Pitbull
22 Feb 2007, 08:35
Un cadou pentru fanii benzilor desenate - "Ghost Rider"
Jekyll/Hyde pe motocicletä, cu Faust în atas
Când Nicolae Covaci, la o conferintä de presä anterioarä unui concert Phoenix reloaded de prin 1993, l-a cunoscut pe Collins, prima întrebare pe care i-a pus-o a fost: "Ai bicicletä?" Sensul era unul si clar: un viitor rocker motociclist nu-si putea träi copiläria decât pe bicicletä, iar vârsta de cinci ani nu era prea fragedä pentru o asemenea initiere.
Cu aceeasi ocazie, Nicu Covaci mai cocea un proiect - un scenariu intitulat "Imperiul Vampirilor". Din päcate, a încäput pe mâna vechiului säu prieten Nutu Cärmäzan si a vechiului nostru profesor Radu Aneste Petrescu, asa cä finalmente a iesit din el un film asupra cäruia decenta ne îndeamnä sä nu stäruim. L-am amintit aici numai fiindcä era încä una dintre nemuritoarele pelicule living-dead despre ce-a fäcut si-a dres Vlad Tepes, cu actiunea pe douä planuri paralele: în Valahia secolului al XV-lea, unde domnitorul se ocupa de ceea ce stim din cärtile de istorie, pânä i se apleca de-atâtea trädäri si silnicii si semna pactul cu Satana, däruindu-i al säu suflet - si-n anii 1990 la Berlin, unde un rocker sef de bandä motorizatä era nu se stie ce cu Vlad Tepes (reîncarnare? el însusi vampi-nemuritorizat? Cam asa ceva...)
Nici nu e de mirare cä legendarul nostru rockstar s-a simtit atras spre o atare poveste, de vreme ce regäsim în ea una dintre cele mai puternice imagini ale culturii occidentale din ultima jumätate de secol: motociclistul cu haine de piele si cuvintele "hell" si "angel" în fruntea supraeului. În anii cincizeci, Marlon Brando se impunea ca lider al unei asemenea bande, în filmul "The Wild One", de Lazslo Benedek (productie Stanley Kramer). La sfârsitul deceniului urmätor, Peter Fonda si Jack Nicholson fäceau legendä (cä istorie nu prea fäceau, oricât s-au repezit americanii sä-l punä în topul celor mai bune o sutä de filme ale tuturor timpurilor) cu "Easy Rider", al lui Dennis Hoopper. Iar acum, circa juma' de veac mai târziu, la acelasi uger revine sä sugä si "Ghost Rider"-ul lui Mark Steven Johnson.
Personajul se revendicä din benzile desenate si e adus pe ecran de aceeasi casä Marvel care i-a filmat si pe Spiderman, Fantastic Four si X-men. Aici, avem de-a face cu o temä western din anii patruzeci, al cärei erou cälare a fost resapat treizeci de ani mai târziu sub chipul motociclistului Johnny Blaze (ziua cascador, noaptea schelet de foc angajat ca "vânätor de recompense al Diavolului" - ce-o fi asta, nu prea reusim sä pricepem, oricât se chinuie personajele sä explice, în replicile care încearcä sä dea o pojghitä asa, mai 'telectualä, povestii).
În genere, partea de continut a scenariului e stufoasä, dar läsatä în coadä de peste. Ceva cu Satana, ceva cu un vechi oräsel din Far West, ceva cu un serif cumsecade care într-un moment de släbiciune s-a fäcut frate cu dracu', ceva cu un pact rämas de-atunci, constituind un fel de titlu de proprietate peste o sutä de suflete päcätoase räu - da' räu de tot! Seriful cälcätor pe bec a devenit un "cäläret fantomä" (scheletic si de foc), desi nu e prea clar ce treabä mai are el în toatä afacerea. Satana junior, cu numele inspirat de Blackheart (în traducere liberä: Negruncerugurii), a ajuns la vârsta majoratului si vrea sä-l uzurpe pe ta-su - în care scop are nevoie musai de cel pact. Dracu' senior, evident, nu se lasä, asa cä tocmeste un nou cäläret (de motocicletä), ca sä aibä grijä de pact si sä-l apere de fi-su (de ce prin procurä si nu direct, nu ni se spune). Tulbure, fortat, suficient la limitä pentru a servi pretextul a aproape douä ore de actiune posibil zgâltâitoare si efecte speciale si mai posibil seducätoare. În materie de poveste, cam asta-i tot.
