Karlovy Vary 2006

[Nae]

deci, de pe 30.6-8.7 incepe festivalul de la Karlovy Vary. 41th edition.
prezenti sunt:

Luc Besson, cu Angel-A
Terry Gilliam, cu Tideland
Kim Ki-Duk, cu Time
Andrucha Waddington, cu House of Sand
Jasmila Zbanic, cu Grbavica
etc.

well, sounds nice. programul festivalului se gaseste online: www.kviff.com

i'm there. anybody else interested? anybody commin'?

[christi]

Vad ca sint pe lista si "A fost sau n-a fost", "Ryna" si "Legaturi bolnavicioase". Nice. Multa bafta.

[MinRep]

Wow! Filme foarte faine... Retrospectiva John Huston - mmm... Si prezentele romanesti sunt notabile, chiar daca nu sunt in selectia oficiala.

[Nae]

well, the festival just started...
primele filme au fost deja aratate, iar orasul asa isi intampina cinefilii cu ploaia traditionala pentru Karlovy Vary. what fun, what fun...

filmele insa sunt bune. asa apuc sa vad deja 4 filme, chiar daca am ajuns destul de tarziu.

Lost City reg. Andy Garcia
Time reg. Kim Ki-Duk
Creepshow reg. G. A. Romero
Edmond reg. Stuart Gordon (dupa scenariu de David Mamet)

va povestesc mai multe dupa ce le vad.
salutari.

[Nae]

Lost City, by Andy Garcia.

nu stiu daca sa spun ca este o poveste de dragoste sau un film istoric, daca este un film tezist/moralist sau o drama, si nu stiu sa spun daca e bun. maybe it's the filmmaker in me, care nu ma lasa in pace sa decid.
totusi, filmul reuseste sa te prinda. scurt, si nu foarte des, dar atunci cand reuseste, atunci bine. prestatia actorilor este buna, peste tot, si cam toti, insa all in all, filmul lasa mult de dorit.
din punct de vedere regizoral, filmul este sub zero. adica, nu gasesti nimic fascinant, nimic interesant, ba chiar descoeri un hollywoodism ala anii 50 in el, care te plictiseste rau, si te face sa te misti nerabdator in scaune... in acelasi timp insa, pastreaza calitatile unui film d-atunci: filmul "curat"; fara multa violenta, fara scene de sex (just for the fun of showing a really nice actress being naked), si fara elemente 'revoltatoare'.
dar totusi, undeva lipseste decizia unui regizor, care decide directia in care filmul se indreapta. ca multe scene sunt f. bune, ca multe momente te prind emotional, si ca exista cateva secvente montate destept care spun mai multe decat un speech politic, nu ajung insa sa salveze acest film. este inegal, este confuz, si nu trimitre publicul la nici o concluzie...
personajul principal, jucat chiar bine de Andy Garcia, reuseste sa te prinda, sa te tina, insa prin constructia 'grea' a filmului, si prin inserturi de scene irrelevante, il pierzi si pe el. drama lui, cea care-ar trebuii sa fie povestea principala a filmului dispare intr-un chaos de personaje fictive si istorice, si legatura sentimentala cu protagonistul este aproape inexistenta la sfarsit, cand filmul ar fii trebuit sa fie cel mai emotionant... deci, devine o laba trista.
personajele secundare sunt atat de puternice, incat atrag mult prea multa atentie asupra lor. de exemplu personajul lui Bill Murray, care este de fapt numai un personaj de 'umplutura', unu care rupe scenele 'grele', devine spre final un personaj mult mai interesant decat cel principal, prin simplul fapt ca replicile spuse, lovesc in contextul filmului, foarte puternic.
dar nu numai replicile lui sunt bune, ci in general, filmul poate fii laudat pentru un dialog impecabil. cateva scene stau numai in scenariu si actori, iar acele scene sunt cele bune. dar din pacate, sunt foarte rare.
asa, filmul este o drama plictisitoare, intr-un context istoric. nothing more.
poate ca-ar fii fost bine sa fie regizat de un regizor cu experienta. astfel ar fii putut fii evitate multe greseli, care pana la urma au fost correctate (foarte vizibil insa) in cabina de montaj, cu zoom-in-frame, mult color-correction brutal, si sarituri in cadru, si filmul putea fii ceva mai entertaining...
insa, n-a fost sa fie...pacat. 6,2/10

alros, have to run.

[Nae]

well, am ajuns sa vad si urmatorul film... acuma ma doare capul...

Pavee Lackeen, The Traveller Girl, a film by Perry Odgen

nu mai vreau sa aud nici un comentariu de genu: 'celluloid-ul este out-datet. acuma filmele se fac digital!'... sincer, dupa, un film ca asta, vazut in aceiasi sala, pe acelasi ecran ca 'Lost City', diferenta intre un film filmat pe Kodak, si unu filmat pe digital, este imensa.
dar hai, sa va explic. 'a film by Perry Odgen', nu este pus numai asa, de placere, si ca regizorul a vrut sa se puna mai mult in valoare. nu, este realitate.... cred ca daca putea sa se cloneze de vreo 24 de ori, facea si cast-ul, dar si figuratia. da, un fel de Sergiu Nicolaescu, filmand hand-held pe digital.
dar asta n-ar fii fost chiar asa de grav, daca tipul macar stia ce face. dar el, fotograf de undeva din Irlanda, nu a intrat niciodata in contact cu cinema-ul (poate ca spectator, but i doubt this as well), si s-a gandit sa faca un feature. un semi-documentar-like-drama-thing, a unei familii de 10 presoane care traieste undeva in periferia Dublin-ului, in conditii mizerabile.
personajul principal este o fata de 10 ani, care nu are educatie, si care traind in conditiile acelea amare, duce o viata tare deprimanta... tot filmul o urmarim pe ea, cum merge, se spala, mananca, iarasi merge, discuta cu cineva, se plimba, mai discuta ceva, se bate, si se intoarce acasa, si face ceai. printre alte presonaje facem cunostinta si cu mama ei, cu sora ei, si cu multi alti membrii din familia ei.
deci:
plot - boring
camera - boring
directing - where? what?
acting... mda. vazand pe geniric ca familia este reala, cred ca nu se poate vorbii de actorie, intr-un fel... adica, play yourself, and i shoot it. ok, cine vrea sa numeasca asta actorie, fie, atunci pot sa spun ca a fost buna.
what else... da!
poate ca singura parte buna a filmului au fost presonajele secundare... cele care incearca sa ajuta famila, pe caii legale, financiare si sociale... aceste presonaje arata exact societatea vestica, cea care spune ca ajuta, si se prezinta correspunzator, dar care nu face nimic. din cauza lor familiei incepe sa-i mearga incet incet mai prost. iar societatii nici nu-i pasa.
but here the good things end, and i'd only have a lot to curse about the goddamn hand-held digital camera. use a bloody tripod at least... mdea.
un film pe o tema si intr-un context interesant, abordat insa absolut la prima mana, care-ti lasa impresia c-a fost un film facut fara chef. nasol. si cu multe dureri de cap. f***ingdigihandheldshitcrapmotherfuckerassholebitc h. 4/10 (and i'm being nice)

[Airlight]

ok, si ce cauta filmul asta in Festival ?

[Nae]

beats me Airlight, beats me.
anyway... poate ca nu mi-a placut mie, si unor critici de undeva din marea britanie le-a placut, pentru ca stilul decadent de filmat este cel potrivit pentru poveste.... dunno. but my personal opinion is what i wrote earlier. si nu o sa mi-o schimb. it might tho be also the trend for these non-comercial-movies things. but, still, beats me.

anyway.

Edmond, directed by Stuart Gordon, after a play by David Mamet

William H. Macy joaca rolul vietii. for sure. iar scenriul, se vede clar ca este un scenariu de teatru, si nu de film. totusi, dialogurile (mai ales monologurile) sunt scrise superb, cu o doza de umor negru, dar si cu o tenta filozofica.
cam asta e punctul forte a filmului. povetsea e destul de banala, simplist povestita de regizor, dar super jucata de intregul cast. prin asta, desi filmul este rated ca Drama/Thriller, pentru mine devine o productie independenta lejera, care e placut de vizionat.
in the back of the head tho, you remain with a really fucked up image of american society. si asta nu asa, ca filmul ti-o transmite subtil, ci pe fata. fiecare scena este urata, morbida chiar, si te face sa urasti protagonistul, si mediul in care se misca acesta. totusi, la sfarsit, desi devine usor plictisitor, te mai pocnese o data cu scena de final, si te pune pe ganduri....
un film bun, desi not necessarily pe placul meu. 7,5/10

si oricum nu am avut prea mult timp sa stau pe ganduri... am fugit, si am ajuns la urmatorul film:

Creepshow, by George A. Romero.

ahhhhhh, dupa o zi asa de intelectuala, i needed this. cheap, classic, old-school, funny horror! yeah. Romero at his best.
5 horror-storries scurte, povestite cartoon-like. de la bunicu care se intoarce din mormant de father's day, zicand: i want my cake!, si masacrand pe rand toata familia, pana la un meteor care intoxica toata lumea, without anybody noticing.
ain't that great. i get always so sentimental with these movies. 10/10

mda... stiu, intrebarea care ramane inca neclara este: where did the Kim Ki-Duk movie,Time, stay??? mdeah, au fost complicationes grele aici... am sunat oameni, ei m-au sunat pe mine, si asa am ajuns sa primesc un bilet la o proiecte care de fapt este sold-out maine, pe la 12... sorry, dar mai trebuie sa aveti un pic de rabdare...
iar maine, tre sa vad si alte filme... bleah, printre care si Legaturi Bolnavicioase... again. what crap. azi toata ziua am vazut trailer-ul de la filmul asta infect, si acma nu mai suport nici sound-track-ul, care la ultima vizionare ramasese singurul lucru bun din film. hurray. sunt curios la reactii, tho.

alora, it's late... need some sleep too... a domani. adica, azi.

[Nae]

well, dimineata este un timp 'neobisnuit' pentru vizionari. but... it's for free.

Look Both Ways, by Sarah Watt

do i notice a pattern here? cam asta a fost reactia, cand am descoperit, ca si acest film este facut de cineva, fara exerienta in cinema. adica, doaman Watt a mai facut cateva lucruri, dar numai animatii... si acma, s-a gandit sa le puna intr-un lung-metraj, in context narrativ.
rezultatul nu este rau de loc, insa..... cu multe gauri.
povestea joaca in Australia, somewhere, si tema filmului este viata... in general, in conflict cu moartea, si in dorinta ascunsa a oameniilor deprimati pentru sinucidere.
protagonistul nu are aceasta dorinta, dar societatea in jurul lui o are. el insa are cancer, ceea ce-l pune pe ganduri despre viata lui, despre cele facute, si the reason of being alive, itself. povestile personajelor secundare reflecta poablema protagonistului din alte puncte de vedere, si astfel ajuta evolutia caracterului acestuia.
dar... dece trebuie sa fie asa de... ciudat. fair enough, animatiile sunt cool in general, dar cand vrei sa arati ca cineva se gandeste numai la ce catastrofe s-ar putea intampla in jurul lui, nu bagi numai un insert animat primitiv, cu un sunet dureros de puternic, ci gasesti un fel mai subtil de-a o face (or at least, that's what a director should be able to do). asa ca filmul asta este rupt in multe momente din starea pe care o creaza (care spre sfarsit chiar devine foarte puternica), prin niste desene, care nu spun multe, nu sunt 'artistice', si nu te ajuta deloc sa urmezi schimbariile care se intampla cu personajele. din contra, te chiar irita si deruteaza.
din nou, personajele secundare devin mai dramatice, tocmai pentru nu sunt strapunse in sirul lor narrativ de animatii. aceste personaje secundare chair devin mai puternice in transmiterea mesajului filmul, si aduc o enorma forta sentimentala...
all in all, filmul este inegal, cu gauri, cu burti, si cu dialoguri de te doare capul... ca gand, locatie (totul joaca in apropierea caiilor ferate, unde oameni mor in accidente, sau prin sinucideri) si personaje, reuseste sa cuprinda un microcosmos care sa arate societatea Australiana, dar nu ajunge sa te prinda, fascineze, sa te miste sentimental. partly, pentru ca imaginiile si constructia sunt insuficiente, filmul recurge la metode melodramatice, cu un montaj inspirat dar video-clip-like, si cu o muzica foarte lacrimogena.... la multi spectatri a prins.
la mine, nu. 5.5/10

[Nae]

Scrisesem deja o pagina, cand, laptop-ul asta a dat automatic reboot, si am ramas cu nimica tot. thanks a lot.

Anyway. Am pierdut filmul ‘A Prairie Home Companion’ a lu Altman. Pacat, dar Kim Ki-Duk a trebuit sa faca un mic show la prezentarea filmului, dar si la conferinta de pressa, unde a cantat in loc sa raspunda le intrebari… ma rog, la alea mai tampite. Dar, cred ca meritat, pentru ca ‘Time’, really is beautiful.

