Documentare

[Ambra Blu]

Doo la numar: Comandante, al lui O Stone, mai coagulat si mult mai bine filmat ca Persona Non Grata; Fidel Castro carismatic, multumit ca un patriarh ca in romanele lui Marquez; regretindu-l pe Che; evitind orice aluzie la sotiile lui; depanind amintiri de razboi, criza din Golful porcilor, etc. Montat foarte destept, cu ilustratie de footage file si present-day Cuba din plin, dinamic, desi lasa tot timpul impresia de free style.

Hoffman's Potion Bla, bla, bla, LSD. O fi fost el la Sundance, dar cine cacat mai are rabdare cu un format talking heads?

[Ambra Blu]

Inside Deep Throat - 2005, documentar despre Linda Lovelace si filmul care nu numai ca a facut-o celebra, dar a redeschis rani vechi in morala americana: ce e obscenitatea, cit poate fi ingradita opinia publica, cit de multa carne vie poti sa dezbraci intr-un film si s-o pui sa se frece, de ce frecatul cu sensuri ascunse e film de arta si frecatul fara intriga e simplu porno, etc. O recuperare a ultimei decade din perioada de aur a pornografiei americane (filmele aveau intriga, se faceau pe pelicula, etc) vizitind en passant miscari sociale feministe sau foste staruri porno, acum batrinei la casa lor.


When Playboy Ruled the World documentar commissioned and produced for VH1; am vazut doar genericul; revin cu amanunte.

[ricutza]

Am vazut azi 24 Hour Party People regizat de Michael Winterbottom, despre formatiile de rock alternativ din Manchesterul anilor '80. Nu e un documentar propriu-zis, filmul plasandu-se destul de aproape de limita cu fictiunea. In orice caz iti faci o idee de cum suna muzica respectiva, cam cum arata modul de viaat a celor pasionati sau apropiati acestui gen de muzica, si nu in ultimul rand cam cum aratau cei ce o cantau.

Mi s-a parut foarte interesant facut mai ales ca nu prea stii ce-i fictiune si ce-i adevar. personajul Tony Wilson, prin ochii caruia vedem toata povestea, e bestial si are niste replici de-a dreptul memorabile.

[BeNnY]

The God Who Wasn't There - Brian Flemming in debutul lui in documentar isi propune sa-l desfiinteze pe Iisus in 67 de minute (mult prea putin pentru scopul lui maret). Incepe ok cu niste argumente rationale si rezonabile, logice, apoi devine superficial si habar n-are ce sa spuna si se caca pe el si devine total ignorabil. Ajunge la o concluzie de toata jena, apoi incearca sa ia un interviu agresiv care nu ii iese absolut deloc, se balbaie, omul intervievat se ridica si pleaca, nereusind sa demonstreze nimic. All in all, un Michael Moore emasculat, superficial, prost si deloc distractiv.

[Ambra Blu]

tarnation - written, produced and directed by Jonathan Caouette
un tip care s-a apucat sa-si filmeze viata si ce se intampla prin ea pe la varsta la care unii dintre noi mai faceam inca schimb de "surprize". din 160 de ore de film a hotarat sa pastreze doar 90 de minute, in care ne sunt prezentate tot felul de lucruri interesante... frumoasa sa mama, care la 12 ani cade de pe acoperis, ramane paralizata vreo doua saptamani, her Texan parents decid ca ce e prea mult e prea mult si ii fac trimitere la balamuc. din fericire pentru film apuca sa iasa de acolo si peste cativa ani se bucura de marea sa dragoste, un comis-voiajor. acesta are bunul-simt sa plece inainte de nasterea lui Jonathan, dar apar si personaje mai putin lipsite de tact, cum ar fi necunoscutul care o violeaza pe frumoasa nebuna in fata micutului Jonathan. acesta desigur ca va ajunge homosexual si pasionat de "Blue Velvet".
daca l-a mai vazut cineva poate ca a mai remarcat si alte lucruri interesante la acest film. e rugat sa ni le impartaseasca.

[Ambra Blu]

Tarnation
Un film recompus din footage-ul (super 8mm, poze de familie, digital, etc) adunat timp de vreo douazeci de ani de catre un homosexual, relatind intr-o maniera mult prea schizoida pentru un documentar (dupa gustul meu) o istorioara trista in esenta: nu isi cunoaste tatal, mama sa (la 4 ani, Jonathan este martorul violului mamei sale) isi petrece cea mai mare parte a vietii internata in ospicii, iar Texasul nu ofera too much of a life-style pentru un tinar care isi descopera timpuriu orientarea sexuala. Are citeva imagini pretty disturbing, vezi scenele in care, tinar fiind, isi sparge venele si singele se imprastie pe podea, fara trucaje, all harsh reality. Cu toate astea, filmul nu m-a emotionat iar confesiunile lui si exhibitiobismele din fata camerei m-au enervat grav. Ma rog, filmul este produs de doi homosexuali celebri, din care unul Gus Van Sant, asa ca era oarecum previzibil excesul self-indulgent.

