Pitbull
11 May 2007, 08:06
"Next" / "Capcana timpului" - De la maniile anilor cincizeci, la idiosincraziile mileniului III
S-au adunat trei tâmpiþi, ca sã scrie un scenariu ºi mai tâmpit
Philip K. Dick (1928-1982) rãmâne unul dintre cei mai mari scriitori S.F. ai tuturor timpurilor - în special prin inteligenþa sa de a construi contexte impalpabile, realitãþi atât de evanescente încât îþi scapã printre degete, ploturi ce sfârºesc prin a-þi submina credinþa propriei identitãþi... E practic imposibil sã mai gândeºti la fel, o datã ce ai citit "Ubik" sau "The Man in the High Castle" - iar "Do Androids Dream of Electric Sheep?" a ajuns pe ecran sub forma neuitatului "Blade Runner", unul dintre piscurile superlative ale filmului S.F.
Din pãcate, pe vremea lui Dick - ºi nu numai - scriitorii S.F. nu trãiau cu aer, ºi erau adesea nevoiþi sã scrie chiar ºi în cele mai neinspirate momente, ca sã nu-i caute pe-acasã moartea de inaniþie. Cine a parcurs mai scrupulos bibliografia marelui autor, ºtie cã multe povestioare inepte au ieºit din maºina lui de scris - inclusiv "The Golden Man" (1954), despre un viitor post-apocaliptic unde omenirea degeneratã e ameninþatã sã fie înlocuitã de mutanþi paranormali. Serviciile speciale îl captureazã pe Cris, un asemenea mutant capabil sã "vadã", în viitor, toate consecinþele posibile ale unei acþiuni, ca un ºahist genial - ºi încep sã-l studieze. Dar Cris mai are o proprietate, doar de el ºtiutã - pielea lui aurie are efecte afrodisiace irezistibile, drept pentru care seduce o agentã, o lasã însãrcinatã ºi fuge, semn cã pe aceastã cale respectivii mutanþi vor infiltra ºi înlãtura omenirea nemutantã.
În toatã aceastã inepþie marcatã de idiosincrazii proprii anilor cincizeci, singura parte cu adevãrat meritorie este cea privind facultãþile vizionare ale lui Cris. Aºadar, nu e de mirare cã scenaristul Gary Goldman a înlãturat toate gugumãniile prãfuite din jur, luând numai acest nugget de aur pentru a face din el un storyline mai în ton cu exigenþele zilelor noastre. Dar nu singur, ci împreunã cu Jonathan Hensleigh ºi Paul Bernbaum. ªi n-au pus în loc idei mai bune decât ale lui Dick, ci pur ºi simplu marotele zilei de azi. Pe ºleau spus: s-au adunat trei tâmpiþi, ca sã scrie un scenariu ºi mai tâmpit.
Culmea - au ajustat vizionarismul lui Cris, folosind o idee dintr-o altã povestire S.F. veche (dar excelentã, de astã datã: "Now+n now-n" de Robert Silverberg; pe generic, nici vorbã, aºa cã Bob ar putea lejer sã le ia ceva bãnuþi în justiþie, pentru plagiat). În proza lui Silverberg, eroul comunica zilnic, la aceeaºi orã, prin telepatie, cu el cel de poimâine ºi el cel de alaltãieri - prilej cu care îºi dãdea sieºi rezultatele curselor ºi putea sã parieze pe câºtigãtori; evident, paria modest, ca sã nu batã la ochi - doar atât cât sã aibã din ce trãi bine. Pânã când, în viaþa lui apare o femeie... dar nu e nici locul ºi nici momentul sã vã spun aici toatã povestirea.
Ei bine, Goldman, Hensleigh ºi Bernbaum îl iau pe Cris (numele i-l lasã neschimbat, ca sã nu se mai încurce), ºi-l pun sã poatã vedea oricând viitorul, în limita a douã minute. Putere pe care ºi-o foloseºte ca sã joace la cazinou, în Vegas (evident, mizeazã modest, ca sã nu batã la ochi - doar atât cât sã aibã din ce trãi bine). Drept paravan, face pe iluzionistul. Pânã când, în viaþa lui apare o femeie... dar nu e nici locul ºi nici momentul sã vã povestesc aici tot filmul.