Time, written and directed by Kim Ki-Duk

Am remarcat ca stilul acestui regizor se indreapta din ce in ce mai mult spre commercialism... daca ma uit inapoi la filmele lui ‘The Isle’, ‘Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring’, ‘Samaria’, ‘Bin-jip’ si ‘Hwal’, remarc ca inafara de ‘Hwal’, care intr-un fel sare din aceasta evolutie, filmele lui devin mai ‘usor comestibile’ pentru un public larg, si astfel mai accesibile multimii. Diferenta intre ‘The Isle’, si ‘Bin-jip’ de exemplu este enorma. Nu numai ca poveste, ci si ca stil narrative, locatii, caractere si situatii. Asta nu inseamna ca un film este mai bun decat celalalt, nu, nicidecum, insa, ca difera puternic.
‘Time’ este inca un pas mai departe spre commercialism. Personajele, povestea si spatiile sunt urbane, absolute normale, iar folosirea dialogurilor este de baza pentru intelegerea filmului… totusi, nu in ele se bazeaza conceptul, emotia sau puterea filmului.
Povestea nu este complicata, apparent, ci chiar simpla. O femeie isi iubeste prietenul atat de puternic, incat decide sa-si faca o operatie estetica, crezand ca acesta se plictiseste de felul in care arata.
Eh, si de aici incepe distractia. Desi regizorul recurge aparent la elemete comice in felul actoriei, a dialogurilor si a situatiilor, subtextul este incredibil de dureros si psihologic, intrand adanc in friciile intime ale protagonistului. Acesta chiar dispare timp de 40 de minute de pe ecran, dar ramane totusi omnipresent prin partenerul acestuia, si prin mai multe personaje secundare, care ar putea fii protagonistul sub alta infatisare.
Sfarsitul este unu din cele mai bune sfarsituri vazute de mine vreo data, si aici nu ma refer numai la scena de final, ci la intregul act 3, care este atat de surprinzator, incat ramai cu gura cascata. Te shockeaza, te irita, te debusoleaza si te chinuie, prin simplul fapt ca nu stii in ce directie poti sa fii dus mai departe. And this is simply, completely beautiful.
Trebuie sa spun ca am fost dezamagit in primele 35 de minute, vazand ca acel stil unic Kim Ki-Duk a fost inlocuit cu un standard-hollywood-like style. Ca povestea m-a prins, asta e altceva, insa stilul ala, scenele acelea pur simbolice, mi-au lipsit. Insa regizorul decide sa fie un pic mai deschis, adoptand metoda: here you go kids, bit by bit, little by little, this is doing the trick. Asa reuseste sa combine comercialismul cu stilul lui. La inceput numai o scnea la fiecare 20 de minute, si apoi, incet incet mai multe, pana cand la sfarsit gasesti cade fapt, fiecare scena pe care ai crezut-o klischee sau comerciala, a fost defapt exact in stilul acela symbolic si puternic a la Kim Ki-Duk.
Da, laud acest film, pentru ca m-a surprins. Presupun ca asa a fost chiar mai puternic decat daca mi-ar fii aratat un fel de ‘remake’ a unui film vechi, numai cu alta poveste, alt decor, si alte persnaje… asa, m-a prins, m-a tinut strans in mana, si m-a facut sa plang la sfarsit.
People who liked ‘Bin-jip’ will love this movie, si-l recomand cu mare caldura tuturor iubitorilor de filme Kim Ki-Duk.
Pur si simplu 10/10.
P.S. astept sa fie vazut si de alti cinfili de pe forum, ca m-as mai baga la o discutie lunga… asa, daca v-as mai povestii, v-as lua din placerea de-a descoperii singuri toata frumusetea filmului asta. So, enjoy.

Alors. Pauza de masa si pentru mine, iar apoi inca vreo 4 filme… sunt curios cum sa fiu dupa ele… guess really happy. Salutare.

[Nae]

deci, am mai vaxut cate ceva, dar nu prea am timp sa scriu mult. e tarziu.

Knallhart, by Detlev Buck.

uite, un film care ma face sa iau apararea stilului Handheld de filmare. stiu ca mai sus am injurat mult, dar unde nu se potrivea, simplu nu se potrivea. aici, alta poveste.
sigur, felul in care a fost folosita aceasta tehnica aici se deosebeste mult de ce-am vazut ieri. pelicula, incadraturi serioase, si un mesaj puternic.
povestea este cea a unui tanar, care este nevoit sa se mute in Berlin Kreutzberg, venind dintr-un mediu de bogati. asa ca trebuie sa se acomodeze, sa-si faca prieteni dar si inamici, si sa incerce sa-si prinda viata in mana, intr-un fel sau altul.
lucrul frumos in acest film insa nu este plot-ul, ci lumea care este portaitizata in ea. o lume la marginea societatii, o lume cu paradoxuri, o lume violenta. si m-am bucurat ca Detlev Buck a aratat aceasta lume. scenele lungi de violenta la scoala chiar arata ce se intampla acolo, felul in care se vorbeste in film este de acolo, iar problemele, conflictele si frustrarile din acest film se apropie foarte mult de adevar.
dar totusi, desi s-ar putea crede ca stilul cel mai apropiat pentru un film ca asta ar fii un semi-documentar, m-am simtit bine sa gasesc acel stil artistic care cuprinde tot filmul.
nu sunt insa sigur daca ar fii fost asa de important sa impinga filmul in spre drama... dupa parerea mea, nu era nevoie sa povesteasca filmul ca flash-back, ci merita construit linear, crescand. asa, mult a fost deja dezvaluit, si multe s-au pierdut. poate ca se reusea un statement fara flashback, care insa acuma nu este statement, ci numai povestirea unui copil. well, one might call it a confession.
all in all, good job Detlev Buck. restecpa. 8,5/10

Feher tenyer, written and directed by Szabolcs Hajdu.

titlul international este White Palms.
presupun ca cei care au vazut acest film ma inteleg cand spun ca este un film tehnic, silistic si conceptual impecabil. problema de gust intrvine numai atunci, cand povestea nu este pe placul unui public larg... aici, gimastica.
regizorul reuseste sa intre intr-o lume nevazuta, ascunsa, violenta si dureroasa (fizic si psihic), si s-o arate intr-un fel foarte artistic, folosind camera (hand-held again) in cel mai efficient mod imaginabil. el nu incearca sa fie moralist, si chair nu este, dar arata aproape naturalistic suferintele fizice si psihice ale gimnastilor in devenire.
povestea este povestita pe 3 planuri... copilaria, viata de adolescent, si vata de matur... cea principala, si in jurul careia se invart celalalte planuri in forma de flashbackuri impecabil montate este cea de om matur. cu ea si icnepe filmul, si ea poarta de fapt tot plot-ul in spate. flashbackurile ne ajuta numai sa intlegem mai bine protagonistul, care, incercand sa se adapteze intr-un mediu ostil, face gresilele trecutului.
camera este peste tot, in fiecare cadru care arata cat de intamplator se poate, perfecta, fiecare imagine are un mesaj adanc si reflecta starea protagonistului. actorii joaca bine, dar nu extraordinar. montajul insa... well, it's what keeps this movie going.
ultima scena este poate cea mai bine construita scena din vrun film pe care am vazut-o, si asta numai datorita montajului... in ea se uneste prezentul, si doua planuri de trecut, intr-un fel atat de simplu "CUT TO:". fara fade-uri, fara valurele, ci pure and simple editing. dar foarte eficient.
mi-e si greu sa explic dece, si cum vine de asa un montaj simplu poate devenii atat de puternic, dar sa unesti un plan temporal de competitie sportiva, cu un alt plan temporal de spectacol de circ, si apoi cu inca un plan temoral de exercitii fizice este o munca foarte grea. dar nu numai ca ritm functioneaza montajul, ci si pe plan sentimental. adica, in toate trei planuriile temporale exista o crestere, si toate, puse cap la cap si inter-cutted reusesc sa creasca suspansul, si sa te captiveze mult mai puternic pe plan sentimental.
wow. am fost impresionat cat de simplu si care de eficient poti lucra in cinema, reusind sa construiesti un personaj credibil si solid, o legatura sentimentala care sa fie adevarata, si totusi sa pastrezi totul sub o integritate stilistica care sa fie puternic artistica.
charming. refreshing. great. 9,2/10

Legaturi Bolnavicioase, (gandit sa devina film de) Tudor Giurgiu.

parca a fost mai bun la vizionarea asta. a mai insertat doo trei fade-uri la punctele potrivite, a mai taiat din dialog inutil, si a facut monologul mai clar. functioneaza asa, cat de cat.
totusi, m-am plictisit ingrozitor, am injurat foarte mult, si am vrut sa se termine repede. si s-a terminat in 86 de minute. which again, was cool.
m-am bucurat a Giurgiu si-a luat actritele cu el, pentru ca intradevar, ele ii salveaza filmul... cause as a director, nu stiu daca a luat vreo decizie, care sa se vada, si care sa influenteze creatia filmului. dac-ar fii fost mai decis, ar fii iesit un film mai bun. asa... numai cast-ul mai salveaza din el.
totsui prinde la public. cei 10 pusti pe care i-am intrebat dupa vizionare ce parere au, mi-au spus ca le-a placut, ca i-a atins, si ca au nevoie de timp sa prelucreze cele vazute...
hmmmmmm... i hated it again... poate cam dur spus. dar totusi nu mi-a placut.
and why hand-held? please, de ce?
deci, un vinevoitor 5/10

that's it folks, for today. stay tuned, i have 6 movies pland for tomorrow... din care cred ca unu o sa-mi scape din nou. damn. night.

[Alex Leo Serban]

hmm... yep; never been excited by this fest, dunno why...
keep up the good work, though :)
PS definitely, u have a problem with 'love sick'

[Airlight]

multumim Nae, keep em coming.

ce descrii tu cu 'white palms' imi aduce aminte de un vechi proiect de film al unui amic de-al meu, ungur, 'whitefingers' - numai ca era cu alpinism.


ok, I fade out to:

[Ambra Blu]

Feher tenyer, written and directed by Szabolcs Hajdu.

titlul international este White Palms.
presupun ca cei care au vazut acest film ma inteleg cand spun ca este un film tehnic, silistic si conceptual impecabil. ..
charming. refreshing. great. 9,2/10

Legaturi Bolnavicioase, (gandit sa devina film de) Tudor Giurgiu.

and why hand-held? please, de ce?
deci, un vinevoitor 5/10



Aveam de gind sa citesc ce ai scris pe aici, ca anul trecut, dar cu verdictele astea doua m-ai convins: in momentul in care apreciezi un film soporific precum White Palms in dauna unuia cald, usor feminin, usor afectat, dar foarte colorat si placut ochiului - Legaturi bolnavicioase -, inseamna ca n-are nici un rost sa-mi pierd vremea descifrindu-ti notitele incropite cu stingacie. Imi cer scuze pentru interventie, este poate neavenita, dar oamenii care n-au vazut filmele astea doua trebuie sa stie adevarul, fara partipriuri: White Palms e un film imbecil, pt imbecili, in timp ce Legaturi bolnavicioase e cel mai lighthearted, beautifully shot, film romanesc de pina acum.

[Nae]

riiiiiiiight, ambra, you just go and.... do whatever you do. have no time for you, si sincer, daca n-ai chef/timp/nervi sa-mi descifrezi cele scrise, you don't need to... spune-mi numai motivul pentru care Legaturi Bolnavicioase este filmat Hand-held... daca imi spui asta, si ma faci sa-ti dau dreptate, you rule... daca nu, revezi While Palms, ok?

well, sorry for you ALS, pentru ca festivalul asta devine incet incet chair misto si important. am vorbit cu multi oameni, organizatori de festivaluri (de exemplu, cel de la Berlin), care mi-a spus ca atmosfea care este aici este una dintre cele mai bune din toate festivalurile europene, pentru ca, it's like hollydays. everybody is chilled and has a good time, iar daca vezi filme, exista numai un grup mic de oameni, adica critici, cei de la film-industry, si cei de la pressa, care vorbesc despre flm, si au discutii aprinse.... spectatorul mediu se duce la filme de placere, si cam asta e ideia unui festival. let people enjoy the art of fimmaking.

si da, aici chair este o atmosfera absolut relaxat. numai cativa nebuni care fug de colo-colo, ca sa vada 5 -6 filme pe zi... printre care si eu. in rest, oamnei tineri si misto, cinefili, care vad filme cate prind, cand prind, si necontand ce vad, just for the pleasure of it. no snobs.

Airlight, daca il gasesti, te rog sa-l vezi (white palms), pentru ca e foarte bine construit. povestea e... ma rog, dar stilistic si tehnic (montaj, camera si regie), filmul este absolut complet.

azi a fost o zi mai relaxanta, pentru ca am pierdut cateva filme la care vroiam sa ajung... printre care si filmu lu Herzog, care insa o sa-l mai prind o data, in cateva zile. totusi, si azi am vazut 4 filme. dar am si muncit mult, so.... i'm tired. please mind my mistakes, si daca o sa scriu mult in engleza. nu mai am nervii sa ma concentrez sa-mi transpun gandurile in romana. sorry.

