Pitbull
10 Jan 2007, 18:37
Contine SPOILERS! (StefanDo)
Nu ratati filmul - nu-i pierdeti începutul! «Ils»
«Ils», adicä "Ei". Si, cum românul riscä sä nu percuteze la un titlu atât de nonmurängurätoristic, traduftorele a trebuit musai sä punä "Ei atacä". Bine cä nu i-a zis: "Ei atacä locatarii conacului din pädure" - sau, si mai bine: "Aurolacii îi atacä pe locatarii conacului din pädurea Snagov, si-i omoarä, în joacä".
Cum s-ar fi putut tälmäci titlul? Personal, as fi optat spre a fi un traduttore mai mult sau mai putin tradittore, echivalându-l cu: "Cine-i acolo?" sau: "Cine...? Ce...?" - sau, pur si simplu, "Cine?"
Spun toate astea fiindcä angoasantul thriller horror semnat de Xavier Palud si David Moreau nu-si propune altceva decât sä sperie. În cea mai onestä vânä hitchcockianä, plus oarece influente vizibile (dar mult mai inteligent adaptate) din epigonul Spielberg, povestea simplä si liniar ascendentä a noptii de teroare în casa de la Snagov urmäreste exclusiv estetica spaimei - abia încoltitä initial, cultivatä într-un crescendo irezistibil, dusä la paroxism, agrementatä cu putin sânge si multä durere fizicä, si finalizatä prin moartea gratuitä. Si atât.
Povestea porneste, asa cum anuntä si genericul, de la un caz real - însä petrecut în Cehia, cu doi austrieci ca victime. Desi nu ne mäguleste deloc, e lesne de înteles motivul pentru care cei doi cineasti francezi au mutat-o în arealul danubiano-pontic, pe care 87,41% din tot europeanul care se respectä îl vede ca pe un ghiveci de aurolaci ieftini de regulat, fosti kaghebisti ajunsi mafioti si ortodocsi fundamentalisti vânätori de unguri (plus Dracula si capitala la Budapesta, dacä-i un american ce se respectä). Din fericire, autorii au decenta sä lase în pace România ca atare, prezenta nationalä reducându-se doar la vocea televizorului si dialogul telefonic cu politia. Putem trece si noi peste acest subiect incomod, concentrându-ne strict asupra opului cinematografic.
Asadar, Palud si Moreau au decis sä-si dea mâna printr-un horror - gen drag amândurora - si, conform propriilor declaratii, au conchis curând cä una dintre cele mai insuportabile angoase este aceea de a te pomeni invadat la tine în casä (nu întâmplätor, mi-a rämas înfiptä-n creier secventa din "Marathon Man", al lui Schlesinger, când Dustin Hoffman face baie si aude susoteli din camera de aläturi). Drept pentru care, avem de-a face cu un cuplu de francezi cumsecade, el romancier pe laptop, ea profesoarä la o scoalä, care locuiesc într-un conac izolat din mijlocul unei päduri. Si, într-o noapte, dupä ce s-au culcat, începe nasoleala... Sunete stranii de-afarä... un apel telefonic neinteligibil... lumini... un cârâit ciclic care te zgârie pe creieri... si asa mai departe... si tot mai departe...
Sunt nevoit sä märturisesc cä aceastä primä (si principalä - cam douä treimi) parte a filmului e virtualmente ireprosabilä. Palud si Moreau deapänä firul terorii cu un fler si o stiintä a meseriei de o precizie rarä. Admirabil este faptul cä, aproape din start, casa devine personaj. Coridoarele si scärile labirintice, camerele si holurile clar-obscure, zugräveala veche, usile demodate, cu vopseaua coscovitä, mobila heteroclitä, lämpile ba stinse ba aprinse - toate träiesc, respirä, horcäie, gâfâie, tremurä, amenintä... Relatia dintre cei doi protagonisti si spatiul în care evolueazä, plus elementele terorii ce se strânge implacabil în jurul lor, plus aparatul de filmat care absoarbe totul, vibreazä de organicitate si energie epicä. Povestea curge în sus, creste, te ia cu ea, te îngrozeste, te înghite si te devoreazä - färä a-si îngädui nici un moment de respiro între socuri - amintind, prin aceasta, de ticälosul "The Evildead" al lui Sam Raimi (sau, prin paranoia coridoarelor filmate în raccourci, de "Prince of Darkness" al lui Carpenter). Atât dramaturgic, cât si arhitectural (la propriu), apogeul este atins în labirintul foliilor de celofan din pod...