Vã spun numai cã niºte teroriºti ruso-francezi (ca sã nu se supere nici unii, nici alþii), furã o bombã nuclearã, vin frumos cu ea-n buzunar la Los Angeles, ºi vor s-o detoneze. Aºa cã, hodoronc-tronc, serviciile speciale se iau dupã Cris, ca sã-l prindã ºi sã-l roage frumos sã-i ajute. Cris nu vrea, cã þine mai mult la propria lui libertate decât la ãle opt milioane de vieþi losangeleze. Aºa cã fuge - ºi agenþii, dupã el! Teroriºtii, nu se ºtie cum (ºi nici nu conteazã) aflã, aºa cã hai ºi ei dupã el, sã-l omoare pânã nu se lase convins de ãilalþi. Ca sã fie tacâmul complet, Cris o ia cu el pe femeia visurilor lui, cãreia-i premonizase apariþia cu ani în urmã - ºi, ce sã vezi, taman la þanc a apãrut! ªi de-aici încolo, sã te tot þii, hoþii ºi vardiºtii din Vegas pânã-n L.A.
Deºi vã dau cuvântul meu cã nu meritã, îmi fac scrupule totuºi ºi nu spoliez sfârºitul - spunându-vã doar atât: e aºa de prost, încât în momentul când vezi cã-ncepe genericul final mai întâi sughiþi, ºi pe urmã-ncepi sã plângi. Dupã bani. Toatã jumãtatea a doua a filmului e o pastiºã dupã "Brazil" de Terry Gilliam, "Devil's Advocate" de Taylor Hackford, ºi "The Sting" de George Roy Hill. O pastiºã idioatã, pot sã zic.
Sigur, conteazã ºi cã demoazela e Jessica Biel, o hot chick de nota zece care, în materie de actorie, e la fel de sincerã ºi complexã ca Mitzura Arghezi când doarme (a, ºi, sã nu uit: þinându-se de mânã, Jessica ºi scenariºtii fac praºtie finalul singurei secvenþe de adevãrat suspense a filmului: aia cu somniferul din juice - nu era tocmai Hitchock, da' puteau mãcar s-o rezolve printr-o poantã, ceva... Nu, ei au vrut ciobãneºte - cã tot poposiserã la un fel de stânã din munþi.) Conteazã ºi cã bietul Nicholas Cage, în ultima vreme, pare sã fi intrat într-o fazã de atrofiere totalã a discernãmântului - ºi când îl vezi cum îºi chinuie fizionomia de câine bãtut cu care l-a înzestrat Maica Naturã ºi genele unchiului Coppola, ca sã ne-arate nouã cât suferã el, fie aici, fie-n "Ghost Rider", fie mai ºtiu eu unde, îþi vine sã ºi uiþi cã l-ai vãzut în "Lord of War", "8 mm", "Con Air", Wild at Heart" sau "The Cotton Club". Nici restul distribuþiei nu face mai multe parale. (Julianne Moore? Nici o scofalã. Peter Falk într-un cameo insipid? Of...). Aºa cã singurul lucru cu care rãmânem dupã aceastã nouã tristeþe cinematograficã e meºteºugul regisorului Lee Tamahori în materie de thriller. Cel puþin în cazinoul din Vegas, ºi la cabana din munþi, decupajul e alert, camera se miºcã bine, montajul are nerv - e okay. Din pãcate, imaginaþia bãiatului e limitatã, ºi mult prea curând se repliazã pe soluþii ieftine, cum ar fi acele miºcãri de camerã neverosimil de bruºte, însoþite ºi de câte un "whoofff!" pe banda sonorã, semn cã eroul are câte un "flash". Flash, neflash, dar le-am mai vãzut ºi-n "300", ºi-n "Number 23" - de regulã, ca sã ne anunþe cã ceva e naºpa. Iar partea finalã, din L.A., adicã tocmai cea mai importantã, lupta cu zmeul, mã-nþelegi, se pleoºteºte ºi-n materie de regie - da' mã rog, aia nici nu era adevãratã, aºa cã nu prea conteazã.
Oops! :oops: V-am divulgat sfârºitul...!
