Pitbull
17 Apr 2007, 22:41
"Perfect Stranger" - un policier cäznit
Da' cu vecinu' ce-ati avut?
Acum sapte ani, proaspät internaut, mä amuzam cu vestitele caricaturi care luau în balon computerele si netul - unele chiar delicioase, cum ar fi: "Cele mai mari catastrofe din istoria omenirii: Hiroshima '45, Cernobîl '86, Windows '98", sau ciclul: "Sinceritatea pe internet", în care un malac bärbos într-un net-cafe scria: "Sunt blondä cu sânii mari", iar un aschilavric sasiu îi räspundea de-acasä: "O, Rita, trupul meu musculos ia foc doar imaginându-mi-te!" De-atunci încoace, falsificärile de identitäti au devenit endemice. Se povesteste despre un belgian care dupä câteva luni de chat cu o newyorkezä de treispe ani, îndrägostit lulea, a debarcat pe J.F.K. drept în bratele F.B.I.-ului - lolita era o agentä specializatä în asemenea mistificäri. Am cunoscut într-o camerä de chat o thailandezä din Australia, rasatä si inteligentä, care de fapt era un marocan din Rotterdam. Cu Panko Tanko, zeul flooderilor de pe-acolo am vorbit si la telefon de câteva ori, tinem legätura si acum, da' taie-mä, omoarä-mä, dacä stiu cine-o fi si de unde! (Unele indicii sugereazä c-ar fi un hacker saudit schizofren, de vreo patruzeci de ani, din numeroasa familie Bin Laden.) Prin aceleasi camere de chat, eu însumi eram uneori prezent cu multiple identitäti, asa cä orice mârlan ne supära, era pus imediat în inferioritate numericä (cred cä maximumul de clone simultane la care m-am avântat a fost sase). De câteva ori, am folosit procedeul si prin e-mail si forumuri, fie în joacä, fie strategic. Slavä Domnului, în sapte ani a fost timp destul...
Cum era si de asteptat, încä de atunci mä preocupä un film cu un asemenea subiect; am în minte câteva proiecte, însä nici unuia nu i-am gäsit cheia, acea sclipire care sä transpunä cu adevärat creator, în limbaj cinematografic, relatia dintre om si Internet, cu toate tipurile de înscenäri, dedubläri si alienäri pe care le presupune (cum genial le-a reusit fratilor Wachowski, în "The Matrix"). În scris, am fäcut-o deja în "The Pitbull Projection" si "Again" - dar alea sunt romane, nu filme; habar n-am cum le-as aduce pe ecran. Nu ca scenarii (asta ar fi simplu), ci ca viziuni cinematografice expresive si semnificative. Altfel, n-ar iesi decât un film S.F si unul politist cu secvente în care personajele umblä prin messenger si inbox - iar mutatia pe care au produs-o computerele si reteaua în psihologia socialä si conditia umanä în general meritä, totusi, mai mult.
Aceeasi ambitie o nutreste si "Perfect Stranger", dupä cum märturisesc producätorii lui, Elaine Goldsmith-Thomas si Daniel A. Thomas, care s-au trezit peste noapte cä lumea-i plinä de Internet, si ce cool ar fi sä facem un film pe tema asta. Ce-i drept, secventele respective sunt foarte bine filmate (decupaj corect, ritm bine stäpânit, alternante echilibrate între imaginile de pe display si chipurile personajelor). Ce-i la fel de drept, si deloc îmbucurätor, e cä aceste calitäti se mentin la nivel strict formal. Toti cei räspunzätori (sotii Thomas, scenaristul Todd Komarnicki si regisorul James Foley) sau n-au prea fäcut chat pe net, sau au o "memorie biologicä" (vorba lui Nikita Mihalkov) scurtä. La vederea filmului, un neavizat s-ar minuna: "Cum, dom'le, chiar asaaa...?!" :? - pe când un surfer cu vechime ar zâmbi ironic: "Ehe, nici nu stiti voi cum e de fapt...!" ;)
Si mai trist e cä, în rest, filmul nu mai are nimic iesit din comun.