...Si, din päcate, cam imediat dupä aceea temperatura filmului inträ în oscilatie.
Cäci, în sfârsit, cei doi francezi reusesc sä evadeze din casa "bântuitä" si încearcä sä scape prin pädure - moment în care mementourile din "The Blairwitch Project" devin inevitabile - si, nu peste mult, ajung în catacombele sistemului de canalizare (vezi "It" de Stephen King, plus ceva filiatii din David Fincher - "Alien III" si "Se7en"), unde se joacä actul final al tragediei. Or, din päcate, aceste douä spatii ulterioare ale actiunii sunt cam rasolite - din toate punctele de vedere. O datä ce scenariul optase pentru o asemenea desfäsurare, el ar fi trebuit sä se structureze mult mai echilibrat între urmätoarele patru ritmeme: 1) Casa: introducere; 2) Casa: conturarea terorii; 3) Pädurea: cresterea terorii; 4) Catacombele: apogeul si finalul. Din päcate, ritmemele 3) si 4) sunt mult sub nivelul primelor douä, atât ca duratä cât si ca ingeniozitate, iar cel ce are de suferit e filmul în general - care, o datä cu iesirea în exterior, se cam pierde pe sine însusi...
În paralel cu aceastä inabilitate dramaturgicä, autorii mai comit o micä gresealä care începe sä dezumfle filmul de pe la jumätate - si anume: deconspirarea agresorilor.
"N-am vrut sä arätäm decât ceea ce descoperä personajele, färä a afla mai mult (...); sä läsäm loc liber imaginatiei," se confeseazä Palud, ducându-ne cu gândul si la "The Haunting" de Robert Wise. Toate bune si frumoase - dar... au tintit bine, si au nimerit nu în centrul tintei, ci undeva între el si margine (bine, totusi, cä nu complet pe-aläturi).
Ce-i drept, nimic n-a rämas la voia întâmplärii. Devoalarea se succede cu o precizie atât de meticuloasä, încât meritä s-o urmärim de la un pas la altul - cu împlinirile si neîmplinirile ei:
* Umbra care dispare dupä un colt: excelentä!
* Umbra care fulgerä prin amorsä: perfectä!
* Picioarele din pod: prima eroare! Pantalonii si pantofii prea vizibili, pasii prea apäsati, le conferä o normalitate care începe sä dezintegreze misterul.
* Atacantul cu glugä, doborât de pe balcon: binisor, pentru cä nu e foarte vizibil; räusor, pentru cä relevä vulnerabilitatea intrusilor, si moleseste paranoia victimelor.
* Cel (tot cu glugä) care imediat se repede pe scara exterioarä: din nou, prea vizibil; deja începe sä fie prea clar - pägubos de clar! - cä angoasantii «ils» sunt oameni ca toti oamenii, si nici mäcar imbatabili.
* Al treilea cu glugä, care apare în fata masinii: deja începe sä nu ne mai intereseze cine atacä (or fi hoti? teroristi? spioni? extraterestri iesiti din Agartha? Treaba lor...) si rämânem preocupati doar de soarta protagonistilor - adicä, am vrea sä scape, ceea ce-i foarte firesc, nu?
* Altä glugä (greu sä le mai numeri), a fetei doborâte de francez, cu toroipanu'. «Ils» au devenit neinteresanti, numai aventura ne mai tine...
* Si, în sfârsit, confruntarea finalä din canale, unde chiar dacä imaginea e zbuciumatä, camera se agitä, si nu se vede prea bine, distingem totusi niste pungi cu aurolac, un copil drägälas-buimac si un boschetar tânär - suficient pentru ca acestei zone de interes a filmului sä-i punem definitiv cruce.
Ce se întâmplä în continuare - adicä, în final?
Frantuzoaica ajunge într-un tunel care duce spre lumina zilei (apropo, prin partea asta, temporalitatea scârtâie; cam särim din noapte-n zi, färä suficient avânt). Fuge într-acolo, si ajunge... la gura de canal zäbrelitä a lui Wajda ("Canalul")! Chiar prin fatä trec masini în goanä, pe sosea. Fata tipä, se agitä - nimeni n-o observä. Urmäritorul se apropie. Si pe deasupra trec masini, pe contrasens. Între ele, gaura cu gratii, fata disperatä... Mai trece un autocar - si dupä gratii nu mai e nimeni.