Babs bilar, directed by Rafael Edholm.

un film placut, chiar entertaining. o comedie in stilul fratilor Cohen, care chiar au fost o inspiratie pentru acest regizor. totusi, trebuie sa spun ca a fost ciudat sa vad asa un film, venind din suedia... adica, neasteptat.
o poveste despre drug-dealing in frigul suediei, cu personaje stereotipice, care prin coincidente ajung sa intre in situatii comice rezolvate prin scene de actiune. Desi suna clasico-tipico-hollywoodian, filmul intra mai de graba in dimensiunea unui desen animat a la Road-Runner, cu glumite, gag-uri si bancuri de acel gen. Scenariul permit un astfel de til fara nici o problema, chiar scoate maximul din el. Dialogurile sunt scrise bine, cu umor, si cu tenta auto-caricaturistica bine pusa la punct. Confilictele din spatiul scandinavic insa devin prea dominante, si filmul pierde mult din publicul din afara acestiua. Adica, bancurile si personajle sunt asa de legate de idei si stereotipuri de acolo, incat la un monet dat, ca spectator din afara acestui mediu, te piuerzi, si bancurile nu-si mai au efectul dorit.
Asta este singurul punct slab al filmului. Sigur, nu s-a vrut capodopera, si nici film de arta... a vrut box-ofice, si asta a facut. Mai mult de atat, nici nu merita spus.
De laudat insa curajul regizorului de a se lansa intr-un proiect ca acesta. Nu pentru ca scenariul ar fii unul care sa deranjeze vecinii tarii producatoare sau care sa nu prinda la public bine, ci de a adopta un stil atat de non-mainsteam, si greu. Pentru ca trebuie admis, sa faci o comedie care sa nu intre in klische, si sa nu devina de prost gust, asta chiar nu esste simplu.
In rest, cast-ul isi face treaba bine, camera este standard, si integriatea filmui este pastrata cu grije. Nothing to comment.
Cum am zis, entertaining. Cei care au fost incantati de Fargo, nu o sa fie dezamagit de filmul asta. Poate cei care nu au umor. Dar daca exista o mica doza, atunci filmul o sa fie entertaining. 7/10
p.s. asa un film, adica, dupa reteta asta s-ar putea face linistit si la noi. Cu tigani, cu unguri si bulgari, cu mafia din rusia sau din cecenia, cu niste araboi, si tot asa, arme, droguri, dar totul la misto. Si-ar scoate banii, si ar prinde la public. No problema.

Ryna, regizat de Ruxandre Zenide.

Presupun ca multi din voi l-au vazut deja, eh, io am citit scenariul inainte sa fie produs, adica cand era prezentat la CNC. Si da, scneriul statea in picioare foarte bine, si a meritat din plin sa castige premiul.
Vazand-l acuma pe pelicula, nu a fost diferit de scenariu. Am fost numai surprins de actorii alesi. Dorotheea Petre face un rol foarte bun, consistent si puternic, insa, nu prea pare c-ar avea 16 ani, nu? Eh, si aici incepe problema, unde te gandesti ca ceva nu a fost pus bine la punct. Dar nu in asta sta povestea, si asa ca poate fii neglijat. Totusi, problema apare atunci cand in context cu povestea, chipul si expresivitatea ei nu reusesc sa se uneasca cu ideia filmului. Atunci filmul schioapata un pic, ceea ce e mare pacat.
Ca regie, filmul e ok. Pastreaza o integritate, un stil coherent de povestire, si evita sa intre in manierisme sau romanisme classice. Chiar cred ca prin asta castiga. M-am bucurat sa vad ca nu a avut muzica, adica, nu un sound-track lacrimogen care sa poata trage filmul intr-o melodrama, ci a implicat muzica direct in film. La fel de mult m-am bucurat sa nu vad un taraf sau ceva, desi ar fii fost usor de intgrat, stiind ca asta prinde la publicul din occident. M-am intristat insa sa vad ca Ruxandra Zenide decide sa arate o romanie mai ‚frumoasa‘ si mai ‚buna‘ decat este ea intr-adevar. Desi sigur, ce se intampla in film, si felul in care se intampla sunt socante, insa cred ca ‚adevarul‘ din romania nu este asa. Aici iarasi isi fura din credibilitate filmul, si devine mai mult, o intamplare, si nu o realitate zilnica. And i’m not sure if this was intended.
Camera se tine bine, hand-held, dar functioneaza stilistic cu regia. Problema intervine in momnetu in care incearca sa devina ‚artistica‘. Exista cateva scene, in mare parte atunci cand protagonistul este singur, si cand camera creaza un spatiu ‚fals‘, adica rupt din contextul realitatii filmice aratat prin regie. Sunt sigur ca Marius Panduru a vrut asa ceva, dar este pacat ca regizoarea nu a reusit sa se impuna. Prin asta publicul este rupt in doua categorii: cei care sunt atrasi de acest lucru, si se ataseaza mai mult de protagonist, si cei care sunt derutati si iritati de aceste sarituri de stilistica vizuala. Eu fac parte din cei iritati, si imi pare rau sa consider aceste sarituri/treceri din stil in stil, ca daunatoare. Poate dac-ar fii fost pastrat intr-un stil mai dur, ar fii prins, si tinut mult mai bine publicul pe intreaga durata a filmului.. asa, apar cateva burti in scenele de umplutura, in care nu povestea este importanta, ci starea. Poate ca experienta isi spune cuvantul.
Dar un debut bun, care are o oarecare stare, care da o emotie, si care reuseste sa te prinda in marea parte. Nice. 8/10

Hatsu-koi, a film by Yukinari Hanawa.

Titlul international este First Love.
Bazat pe o intamplare reala, filmul arata povestea unui cuplu, care reusesc sa intre in istorie, furand in timpul zile 25 de millioane de dollari, fara ca cineva sa fie ranit sau omorat.
Regizorul descire mai intai viata protagonistului, o fara de la universitate, care apoi intra in contact cu o trupa de tineri cu ambitii ‚revolutionare‘, si idei anti-establishment. Apoi povestea se axeaza pe aceasta trupa, cum sunt ei intre ei, ce rol are fiecare, si urmareste evolutia lor pana la un anumit punct, cnad totul se rupe. De aici, singura poveste care ramane de urmarit, este cea a acestui cuplu, care face planuri sa comita ‚crima‘ secolului. Insa actul lor nu mai este un act de ‚revolta‘ importiva societatii, ci devine un act de dragoste intre cei doi. Fiecare o face ca sa-si dovedeasca iubirea fata de celalalt, sperand ca dupa actiune vor incepe o relatie adevarata.
Well, like in all japanese movies, things don’t turn up as wanted. Si nu ma refer la actiune, ci la relatia sentimentala intre personaje. Descoperim din nou o japonie incapabila sa-si arata sentimentele adevarate. Si asta jucand in anii 60...
Stilistic, filml este absolut charming. Camera pe trepied, sau dolly sau crane, dar toate la timpul lor, frumos folosite, si cu incadraturi puternice, expresive si minimaliste, reflectan starea interioara a fiecaruia din personaje. Regizat impecabil, stiind ce vrea, cand o vrea, camera devine un spectator care se lasa dus, fara sa-si puna intrebari, urmand numai directile date de regizor.
Stilistic insa, filmul nu este pe placul tuturor. Well, fiind asa ‚classic‘, poate fii considerat si plitisitor, iar durata de 114 minute se simte in timpul vizionari. E lent, si e lasat sa fie lent. Nu exista nici un moment in care povetsea iti da o senzatie de suspans. Totul este construit pe stare, poveste si emotie, emotia aceia sentimentala, cand speri, swi vrei si-ti doresti, si nu ai nici o putere sa intervii. Stilul si camera in impun sa ai rabdare, si stai jos, si sa urmaresti. Totusi, nu este deloc voyeuristic, ci din contra. Stilistic esti undeva, dar distant. Nu all-knowing, dar poate all-feeling.
Da, aici filmul asta chiar este stabil, si scoate foarte mult dintr-un scenariu rather medium. Muzica este cum trebuie, cand trebuie, cu mult jazz, si cu mult sentiment, subliniind de fapt, numai o stare.
Desi nu-l pot compara cu nimic, il recomand iubitorilor de film asiatic, si de stil de narratiune cinematic asiatic. Mie mi-a placut 8,7/10

13 Tzameti, written and directed by Gela Babluani.

Pentru mine, surpriza zilei. Film frantuzesc de un regizor georgian. O combinatie interesanta, care a scos un rezultat, si un film bun.
Filmat alb-negru, si tinut la limita intre trepied si hand-held, filmul are trimiteri la genre-ul classic noir, cu acea putere, si acea stare, alesa foarte bine pentru o poveste atat de ciudata, dar misto. Daca pot face o comparatie, atunci o fac cu filmul Intacto, de Fressnadillo, si nu cu Bresson sau Wenders, cum au facut-o criticii de aici.
Stilistic filmul isi croieste un drum propriu, si nu trebuie sa fie comparat cu nimic. Influentele se simt clar, si sar in ochi deja dupa primele 20 de cadre. Povestea este ceva intre un road-movie, unde protagonistul intra din gresala intr-o cursa pe care trebuie s-o castige, si o initiation-story, unde prin intamplari, protagonistul reueste sa se elibereze de sine, si sa-si gasesca identitatea adevarata. Am spus de Intacto mai sus... well, combine with the road-movie and initiatonstory, and here comes 13 Tzameti.
Singura problema a filmului, care chiar reuseste sa aiba suspans, emotie, si putere, care reuseste sa te fascineze si sa te tina cu sufletul la gura, este inceputul. In rest, el functioneaza perfect, si nu simti nevoia de nici o shcimbare. Dar inceputul este labagit. Stiu ca termenul este cam over-used, dar aici se potriveste. Sigur, inceputul trebuie sa-ti dezvaluie backgroundul protagonistului si a actiunii, si trebuie sa te aduca intr-o stare care sa te faca sa ramai captivat, dar aici, parca te pregateste de o melodrama, sau un psycho-french-drama-film...
Trebuie sa fie luat in consideratie si ca asta este debutul regizorului, si chair este unul curajos, si care arata testiculele (ca sa nu folosesc termenul de coaie) regizorului. Poate ca de asta inceputul este asa de subred. Se vede o indecizie regizoriala pentru un stil coerent. Dar din momentul din care povestea principala incepe, de atunci filmul are o linie dreapta, povestita perfect, si dusa la capat, punand toate punctele pe i-uri.
n-am stiut ce sa astept de la acest film, si am fost indecis. Acuma cred c-a fost o decizie foarte buna, luata la momentu potrivit.
Cei care au vazut Intacto, si care au chef de ceva similar abordat diferit, sa vada filmul asta. Presupun ca o sa fie placut, si apreciat, si spun sincer ca a meritat Best Feature Debut la Venetia in 2005 si World Cinema Jury Prize la Sundance in 2006.
I was pleasantly surprized. 9,2/10

Gata. Pentru azi, adica, pentru ieri. Maine o sa fie o zi chiar grea. Inafara de filme sunt si initat la un cocktail-thingie, si trebuie deci sa fiu si corespunzator imbracat, curat, spalat si barbierit. That’s shit when you’re spending your nights on a floor in a sleepingbag. But hey, i’m enjoying this shit. A domani.

[Alex Leo Serban]

well, sorry for you ALS, pentru ca festivalul asta devine incet incet chair misto si important. am vorbit cu multi oameni, organizatori de festivaluri (de exemplu, cel de la Berlin), care mi-a spus ca atmosfea care este aici este una dintre cele mai bune din toate festivalurile europene, pentru ca, it's like hollydays. everybody is chilled and has a good time, iar daca vezi filme, exista numai un grup mic de oameni, adica critici, cei de la film-industry, si cei de la pressa, care vorbesc despre flm, si au discutii aprinse.... spectatorul mediu se duce la filme de placere, si cam asta e ideia unui festival. let people enjoy the art of fimmaking.

hmm... sounds familiar; park ai descrie TIFF-ul! :w00t:

nae, un sfat: u can become a journalist, if u want, but never become a film critic! dk tie 'ryna' ti s-a parut un film ok, 8/10, smth wrong is happening to yr judgement, i'm sorry to say (& i hope u don't take offence, i mean - after all, filmmakers r not supposed to show taste, right? ;) )... este un film fals from start to finish, artificial, cu o poveste total neverosimila, salvat doar de imagine & dorotheea petre. un film "romania for tourists" - really, there's nothing to talk about.

'love sick' - in comparatie - has class.
&, btw, 'why hand-held camera', intrebi tu; why not? (dk vrei, iti explic pe mp de ce e potrivita aici... acu nu prea mai am kef sa ma intind, pt k sint la roma :love: )

[Airlight]

imi pare rau sa differ aici, eu n-am receptat asa tiff-ul.

mai degraba ca pe doua cercuri de forta excentrice, un fief preocupat de pastrarea, inchiderea si intarirea pozitiei lui de influenta in noile sforarii ale filmului, (the new dogs,) si un cerc larg de spectatori fara nicio legatura cu primul, inocenti culturali veniti cu clasa, byproducts of the aforementioned connection comittees, bucurosi sa se dedea viciului de a privi la trufandalele decadente tiff, altele in dimensiune si gust decat proiectiile cuminti pe care le ofera rofilm in restul anului.

un pretext inteligent pentru team-buildingul si socializarea noilor gasti de interes ale filmului romanesc.