Un policier räsuflat si plin de clisee. Deci, protagonista (Halle Berry) e reporter de investigatii. Deci, i-a murit cea mai bunä prietenä. Deci, o ajutä un computer geek cu talente de hacker (Giovanni Ribisi), cam atras de ea si totalmente neaträgätor (Goddd, how boring!!!.) :(( Deci, firele duc la un mare bastan cu care moarta comunicase pe net (Bruce Willis). Deci, deci, deci... banalitätile si locurile comune din premise vor continua cu sfintenie si pe parcursul desfäsurärii actiunii, si în modul de a o construi si filma, si la nivel de secventä, si pe anvergura întregi povestiri. Câteva secvente cu un potential de suspense splendid se räsuflä prelung (Doamne, ce-ar fi fäcut Hitchcock din aia cu poza pe frozen display, si beat dacä era!). În genere, cam toate surprizele se telefoneazä dinainte, iar cele care mai reusesc, totusi, sä ne mire, îsi datoreazä performanta faptului cä-s atât de neveridice (uneori chiar tâmpite), încât nimeni nu s-ar fi asteptat la asa ceva (ca deznodämântul secventei când o prinde cu mâta-n sac si seringa cu spyware înfiptä-n computer).
Pe tot parcursul, se observä clar, vizibil, zgomotos, cum se cäzneste bietul Foley sä povesteascä. Încearcä el sä bage ritm, încearcä sä contrapuncteze cu Manhattan-ul filmat din elicopter, împinge cu forta niste leit-motive oniric-obsesive (menite, de fapt, sä amorseze coup de théâtre-ul din final, da-s asa de vârâte cu destu-n ochi si de rupte din context, încât nu amorseazä decât nervii nostri). Nu lipseste nici voma vizibilä dupä identificarea cadavrului (cä noi suntem natu-realisti!), nici specularea ieftinä a nurilor lui Halle Berry (ca Bond-girl, fäceau parte din retetä, da' aici, de ce, cä nu duc nicäieri?). Bruce Willis e totalmente, complectamente si eminamente în plus - singura pondere a rolului atârnä de miliardele personajului si de faptul cä-i principalul suspect; în rest, un patron muieratic poncif, desfäsurat pe doar câteva secvente amorfe, si pe-al cärui chip binecunoscutul zâmbet subtire si ochii îngustati ai lui Bruce nu aduc nimic nou (basca momentele când magnatul face amor pe chat, din biroul de la firmä, cu angajatii fojgäind prin jur - du-te si te-mpuscä, nene, cu cybersexu' täu cu tot!)
Asa cum sugerasem anterior, partea cu Internetul nu reuseste sä facä deloc corp comun nici cu semnificatiile filmului, nici cu trama în sine. Autorii îi tot dau cu "päienjenisuri ale minciunilor" si cu "pânä unde ar fi în stare sä meargä cineva ca sä ascundä adevärul?" - ete, lulu! Cu minime ajustäri, povestea se poate plasa la fel de bine în orice epocä - inclusiv pe mosia vreunui grof cäruia-i fug ochii dupä micsandrele din sat (ceea ce n-o face "etern valabilä", ci mai degrabä evanescentä!)
Ar mai merita sä spunem cä, pesemne crezând cä astfel îsi salveazä ambitioasa mizä, autorii îngrämädesc în final o cascadä de deznodäminte-capcanä (ne pomenim cä vinovatu-i ba cutare, ba cutäricä, ba cutärescu, ba cine nici cu gându' nu gândesti!) si o fac incredibil de prost. În loc sä iasä ca-n Agatha Christie, iese un fel de: "A, gata...?! A! Gata! Aaaa... GATA odatä!!!"
În sine, respectiva bombä avea un potential exploziv bun (surprizä autenticä, justificare psihologicä, bunä angrenare dramaturgicä), dar pânä sä ajungem acolo, ne exaspereazä avalansa de piste false aruncate haotic si stângaci, culminând cu amintirea scenei pedofile veche si de demult (aia pregätitä de visele maniacale), la rândul ei marcatä de déj�* vu-ri (adicä musai tatäl incestuos sä fie dezgustätor si perfid, musai pustoaica sä tremure de oroare si groazä, musai mämica sä vinä cu toroipanu' si mult simt de räspundere - de parcä numai dupä reteta asta se pot desfäsura respectivele abuzuri). Drept pentru care, în finalul finalului häl-din-urmä, când (nu-spun-cine) zace mort cu cutâtu-n chept si mai apare si capul vecinului din blocul de-aläturi în geam, uitându-se lung, mai-mai cä te umflä râsul precum la "Murder by Death" de Robert Moore, dupä Neil Simon - cu neînsemnata precizare cä acolo era de râs. Aici, se voia ceva adânc.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
17 aprilie, 2007, h. 16:30-17:27
Bucuresti, România
Da' cu vecinu' ce-ati avut?
