Pitbull
29 Jun 2007, 04:47
(Contine spoiler-e)
[Cutez a zice cä nu; m-am chinuit anume sä le evit; rog exemple; multam. (Sper cä nu e vorba de elemente ale actiunii pe care le afläm oricum în primul sfert al filmului, sau diverse detalii relevante strict la nivel de secventä.) Pitbull]
"Die Hard 4.0" - Un action thriller pã felie
Nu te mai poþi ascunde, eºti mult prea conectat...
Carambol în tunelul rutier - pentru cã eroii noºtri, aflaþi într-o maºinã a poliþiei fugãritã de-un elicopter cu însemne F.B.I. completat de bandiþi, s-au refugiat în tunelul pustiu. Pustiu, fiindcã gansterii, care s-au fãcut stãpâni pe sistemele informatice ale întregii infrastructuri din estul S.U.A., joacã ºeptic cu stopurile, dirijând circulaþia cum vor ei. Aºa cã ºeful bandei, de la centrul de comandã (care-i într-un TIR), dã drumul la ambele intrãri în tunel, pe toate ãle patru benzi, de-l inundã cu maºini, ca sã-i bubuie niþel. Vin maºinile în valuri, care ºuierã, se toarnã, ºi evident dau bot în bot taman la mijloc, ºi-ncepe mãcelul. Bruce Willis ºi Justin Long sar dintr-a lor cu-o optime de secundã înainte sã devinã armonica lui Fãrâmiþã Lambru, Dumnezeu sã-l ierte. În jur, maºini zburând pe sus ca la Nicolaescu tot pe vremea aia. Una, zvârrr, vine dându-se de-a dura prin aer sã cadã drept peste ei - ºi cade mimiletric peste alte douã care tocmai veneau de-a stânga ºi de-a dreapta, formând un fel de dolmen de maºini sub care Bruce ºi Justin scapã intacþi. De la gura tunelului, elicopterul tot mitraliazã spre ei. Aºa cã Bruce ia o maºinã, se repede spre el, ºi taman la þanc sare din ea þup jos. Aia urcã pe-un micuþ plan înclinat ad-hoc ºi se catapulteazã frate drept în cioclopter, de face bum! ºi-l rade. Pãi sã nu juisezi de mai mare ruºi... dragul?
(N-am spoliat nimic, cele douã poante sunt perfect vizibile ºi-n trailer, varianta lungã.)
Evident, când vezi aºa ceva, convenþia e clarã - cum spunea un musical hollywoodian vechi ºi de demult: "That's entertainment!" Iar serialul "Die Hard" a fost pe toate cele trei picioare ale lui, astãzi patru, entertainment big time (pã felie, mai pã româneºte). Apropo, poate se cuvine sã aplicãm aici binemeritatul ºut în organul gânditor al cui a lansat, acum vreo cinºpe ani, motamoul "Greu de ucis" (tot cam pe vremea când Petre Roman consacra pentru posteritate sintagma "sunã ca dracu'"), pentru acest titlu traductibil ca "De neînvins", "Invincibilul", "Incorijibilul", "Îndãrãtnicul", "Ãl de nu se lasã", ºi-n jdemii de alte variante ºi mai bune, ºi mai rele - bune, rele.
Revenind, deci, "Die Hard 4.0" se înscrie perfect în familia acelor action thrillers în care neverosimilul e atât de nãstruºnic, ºi atât de isteþ construit, ºi-þi face tot timpul cu ochiul atât de ºugubãþ ("Nu mai aveam gloanþe", zice Bruce, dupã ce trage-n elicopter cu maºina), încât o dai în mã-sa de credibilitate, îþi ridici ambulacrele pe scaunul din faþã, te-nfrupþi din popcorn ºi savurezi. Pe lângã exemplele din secvenþa de mai sus, filmul abundã în acrobaþii similare, dintre care aº mai cita-o p-aia în care Bruce se bate cu Maggie Q atârnaþi de-un furgon spânzurat la rându-i sub lift (cârlig ulterior: "Mai? Curva aia hot care dãdea ºuturi la oameni? Cred cã la ora asta zace-n casa liftului c-un S.U.V. în fund."), sau aia din final, cu Bruce gonind cu trailerul pe ºoselele suspendate ºi avionul dând cu rachete dupã el - ce fãcuse Cameron în "True Lies" la sfârºit e-o joacã de copil pe lângã asta!