[Nae]

ALS.... da, nu vreau in nici un fel de devin critic de film. aici, eu imi dau cu parerea despre filme, ce si cum mi-a placut, si cei care au chef sa citeasca, o fac.
la tiff, n-am fost, si nu cred ca o sa ajung nici la anu, but yes, i heard it was fun too. totusi, inca nu se ridica la inaltimea festivalului asta, and there's still a long way to go.
daca ti neaparat sa-mi schimbi parerea despre legaturi Blnavicioase, please, start writing me m.p.-s, la care iti voi raspunde cu mare placere. chiar putem sa ne si vedem la Bucuresti daca tii neaparat... dar nu cred ca o sa ma convingi.... o parere si o impresie deja formata nu se poate schimba asa usor. si la toate argumentele tale, iti promit ca o sa-ti dau si contra-argumente la fel de justificabile pe scene si dialoguri. gustul insa... well, nu se poate judeca.
i'm open for any sort of discussion.

pt. Ambra. vreau numai sa spun un lucru pe care aseara nu l-am spus cum trebuie...
Legaturi Bolnavicioase are o imagine frumoasa, da, sunt de acord. insa, regizorial, mie-mi lipsesc cateva decizi clare, care sa-mi arate ca hand-held-ul are o justificare. si nu le gasesc. filmul este 'caldut' in toate deciziile luate regizorial, si nimic nu se indreapta intr-o diretie clara. de asta, hand-held-ul de acolo m-a derutat. a fst voyeuristic (ceea ce filmul in sine nu este), a fost obositor si a fost derutant. ca imagine, adica culoare, compozitie si integritate a fost ok.
la White Palms (azi chiar am stat 3 ore de vorba cu Szabolcs Hajdu la cocktailul de la Cotbus film fest, in timp ce Giurgiu incerca sa se bage in seama, si tipul este super simpatic, smart, si placut sotia lui este romanca, si urmatorul film o sa fie jumate facut in romania, jumate in franta... din nou dinica si oana pellea, si mai cauta un actor de 25 de ani. maybe i'll work with him for the casting, and even directing assistence. who knows.) hand-heldul chiar este jutificat, pentru ca reprezinta intimitatea unuei amintiri prsonale. imaginea in sine este impecabila, chromatic, compozitie si miscare sunt puse bine la punct, si se muleaza perfect cu toata ideia filmului.... sunt insa de acord ca tematic filmul nu este pe gustul tutror. who cares about the life of a gymnast anyway? well, neither do i, but filmmaking wise, it's amazing.

din cauza cocktailului ala, chiar nu am apucat sa vad 2 filme. nu pot sa spun ca-mi pare rau, pentru ca the contacts i left with from there o sa-mi fie de mare ajutor in viitor (apropos ALS, la Cotbus vii? o sa fie un focus pe Romanian Cinema. might be interesting). dar totusi, am vazut un film.

Shut Up and Shoot Me, a film by Steen Agro.

si filmul asta face parte din filmele alese critici de la Variety... si nu stiu ce se intampla, dar se pare ca cei de acolo sunt overexcited cu mici comedii, filme lejere, si de fapt, tampenii, la care mananci peanuts, si bei multa cola.
asa si filmul asta. jumate ceh, jumate englez, filmul este o comedie neagra, care nu spune nimic, care din cand in cand este tare plictisitoare, si de loc funny. stateam, si ma gandeam cat usor s-ar fii putut face un film haios din scenariu, daca regizorul ar fii avut umor. dupa parerea mea, numai 10 scene din film merita vazute, pentru ca au o stare, au umor, si pentru ca duc povestea undeva. in rest, durere mare.
poate ca sunt acuma un pic prea dur, dar sincer, filmul este mult mai slab decat orice-am vazut. Legauri Bolnavicioase is a masterpiece compared to this crap.
singura cheste buna in film a fost jumate din poveste. adica, partea unde protagonistului ii moare sotia, partea unde incearca sa se sinucida, personajul antagonistului, si gag-ul cu lacul plin de morti. cam asta sunt si singurele scene bune, care apar de alta si in trailer, si care m-au facut sa vreau sa-l vad.... but more, you really don't need to see.
nu merita sa scriu mai mult, ca pierd timpul degeaba. mai bine ma duc si agat niste gagici, ca afara e frumos, si fetele arata bine....
a crappy comedy, not worth seeing, and not worth writing about. 2,1/10

well, hai sa ma duc sa mananc ceva, ca brunch-ul ala nu a fost nimic consistent... you know, that artsy-fartsy-snob food. wtf? i need a steak!
ciao

[Nae]

deci, am mai vazut cate ceva in ultimul timp. astept sa intru si eu la Tideland, asa ca nu o sa ma lungesc. sper...

Love Talk, by Lee Yoon-Ki.

mda. citind in ghid ca este vorba de un film Korean, cu o imagine frumoasa, si cu o poveste de dragost de 110 minute, am zis ca o sa fie o placere, ceva de genu "In the Mood for Love", si m-am dus.
si intradevar, filmul incepe promitator, lent, in stil classic de cinea asiatic, si te introduce bine in poveste, personaje, si stare... te astepti ca povestea sa evolueze, sa devina ceva frumos, sau macar emotionant, si vrei mai mult.
dar astepti. si stai, si nu se intampla nimic. toata povestea este bazata pe trei destine de emigranti din koreea, care sper sa-si gaseseasca, sau regasesca fericirea in Los Angeles. fericirea sentimentala, si nu cea financiara.
un protagonist, asa cum se intelege el din terminologie nu prea exista, si nici situatii in care sa poti descoperii unul. exista insa 3 presonaje, care cam reprezinta toate clasele de emigranti koreeni din L.A. Titlul filmului vine de la o emisiune in koreana difuzata in L.A., si care este numai despre probleme/blocade sentimentale ale emigratintilor.
se desfasoara incet si foarte obositor o povetse, prin care descoperim situatii diferite in familii, intre preteni, parteneri si colegi toate fiind unite de o ideie: instrainarea.
dupa 110 de minue, si jumate de sala plecata, se termina, si nu pot spune decat ca nu merita vazut. chiar daca din 10 cadre, 7 chiar sunt frumos filmate, si chiar daca prestatia actoriilor este buna, filmul oboseste si plictieste ingrozitor. 4/10

Cremaster 4, by Mathew Barney.

well... it's ok. n-am vazut nimic facut de el vreo data, si asa ca sa fost o surpriza. ne vazand partea 1, 2 sau 3, imi este greu sa compar, si nu pot s-o pun intr-un context.
totusi, filmat interesant, cu o ideie buna care sta la baza, si cu un oarecare umor morbid, filmul te tine. from time to time it's rather disgusting, dar daca treci peste starea asta, ajungi sa descoperi chiar in morbid o estetica si o gratie nemaintalnita. caractere fascineaza prin integritatea lor vizuala, si te transpun direct intr-o lume diferita, pe care o accepti, fara sa-ti pui nici un semn de intrebare.
totusi, mult mai spab decat Creaster 5. 7/10

Cremaster 5, by Mathew Barney.

wow. cata estetica. cate imagini impecabile. cat de mult ritm. cata imaginatie.... m-a umilit vizual filmul asta.
montat si bazat pe o opera ungara, filmul... nu stiu ce descrie.... adica, nu ce se canta. stiu numai ca ideia de la care porneste este relatia de putere intre femeie si barbat. si ea este descrisa prin aceasta opera, prin locatie, care este opera, un pod si o piscina, si care sunt si cele trei componente principale ale filmului.
well, nevermind this, cause i didn't care either. sunt sigur ca exista mii si mii de interpretatii, si toate sunt intr-un fel correcte, sau macar justificabile. nu vreau sa ma bag, nu am rabdare, si nu vreau sa disec in cap acele imagini vazute timp de 73 de minute, care m-au lasat cu gura cascata. sincer, filmul impresioneaza prin asta, si merita vazut de tti cineasti care pun valoare pe imagine. also, for all DPs, and camera-operators out there.
impressive. 9,5/10

Martin, a film by George A. Romero.

ahhhhh, ce frumos. "is Matin just a sexually deranged teen, or an ancient Nosferatu?"...
povestea acestui Martin, in noul mediu in care ajunge, unde o parte din familie il considerat Nosferatu, the work of the Devil, si cealalta un pusti traumatizat. si fie una sau alta, Marin is weird, for sure. de baut bea sange, dar nu are probleme cu soarele, crucifixe sau usturoi. pare normal, dar niste fash-back-uri in alb/negru ne trimit intr-o zona psihologica ciudata. arata ca si cum ar avea 22 de ani, dar in acte are 87.
si asa incepe povestea.
principala ideie este ca unchi-su vrea sa-i salveze sufletul si apoi sa-l omoare. conditia pentru asta, este ca Martin sa nu se atinga de nimeni din oras, ca altfel moare fara sa-i fie salvat sufletul.
sounds nice, well it is!
inafara de actiune, si de comicul innocent ascuns in fiecare scnea de 'groaza', flmul are o tenta puternica anti-sociala, sau ma rog, socialo-critica. de la sotia nefututa, pana la baba aracra pe viata si in special pe tinerete; de la religia care dispare incetul cu incetul, pana la traditiile sau ritualurile superstitioase; de la institutia 'familie', pana la sex... toate aceste teme sunt lucrate si aratate cat de poate de clar, si de pur, lasand impresia ca toata societatea este misogina si 'bolnava', facand astfel din protagonist, un eurou classic.
cel mai genial element al filmului insa nu este neaparat critica aceasta, ci felul in care povestea se termina. abrupt. puternic, si violent. nu lasa loc interpretari lungi, nu devine tezist sau moralist, ci simplu pune punctele pe toate i-urile.
de vazut, neaparat. 9,8/10

well... asta a fost azi seara inca... si azi de dimineata am zis ca ma trezesc devreme, ceea ce chair am si reusit, ca sa vad mai multe filme... si da, am prins deja doo.

Puccini for Beginners, by Maria Maggenti.

hmmm, un fel de ‘Love and The City’ facut film, combinat cu ‘The L-Word’, si inca cateva filme din astea lejere pentru frizerite. un film pentru sambata seara, cu prietena sau prietenu, some pop-corn si a big coke.
dar hai, sa incepem cu povestea.
o lezbiana se desparte de prietena ei, si incepe sa ne povesteasca despre ce trista este cand este singura. incearca sa gasesca un nou partener, si chair isi gaseste doi. un barbat si o femeie (no kinky thoughts here boys, it's not THAT sort of movie, and neither with a threesome... unfortuantely)
de fapt, momentul cu care incepe filmul, este cel din scnea de final, cand toti afla de toti, si protagonista noastra este in big shit. Si cu monologul ei din off suntem trimisi la inceputul povesti, la Act-ul 1. si tot filmul este construit classic, cu Acte, si cu all that, de la establishment shot, pana la decupajul classic de plan/contra-plan, and all that. Nothing new, nothing interestoing.
Dar un film care din nou imi spune, fuck digital, stick to celluloid. De exemplu filmul asta, care e filma in HD, si care este facut sa arate ca un film normal, facut pe 35mm. dar nu e. se vede cum la focala lunga apar pixeli cam peste tot, cum in low-light conditions ai un electronic noise, si ca intr-un contrast puternic de lumina apar tot felul de hallow-uri in jurul obiectelor sau personajelor. Culoarea este spalacita, si color-correction-ul este tare vizibil. (dar totusi, mi-a spus Szabolcs Hajdu ca filmul ‘Dealer’ a ost facut in HD, si ala da, film de imagine… but, you have to really know how to use it.. si in filmul asta, nope, they didn’t!)
Nu mai am multe de spus. Dialogurile, si monologul sunt ok scrise, cateva din gag-uri sunt reusite, si da, chiar si eu am fost entertained la 9 dimineata, dar nu este un film de vazut daca astepti ceva challanging, ci daca vrei sa razi, si sa pleci cu o stare buna din sala.
Crappy as shiot este sfarsitul, dupa gustul meu, pentru ca intr-un fel este un homo-relationship-promoter, chestie care pe mine ca straight forward guy ma irrita. No homofobism, not at all, but c’mon, filmul atsa este clar pro-homos. And that’s weird, cause it makes you think there’s something wrong if you’re straight. Fuck this.
Mda, deci, mhm, exact. 5/10.

Sangre, by Amat Escalante.

Inca un flm tare tare tare plictisitor. Adica, nu vreau sa fiu rautacios, dar filmul asta plictistest intentonat, incercand un film de cineverite in america de sud.
Fair enoght, si chiar bine gandit. Adica, toata plictiseala pe care ne pune s-o vedem timp de 82min (filmul are 90min), este exact la locul ei, cand finalul te rupe din semi-somn.
Protagonistul este o aluzie la figura de mesias, dar nu reusesti s-o intelegi decat la final. Exista aluzii la biblie destule, dar nici una nu este intr-atat de clara, ca sa te faca sa ajungi la concluzia ca protagonistul filmului, pe care l-ai crezut un handicapat mental fara personalitate, este de fapt mesias.
Nu stiu daca este mult mai mult de povestit, fara a rapii suspansul plictisitor si diluat al povestii. Deci, regia e ok, actoria in cateva scene chiar este buna, camera are cateva incadraturi misto dar in rest ramane clasico-retrasa si decorul este realistic. Scenariu se salveaza prin sfarsit, pentru ca dialogul este stangaci, si povestea de fapt nu duce nicaieri, decat in mizerie.
Merita vazut daca este mult timp de pirdut, si numai pentru cei care au impressia ca ‘Moartea Domnului Lazarescu’ was way too fast for an action-movie… multora o sa le dea impresia de imbecilism cinematografic, si catorva o sa le dea un remediu pentru insomnie.
Pentru mine…. 3/10, ca salveaza finalul, si lasa pe ganduri… dar nu pentru un cinematograf. Acasa, pe computer.