În materie de film, lucrurile sau asa si-asa. Chiar tinând seama cä e un cadou pentru fanii comicsurilor în special, si ai motoristului stafie-n particular, nu putem totusi sä trecem cu vederea naratiunea destul de bâlbâitä, cu secvente construite schematic si articulate de formä - al cärei prim rezultat e cä povestea nu devine credibilä nici un moment. Mä rog, hai sä zicem, "conventie"... Pentru fani era credibilä încä de pe hârtie, asa cä pe-asta putem s-o bifäm. Mai departe, însä, personajele n-au deloc consistentä - ceea ce cam scârtâie... Fata-i sexy si atât, tata-i beteag si atât, politistu-i nätântol si atât - si atât. Singurul care palpitä oarecum e groparul (de fapt, cäläretul antecesor), în care Sam Elliott îsi investeste toatä cäldura sarmantä de cowboy arhetipal. Blackheart nu aratä convingätor decât când se strâmbä - în rest, machiajul e fals, rolul schematic, iar actorul (Wes Bentley), parcä nu el l-ar fi compus pe tânärul cu probleme din "American Beauty". Nu-i tocmai räu nici Mefisto (...feles), în care, ca o plecäciune spre vechiul "Easy Rider", l-au luat pe îmbätrânitul Peter Fonda. Aratä bine, se miscä insinuant, vorbeste onctuos - da' tot degeaba. Rämâne un drac de carton, färä pic de substantä dincolo de câteva trucuri formale.
Si doar cu putin deasupra acestei galerii reuseste sä se cocoate Niholas Cage, al cärui chip de o melancolie stranie e cam tot ce se potriveste cu dilemele eroului - dar färä a reusi sä confere nici profunzime, nici veridicitate, dramei de tip Jekyll/Hyde în care e plasat. Cât ce cât läudabile sunt doar cele câteva autoironii, stângäcii si imperfectiuni studiate ce schiteazä, mäcar, o intentie de umanizare.
Asa cä pânä la coadä, tot efectele speciale sunt singurele care rämân. Culmea - mai reusitä decât cäläretul e cälärita, adicä motocicleta. Arätoasä din start, iepsoara birotatä se metamorfozeazä la comandä într-un chopper fäcut din vertebre, coaste si lanturi, lins sexy de fläcäri si doldora de personalitate (bile albe pentru scenograful Kirk M. Petrucelli si autorul trucajelor, Kevin Mack). Stilul säu de a goni noaptea pe sosele sau sträzi, cu dârä de foc si asfalt ars în urmä, e destul de drägut - ca si präpädul pe care-l proiecteazä asupra felinarelor, vitrinelor si masinilor parcate. Cuceritor aratä si weapon-ul preopinentului, un lant lung cât un harapnic de plugusor si folosit asemenea (înfocat si ästa, fireste). Place în special secventa când devine lassou, înhatä un elicopter de tälpicä si-ncepe sä-l învârteascä în jur, sau cea în care, confruntându-se cu demonul eolian trimis de Blackheart, dupä ce constatä cä "nu poti prinde în lat vântul", se transformä-n vârtelnitä si stârneste un turbion care-l ameteste de-a binelea pe nemernic.
Pe departe cea mai inspiratä realizare vizualä e fojgäiala sufletelor damnate din final, semimorfe, demidefinite, târâtoare si colcäitoare, care viermuiesc de peste tot ca sä se-adune-n fäptura lui Blackheart. Ba chiar, mai mult decât simplul impact imagistic, episodul mai are si meritul de a prilejui o rezolvare ingenioasä a bätäliei decisive, tocmai când ne temeam cä-l va lichida pe antagonist prin împuscare sau biciuire, cum fäcuse pe tot parcursul filmului. Päcat numai cä imediat dupä aia trebuie sä treacä în didacticism scârbos, compromitând tot finalul cu un deznodämânt îmbârligat inutil si un epilog zaharist pânä la nivel toxic.
Desi nu-s un constipat elitist incapabil sä accepte un divertisment usor, atâta vreme cât e fäcut cinstit si meserias, am rämas cam cu sufletul îndoit pân-la coadä: replici superflusturatice gen "numai cine-si vinde sufletul dracului pentru dragoste poate sä schimbe lumea" s-au fumat de mult, si nu mai folosesc nimänui. Pe spectatorii detasati îi umflä râsul, iar fanii nici nu le bagä-n seamä, numärând minutele pân-la urmätoarea urcäturä cu motocicleta pe-un zid de zgârienori. Ce-i drept, la nästrusniciile astea mi-am clätit frumos ochiul - dar si mai profitabilä a fost clätirea mintalä de dupä, când am citit în caietul de presä despre bucätäria internä a filmului. Un "making of" cu tot tacâmul, în care sä vedem toate giumbuslucurile scamatoricesti märturisite de maestrii efectelor speciale, ar face toti banii - ba poate chiar mai mult decât atât. Draci scheletici cäläri pe vâlvätäi? Mä rog... Dar laborator de filmäri combinate? Asta, da - oricând!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
22 februarie, 2007,
Bucuresti, România
Jekyll/Hyde pe motocicletä, cu Faust în atas
Când Nicolae Covaci, la o conferintä de presä anterioarä unui concert Phoenix reloaded de prin 1993, l-a cunoscut pe Collins, prima întrebare pe care i-a pus-o a fost: "Ai bicicletä?" Sensul era unul si clar: un viitor rocker motociclist nu-si putea träi copiläria decât pe bicicletä, iar vârsta de cinci ani nu era prea fragedä pentru o asemenea initiere.