Pricepurãþi, aºadar, cum stã treaba. Len Wiseman (dac-o lua-o ºi el pe urmele lui Zemeckis, s-ar putea chiar s-ajungã un wise guy într-ale filmului, deocamdatã-i smart de picã) a-nvãþat frumos meserie de pe vremea când era recuziter la "Stargate", "Men in Black", "Independence Day" ºi "Godzilla", ºi dupã ce ºi-a fãcut mâna cu nu prea rãsunãtoarele "Underworld" I ºi II, aici se impune în sfârºit ca un profesionist promiþãtor. Stãpâneºte cu siguranþã ºi coerenþã prolixitatea galopantã a plotului, cu multiplele sale spaþii paralele de acþiune ºi interdependenþa lor strânsã, povesteºte fluent ºi antrenant, ºtie perfect sã se miºte cu camera printre ºi prin jurul tuturor tiribombelor din dotare, taie brici ºi lipeºte la fix. I-aº mai da oarece bile albe pentru panorama aerianã a oraºului cu zeci de coliziuni auto prin intersecþii - sau, în cheie opusã, pentru "centrul de operaþiuni" al lui Warlock, super-hackerul geek ºi fan "Star Wars" completat ºi cu o mãmicã de sã-þi vinã s-o iei la fugã. (A, de reþinut: în sfârºit, un film în care hackerii, deºi nu tocmai umani, nu mai aratã totuºi ca niºte freaks hirsut-ochelariºti devoraþi de paraziþi intestinali; am început sã scãpãm ºi de cliºeul ãsta.)
Altminteri, cã tot am ajuns la hackeri, se impune sã precizãm cã pe-aici stã miza acestui "Die Hard 4.0" (care s-ar mai vrea intitulat, din cine ºtie ce motive absconse, ºi "Live Free and Die Hard", ºi-n alte câteva feluri ºi mai aiuristice). John McClane, celebrul antierou cu maiou creat de Bruce Willis acu' aproape douãzeci de ani, a rãmas acelaºi - ceea ce nu-i prea bine (pentru el), fiindcã mai înseamnã ºi cã lumea l-a depãºit. În mod declarat, McClane e un fel de dinozaur analogic într-un univers digital - ºi, printr-o rãsturnare de semnificaþie tipicã oricãrui thriller inteligent, devine firul de nisip care deregleazã mecanismul. Frumuseþea acestui episod patru stã tocmai în omniprezenþa networkingului (cum spune ºi prologul "Fericirii în rate": "Nu te mai poþi ascunde, eºti mult prea conectat. / Nu mai poþi sä fii singur, eºti identificat"). Thomas Gabriel (Timothy Oliphant), ultranegativul povestirii, e un expert în securitatea reþelelor cãruia au început sã-i fileze neuronii cam ca lui HAL-9000, iar echipa lui de super-hackeri stãpâneºte efectiv tot ce miºcã-n þara lui post-9/11. Efectul de paranoia se instaleazã încã din primul sfert de orã al filmului, ºi e hiper-stresant - apropo, foarte inspirat "Mesajul cãtre naþiune"; dacã înainte-vreme astfel de texte anonime se încropeau din cuvinte decupate din ziare, acum monologul e compus din fragmenþele extrase din discursurile televizate ale preºedinþilor S.U.A., de la Eisenhower încoace (încã o pontuþã drãguþã: "Îmi pare rãu cã n-am gãsit mai multe de-ale lui Nixon"). Localizarea prin conectare atinge dimensiuni apocaliptice în momentul când Gabriel îi dã de urmã pânã ºi lui Lucy (Mary Elizabeth Winstead), fiica lui McClane, blocatã în lift (localizând-o cu ajutorul semnalului de la mobil).
Mai cenuºii oarecum ar fi bilele impuse de unele rabaturi de la concepþia "Die Hard" consacratã în episoadele anterioare. În primul rând, liniaritatea plotului - în contrast cu splendida pistã falsã a "terorismului" ºi "mesajelor încriptate" din "Die Hard With a Vengeance" (adicã III). Se pierd ºi rapelurile la episoade trecute (tot "Die Hard III" se raporta frumos la primul, prin intermediul relaþiei dintre cei doi fraþi pãtaþi), care articulau elastic ºi dinamic serialul - ºi, mai ales, scade mult una dintre trãsãturile definitorii ale diehardismului: vulnerabilitatea personajelor. La McClane, doar numãrul mereu crescând al excoriaþiilor, contuziilor, leziunilor, tãieturilor, zgârieturilor, juliturilor ºi-al multor alte bubacâhuri de pe fãptura lui antieroicã ar tinde sã-l expliciteze ca fiind uman - cã altfel, rãmâne chiar mai unbreakable decât în trecut; nici mãcar o mahmurealã, ceva, ca-n episoadele I ºi III, sau în "12 Monkeys" (non-Die Hard, da' tot un fel de McClane). Ce sã mai spunem de Mai (Maggie Q), care-i la fel de sprinþarã ºi ferice chiar ºi dupã ce-o ia maºina-n bot, o trece prin parbriz ºi-o striveºte de zid? Iar Matt Farrell (Justin Long), hackerul mic ºi scump care-l secondeazã pe McClane tot timpul (ca o necesarã interfaþã între eroul analogic ºi orcii digitali), se ºocheazã tot timpul cã el nu le are pe-astea cu, cã ºi-a trãit toatã viaþa ascuns dupã computer, cã vai ce fricã mi-e - da' d-aia o datã nu face pe el, ba chiar într-un final devine ºi el rãzboinic spartan. Subþire, subþire de tot...