Well… that’s it. Acu’, constipatie acuta. 4 films left for today, sper sa ajung la toate. fuck the media-party-cocktail-shit... don't need that. Ciao.

[Leonard]

Cremaster 4, by Mathew Barney.

well... it's ok. n-am vazut nimic facut de el vreo data, si asa ca sa fost o surpriza. ne vazand partea 1, 2 sau 3, imi este greu sa compar, si nu pot s-o pun intr-un context.
nici nu e asta ideea, de a compara. Cremaster 4 este primul cronologic (1994) deci e bine cã pe ãsta l-ai vãzut întîi.
5-ul mie mi-a plãcut cel mai puþin din serie. Favoritul meu e 3, apoi 2, 4, 1, 5.

[Airlight]

just for the record, puccini for beginners e produs de InDigEnt in DV, whereas HD e cu totul alta poveste..

..altfel perfect de acord, just wanting to straighten out niste chestii in legatura cu new digital vs film.

carry on mon, te citim cu interes aici.

[Nae]

sunt tare ocupat. nu numai filme, dar si prieteni, invitatii, si munca... totusi, promit sa scriu, si sa 'tell some storries', ca m-a rugat cineva s-o fac.
problema e ca vad 6 filme pe zi, si acuma deja s-au strans vreo 12 filme pe care le-am vazut, si despre care mai vreau sa scriu, fara insa sa gasesc destul timp.
o s-o fac. soon. patience please.

p.s. o sa scrie si un special guest cinemagia care a ajuns la KVIFF aici. and you'll enjoy that. el a vazut tot ce n-am vazut eu, so, i guess the coveradge will be even better.
mersi....

[Alex Leo Serban]

how about making yr english better? ;)
incet-incet t transformi in korben...

cit dspr propunerea de a vizita k.v. myself - thnx, but no thnx; au vizitat-o destul ai mei (stra)bunici prin anii 20-30 (am vazut pozele)... oras de bai? not my cup of tea.

[Nae]

Salutare… inca o zi, inca cateva filme, si in general, o stare buna, de festival destul de realaxed. Dar sunt oboist, asa ca mind the mistakes, pliz.

Tideland, by Terry Gilliam.

Acest regizor simplu stie cum sa-si prezinte protagonistii, si cum sa-I faca pe spectatri sa intre in lumea lor. Te face sa aluneci fara sa simti in lumea intima a fiecaruia din personajele sale, sis a le crezi. De la “Fear and Loathing in Las Vegas”, cand aproape ca esti acolo on a real drug-trip, pana la “Baron Munchausen”, cand intrii complet in acea lume fantastica.
Si asta reuseste si in filmul asta.
Povestea unei fetite care ajunge intr-o lume necunoscuta, si se lasa ghidata numai de fantasia ei, pentru a nu se mai simtii singura.
Stiu ca multi din voi au vazut filmul, asa ca nu vreau sa povestesc mult, ci numai sa apreciez felul in care stylistic filmul asta ajunge sa te prinda, se te emotioneze, sis a te socheze. So asta nu prin scene neaparat morbide in sine, ci prin lumea in care ai alunecat deja din primele minute, si care este lumea unui copil. O lume nu neaparat frumoasa, dar fantastica. Unde viata si moartea nu sunt desprtite clar, si unde nu exista limite, prejudecati sau klishee.
Dar aici intervine deja si prima problema, pentru ca desi intelegi caracterul protagonistului, si lumea acestuia, nu reusesti sa te desprinzi 100% din lumea ta reala, cea de spectator intr-o sala de cinema. Astfel, lumea prezentata aici este una morbida in sina, pentru ca desi este pura, este si ingrozitor de cruda. Iar naivitea ei te trimite in directii in care filmul; in sine nu vrea sa te trimita. Astfel, scene de minima importanta ajung sa te pun ape ganduri, si distrag atentia… dar daca te lasi dus, accepti lumea asta, si te desprinzi, fiind fascinate.
O poveste frumoasa, dar urata, dulce dar amara, pura dar cruda. 9,5/10

Der Lebensversicherer, by Bulent Akinci.

Film de debut al unui absolvent dffb, facut cu multi bani, dar cu putine idei bune.
Povestea este interesanta, pentru ca mediul in care ne trimite este necunoscut… poate nu chiar necunoscut, dar niciodata vazut de aproape. The life of a salesman on the road… iar cand strada e Germania, si salesman-ul este unul de asigurari de viata, care nu-si are propria viata in mana, atunci povestea chiar devine incitanta.
Dar aici se si opreste enthuziasmul. Adica astea sunt cam singurele idei bune, originale si puternice din film. Poate si finalul, care devine emotionant, dar foarte melodramatic. Iaqr problema, este din nou la regizor.
Sigur ca este un film de debut, si asta trebuie luat in considerare, insa nu poti sa faci greseli stilistice grave, cum ar fii sarituri de la hand-held la classice, fara o justificatie. Si nu poti sa ai un character pe care il lasi complet descoperit timp de jumate de film, fara sa vrei sa-l acoperi, pentru ca-ti pierzi publicul. Si nu poti sa incerci sa lungesti starea filmului, printr-un soundtrack inconsistent, care face totul sa intre in deminsiuni de melodrama.
Filmului ii lipseste in echilibru. Adica, cateva momente sunt puternice, si relatiile intre personaje sunt bine definte si punctuate, insa prezentarea lor nu este corespunzatoare. Locatiile nu corespund in totalitate stilului, iar daca povetsea o sa faci sa fie cat de personala se poate, atunci si mediul, si si punctual de vedere trebuie sa se duca in aceasi directie…. Si tot speri sa se intample asta, dar nu. Filmul ramane incapatanat si intepenit in situatii, fara o stare care sa curga coherent.
mi-e greu sa gasesc in scenariu gauri, pentru ca situariile in sine, toate, sunt bune, puternice si inteligente. Si asta ma aduce la concluzia da filmul este de fapt o insirare de scurtmetraje foarte bune, unite printr-un personaj si o un tel, dar nu o ideie… iar daca e sa cauti, trebuie sa interpretezi din burta, si ajungi numai la klischee ‘frecate’ mult.
Pacat, pentru ca in sine, era misto. Actorul este bun, si personajul lui e rotund, dar nu ajunge sa scoata din noroi filmul asta. 6/10

A fost sau n-a fost, a film by Corneliu Porumboiu.

Cred ca filmul asta este cunoscut, si vazut, si o sa vina si in salile de cinema, si o sa aiba success. Aici a avut, s-a ras in hohote, numai idea a cam ramas pe drum, pentru ca cehii nu stiu istori, si nu ii intereseaza… asa ca, macar entrtainment-ul a fost apreciat.
Ca filmul e bun, asta se stie, si eu nu mai trebuie s-o repet. A ramas cum am vazut eu ultima versiune in cabina de montaj…
Un film simplu, pe o tema dura, tratata cu umor, si cu umanitate. 9,6/10

Macunaima, by Joaquim Pedro De Andrade.

Hehehe, un film pe placulcinastilor inraiti. Presupun ca nu sunt cel mai bun care sa scrie despre el, pentru ca n-as reusii sa-mi exprim placerea pe care-am avut-o in timpul vizionarii… asa ca vreau sa-l rog pe Bulumulu sa povesteasca…
Oricum, merita vazut, chiar daca are o burta unde bancurile se repeta. 7/10

Requiem, by Hans-Cristian Schmid.

Un film bazat pe o poveste reala, despre exorcizaea unei fete de 21 de ani prin anii 70 in Germania. Toata povestea a fost re-actualizata in presa germana, dup ace in arhive s-a descoperit ca se stia ca de fapt ea sufera de epilepsie din copilarie.
Cel mai bun lucru in film este actoria. Cuprinde durerea acestui personaqj, precum si a parintiilor. La fel si prestatia personajelor secundare este buna, si ajuta mai mult decat orice la intelegerea fenomenului dintr-un punct de vedere uman, si nu moral sau etic sau religios.
Am avut insa impresia ca filmul a avut grije sa nu ‘raneasca’ pe nimeni, sis a nu ‘supere’ in general. Totul este tinut la distanta, si steril, iar numai autnci cand povestea permite uman emotia, numai atunci este aratata. Ca spectator stai si vrezi numai cum se petrec lucrurile, dar nu te implici.
Desi imi place un astfel de stil, aici strica. Dupa parera mea, regizorul nu si-a ales nici o ‘parte’ pe care sa se afle, si in care sat raga publicul. Si decizia asta se vede ca lipseste. Nu crezi nici doctorii, care btw, nu au fost aratati in nici o scena, ci doar pin scrisori, nu crezi nici biserica pentru ca personajul preotului ‘rau’ (de genu, good cop/bad cop), si intr-un fel nici dragostea familiei n-o prea intelegi. Totul este hollow, si pluteste greoi, before going down.
And this movie goes down. Deja pe la mijloc pierzi orice interes pentru ca nu te duce nicaieri. Stii povestea, stii cum se termina, si asta vezi. Strarea este constanta, dar nu culmineaza, ceea ce te face sa te intrebi dece ai vazut filmul in first place. Dar l-ai vazut, treaba ta.
Asa ca sunt dezamagit, si nu vreau sa ma lungesc. Imaginea buna, tho. 6/10

Bubble, by Steven Soderbergh.

Un docu-like film pe HD despre viata ‚falsa’ a americanilor adevarati.
Nu stiu dece Soderbergh a trebuit sa filmeze in HD, ca e tragic. Din nou nu pot intelege deloc decizia de a face asa ceva. In prim planuri si planuri medii e ok, dar la focala lunga, si la planuri largi, unde pote mai ai si niste crengi in contrejour, pierde orice concurenta cu pelicula. Asta e un clar un mare minus al filmul pentru mine.
Desi… culoarea aia spalacita, si felul ala cum arata, chiar te trimite in directia de documentar (desi clar nu este) si te pacaleste astfel ca nu este vorba de un film. Si totusi, ai cateva scene pur simbolice, unde lumina ‘reala’ fades out, si unde una complet simbolica o inlocuieste. Astfel, regizorul creaza o stare complet ciudatat, rupta somewhere between what is believable, and what not.
Povestea este o constuctie classica de love-triangle, cu rezolutia tragica reiesind din motivul standard de gelozie. Nothing new. Insa, setting-ul ales este interesant, pentru ca subliniaza decizia de a-l face docu-drama-like. 3 muncitori intr-o fabrica de papusi, care au o viata grea in West Virginia, si de fapt, o viata classico-americana de middle-class-fastfood-junkies.
Fabrica de papusi castiga inca o dimensiune in plus in generic, trimitandu-ne cu interpretatia chiar intr-o dimensiune filozofica. Protagonista este aratata des ca o papusa, cu o privire absolute inexpresiva, si cu niste ochi morti. Dar nu numai ea, ci si celalalte personaje. Toate functioneaza bine, si duc povestea la concluzie. Simplu, classic, si bine.
Imaginea insa ma pune pe ganduri, formatul, si o parte din montaj, care fiind facut pe o muzica neconventionala la sfarsit, si prin flash-back-uri, parka devine video-clip….
filmul are o doza critica puternica. mai ales personajele sunt astfel create incat se prezinta ca 'normale', iar la sfarsit le vedem 'falsitatea'... stiu repet cuvantul asta mult, dar nu gasesc unul mai potrivit. e, aceasta 'falsitate' se muleaza perfect cu HD-ul folosit, care arata 'fals', dar si cu idea de-a masca un film prin elemente tipic documentaristice. vazand dimensiunea asta, filmul devine bun, puternic si dur, devenind socialo-critic la maxim, fara taburui... si totul la intelesul cocosului.
un film bine structurat, si inteligent din punct de vedere regizorial... nothing there to entertain, but a lot to ponder. 9/10

am fugit. ma intorc insa.

[Nae]

more movies seen today.... here i go. in continuare la ce-am scris mai devreme...