Acum sapte ani, proaspät internaut, mä amuzam cu vestitele caricaturi care luau în balon computerele si netul - unele chiar delicioase, cum ar fi: "Cele mai mari catastrofe din istoria omenirii: Hiroshima '45, Cernobîl '86, Windows '98", sau ciclul: "Sinceritatea pe internet", în care un malac bärbos într-un net-cafe scria: "Sunt blondä cu sânii mari", iar un aschilavric sasiu îi räspundea de-acasä: "O, Rita, trupul meu musculos ia foc doar imaginându-mi-te!" De-atunci încoace, falsificärile de identitäti au devenit endemice. Se povesteste despre un belgian care dupä câteva luni de chat cu o newyorkezä de treispe ani, îndrägostit lulea, a debarcat pe J.F.K. drept în bratele F.B.I.-ului - lolita era o agentä specializatä în asemenea mistificäri. Am cunoscut într-o camerä de chat o thailandezä din Australia, rasatä si inteligentä, care de fapt era un marocan din Rotterdam. Cu Panko Tanko, zeul flooderilor de pe-acolo am vorbit si la telefon de câteva ori, tinem legätura si acum, da' taie-mä, omoarä-mä, dacä stiu cine-o fi si de unde! (Unele indicii sugereazä c-ar fi un hacker saudit schizofren, de vreo patruzeci de ani, din numeroasa familie Bin Laden.) Prin aceleasi camere de chat, eu însumi eram uneori prezent cu multiple identitäti, asa cä orice mârlan ne supära, era pus imediat în inferioritate numericä (cred cä maximumul de clone simultane la care m-am avântat a fost sase). De câteva ori, am folosit procedeul si prin e-mail si forumuri, fie în joacä, fie strategic. Slavä Domnului, în sapte ani a fost timp destul...
Cum era si de asteptat, încä de atunci mä preocupä un film cu un asemenea subiect; am în minte câteva proiecte, însä nici unuia nu i-am gäsit cheia, acea sclipire care sä transpunä cu adevärat creator, în limbaj cinematografic, relatia dintre om si Internet, cu toate tipurile de înscenäri, dedubläri si alienäri pe care le presupune (cum genial le-a reusit fratilor Wachowski, în "The Matrix"). În scris, am fäcut-o deja în "The Pitbull Projection" si "Again" - dar alea sunt romane, nu filme; habar n-am cum le-as aduce pe ecran. Nu ca scenarii (asta ar fi simplu), ci ca viziuni cinematografice expresive si semnificative. Altfel, n-ar iesi decât un film S.F si unul politist cu secvente în care personajele umblä prin messenger si inbox - iar mutatia pe care au produs-o computerele si reteaua în psihologia socialä si conditia umanä în general meritä, totusi, mai mult.
Aceeasi ambitie o nutreste si "Perfect Stranger", dupä cum märturisesc producätorii lui, Elaine Goldsmith-Thomas si Daniel A. Thomas, care s-au trezit peste noapte cä lumea-i plinä de Internet, si ce cool ar fi sä facem un film pe tema asta. Ce-i drept, secventele respective sunt foarte bine filmate (decupaj corect, ritm bine stäpânit, alternante echilibrate între imaginile de pe display si chipurile personajelor). Ce-i la fel de drept, si deloc îmbucurätor, e cä aceste calitäti se mentin la nivel strict formal. Toti cei räspunzätori (sotii Thomas, scenaristul Todd Komarnicki si regisorul James Foley) sau n-au prea fäcut chat pe net, sau au o "memorie biologicä" (vorba lui Nikita Mihalkov) scurtä. La vederea filmului, un neavizat s-ar minuna: "Cum, dom'le, chiar asaaa...?!" :? - pe când un surfer cu vechime ar zâmbi ironic: "Ehe, nici nu stiti voi cum e de fapt...!" ;)
Si mai trist e cä, în rest, filmul nu mai are nimic iesit din comun.