La fel de subþire, tot în final, e trucul lui McClane pentru a-i veni de hac nemernicului - ingenios în sine, eroic pân-la Dumnezeu, dar fuºerit totalmente la nivelul filmãrii (aici, din pãcate, Wiseman a cam regresat la Suckerman; sã sperãm cã n-o sã se mai repete). Ca ºi - poate cea mai gogonatã gogonea a filmului - acroºul de pornire: va sã zicã, mizerabilii au folosit niºte hackeri ca sã le conceapã algoritmii de spargere a diverselor sisteme, iar acum îi lichideazã pe toþi - exact în timp ce vine poliþia sã-i salte pentru interogatorii, prilej cu care se nimereºte ºi McClane în combinaþie. De ce venea poliþia? Pentru cã tocmai dãduserã primul bobârnac în sistemul informatic al F.B.I., ºi intraserã ãia-n alertã. De ce dãduserã bobârnacul înainte de a se fi descotorosit de hackeri, ºi nu dupã? D-aia, ca s-avem un film.
Da' mã rog, hai sã nu fim über-chichiricioºi. Deºi mult sub nivelul primelor trei episoade în sensul neîmplinirilor de mai sus, "Greu de ucis ºi a patra oarã" rãmâne, cum spuneam, un show vizual de zile mari - mãcar pentru faza când nimereºte Bruce Willis cãlare pe coada avionului care-l vâna, aproape ca-n "Dr. Strangelove"!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 iunie 2007, h. 02:00-03:19
Bucureºti, România
[Cutez a zice cä nu; m-am chinuit anume sä le evit; rog exemple; multam. (Sper cä nu e vorba de elemente ale actiunii pe care le afläm oricum în primul sfert al filmului, sau diverse detalii relevante strict la nivel de secventä.) Pitbull]
"Die Hard 4.0" - Un action thriller pã felie
Nu te mai poþi ascunde, eºti mult prea conectat...
Carambol în tunelul rutier - pentru cã eroii noºtri, aflaþi într-o maºinã a poliþiei fugãritã de-un elicopter cu însemne F.B.I. completat de bandiþi, s-au refugiat în tunelul pustiu. Pustiu, fiindcã gansterii, care s-au fãcut stãpâni pe sistemele informatice ale întregii infrastructuri din estul S.U.A., joacã ºeptic cu stopurile, dirijând circulaþia cum vor ei. Aºa cã ºeful bandei, de la centrul de comandã (care-i într-un TIR), dã drumul la ambele intrãri în tunel, pe toate ãle patru benzi, de-l inundã cu maºini, ca sã-i bubuie niþel. Vin maºinile în valuri, care ºuierã, se toarnã, ºi evident dau bot în bot taman la mijloc, ºi-ncepe mãcelul. Bruce Willis ºi Justin Long sar dintr-a lor cu-o optime de secundã înainte sã devinã armonica lui Fãrâmiþã Lambru, Dumnezeu sã-l ierte. În jur, maºini zburând pe sus ca la Nicolaescu tot pe vremea aia. Una, zvârrr, vine dându-se de-a dura prin aer sã cadã drept peste ei - ºi cade mimiletric peste alte douã care tocmai veneau de-a stânga ºi de-a dreapta, formând un fel de dolmen de maºini sub care Bruce ºi Justin scapã intacþi. De la gura tunelului, elicopterul tot mitraliazã spre ei. Aºa cã Bruce ia o maºinã, se repede spre el, ºi taman la þanc sare din ea þup jos. Aia urcã pe-un micuþ plan înclinat ad-hoc ºi se catapulteazã frate drept în cioclopter, de face bum! ºi-l rade. Pãi sã nu juisezi de mai mare ruºi... dragul?
(N-am spoliat nimic, cele douã poante sunt perfect vizibile ºi-n trailer, varianta lungã.)