Cu aceeasi ocazie, Nicu Covaci mai cocea un proiect - un scenariu intitulat "Imperiul Vampirilor". Din päcate, a încäput pe mâna vechiului säu prieten Nutu Cärmäzan si a vechiului nostru profesor Radu Aneste Petrescu, asa cä finalmente a iesit din el un film asupra cäruia decenta ne îndeamnä sä nu stäruim. L-am amintit aici numai fiindcä era încä una dintre nemuritoarele pelicule living-dead despre ce-a fäcut si-a dres Vlad Tepes, cu actiunea pe douä planuri paralele: în Valahia secolului al XV-lea, unde domnitorul se ocupa de ceea ce stim din cärtile de istorie, pânä i se apleca de-atâtea trädäri si silnicii si semna pactul cu Satana, däruindu-i al säu suflet - si-n anii 1990 la Berlin, unde un rocker sef de bandä motorizatä era nu se stie ce cu Vlad Tepes (reîncarnare? el însusi vampi-nemuritorizat? Cam asa ceva...)
Nici nu e de mirare cä legendarul nostru rockstar s-a simtit atras spre o atare poveste, de vreme ce regäsim în ea una dintre cele mai puternice imagini ale culturii occidentale din ultima jumätate de secol: motociclistul cu haine de piele si cuvintele "hell" si "angel" în fruntea supraeului. În anii cincizeci, Marlon Brando se impunea ca lider al unei asemenea bande, în filmul "The Wild One", de Lazslo Benedek (productie Stanley Kramer). La sfârsitul deceniului urmätor, Peter Fonda si Jack Nicholson fäceau legendä (cä istorie nu prea fäceau, oricât s-au repezit americanii sä-l punä în topul celor mai bune o sutä de filme ale tuturor timpurilor) cu "Easy Rider", al lui Dennis Hoopper. Iar acum, circa juma' de veac mai târziu, la acelasi uger revine sä sugä si "Ghost Rider"-ul lui Mark Steven Johnson.
Personajul se revendicä din benzile desenate si e adus pe ecran de aceeasi casä Marvel care i-a filmat si pe Spiderman, Fantastic Four si X-men. Aici, avem de-a face cu o temä western din anii patruzeci, al cärei erou cälare a fost resapat treizeci de ani mai târziu sub chipul motociclistului Johnny Blaze (ziua cascador, noaptea schelet de foc angajat ca "vânätor de recompense al Diavolului" - ce-o fi asta, nu prea reusim sä pricepem, oricât se chinuie personajele sä explice, în replicile care încearcä sä dea o pojghitä asa, mai 'telectualä, povestii).
În genere, partea de continut a scenariului e stufoasä, dar läsatä în coadä de peste. Ceva cu Satana, ceva cu un vechi oräsel din Far West, ceva cu un serif cumsecade care într-un moment de släbiciune s-a fäcut frate cu dracu', ceva cu un pact rämas de-atunci, constituind un fel de titlu de proprietate peste o sutä de suflete päcätoase räu - da' räu de tot! Seriful cälcätor pe bec a devenit un "cäläret fantomä" (scheletic si de foc), desi nu e prea clar ce treabä mai are el în toatä afacerea. Satana junior, cu numele inspirat de Blackheart (în traducere liberä: Negruncerugurii), a ajuns la vârsta majoratului si vrea sä-l uzurpe pe ta-su - în care scop are nevoie musai de cel pact. Dracu' senior, evident, nu se lasä, asa cä tocmeste un nou cäläret (de motocicletä), ca sä aibä grijä de pact si sä-l apere de fi-su (de ce prin procurä si nu direct, nu ni se spune). Tulbure, fortat, suficient la limitä pentru a servi pretextul a aproape douä ore de actiune posibil zgâltâitoare si efecte speciale si mai posibil seducätoare. În materie de poveste, cam asta-i tot.