Invisible Waves, directed by Pen-Ek Ratanaruang.

nu m-as fii dus la filmul asta, daca n-as fii citit ca imaginea este semnata de Christopher Doyle... si cam atat ramne in picioare din filmul asta la sfarsit.
povetsea este ciudata, destul de plictisitoare, si se vrea un fel de psycho-drama, a unui tip care a omorat o femeie in trecut, si acuma trebuie sa traiasca cu consecintele faptei sale... fizic dar si psihologic. stilul in care filmul asta se prezinta este usor ciudat, somewhere between neo-noir, si classical thriller-genre movie.
intr-un fel am ramas cu impresia ca filmul asta nu se intelege pe sine. de la cadrele folosite, care desi sunt estetic impecabile, nu ajuta deloc la evolutia filmului, pana la actorie, unde am avut impresia ca actorii nu stiu ce personaje joaca, si pana la focus-ul pus de regizor, care nu este nici pe povestea in sine, nici pe personaj, si nici pe o morala sau teza la sfarsit...a dica nu, tocmai, ca desi in tot timpul filmului esti plictisit si nu stii unde te duci, la sfarsit morala o primesti pe paine, in dialogul final: "beween a man who's happy and a homeless ghost, whom would you choose to let live?".
aceast fel de a construii o poveste m-i se pare lipsit de sens, pentru ca tot ce-ai vazut pana la acel moment nu te ajuta mai mult sa o intelegi decat daca o citesti pur si simplu. asfel, povestiile paralele, una de dragoste si una despre fidelitate, piedr orice valoare, chiar daca constructia lor este mai buna si mai adanca decat cea a povestii personale.
cum zicea, daca nu era imaginea, nu exista nici o stare, nici o putere, si nici ceva care sa ma mai tina in sala. trebuie insa sa recunosc ca nu au fost multe imagini care sa ma impresioneze in sine, ca imagine... poate numai 3-4. in rest insa mi-a placut stilul ales, dupa colturi, camera fixa, si compozitii udne poti da -stop.export frame, si ai o poza geniala. la fel si chromatic, filmula sta simplu te rinde, te fascineaza, si te intereseaza... pana cand ai vazut destul. de la spectator la spectator diferit.
un film slabut, care insa avea potential. o echipa slaba, cu o exceptie. Christopher Doyle. pentru asta merita insa un 6,7/10

ok... now i have to leave for good. maine sigur vad 4 filme, si mai am de scris despre Big River si Storm. asta maine. sper sa am ami mult timp, desi.... well, si asta o sa va povestesc, intr-o editie speciala de exit-cinema-film-sestival karlovy vary, udne va spun de petreceri, cocktailuri, atomosfera, etc. va povestesc despre toate chestiile care se intampla p-aci... generally, stuffies.

[herbert]

un Nae torential :)
el vede, el explica - noi urmarim cu infrigurare si emotie scrisul sau generos & multilingv.

[Nae]

:) ... ma bucur ca te-ai obisnuit un felul meu 'impiedicat' si plin de greseli.
anyway, a new day, new movie, dar va mai scriu si din chestiile pe care le-am vazut ieri, si despre care n-am apucat sa va spun....

Big River, by Atsushi Funahashi.

un fel de roadtrip. singura diferenta este ca nici unu din personaje nu stie unde vrea sa ajunga, si nici unu din ei nu ajunge acolo.
3 protagonisti. un pakistani, un japonez si o americanca se intalnesc undeva in desert. fiecare are povestea lui, si pentru ca exista numai o masina in stare functinabila, decid sa mearga impreuna. fiecare dintre ei are insa un tel, si o dorinta, care insa pe toata durata filmului se schimba de multe ori.
cel mai puternic elemnet din acest filme ste inceputul, care fiind complet neobisnuit te prinde si te fascineaza. facut cu umor, personajele sunt introduse foarte bine, iar relatia lor face curios. is poate ca asta este greseala. pe parcursul celor 105 min, filmul nu evolueaza. aflam cateva chstii mai exacte despre protagonisti, si si povestea continua greoi, dar nu exista o crestere sau o dezvoltare... nici a personajelor, si nici a starii.
scenariul fiind scris de regizor si de directorul de imagine, face din acest film un bulameci... o coherenta in stil si in stare nu poate fii gasita, si multe scene arata ca decupate din alte filme, starea este tinuta printr-o imagine, iar urmatoarea, numai pentru ca are o actiune importanta, rupe aceasta stare, si trimite filmu, in alta directie.
totusi, ca ideie si concept, film asta sta in picioare. asa, cat de cat. titlul este 'Big River', si toata actiunea se petrece in grand canyon. toate personajele se lupta cu prejudecati, si trebuie sa treaca peste ele ca sa devina prieteni. astfel, diferentele intre ei, intre mentalitati, culturi si morale, devin clar vizibile si fac un portrait frumos a unei lumi despartite in est-west/bun-rau... si la mijloc, america, ca punct de intalnire, si tara multi-culti...
ca ideie, ok, ca executie, merge, dar ca film, foarte subred. 6,5/10

Storm, by Bjorn Stein and Mans Marlind.

un film interesat, misto, si chiar entertaining pe toata durata de 110 minute.
un film nordic, co-produs de Suedia si Norvegia, care incearca sa atraga publicul in sala, creand un film care aminteste de Matrix, NightWatch si Eternal Sunshine of a Spotless Mind... stiu, suna bine. chiar mult mai bine decat rezultatul.
ideia este simpla, si pusa la punct cu precizie... nimeni nu poate scapa de propriile lui actiuni din trecut, si nu se poate ascunde se sine, doar daca traieste intr-o minciuna proprie. ok, this sounds odd too, asa c-o iau incet.
protagonisul traieste o viata tipica de 'Pimp', pana la momentul in care o femeie ii da un obiect (un cub de metal), si el incepe sa fie urmarit.
din punctul ala, povestea devine misto, dar si ciudata, sarind in flashuri filmate a la 'NightWatch'. poevstea principala in sine se petrece insa intr-o lume diferita de cea reala, undeva la marginea realitatii... Matrix-like. povestea insa este un fel de Eternal Sunshine, pentru ca portagonistul ascunde ceva in trecutul lui. insa nothing sci-fi, ci simplu niste traume din copilarie, care il fac sa uite.
a psychological journey starts, care ne duce in trecut, in viitor, in subconstient, si prezent si orice alta dimensiune care poate fii imaginata.
insa. e prost. adica, tot filmul e plin de gauri stilistice. nu este un film complet, ci un fel de patchwork, unde ai stilul ala easy a la Amelie la inceput, si apoi scene a la Night-Watch, din nou altceva, si la sfarsit, stai numai si razi.... chiar incearca sa construiasca suspans, dar nu reuseste. lupta classica intre bun si rau devine a walking klischee, si concluzia este absolut labagista.
dar, este entertaining. ca scene le groaza sunt nashpa rau, si ca unele chestii nu sunt prea credibile, asta e o chestie, dar ideiile sunt originale. si asta conteaza, si e misto. si in asta sta filmul.
deci, a nice, non-conventional mainstream movie, full of action, entertainment and some fun. 7,2/10.

azi am mai vazut si Taxidermia, by Gyorgy Palfi, dar nu vreau sa scriu despre ea. adica... s-a scris la TIFF, si nu cred ca ce-as scrie eu ar avea vrun impact or anything. asa ca n-o fac. spun numai ca mi-a placut. putin ciudat ca filmul este bine prins sub o ideie clara, dar stilul este rupt in multe puncte, iar starea se pierde. m-am bucurat sa vad ca spectatorul ramanse spectator, si nu este silit sa simta empatie fata de personaje. m-am bucurcat ca arata chestii pe care de obicei nu le vezi, si ca toate functioneaza, fara sa devina morbide, sau urate.
imaginea insa nu a fost asa de buna cum credeam ca o sa fie. a fost ok, dar mai impresionanta a fost regia... Hajdu mi-a spus ca filmul asta este 100% asa cum a fost si scenariul care a primit finantarea... so, respect.
rspkt si pentru coiaele regizorului sa faca asa un film, greu si riscant, si sa-l reueasca... macar atat cat sa iasa cu fata curata. 8,7/10 de la mine.

mai am inca cateva filme azi. adica, 3. e cald, transpir mult, si n-am chef sa mai fug de la cinema la cinnema, ca sa mai prind inca unu sau doo. daca le prind e bine, daca nu, fuck'em.
i gather contacts, and prepare the launch of my shorts on the international markets. so, p.r. to do. bye.

[Nae]

so, another day started off with another movie... dar cum n-am mai scris de ieri, vreau mai intai sa termin filmele alea, inainte sa incep cu cele de azi....

Rennaissance, by Christian Volckman.

o animatie intr-un stil nou, de film alb/negru, si cu un touch neo-noir. un experiment pe o poveste comerciala, si facuta entertaining. o ideie simpla, pusa intr-un mediu sci-fi...
povestea este cat de simpla se poate. o mare firma din anu 2054 (or smth) numita Avalon, lucreaza la un nou proiect.. persoana cea mai importanta din acst proiect este rapita, si astfel, protagonistul filmului este clar: politistul care nu se tine de reguli, dar care este cel mai bun. de aici, nu mai este mult de povestit, pentru ca exact prin asta ramane interesant. orice-as spune mai departe, ar fura asa de mult din ce-i mai ramane filmului, incat n-ar mai merita sa fie vazut. ideia este insa buna, si lucrata frumos... balansul intre viata si moarte.
ca film, nu este nimic extraordinar... orice Manga ar fii mai misto, mai palpitant, si cu scene de lupta sau de actiune mult mai bune... dar exact felul ala, de animatie mai neconventionala il face sa fie neobisnuit.... si asta creaza starea intregului film.
desenat este chair misto. adica orasul (Paris) chiar are un farmec asa cum este descris, desi in 50 de ani sunt sigur ca nu va arata asa... masinile sunt misto, iar viata este surprinsa foarte bine. personajele, desi sunt absolut walking klishees, au o oarecare emotie in ei, si sunt justificabili ca personaje.
in rest, nici nu stiu ce sa mai scriu despre filmul asta. it's entertaining, it's new and fresh, and it has some idea that is understandable. 7/10

Out of Control, by Dominic Savage.

un film care incearca sa surprinda o lume la marginea socitatii britanice. o lume plina de violenta, de duritate, si de durere.
protagonistii sunt.... well, imi este chiar greu sa spun. persnajele sunt 4 baieti intre 15 si 18 ani, si familiile lor. fiecare din baieti are ceva de facut cu micii 'rebeli' a societatii, the tough-guys, si incearca sa se dovedeasca prin asta. de la caz la caz ei sunt diferiti, provenind din familii complet diferite ca stil de viata, si ca perspectiva...
problema filmului este ca nu stii exact despre ce este vorba. unu din personaje, un baiat de 15 ani, ajunge din greseala in inchisoare, pentru 2 luni numai, dar acolo, he's gettin bullied around, si la sfarsit se sinucide. mama lui de exenmplu, este un alt personaj foarte puternic, si foarte prezent in film, iar durerea ei este bine arata in film... dar totusi, nu asta e povestea, pentru ca celalalt baiat care mai intra in inchisoare, si care este responsabil pentru moartea celuilalt, are un trecut nasol, iar atitudinea lui este justificabila prin lipsa de afectiune, si dependenta de violenta. al treilea baiat este unu care de abia iesise de la inchisoare, si care a fost de vina ca baiatul care a murit in inchisoare a intrat acolo, in first place... el are cea mai misto evolutie de caracter dintre toate ersonajele aratate in film.... si mai este inca un baiat, prietenul cel mai bun a celuia care este responsabil pentru moartea baiatului din inchisoare, si care fiind in captivitate, si prietena lui fiind gravida, descopera ca viata este mai importanta decat lupta si violenta de pe strazi...
deci, un bulameci de relatii, personaje si figuri, cu diferite greutati... dar filmul nu coboara mai adanc... nu devine puternic.
focus-ul dupa mine, ar fii trebuit sa fie pe cel mai bun actor... Leo Gregory, baiatul cu dependenta de violenta. el este cel mai bine.. jucat, aratat, si psihologic construit. daca el ar fii fost 'eroul' filmului, cred ca impactul la public ar fii devenit mai bun... poate nu prin sentamentalism, dar prin umanitate. chestie, care in filmul asta nu exista.
si pri asta, filmul devine... well, steril... adica fara nimic special. we see a fucked up life in the suburbs, si ne pare rau de toti de acolo, dar nu ne pune pe ganduri de felul cum arata viata inerioara a celui care este aratat ca 'rau' sau cel care este 'bun'.
a social drama that let me cold. fara nimic special. 7/10

gata... imi incepe urmatorul film... mai tre sa va scriu despre 'The Road to Guantanamo', dar sper ca n-o sa inceapa o discutie.
alors, a nice day to you all.

[Nae]

dupa inca un film, si dupa tigarea necesara, m-am asezat sa mai scriu ceva...