Un policier räsuflat si plin de clisee. Deci, protagonista (Halle Berry) e reporter de investigatii. Deci, i-a murit cea mai bunä prietenä. Deci, o ajutä un computer geek cu talente de hacker (Giovanni Ribisi), cam atras de ea si totalmente neaträgätor (Goddd, how boring!!!.) :(( Deci, firele duc la un mare bastan cu care moarta comunicase pe net (Bruce Willis). Deci, deci, deci... banalitätile si locurile comune din premise vor continua cu sfintenie si pe parcursul desfäsurärii actiunii, si în modul de a o construi si filma, si la nivel de secventä, si pe anvergura întregi povestiri. Câteva secvente cu un potential de suspense splendid se räsuflä prelung (Doamne, ce-ar fi fäcut Hitchcock din aia cu poza pe frozen display, si beat dacä era!). În genere, cam toate surprizele se telefoneazä dinainte, iar cele care mai reusesc, totusi, sä ne mire, îsi datoreazä performanta faptului cä-s atât de neveridice (uneori chiar tâmpite), încât nimeni nu s-ar fi asteptat la asa ceva (ca deznodämântul secventei când o prinde cu mâta-n sac si seringa cu spyware înfiptä-n computer).
Pe tot parcursul, se observä clar, vizibil, zgomotos, cum se cäzneste bietul Foley sä povesteascä. Încearcä el sä bage ritm, încearcä sä contrapuncteze cu Manhattan-ul filmat din elicopter, împinge cu forta niste leit-motive oniric-obsesive (menite, de fapt, sä amorseze coup de théâtre-ul din final, da-s asa de vârâte cu destu-n ochi si de rupte din context, încât nu amorseazä decât nervii nostri). Nu lipseste nici voma vizibilä dupä identificarea cadavrului (cä noi suntem natu-realisti!), nici specularea ieftinä a nurilor lui Halle Berry (ca Bond-girl, fäceau parte din retetä, da' aici, de ce, cä nu duc nicäieri?). Bruce Willis e totalmente, complectamente si eminamente în plus - singura pondere a rolului atârnä de miliardele personajului si de faptul cä-i principalul suspect; în rest, un patron muieratic poncif, desfäsurat pe doar câteva secvente amorfe, si pe-al cärui chip binecunoscutul zâmbet subtire si ochii îngustati ai lui Bruce nu aduc nimic nou (basca momentele când magnatul face amor pe chat, din biroul de la firmä, cu angajatii fojgäind prin jur - du-te si te-mpuscä, nene, cu cybersexu' täu cu tot!)
Asa cum sugerasem anterior, partea cu Internetul nu reuseste sä facä deloc corp comun nici cu semnificatiile filmului, nici cu trama în sine. Autorii îi tot dau cu "päienjenisuri ale minciunilor" si cu "pânä unde ar fi în stare sä meargä cineva ca sä ascundä adevärul?" - ete, lulu! Cu minime ajustäri, povestea se poate plasa la fel de bine în orice epocä - inclusiv pe mosia vreunui grof cäruia-i fug ochii dupä micsandrele din sat (ceea ce n-o face "etern valabilä", ci mai degrabä evanescentä!)
Ar mai merita sä spunem cä, pesemne crezând cä astfel îsi salveazä ambitioasa mizä, autorii îngrämädesc în final o cascadä de deznodäminte-capcanä (ne pomenim cä vinovatu-i ba cutare, ba cutäricä, ba cutärescu, ba cine nici cu gându' nu gândesti!) si o fac incredibil de prost. În loc sä iasä ca-n Agatha Christie, iese un fel de: "A, gata...?! A! Gata! Aaaa... GATA odatä!!!"
În sine, respectiva bombä avea un potential exploziv bun (surprizä autenticä, justificare psihologicä, bunä angrenare dramaturgicä), dar pânä sä ajungem acolo, ne exaspereazä avalansa de piste false aruncate haotic si stângaci, culminând cu amintirea scenei pedofile veche si de demult (aia pregätitä de visele maniacale), la rândul ei marcatä de déj�* vu-ri (adicä musai tatäl incestuos sä fie dezgustätor si perfid, musai pustoaica sä tremure de oroare si groazä, musai mämica sä vinä cu toroipanu' si mult simt de räspundere - de parcä numai dupä reteta asta se pot desfäsura respectivele abuzuri). Drept pentru care, în finalul finalului häl-din-urmä, când (nu-spun-cine) zace mort cu cutâtu-n chept si mai apare si capul vecinului din blocul de-aläturi în geam, uitându-se lung, mai-mai cä te umflä râsul precum la "Murder by Death" de Robert Moore, dupä Neil Simon - cu neînsemnata precizare cä acolo era de râs. Aici, se voia ceva adânc.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
17 aprilie, 2007, h. 16:30-17:27
Bucuresti, România