În materie de film, lucrurile sau asa si-asa. Chiar tinând seama cä e un cadou pentru fanii comicsurilor în special, si ai motoristului stafie-n particular, nu putem totusi sä trecem cu vederea naratiunea destul de bâlbâitä, cu secvente construite schematic si articulate de formä - al cärei prim rezultat e cä povestea nu devine credibilä nici un moment. Mä rog, hai sä zicem, "conventie"... Pentru fani era credibilä încä de pe hârtie, asa cä pe-asta putem s-o bifäm. Mai departe, însä, personajele n-au deloc consistentä - ceea ce cam scârtâie... Fata-i sexy si atât, tata-i beteag si atât, politistu-i nätântol si atât - si atât. Singurul care palpitä oarecum e groparul (de fapt, cäläretul antecesor), în care Sam Elliott îsi investeste toatä cäldura sarmantä de cowboy arhetipal. Blackheart nu aratä convingätor decât când se strâmbä - în rest, machiajul e fals, rolul schematic, iar actorul (Wes Bentley), parcä nu el l-ar fi compus pe tânärul cu probleme din "American Beauty". Nu-i tocmai räu nici Mefisto (...feles), în care, ca o plecäciune spre vechiul "Easy Rider", l-au luat pe îmbätrânitul Peter Fonda. Aratä bine, se miscä insinuant, vorbeste onctuos - da' tot degeaba. Rämâne un drac de carton, färä pic de substantä dincolo de câteva trucuri formale.
Si doar cu putin deasupra acestei galerii reuseste sä se cocoate Niholas Cage, al cärui chip de o melancolie stranie e cam tot ce se potriveste cu dilemele eroului - dar färä a reusi sä confere nici profunzime, nici veridicitate, dramei de tip Jekyll/Hyde în care e plasat. Cât ce cât läudabile sunt doar cele câteva autoironii, stângäcii si imperfectiuni studiate ce schiteazä, mäcar, o intentie de umanizare.
Asa cä pânä la coadä, tot efectele speciale sunt singurele care rämân. Culmea - mai reusitä decât cäläretul e cälärita, adicä motocicleta. Arätoasä din start, iepsoara birotatä se metamorfozeazä la comandä într-un chopper fäcut din vertebre, coaste si lanturi, lins sexy de fläcäri si doldora de personalitate (bile albe pentru scenograful Kirk M. Petrucelli si autorul trucajelor, Kevin Mack). Stilul säu de a goni noaptea pe sosele sau sträzi, cu dârä de foc si asfalt ars în urmä, e destul de drägut - ca si präpädul pe care-l proiecteazä asupra felinarelor, vitrinelor si masinilor parcate. Cuceritor aratä si weapon-ul preopinentului, un lant lung cât un harapnic de plugusor si folosit asemenea (înfocat si ästa, fireste). Place în special secventa când devine lassou, înhatä un elicopter de tälpicä si-ncepe sä-l învârteascä în jur, sau cea în care, confruntându-se cu demonul eolian trimis de Blackheart, dupä ce constatä cä "nu poti prinde în lat vântul", se transformä-n vârtelnitä si stârneste un turbion care-l ameteste de-a binelea pe nemernic.
Pe departe cea mai inspiratä realizare vizualä e fojgäiala sufletelor damnate din final, semimorfe, demidefinite, târâtoare si colcäitoare, care viermuiesc de peste tot ca sä se-adune-n fäptura lui Blackheart. Ba chiar, mai mult decât simplul impact imagistic, episodul mai are si meritul de a prilejui o rezolvare ingenioasä a bätäliei decisive, tocmai când ne temeam cä-l va lichida pe antagonist prin împuscare sau biciuire, cum fäcuse pe tot parcursul filmului. Päcat numai cä imediat dupä aia trebuie sä treacä în didacticism scârbos, compromitând tot finalul cu un deznodämânt îmbârligat inutil si un epilog zaharist pânä la nivel toxic.
Desi nu-s un constipat elitist incapabil sä accepte un divertisment usor, atâta vreme cât e fäcut cinstit si meserias, am rämas cam cu sufletul îndoit pân-la coadä: replici superflusturatice gen "numai cine-si vinde sufletul dracului pentru dragoste poate sä schimbe lumea" s-au fumat de mult, si nu mai folosesc nimänui. Pe spectatorii detasati îi umflä râsul, iar fanii nici nu le bagä-n seamä, numärând minutele pân-la urmätoarea urcäturä cu motocicleta pe-un zid de zgârienori. Ce-i drept, la nästrusniciile astea mi-am clätit frumos ochiul - dar si mai profitabilä a fost clätirea mintalä de dupä, când am citit în caietul de presä despre bucätäria internä a filmului. Un "making of" cu tot tacâmul, în care sä vedem toate giumbuslucurile scamatoricesti märturisite de maestrii efectelor speciale, ar face toti banii - ba poate chiar mai mult decât atât. Draci scheletici cäläri pe vâlvätäi? Mä rog... Dar laborator de filmäri combinate? Asta, da - oricând!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
22 februarie, 2007,
Bucuresti, România