[K's]

Cu toate astea, filmul nu m-a emotionat iar confesiunile lui si exhibitiobismele din fata camerei m-au enervat grav.
Ma rog, filmul este produs de doi homosexuali celebri, din care unul Gus Van Sant, asa ca era oarecum previzibil excesul self-indulgent.
Mie mi s-a parut un film foarte sensibil si, cum iti ziceam si ieri, exibitionismele deriva din nevoia lui Jon de a-si descoperi identitatea, (re)construind-o in fata camerei. Plus, adauga si: relatia cu bunicii lui, settingul in Texas (cel mai "american" stat), experienta marcanta a violului si apoi a celor 2 ani petrecuti in cadrul unei familii adoptive si, probabil, capitalul social infim al lui acestuia.
Cel de-al doilea producator este John Cameron Mitchell (regizor si actor in Hedwig and the Angry Inch :love:).

[Ambra Blu]

Mie mi s-a parut un film foarte sensibil si, cum iti ziceam si ieri, exibitionismele deriva din nevoia lui Jon de a-si descoperi identitatea, (re)construind-o in fata camerei. Plus, adauga si: relatia cu bunicii lui, settingul in Texas (cel mai "american" stat), experienta marcanta a violului si apoi a celor 2 ani petrecuti in cadrul unei familii adoptive si, probabil, capitalul social infim al lui acestuia.
Cel de-al doilea producator este John Cameron Mitchell (regizor si actor in Hedwig and the Angry Inch :love:).

Inimioara aia e pentru the Angry Inch? Ntt, ntt. Da, eu inteleg ca nu relationa cu multi indivizi, da' asta nu ma obliga pe mine sa ii pling de mila de fiecare data cind isi desface bucile in fata camerei, in his own private Idaho. Ah, si filmul nu mi s-a parut echilibrat: intro-ul ala e prea lung, facut din prea multe poze si insert-uri obositoare si pe maica-sa, his icon figure, nu reusesc sa o vad pentru ca apare prea tirziu in film (sic!), iar tot ce mi-a povestit el despre ea pina atunci anuleaza orice surpriza pe care ar fi putut sa mi-o produca aparitia ei. Daca as fi subiectiv, as zice ca e filmul unui homosexual care-si exploateaza tarele familiale sa atraga simpatia. Da' nu sint.

[K's]

Nu te obliga nimeni sa ii plingi de mila, ci doar sa empatizezi cu el 90 de minute ca sa il intelegi. Absenta mamei are atit o motivatie obiectiva, dar, cred, si una stilistica. Momentul mamei ("pumpkin") devine astfel mult mai pregnant, iar apoi confesiunea lui actuala justifica paralelismul intre dezvoltarea lui si evolutia starii mamei.
Da, probabil intro-ul oboseste.

[Ambra Blu]

The God Who Wasn't There - Brian Flemming

L-am vazut si eu acum. Un fost crestin practicant hardcore, convertit in spirit pozitivist la ateism. Mi-a placut haiducia cu care a folosit footage fara drepturi de autor (v. imagini din The Passion of Christ, insotite de un disclaimer 'printed without permission') si stilul lejer pamfletar cu care il muta pe Iisus pe axa timpului, cu tot cu animatiile de rigoare. Partinitor, un liber cugetator, isi permite sa ia aleatoriu citeva dintre notiunile fundamentale ale crestinismului si sa rida de ele, sau sa vitupereze impotriva lor, dupa caz. Intii pune la indoiala existenta lui Iisus, apoi neaga sfintul duh si, in cele din urma, ironizeaza si crestinii. E mult prea entertaining pentru a putea fi luat in serios si mult prea banal filmat pentru a-ti seduce ochiul. Inteleg ca marturisirea - on camera, in traditia documentarelor cu iz de reality tv si drama - faptului ca a fost crestin hardcore in tinerete e lasata pentru final, din ratiuni dramatice, dar mi se pare o trecere nefericita de la stilul ironic-cerebral de la inceput, catre melodrama angajata de la sfirsit.