Evident, când vezi aºa ceva, convenþia e clarã - cum spunea un musical hollywoodian vechi ºi de demult: "That's entertainment!" Iar serialul "Die Hard" a fost pe toate cele trei picioare ale lui, astãzi patru, entertainment big time (pã felie, mai pã româneºte). Apropo, poate se cuvine sã aplicãm aici binemeritatul ºut în organul gânditor al cui a lansat, acum vreo cinºpe ani, motamoul "Greu de ucis" (tot cam pe vremea când Petre Roman consacra pentru posteritate sintagma "sunã ca dracu'"), pentru acest titlu traductibil ca "De neînvins", "Invincibilul", "Incorijibilul", "Îndãrãtnicul", "Ãl de nu se lasã", ºi-n jdemii de alte variante ºi mai bune, ºi mai rele - bune, rele.
Revenind, deci, "Die Hard 4.0" se înscrie perfect în familia acelor action thrillers în care neverosimilul e atât de nãstruºnic, ºi atât de isteþ construit, ºi-þi face tot timpul cu ochiul atât de ºugubãþ ("Nu mai aveam gloanþe", zice Bruce, dupã ce trage-n elicopter cu maºina), încât o dai în mã-sa de credibilitate, îþi ridici ambulacrele pe scaunul din faþã, te-nfrupþi din popcorn ºi savurezi. Pe lângã exemplele din secvenþa de mai sus, filmul abundã în acrobaþii similare, dintre care aº mai cita-o p-aia în care Bruce se bate cu Maggie Q atârnaþi de-un furgon spânzurat la rându-i sub lift (cârlig ulterior: "Mai? Curva aia hot care dãdea ºuturi la oameni? Cred cã la ora asta zace-n casa liftului c-un S.U.V. în fund."), sau aia din final, cu Bruce gonind cu trailerul pe ºoselele suspendate ºi avionul dând cu rachete dupã el - ce fãcuse Cameron în "True Lies" la sfârºit e-o joacã de copil pe lângã asta!
Pricepurãþi, aºadar, cum stã treaba. Len Wiseman (dac-o lua-o ºi el pe urmele lui Zemeckis, s-ar putea chiar s-ajungã un wise guy într-ale filmului, deocamdatã-i smart de picã) a-nvãþat frumos meserie de pe vremea când era recuziter la "Stargate", "Men in Black", "Independence Day" ºi "Godzilla", ºi dupã ce ºi-a fãcut mâna cu nu prea rãsunãtoarele "Underworld" I ºi II, aici se impune în sfârºit ca un profesionist promiþãtor. Stãpâneºte cu siguranþã ºi coerenþã prolixitatea galopantã a plotului, cu multiplele sale spaþii paralele de acþiune ºi interdependenþa lor strânsã, povesteºte fluent ºi antrenant, ºtie perfect sã se miºte cu camera printre ºi prin jurul tuturor tiribombelor din dotare, taie brici ºi lipeºte la fix. I-aº mai da oarece bile albe pentru panorama aerianã a oraºului cu zeci de coliziuni auto prin intersecþii - sau, în cheie opusã, pentru "centrul de operaþiuni" al lui Warlock, super-hackerul geek ºi fan "Star Wars" completat ºi cu o mãmicã de sã-þi vinã s-o iei la fugã. (A, de reþinut: în sfârºit, un film în care hackerii, deºi nu tocmai umani, nu mai aratã totuºi ca niºte freaks hirsut-ochelariºti devoraþi de paraziþi intestinali; am început sã scãpãm ºi de cliºeul ãsta.)