Road to Guantanamo, by Mat Whitecross and Michael Winterbottom.

cum poate un regizor care a facut filme ca 'Nine Songs', '24 Hour Party People' sau 'Code 46', sa faca un astfel de film? la intrebarea asta nu incerc sa gasesc raspunsuri, pentru ca ma depaseste...
filmul este o combinatie intre film si documentar, somewhere at the edge... de fapt, nici nu stiu daca a fost facut dupa fapte reale, sau nu... din ce am gasit pe imdb, se pare ca a fost dupa fapte reale, isna din film, chestia asta nu reiese... cel putin nu pentru mine.
filmul este confuz deja din primele minute, pentru ca nu vrea sa se fixeze pe timp, asa ca toate datele sunt pe ecran numai timp de 10 secunde, si nici nu ai timp sa te orientez, cand deja incepe 'actiunea'... si ce actiune? totul este complet dezorganizat la inceput... ai niste tipi care vorbesc, apoi niste materiale care incearca sa arate documentaristic, apoi din nou tipii aia, care vorbesc unu despre celalalt, dar nimci asa de coherent incat sa stii, ca " ahhhh, ala este Safiq!" or anything...
asa ca din bulameciul care este, reusesti sa-ti construiesti o mica imagine, foarte superficiala, si accepti, fara sa ai timp sa pui ceva sub semnul intrebarii.... 3 engleji musulmani pleaca dupa 11.sept.2001 in pakistan, fiecare cu motive diferite. ajunsi acolo, totul merge rau, si ajung sa devina prizonieri de razboi. apoi ajung la Guantanomo/Delta Camp, si de abia dupa asta sunt eliberati... toata povestea dureaza 3-4 ani.
roblema filmului continua si dupa inceput, pentru ca devine extrem de manipulativ. desi viata musulmanilor este foarte frumos descisa, si reala, cu tot felul de mici aluzii la 'how to be a good muslim', citate din koran sau simplu scene care arata traditionalismul musulman, nu ajunge pentru ati face o imagine completa.... manipulativ este cuvantul cheie, pentru ca nu vezi un musulman 'rau' in acest film, ci numai americani/engleji tampiti. inafara de chestia tematica, este manipulant facut. adica tot filmu (chiar fiecare scena) are un sound-track dedesupt, o muzica ambientala, pe care dupa primele 2 minute incepi s-o ignori... dar in fiecare scena, ea este factorul care trezeste emotiile sau suspansul.
apoi, de la un punct, pierzi orice fel de interes. nu stii daca e real, nu stii daca e film, si incepi sa te plictisesti. nu te mai intereseaza detaliile, ci vrei numai sa stii, de unde au ajuns unde, cu cine au vorbit, de acolo unde s-au dus mai departe, si asa mai departe, devenind absolut insensibil fata de toate chestiile 'groaznice' care se intampla si in Guantanamo, si in Afganistan.. si si aici trebuie sa spun ca filmul m-a dezamagit, pentru ca nu am vazut decat 2 chestii 'groaznice' in Guantanamo... partea 'inumana' era cea din Afganistan.
Guantanamo este aratat foarte lejer, cu paturi chiar, cu carti, si cu mancare, apa si tigari la discretie... numai ca interogatiile sunt cam tampite, iar tortura cea 'infioaratoare' este sa asculti 2 ore de hard-metal. what the fuck!?
mda. si acuma ma intorc la intrebarea: dece? dupa cateva filme foarte frumoase, ca 'Code 46', care este plin de emotie, sau '9 songs', care este un film incredibil de uman, dece acuma asa un film, care nu face nimic decat sa manipuleze, si sa-ti dea impresia ca america is bad.... dece? nu te intereseaza personajele, nu te intereseaza sontextul, ci vrei numai sa vezi cat de 'inumani' si 'rautaciosi' pot fii americanii...
raspuns: ma leshi....
un film prost, slab, si manipulativ. 4/10

gata, hai ca din nou m-am enervat... nu mai am chef. need some faggs and some water to replace food. eventually a snickers, if i'm about to faint. c a...

[Alex Leo Serban]

WOW, this is a brand new nae! nu i-a placut 'the road to g', nu pot decit sa subscriu 8)
dar am totusi si o intrebare: d c zici k '9 songs' e 'uman', pt k e cu futaiuri?

[Nightwane]

pt k e cu futaiuri?

pt ca e cu futaiuri cu oameni. nu cu animale.

[Nae]

am scris anu trecut despre '9 songs', tot in topicul de Karlovy Vary de atunci...
si nu... futaiurile au fost chestia care m-a atins cel mai putin... mai puternic a fost felul in care este vazuta toata relatia, complet intima... si da, cand o relatie este asa, futaiu devine o parte importanta...

nu stiu cum e la tine ALS, dar pentru mine, sexul este o chestie foarte importanta intr-o relatie care incearca sa supravietuiasca... si cam asta zicea si filmul, si o si arata. in rest, monologul este misto, puternic, si zice niste chestii care si eu le-am simtit la un moment dat in viata, si care deci m-au atins....
de asta am folosit cuvantul 'uman'.

thx for reading so carefully. ;)

[Nae]

The Fine Art of Love, by John Irving.

de fapt, m-am dus sa-l vad pentru ca este facut dupa o carte scrisa de Wedekind, one of my fave german writers.
titlul cartii este si Mine Ha-Ha, Über die körperliche Erziehung
der jungen Mädchen.
filmul este despre o scoala de fete. totusi, scoala asta nu este una 'normala', pentru ca fetele nu vin trimise de familie, ci sunt sau de la orfelinat, sau de rapite de la parinti, sau cumparate. si totusi, in scoala asta invata sa devina dame, sa cante, sa danseze, sa citeasca si sa scrie. dar dece asa o investitie?
eh, cama sta incep sa se intrebe trei dintre fete cand ajung la varsta de 17 ani, si cand se pregatesc pentru ultima lor experienta, spectacolul de balet. ce sa intampla dupa asta cu ele, nu se stie.
povestea filmul deci este interesanta, si chiar are potential... totusi, nu cred ca a fost dusa pana la capat. sunt sigur ca Wedekind a pus mai multa sexualitate in spatele cartii, decat Irving in film. si asta se simte.
desi prsonajul principal este clar, o fata dragutica, pana la sfarsitul filmului ea este o nfantoma. filmul nu-i creaza un background, si ea, ca personaj este incredibil de pasiv. tot ce se intampla in jurul ei este inceput de altii, iar ea este 'p-acolo'. singurul moment in care personajul acesta are o actiune clar definita, motivata si b sincera, este in scena de final, cand din frustrare arde scena de balet.
filmul in sine, audio-vizual nu impresioneaza cu nimic. camera este standard, i've seen better, iar actoria si regia nu au momente extraordinare. numai Jacqueline Bisset mai scapa filmul, prin prezenta ei incredibila pe ecran.
ma asteptam la ceva mai dur, mai sentimental si mai complet, dar am vazut numai un film greoi, incet si plictisitor... lumea aceia fascinanta care poate fii o locatie ca scoala asta de fete, nu a fost exploatata deloc, iar starea generala a filmului nu te atinge... vezi o poveste simpla, povestita greu, si foarte lent. 6,1/10

A Cock and a Bull Story, by Michael Winterbottom.

sincer, dupa 'The Road to Guantanamo' am intrat with a weird feeling la vizionarea asta. filmul asta a fost facut scurt inainte de celalalt, si macar am avut speranta ca o sa fie cat de cat mai pe stilul vechi de filme ale lui.
povestea filmul se bazeaza pe o carte a lu Laurence Sterne, "The Life and Opinions of Tristram Shandy, Gentleman.".
n-am citit cartea, si as aca-mie ste greu de explicat. ca incercare de film insa, este reusita...
incepe povestind povestea vietii lui, dar nici nu reuseste sa treaca peste scena nasterii lui, pentru exsta mii si mii de alte cestii de povesit. si as aeste si filmul. incepe ca film, dar devine film in film, si aflam de personajul principal, de cel secundar, de relatia actorului cu assistenta lui, de relatia pe care apoi ea o are cu actorul in rolul secundar, si tot asa... ca la o filmare.
si la fel ca in carte, nici filmul nu ajunge sa treaca peste momentul nasterii protagonistului, desi l-ai vazut, auzit si cunoscut timp de 94 de minute.
ca ideie, chair este frumos. mai ales cand totul este plin de bancuri si umor negru classic britanic.... insa ca film... well, functioneaza pe acest nivel mental, dar in sala, te cam lasa la o parte, si te arunca in toatre directiile, numai nu in aia in care-ai vrea sa ajungi. personajul principal este Steve Coogan, care de fapt, in marea parte a filmul se joaca pe sine, adica pe actorul Steve Coogan... asta deja este o chestie care te irita, dar cand mai si sare din realitate in vise, sau in filme, atunci devine chiar nasol, pentru ca iesi din sala, si nu stii exact ce-ai vazut. stii ca ai ras, stii ca a fost destul de distractiv, si stii ca ai vazut multe chestii pe care le cunosti de la ultimul platou pe care ai lucrat, unde aia nu era, unde aia trebuie schimbata, si unde cineva face nustiuce care nu e chiar bine, dar in rest, well.... ai cam pierdut all the time you sat there and looked at the screen.
bravo lui Winterbottom pentru crearea unui spatiu interesant, o lume in lume, care se uneste numai prin film. timp si spatiu se unesc pe pelicula, dar si in continut si context. bravo lu Steve Coogan, pentru cele trei roluri pe care le joaca, bine.
dar in general filmul m-a lasat rece. poate ca sunt obosit, poate ca sunt intr-o stare nasoala acuma, dar si pentru mi-a dat senzatia ca Winterbottom isi bate joc de mine timp de 94 de minute, pe banii mei... 6/10.

ok... cua sta am ajuns up to date cu filmele... azi mai am un Herzog, si un Almoldovar... maine, ultima zi. keep in touch.

[Nae]

neata, everyone... da, ultima zi de festival, si din pacat nu ajung sa vad un film pe care am vrut neaparat sa-l vad... de fapt, sunt doo. Lonesome Jim, de Steve Buscemi, si Reprise, de Joachim Trier. pacat.

anyway, pentru astazi mai am inca 4 filme, si ieri am mai vazut doo.

The Wild Blue Yonder, by Werner Herzog.

un film pentru BBC si Canal+, facut sa fie semi-documental, dar purely fictional... se numeste oricum din generic deja un: sci-fi fantasy.
daca va intrebati cum se poate asa ceva, filmul asa va arata. si nu o face in your eyes, ci te lasa mai intai sa te astepti la un feature-film, si il umple incet incet cu materiale documentaristice, care de fapt creaza toata starea filmului.
Herzog nu incearca sa spuna o poveste, ci incearca numai ca comunice un mesaj. si o face clar, cu ajutorul unui personaj. actorul Brad Dourifovi joaca foarte bine un monolog al unui extraterestru, care povetseste despre drumul lui sper panamt, si cum aici a gasit ce-a lasat in urma pe planeta lui... si asa intram intr-o lume destul de ciudata, pentru ca avem profesori de la Harvard care ne povestesc ecuatii matematice despre velocitatea planetelor, si cum poti acelere folosind chestia aia, sau japonezi ciudati care spun de teorii de calatorie in spatiu... toate aceste lucruri sunt materiale documentaristice....
desi cateva din ele sunt chiar haioase, marea parte a filmului sunt matriale filmate in spatiu sau submarin, care arata o splendoare necunoscuta pentru noi, spectatorii. 'The Wild Blue Yonder' este planeta natala a ailienului, si de fapt o metafora pentru cat de mare si cat de impresionanta este lumea din jurul nostru, si cum noi, oamenii de fapt nu suntem nimic... dar totusi, ne credem 'the masterpiece of creation'.
exista momente plictisitoare in film, asta mai ales daca nu te lasi dus de ceea ce vezi, de imagini. soundtrack-ul este din cand in cand prea mult, si prea prezent, ceea ce deranjeaza ingrozitor. dar ca film, mesaj si fel de-a impacheta asa o ideie tezista, este superb....numai ca nu tine spectatorii in sala... adica inafara de mine, au mai ramas numai alti 30 de insi dupa 80 de minute de vizionare. ceea ce este pacat.
mi-e mi-a placut, sunt si fan Herzog, dar si pentru ca m-a prins. 8,5/10

Volver, by Pedro Almoldovar.

mda, un film foarte usor, facut frumos, si povestit lejer. cel mai film pentru frizerite vazut in acest festival.
sincer, cand am intrat in sala, mi-a fost frica... 120 de minute de transvestite, homosexuali, sau sexually deranged people would have been a lot to cope with... dar n-a fost asa. Penelope Cruz superba, cu o prestratie buna, si cu un personaj atat de lejer, incat nu puteai sa ne te simti bine vazand filmul.
cam asta este starea generala a povestii. desi mor oameni, si desi exista cateva complicatiuni in script, povestea este povestita asa de lejer, incat nimic nu te deranjeaza. are un sentimentalism usor, si plin de umor. nu zgarie, nu raneste, nu displace.
sia sta m-i s-a parut de fapt ingrozitor. adica, un film care nu te ajuta cu nimic in viata. un film 'pentru femei', cum zicea Penelope Cruz, care nu prea au ce face acasa... aproape un fel de telenovela packed into a feature film, filmat bine, si cu o mise-en-scene superba. experienta regizorului se vede cam in fiecare scena, si stilul de povestit este matur, format si complex. dar scenariul... poate ca nu este scenariul, ci felul in care si-a ales sa-l povestesaca. dintr-o drama de familie, Almoldovar a scos un film superficial, ca un balon... dar nu a pastrat substanta si duritatea care era in scenariu.
intr-un fel, mi-a placut, tocmai pentru ca nu m-a deranjat deloc. dar cand am isit din film, m-am gandit: what the fuck did i see for 2 hours....?
cam asta e impresia generala. toate femeile in lacrimi, aplaudand furtunos, si toti barbatii trezindu-se de zgomotul inceput brusc. 6,5/10

ok.... so, cam asta a fost pe scurt ziua mea de ieri... ca m-am lungit cu diferiti critici de film la discutii, si c-am dormit numai 3 ore, that's something elese... but, i need a coffee... alora, va scriu azi, sau poate maine despre filmele de acuma, si inchei festivalul asta. ciao.

[Alex Leo Serban]

bah nae, k nu ti-a placut cine stie ce filmu lu almodovar pot sa inteleg, dupa cum pot sa-nteleg de ce ti-a placut si mockumentaru aiurit al lui nea werner...
da cum e aia, brad dourifovi, bre!? :shock: e brad dourif toata ziua, 'dourifovi' i-or fi zicind cehii aia ai tai... :lol:

[Nae]

yeah, my mistake... m-am uitat numai la cehi pe site, si asa ca aqm dat un copy/paste gresit.. what can i say?
vezi ca am postat la 'cafenea un link pentru tine, si toti criticii de film in general... presupun ca-l cunosti pe Ronald Bergan, nu? eh, scris de el.

mai am niste filme de vazut, asa ca ma duc... va povestesc mai tarziu, sau maine... azi e cam party/festival-cocktail time. ca.
totusi, vreau cauma sa mai sciru ceva.... inca 4 film in ultima zi, so i'll just ontinue working...

