri mutilate, rãni împroºcând cu sânge pe pereþi). Cea mai dulce e secvenþa în care singura armã împotriva unei ditamai oºtiri demente ce se revarsã peste câmp e elicopterul: pilotul o ia razant spre ei, cu elicea înclinatã-n faþã, ºi-i face harcea-parcea de-ajung bucãþile pânã-n Irlanda.
Probabil cã dacã aº avea filmul ãsta în fazã de proiect, ºi aº conversa despre el cu niºte copii de clasa a patra, ºi i-aº întreba cum m-ar sfãtui ei sã-l termin, mânuþele sus ºi mi-ar rãspunde: "Pãi eu aº zice sã se termine aºa: niºte oameni care fug ca bezmeticii, adicã ºtim c-au turbat, ºi-n spate sã se vadã Turnul Eiffel."
Aºa au fãcut.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
13 iulie, 2007, h. 22:10-22:48
Bucureºti, România