Lasã, nu face nimic. ;)
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
11 mai, 2007, h. 07:30-08:28
Bucureºti, România
S-au adunat trei tâmpiþi, ca sã scrie un scenariu ºi mai tâmpit
Philip K. Dick (1928-1982) rãmâne unul dintre cei mai mari scriitori S.F. ai tuturor timpurilor - în special prin inteligenþa sa de a construi contexte impalpabile, realitãþi atât de evanescente încât îþi scapã printre degete, ploturi ce sfârºesc prin a-þi submina credinþa propriei identitãþi... E practic imposibil sã mai gândeºti la fel, o datã ce ai citit "Ubik" sau "The Man in the High Castle" - iar "Do Androids Dream of Electric Sheep?" a ajuns pe ecran sub forma neuitatului "Blade Runner", unul dintre piscurile superlative ale filmului S.F.
Din pãcate, pe vremea lui Dick - ºi nu numai - scriitorii S.F. nu trãiau cu aer, ºi erau adesea nevoiþi sã scrie chiar ºi în cele mai neinspirate momente, ca sã nu-i caute pe-acasã moartea de inaniþie. Cine a parcurs mai scrupulos bibliografia marelui autor, ºtie cã multe povestioare inepte au ieºit din maºina lui de scris - inclusiv "The Golden Man" (1954), despre un viitor post-apocaliptic unde omenirea degeneratã e ameninþatã sã fie înlocuitã de mutanþi paranormali. Serviciile speciale îl captureazã pe Cris, un asemenea mutant capabil sã "vadã", în viitor, toate consecinþele posibile ale unei acþiuni, ca un ºahist genial - ºi încep sã-l studieze. Dar Cris mai are o proprietate, doar de el ºtiutã - pielea lui aurie are efecte afrodisiace irezistibile, drept pentru care seduce o agentã, o lasã însãrcinatã ºi fuge, semn cã pe aceastã cale respectivii mutanþi vor infiltra ºi înlãtura omenirea nemutantã.
În toatã aceastã inepþie marcatã de idiosincrazii proprii anilor cincizeci, singura parte cu adevãrat meritorie este cea privind facultãþile vizionare ale lui Cris. Aºadar, nu e de mirare cã scenaristul Gary Goldman a înlãturat toate gugumãniile prãfuite din jur, luând numai acest nugget de aur pentru a face din el un storyline mai în ton cu exigenþele zilelor noastre. Dar nu singur, ci împreunã cu Jonathan Hensleigh ºi Paul Bernbaum. ªi n-au pus în loc idei mai bune decât ale lui Dick, ci pur ºi simplu marotele zilei de azi. Pe ºleau spus: s-au adunat trei tâmpiþi, ca sã scrie un scenariu ºi mai tâmpit.
Culmea - au ajustat vizionarismul lui Cris, folosind o idee dintr-o altã povestire S.F. veche (dar excelentã, de astã datã: "Now+n now-n" de Robert Silverberg; pe generic, nici vorbã, aºa cã Bob ar putea lejer sã le ia ceva bãnuþi în justiþie, pentru plagiat). În proza lui Silverberg, eroul comunica zilnic, la aceeaºi orã, prin telepatie, cu el cel de poimâine ºi el cel de alaltãieri - prilej cu care îºi dãdea sieºi rezultatele curselor ºi putea sã parieze pe câºtigãtori; evident, paria modest, ca sã nu batã la ochi - doar atât cât sã aibã din ce trãi bine. Pânã când, în viaþa lui apare o femeie... dar nu e nici locul ºi nici momentul sã vã spun aici toatã povestirea.
Ei bine, Goldman, Hensleigh ºi Bernbaum îl iau pe Cris (numele i-l lasã neschimbat, ca sã nu se mai încurce), ºi-l pun sã poatã vedea oricând viitorul, în limita a douã minute. Putere pe care ºi-o foloseºte ca sã joace la cazinou, în Vegas (evident, mizeazã modest, ca sã nu batã la ochi - doar atât cât sã aibã din ce trãi bine). Drept paravan, face pe iluzionistul. Pânã când, în viaþa lui apare o femeie... dar nu e nici locul ºi nici momentul sã vã povestesc aici tot filmul.