(Impact, nimic de zis! Un moment care ispäseste splendid toate ezitärile anterioare.)
Pädure, zi. Patru siluete trec. Sunt aurolaci. Unul învârteste în mânä o pârâitoare al cärei cârâit ciclic te zgârie pe creieri... Se urcä într-un autobuz, si pleacä. Insert, despre gäsirea cadavrelor, apoi si a ucigasilor, care aveau între zece si cincisprezece ani, si au declarat doar atât despre victime: "Nu voiau sä se joace."
Asadar, finalul se ridicä din nou, iar spectatorul rämâne aproape atât de bulversat si îngândurat cum ar fi vrut autorii filmului: "Ideea era sä-l läsäm pe spectator cu respiratia täiatä, la sfârsitul povestii, si ca acesta sä träiascä precum personajele, cam ca într-un roller coaster." Da, au reusit! Dar... ia sä ne imaginäm putin...
Dacä episodul din pädure era o idee mai dezvoltat, filând cartea si prin acel spatiu, cu specificul lui, la fel de bine ca în casä...?
Si dacä la fel stäteau lucrurile si în subteran - unde, la urma urmei, ne aflam deja pe teritoriul agresorilor, "în bârlogul fiarei"...?
Si dacä nici una dintre prezentele umane ale atacantilor n-ar fi fost atât de vizibilä cum le-am descris mai sus? Nu era greu deloc ca în oricare dintre imaginile când "ei" apar, cadratura, unghiulatia si eclerajul sä fi dezväluit mai putin... Dacä, pânä în ultimul moment, am fi acumulat doar atâtea date despre ei, încât sä sfârsim prin a ne întreba: "Si totusi, cine - sau ce - erau? Stafii? Poltergeisti? Zombii din cimitir? Mutanti scäpati din vreun laborator? Nebuni evadati de la balamuc? Si când colo... Îi vedem pe cei patru aurolaci mergând spre autobuz si, la fel cum deja am recunoscut dupä sunet pârâitoarea, am fi recunoscut si alte câteva elemente care anterior päruserä neverosimile (râsul inuman al unuia, sunetele unui mut, niste pâslari rupti care-n întuneric päruserä labe de vârcolac, etc., etc...). Si, în sfârsit, întelegeam nu numai cine au fost, ci si cä toate detaliile de cosmar dinainte, prin extrapolare, se explicau foarte simplu...
Astfel întregit, finalul ne-ar fi läsat nu numai cu respiratia täiatä, ci si cu un gol în stomac! Unu' naspa de tot!
* * *
Întâmplarea a fäcut sä întârzii la prima vizionare a filmului, astfel încât sä pierd pregenericul, si sä väd numai povestea propriu-zisä. Ce anume pierdusem?
Pe drumul din pädure, un personaj sare în fata unei masini. Femeia de la volan, încercând sä-l evite, inträ într-un copac. A doua zi, politia face cercetäri la locul accidentului. Trece pe aläturi, cu masina ei, protagonista noasträ. Începe genericul, care contine si informatia: "Film inspirat dintr-un caz real".
Initial neväzând aceste câteva secvente, am luat povestea terorii din conac "at face value" - exact asa cum era (si cum, în fond, au dorit-o chiar si cei doi autori): sperieturä curatä, fricä de-amoru' fricii. O vreme, nici n-am stiut dacä e într-adevär cineva afarä, sau nu cumva casa însäsi se pregäteste sä-si devoreze locatarii (si v-am spus ce personaj nemaipomenit era casa aia!). Evident, dacä stäm sä ne gândim putin, filmul poate fi privit si asa.
Dar, pe de altä parte, secventa din pregeneric are clenciul ei! La fel ca în recentul "Hârtia va fi albasträ", începutul filmului contine un cârlig ce va agäta finalul (la Muntean, era vorba de structura temporalä; aici, e o angajare dramaturgicä; douä cazuri de ciclicitate). Prin urmare, dacä tineti la mai mult decât doar a întelege filmul, dorind sä-l percepeti în toatä rotunjimea lui, aveti grijä si nu ratati începutul!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 ianuarie, 2007, h. 17:45-19:02
Bucuresti, România
vBulletin® v3.5.8, Copyright ©2000-2024, Jelsoft Enterprises Ltd.