PDA

View Full Version : Sperietoarea


ciresar
16 Jul 2005, 13:11
L-a urmarit cineva?Sunteti dispusi sa-mi explicati de ce este considerat o capodopera? Mi-au placut rolurile facute de amandoi actorii principali si cam atat. Doreau sa atraga atentia ca si puscariasii sunt fiinte si ca unii au suflete de milioane? Asta o stiam, multumesc. Unii din ei chiar debordeaza si de inteligenta. Altceva ce ar mai fi?

MinRep
16 Jul 2005, 18:18
Mi-am permis sa-l mut pe tarlaua mea...


Anyway, in primul rand eu nu as numi "Sperietoarea" o capodopera, dar ma alaturi celor care il considera un film mare, de referinta. In al doilea rand, daca l-ai vazut doar acum doua seri la ProCinema, se intelege... Astia te omoara cu reclamele...

Eu vad "Scarecrow" ca un film despre doi oameni diferiti pusi la aceleasi incercari. Unul dintre ei incearca sa anuleze tragismul (si stupiditatea) prin ras, celalalt isi face planuri indraznete, pe care insa nu le duce la capat sau le tot amana, infruptandu-se din multele placeri ale vietii... Filmul se remarca prin modul in care relatia dintre cei doi este construita. Remarcabila deschiderea, in care Lion incearca sa comunice cu Max, sa-l castige de partea sa si remarcabila executia, mai mult prin imagine, cu foarte putin dialog (de fapt, personajul lui Hackman nu vorbeste de loc).

Apoi, evolutia celor doua personaje, cu apropierile dintre ei, cu caderile psihice ale fiecaruia, cu experientele pe care le traiesc impreuna, schimbarea 'brusca' a lui Lion dupa bataia din inchisoare, finalul din coridorul spitalului si apoi in gara etc. etc. etc. "Scarecrow" mi se pare foarte bine construit si gandit, jucat exceptional de cei doi mari actori, chiar daca nu este decat simplu: un film despre doi oameni...

wellington
18 Jul 2005, 18:23
pe vremea in care a iesit filmul, actorii de metoda, cei formati la new actor's studio, nu erau pe toate drumurile. jocul lui pacino, nemaivazut-nemaiauzit, a socat. iar subiectul acum o parea fumat, dar filmele umane, sincere despre oameni traind la periferie, la limita nebuniei, s-au impus si ele incet, incet. Jerry Schatzberg era la a doua incercare cu genul asta dupa The Panic in Needle Park (tot pacino). Imi place sa vad filmele in contextul epocii, nu ca sa le scuz, ci ca sa le inteleg. dreptul de a vorbi despre omuleti si sentimentele lor a fost un fel de stindard al anilor 70 (vorbim de alta viziune decat a tinerilor furiosi, cu o decada mai devreme).

si nu-i obligatoriu sa-ti placa toate capodoperele. e de ajuns sa intelegi ce are valoros un film (uneori poate numai noutatea) si sa-l treci la vazute, valoroase, dar ne-iubite. însa cred ca e obligatoriu sa intelegi conexiunile intre filmele unei epoci, filmele care au hranit generatia urmatoare de cineasti.

pentru mine unul, e un film de pus de-o parte. doar gandindu-ma la scena din fantana arteziana si mi se ridica parul pe spinare!

Pitbull
19 Jul 2005, 03:27
Era în vara lui 1974, aveam 14 ani si îmi începusem initierea "adeväratä" într-ale filmului.
Hackman era cea mai recentä revelatie actoriceascä a mea, dupä ce-l descoperisem în "The Gipsy Moths", unde-i dädea replica la nivel înalt lui Burt Lancaster, îl recunoscusem în "The French Connection", de unde-si träsese si un Oscar, si mä tulburase în "The Poseidon Adventure", unde cam spärgea tiparele "liderului-de-grup-în-situatie-limitä". Ii dedicasem prima mea tentativä de a scrie un text analitic despre un actor, încheiat pe un ton dubitativ: constient de "conjuncturile" care-i propulsaserä în sus rolurile anterioare (lucrul cu meseriasi excelenti într-ale regiei, färä de care toate cele trei roluri ar fi putut cädea în rutinä si schematism), îmi declaram asteptarea unui rol cu adevärat "de CONTINUT", care sä mi-l dezväluie cât mai total pe ACTORUL Gene Hackman.
A fost "The Scarecrow".

Am luat autobuzul de la 2 Mai la Mangalia, într-o dupä-amiazä toridä de iulie, si am väzut filmul în niste conditii cum numai în provincie se putea: sonor aproape lipsä, ecran pätat, obiective unsharff, copie zgäriatä, cozi de bobine duse prin porumbiste, si o salä plinä de tigani-turci cu seminte, care chiräiau dodecafonic.
Si totusi, m-a dat pe spate.
Incepând de la întâlnirea lor cu "ultima tigarä"... Trecând prin strip-tease-ul comic al lui Max - si celelalte instante ale garderobei pe care si-o purta mereu pe el ca sä nu i se fure vreo cämasä... prin telefonul dat de Francis acasä, si momentul când copilul se uitä la maicä-sa în timp ce aia spune "he's DEAD"... si ajungând la fântâna artezianä (tulburätoare, într-adevär, cum bine aräta Wellington), la spital, la garä, la tocul pantofului...
Si încä ceva:
Atunci am descoperit prima datä cä exista un Al. Pacino.
Si un Jerry Schatzberg.

In rest, MinRep si Wellington au adus deja argumentele esentiale, asa cä n-am sä le reiau, si voi încheia doar subliniind cä "The Scarecrow" este unul dintre vârfurile acelei perioade fecunde si substantiale a filmului American din anii '70, sprijinitä pe piloni ca Bogdanovitch, Mazursky, Coppola, Woody Allen, Mike Nichols, Scorsese, Kubrick (desi el doar crestea continuând ceea ce începuse de vreo douäzeci de ani). Cred cä asta a fost a doua "mare miscare" a filmului american (dupä "primul val" lansat de Griffith, Thomas Ince si Mack Sennett) - si, cel putin pânä în prezent, ultima...