Bullet Boy, de Saul Dibb.

cel mai bun din toate filmele Britanice vazute de mine la acest festival, care nu a avut o selectie incredibila anul asta... poate am devenit si eu mai critic, dar filmele din marea britanie au fost catastrofale in acest an.
povestea este destul de previzibila, si clasica... daca imi reamintesc de filmule vazute, toate au ca locatie suburbile oraselor marii, unde diferiti pusti se pierd in violenta si in furie. asa este si filmul asta.
povestea unui baiat care iese din inchisoare, si care se intoarce acasa. acolo vechii prieteni il astepata, si deja din primele ore intra in probleme. ar fii destul de superficiala povestea daca s-ar oprii aici, asa ca ea mai include si famila baiatului, si mai ales fratele acestuia, un baiat de 12 ani, care il are ca idol pe fratele lui mai mare.
sfrsitul si morala sunt destul de previzibile: fratele mai mare moare impuscat pe strada dupa o disputa cu alti 'gangstaz', iar cel mic, dupa o joaca cu pistulul in care prietenul lui cel mai bun este ranit, decide sa arunce pistolul in apa, si sa-si continuie viata ca un bun cetatean.
dece-am spus ca filmul asta este mai bun decat celalalte, este pentru ca reuseste sa se pastreze, si sa ramana coheren in stil, si in felul in care trateaza problematica... cel iesit de la inchisoare ramane pe toata durata filmului protagonistul, si pe el se axeaza toata idea... familia lui este numai pro-forma, adica prin ea vedem consecintele fiecarei actiuni, si trauma pe care o aduce cu ea. din pacate nu tine scenariul.
in poveste sta marea problema a acestui film, pentru ca arata ceva ce-am vazut deja, ceea ce stiim... si nici macar nu o arata asa de artistic impresionant ca 'La Haine'. camera si stilistica imaginii este hand-held, ceea ce din nou deranjeaza, pentru ca nu are nici o explicare dramaturgica. totusi, e filmat pe celluloid, iar operatorul a stiut ce face. nu este prea tremurat, nu este 'murdar', si nu este greu intelegibil.
filmul are o oarecare stare, dar care se rupe foarte des. scenele nu au o coherenta a emotiei, si cam dupa fiecare scena care schimba situatia, starea se rupe... asta este o greseala care se vede si in imagine... cromatic, filmul asta lucreaza pe 3 nivele, care insa in regie nu-si gasesc justificare, si care arata bine, dar nu zic nimic.
totusi, filmul este mai bun decat celalalte (vazute aici), si desi a fost plictisitor, n-a fost enervant. 6,75/10

Tsotsi, by Gavin Hood.

cat de comercializat a fost filmul asta, si cat de trista a fost vizionarea... nu vreau sa fiu rautacios, dar chiar m-am bucurat sa-l vad, si am zis ca n-o sa fie prea rau, daca a castigat oscar-ul...nu?
gresit. in filmul asta gasesti toate elementele necesare pentru a castiga oscarul in categoria 'filme straine'.
dupa o reteta clar americana, si ca subiect, si ca poveste, si ca stil de povestire, filmul prinde la un public larg international. fiind asa de hollywoodian, toata lumea o accepta, iar daca actiunea se petrece intr-un mediu mai exotic, all is perfect. lumea in sala rande, plange, se distreaza, si apoi iese din sala entertained. and this movie does all that.
povetsea este simpla, tipica. un bad-boy face ceva rau, si se trezeste ca a facut de fapt ceva si mai rau: furand masina, a furat si copilul care era in ea... si ce se poate intampla? da! exact ce s-ar intampla si intr-un film cu Van Damme, Steven Segall, sau Schwarzenegger... se ataseaza de acest copil, face cunostinta cu o fata care si ea are un copil, asa ca they partly get together because of this, he grows soft, si la sfarsit da copilul inapoi, intelegand cat de importanta este cresterea copilului de proprii parinti. eh, si cand mai exista si niste flash-back-uri cu imaginea mai rece din copilaria protagonistului, in care este aratata situatia urata in care a crescut, si ce father-coplex a avut, atunci e clar, reteta americana pur, care are succes. ca protagonist, just pick one of the action-heros i named up there, and the movie can be a major block-buster de vazut la PRO-TV duminica seara...
imi pare rau daca acuma credeti ca am rapit ceva din film, spunandu-va asa toata povestea, dar cum va cred niste cinefili care au vazut cam de toate in viata, stiu ca fiecare scena o sa vii se para asa de cunoscuta oricum, si fiecare urmatoare situatie va fii asa de klischee, incat o sa stiti inca din timpul vizionarii ce se va intampla in urmatoarele minute, si cum va fii finalul.
ca stil de povestie, coherenta si camera, there's not mutch to tell... reteta americana de decupaj (plan/contra-plan, master/medium/close-up, establishing shot... etc) functioneaza, folositul lentilelor lungi pentru efect, si trav forward/backward de fiecare data cand un personaj gandeste, toate sunt la locul lor, si clare, ducand povestae mai departe, intr-un stil simplu si usor.
ce mai trebuie zis...? hmmmmm, can't think of anything, asa ca o las, si ajung la ultima mea propozitie....
un film care a meritat Oscar-ul, si care merita evitat... de vazut numai in caz de plictiseala, sau dupa multe ore de plictiseala, sau cu prietena intr-un mediu intim. real hollywoodian shit-movie in an exotic medium. 3,2/10

gata pentru azi... partying commin up, dupa ultimul film din festival, Confetti... maine va scriu despre el, si-mi inchei prezentarea festivalului de la Karlovy Vary, 41th edition.

daca exista intrebari, please, nu ezitati, incerc sa raspund la toate. ciao, good night.

[Nae]

Vai…. Ce m-am enervate, ca am scris o ora si ceva la ultimul post din festival, si totul s-a sters pentru c-am fost log-out. Imi bag picioarele in rahatul asta. Asa ca o sa scriu numai pe scurt ceva, fara mult chef. Am vazut 41 de filme in 9 zile de festival, care imi face un ration de 4,555555555 de filme pe zi. Nu este extraordinary, dar e ok. Multe filme proaste, care arata ca festivalul asta inca se afla undeva la coada festivalurilor importante si mari din europa, dar si cateva revelatii. Anyway, premiile au fst acordate, and you cand check them on http://www.kviff.com/?m=3&id=568.

Ce-am mai vazut eu in ultima zi, au fost doua filme, dar nu mai am mult chef sa scriu despre ele.

A Prairie Home Companion, by Robert Altman.

Un film curat, care curge fara sa iasa din stilul cu care a pornit, complet coherent, si ritmizat perfect. O ideie simpla, pusa in valoare bine, fara insa sa atinga ceva care sa faca din film o capodopera. Un cast impresionant, jucandu-se rolurile extraordinar, si o regie pusa la punct bine, unde experienta se vede, si unde orice sitatie este rexolvata in cel mai misto fel.
Povestea insa, si idea sunt elementele slabe ale ilmului. Este vorab despre ultimul spectacol din ‘A Prairie Home Comapanion’, inainte ca acesta sa fie demolat, si inlocuit cu o parcare. In program scrie ca filmul este semi-documentar… dece? Pai, pentru ca toata actiunea principala este cam in real-time, intrand backstage in timpul spectacolului, si vazand relatiile intre personaje si felul in care fiecare din ele se lupta cu ideia de sfarsit.
Filmul asta nu are nici un moment slab, adica unu de care sa poti zice c-ar fii fost mai bines a nu fie in film, pentru ca nu duce nicaieri. Problema este ca in sine, filmul nu duce nicaieri. Dar fuctioneaza ca entertainment. Stai si te uiti la acest film, fara sa te plictiesti, si fara sa ai impresia de plictiseala, insa la sfarsit te intrbi dece te-ai uitat asa de mult la cativa all-american-hollywood-all-stars cantand un country classic… si cama sta este starea de la sfarsitul flmului, pentru intregul public. Nu pot sa spune ca ester au, pentru ca multi vor fii si amuzati, si fascinate, si placut imptresionati, pentru ca filmul este plin de muzica, plin de personaje credibile conturate cu grije, si plin de umor… dar nici una din elementele enumerate aici nu are o crestere, si o evolutie, care sa faca din film o capodopera, to ve remembered. Filmul ramane superficial, incercand sa pastreze o distanta fata de actori, si sa te pastreze ca simplu spectator… dar asta nu merge, pentru ca actoria intervine asa de puternic in conceptul de regie, incat trebuie sa te implicit sentimental… cum insa din regie nu primesti un feed-back, nu ai un protagonist, si nu ai o ideie de final, ramai cu ochii in soare, si nu intelegi ideia filmului…
Pentru cei care vor sa fie entertained, filmul asta este perfect. Pentru cei alergici la country si cow-boy-misic, filmul asta etse un cosmar, iar pentru cinefilii fara alergii si fara preferinte, filmul asta o sa fie dezamagitor pe planurile enumerate mai sus, dar highly revarding p celalalte.
Nu cred ca mai merita sa scriu mai mult… nu prentu ca ma plictisesc scriind deja a doua oara, ci pentru ca filmul nu-mi da mai multe elemente pentru intrpretare sau povestire…
Un film cald, uman, povestit impecabil, jucat incredibil, dar fara substanta…. 7,1/10

Confetti, by Debbie Isitt.

Filmul care se pare ca a fost ales ca sfarsit de festival, nu din cauza efectului pozitiv asupra publicului, ci din cauza efectului negative… ceva de genu, go home folks, there’s nothing left to see… not even this.
Cel mai slab film vazut de mult timp. Cel mai prost umor vazut de mult timp. Cel mai urat fel de a povestii vazut de mult timp. Ce sa zic, un film incredibil de prost.
Povestea este un concurs oragnizat de ‘the glamour magazine Confetti’, care organizeaza o selectie a celei mai originale idei pentru o nunta… castigatorul castiga o casa. Asa ca sunt alese 3 idei. O nunta de naturisti, o nunta de tennis, si o nunta pe tema musical…
Tot filmul este o improvizatie filmata real-time, in stilul classic de reality-TV. Probelma etse ca la un punct eu in sala m-am intrebat,unde mi-e bere, de cand imi este asa de inconfortabil scaunul, dece televizorul este asa de mare, si dece nu am teleconada in mana ca sa schimb pe alt program….
Facut cu un umor incrdibil de prost gus, si cu o actorie mult prea fake ca sa fie credibila, cu un dialog morbid, si cu o dorinta kitsch pentru emotie, filmul asta nu are dece sa fie aratat in cinema. Nici la televizor… nici nu stiu dece a fost facut. Nu am ras, nu am plans, dar m-am plictisit.
Cel mai tampit, idiot film vazut de mine vreo data. Sincer. Nu merita, nimic. Nici banii, nici timpul, nici nervii. 1,2/10

Well, gata… orsaul asta revine la standardul classic, cu multi batranei cu bani care vin la cura. Numai cativa tineri mai fug pe strada de colo colo, furand postere, unii stang ce mai trebuie strans, si altii se trezesc din coma alcoolica de aseara, si ies din tufise, rauri sau de acoperise… in general, toti se intor acasa. Ca si mine.

Sper ca nu am fost foarte plictisitor, sis per ca cei care au citit n-au fost mult prea dezamagiti… au am fost destul de dezamagit din cauza filmlor proaste, dar, n-ai ce face. Poate la anu o sa fie mai bine. Berlinul sigur ca o sa fie mai bun, but… there’s still half a year to go till then…

O zi buna tuturor, o forumuleala placuta mai departe, si poate ne vedem prin bucuresti.
Ciao.

[Alex Leo Serban]

mda. a fost un spectacol al nevrozei cinefile in actiune...
adik, tot ce ai scris tu aici poate fi footnote la ceea ce eu numesc 'sindromul capodoperei' - rezultat al unei nevroze - si care se manifesta prin aceea k cinefilul (altfel de buna credinta) asteapta, la fiece colt de cotitura, Marea Revelatie, capodopera absoluta, ajungind sa fie permanent frustrat k aceasta nu vine.
cred k aceasta atare de expectativa permanenta este contraproductiva. filmele trebuie luate drept ceea ce sint, trebuie sa te bucuri de ele (eu m-am bucurat si de altman, si de almodovar) fara a face nonstop clasamente... de aceea (o spun in cunostinta de cauza), festivalurile nu sint buna conducatoare de... experiente cinefile! vezi filmele unele impotriva altora, prea multe deodata, inevitabil cu 'attention spans' diferite... conteaza enorm conditiile in care vezi prima oara un film!
o fenomenologie a privitului din sala de festival ar fi, cred, utila ;)
PS adik altman are 7/10 si 'ryna' zenidei 8/10??? gimme a break...

[Airlight]

Multumim frumos Nae, good point ALS.

[Airlight]

just to add a touch to the Prairie Home Companion Ballad above si sa mai pun 2 paie pe focul digital vs film - si Altman a inceput sa traga in HD.

http://digitalcontentproducer.com/mil/features/video_filmic_hd/