Altminteri, cã tot am ajuns la hackeri, se impune sã precizãm cã pe-aici stã miza acestui "Die Hard 4.0" (care s-ar mai vrea intitulat, din cine ºtie ce motive absconse, ºi "Live Free and Die Hard", ºi-n alte câteva feluri ºi mai aiuristice). John McClane, celebrul antierou cu maiou creat de Bruce Willis acu' aproape douãzeci de ani, a rãmas acelaºi - ceea ce nu-i prea bine (pentru el), fiindcã mai înseamnã ºi cã lumea l-a depãºit. În mod declarat, McClane e un fel de dinozaur analogic într-un univers digital - ºi, printr-o rãsturnare de semnificaþie tipicã oricãrui thriller inteligent, devine firul de nisip care deregleazã mecanismul. Frumuseþea acestui episod patru stã tocmai în omniprezenþa networkingului (cum spune ºi prologul "Fericirii în rate": "Nu te mai poþi ascunde, eºti mult prea conectat. / Nu mai poþi sä fii singur, eºti identificat"). Thomas Gabriel (Timothy Oliphant), ultranegativul povestirii, e un expert în securitatea reþelelor cãruia au început sã-i fileze neuronii cam ca lui HAL-9000, iar echipa lui de super-hackeri stãpâneºte efectiv tot ce miºcã-n þara lui post-9/11. Efectul de paranoia se instaleazã încã din primul sfert de orã al filmului, ºi e hiper-stresant - apropo, foarte inspirat "Mesajul cãtre naþiune"; dacã înainte-vreme astfel de texte anonime se încropeau din cuvinte decupate din ziare, acum monologul e compus din fragmenþele extrase din discursurile televizate ale preºedinþilor S.U.A., de la Eisenhower încoace (încã o pontuþã drãguþã: "Îmi pare rãu cã n-am gãsit mai multe de-ale lui Nixon"). Localizarea prin conectare atinge dimensiuni apocaliptice în momentul când Gabriel îi dã de urmã pânã ºi lui Lucy (Mary Elizabeth Winstead), fiica lui McClane, blocatã în lift (localizând-o cu ajutorul semnalului de la mobil).
Mai cenuºii oarecum ar fi bilele impuse de unele rabaturi de la concepþia "Die Hard" consacratã în episoadele anterioare. În primul rând, liniaritatea plotului - în contrast cu splendida pistã falsã a "terorismului" ºi "mesajelor încriptate" din "Die Hard With a Vengeance" (adicã III). Se pierd ºi rapelurile la episoade trecute (tot "Die Hard III" se raporta frumos la primul, prin intermediul relaþiei dintre cei doi fraþi pãtaþi), care articulau elastic ºi dinamic serialul - ºi, mai ales, scade mult una dintre trãsãturile definitorii ale diehardismului: vulnerabilitatea personajelor. La McClane, doar numãrul mereu crescând al excoriaþiilor, contuziilor, leziunilor, tãieturilor, zgârieturilor, juliturilor ºi-al multor alte bubacâhuri de pe fãptura lui antieroicã ar tinde sã-l expliciteze ca fiind uman - cã altfel, rãmâne chiar mai unbreakable decât în trecut; nici mãcar o mahmurealã, ceva, ca-n episoadele I ºi III, sau în "12 Monkeys" (non-Die Hard, da' tot un fel de McClane). Ce sã mai spunem de Mai (Maggie Q), care-i la fel de sprinþarã ºi ferice chiar ºi dupã ce-o ia maºina-n bot, o trece prin parbriz ºi-o striveºte de zid? Iar Matt Farrell (Justin Long), hackerul mic ºi scump care-l secondeazã pe McClane tot timpul (ca o necesarã interfaþã între eroul analogic ºi orcii digitali), se ºocheazã tot timpul cã el nu le are pe-astea cu, cã ºi-a trãit toatã viaþa ascuns dupã computer, cã vai ce fricã mi-e - da' d-aia o datã nu face pe el, ba chiar într-un final devine ºi el rãzboinic spartan. Subþire, subþire de tot...
La fel de subþire, tot în final, e trucul lui McClane pentru a-i veni de hac nemernicului - ingenios în sine, eroic pân-la Dumnezeu, dar fuºerit totalmente la nivelul filmãrii (aici, din pãcate, Wiseman a cam regresat la Suckerman; sã sperãm cã n-o sã se mai repete). Ca ºi - poate cea mai gogonatã gogonea a filmului - acroºul de pornire: va sã zicã, mizerabilii au folosit niºte hackeri ca sã le conceapã algoritmii de spargere a diverselor sisteme, iar acum îi lichideazã pe toþi - exact în timp ce vine poliþia sã-i salte pentru interogatorii, prilej cu care se nimereºte ºi McClane în combinaþie. De ce venea poliþia? Pentru cã tocmai dãduserã primul bobârnac în sistemul informatic al F.B.I., ºi intraserã ãia-n alertã. De ce dãduserã bobârnacul înainte de a se fi descotorosit de hackeri, ºi nu dupã? D-aia, ca s-avem un film.
Da' mã rog, hai sã nu fim über-chichiricioºi. Deºi mult sub nivelul primelor trei episoade în sensul neîmplinirilor de mai sus, "Greu de ucis ºi a patra oarã" rãmâne, cum spuneam, un show vizual de zile mari - mãcar pentru faza când nimereºte Bruce Willis cãlare pe coada avionului care-l vâna, aproape ca-n "Dr. Strangelove"!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 iunie 2007, h. 02:00-03:19
Bucureºti, România