Vã spun numai cã niºte teroriºti ruso-francezi (ca sã nu se supere nici unii, nici alþii), furã o bombã nuclearã, vin frumos cu ea-n buzunar la Los Angeles, ºi vor s-o detoneze. Aºa cã, hodoronc-tronc, serviciile speciale se iau dupã Cris, ca sã-l prindã ºi sã-l roage frumos sã-i ajute. Cris nu vrea, cã þine mai mult la propria lui libertate decât la ãle opt milioane de vieþi losangeleze. Aºa cã fuge - ºi agenþii, dupã el! Teroriºtii, nu se ºtie cum (ºi nici nu conteazã) aflã, aºa cã hai ºi ei dupã el, sã-l omoare pânã nu se lase convins de ãilalþi. Ca sã fie tacâmul complet, Cris o ia cu el pe femeia visurilor lui, cãreia-i premonizase apariþia cu ani în urmã - ºi, ce sã vezi, taman la þanc a apãrut! ªi de-aici încolo, sã te tot þii, hoþii ºi vardiºtii din Vegas pânã-n L.A.
Deºi vã dau cuvântul meu cã nu meritã, îmi fac scrupule totuºi ºi nu spoliez sfârºitul - spunându-vã doar atât: e aºa de prost, încât în momentul când vezi cã-ncepe genericul final mai întâi sughiþi, ºi pe urmã-ncepi sã plângi. Dupã bani. Toatã jumãtatea a doua a filmului e o pastiºã dupã "Brazil" de Terry Gilliam, "Devil's Advocate" de Taylor Hackford, ºi "The Sting" de George Roy Hill. O pastiºã idioatã, pot sã zic.
Sigur, conteazã ºi cã demoazela e Jessica Biel, o hot chick de nota zece care, în materie de actorie, e la fel de sincerã ºi complexã ca Mitzura Arghezi când doarme (a, ºi, sã nu uit: þinându-se de mânã, Jessica ºi scenariºtii fac praºtie finalul singurei secvenþe de adevãrat suspense a filmului: aia cu somniferul din juice - nu era tocmai Hitchock, da' puteau mãcar s-o rezolve printr-o poantã, ceva... Nu, ei au vrut ciobãneºte - cã tot poposiserã la un fel de stânã din munþi.) Conteazã ºi cã bietul Nicholas Cage, în ultima vreme, pare sã fi intrat într-o fazã de atrofiere totalã a discernãmântului - ºi când îl vezi cum îºi chinuie fizionomia de câine bãtut cu care l-a înzestrat Maica Naturã ºi genele unchiului Coppola, ca sã ne-arate nouã cât suferã el, fie aici, fie-n "Ghost Rider", fie mai ºtiu eu unde, îþi vine sã ºi uiþi cã l-ai vãzut în "Lord of War", "8 mm", "Con Air", Wild at Heart" sau "The Cotton Club". Nici restul distribuþiei nu face mai multe parale. (Julianne Moore? Nici o scofalã. Peter Falk într-un cameo insipid? Of...). Aºa cã singurul lucru cu care rãmânem dupã aceastã nouã tristeþe cinematograficã e meºteºugul regisorului Lee Tamahori în materie de thriller. Cel puþin în cazinoul din Vegas, ºi la cabana din munþi, decupajul e alert, camera se miºcã bine, montajul are nerv - e okay. Din pãcate, imaginaþia bãiatului e limitatã, ºi mult prea curând se repliazã pe soluþii ieftine, cum ar fi acele miºcãri de camerã neverosimil de bruºte, însoþite ºi de câte un "whoofff!" pe banda sonorã, semn cã eroul are câte un "flash". Flash, neflash, dar le-am mai vãzut ºi-n "300", ºi-n "Number 23" - de regulã, ca sã ne anunþe cã ceva e naºpa. Iar partea finalã, din L.A., adicã tocmai cea mai importantã, lupta cu zmeul, mã-nþelegi, se pleoºteºte ºi-n materie de regie - da' mã rog, aia nici nu era adevãratã, aºa cã nu prea conteazã.
Oops! :oops: V-am divulgat sfârºitul...!
Lasã, nu face nimic. ;)
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
11 mai, 2007, h. 07:30-08:28
Bucureºti, România